Epaminonda's Blog.....: MONEDE EURO FINLANDEZE DE COLECȚIE

1. Moneda euro finlandeză de colecție de mai jos marchează trecerea a 450 de ani de la moartea lui Mikael Agricola. Pe aversul monedei în interiorul unui cerc continuu periferic este realizat un ornament decorativ din care se disting principalele trăsături ale feței personajului. Pe partea stângă urmând marginea monedei este aplicată inscripția MIKAEL AGRICOLA (numele personajului). Pe revers în interiorul unui cerc periferic continuu este redat un ornament decorativ și aplicate 2 inscripții urmând marginea monedei: “10 E * 2007” (valoarea și anul emiterii monedei – la partea superioară) și “SUOMI - FINLAND” (numele țării în limbile finlandeză și engleză).

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: anul emiterii – 2007, valoarea – 10 euro, forma – rotundă, diametrul – 38,61 milimetri, greutatea 25,5 grame, material compoziție – aliaj argint, tiraje – 6000 buc BU și 24000 buc proof și designer – Reijo Paavilainen.

Mikael Agricola, nume real la naștere, Michael Olaui sau Mikkel Olofsson (în finlandeză Mikael Olavinpoika ) a fost un cleric finlandez considerat întemeietorul limbii finlandeze literare și unul din cei mai importanți reformatori protestanți din Finlanda și Suedia, care s-a născut în anul 1510 și a decedat la data de 9 aprilie 1557. El a tradus pentru prima data Noul Testament în limba finlandeză. A mai tradus cărți de rugaciune, imnuri religioase, lucrări liturgice, punând astfel la punct regulile ortografice ce stau la baza limbii finlandeze moderne. Agricola a fost consacrat ca episcop al orașului Turku în anul 1554, dar fără a obține însă acceptul papei. De aceea, a început reforma bisericii finlandeze după principiile lui Luther. Ziua de 9 aprilie, în care Agricola a decedat, este sărbătorită în Finlanda ca zi a limbii finlandeze, iar instituțiile publice arborează drapelul național.

2. Moneda euro finlandeză de colecție de mai jos marchează trecerea a 100 de la nașterea lui Mika Toimi Waltaria. Pe aversul monedei în interiorul unui cerc continuu periferic este realizat un ornament decorativ peste care sunt aplicate două inscripții: “Mika Waltari” (numele personajului, scris orizontal cu litere de mână) și “1908 - 1979” (anii între care a trăit - periferic pe partea dreaptă urmând marginea monedei). Pe revers, în interiorul unui cerc periferic continuu, este redată stilizat o pășune pe care se odihnește o căprioară și periferic circular urmând marginea monedei sunt aplicate inscripțiile: “2008 – 10 E” (anul emiterii monedei și valoarea sa – la partea inferioară) și “SUOMI - FINLAND” (numele țării în limbile finlandeză și engleză).

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: anul emiterii – 2008, valoarea – 10 euro, forma – rotundă, diametrul – 38,61 milimetri, greutatea 25,5 grame, material compoziție – aliaj argint, tiraje – 5000 buc BU și 15000 buc proof și designer – Reijo Paavilainen.

Mika Toimi Waltaria fost un scriitor finlandez, care s-a născut la data de 19 septembrie 1908 și a decedat la data 26 august 1979. Cel mai mare succes literar al său este romanul Egipteanul (în limba finlandeză - Sinuhe egyptiläinen). A fost extrem de productiv și a scris pe lângă romane și poezie, nuvele, romane polițiste, piese de teatru, eseuri, povești de călătorie, scenarii de film și texte rime pentru benzi desenate.

3. Moneda euro finlandeză de colecție de mai jos marchează trecerea a 100 de la nașterea lui Fredrik Pacius. Pe aversul monedei în interiorul unui cerc continuu periferic sunt redate mai multe note muzicale și două inscripții circulare urmând marginea monedei: “1809 - 1891” (anii de viață de jos ai personajului – la partea de jos) și “FREDRIK PACIUS” (numele personajului – pe părțile stânga și superioară). Pe revers, în interiorul unui cerc periferic continuu, este aplicat un ornament decorativ și inscripțiile: “10 EURO” (valoarea monedei – urmând marginea monedei la partea de jos) și “SUOMI - FINLAND” (numele țării în limbile finlandeză și engleză, urmând marginea monedei pe partea dreaptă).

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: anul emiterii – 2009, valoarea – 10 euro, forma – rotundă, diametrul – 38,61 milimetri, greutatea 25,5 grame, material compoziție – aliaj argint, tiraje – 7000 buc BU și 28000 buc proof și designer – Perti Makinen.

Fredrik Pacius (sau Friedrich Pacius) a fost un compozitor și dirijor german, care a trăit cea mai mare parte a vieții în Finlanda și care s-a născut la data 19 martie 1909 și a decedat la data de 8 ianuarie 1891. Ele este considerat părintele muzicii finlandeze. Pacius a compus muzica pentru imnul național finlandez, Maamme, și pentru imnul național estonian, Mu isamaa. În Helsinki a fost fondatorul unei școli de muzică și a unei orchestre.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O PASTILĂ DE UMOR

________xxx________

O PLACHETĂ

ȘI CÂTEVA MEDALII

DIN JUDEȚUL VRANCEA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Mica Unire - 1859

Bătălia de la Focșani 31 iulie 1789

Medalia de mai sus s-a realizat la Monetăria națională a statului român în anul 2020 și celebrează Mica Unire (Unirea Principatelor Române de la 1859) Medalia s-a realizat în două variante de metal compoziție:

Material - material – argint, puritate – 92,25%, forma - rotundă, diametrul – 85 milimetri, greutate – 371 grame, calitate – patinată și tiraj – 60 exemplare.
Material – aliaj de cupru, forma – rotundă, diametrul – 85 milimetri, calitate – patinată și tiraj – 90 exemplare.

În data de 24 ianuarie 1859 a avut loc Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza.

Mica Unire de la 1859 a fost primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român. Unirea celor două principate a fost un proces care a început în 1848, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. În anul 1848 s-a realizat uniunea vamală între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. În Moldova, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor în unanimitate, la 5 ianuarie 1859, reprezentantul „Partidei Naționale”, urmând ca ulterior într-o ședință secretă a Adunării, deputatul Vasile Boerescu a propus la 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, aceasta fiind acceptată în unanimitate. Faptul împlinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de Poarta Otomană și de Austria drept o încălcare a Convenției de la Paris, însă în textul Convenţiei din 1858 nu se stipula ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane separate, În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Alexandru Ioan Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică, iar după înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Prin Constituția adoptată la 1 iulie 1866, Principatele Unite încep să se numească oficial România pentru ca la 1 decembrie 1918 s-a înfăptuit Marea Unire a Transilvaniei cu România creându-se actualul stat. Alexandru Ioan Cuza, înfăptuitorul unirii de la 24 ianuarie 1859 se trăgea dintr-o veche familie de moldoveani, din părţile Fălciului, familie de cluceri, spătari, comişi, ispravnici. Cuza s-a născut la 20 martie 1820. A învăţat până în 1831 la Iaşi, unde a avut colegi pe câţiva dintre viitorii săi colaboratori, între ei Vasile Alecsandri. E trimis apoi la Paris, unde îşi ia bacalaureatul în litere. S-a întors apoi în ţară şi a intrat în armată. S-a căsătorit în 1844 cu Elena Rosetti. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza în timpul evenimentelor din 1848 Cuza a fost în primele rânduri. A luat cuvântul la adunarea de la hotelul „Petersburg” din Iaşi, cerând înfăptuirea unor reforme democratice. Printre fruntaşii adunării arestaţi din ordinul domnitorului Mihai Sturza s-a aflat şi Cuza; a reuşit apoi să scape de sub pază şi să fugă în Transilvania. Cuza are ocazia să participe la Marea Adunare de la Blaj de la 3/15 mai 1848, după care se retrage în Bucovina. În timpul domnitorului Grigore Ghica s-a reîntors în ţară şi în perioada pregătirii Unirii îndeplinea funcţia de pârcălab de Galaţi. Ca forma de protest faţă de falsificarea alegerilor pentru adunările ad-hoc din Moldova, Cuza şi-a dat demisia din funcţia de pârcălab. Patriot cu idei liberale, nu radicale însa, Cuza a fost acceptat chiar şi de partizanii celor doi Sturza care candidau susţinuţi de conservatori. La 5 ianuarie 1859, el a fost ales cu unanimitatea voturilor deputaţilor prezenţi în Moldova. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, deși scurtă (1859-1866), a fost perioada de maximă dezvoltare a României moderne. Prin recunoașterea Unirii depline, crearea primului Parlament unic al României si al primului guvern unitar, prin reformele sale: adoptarea primei Constituții românești, reforma electorala, secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrara, a învățământului, domnia lui Alexandru Ioan Cuza a pus bazele dezvoltării moderne a României. Primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român a fost făcut la 24 ianuarie 1859, dar Marea Unire a avut loc în 1918 în Alba Iulia.

Mărăști - Mărășești - Oituz - 2017 - Mărășești

Centenarul Marelui Război este marcat prin aniversarea principalelor evenimente istorice ale anului 1917 – Bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz – și comemorarea eroilor români care și-au pierdut viața luptând pentru libertate, credință și întregirea neamului. Anul 2017 a fost declarat ca anul ”Mărăști, Mărășești, Oituz – 100” având în vedere faptul că în acest an se împlinesc 100 de ani de la victoriile obținute în luptele de la Mărăști, Mărășești și Oituz. Victoriile ostașilor români din vara anului 1917 au avut o importanță deosebită, cu prețul a nenumărate jertfe fiind realizată Marea Unire de la 1 decembrie 1918, dezideratul de secole al poporului român. Monetăria Statului cinstește eroii neamului românesc, pe cei care s-au jertfit pentru apărarea patriei și a credinței, prin noul produs medalistic – eveniment, seria de trei medalii - „Mărăști, Mărășești și Oituz”. Deasupra se prezintă medalia distinctă - Mărășești. Medalia are următoarele caracteristici tehnice: metal – argint, puritate - 92,5%, formă - rotundă, diametru – 37 milimetri, greutate – 40 grame, calitate – patinată, gravor – Vasile Catrina, preț unitar de achiziție fără TVA – 230 lei și tiraj – 100 exemplare. Pe aversul medaliei este reprezentată o cruce cu o eșarfă deasupra unui scut inscripționat, între două personaje mitologice, iar la partea inferioară sunt câteva frunze de stejar. Deasupra periferic circular este aplicată inscripția: “Mărăști – Mărășești - Oituz” iar între cruce și scut anul: ”2017”. Pe revers este reprezentat un militar complet echipat pentru luptă.

Bătălia de la Mărășești a fost o serie de acțiuni militare complexe desfășurate în perioada 24 iulie/6 august – 6 august/19 august 1917 în zona Vrancea, în spațiul dintre râurile Siret și Putna și aliniamentul Muncelu – Mărășești. Bătălia a avut ca rezultat eșecul ofensivei germane și stabilizarea frontului din zonă, până la sfârșitul conflagrației. Confruntarea a opus Armata României și forțe aparținând Imperiului Rus – aflate în defensivă, trupelor germane – aflate în ofensivă în Primul Război Mondial. Obiectivul strategic al Puterilor Centrale era spargerea frontului și înaintarea pe valea Siretului spre Adjud pentru a se face joncțiunea cu trupele Armatei 1 austro-ungare aflate în ofensivă la Oituz și realizarea unui cap de pod la est de râul Siret.Prin durată, proporții și intensitate a fost cea mai mare bătălie de pe frontul românesc pe durata Primului Război Mondial. Comandanții Armatei române în luptele d ela Mărășești au fost: General Constantin Christescu (până în data de 11 august) și General Ieremia Grigorescu (după 11 august). Bătălia de la Mărășești a fost cea mai amplă confruntare din vara anului 1917 de pe frontul român. Ea s-a întins pe durata a 29 de zile, din care în 16 zile au fost desfășurate acțiuni militare semnificative concrete. Pierderile suferite au fost mari de fiecare din părți. Armata română a pierdut 27410 de militari (16%) din efectivul inițial de 170 000 militari iar armata 4 rusă a pierdut 25620 de militari. Puterile Centrale au evitat să dea cifre oficiale asupra pierderilor suferite, estimându-se că numai pierderile suferite de Armata 9 germană se ridică la 60-65000 militari (morți, răniți sau dispăruți). Pierderea bătăliei de la Mărășești a forțat Puterile Centrale să renunțe definitiv la acțiuni ofensive pe frontul român și să treacă la defensivă. Obiectivele propuse: scoaterea României din război și ajungerea în sudul Ucrainei, nu au putut fi atinse, grație în primul rând rezistenței eroice a forțelor române.

Placheta - A.F.R. Focșani - Vrancea 1958 - 1983

25 de ani de activitate filatelică

(Asociația Filateliștilor din România)

Filatelia poate fi definită ca studiul şi colecţionarea produselor filatelice, în special a timbrelor. Dar filatelia înseamnă mai mult decât o simplă preocupare pentru frumos. Provocare, informaţie, prietenie şi amuzament sunt doar câteva din caracteristicile unuia dintre cele mai populare hobby-uri din lume, filatelia. De peste 150 de ani, colecţionarea timbrelor este una din preocupările familiilor regale, vedetelor de film, celebrităţilor din lumea sportului şi a altor persoane din viaţa publică.

Filatelia este un hobby foarte personal, iar popularitatea sa este determinată de faptul că este flexibil faţă de necesităţile colecţionarului. Înainte de apariţia mărcii poştale, costurile livrării scrisorilor erau achitate de destinatar. Realizarea primelor mărci poştale a revoluţionat serviciile poştale deoarece funcţia de bază a timbrelor o reprezintă plata în avans a unui serviciu poştal. De-a lungul timpului, această funcţie s-a diversificat, dar se bazează pe acelaşi principiu. Mărcile poştale îndeplinesc trei roluri principale: chitanţă cu o anumită valoare pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, mijloc de celebrare şi promovare a patrimoniului naţional şi piesă de colecţie. Dar mai presus de orice, marca poştală este un veritabil ambasador al istoriei, culturii şi civilizaţiei umane, deoarece, forma şi funcţia sa îi conferă libertate de mişcare şi posibilitatea de a transmite informaţii în toate colţurile lumii. Timbrul capătă valoare în ochii privitorului fiind totodată o plăcere pentru ochi, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi un studiu al istoriei, culturii şi civilizaţiei întregii lumi, deoarece îţi poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie. Primul timbru din lume a apărut în Marea Britanie şi s-a numit Penny Black.

Optsprezece ani mai târziu, la 15 iulie 1858 a apărut prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour. Emisiunea a fost tipărită în Moldova şi reproduce semnul heraldic de pe stema statului. Prima emisiune de mărci poştale din spaţiul românesc este formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale. Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact in ţara noastră. Acest hobby european a ajuns în spaţiul românesc în jurul anului 1865, în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, colecţionarii individuali sau comercianţii de tutun vindeau primele noastre mărci poştale: Cap de Bour, Principatele Unite sau Cuza. Nevoia de comunicare între colecţionarii de timbre a dus la organizarea lor în diverse societăţi şi cluburi filatelice, acestea având o activitate intensă, în special la începutul secolului al XX-lea. Astăzi, timbrul reprezintă, alături de drapel, imn, stemă şi monedă unul dintre simbolurile noastre naţionale.

Pe aici nu se trece

„Pe aici nu se trece!” este deviza născută pe câmpul de luptă al Mărăşeştilor. Această deviză a intrat în istorie prin jertfa a peste 27410 români care au tinut piept atacurilor armatei germane în trei mari bătălii ale Primului Război Mondial, în lunile iulie şi august ale anului 1917. Piesa medalistică de mai sus este o medalie religioasă, unifață, cu toartă, din material ceramic (pământ luat chiar de pe locul ducerii acțiunilor de luptă la Mărășești). Medalia este rotundă, cu diametrul de 83 militari, ea realizându-se la comanda Societății Naționale a Femeilor Române. Deasupra am postat o fotografie reprezentând Monumentul "Pe aici nu se trece" ce poate fi admirat la Tișița.

Alexandru Vlahuță

Comitetul județean de cultură și educație socialistă - Vrancea

"Salonul literar Dragosloveni" 1984 - Ediția a XV-a

Redau mai jos câteva repere biografice din viața scriitorului român Alexandru Vlahuță:

1858 — La 5 septembrie se naște în satul Pleșești, județul Tutova, Alexandru Vlahuță ca cel de al nouălea copil al familiei. Tatăl, Neculai Vlahuță, este fiul unui ispravnic și proprietarul unei mici moșii. Mama, Ecaterina, născută Petrescu, este originară din Transilvania, având ascendenți în zona Brașovului; dată la călugărie, e scoasă din mănăstire de Neculai Vlahuță, cu care se căsătorește. La bătrânețe, Ecaterina se călugărește la Mănăstirea Agapia, sub numele de maica Elisaveta. Tot acolo se retrage și unica ei fiică, Eliza Străjescu, apoi Neculai Vlahuță, ajuns la Mănăstirea Neamț sub numele Nectarie, împreună cu unul dintre fii, Mihail, călugărit și el sub numele Mardarie. Sunt mutați, în cele din urmă, împreuna, la Agapia.
1867 — Este înscris la școala primară. Duce o viață grea, ca fiu de țăran venit la oraș.
1871 — Este înscris în clasa întâi a liceului din Bârlad.
1875 — Promovează clasa a IV-a de liceu. Din clasa a V-a va începe să scrie, îndrumat de profesorul său de limba română.
1878 — Absolvește liceul din Bârlad. Se căsătorește cu Ida Pagano, fiica profesorului său de limba italiană.
1879 — Trece examenul de bacalaureat la București. În octombrie așteapta la București rezultatul concursului pentru postul de institutor la Târgoviște. Se înscrie la Facultatea de drept. Susține trei examene din cele cinci necesare, dar nu mai continuă din cauza situației sale materiale. În noiembrie se stabilește la Târgoviște.
1880 — La 22 ianuarie predă primele ore de limba latină și de română la Gimnaziul „Văcărescu" din Târgoviște. În aprilie publică primele poezii în revista "Convorbiri literare".
1881 — La 24 mai apare la Târgoviște ziarul "Armonia", în care semnează, cu initialele A. V. două articole; “Banul” și “Paralela”. La 27 septembrie devine membru în comitetul de conducere al ziarului. La 20 octombrie e numit profesor la școala divizionară de la Mănăstirea Dealul.
1882 — Trimite spre publicare în "Convorbiri" poezia “Scrisoare către un bătrân”. Pleacă în Moldova, participând la congresul studentilor din Bacău, unde ține conferința “Schițe literare”. La 10 noiembrie este destituit din postul de profesor la gimnaziu pentru atacurile împotriva moravurilor societății civile de la Târgoviște. Pe 23 decembrie ziarul "Armonia" anunță că A. Vlahuță a îmbrățișat avocatura.
1883 — Pe 5 ianuarie pledează în fața Curții cu juri din Târgoviște primul său proces pentru ca mai apoi să pledeze și la Galați. Publică articole și schițe în ziarul " Galati".
1884 — Se stabilește la București unde se întâlnește cu Mihai Eminescu. În decembrie se afla la Iasi, unde a stat trei zile cu Eminescu. Colaborează la "România libera" unde este și redactor.
1885 — La 3 ianuarie divorțează de Ida Pagano. În martie ia parte la congresul didactic de la Iași. În noiembrie începe colaborarea la "Epoca" cu nuvela “Vișan”. Predă la azilul "Elena Doamna".
1886 — În aprilie ține la Ateneu conferința “Mișcarea literară”. Călătorește la Constantinopol. Publică primul volum de ‘Nuvele”.
1887 — La 25 ianuarie publică o scrisoare-apel pentru Mihai Eminescu, gândindu-se la un turneu de conferinte prin întreaga țară. Volumul “Nuvele” este respins de la premiul "Eliade Rădulescu" al Academiei. În decembrie editează primul volum de “Poezii”. Este redactor la "Revista nouă", condusă de B. P. Hașdeu. Predă la liceul "Sf. Gheorghe" până în anul 1893.
1888 — Pe 14 martie se căsătorește cu Margareta Dona. Prezintă volumul “Poezii” la premiul Academiei, dar volumul este resprins. Este revizor școlar pentru județele Prahova și Buzău.
1892 — Pe 12 martie ține la Ateneu conferinta “Curentul Eminescu”. La finele acesteia citeste poezia “Unde ne sunt visătorii?” Vede lumina tiparului volumul de proza “Din goana vieții”. Apare a doua ediție a versurilor autorului, sub titlul “Poezii”. Începe corespondența cu Dumitru Kiriac, aflat pe atunci la Paris.
1893 — Pe 7 martie ține la Ateneu conferința publică intitulată “Onestitatea în artă.” La 9 martie Vlahuță este propus membru corespondent al Academiei de către L. Vulcan în secția literară. Este votat în unanimitate. Pe 23 martie Vlahuță este considerat neales ca membru al Academiei, în urma unor discuții, legate de scrisoarea autorului adresata lui D. Kiriac în care își exprima „refuzul". Editează revista "Viața" (1893–1896). Are loc șezătoarea pentru ajutorarea lui Dumitru Kiriac. Vlahuță citește cu acest prilej introducerea și prima parte a poemului “Iubire”. Lucrează la romanul “Dan”, pe care îl dă la tipar în noiembrie.
1894 — În ianuarie vede lumina tiparului volumul “Poezii vechi și nouă”. În martie apare volumul “Din goana vieții”, ediția a doua. În decembrie editează volumul “Un an de luptă”.
1895 — La 12 martie este director al revistei "Vieața". Editează volumul “Icoane șterse” - nuvele și amintiri. Petrece vara la mănăstirea Agapia. În octombrie vede lumina tiparului volumul de poezii “Iubire”. Participă la seratele cercului "Amicii literaturii și artei române", organizate de arhitectul Ion Mincu.
1896 — Pe 28 ianuarie apare ultimul număr al revistei "Vieața". Pe 4 martie divorteaza de Margareta Dona. Publică volumul de proză “În vâltoare”.
1897 — Scoate ediția a doua a volumului de poezii “Iubire” în colecția „Biblioteca pentru toți". Prezintă volumul ”În vâltoare” la Academie, dar nu i se acordă premiul, deoarece refuzase titlul de membru corespondent al acesteia. Colaborează la "Convorbiri literare", "România literară", "Revista literară", "Revista nouă", "Epoca", "Galați", "Naționalul", "Gazeta săteanului", "Lupta", "Lupta literară", "Voința naționala", "Românul", "Universul", "Luceafărul", "Viața Românească".
1898 — Vlahuță adresează învățătorilor din țară un apel de a-i furniza informațiile necesare în vederea alcătuirii unei cărți intitulate “Geografia pitorească a României”.
1899 — Editeaza volumul “Clipe de liniste”. Vede lumina tiparului volumul “Poezii”, ediție completă.
1900 — I se acordă premiul „Năsturel Herescu" al Academiei Române pentru volumul “Clipe de liniște.”
1901 — Împreună cu G. Coșbuc, lucrează la seria cărților de citire destinate pentru școlile primare. În octombrie publică fundamentala sa lucrare literară “România pitorească”. Pe 2 decembrie apare "Semănătorul", avându-i directori pe A. Vlahuță și G. Coșbuc. Este „referendar" la Casa Școalelor, numit până la sfârșitul vieții.
1902 — Vede lumina tiparului cea de-a doua ediție a lucrării “România pitorească.” La 1 iulie, la Budapesta, se editează revista "Luceafărul". Prezintă pentru premiul Academiei “România pitorească”, iar lucrarea este premiată. Se retrage de la conducerea "Semănătorului". Continuă să lucreze la cărțile de citire.
1904 — Editează volumul “Poezii (1880 – 1904)”.
1905 — A. Vlahuță se căsătorește cu Alexandrina Ruxanda Gâlcă, fiica unui proprietar agrar din Dragosloveni, Râmnicu Sărat. Prezintă Academiei pentru Marele Premiu „Năsturel" volumul “Poezii”, dar în ședința din 6 aprilie este respins.
1906 — Călătorește în Ardeal, la Sibiu, pentru a fi nașul lui Octavian Goga. La Iași apare revista "Viața românească", în al cărei prim număr Vlahuță publică nuvela “Datorii vechi”.
1907 — Vlahuță publică în "Viața Româneasca" poezia “1907”. Ia parte la înmormântarea pictorului Nicolae Grigorescu, la Câmpina.
1908 — Editează volumul “Din durerile lumii”. Publică volumul “Din trecutul nostrum”. Face o călătorie la Paris, apoi în Italia. Se ocupă de dezvoltarea bibliotecilor din școlile rurale.
1909 — Apare volumul “Poezii (1880-1908)”. Prezintă “Din trecutul nostru” la premiile Academiei, lucrarea fiind respinsă. Apare volumul “File rupte”.
1910 — În octombrie vede lumina tiparului volumul “Pictorul N. I. Grigorescu”. Pleacă din nou la Paris.
1911 — Editează volumul “La gura sobei”.
1912 — Începe, cu poezia “Noapte de iarnă”, colaborarea la "Flacăra". Ia parte la înmormântarea bunului său prieten, Ion Luca Caragiale.
1913 — Academia îi respinge premierea lucrării “Pictorul N. I. Grigorescu”, recomandată de Barbu Delavrancea. Face o călătorie în Norvegia.
1914 — Editează volumul “Dreptate”. Pe 8 martie, revista "Flacăra" îi dedică un întregul număr. În iunie "Flacăra" publică actul I, scena VII, din piesa de teatru “Țepes Vodă”, de Alexandru Vlahuță.
1915 — Publică volumul “Poezii (1880-1915)”.
1916 — Se află în fruntea publicației săptămânale "Scriitori români". Se refugiază din cauza războiului la Iași, apoi la Bârlad.
1917 — Îndură mari greutăți materiale la Iași. Se îmbolnavește din cauza condițiilor vitrege ale acelor vremuri. Îi este distrusă casa de la Dragosloveni, în timpul razboiului.
1918 — La 24 februarie pleacă pe front. Este destituit prin ordin din postul de referendar de la Casa Școalelor. În decembrie este reintegrat la Casa Școalelor.
1919 — I se decernează Marele Premiu al Academiei pentru volumul “Poezii” din 1915. Este bolnav la Câmpina. Conduce cotidianul "Dacia". La 1 octombrie apare primul număr al revistei "Lamura", aflat sub direcția lui A. Vlahuță. La 19 noiembrie Vlahuță moare la București, în casa din strada Visarion. Pe 21 noiembrie este înmormântat la Cimitirul Bellu.
1948 - Pe 28 octombrie este ales membru de onoare post-mortem al Academiei Române.

Casa memorială „Alexandru Vlahuță”, azi monument istoric, din satul vrâncean Dragosloveni, comuna Dumbrăveni este locul în care a locuit o vreme (1912 - 1916) scriitorul Alexandru Vlahuță. Acest lucru s-a datorat căsătoriei autorului „României pitoreşti” cu Alexandrina Gâlcă, o femeie foarte bogată, care a reuşit să-i redea liniştea de care avea nevoie nestatornicul scriitor . „Ruxandra, care era sora prefectului de Râmnic, Nicolae Gâlcă, i-a oferit lui Vlahuţă o casă frumoasă, multe cărţi, un pic de avere pentru liniştea bătrâneţilor, dar şi un cadru propice scrisului, casa lor fiind adesea vizitată de numeroşii prieteni ai lui Alexandru Vlahuţă”, ne-a precizat Florin Dîrdală, istoric la Arhivele Naţionale Vrancea. Cea de a treia căsătorie, cu Alexandrina Ruxandra Gâlcă a avut loc în anul 1905. Soţia lui Vlahuţă, fiică de moşier, stăpânea la Dragosloveni un conac şi zeci de hectare cu vie. Premiat de Academia Română pentru lucrarea România Pitorească, Alexandru Vlahuţă a folosit banii obţinuţi pentru a-şi extinde conacul de la Dragosloveni. A locuit aici până în anul 1916, an în care obligat de înaintarea frontului se refugiază cu o parte din agoniseala de o viață la Bârlad. În scurtul răstimp al șederii lui Vlahuță la Dragosloveni mulți dintre cei mai mari scriitori români au fost oaspeții acestei case. Aici s-au întâlnit cei trei prieteni: Caragiale, Delavrancea și Vlahuță. Casa memorială a fost amenajată și inaugurată în anul 1958, cu ocazia sărbătoririi centenarului nașterii scriitorului. În câteva camere, la parter și etaj, s-a reconstituit atmosfera specifică epocii: mobilier, cărți din biblioteca proprie, reviste ale vremii, câteva obiecte ce au aparținut scriitorului. În plus, se oferă vizitatorului o succintă prezentare a vieții și activității marelui dispărut. Casa este construită în stil arhitectural rustic românesc, cu pridvor, cerdac, pe două nivele, are opt camere (şase la parter, două la etaj). La parterul casei, se află salonul, cu mobilier specific vremii de atunci, cu tablouri de N.Grigorescu pe pereţi. Aici, se află un act prin care se permitea soţiei lui Vlahuţă să aducă de la Paris 22 de tablouri ale lui N.Grigorescu (pentru Muzeul Naţional din Bucureşti). La muzeu, sunt expuse ediţii princeps, volume cu dedicaţii, precum şi volumele ,,Nuvele” (1886), ,,Poezii”(1887), ,,Din goana vieţii”(1892), romanul ,Dan”, ,,În vâltoare”(1896), ,,Clipe de linişte” 1899. Camera de odihnă a scriitorului este în stil popular naţional. În exterior, există un cerdac, de unde scriitorul privea spre dealurile înconjurătoare (în momentele de relaxare). În camera cu biroul de lucru al scriitorului, se află covorul cu motive româneşti, biblioteca, o serie de reviste, precum ,,Viaţa”(1893), ,,Sămănătorul”, ,,Viaţa românească”, ,,Universal”. Al. Vlahuţă conduce şi publicaţia antologică de literatură ,,Scriitori români”, iar mai târziu colaborează şi la ,,Dacia”. Casa memorială „Alexandru Vlahuţă” oferă imaginea veridică a epocii, a personalităţii scriitorului, a valorii culturale şi literare a scrisului lui Alexandru Vlahuţă, a locului său în cultura română.

Focșani este un municipiu, reședința și cel mai mare oraș al județului Vrancea, la limita între regiunile istorice Moldova și Muntenia din România. Are o populație de aproximativ 79000 locuitori. Este denumit în multe scrieri Orașul de pe Milcov, localitatea a intrat în conștiința oamenilor drept orașul Unirii. Toponomia orașului Focșani se trage de la numele familie Focșa. Până la începutul secolul al XVII-lea, era consemnat ca sat, iar după anii 1650-1620 se menționează denumirea de târg, aflându-se la confluența drumurilor comerciale cele doua provincii românești. Deși atestat documentar din 30 ianuarie 1755 când, Alexandru Vodă din Țara Românească arată, într-un document, că a fost lovit „cu înșelăciune pe la Focșani de Ioan Vodă”), așezarea de pe Milcov este mult mai veche. Săpăturile arheologice efectuate în anul 1977 în sudul Focșaniului atestă că vatra actuală a orașului a fost locuită încă din neolitic, obiectele descoperite aparținând culturii Cris (circa 5000 Î.Hr.). Sus am postat stemele actuală și interbelică ale orașului Focșani iar mai jos fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură focșănene, din vremuri diferite.

Catedrala Sfântu Ion

Banca Economia

Prefectura județului Putna

Liceul Unirea

Biserica domnească Sfânta Paraschiva

Biserica Profetul Samoil

Bulevardul Carol

Ateneul popular

Hotelul Unirea

Monumentul Unirii

Prefectura

Primăria

Tribunalul

Banca Națională

Bulevardul Școalelor

Cimitirul eroilor

Fabrica de confecții

Piața domnească cu hala

Vila Ștefan Vasiliu

Vila Teodorescu

Băile - Vizantea

Vedere - Doaga

Casa Profiriu - Dragoslavele

Biserica - Jariștea

Județul Vrancea este situat la limita dintre provinciile istorice Muntenia și Moldova, având suprafața de 4863 kilometri pătrați, iar reședința în municipiul Focșani. Județul Vrancea, ca unitate administrativ - teritorială cuprinde, conform actualei împărțiri administrativ - teritoriale, 73 de localități din care 2 municipii – Focșani și Adjud, 3 orașe – Panciu, Odobești și Mărășești precum și 68 de comune în componența cărora se află 331 de sate. Sus am postat stema și harta actuală a județului Vrancea iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județ, din vremuri diferite, câteva trimiteri poștale ilustrate, dar și alte locuri de vizitat pe aceste meleaguri.