Epaminonda's Blog.....: MESSINA

Mai jos am postat și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din orașul italian MESSINA, regiunea SICILIA, din

vremuri diferite, câteva trimiteri poștale ilustrate, un jeton, o medalie

și două insigne locale. Deasupra am postat un certificat nominativ

de acțiuni emis de Banca Messina.

Monumentul John al Austriei

Monumentul Madonna della Leterra

Monte de Pieta

Biserica Santissima Annunziata dei Catalani

Bulevardul San Martino

Catedrala

Faleza

Fântâna Orion

Farul

Fortul Andrei și Observatorul

Piața Cairoli

Piața Castronova

Poarta Grazia

Statuia Messina

Stația feriboturi

Strada 1 Septembrie

Trimiteri poștale

Jeton local

Medalie locală

Set 2 insigne locale

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

INSPIRATĂ DE FOTOGRAFIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

_________xxx_________

O PLACHETĂ, O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Insigna - Simona Halep - Wimbledon - 2019

A.C.I.R. (Asociația colecționarilor de insigne din România)

Cu ocazia primului Congres Naţional de Insignografie, de la Petroșani, din zilele de 18 – 20 septembrie 2009, a avut loc şi Adunarea Generală de Constituire a Asociaţie Colecţionarilor de Insigne din România (ACIR). Cei 80 de participanţi au votat statutul asociaţiei şi au ales organul de conducere al acesteia. În baza hotărârii Judecătoriei Petroşani, Asociaţia a fost înregistrată la grefa acestei instituţii, în registrul special la nr. 33/16 decembrie 2009. La baza relaţiilor dintre cei 100 de membrii ai asociaţiei stau 3 principii pe care dorim să le păstrăm şi asupra cărora insistăm: prietenia, întrajutorarea colegială şi încrederea reciprocă. La ora actuală conducerea asociaţiei este în căutarea unei sigle care să ne reprezinte. Până în prezent, printr-o bună coordonare din partea ACIR a activităţii s-a reuşit menţinerea reuniunilor noastre timp de 39 de ediţii consecutive, care de 5 ani au fost ridicate la rang de congres, având la bază propunerea regretatului col. Dogaru Ioan. Prin unirea forţelor a două localităţi aflate la mare distanţă (Alexandria - Petroşani), dar legată printr-o voinţă şi o preocupare comună s-a reuşit spre bucuria tuturor realizarea menţinerii expoziţiilor naţionale şi implicit a reuniunilor. De la înfiinţare, ACIR a preluat dificila sarcină de atribuire în fiecare an a premiilor Floarea de colţ, cea mai importantă distincţie care recompensează atât colecţionarii membri ACIR, cât şi persoanele care se implică în menţinerea activităţii insignografice din ţara noastră, sarcină deosebit de onorantă de care ne-am achitat. În ultimii ani premiul Floarea de Colț a fost înlocuit prin înmânarea insignei ACIR – Colecționar emerit. Publicaţia oficială a Asociaţiei este Jurnalul Insignografic, cu apariţie semestrială. Colectivul de redacţie al Jurnalului este format din trei membri şi un fotograf profesionist.

Simona Halep este o jucătoare de tenis de câmp din România care a atins prima poziție în clasamentul mondial WTA în două rânduri, între 2017 și 2019, care s-a născut în data de 27 septembrie 1991 la Constanta. A ocupat locul I timp de 64 de săptămâni, fiind din acest punct de vedere a zecea din istoria tenisului în clasamentul longevității ca lider al circuitului. Este cea mai titrată jucătoare de tenis de câmp din România câștigând la simplu de-a lungul carierei 20 turnee și disputând alte 17 finale. Halep a câștigat turneele de Grand Șlam de la Roland Garros în anul 2018 și de la Wimbledon din anul 20199, pierzând anterior alte trei finale: două la Roland Garros (2014, 2017) și una la Australian Open (2018). În anul 2014 Halep a disputat și finala Turneului Campionilor. A fost desemnată Jucătoarea Anului 2018 de WTA, de asemeni și Cea Mai Populară Jucătoare în 2014 și respectiv 2015 dar și Favorita Fanilor la simplu în 2017, 2018 și 2019.

Ea a câștigat 35,85 milioane de dolari din tenis, fiind pe locul 4 all-time, după surorile Williams și Șarapova. A început să joace tenis la 4 ani, fiind antrenată de Ion Stan care era și antrenorul fratelui ei mai mare. La vârsta de 6 ani ea practica zilnic acest sport. Simona a început studiile la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța. Între anii 2006 și 2010, Simona Halep a fost eleva Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” din Constanța. În anul 2014 și-a luat licența la Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității “Ovidius” din Constanța. Sponsorii de echipament competițional ai Simonei Halep au fost firmele Lacoste și Adidas. Din februarie 2018 este sponsorizată de firma Nike, Inc.

Deasupra am postat și o marcă filatelică ce omagiază personalitatea marii sportive române.

Nicolae Paulescu - 150 ani de la naștere

Descoperitorul hormonului antidiabetic

eliminat de pancreas, numit insulina

Medalia de mai sus s-a realizat în anul 2020 la Monetăria statului național român și ea marchează trecerea a 150 de ani de la nașterea omului de știință român Nicolae Paulescu. “Paulescu a vrut să întreacă natura și a reușit. Terapia cu insulină este cel mai complex pretențios și copleșitor tratament din patologia umană. Nimic nu o depășește.” – este de părere Prof. univ. dr. Nicolae Hâncu. Omul de știință Nicolae Paulescu, personalitate mai mult sau mai puțin controversată pentru convingerile sale ideologice, a contribuit la descoperirea hormonului antidiabetic eliberat de pancreas – insulina. Medalia s-a realizat în două variante de metal compoziție:

Material – argint, puritate – 92,5%, forma – rotundă, diametrul 37 milimetri, greutate – 22 grame, calitate – proof și tiraj – 40 exemplare.
Material – aliaj de cupru, forma – rotundă, diametrul – 37 milimetri, calitate – proof și tiraj – 60 exemplare.

Nicolae Constantin Paulescu a fost un om de știință român, medic fiziolog și profesor la Facultatea de Medicină din București, care s-a născut în data de 11 noiembrie / 30 octombrie 1869 la București și a decedat la data de 19 iulie 1931 tot în București. El a contribuit la descoperirea hormonului antidiabetic eliberat de pancreas, numit mai târziu insulină. Nicolae C. Paulescu urmează clasele elementare la „Școala primară de băieți nr. 1, Culoarea de Galben” și, în 1880, se înscrie la „Gimnaziul Mihai Bravul” (Liceul Mihai Viteazul), pe care-l va absolvi în 1888.Încă din anii liceului, a dovedit o deosebită înclinare pentru științele naturale, pentru fizică și chimie, precum și pentru limbile străine, clasice și moderne. Nicolae Paulescu a studiat medicina la Paris, obținând în anul 1897 titlul de Doctor în Medicină.A lucrat în spitalele pariziene „Hôtel-Dieu” și “Notre Dame du Perpétuel-Secours”. În anii 1897 – 1898 a urmat și cursurile de chimie biologie și fiziologie generală la Facultatea de Științe din Paris, obținând în 1899 titlul de Doctor în Științe. În anul 1901 obține la Universitatea din Paris al doilea doctorat în științe cu dizertația Studiu comparativ asupra acțiunii clorurilor alcaline asupra materiei vii. În anul 1900 se reîntoarce în țară și este numit profesor de Fiziologie la Facultatea de Medicină și Director al Clinicii de Medicină internă de la spitalul St. Vincent de Paul din București. Nicolae Paulescu a desfășurat o remarcabilă activitate de cercetare științifică în domeniul fiziologiei, privind în special metabolismul glucidelor, patogeneza diabetului zaharat, rolul pancreasului în asimiliția nutritivă, coagularea sângelui, mecanismul morții subite ș.a. În anul 1922, Paulescu obține, de la Ministerul Industriei și Comerțului din România, brevetul de invenție nr. 6255 intitulat „Pancreina și procedeul său de fabricare”.În anul 1990 Nicolae Paulescu a fost numit post mortem membru al Academiei Române. În anul 1922 Paulescu a înființat, împreună cu Alexandru C. Cuza, Uniunea Națională Creștină, primul partid din Europa care a adoptat zvastica drept simbolul său oficial. Un an mai târziu, cei doi au pus bazele Ligii Apărării Naționale Creștine și au păstrat zvastica neagră în mijlocul tricolorului românesc ca însemn al noului partid. Paulescu a fost vicepreședintele Ligii și șeful filialei Ilfov.Paulescu a fost martorul principal al apărării în procesul acuzării lui Zelea Codreanu – 23 martie 1924. Pentru Paulescu, evreii erau păduchi care trebuiau eliminați de pe teritoriul țării. Nicolae Paulescu a fost membru în Senatul legionar. În anul 2005 după studierea scrierilor antisemite ale lui Nicolae Paulescu, organizația International Diabetes Federation a decis să renunțe la orice asociere cu Nicolae Paulescu și să nu accepte decernarea de premii în numele lui Paulescu la congresele organizației. În ciuda contribuțiilor sale în domeniul metabolismului uman, Nicolae Paulescu este ignorat de școala de medicină și istoriografia științifică occidentală.

Insignă - A.G.V.P.S. România

(Asociația generală a vânătorilor și pescarilor sportivi)

Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România (AGVPS) este persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, care reprezintă, în plan intern, interesele a peste 150 de asociaţii afiliate, în care sunt înscrişi peste 90% din vânătorii români şi peste 80% din pescarii cu domiciliul sau rezidenţa în România, iar în plan extern, interesele tuturor vânătorilor şi pescarilor sportivi din ţara noastră. Sus am postat logo-ul AGVPS din România.

Cerbul Carpatin, denumirea științifică - Cervus elaphus, este un mamifer ierbivor, trǎieşte aproximativ treizeci de ani şi face parte din familia cervidae şi categoria rumegǎtoare, fiind cel mai mare reprezentant al copitatelor. Este un animal sǎlbatic, timid, sfios care este vânat pentru carne, coarne şi piele. Cerbul carpatin este animalul cu înfǎţişarea mândrǎ, elegantǎ dar puternicǎ. Cerbul mascul este de talie mare, greutatea lui variazǎ între 150-300 kilograme, pe când greutatea cuitei este de numai 80-150 kilograme. Deşi cerbul are o greutate mare aleargǎ în trap cu gâtul lungit sau în galop cu capul pe spate, astfel cǎ poate alerga mai iute decât calul. Pieptul cerbului este lat, puternic, cu umeri rǎsǎriţi, gâtul mare niţel îndoit şi turtit lateral. Capul cerbului este lung cu ochi blânzi şi pǎtrunzǎtori, iar picioarele subţiri şi uşoare. Coarnele sunt mai mult sau mai puţin ramificate , cu o lungime de 2 metri, cu crengi, vârfurile lor fiind albe, strǎlucitoare asemǎnǎtoare fildeşului, cântǎrind 16 kilograme, iar la cerbul adult coarnele pot avea şi şapte ramificaţii. Greutatea coarnelor nu-l împiedicǎ la fuga prin pǎdure, ele nu sunt numai podoaba bǎrbǎteascǎ dar sunt şi o armǎ de apǎrare. Cornele se schimbǎ anual la masculi începând din luna februarie,la cei mai bǎtrâni, iar în luna aprilie la cei tineri. Aşa cum se ştie coarnele cu mai multe ramificaţii sunt vestite şi reprezintǎ decoraţia muzeelor. Cerbul carpatin coabiteazǎ în cârduri, aceste cârduri se formeazǎ dupǎ boncǎnit, adicǎ dupǎ împerechere, cârdurile de masculi sunt conduşi de un cerb tânǎr, iar cele de ciute merg separat şi sunt conduse de ciuta cea mai bǎtrânǎ. În cârdurile ciutelor se aflǎ viţeii şi cerbii de doi ani. Ciutele nasc dupǎ patruzeci de sǎptǎmâni de sarcinǎ la mijlocul verii câte unu sau doi viţei. La viţei primul rând de coarne sunt ca nişte suliţe lungi de douǎzeci-patruzeci centrimetri fǎrǎ rozete, care cad în luna mai a anului urmǎtor, adicǎ la vârsta de doi ani. Cerbii mai vârstnici sau cei mai Cerbii mai vârstnici sau cei mai puternici trǎiesc solitari. Cerbul trǎieşte în interiorul arcului carpatic, în zone bine împǎdurite dar cu multǎ linişte şi bǎlţi de apǎ pentru scǎldat. Hrana este formatǎ din muguri sau lǎstare tinere, scoarţǎ de copac, copaci tineri, sau frunze verzi acoperite de zǎpadǎ, ceea ce face sǎ deterioreze mult pǎdurea.Cel mai mare duşman al cerbului este omul care prin vânat a reuşit sǎ rǎreascǎ specia sau chiar sǎ-o stârpeascǎ, dar sǎ nu iutǎm şi de duşmanii de temut ca lupul, râsul şi ursul. În Germania cerbul a dispǎrut, iar în Scoţia şi Irlanda mai trǎiesc câteva exemplare. La noi în ţarǎ mai trǎiesc aproximativ treizeci şi şapte mii de exemplare de cerbi. Coarnele unui cerb din munţi Carpaţi cu o greutate de treizeci şi trei de kilograme şi patruzeci şi patru ramuri au fost arǎtate de lordul Powercourt Societǎţii Zoologice din Londra.

Insigna - C.T.A. (Cercul tehnico aplicativ-radioamatorism)

Cercurile tehnico aplicative (C.T.A.) erau forme de pregătire specială în cadrul formațiunilor de pregătire militară a tineretului pentru apărarea patriei (P.T.A.P.). Pentru a înțelege contextul apariției formațiunilor PTAP să nu uităm că, urmare a creării NATO (1949), la 14 mai 1955, din inițiativa Uniunii Sovietice, apare al doilea bloc militar (Pactul de la Varșovia, semnat de toate statele comuniste) în scopul apărării colective împotriva unei agresiuni externe. Cu toate acestea, la data de 20 august 1968 o forță militară a Pactului de la Varșovia (formată din 23 divizii sovietice și 6 din partea altor țări comuniste) invadează Cehoslovacia pentru a înăbuși mișcarea reformatoare de acolo, împotriva URSS. E de reținut că România nu a participat la această acțiune, supărând rău de tot “prietenul de la răsărit”. O invazie asemănătoare celei din Cehoslovacia era iminentă și în România. La data de 15 noiembrie 1968 în România sea doptî Legea nr. 33 care a instituit pregătirea tineretului pentru apărarea patriei. Conducerea acestei pregătiri a fost încredințată UTC-ului, sprijinit de mai multe structuri administrative, militare și civile. Toți băieții și fetele cu vârste incluse între 18 – 20 ani erau incluși în formațiunile de PTAP. Pregătirea consta în pregătire militară generală, cunoașterea armelor de nimicire în masă și a modului de protecție împotriva lor, apărare locală antiaeriană, pregătire sanitară și de prim ajutor precum și pregătire de specialitate, în cadrul cercurilor tehnico-aplicative de pe lângă unitățile militare. Tinerii purtau pe timpul pregătirii o uniformă albastră asemănătoare cu cea a gărzilor patriotice (dar care era kaki) iar manualele după care se pregăteau erau asigurate de către Ministerul Apărării Naționale. Adeseori se organizau tabere și concursuri pe tematici specifice. Pentru stimularea tinerilor participanți la pregătire se acordau diplome, medalii, insigne și alte stimulente. Mai jos prezint câteva insigne cunoscute ale cercurilor tehnico-aplicative din acea vreme.

Radioamatorismul reprezintă practicarea radiocomunicațiilor prin posturi de emisie-recepție proprii, fără a se urmări interese economice sau transmiterea altor informații în afară de cele referitoare la calitatea emisiunilor stabilite. Instalațiile de radioemisie folosite de radioamatori (numite stații) au o denumire convențională care se atribuie pe plan central în fiecare țară. Radioamatorii pot face parte din diferite asociații naționale (radiocluburi) sau internaționale. Radioamatorismul, ca mișcare de amatori de radiotelegrafie, a apărut pentru prima dată în SUA (1919). În anul 1925 a fost înființată „Uniunea Internațională a Radioamatorilor (I.A.R.U.)”. În România, primul radioclub a fost înființat în anul 1926, iar în anul 1936 s-a înființat „Asociația Amatorilor Români de Unde Scurte”. În prezent, radioamatorii din România sunt reprezentați la IARU de „Federația Română de Radioamatorism”. Radioamatorii se pot organiza liber, conform legii civile.

Placheta - Cupa Negel - 1927 ciclism

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs.

Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (F.S.S.R.).

Aviatorul Gheorghe Negel (decedat la o lună după Aurel Vlaicu într-un accident cu un biplan Farman la Târgoviște), în amintirea căruia a existat Cupa Negel la motociclism și ciclism, la inițiativa lui B.B. Assan. Ultima editie a avut loc în anul 1928, Cupa Negel a fost câștigată de germanul Ecker.

Insigna - Cupa Moldovei - 1959

Cu referire la insigna de mai sus nu am certitudinea că este o insignă românească ori din Moldova de dincolo de Prut, însă faptul că e scrisă în limba română mă face să cred mai mult că e o insignă românească. Am dedus că este o insignă sportivă din perioada afirmării regimului comunist în România. Dovadă sunt culorile tradiționale ale drapelului național românesc și spicele de grâu care conturează insigna. Sunt tentat să cred că nu este o insignă sportivă ci mai degrabă una din domeniul agricol. Aștept și părerile tale, cititorule!

__________ooOoo__________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII