Epaminonda's Blog.....: MONEDE COROANE CEHE DE COLECȚIE

1. Moneda de mai jos marchează trecerea a 550 de ani de la încoronarea ca rege al Boemiei a lui Jiří z Poděbrad. Pe avers, în interiorul unui cerc periferic continuu este redată stema Boemiei și nomograma monetăriei Cehiei. Dedesubt, pe trei rânduri, este aplicată inscripția: “CESKA REPUBLIKA / 200 / Kc” (numele țării și valoarea monedei). Pe revers, în interiorul unui cerc periferic continuu este redat capul personajului și undeva în dreapta nomograma gravorului. Dedesubt, pe trei rânduri, este aplicată inscripția: “JIRI Z PODEBRAD / ZEMSKY SPRAVCE / 1452 - 2002” (regele Jiří z Poděbrad, anul încoronării și anul baterii monedei.)

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 24.04.2002, valoarea – 200 coroane, forma – rotundă, diametrul – 31 milimetri, greutatea – 13 grame, compoziția – argint, calitatea – BU (16000 buc) și proof (4200 buc) și designer – sculptor Michal Vitanovky.

George de Kunštát și Poděbrady cunoscut, de asemenea, sub numele de George de Poděbrad sau Podiebrad (în cehă Jiří z Poděbrad; în germană Georg von Podiebrad), a fost regele Boemiei între anii 1452 - 1471 și conducător al husiților. S-a născut la data de 23 aprilie 1420 și a decedat la data de 22 martie 1471. El este cunoscut pentru ideea și încercarea lui de a stabili instituții europene comune și însemne supranaționale. Aceasta este considerată prima viziune istorică a unității europene. George a încercat să obțină pacea cu Roma printr-o măsură radicală, ceea ce unii consideră că a fost o propunere timpurie a constituirii unei Uniuni Europene. El a propus un tratat între toate puterile creștine, cu Germania (ce includea pe atunci Boemia), Franța și Italia și conducătorii lor ca membri fondatori, cărora urmau să li se alăture mai târziu statele hispanice. Statele membre urmau să-și ia angajamentul de a soluționa toate divergențele exclusiv prin mijloace pașnice. Trebuia să fie constituit un parlament european și alte instituții comune, precum și însemne supranaționale. El l-a trimis pe Leo de Rozmital în solie la curțile europene cu un mesaj de pace și cu un proiect de tratat care să promoveze această idee. George spera că tratatul va intra în vigoare în anul 1464. Acesta este considerat una dintre viziunile unității europene anterioare creării Uniunii Europene. Proiectul nu a avut succes, iar toate eforturile sale de a realiza o pace cu Roma s-au dovedit ineficiente.

2. Moneda de mai jos marchează trecerea a 150 de ani de la nașterea lui Mikoláš Aleš. Pe avers, în interiorul unui cerc periferic continuu este redat un ornament decoartiv din care se disting insemne de pe drapelele Moraviei și Cehiei Mari și înscrisurile: “CESKA REPUBLIKA” (numele țării în limba cehă), “200 Kc” (valoarea monedei) și marca monetăriei. Pe revers, în interiorul unui cerc periferic continuu este redat stilizat un călăreț galopând spre stânga, semnătura indescifrabilă a personajului și anii: 1852 – anul nașterii personajului și 2002 – anul emiterii monedei.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 06.11.2002, valoarea – 200 coroane, forma – rotundă, diametrul – 31 milimetri, greutatea – 13 grame, compoziția – argint, calitatea – BU (15500 buc) și proof (5000 buc) și designeri – Petr Pyciak (avers) și Lubos Charvat (revers).

Mikoláš Aleš a fost un pictor, grafician și ilustrator ceh, care s-a născut la data de 18 noiembrie 1852 și a decedat la data de 10 iulie 1913. Se estimează că Aleš ar fi realizat peste 5000 de picturi; el a pictat aproape orice, de la reviste la cărți de joc și manuale. Picturile sale nu au fost mediatizate prea larg în afara Boemiei, dar astăzi este considerat ca fiind unul dintre cei mai mari artiști din Cehia. Împreună cu Frantisel Zenisek a redecorat celebrul foaier al Teatrului Național din Praga. Opera lui Aleš, deși nu a fost iubită de către naziștii germani care au controlat teritoriile cehe în perioada 1938-1945, dar a fost utilizată pe scară largă în scopuri propagandistice de către regimul comunist de mai târziu, mai ales în anii 1950.

3. Moneda de mai jos marchează trecerea a 150 de ani de la nașterea lui Jaroslav Vrchlický. Pe avers, în interiorul unui cerc periferic continuu este redată o pană de scris și, pe patru rânduri,inscripția: “200 / Kc / CESKY / REPUBLIKA” (valoarea monedei și numele țării în limba cehă) nomogramele monetăriei ce a emis moneda și a gravorului aversului. Pe revers, în interiorul unui cerc periferic continuu este redat bustul personajului purtând pălărie și nomograma gravorului reversului iar dedesubt pe două rânduri, urmând marginea monedei sunt aplicate inscripțiile: “1853 - 2003” (anii nașterii personajului și emiterii monedei) și “JAROSLAV VRCHLICY” (numele personajului).

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 05.03.2003, valoarea – 200 coroane, forma – rotundă, diametrul – 31 milimetri, greutatea – 13 grame, compoziția – argint, calitatea – BU (15500 buc) și proof (4500 buc) și designeri – sculptor Jiri Harcuba (avers) și Pavel Jekl (revers).

Jaroslav Vrchlický a fost unul dintre cei mai mari poeți lirici cehi, care s-a născut în data de 17 februarie 1853, a decedat la data de 9 septembrie 1918 și de opt ori a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură. Vrchlický a apărat cerința votului universal. A fost membru al Academiei Regale din Padova, membru al Societății Poloneze din Paris și, de asemenea, cetățean de onoare al multor orașe cehe. În 1893 a fost numit profesor de literatură europeană la Universitatea Charles. A fost, de asemenea, membru al Academiei Cehe de Științe și Arte. A scris poezie epică, piese de teatru, proză și eseuri literare și a tradus pe scară largă din diferite limbi. Viața lui Vrchlický a fost subiectul unui roman din 1997, Pentru puțină dragoste (Za trochu lasky) – autor Frantisek Kozik. Opera sa conține aproximativ 270 de volume, peste 80 volume de poezie și 50 piese de teatru.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

_________xxx_________

O INSIGNĂ ȘI

CÂTEVA MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Centenarul Marii Uniri

România, Bucovina, Transilvania, Banat,

Crișana, Sătmar, Maramureș, Basarabia

1 decembrie, 28 noiembrie, 27 martie 1918 - 2018

Marea Unire din 1918 a fost rezultatul unui proiect de țară la care a contribuit toată națiunea, de la oamenii politici și ofițerii care au gestionat situația creată de Primul Război Mondial, până la țăranii care s-au rupt de glie și au apărat patria cu arma în mână. Când a izbucnit războiul, românii se aflau răspândiți în trei state – Regatul României, Austro-Ungaria și Rusia țaristă. Conflagrația mondială a adus românilor de pretutindeni încercări grele: concentrarea pe front, internări în lagăre, refugii, boală, foamete etc. Însă, la sfârșitul războiului, situația s-a întors în favoarea lor și s-a creat posibilitatea unirii într-un singur stat.

Prima provincie care s-a unit cu Țara a fost Basarabia. Partea de răsărit a Moldovei istorice a ajuns în granițele Rusiei în 1812, după înfrângerea Imperiului Otoman într-un război cu trupele țarului. În februarie 1917, țarul a fost alungat de revoluționari, iar popoarele din imperiu au început să ceară drepturi naționale. În noiembrie 1917, Marele Congres al Ostașilor Moldoveni a decis convocarea unui Sfat al Țării, o adunare care trebuia să fie aleasă și reprezentativă pentru toate naționalitățile și straturile sociale. Sfatul Țării a proclamat mai întâi autonomia Basarabiei, iar mai apoi, independența. Copleșiți de dezordinile provocate de soldații ruși și germani, liderii basarabeni au cerut intervenția armatei române, care a trecut Prutul și a stabilizat regiunea. Conștienți că singura soluție pentru Basarabia era unirea cu România, liderii Sfatului Țării au început negocieri cu guvernul de la Iași. Autoritățile române au propus dezbaterea chestiunii unirii în ședința Sfatului Țării din 27 martie 1918. În deschiderea lucrărilor au vorbit Ion Inculeț, președintele Sfatului, și Alexandru Marghiloman, prim-ministrul român. Unirea a fost aprobată cu majoritate de voturi, fiind acceptată imediat de Marghiloman, iar mai apoi de Regele Ferdinand I.

A doua regiune care a proclamat unirea cu Regatul României a fost Bucovina. Teritoriul fusese desprins din Moldova istorică în anul 1775, printr-o tranzacție dintre Imperiul Otoman și Imperiul Habsburgic. Înfrânți în Primul Război Mondial, austriecii au încercat să păstreze unitatea statului printr-o proclamație a împăratului, prin care propunea federalizarea. Pentru bucovineni nu avea însă nici un plan concret, drept pentru care ucrainenii au lansat mai multe proiecte de integrare a fostelor teritorii moldave în statul pe care și-l proiectau în regiune. Începând din luna octombrie 1918, Iancu Flondor, Sextil Pușcariu și alți patrioți bucovineni au inițiat organizarea politică a românilor și au cerut unirea cu Regatul României. Datorită dezordinilor provocate de naționaliștii ucraineni și bolșevici, Consiliul Național al românilor a cerut intervenția armatei române în Bucovina. Generalul Iacob Zadik și ostașii săi au intrat în Cernăuți la 11 noiembrie, restabilind ordinea în oraș. Naționalitățile din Bucovina au fost convocate, la 28 noiembrie, într-un Congres General, votând cu majoritate zdrobitoare unirea „pe vecie” cu România.

Desăvârșirea unității naționale a românilor s-a consacrat la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918. Ca și bucovinenii, ardelenii au trecut la acțiuni concrete pentru viitorul lor după destrămarea Austro-Ungariei, în octombrie 1918. Întruniți la Oradea, patrioții transilvăneni au decis că națiunea română era „liberă de orice înrâurire străină”. Declarația a fost citită de Alexandru Vaida-Voevod în Parlamentul de la Budapesta, iar apoi românii au convocat o Mare Adunare Națională, care să decidă soarta Transilvaniei. O parte dintre delegați au fost aleși prin vot universal, iar restul au fost desemnați din rândul clerului și asociațiilor culturale. Adunarea s-a ținut la Casa Armatei din Alba Iulia, iar cei 1288 de delegați au votat unirea teritoriilor locuite de românii din Ungaria cu Regatul României.

Rezoluţia votată de Marea Adunare Naţională proclama: deplina libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare, egala îndreptăţire şi deplina libertate autonomă confesională, înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic, desăvârşita libertate de presă, asociere şi întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omeneşti, reforma agrară radicală precum și aceleaşi drepturi şi avantaje muncitorilor români ca şi muncitorilor din statele europene dezvoltate. Legea Unirii a fost ratificată prin decretul lege nr. 3631 din 11 decembrie 1918 de către regele Ferdinand I şi votată în unanimitate de Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 29 decembrie 1919.

Regele Carol I al Românei 1839 - 1914

Cele mai mari personalități ale poporului - România

Medalia de mai sus s-a realizat în anul 2019 și omagiază personalitatea celui care a fost Regele Carol I al României. Medalia are următoarele caracteristici tehnice: material compoziție – cupru aurit, forma – rotundă, diametru – 38,61 milimetri, greutate – 26 grame, calitate – superioară și tiraj – 5000 exemplare.

Carol I – domnitor și primul rege al României (20 aprilie 1839 Sigmaringen – 10 octombrie 1914 Sinaia) - este omul de la care a pornit totul: familia regală, statul modern, țara independentă și suverană. Rând pe rând, an de an, sub domnia acestui rege european, România a dobândit instituţii, modernitate şi statornicie. După refuzul contelui Philippe de Flandra, fratele Regelui Leopold al II-lea al Belgiei, de a primi Tronul României opţiunea românilor de a-și alege principe străin s-a îndreptat spre Principele Carol de Sigmaringen. Brătianu îl anunţa pe principe, la Sigmaringen, că fusese ales Domnitor al Principatelor Unite, cu drepturi ereditare, prin plebiscitul desfăşurat între 2/14 şi 8/20 aprilie 1866. În favoarea lui Carol fuseseră exprimate 685969 de voturi, iar împotrivă doar 2248. Coincidenţa făcea ca 20 aprilie să fie ziua de naştere a Principelui Carol, care devenea Domnitor al Principatelor Române Unite chiar în ziua în care aniversa 27 de ani. Plebiscitul este recunoscut de către Marile Puteri după o jumătate de an, la 24 octombrie 1866. La 28 aprilie 1866, proaspăt aleasa Adunare Constituantă a votat aproape unanim aducerea Principelui Carol pe Tronul ţării: 109 voturi pentru şi 6 abţineri. Domnitorul Carol ajunge în ţara sa de adopţie după o călătorie aventuroasă, de la Sigmaringen până la Turnu-Severin. Vaporul în care Suveranul călătorea, alături de Brătianu, a trecut de Porţile de Fier la 8 mai 1866, iar la ora patru după-amiaza Carol I a văzut drapelul românesc fluturând la Turnu-Severin. Principele Suveran a intrat în capitala ţării la 10 mai 1866, a primit cheile oraşului Bucureşti, a depus jurământul de credinţă în faţa Adunării Constituante şi a fost proclamat Domnitor al Principatelor Române. Elita politică din Principatele Române împlinea, astfel, vechea dorinţă a aducerii pe Tronul ţării a unui principe străin, capabil să unească definitiv Moldova şi Ţara Românească, să stingă pentru totdeauna rivalităţile dintre familiile domnitoare pământene, să stabilizeze ţara, să o modernizeze şi să îi confere prestigiu internaţional. Domnitorul Alexandru Ioan I însuşi era convins de necesitatea înlocuirii sale cu un principe străin. La 10 mai 1866, Carol I rostea următorul legământ:“Ales de către naţiune Domn al românilor, mi-am părăsit fără a sta la îndoială, și patria, şi familia, pentru a răspunde la chemarea acestui popor care mi-a încredinţat destinele sale. Punând piciorul pe acest pământ sacru, eu am devenit român. Acceptarea plebiscitului îmi impune, o ştiu, mari datorii. Sper că îmi va fi dat să le duc până la capăt. Vă aduc o inimă credincioasă, cugetări drepte, o voinţă tare de a face binele, un devotament fără margini către noua mea patrie şi acel neînvins respect către lege, pe care l-am cules în exemplul alor mei. Cetăţean astăzi, mâine, de va fi nevoie, soldat, eu voi împărtăși cu voi soarta cea bună ca şi pe cea rea.”Prin simpla sa prezenţă, prin demnitatea apartenenţei la una dintre cele mai ilustre familii ale Europei, dar şi graţie curajului personal, Principele Suveran Carol a zdruncinat definitiv ultimele rămăşiţe simbolice ale vasalităţii faţă de Imperiul Otoman. Vizita sa la Constantinopol, în octombrie 1866, în cursul căreia s-a comportat faţă de Sultan ca un şef de stat, şi nu ca un vasal, a confirmat procesul ireversibil de ruptură faţă de Poartă. Aceeaşi demnitate o va arăta Carol şi aliatului rus din Războiul de Independenţă. Atunci când Țarul Alexandru al II-lea ameninţă, în 1878, după încheierea războiului, cu dezarmarea armatei române, în cazul în care România s-ar fi opus anexării sudului Basarabiei de către ruşi, Carol I îi răspunde că trupele române vor putea fi nimicite, dar nu dezarmate. În timpul lungii sale domnii, Regele Carol I a pus bazele României ca stat modern pe harta Europei. În anul 1875, bugetul ţării ajungea la cifra de 100 de milioane de lei, dublul celui din 1866, iar în 1903, la 218 milioane. Între anii 1865 şi 1874, suprafaţa arată a crescut cu o treime. În 1890, producţia de cereale a ţării a fost de 3 700 000 de tone; în anul 1903, aceasta ajungea la 5 500 000 de tone. Între anii 1880 şi 1914, România a exportat 80 de milioane de tone de cereale, situându-se printre cele mai importante ţări exportatoare de cereale din lume (a doua din Europa, după Rusia, şi chiar pe primul loc la exportul de porumb, înaintea Statelor Unite)13. Numărul întreprinderilor industriale mai mari a crescut, între 1866 şi 1877, de la 39 la 17314. România avea şi importante zăcăminte de petrol care o plasau, în jurul anului 1900, printre primele trei ţări producătoare de ţiţei din lume, după Statele Unite şi Rusia. Leul românesc era o monedă puternică, echivalentă cu francul francez şi care putea fi utilizată ca valută forte peste tot în Europa. Populaţia a crescut, iar procesul de industrializare şi urbanizare a fost constant.În ciuda tuturor frământărilor politice, uneori violente, a demagogiei, corupţiei şi lipsei de măsură a unora dintre politicieni, Carol I a reuşit să consolideze sistemul de partide şi să impună alternanţa la Guvernare a celor două mari partide structurate după model occidental şi conduse de bărbaţi politici de mare anvergură: Partidul Naţional Liberal (reprezentat prin I.C. Brătianu, Dumitru C. Brătianu, C.A. Rosetti, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Kretzulescu, Dimitrie A. Sturdza, Ion Bălăceanu, Ion Ghica, Vasile Boerescu, Ion Câmpineanu, Nicolae Fleva, Spiru Haret, V.A. Urechia, Emil Costinescu, Nicolae Ionescu, Vasile Lascăr)15 şi Partidul Conservator (cu lideri ca Manolache Costache Epureanu, Petre P. Carp, Lascăr Catargiu, Petre Mavrogheni, Gheorghe Gr. Cantacuzino, Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman, Take Ionescu, Alexandru Lahovary, Nicolae Filipescu, generalul Manu). Prosperitatea şi stabilitatea au adus o dezvoltare fără precedent a culturii, artelor şi ştiinţei. În timpul domniei lui Carol I, scriitori ca Eminescu, Caragiale, Creangă, Alecsandri, Ion Ghica, Odobescu, Slavici, Macedonski, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, George Coşbuc, Octavian Goga, Şt.O. Iosif, I.Al. Brătescu-Voineşti, Al. Vlahuţă modelează limba literară; B.P. Hasdeu, A.D. Xenopol, Mihail Kogălniceanu, Constantin Erbiceanu, Dimitrie Onciul, Ion Bogdan, Vasile Pârvan, Constantin Giurescu, Nicolae Iorga scriu istoria naţională; de filologie se ocupă Ovid Densuşianu, Sextil Puşcariu, Ion Bianu; Simion Mehedinţi creează şcoala de geografie; Titu Maiorescu, Constantin Rădulescu-Motru şi Vasile Conta disciplinează gândirea şi ridică nivelul cultural al societăţii; se afirmă compozitorul George Enescu, pictorii Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian, sculptorul Karl Storck, actorii Matei Millo, Aristide Demetriade, fotograful Carol Popp de Szathmáry; ştiinţele beneficiază de nume ca Spiru Haret, P.S. Aurelian, Anghel Saligny, Carol Davila, Grigore Antipa. Apar societăţi culturale, se publică reviste. În această perioadă funcţionează „Junimea“, vârful efervescenţei intelectuale şi al schimbului liber de idei, care editează revista „Convorbiri literare”. O enumerare ca aceasta nu ar putea să acopere niciodată diversitatea şi dinamismul acestei elite a spiritului românesc. Pionierat şi consolidare, geniu şi meticulozitate, dispute şi dialog sunt câteva dintre trăsăturile elitei românești din acea vreme, vie şi plină de resurse. România şi-a consolidat statutul de putere regională şi de „arbitru balcanic“ prin participarea victorioasă la cel de-al doilea război balcanic, încheiat la 28 iulie/10 august 1913 cu semnarea Tratatului de la Bucureşti, prin care România obţinea Cadrilaterul. Regele Carol I a primit bastoane de mareşal atât de la Împăratul Germaniei, cât şi de la ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei, care l-a şi vizitat în România, în 1914, şi care avea să sfârşească tragic, împreună cu familia, sub gloanţele bolşevicilor. Carol este descris, în literatura vremii ca un bărbat mai degrabă mic de statură, dar de o mare demnitate. A impus respect într-o lume plină de incertitudini şi a făcut din micul său regat un stat respectat şi stabil. A fost un suveran distant, sever şi măsurat, bucurându-se de o autoritate excepţională. A avut vocaţie de lider şi a condus România în momente politice şi istorice dificile, pe care le-a traversat plin de curaj. Întemeietorul Regatului român a murit la Sinaia, în ziua de 27 septembrie 1914, la ora cinci şi treizeci de minute dimineaţa. Avea şaptezeci şi cinci de ani, dintre care domnise patruzeci şi opt. Carol I a fost înmormântat la Curtea de Argeş, locul ales de el ca necropolă a familiei regale a României.

Insigna - Clubul amiralilor

Clubul Amiralilor este o asociaţie neguvernamentală, autonomă şi apolitică, constituită în scopul afirmării şi menţinerii unor relaţii colegiale între amiralii României, precum şi stimularea preocupărilor acestora pentru efectuarea de studii, sinteze, memorii şi lucrări referitoare la problematica forţelor navale. Din asociaţie fac parte atât amiralii din activitate cât şi cei din rezervă sau în retragere, fapt ce asigură acestora posibilitatea de a studia trecutul, dar cu precădere prezentul şi mai ales viitorul Marinei Române, cu cele două componente principale – Forţele Navale şi Marina Comercială. Scopul şi obiectivele Asociaţiei „Clubul Amiralilor” au fost onorate în decursul anilor, prin dezbateri teoretice, informări, apariţii editoriale, întâlniri cu militarii activi şi cu personalităţi ale vieţii militare, culturale şi ştiinţifice, premierea anuală a celor mai valoroase cărţi cu subiecte de marină, acordarea de premii şefilor de promoţii ai instituţiilor de învăţământ de marină etc. Nu au fost neglijate activităţile culturale sau cele de recreere a membrilor Clubului, prin participarea acestora la întâlnirile lunare şi trimestriale, la sărbătorirea zilelor de naştere şi onomastice, la excursii la obiective turistice din zonă. La multe dintre activităţi au participat şi soţiile membrilor. Asociaţia Clubul amiralilor s-a constituit la data de 28 februarie 2004 şi funcţionează în cadrul Cercului Militar Constanţa (Casa Armatei) din str. Traian nr. 29, Constanţa. Funcționarea Asociației este reglementată de: Ordonanța guvernului nr.26/2000 cu privire la asociații și fundații, modificată prin legea nr.246/2005; Statutul Asociației Clubul Amiralilor și Hotărârile adunării generale.

Campionatul R.S.R. 1978 (Tir cu arcul)

(Republica Socialistă România)

Tirul cu arcul este arta, tehnica sau abilitatea de a propulsa săgeți folosind un arc. Din punct de vedere istoric, tirul cu arcul a fost folosit pentru vânătoare și luptă, iar în timpurile moderne, utilizarea sa principală este în activitățile de agrement și în sport. În Japonia tirul cu arcul a devenit o artă marțială, denumită kyudo. Varianta occidentală a devenit un sport olimpic. Tirul cu arcul este sportul național în statul Bhutan. Există mai multe forme sportive ale tirului cu arcul și două federații internaționale: International Field Archery Association și World Archery Federation (fosta Federația Internațională de Tir cu Arcul, prescurtată FITA), care organizează proba de tir cu arcul la Jocurile Olimpice.

Mărturie de botez

Simona Elena Vulturescu - născută la 23 iulie 1925

Botezată de principesa Elena Moruzi la 21 noiembrie 1925

Mărturiile de botez (în special cele vechi) sunt piese metalice de forma unor monede, medalii, sau jetoane care se confer copilului și nașilor săi de botez, însemn de respect și amintire. Adeseori acestea sunt confecționate din argint și au forme diferite (în general rotunde, dar si ovale sau chiar poligonale). Mai întotdeauna pe aceste piese este consemnat numele copilului botezat, al nașilor săi de botez, dar și data nașterii și botezului copilului. Adeseori pe mărturiile de botez se gravează și unele imagini (chipul unui bebeluș dezbrăcat, un preot care scufundă bebelușul în scăldătoare sau un porumbel (reprezentând sfântul duh) care se coboară asupra scăldătorii în care este scufundat (botezat) copilul.

Insigna - PRESS

Insigna de mai sus ajută la identificarea și recunoașterea acelora care lucrează în domeniul presei, în comunicare. Generic prin presă se înțelege totalitatea oamenilor care lucrează în domeniul comunicării (presă scrisă inclusiv on-line, radio și televiziune) dar și rezultatul muncii acestora: articole din presa scrisă pe suport hârtie (reviste și ziare), articole on-line (în bloguri, site-uri), emisiuni de radio și televiziune, etc.

__________ooOoo__________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII