luni, 20 aprilie 2015

NIENSTEDTEN - GERMANIA

Mai jos am postat și alte fotografii cu monumente de cultură și 
arhitectură din localitatea germană NIENSTEDTEN, districtul
ALTONA, landul HAMBURG, două trimiteri poștale ilustrate 
din vremuri demult apuse dar și un jeton local.
Gimnaziul
Cazarma pompierilor
Școala
Hotelul
Arhitectură locală
Vechi trimiteri poștale
Jeton local

***

RĂSPUNS
CARICATURILOR – GHICITORI
din articolul precedent al blogului -
ODEREN - FRANȚA
CREȚUL este MICHAEL JACKSON, nume complet și real Michael Joseph Jackson (născut 29  august 1958 și decedat 25 iunie 2009) – un renumit cântăreț american, supranumit Regele muzicii pop, care a adus contribuții importante muzicii, dansului și modei. Imensul succes commercial și o viață personal mult prea controversată l-au ținut în cultura muzicii timp de patru Decenii. Michael Jackson este recunoscut ca fiind cel mai de succes artist din toate timpurile potrivit Guiness World Records. Michael Jackson este unul dintre puținii artiști care au intrat de două ori în Rock and Roll Hall of Fame. Printre alte realizări se numără și 13 recorduri Guinness, incluzând recordul pentru „cel mai de succes entertainer din toate timpurile”, 14 premii Grammy,  26 premii A.M.A.(American Music Awards), 12 premii W.M.A.(Worl Music Awards), 17 single-uri numărul unu în SUA (incluzând 4 ca membru al formației  The Jackson 5 și vânzări de peste 800 de milioane de discuri, fiind unul dintre cei mai vânduți artiști din istorie. Michael Jackson a strâns și a donat peste 300 de milioane de dolari prin intermediul a 39 de acțiuni de caritate și prin intermediul propriei sale fundații, Heal the World. Iată câteva realizări din discografia sa; Music & Me, Off the Wall, Thriller, Bad, Dangerous, History, Michael și Immortal.
PĂLĂRIOSUL este GEORGE WALKER BUSH (născut la data 6 iulie 1946) – al patruzeci și treilea președinte al SUA, pentru două mandate, în perioada 2001 – 2009. Este fiul lui George H.W.Bush, și el președinte al SUA cu 8 ani înainte.


___________xxx___________

O PLACHETĂ, 
CÂTEVA ORDINE 
ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea sociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc. 

Conform  DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române),  PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi  se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).  

Placheta - Regele Carol I al României,
cu ocazia primirii bastonului de feldmareșal,
în data de 20 aprilie 1909, cu ocazia împlinirii 
a 70 de ani de viață (în limba germană)
Carol I, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (născut 10 aprilie 1839 la Sigmaringen şi decedat 10 octombrie 1914 la Sinaia) a fost domnitorul apoi regele României, care a condus Principatele Române şi apoi România, după abdicarea lui Alexandru Iona Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 şi 1914 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşti), Carol I a obţinut independenţa ţării, căreia i-a şi crescut imens prestigiul, a redresat economia şi a pus bazele unei dinastii. A construit la Sinaia castelul Peleş, care a rămas una dintre cele mai vizitate atracţii turistice ale ţării. După războiul ruso-turc, România a câştigat Dobrogea, iar Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă, care să lege noua provincie de restul ţării.

Insigna - CPX - Dacia 2010
“Dacia 2010”  a fost o aplicație militară de nivel strategic care a avut loc în perioada 2 – 4 noiembrie 2010 simultan în poligoanele de la Cincu și Babadag, finalizată cu trageri de luptă. Activitatea a fost planificată şi condusă de Statul Major General în conformitate cu standardele şi procedurile N.A.T.O. şi a avut ca obiectiv principal antrenarea simultană a structurilor de conducere operaţională de nivel strategic, operativ şi tactic în planificarea şi desfăşurarea de acţiuni militare întrunite. Aplicația s-a bazat pe scenariul fictiv al unei campanii care include acţiuni militare cu întrebuinţarea forţelor într-o operaţie întrunită de apărare pe teritoriul României. La activitate au participat 2700 de militari din toate cele trei categorii de forţe ale armatei şi peste 200 de mijloace tehnice și de luptă. 

Insigna - Primul concurs de schi al armatelor prietene - 1963
Schiul este un sport de iarnă care constă în coborârea unor pante înzăpezite pe schiuri prinse de ghetele echipamentului individual. El cuprinde mai multe discipline sportive din care amintesc; schi fond, schi alpin, slalom, sărituri cu schiurile etc.

Ordinul Coroana României
Ordinul Coroana României a fost instituit de Regele Carol I prin Decretul Regal nr. 1244 din 10 mai 1881, cu prilejul proclamării Regatului României, pentru a recompensa serviciile aduse Statului. Ordinul Coroana României răsplătea serviciile deosebite aduse statului și se conferea atât militarilor, cât și civililor. Versiunea pentru militari, avea pe revers două spade. Varianta din anul 1932 este identică cu versiunea din 1881, cu deosebirea că între brațele crucii, în loc de nomograma regală apare coroana regală. Varianta din 1938 a fost destinată doar militarilor, fiind prevăzută suplimentar cu spade. Pentru merite deosebite distincția era suspendată de o coroană. Ordinul a avut cinci clase: Cavaler, Ofițer, Comandor, Mare Ofițer și Mare Cruce. Mai jos admiri și alte modele ale acestui ordin.
Set 4 modele diferite - Ordinul Coroana României 
În total au existat 29 de variante ale ordinului. Inspirându-se după modelul ordinului de război german Crucea de Fier, mareșalul Antonescu va hotărî ca la primele trei grade ale ordinelor Steaua României și Coroana României, cu spade să se poată acorda – pentru fapte de vitejie deosebite, citate prin ordin de zi – și o „frunză de stejar”, care se atașa pe panglică. Decorația a fost scoasă din uz în anul 1947 și reintrodusă de către regele Mihai în anul 2011.

Set 2 insigne - Exotica - România
Se pare că acțiunea Exotica - România este o expoziție de păsări exotice care se organizează periodic în țara noastră. Alte informații despre această acțiune nu am, iar dacă cineva ar putea să mă ajute cu vreo informație în acest sens, i-aș fi sincer recunoscător.

___________ooOoo___________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ
ÎN LIMBA OLANDEZĂ
Acțiune 500000 guldeni 1909 - Amsterdam
Societatea pe acțiuni "Petrolul olandezo - românesc"
(Nederlandsch Rumeensche Petroleum Maatschappij)

Detaliu vignetă de pe un certificat financiar american

Câteva vignete de pe acțiuni ungurești

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 20.04.2015

Niciun comentariu: