Epaminonda's Blog.....: CERVENY HRADEC

Mai jos am postat și alte fotografii cu monumente de cultură și

arhitectură din localitatea cehă CERVENY HRADEK, (denumire

germană ROTENHAUS), astăzi cartier al orașului JIRKOV,

regiunea USTI NAD LABEN.

Castelul

Monumentul

Arhitectură locală

Clădirea Poștei

Restaurant pensiune

Palatul - vedere interioară

Palatul - vedere exterioară

Hotelul

Gara

***

VORBE DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

Henry Louis Bergson (1859 - 1941)

scriitor și filozof francez de origine evreiască

Bucuriile sunt semnele că viaţa funcţionează.
Ochii văd numai ceea ce mintea este pregătită să înţeleagă.
Democrația e singurul sistem compatibil cu demnitatea și libertatea umană, dar are un viciu – nu are niciun criteriu de selecțiune a valorilor de conducere.

___________xxx___________

CÂTEVA

MEDALII, INSIGNE

ȘI PLACHETE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea sociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Cumpărarea bisericii de către monarhia română

la 13 septembrie 1882

Sfințirea solemnă a bisericii de către P.S.Inochentie Ploieșteanu

la 31 mai 1892 * 1882 - 2007

(Regele Carol I al României și Regina Elisabeta)

Biserica ortodoxă română din Paris

"Sfinții arhangheli Mihail, Gavril și Rafail" - 5 septembrie 1882

Carol I, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (născut 10 aprilie 1839 la Sigmaringen şi decedat 10 octombrie 1914 la Sinaia) a fost domnitorul apoi regele României, care a condus Principatele Române şi apoi România, după abdicarea lui Alexandru Iona Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 şi 1914 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşti), Carol I a obţinut independenţa ţării, căreia i-a şi crescut imens prestigiul, a redresat economia şi a pus bazele unei dinastii. A construit la Sinaia castelul Peleş, care a rămas una dintre cele mai vizitate atracţii turistice ale ţării. După războiul ruso-turc, România a câştigat Dobrogea, iar Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă, care să lege noua provincie de restul ţării.

Elisabeta de Neuwied (cunoscută ca Regina Elisabeta sau Elisaveta a României, nume complet: Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied, născută în data de 29 decembrie 1843 în Neuwied, Germania şi decedată la 18 februarie 1916 la Curtea de Argeş) a fost întâia regină a României, soţia lui Carol I, primul rege român din renumita dinastie germană Hohenzollern, a fost o patroană a artelor, fondatoare a unor instituţii caritabile, poetă, eseistă şi scriitoare. Mai este deasemenea cunoscută sub numele de Principesa Elisabeth von Wied, iar ca patroană a artelor Carmen Sylva, şi ca fondatoare de instituţii caritabile a fost supranumită de oamenii din popor Mama răniţilor.

În inima Cartierului Latin, nu departe de Catedrala Notre-Dame, pe malul stâng al râului Sena, pe strada Jean de Beauvais, la nr.9 bis se găseşte Biserica Ortodoxă Română din Paris, cu hramul "Sfântul Evanghelist Ioan şi Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail. Cu slujbe în limba română şi un cler român, biserica din strada Jean de Beauvais a fost timp de mai bine de o sută de ani un fel de a doua ambasadă, culturală şi spirituală, a României în capitala Franţei, şi reprezintă până astăzi o oază de românitate şi ortodoxism pentru toţi românii, fie că sunt exilaţi, refugiaţi politic ori social, fie studenţi, ori simpli turişti sau trecători prin Paris. Biserica, monument de arhitectură pentru Franţa secolului al XIV-lea şi mărturie de cultură şi spiritualitate pentru România, poartă această dublă încărcătură şi moştenire istorică. Piatra de temelie a bisericii a fost pusă la 30 ianuarie 1374, de însuşi regele Franţei, Charles V, în amintirea cancelarului său, cardinalul Jean II de Dormans, episcop de Beauvais. Ca să onoreze până la capăt testamentul şi memoria cardinalului Jean de Beauvais, regele a ales ca protector al bisericii pe sfântul apostol şi evanghelist Ioan Teologul, şi a încredinţat construcţia propriului său arhitect, Raymond du Temple, celebru deoarece contribuise la edificarea palatului Luvru şi a catedralei Notre-Dame de Paris. Raymond du Temple a început lucrarea la începutul anului 1375, cu cei mai buni meşteri zidari şi sculptori ai Franţei, cu care lucrase până atunci la palatul Luvru. Zidirea bisericii Colegiului Dormans-Beauvais s-a încheiat în 1380, şi la 29 aprilie a aceluiaşi an a fost sfinţită de arhiepiscopul Parisului. Prima slujbă publică nu a avut loc însă decât la 29 noiembrie 1382, de sărbătoarea sfântului arhanghel Mihail. Ca o mişcătoare coincidenţă, exact 500 de ani mai târziu, în 1882, biserica este cumpărată de Regatul României. După ce a suferit vicisitudinile Revoluţiei franceze, Colegiul devine cazarmă în timpul lui Napoleon. În 1865 o comunitate de dominicani cumpără biserica, o restaurează şi o împodobesc cu vitraliile care există până astăzi. Dar vremurile erau tulburi în Franţa secolului al XIX-lea pentru congregaţiile catolice: în noiembrie 1880, la doar cincisprezece ani de la cumpărarea locaşului, dominicanii sunt expulzaţi din Franţa în urma violentului decret anti-congregaţionist din acel an. Dominicanii vând la repezeală unor întreprinzători constructori, care schimbă definitiv destinul vechiului colegiu: biserica este lăsată în paragină (cu gândul poate că aşa se vor obţine autorizaţiile spre a fi demolată), şi clădiri de locuinţe se construiesc strâns în jurul ei. Totuşi, Providenţa pregătise altceva pentru acest lăcaş de cult. Pe de-o parte, Ministerul culturii francez se sesizează, şi clasează capela monument istoric, în decembrie 1881, ceea ce o salvează de la pieire. Pe de altă parte, românii căutau, în acelaşi timp, un loc de rugăciune mai potrivit decât capela improvizată din strada Racine, unde prima parohie a fost fondată în anul 1853. Într-adevăr, simpatia şi admiraţia românilor pentru Franţa face ca Parisul să devină prin anii 1830-1840 principalul oraş universitar occidental unde tineretul Ţărilor Române era trimis spre a se forma. Aceşti tineri, care fondau în 1845 o "Societate a studenţilor români din Paris", dimpreună cu o bibliotecă şi o sală de întâlniri, sunt cei care vor fi motorul Revoluţiei române de la 1848 (iar mai târziu creatorii României moderne). În mijlocul acestor tineri entuziaşti soseşte la Paris, pe la sfârşitul anului 1852 sau începutul lui 1853, arhimandritul Iosafat Snagoveanul, el însuşi membru al efemerului guvern revoluţionar valah de la 1848. El înfiinţează o capelă ortodoxă românească, care este recunoscută oficial de guvernul francez în noiembrie 1853. Improvizată într-un imobil din 22 rue Racine, tot în Cartierul Latin, Capela Română din Paris funcţionează aici până în 1882, când clădirea primeşte aviz de demolare, în urma planurilor de extindere a laboratoarelor Facultăţii de Medicină din Paris. Proiectul de cumpărare a « capelei dominicanilor » din 9 bis, str. Jean de Beauvais, primeşte susţinerea deplină a guvernului regelui Carol I al României (încoronat cu doar un an în urmă) şi a mai tuturor familiilor boiereşti ale vremii. O subscripţie publică este de asemeni deschisă. Astfel, biserica din strada Jean de Beauvais este cumpărată de guvernul Regatului României în septembrie 1882, cu participarea financiară şi morală a tuturor românilor, ca o profeţie a ceea ce ea avea să devină: o punte în schimbul spiritual între România şi Franţa. Resfinţită în 1892, de către episcopul Inochentie Ploieşteanul - biserica a avut o pleiadă de înalți preoţi, profesori la facultăţile de teologie sau viitori episcopi în România. În 1948, când comunismul s-a instalat în România postbelică, comunitatea decide să se separe administrativ de Patriarhia Română, înţelegând că Sfântul Sinod al Bisericii-mamă nu mai are libertatea deplină a propriilor decizii. Începe o perioadă dificilă de rezistenţă creştină activă faţă de invazia comunistă, cu susţinerea unor mari personalităţi, ca Mircea Eliade, Emil Cioran sau Eugen Ionescu, şi sub oblăduirea canonică a Mitropolitului Visarion Puiu la început, iar după retragerea şi moartea acestuia, sub protecția episcopului Teofil Ionescu (fost superior al Bisericii în anii celui de-al Doilea război mondial). Administrată din 1948 şi până astăzi de asociaţia cultuală de drept francez A.P.C.O.R. (Association pour la pratique du culte orthodoxe roumain à Paris). La 10 mai 2009 parohia revine la sânul bisericii – mame, Biserica Ortodoxă Română.

Academician Sabba S.Ștefănescu 1902 - 1994

Premiul Sabba S.Ștefănescu

Comitetul național român de geodezie și geofizică

Societatea română de geofizică

Sabba S. Ștefănescu a fost un geofizician român, profesor universitar și membru al Academiei Române, care a trăit în perioada anilor 1902 – 1994. Împreună cu Liviu Constantinescu este considerat drept fondator al școlii române de geofizică.

Scopul Societății Române de Geofizică este pur nepatrimonial, de informare ştiinţifică şi înlesnire a schimbului organizat de cunoştinţe şi experienţă în domeniul geoştiinţific, de stimulare a progresului geoştiinţelor, de menţinere şi creştere a nivelului profesional al membrilor săi, de apărare a intereselor ştiinţifice ale membrilor, de acordare a sprijinului moral şi material dezvoltării învăţământului geofizic şi geologic din România şi de conferire a unui statut profesional recunoscut membrilor săi. Obiectul de activitate îl constituie schimbul de idei, cunoştinţe şi experienţă în domeniul geoştiinţelor, precum şi crearea unui cadru adecvat, organizat, cu o bază de date permanentă şi cu manifestări ştiinţifice (conferinţe, colocvii, simpozioane) periodice, care să asigure facilităţile necesare persoanelor şi instituţiilor, societăţilor române şi străine interesate sau implicate în activităţi de natură geoştiinţifică. Sediul central al societății este în București, str.Traian Vuia, nr.6, sector 2, la Facultatea de Geologie şi Geofizică a Universităţii din Bucureşti, care asigură spaţiul adecvat activităţii societății. Comitetul național român de geodezie și geofizică este un for științific care funcționează în cadrul Academiei Române și care analizează și dezbate temele de geofizică și geodezie ale României și mapamondului. Geodezia este o ramură a matematicii aplicate și a științelor pământului care stabilește prin obervații și măsurători poziția exactă a punctelor, figurilor și ariilor unor porțiuni mari din suprafața terestră, identifică forma și dimensiunile Pământului și variațiile gravitației terestre în spațiu tridimensional și în timp. Numele vine din greaca veche: geôdaisía, cuvânt compus din ge care înseamnă pământ și dajo care înseamnă a împărți, a diviza. Geofizica este o ramură majoră a științelor Pământului care aplică principiile și metodele cantitative ale fizicii la studiul proprietăților fizice ale Pământului și al proceselor fizice care afectează globul terestru și atmosfera. Unul din obiectivele geofizicii este explorarea geofizică, adică studierea și explorarea interiorului Pământului, în vederea stabilirii caracteristicilor solurilor și rocilor și în vederea identificării și evaluării resurselor minerale utile. Pentru aceasta se folosește de măsurători fizice efectuate la suprafața Pământului, cum ar fi: măsurători de suprafață; măsurători în gaură de sondă; măsurători din avion și măsurători din satelit.

Insigna - F.R.A. Categoria III (Federația română de atletism)

Federatia Romana de Atletism (F.R.A.) patroneaza toate sectiile de atletism ale cluburilor si asociatiilor sportive din Romania, desfasurandu-si activitatea in conformitate cu Statutul si Regulamentele proprii. FRA are la bază principiile fundamentale ale atletismului si ale sportului in general, considerand ca sunt esentiale fair-play-ul si respectarea regulilor competitionale de catre toti cei implicati in activitatile atletice. Printre valorile promovate de Federatia Romana de Atletism se numara respectul fata de ceilalti competitori, onestitatea, spiritul de echipa. Astfel, sunt incurajate: cooperarea, responsabilitatea, sportivitatea, increderea, implicarea etc. Mai mult, F.R.A. considera ca atletii si antrenorii trebuie sa integreze valorile etice ale sportului atat in competii, cat si in antrenamentele zilnice. Sus am postat logo-ul FRA.

Federația română de atletism

Concurs juniori I - Categoria a II-a

Atletismul apare in Romania la sfarsitul secolului XIX, la initiativa studentilor care studiau in tarile occidentale. In timpul vacantelor, acestia promovau atletismul organizand competitii de alergari, sarituri si aruncari. Primul concurs organizat de atletism are loc in 1882 la Bucuresti, cu participarea elevilor de la liceele Sf. Sava si Matei Basarab. Treptat, creste interesul pentru activitatea sportiva, in general, si atletism, in particular. Se organizeaza curse care atrag un numar mare de concurenti, se contureaza o literatura de specialitate si sunt organizate competitii pe criterii de varsta. Mai mult, cu prilejul serbarilor scolare sunt introduse intreceri la alergari si sarituri la mai multe licee din diverse orase. In 1912, se infiinteaza Comisia de atletism, alergari pe jos si concursuri, parte din Federatia Romana a Societatilor Sportive. Acea comisie este de fapt precursoarea Federatiei Romane de Atletism (F.R.A.), a 19-a federatie pe lista mondiala, care in 1923 se afiliaza la I.A.A.F. (Federația internațională de atletism amator). Sus am postat o poză cu o aripă a clădirii F.R.A din Bucureşti.

Armaments Departament - Ministry of National Defence

(Departamentul pentru armamente -

Ministerul apărării naționale)

Înfiinţat în anul 1917, pe parcursul existenţei sale, Departamentul pentru Armamente şi-a schimbat de 12 ori denumirea şi forma de organizare până în anul 2001 (din ”Ministerul materialelor de Război” în ”Ministerul Armamentului” sau din ”Direcţia Generală a Înzestrării” în ”Departamentul pentru producţia de apărare şi înzestrarea armatei” etc.), adaptându-se încontinuu la necesităţile de înzestrare ale Armatei României, generate de procesul de reorganizare şi restructurare parcurs de aceasta. Ca urmare a acestui proces, structura organizatorică a serviciului de înzestrare al armatei a cunoscut o dinamică diversă, atingând dimensiunea maximă în perioada 1938-1944, când, pe lângă structura militară de conducere şi gestionare a înzestrării, a cuprins şi fabrici şi uzine specializate, destinate exclusiv susţinerii producţiei de război. De-a lungul timpului, la comanda structurii de înzestrare au fost numiţi generali, amirali sau politicieni de renume, dintre care trebuie amintiţi Vintilă I.C. Brătianu, între 1917-1918 şi Gheorghe Tătărescu, în perioada 1934-1937. Sus este postat logo-ul și steagul de identificare al acestei structuri militare.

Insigna - Departamentul pentru armamente - România

Placheta - Departamentul pentru armamente - România

Insigna - (Departamentul pentru armamente)

Începând cu anul 1970, Departamentul pentru Armamente a coordonat industria naţională de apărare, numeroşii ani de muncă ai structurilor responsabile cu înzestrarea armatei, institutelor de cercetare şi operatorilor economici din industria naţională de apărare concretizându-se prin realizarea a numeroase sisteme de armament şi echipamente militare. Domeniul armamente implică evaluarea nevoilor de înzestrare, marketing, activităţi legate de proiectare, cercetare, dezvoltare, testare, producţie, standardizare, asigurarea calităţii, finanţare, procurare, managementul contractelor încheiate, sprijin logistic iniţial şi alte activităţi, servicii, proceduri şi resurse stabilite ca fiind necesare pentru îndeplinirea obiectivelor Ministerului Apărării Naţionale, având la bază ciclul de viaţă al materialului militar.

Departamentul pentru armamente - România

Înzestrarea reprezintă o componentă de bază a procesului de reformă şi modernizare a Armatei României, urmărind să asigure atât modernizarea categoriilor de forţe, cât şi interoperabilitatea cu structurile N.A.T.O.. În acest sens, Ministerul Apărării Naţionale a iniţiat programe majore de achiziţii şi modernizare a tehnicii şi a echipamentelor din dotare, menite să asigure realizarea interoperabilităţii în domeniul tehnic. Aceste programe sunt caracterizate printr-o complexitate tehnică şi tehnologică ridicată, se derulează pe perioade de mai mulţi ani şi necesită alocarea ritmică a unor importante resurse financiare de la bugetul de stat. Managementul acestor programe prevăzute în Directiva de Planificare a Apărării, precum şi achiziţionarea de echipamente necesare implementării Obiectivelor Forţei şi susţinerii forţelor participante la operaţiuni conduse de N.A.T.O. sunt asigurate de Departamentul pentru Armamente, în calitate de autoritate de reglementare în domeniul achiziţiilor, autoritate tehnică în domeniul managementului. În prezent, Departamentul pentru Armamente este o structură modernă aflată în plin proces de adaptare la noile necesităţi ale Armatei României, generate de procesul de reorganizare şi restructurare pe care îl parcurge aceasta în integrarea sa în structurile N.A.T.O., având responsabilităţi clare şi precise pe linia dezvoltării de tehnică şi înzestrării armatei. Pentru realizarea misiunii sale, departamentul urmăreşte, totodată, întărirea relaţiilor bilaterale pe domenii tehnico-militare cu ţări membre N.A.T.O., partenere, precum şi cu alte state, contribuind astfel la întărirea cooperării internaţionale în domeniul armamentelor. Sus am postat fanioanele de identificare ale acestei structuri militare, în limbile română și engleză.

Insigna - O.S.P. Mureșul (Organizația sportului popular)

În decembrie 1912 se infiinteaza Federatia Societatilor Sportive din Romania (FSSR), reunind Uniunea Societatilor Romane de Sporturi Atletice, Asociatia cluburilor de fotbal, Federatia societatilor de sporturi de iarna precum si alte asociatii si cluburi sportive individuale ce existau la acea vreme. In 1915 se recunoaste personalitatea juridică a FSSR, aceasta transformandu-se apoi in UFSR, (Uniunea Federatiilor Sportive din Romania). In anul 1933 existau 11 federatii sportive. În anul 1929 apare Legea educatiei fizice si se înfiinţează Oficiul National de Educatie Fizica (ONEF) ca institutie de stat. In 1940 UFSR structura de drept privat este desfiintata, patrimoniul si activitatea fiind preluate de OSR (Organizarea sportului românesc), institutie de stat subordonata initial presidentiei consiliului de ministri si apoi subsecretariatului de stat al educatiei extrascolare. OSR este desfiintată prin lege în 1944 si se reînfiinteaza UFSR, persoana juridica de drept privat care va functiona pe lângă Ministerul Culturii. UFSR a fost desfiintată în 1946, înfiinţându-se apoi O.S.P. (Organizatia sportului popular), institutie de stat care se va restructura şi ea in 1948, federatiile sportive devenind sectii ale directiei tehnice in 1949. CC al PMR desfiinteaza OPS si creeaza CCFS (Comitetul de cultura fizica si sport). Iată o parte a framântărilor organizatorice ale sportului românesc. Să ne mai întrebăm de ce întârzie să apară rezultate mari în sport?

De-a lungul secolelor, marii artisti ai lumii au lasat omenirii mosteniri culturale nepretuite. Arta sculpturii a dat nastere unor capodopere care, prin maretia, valoarea si spectaculozitatea lor, au devenit faimoase. Discobolul lui Miron este o capodopera a antichitatii grecesti, ce dateaza din perioada 460-450 I.Hr. Din pacate, originalul grecesc din bronz nu mai exista, insa a devenit celebru prin numeroasele copii realizate in marmura de artistii Imperiului Roman, atat la scara reala, cat si redimensionate. Celebra sculptura exprima forta si energia atletica in cel mai armonios si echilibrat mod. Desi, in prezent, se considera ca pozitia aruncatorului este nefireasca si reprezinta o maniera ineficienta de a arunca discul, sculptura constituie un model de rigurozitate in redarea fiecarui muschi incordat de pe corpul atletului.

___________ooOoo___________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ

DIN INDUSTRIA DE VINIFICAȚIE