Epaminonda's Blog.....: BRUCK WAASEN

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea austriacă BRUCK WAASEN, bundes

landul AUSTRIA SUPERIOARĂ și câteva vederi generale.

Cazarma de pompieri

O intrare în localitate

Vila Sassi

Vederi generale

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

INSPIRATĂ DE FOTOGRAFIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

__________xxx__________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL SUCEAVA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Andronic Motrescu - 1848 - 1922

Primul director al Școalei agronomice

din Rădăuți. ducatul Bucovina

100 de ani de învățământ agrar românesc

Rădăuți - Bucovina 1897 - 1997

Spre finele secolului al XIX-lea, agricultura a încetat sa mai fie o practică moştenită, problemele de producţie vegetală şi zootehnică au devenit tot mai complexe, noutăţile tehnice şi metodele noi s-au înmulţit, astfel încât se simţea, în mod imperios, nevoia unui cadru organizat şi instituţionalizat, în care fiii ţăranilor din Bucovina să aibă acces la învăţământul în limba română. În acest context, în sesiunea din septembrie 1892, deputatul dr. Ioan cavaler de Volcinschi propune spre dezbatere în Dietă, „înfiinţarea unor şcoli agronomice române în Bucovina, pentru trebuinţele poporului de la ţară”. După cinci ani de la prezentarea propunerii, la 3(15) octombrie 1897 este inaugurată, cu toată solemnitatea, la Rădăuţi, prima şcoală de agronomie cu limba de predare românească în Bucovina. La festivitate au luat parte toate căpităniile autorităţilor orăşeneşti şi districtuale, reprezentanţii bisericii şi şcolii din Rădăuţi şi alte distinse personalităţi. Solemnitatea inaugurării a avut loc în sala festivă a nou ziditului edificiu pentru şcoală, din „capul târgului” pe drumul Frătăuţilor. La Şcoala agronomică din Rădăuţi, a fost învestit în funcţia de director, eminentul inginer agronom Andronic Motrescu, absolvent al prestigioasei Academii de agricultură din Altenburg, Ungaria. Spirit energic şi întreprinzător, bun cunoscător al rosturilor plugăreşti, inginerul agronom Andronic Motrescu a avut merite incontestabile de bun organizator al învăţământului agricol rădăuţean, depăşind, cu eforturi considerabile, greutăţile specifice perioadei de început. După primii ani de activitate, constatăm că terenul agricol al şcolii, în suprafaţă de 21,3 hectare, era cultivat, prin rotaţie, cu plante prăşitoare, cereale furajere, plante perene, secară şi lucernă, obţinându-se randamente ridicate la hectar. Efectivele de animale crescute în fermă constau în 21 de capete taurine, rasa Pinzgau, 50 de ovine, 40 de porcine, precum şi cai pentru tracţiune. La o expoziţie agricolă din 1904, de la Cernăuţi, şcoala primeşte medalia de argint pentru rezultatele deosebite ale fermei didactice. În perioada 1897-1904, Şcoala Agronomică din Rădăuţi, Ducatul Bucovina, a fost frecventată de 150 de elevi, dintre care, 76 în regim de internat (52 gratuit, 16 semigratuit si 8 cu plată), restul de 74 de elevi fiind localnici. După absolvire, fiecare tânăr primea un capital proporţional cu timpul cât a lucrat în scoală, sub formă de vite sau instrumente agricole. Acest capital, acumulat de elevi în perioada studiilor, le oferea perspectiva de a se întoarce în satele lor şi de a pune în practică cunoştinţele acumulate.

Directorul Andronic Motrescu a avut o laborioasă activitate publicistică, de specialitate, la diferite gazete ale timpului, însă satisfacţia cea mai de seamă pe care a trăit-o a fost tipărirea lucrării intitulate “Cartea de agricultură pentru şcolile de agricultură inferioare şi elementare, precum şi pentru usul agriculturilor practici.” Demn de remarcat este faptul că lucrarea inginerului agronom Andronic Motrescu este primul manual de agricultură din Bucovina, scris în limba română. Andronic Motrescu a fost şi un apreciat om politic, fiind ales, în mai multe rânduri, deputat comunal şi delegat, din partea Consiliului Districtual Rădăuţi, pentru a candida în alegeri pentru un mandat în Dieta Bucovinei. În perioada 1916-1918, cursurile de la Şcoala Agronomică din Rădăuţi au fost suspendate. După alipirea la Patria Mamă, în Bucovina are loc o revizuire a materiei de studiu din şcolile cu profil agricol, instituţia de învăţământ agricol din Rădăuţi căpătând titulatura de Şcoala Inferioară de Agricultură.După Unire, constatăm că această instituţie şcolară continuă să se bucure de popularitate. Astfel, în anul şcolar 1920-1921, pentru anul întâi, şcoala oferea 20 de locuri, între care 10 erau cu plată şi 10 gratuite. În anul 1921, Şcoala Inferioară de Agricultură din Rădăuţi este transferată la Suceava, fiind preluaţi şi elevii din anii de studiu intermediari. La 3 august 1948 s-a produs o profundă reformă a învăţământului de toate gradele. În această conjunctură, reapare la Rădăuţi învăţământul agricol instituţionalizat, prin transferul de la Suceava la Rădăuţi a învăţământului profesional de profil, înfiinţându-se astfel, Şcoala Medie Tehnică Zootehnică, pe lângă care a fost arondată şi o Şcoala profesională veterinară. În anul 1956, învăţământul profesional şi tehnic de profil agricol este comasat, constituindu-se Centrul Şcolar Agricol Rădăuţi cu sediul în strada Malinovschi nr. 9 şi nr. 16 (azi, str. Dimitrie Onciul). Din anul şcolar 1961-1962 şi până în anul 1968, această instituţie de învăţământ agricol funcţionează ca Grup Şcolar Agricol, cu profilele (specializările): tehnicieni veternari, tehnicieni contabili şi mecanizatori agricoli. În această perioadă, au fost organizate, în cadrul şcolii, pe lângă „clasele de bază” şi câteva clase pentru pregătirea preşedinţilor, contabililor şi brigadierilor din cooperativele agricole. Ulterior se vor organiza şi cursuri fără frecvenţă, care să permită obţinerea diplomei celor care activau în producţie pe posturi de tehnicieni, fără a poseda diploma corespunzătoare. Începând din anul şcolar 1968-1969, Grupul Şcolar Agricol Rădăuţi se transformă în Liceu Agricol, cu specializările: zootehnie, veterinară, contabilitate şi merceologie agrară. Baza de practică pentru cei circa 500 de elevi anual de la Liceul Agricol, în perioada 1968-1975, consta în 8 hectare teren arabil, un atelier mecanic si trei tractoare. O parte din orele de practică se efectuau în unităţile agricole din oraş. În aceasta perioadă, au fost făcute demersuri pentru aprobarea de fonduri şi au demarat lucrările de construire a noului local pentru şcoală, în scopul asigurării unui număr suficient de săli de clasă, laboratoare şi internat. Din anul şcolar 1975-1976, această instituţie a funcţionat ca Liceu Agroindustrial cu treptele I şi a II-a. Şcoala se mută în noul local cu 18 săli de clasă de pe strada Putnei, nr.236, prevăzut cu un internat, cu o capacitate de 300 locuri. Liceul mai dispunea de 5 laboratoare şi 4 cabinete şcolare, personalul didactic fiind alcătuit din 36 profesori şi maiştri instructori cu pregătire de specialitate. Din anul şcolar 1990-1991, şcoala revine la o mai veche denumire de Grup Şcolar Agricol, până în anul 1997, când, cu prilejul serbărilor centenare, şcoala este „botezată” Grupul Şcolar Agricol Andronic Motrescu, iar din anul 2008, instituţia poartă titulatura de Colegiul Andronic Motrescu - Rădăuţi.

Mihai Eminescu - Putna 2-07-1997

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literature română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

Mănăstirea Putna, asezata la 72 de kilometri de Cetatea de Scaun a Sucevei, este prima si cea mai importanta ctitorie a lui Stefan cel Mare, si strajuieste, de peste cinci veacuri, tinutul legendar al Bucovinei. Manastirea a fost ridicata de Stefan cel Mare pentru biruinta obtinuta in batalia de la Chilia, din 25 ianuarie 1465, la indemnul si cu staruinta sihastrului Daniil. Lucrarile de constructie ale manastirii au fost terminate in 1469, dar sfintirea ei a avut loc la data de 3 septembrie 1470. Ridicarea zidurilor de imprejmuire ale incintei si a turnurilor aferente lor a fost terminata dupa un deceniu de la sfintire, in 1481. Dupa 3 ani insa, manastirea a fost lovita de un puternic incediu care a afectat in mod grav constructia. Stefan cel Mare nu s-a lasat insa si desi avea pe cap bataliile cu Baiazid al II-lea, a refacut manastirea la fel de frumoasa cum fusese si inainte. In anul 1504 Stefan cel Mare a fost inmormantat in incinta manastirii, dupa 47 de ani de domnie. In 1536 manastirea a fost cuprinsa de un nou incediu, in care au ars casele domnesti, amandoua trapezele, bucataria, spitalul si camara cu toate alimentele din interior. Dupa doua decenii cladirile afectate de incediu au fost refacute, constructia casei domnesti fiind chiar amplificata. In urmatorul secol Putna a cunoscut o stare de inflorire. Monumentul a fost din nou devastat in anul 1653 de un incendiu pus de ostile conduse de Timus Hmelnitki, amestecat in luptele pentru tronul Moldovei dintre socrul sau Vasile Lupu si viitorul domn Gheorghe Stefan. Totusi aceasta informatie nu este foarte sigura si unele cercetari au aratat ca in acea perioada au avut loc alunecari de teren grave care au afectat fundatii bisericii, motiv pentru care a trebuit demolata. Vasile Lupu a inceput reconstructia manastirii, lucrari care au fost continuate de urmatorul domnitor, Gheorghe Stefan si finalizate de abia in 1662 de catre Eustatie Dabija, domnul de atunci al Moldovei. Lucrarile realizate in aceasta perioada nu au avut in vedere doar biserica, ci intregul complex manastiresc, constituind un moment important in istoria ansamblului monumental al Putnei. Intre 1854 si 1856, zidurile fostei case domnesti au fost demolate pana la nivelul solului iar in locul lor au fost construite un corp de cladiri care exista si in prezent. In aceeasi perioada zona de nord a fost largita si s-a construit un zid de 23 de metri, langa care s-au construit un nou corp de chilii. In partea de nord-vest s-a ridicat o masiva cladire cu parter si etaj destinata staretiei. In anul 1859 au fost facute modificari la forma acoperisului iar in anul 1882, pe locul turnului-clopotnita din lemn s-a construit un turn inalt din zidarie, in care s-au instalat clopotele. In urmatoarea perioada au mai urmat lucrari incheiate in 1902, prilej cu care a fost refacut acoperisul bisericii dupa forma vechilor acoperisuri ale monumentelor moldovenesti.

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților este o parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române. În anul 1781 împăratul Iosif al II-lea a obținut de la Patrirhia de Constantinopol permisiunea de a muta sediul episcopal de la Rădăuți la Cernăuți, ocazie cu care episcopia a fost scoasă de sub jurisdicția arhiepiscopului mitropolit de Iași și a dobândit statutul de episcopie exemptă. La 23 ianuarie 1873 împăratul Franz Joseph I a ridicat Episcopia de Cernăuți la rangul de arhiepiscopie, iar episcopul de Cernăuți a devenit arhiepiscop-mitropolit. Primul mitropolit a fost Teofil Bendela. Arhiepiscopia, reînființată în 1990, după 40 de ani de la desființare, este succesoarea vechii episcopii a Rădăuților, înființată în secolul al XV-lea, ulterior transformată în Mitropolia Bucovinei (după încorporarea Bucovinei la Imperiul Austriac în 1774), mitropolie ce a activat până în 1948. Odată cu instaurarea regimului comunist Episcopia Rădăuților a fost scoasă de sub jurisdicția Mitropoliei de Cernăuți și trecută sub jurisdicția Mitropoliei Moldovei. De la mijlocul anului 2008, în cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților funcționează cinci protopopiate, după ce protopopiatul Suceava care avea 150 de parohii a fost împărțit în două părți egale ca număr de parohii, înființându-se în acest fel și protopopiatul Suceava 2. În anul 1989 erau 260 de parohii cu 300 de preoți și opt mănăstiri în tot județul Suceava, cu alte cuvinte în toată Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. La mijlocul anului 2008, numărul parohiilor crescuse la 400 iar cel al preoților și al așezămintelor monahale la 550 și, respectiv, la 38.

Insigna - C.S.M. Suceava (Clubul sportiv muncitoresc)

Clubul Sportiv Municipal Suceava (C.S.M.) s-a înființat în anul 1972, inițial cu următoarele secții sportive; atletism, fotbal, rugby și volei. Ulterior, în anul 1976 s-au adăugat secțiile de lupte greco-romane, hochei pe gheață, în 1978 patinaj viteză, în 1979 handbal, în 1981 înot, în 1990 baseball și canotaj. Rezultatele bune nu au întârziat să apară, chiar din primul an de la înființare prin promovarea echipei de rugby în divizia A, dar și prin alți sportivi ai altor secții cum ar fi; atletism, lupte, greco-romane, fotbal, înot, canotaj și tir cu arcul. Beneficiind de o baza larga de selecție, de antrenori valoroși precum și de un management eficient C.S.M. Suceava ajunge unul din cele mai importante cluburi sportive din Romania cucerind prin sportivii săi peste 100 de medalii internaționale și alte multe medalii naționale. Sus am postat două logo-uri ale C.S.M. Suceava.

Insigna - Domeniile Bucovina - 1057

Insigna prezentată mai sus se pare că a aparținut vreunui paznic al Domeniilor (de vânătoare) Bucovina. Domeniile de vânătoare erau terenuri destinate în mod special practicării vânatului. Se știe că în Bucovina (o zonă extinsă cu centru pe localitatea Pojorâta) a existat un domeniu de vânătoare unde puteau vâna doar membrii casei regale. Domeniul regal Bucovina cuprindea o zonă împădurită deosebit de frumoasă ce includea satele Valea Putnei, în partea dinspre Muntele Giumalău, și Pojorâta din județul Suceava. La 5 kilometri de centrul satului Valea Putnei a fost construit în anii 1920 un castel vânătoare, care a găzduit până după cel de-al doilea război mondial partidele de vânătoare ale Casei regale.

Prin decretul Nr. 983 din 26 mai 1948 publicat în Monitorul Oficial Nr. 121 din 27 mai 1948, Castelul de vânătoare cu tot inventarul aferent a fost confiscat – „5 corpuri cu un total de 40 de camere”. După această dată, a fost folosit de nomenclatura vremii, până în 1986, când clădirea a suferit un incendiu. După revoluția din 1989 s-a încercat renovarea lui, dar în prezent acesta funcționează ca adăpost pentru lucrătorii forestieri din zonă. Domeniul de vânătoare a rămas și este administrat de Direcția Silvică Suceava (se organizează vânători de urs, mistreț și cerb în special).

100 de ani de la primele instalații electrice

de distribuție publică în Bucovina - 1991

30 de ani de la înființarea Întreprinderii

regionale de electricitate Suceava 1961 - 1991

Medalia de mai sus s-a bătut în anul 1991 la comanda Întreprinderii de Rețele Electrice din Suceava pentru a marca importante aniversări în domeniul alimentării cu energie electrică a beneficiarilor din județul Suceava. Numai citind inscripțiile de pe medalie reținem că primele instalații electrice de distribuție publică în Bucovina s-au dat în folosință în anul 1891, pe vremea când provincia făcea parte din Imperiul austro-ungar. O dată cu industrializarea țării s-au construit în diferite locuri din țară centrale electrice pe bază de cărbune sau gaze naturale dar și centrale hidroelectrice ceea ce a dus la constituirea unor întreprinderi regionale de electricitate. Întreprinderea regională de electricitate Suceava s-a constituit în anul 1961. Prin Decretul nr. 379 din 1983 se înființează Întreprinderile județene de exploatare si intretinere a retelelor si instalatiilor energetice si de distributie a energiei electrice si termice prin desființarea Întreprinderilor de retele electrice. Noi întreprinderi de exploatare si intretinere a retelelor si instalatiilor energetice si de distributie a energiei electrice si termice se subordonau Centralei industriale de retele electrice, de sub indrumarea si controlul Ministerului Energiei Electrice. Odată cu apariția de noi și mari consumatori de energie electrică a continuat restructurarea acestor întreprinderi. Restructurarea a fost accelerată de apariția de noi forme de energie (nucleară, eoliană, bio) dar și a operatorilor privați care au început să se impună pe piața energetică românească.

Suceava este un municipiu, reședința și totodată cel mai mare oraș al județului Suceava, România. Municipiul Suceava se numără printre cele mai vechi și mai importante așezări ale țării. Timp de două veacuri a fost capitală a principatului Moldova, iar între anii 1775 - 1918 a fost un oraș din Imperiul Austriac (pământurile coroanei Regatul Galiției și Lodomeriei și Ducatul Bucovinei). Teritoriul orașului Suceava și împrejurimile sale au fost locuite, așa cum atestă cercetările arheologice, din timpuri străvechi, începând chiar din paleolitic. În secolele II–III exista aici o așezare a dacilor liberi, descoperirile arheologice relevând și puternice influențe romane. În epoca migrației și în secolele următoare populația autohtonă a continuat să viețuiască pe aceste meleaguri, iar în secolul al XIV-lea, în anul 1388 Suceava este menționată drept capitală a Moldovei. În prezent orașul are o populație de aproximativ 86000 de locuitori. Deasupra am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Suceava, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest oraș, din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale.

Biserica Adormirea Maicii Domnului

Biserica Mirăuților

Biserica romano catolică

Biserica Sfântul Dumitru

Biserica Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava

Vechea mitropolie - Capela zidită de mitropolitul Anastasie Crimca

Casa Națională

Casa de tir

Casa poloneză

Liceul Ștefan cel Mare

Hanul domnesc

Prefectura

Primăria

Strada Armașului

Strada principală

Strada Pruncul

Strada Franz Josef

Tribunalul

Uzina apeductului

Suceava este un județ în nordul extrem al provinciei istorice Moldova, din România, la frontiera cu Ucraina. Capitala județului este orașul cu același nume. Județul se întinde pe o suprafață de 8553 kilometri pătrați și numără aproximativ 615000 de locuitori. Ca subunități administrative județul este compus din; 5 municipii - Suceava, Fălticeni, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei, 11 orașe - Gura Humorului, Siret, Solca, Dolhasca, Frasin, Liteni, Milișăuți, Salcea, Broșteni, Cajvana, Vicovu de Sus și 97 de comune. Deasupra am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Suceava, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ, din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale.