Epaminonda's Blog.....: NELAS

Mai jos am postat și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea portugheză NELAS,

districtul VISEU, dar și o vedere aeriană.

Primăria și Fântâna

Stâlpul Vilar

Crama

Piața centrală

Hotelul Urgeirica

Gara

Fântâna

Biserica

Arhitectură locală

Vedere aeriană

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

________xxx________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

George Coșbuc

Expoziția filatelică națională Filex Transsilvanica 2015

Festivalul internațional de folclor "Nunta Zamfirei" Bistrița

George Coșbuc a fost un poet, critic literar, ocazional și traducător român din Transilvania, membru titular al Academiei Române din anul 1916. S-a născut la data de 20 septembrie 1866 în satul Hordou, districtul Năsăud, comitatul Bistrița-Năsăud, azi comuna Coșbuc, județul Bistrița-Năsăud și a decedat la data de 9 mai 1918 la București. Poezia sa aparține patrimoniului cultural național și, deși este considerat un poet care a scris poezii care se recitau la serbările școlare sau populare, creația sa îl recomandă drept un autor clasic al literaturii române, un om cu un gust literar desăvîrșit și un autor canonic, care nu poate lipsi din manualele școlare nici în ziua de azi. A dus, de asemenea, o prodigioasă activitate de iluminare a țăranilor, e un precursor al mișcării poporaniste și un tehnician desăvârșit al prozodiei, folosea o gamă foarte variată de picioare metrice și de ritmuri, de la cele ale poeziei populare la terza rima. Începe să scrie versuri și activează în Societatea de lectură Virtus Romana Rediviva a gimnaziului năsăudean, din clasa a V-a. În clasa a VII-a, Coșbuc este ales vicepreședinte al societății, iar la data de 2 octombrie 1883 devine președinte. Publică primele poezii în paginile revistei Muza someșană (1882 - 1883). Contactul cu literatura clasică, mai cu seamă latină, cu principalele opere ale literaturii europene, dragostea față de folclorul românesc și față de cărțile vechi îi marchează, din această perioadă, destinul creator. În mai 1884 își susține examenul de bacalaureat, după trecerea acestuia, în toamnă se înscrie la Facultatea de Filosofie și Litere a Universității maghiare din Cluj, care avea pe atunci și o catedră de limbă română. A continuat studiile clasice, frecventând cursurile de istoria grecilor vechi, traducere și interpretare de scrieri alese din Cicero, teoria și istoria retoricii la greci și romani, sintaxa greacă și istoria literaturii latine. A fost numit în comitetul Societății Iulia a studenților români; își începe colaborarea la revista Tribuna din Sibiu (decembrie 1884). În noiembrie 1886, bolnav și confruntat cu diverse dificultăți materiale, nu mai figurează printre studenții clujeni, frecventând doar anumite cursuri universitare. Începând cu anul 1887 este schemat de către Ion Slavici la Sibiu, la redacția ziarului Tribuna, unde lucrează ca redactor. Credincios ziarului în care și-a făcut adevăratul debut literar, Coșbuc va rămâne colaborator asiduu al Tribunei mulți ani, chiar și după ce se va stabili în București. Slavici va consemna cu entuziasm colaborarea cu Coșbuc: „De vreo două săptămâni avem aici pe Coșbuc, un admirabil băiat de vreo 21 de ani, unul din cele mai distinse capete”. Timpul petrecut aici s-a dovedit a fi cel mai rodnic din activitatea sa. Anii petrecuți în redacția Tribunei sibiene (1887 - 1889) vor culmina cu apariția poemului Nunta Zamfirei, un poem - spectacol admirabil, care a impresionat chiar și pe olimpianul Titu Maiorescu. Cu Nunta Zamfirei George Coșbuc s-a impus definitiv în atenția cititorilor și a criticilor de peste munți, fapt care i-a creat aureola de mare poet. Și tot cu ea s-a impus mai întâi și la București, după ce fusese publicată în Convorbiri literare (1890). Spre anul 1889 Tribuna începe să lucreze în pierdere, situația ducând la desființarea unor posturi, printre care și cel al lui Coșbuc. La insistențele lui I. Slavici, Titu Maiorescu îl cheamă la București, unde sosește pe la mijlocul lunii decembrie 1889 și i se oferă un post de „desemnător ajutor” la Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice. După un timp demisionează din postul de funcționar și este cooptat în colectivul profesorilor asociați care elaborau un manual de școală intitulat Carte românească de citire, lucrând concomitent un timp în redacția publicației Lumea ilustrată. În anul 1893, apare volumul Balade și idile (258 de pagini), editat de Socec. Despre acest volum în publicația Moftul roman (2 iunie 1893) Caragiale va consemna: „Pe câmpul vast al publicisticii române, pe care crește atâta spanac des și abundent, a apărut în sfârșit zilele acestea și un copac și e așa de mândru și așa de puternic, că mii și mii de recolte de buruieni se vor perinda și el va sta tot mereu în picioare, tot mai sănătos și mai trainic, înfruntând gustul actual și vremea cu schimbările ei capricioase și făcând din ce în ce mai mult fala limbii noastre românești - un volum de Balade și idile de George Coșbuc.” În anul 1894 editează în colaborare cu I.L. Caragiale și I. Slavici, revista Vatra. În anul 1895 s-a căsătorit cu Elena, sora editorului C. Sfetea, și, în același an, la Craiova, i s-a născut unicul fiu, Alexandru. În anul 1896 îi iese de sub tipar volumul Fire de tort. După dispariția Vetrei, Coșbuc va conduce împreună cu Vlahuță revista Semănătorul. La data de 28 martie 1902 Ministerul Instrucțiunii Publice și al Cultelor îl numește în postul de șef de birou, creat prin bugetul administrației Casei Școalelor. Conduce revista Viața literară, este numit în postul de referendar în Administrația Casei Artelor (1906). Alături de Alexandru Vlahuță și Mihail Sadoveanu, Coșbuc îndrumă și organizează conferințele sătești. În anul 1915 îi moare singurul fiu într-un accident de automobile, lucru ce îl va marca cumplit pe scriitor. În anul 1916 a fost ales membru titular al Academiei Române. În motivația citită cu această ocazia Duiliu Zamfirescu spunea: „Reputația sa literară e așa de întinsă, încât numele său a devenit popular în toate țările locuite de Români. Primindu-l în mijlocul nostru consfințim ceea ce opinia publică a hotărât de mult. Domnul Coșbuc a dat poporului român, în mai puțin de 25 de ani, o cantitate de muncă literară atât de considerabilă, încât numai pentru aceasta s-ar cuveni să-i deschidem ușile amândouă pentru a-l primi între noi. Dar calitatea lucrărilor sale întrece cantitatea. Poeziile sale sunt adevărate poezii și sunt originale.” La data de 24 februarie 1918, apare în revista Scena din București ultima poezie a lui Coșbuc –Vulturul. „La 9 mai 1918, poetul George Coșbuc moare la București. "Țara pierde un mare poet, în sufletul căruia s-au reflectat toate aspirațiile neamului nostru ...” spunea Bogdan Duică la înmormântarea ilustrului dispărut.

Festivalul internațional de folclor “Nunta Zamfirei” este o manifestare internațională anuală de folclor ce are loc în municipiul Bistrița. Festivalul este organizat de Centrul cultural Bistrița, Asociația folclorică “Balada” și Comitetul național al grupurilor folclorice din România. La ultima ediție a festivalului, cea din anul 2019, au participat formații artistice din următoarele state ale lumii: Franța, Polonia, Georgia, Ucraina, Vietnam, Turcia, Serbia, Panama, Chile, Lituania și Mexic – să recunoaștem, o participare însemnată. În alți ani au participat și alte delegații precum: Italia, Indonezia, India, Sri Lanka sau Singapore.

Petru Rareș

Virtus romana rediviva * Prundu Bârgăului - România *

Divizionul 815 artilerie - Divizionul 817 artilerie antitanc

Batalionul 817 Artilerie "Petru Rareș" - 20 de ani * 1995 - 2015

În rândul domnilor moldoveni din veacul al XVI-lea, istoria a aşezat la loc de mare cinste pe voievodul Petru Rareş, fiul nelegitim al lui Ştefan cel Mare. Anul naşterii lui Petru Rareş nu este cunoscut. Când a ajuns domn al Moldovei (20 ianuarie 1527), avea cam 40 de ani; era căsătorit cu o Marie, dintr-o familie încă necunoscută, cu care avea un fiu Bogdan şi o fiică Cneajna. Dintr-o căsătorie anterioară mai avea încă două fete – Ana şi Maria. În aprilie 1530 domnul s-a căsătorit iarăşi şi şi-a adus în Moldova o nouă doamnă, pe Elena-Ecaterina Brankovici, fiica despotului sârb Iovan Brankovici (mort în 1502). Noua soţie a lui Petru avea o cultură înaltă pentru acele timpuri. Cu Elena Petru a avut mai mulţi copii: Iliaş, Ştefan, Constantin şi Ruxanda. În plan intern, Petru Rareş, ca şi Ştefan cel Mare, a promovat o politică ce urmărea consolidarea autorităţii centrale, îngrădirea puterii marilor boieri, întărirea ţării. Pe plan extern, Petru Rareş a desfăşurat o largă activitate diplomatică, urmărind, pe lângă lupta împotriva Imperiului Otoman, ridicarea ţării ca factor important pe arena internațională. Personalitatea voievodului moldovean s-a manifestat din plin în domeniul artelor, pe care le-a sprijinit cu mare osârdie. Petru Rareş a dispus înălţarea noului edificiu al Probotei – necropola domnească. A reclădit Moldoviţa şi Bistriţa lui Alexandru cel Bun, a refăcut biserica mănăstirii Căpriana, a construit sau reconstruit numeroase monumente la Baia, Roman, Râşca, Suceava, Hârlău, Târgul Frumos. Urmărind exemplul soţului ei, Elena Rareş, doamna ţării, a îmbogăţit şi ea arhitectura moldovenească cu frumoase edificii ridicate la Suceava şi Botoşani. Pornind de la experienţe mai vechi, pictorii epocii lui Petru Rareş au executat minunate picturi exterioare, vestite în toată lumea. Dintre ele se păstrează parţial sau pe suprafeţe mari frescele de la Probota, Sf. Gheorghe – Suceava, Humor, Baia, Moldoviţa, Bălineşti, Sf. Dumitru – Suceava, Coşula, Arbore, Voroneţ – ultima de la 1547. Fenomen unic în arta universală, pictura exterioară moldovenească este purtătoare nu numai de virtuţi artistice de maximă valoare ci şi de idei cu caracter patriotic, îndemnul la luptă pentru înlăturarea suveranităţii otomane fiind cel mai important. Slăbit de boli, Petru Rareş a murit la 3 septembrie 1546 şi a fost înmormântat la Probota, în partea de nord a gropniţei din naos, ctitoria sa. Caracterizând personalitatea acestui vrednic voievod, cronicarul Grigore Ureche scria: “Cu adevărat era ficior lui Ştefan Vodă cel Bun, că întru totul simăna cu tătâne-său, că la războaie îi mergea cu noroc, că tot izbândea, lucruri bune făcea, ţara şi moşia sa ca un păstor bun o ocrotea, judecată pre dreptate făcea. Altmintrilea de stat era om cuvios şi la toate lucrurile îndrăzneţu şi la cuvântu gata, de-l cunoştea toţi că iaste harnic să domnească ţara”.

Batalionul 817 Artilerie Mixtă "Petru Rareş" este o structură militară dislocată în garnizoana Prundu Bârgăului din județul Bistrița- Năsăud. Unitatea a luat ființă la data de 1 martie 1995 în garnizoana Dej, numindu-se Divizionul 817 Artilerie Antitanc. După doi ani a fost dislocată în garnizoana Şimleu Silvaniei, unde a funcţionat timp de trei ani şi jumătate. La începutul lunii decembrie 2000 divizionul a fost redislocat din Şimleu Silvaniei în garnizoana Prundu Bârgăului, unde funcţionează şi astăzi. De-a lungul timpului s-au succedat mai multe etape de reorganizare şi Divizionul 817 Artilerie Antitanc a devenit Batalionul 817 Artilerie Mixtă, prin reorganizarea Divizioanelor 815 și 817 Artilerie, fiind prima unitate de acest gen din Armata României. În anul 2008, unitatea primește denumirea onorifică "Petru Rareş" şi steagul de identificare.

Astăzi unitatea este direct subordonată Brigăzii 81 Mecanizate “General Grigore Bălan”, mare unitate subordonată la rândul ei Divizie 4 Infanterie “Gemina”, care are comandamentul la Cluj. Sus am postat logo-ul acestei structuri militare. Unitatea a parcurs, în scurta sa istorie, mai multe etape atât sub aspectul înzestrării cu armament şi tehnică de luptă, cât şi din punct de vedere organizatoric. Este una dintre structurile noi ale armatei, care a luat fiinţă în urma amplului sistem de reformă pe care l-a suferit instituţia militară.

Artileriştii bârgăuani au participat, împreună cu structuri ale brigăzii sau independent, la misiuni în teatrele de operaţii sau ca observatori ONU în diferite colţuri ale lumii, în timp ce pe plan intern s-au evidenţiat atât ca buni profesionişti în arma din care fac parte, însă şi cu vârfuri în competiţiile sportive militare. Până în prezent, un total de 57 de militari din batalion au executat misiuni în teatrele de operaţii, începând din anii '95-'96 în Angola, continuând ulterior cu teatrele de operaţii din Irak, din Afganistan şi din Balcanii de vest. Sus am postat fanionul și steagul de identificare al acestei structuri militare. Deasupra am postat logo-ul, fanionul și steagul de identificare al acestei structuri militare.

Artileria este arma destinată pentru sprijinul cu foc al operațiilor forțelor luptătoare, constituind mijlocul principal de lovire cu foc a obiectivelor terestre și de la suprafața apei. Legea nr.18 din 4 martie 1992 pentru ratificarea Tratatului cu privire la forţele armate convenţionale în Europa stipulează: termenul artilerie înseamnă sistemele de mare calibru capabile să lovească obiective terestre, în primul rând prin executarea de foc indirect.Asemenea sisteme de artilerie asigură sprijinul de bază cu foc indirect pentru formațiunile de arme întrunite. Sistemele de artilerie de mare calibru sunt tunurile, obuzierele, piesele de artilerie combinând caracteristici de tunuri și de obuziere, aruncătoarele și sistemele multiple de lansare proiectile reactive cu calibru de 100 mm și mai mare.

Prundu Bârgăului (în limba maghiară: Felsőborgó, în limba germană: Oberborgo) este o comună din județul Bistrița-Năsăud, formată din satele:

Prundu Bârgăului (reședința) și Susenii Bârgăului. Conform recensământului din 2011 populația comunei Prundu Bârgăului se ridică la 5633 de locuitori, în scădere față de anul 2002. Structura pe etnii a populație arată astfel: români – 95,73% și restul – altă etnie sau nedeclarată, iar din punct de vedere confesional populația se prezintă astfel: ortodocși – 94,69% și restul – altă religie sau nedeclarată. Deasupra am postat o poză reprezentând Primăria din Prundul Bârgăului.

Insigna - Grupul de pompieri Bistrița

"Got zur ehre, dem nachsten zur wehr" - "Lui Dumnezeu onoarea, aproapelui apararea", este deviza sub care au luat fiinta si sub care si-au desfasurat activitatea pompierii voluntari bistriteni, de la infiintarea societatii in anul 1877. Necesitatea infiintarii acestui corp s-a impus in urma numeroaselor incendii ce au avut loc pe aceste meleaguri.

Aparitia primei formatiuni de pompieri voluntari din orasul Bistrita in anul 1877 a fost uramtă de altele, astfel incat pana la sfarsitul secolului formatiuni de acest gen existau in majoritatea localitatilor din jurul Bistritei, in special in cele locuite de sasi. In orasul Nasaud pompierii voluntari s-au organizat in anul 1890. Toate aceste formatiuni erau organizate si functionau dupa statute proprii avizate de oficialitatile vremii si inregistrate ca persoane juridice la Magistratura. Una dintre cele mai importante masuri prin care locuitorii orasului Bistrița au cautat sa preintampine incendiile a fost infiintarea corpului pompierilor voluntari. Dupa medelul din Sibiu, Brasov, Sighisoara, se infiinteaza datorita mai ales ostenelilor capitanului orasului (politaiul) Sammuel Starch, a profesorului Leo Hoffrichter, cu sprijinul efectiv al preotului orasului, Gattlieb Budaker si a avocatului dr. Teodor Filkeni, dupa doi ani de pregatire Societatea bistrițeană a popmpierilor voluntari. Scopul pompierimii voluntare din Bistrita "la incendii pe hotarul orasului Bistrita, era de a presta ajutorul necesar de stingere si salvare. Numai in mod exceptional se va intrebuinta si in comunele invecinate, la focuri de intindere mai mare sau pericole deosebite: serviciul este voluntar si gratuit. Pompierimea era compusa din membrii executivi, ajutatori si onorarii. Se impartea in patru sectii: trupa cataratorilor, trupa la tulumbe, trupa apei, trupa de scut. Paragrafele urmatoare reglementau: uniforma, dotarea cu mijloace de interventie, primirea in corpul pompierilor voluntari, durata obligatorie a serviciului (cel putin un an), obligatiile membrilor. Paragraful referitor la excluderea din corp are ca motivatie: "cand un membru a lipsit de la un incendiu sau paraseste locul acestuia fara permisiunea sefului, si in decurs de 3 zile dupa aceea nu se scuza indeajuns; cauza care l-a impiedicat trebuie confirmata, la cererea superiorului, prin juramant; cand un membru nu-si achita obligatiile banesti fata de corp; in caz de neglijare brusca a serviciului, razvratire deschisa; in caz de inclinare exprimata spre bautura sau alte incalcari ale statutelor si ordinei de serviciu.

Cu referire la înființarea formațiunilor de pompieri militari pe meleagurile bistrițene e de precizat că după unirea Transilvaniei cu România, la data de 3 aprilie 1936 s-a promulgat „Legea pentru organizarea pompierilor”. Pe teritoriul Ardealului a luat ființă „Grupul de pompieri nr.6 Cluj”, cu competență pe întreg teritoriul Ardealului, coordonând activitatea a 22 de subunităţi înfiinţate in cele mai importante localităţi, printre care si Bistriţa. Prin ordinul de zi numărul 217/1937 al comandantului Corpului Pompierilor Militari se înfiinţează Secţia Pompieri Bistriţa, cu un efectiv de: - 1 ofiţer comandant; - 1 subofiţer; - 20 soldaţi trupa cu sediul pe actuala stradă C.D.Gherea nr.15. După reorganizarea administrativ-teritoriala conform Legii administrative din 1938, Grupurile de pompieri se repartizează pe cele 10 ţinuturi existente. Ca urmare, Secţia Pompieri Bistriţa face parte din „Grupul 9 de Pompieri – Someş”. In anul 1940, după cedarea unei parţi din Ardeal, subunitatea de pompieri militari din Bistriţa se retrage in Moldova, prevenirea si stingerea incendiilor asigurându-se pana la terminarea celui de-al doilea război mondial, prin alte forme. Grupul 9 de Pompieri-Someş este mutat la Sibiu, coordonând in continuare celelalte subunităţii din teritoriul necedat al Ardealului. După 1944, Corpul Pompierilor Militari a continuat sa-si îndeplinească misiunea sa de baza in cadrul organizatoric existent, cooperând strâns, pana la terminarea războiului, cu formaţiunile subordonate Comandamentului Apărării Pasive si cu unităţile militare, îndeosebi cele destinate asigurării securităţii teritoriului. La toate evenimentele ce au urmat: incendii, cutremure, inundații și chiar revoluția din 1989 și pompierii bistrițeni și-au adus importanta lor contribuție printr-o participare eficientă și utilă.

Centenarul timbrului fiscal bistrițean

1914 - România - Orașul Bistrița - Timbru orășenesc 2 lei - 2014

Expoziția filatelică națională

Filex Transsilvanica Ediția a XX-a - Bistrița

Garnizoana Bistrita, Primaria Bistrita, Cercul Militar Bistrita, Clubul "Bisnumphila" si Societatea Filatelica "Bistriteana" și-au dat mâna și au organizat in perioada 20 - 24 august 2014 - Expozitia nationala de Filatelie si Numismatica - "Centenarul marcii fiscale bistritene" - "100 de ani de la izbucnirea Primului Razboi Mondial" - Filex Transilvanica, editia a XX-a.

Conform ,,Catalogului timbrelor fiscale şi a rovignetelor româneşti” a lui Mihai Cojocar ediţia 2011, la Bistriţa primele timbre fiscale (emisiunea I) au fost editate în anul 1914, lithografiate pe hârtie crem, groasă, fără filigram cu valoarea ( egy korona) format 30 x 36 mm, dantelura 11 şi culoare albastru carmin. După realizarea Marii Uniri, mai precis în 1920, s-a emis o nouă serie de mărci poştale având acelaşi desen, format, dantelură ca la emisiunea I dar textul a fost schimbat în limba română. Din emisiunea a II-a s-au identificat nouă valori, astfel 1, 2, 3, 5, 10, (cu 3 varietăţi de culori) 12 şi 20 lei. A fost tipărită şi o a treia emisiune cu valoarea de 12 lei, în culoare albastru şi desen simplist, dar nu se poate stbili cu exactitate anul emiterii. De asemeni Primăria Bistriţa a mai emis o serie de 5 valori (1, 2, 5, 10, 50 lei) numite ,, TAXA AD VALOREM" pe hârtie albă sau colorată, groasă, fără filigram, format 48,5x20, dantelură de 10 1/2, fiind tipografiată de tipografia ,, LAPKIADO", Cluj".

Timbrul fiscal este o eticheta, de obicei adezivă. Este utilizat pentru a colecta impozite sau taxe pe documente, tutun, băuturi alcoolice, medicamente, cărți de joc, licențe de vânătoare, arme de foc, și pe multe alte lucruri. De obicei companiile cumpără timbrele de la guvern și le atașează pe elementele impozitate, ca parte a ambalajului, sau în cazul documentelor, ca parte în completarea formularului. Timbrele fiscale de cele mai multe ori arata similar cu timbre poștale iar în unele țări și perioade de timp a fost posibil să se utilizeze timbre poștale în scopuri de colectare venituri la stat sau invers - timbrele fiscale au fost utilizate pentru francarea scrisorilor sau coletelor. Utilizarea timbrelor fiscale - inca din 1694 - este cu mult inaintea timbrelor poștale (1840). Utilizarea lor a devenit larg răspândită în secolul al 19-lea, parțial inspirată de succesul timbrelor poștale, și motivată de dorința de a eficientiza operațiunile guvernamentale, prezența unui timbru fiscal fiind un indiciu că s-au plătit deja taxele necesare. Timbrele fiscale au devenit mai putin utilizate în secolul 21, odată cu creșterea informatizării. În lume există un număr foarte mare de tipuri de timbre fiscale, emise de autorități naționale sau locale. În anumite perioade, guvernele au combinat utilizarea timbrelor poștale și a celor fiscale, numindu-le "fiscal - poștale", sau "poștale și venituri". Timbrele fiscale au fost colecționate pe scară largă de către filateliști, în cataloagele de timbre și la expoziții ele având același statut ca timbrele poștale. După Primul Război Mondial, ele au scăzut în popularitate, probabil din cauza că au fost excluse din cataloagele de specialitate - numărul de timbre poștale emise a crescut rapid și astfel timbrele fiscale au fost "împinse" în afara cataloagelor.

Insigna - Expofil - Virtus romana redivivus - Ediția a XI-a

Slăvă eroilor - Bistrița Năsăud 17.05.2018

Filatelia poate fi definită ca studiul şi colecţionarea produselor filatelice, în special a timbrelor. Dar filatelia înseamnă mai mult decât o simplă preocupare pentru frumos. Provocare, informaţie, prietenie şi amuzament sunt doar câteva din caracteristicile unuia dintre cele mai populare hobby-uri din lume, filatelia. De peste 150 de ani, colecţionarea timbrelor este una din preocupările familiilor regale, vedetelor de film, celebrităţilor din lumea sportului şi a altor persoane din viaţa publică.

Filatelia este un hobby foarte personal, iar popularitatea sa este determinată de faptul că este flexibil faţă de necesităţile colecţionarului. Înainte de apariţia mărcii poştale, costurile livrării scrisorilor erau achitate de destinatar. Realizarea primelor mărci poştale a revoluţionat serviciile poştale deoarece funcţia de bază a timbrelor o reprezintă plata în avans a unui serviciu poştal. De-a lungul timpului, această funcţie s-a diversificat, dar se bazează pe acelaşi principiu. Mărcile poştale îndeplinesc trei roluri principale: chitanţă cu o anumită valoare pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, mijloc de celebrare şi promovare a patrimoniului naţional şi piesă de colecţie. Dar mai presus de orice, marca poştală este un veritabil ambasador al istoriei, culturii şi civilizaţiei umane, deoarece, forma şi funcţia sa îi conferă libertate de mişcare şi posibilitatea de a transmite informaţii în toate colţurile lumii. Timbrul capătă valoare în ochii privitorului fiind totodată o plăcere pentru ochi, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi un studiu al istoriei, culturii şi civilizaţiei întregii lumi, deoarece îţi poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie. Primul timbru din lume a apărut în Marea Britanie şi s-a numit Penny Black. â

Optsprezece ani mai târziu, la 15 iulie 1858 a apărut prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour. Emisiunea a fost tipărită în Moldova şi reproduce semnul heraldic de pe stema statului. Prima emisiune de mărci poştale din spaţiul românesc este formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale. Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact in ţara noastră. Acest hobby european a ajuns în spaţiul românesc în jurul anului 1865, în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, colecţionarii individuali sau comercianţii de tutun vindeau primele noastre mărci poştale: Cap de Bour, Principatele Unite sau Cuza. Nevoia de comunicare între colecţionarii de timbre a dus la organizarea lor în diverse societăţi şi cluburi filatelice, acestea având o activitate intensă, în special la începutul secolului al XX-lea. Astăzi, timbrul reprezintă, alături de drapel, imn, stemă şi monedă unul dintre simbolurile noastre naţionale.

Bistrița (în germană Bistritz, Nösen și în maghiară Beszterce) este un municipiu și reședința județului Bistrița – Năsăud, provincia istorică Transilvania, România. Împreună cu cele șase localități componente: Unirea, Slătinița, Ghinda, Viișoara, Sigmir și Sărata, localitatea se întinde pe o suprafață de 14547 hectare și numără aproximativ 75000 de locuitori. Prima atestare documentară a orașului provine din anul 1241. Sus am postat stema actuală și stema veche a orașului Bistrița. Mai jos admiri pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură, din vremuri diferite, din orașul Bistrița, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.

Banca Națională

Biserica evanghelică

Biserica piaristică

Casa argintarului

Casa de cultură

Direcția silvică

Gara

Hotelul Fritsch

Liceul Andrei Mureșanu

Liceul evanghelic (azi Liceul Liviu Rebreanu)

Biserica greco catolica și Casa parohială

Poarta cetății

Pod peste râul Bistrița

Palatul administrativ

Prefectura veche

Primăria

Promenada

Școala evanghelică de fete

Sinagoga

Turnul Dogarilor

Strada Kaizerul Wilhelm

Strada Erszeny

Strada Korhaz

Strada Mussolini

Strada Regina Maria

Strada Spitalului

Strada Pungarilor

Trimiteri poștale

Bistrița-Năsăud este un județ din provincia istorică Transilvania, România, care se învecinează cu județele Cluj la vest, Maramureș la nord, Suceava la est și Mureș la sud. Din punct de vedere administrativ județul este compus dintr-un municipiu – Bistrița, 3 orașe – Beclean, Năsăud și Sângeorz - Băi precum și 58 de comune cu 235 de sate. Județul numără aproximativ 278000 de locuitori, se întinde pe o suprafață de 5355 kilometri pătrați și are reședința administrativă în municipiul Bistrița. Deasupra am postat stema și harta actuală a județului Bistrița-Năsăud. Mai jos am postat pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ din vremuri diferite dar și câteva vederi obișnuite cu localități sau alte frumoase locuri de vizitat pe aceste meleaguri.