Epaminonda's Blog.....: DZIETRZYCHOW

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură și

arhitectură, din localitatea poloneză DZIETRZYCHOW, denumire

germană DITTERSBACH, azi cartier al orașului WALBRZYCH,

voievodatul SILEZIA INFERIOARĂ, din vremuri diferite, câteva

trimiteri poștale ilustrate, un timbru judiciar și două insigne locale.

Biserica

Școala veche

Pichetul de incendiu

Trimiteri poștale

Timbru judiciar local

Set 2 insigne locale

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

_________xxx_________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL TIMIȘ

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Timișoara - 16 decembrie 1989

Revoluția română din decembrie 1989 - 30 ani

Medalia de mai sus s-a realizat la Monetăria națională a statului român și marchează trecerea a 30 de ani de la Revoluția română din decembrie 1989. Dictatura regimului Ceaușescu, a provocat începutul revoltei populare în data de 16 decembrie 1989 la Timișoara. Căderea regimului totalitar condus de Ceaușescu a fost posibilă prin solidarizarea Bucureștiului în 21 decembrie 1989, precum și a altor orașe cu revolta timișorenilor. Medalia s-a realizat în două variante de metal compoziție:

Material – argint, puritate – 92,5%, forma – rotundă, diametru – 37 milimetri, greutatea – 27 grame, calitate – proof, tiraj – 600 exemplare și preț unitar de achiziție cu TVA inclus – 130 lei.
Material – aliaj de cupru argintat, forma – rotundă, diametru – 37 milimetri, calitate – proof, tiraj – 1000 exemplare și preț unitar de achiziție cu TVA inclus – 51 lei.

În 1989 majoritatea statelor din estul Europei aveau să se debaraseze de comunism – în urma unor ample procese reformatoare în Ungaria şi Polonia, printr-o ,,revoluţie de catifea” în Cehoslovacia, prin înlăturarea paşnică de la conducere a liderilor comunişti (lovituri de stat) în Bulgaria şi RDG sau printr-o revoluţie sângeroasă în România. Revoluţia română din decembrie 1989 a fost declanşată în vederea prăbuşirii regimului lui Nicolae Ceauşescu şi înlocuirea lui cu un regim socialist reformat, după model gorbaciovist. Dar iată o prezentare cronologică a evenimenteleor revoluției anticomuniste românești, fără partipiuri politice, găsită pe net, autor Stela Vasilița, la adresa: http://www.rador.ro/2014/12/12/revolutia-romana-din-decembrie-1989/. Pe data de 14 decembrie 1989, la Iaşi, organizaţia clandestină „Frontul Popular Român” încearcă să organizeze o adunare în Piaţa Unirii, pentru a protesta împotriva regimului lui Nicolae Ceauşescu şi a condiţiilor grele de viaţă. Intervenţia autorităţilor şi a forţelor de ordine, care au blocat zona şi au arestat liderii, a făcut ca acţiunea să eşueze. Pe data de 15 decembrie, la Timişoara, în Piaţa Maria, enoriaşi ai Bisericii Reformate protestează împotriva deciziei de evacuare din locuinţă şi parohie a pastorului László Tökés. Spre miezul nopţii, manifestanţii care protestau au fost împrăştiaţi de organele de Securitate. La Timişoara, încă din 16 decembrie dimineaţa, enoriaşii lui Laszlo Tökés revin în faţa locuinţei acestuia.

Curând li se alătură tot mai mulţi locuitori ai Timişoarei. Demonstraţia capătă accente împotriva regimului totalitar. Se scandează lozinci precum „Jos Ceauşescu!”, „Libertate!”, „Dreptate!”, „Democraţie!”; se cântă „Deşteaptă-te române”. Mulţimea se întoarce într-un număr şi mai mare în Piaţa Maria, unde au loc ciocniri violente cu forţele de miliţie şi securitate şi numeroşi manifestanţi sunt arestaţi. Protestatarii, în număr de câteva mii, se retrag în faţa Catedralei Mitropolitane din Piaţa Operei. Protestul s-a extins, scandându-se „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!” La Bucureşti, generalul Iulian Vlad, şeful DSS, îi convoacă pe toţi şefii de direcţii din subordine şi decide trimiterea unei grupe informativ-operative la Timişoara. Din echipă fac parte generalul Emil Macri – şeful Direcţiei a II-a (Contrainformaţii Economice), col. Filip Teodorescu – adj. al Direcţiei a III-a (Contraspionaj), lt.-col Dan Nicolici – şeful CID (Centrul de Informaţii şi Documentare), lt. col. Glăvan Gheorghe – şef serviciu informativ în USLA etc. Pastorul László Tökés este evacuat cu forţa din locuinţă pe data de 17 decembrie, ora 4.00. Dimineaţa sosesc la Timişoara grupa operativă din DSS condusă de generalul Emil Macri. Generalul Vasile Milea, ministrul apărării, ordonă, pentru descurajarea manifestanţilor timişoreni, organizarea unei demonstraţii de forţă a unităţilor MApN prin centrul oraşului. Patru coloane compuse din peste 550 militari pornesc (ora 10:00) marşul prin oraş, cu drapel şi fanfară. Mii de demonstranţi se îndreaptă spre centrul oraşului scandând lozinci anticeauşiste şi huiduind forţele de intimidare. La ora 13:30 ministrul apărării naţionale ordonă ca armata să intervină în forţă împotriva demonstranţilor timişoreni. Este atacat şi devastat, de către manifestanţi, sediul Comitetului Judeţean al PCR. Protestatarii au aruncat pe fereastră şi au dat foc documentelor partidului, broşurilor de propagandă şi altor simboluri ale puterii comuniste. Este înălţat primul drapel cu gaură la mijloc. La Bucureşti începe, la ora 16:30, şedinţa Consiliului Politic Executiv al CC al PCR în vederea reprimării de către forţele MApN şi MI a demonstranţilor de la Timişoara. La ora 16:38, soseşte la Timişoara Comandamentul special instituit de Nicolae Ceauşescu şi coordonat de Ion Coman – secretarul CC al PCR pe probleme militare – însoţit de o grupă operativă formată din ofiţeri superiori din MApN şi MI. Grupa operativă este condusă de general Ştefan Guşe, şeful Marelui Stat Major, din care mai fac parte generalii Victor Athanasie Stănculescu, Mihai Chiţac, Florea Cârneanu, Constantin Nuţă – şeful Inspectoratului General al Miliţiei, Gheorghe Diaconescu – procuror general adjunct. În jurul orelor 17:00, împotriva demonstranţilor sunt folosite tancuri cu apă şi gaze lacrimogene. Are loc o teleconferinţă cu toţi primii secretari ai Comitetelor judeţene PCR, la care participă şi comandanţii de garnizoane militare. Ceauşescu dă ordinul pentru deschiderea focului împotriva demonstranţilor. La ora 18:00, generalul Ştefan Guşe, şeful Marelui Stat Major şi prim-adjunct al ministrului apărării naţionale, preia conducerea forţelor aparţinând MapN. Începe să se tragă în mulţime. Sunt construite baricade. Acţiunile violente se extind: sunt atacate obiective militare de către persoane care practic n-au nici o legătură cu manifestaţiile. La ora 18:45 Generalul Vasile Milea transmite ordinul „Radu cel Frumos” pentru judeţului Timiş, care presupunea „alarmă de luptă parţială”. Prin urmare, toate efectivele militare primesc armament şi muniţie de război. Pe 18 decembrie, Nicolae Ceauşescu îi convoacă la reşedinţa sa din strada Primăverii pe oamenii cheie ai conducerii de stat (generalul Marin Neagoe, seful Direcţiei a V-a de securitate şi gardă, generalul Vasile Milea, ministrul apărării, Tudor Postelnicu, ministrul de interne şi generalul Iulian Vlad, şeful DSS) şi obţine de la ei promisiunea că va fi deschis focul asupra demonstranţilor. Ceauşescu pleacă apoi (ora 9:30) pentru o vizită oficială de prietenie de 3 zile în Republica Islamică Iran (îi lasă la conducere pe Elena Ceauşescu, Emil Bobu şi Manea Mănescu). La Timişoara s-a decretat legea martială, care interzice populaţiei să circule în grupuri mai mari de două persoane. Sfidând interdicţiile, un grup de 30 de tineri au înaintat spre Catedrala Ortodoxă, fluturând drapele tricolore din care tăiaseră stema comunistă. Alţi 500 de manifestanţi li se alătură, cântând “Deşteaptă-te române!”. S-a tras asupra lor, unii dintre ei au murit, alţii au fost răniţi grav. Generalul Mihai Chiţac a ordonat (la ora 18:30) folosirea grenadelor cu substanţe toxice împotriva demonstranţilor din faţa Catedralei din Timişoara. În faţa Spitalului Judeţean, grupul numeros de cetăţeni care vrea să-şi recupereze morţii este împrăştiat cu grenade lacrimogene (ora 19:15). La morga Spitalului Judeţean, la ora 23:00, sub comanda colonelului Ghircoiaş, începe „Operaţiunea Trandafirul”, de sustragere a cadavrelor (43) şi transportarea lor la Crematoriul Cenuşa de la Bucureşti spre a fi incinerate. În 19 decembrie la Timişoara, marea majoritate a întreprinderilor din oraş îşi încetează activitatea. Muncitorii din întreprinderile “6 Martie”, “Elba”, “Solventul” şi “Azur” declanşează acţiuni de protest. Un angajat de la Uzinele Mecanice din Timişoara porneşte sirena aeriană. A fost semnalul pentru mii de timişoreni să iasă din nou în stradă. Radu Bălan şi Ştefan Guşă au vizitat muncitorii din fabricile timişorene, dar au eşuat în a-i determina să-şi continue munca. La presiunea muncitorilor, generalul Guşă le promite că Armata nu va trage în ei. Manifestanţii scandează „Armata e cu noi!”. Generalul Guşă ordonă trupelor să intre în cazărmi. Pe străzile oraşului, militarii fraternizează cu revoluţionarii. În data de 20 decembrie la Timişoara, 100000 de protestatari au ocupat Piata Operei (astăzi „Piata Victoriei”) şi au început să strige sloganuri anti-guvernamentale: „Noi suntem poporul!”, „Armata e cu noi!”, „Nu vă fie frică, Ceauşescu pică!”. În foaierul Operei din Timişoara are loc, la ora 13, constituirea Frontului Democratic Român (FDR). În clădirea Consiliului Judeţean, un Comitet Cetăţenesc redactează primele liste cu revendicări, printre care: destituirea lui Ceauşescu, dizolvarea guvernului, eliberarea arestaţilor, redarea către familii a trupurilor celor ucişi în zilele anterioare, informarea corectă asupra evenimentelor de la Timişoara, alegeri libere. Revendicările sunt înaintate primului-ministru Constantin Dăscălescu şi lui Emil Bobu, sosiţi la Timişoara (ora 14.30) din ordinul Elenei Ceauşescu; Sub presiunea mulţimii, o parte a revendicărilor sunt acceptate (au fost eliberaţi majoritatea deţinuţilor arestaţi în zilele precedente), la celelalte se promite că va răspunde Ceauşescu personal. Pe baza listelor de revendicări, seara este elaborată Proclamaţia FDR, primul program al Revoluţiei Române. După-amiaza şi seara manifestaţiile se extind şi în alte localităţi din judeţul Timiş: Lugoj, Jimbolia, Sânnicolaul Mare, Deta. Reîntors din Iran Nicolae Ceauşescu ţine o teleconferinţă cu prim-secretarii în care afirmă că situaţia din Timişoara se datorează intervenţiei străine (SUA, URSS şi Ungariei). La ora 19:00 Nicolae Ceauşescu se adresează populaţiei, prin intermediul Televiziunii, şi condamnă manifestaţiile de la Timişoara. El aprobă decretul privind instituirea stării de necesitate pe întreg teritoriul judeţului Timiş, care intră în vigoare de la ora 23:00. Victor Stănculescu este numit de Ion Coman comandant militar al Garnizoanei Timişoara. Aproape de miezul nopţii, Nicolae Ceauşescu convoacă la sediul CC al PCR din Bucureşti pe reprezentanţii ambasadei URSS pentru a le cere retragerea agenţilor sovietici din Timişoara. În noaptea de 20 spre 21 decembrie muncitori din Craiova, Calafat, Băileşti şi Caracal au fost îmbrăcaţi în uniforme de gărzi patriotice, înarmaţi cu bâte şi trimişi cu trenuri speciale spre Timişoara spre a înăbuşi revolta. Ajunşi acolo şi înţelegând despre ce este vorba, aceştia au fraternizat cu timişorenii. În ziua de 21 decembrie, la Timişoara, la ora 9:00, din balconul Operei se citeşte Proclamaţia Frontului Democrat Român. La Bucureşti, în Piaţa Republicii, la ora 12:00 începe mitingul cerut de Ceauşescu cu scopul de a înfiera tulburările de la Timişoara şi de a vorbi despre nevoia imperativă de a apăra ţara de atentatele cercurilor străine la integritatea şi independenţa ei. La puţin timp după ce ia cuvântul, Ceauşescu este huiduit din mulţime. Transmisia radio-tv este întreruptă. Oamenii s-au regrupat în Piaţa Universităţii. Întreg centrul Bucureştiului, de la Piaţa Unirii la Romană şi până la Piaţa Rosetti, a fost ocupat de manifestanţi. În jurul orei 17:00 mureau primii oameni în apropierea Sălii Dalles. În zona Hotelului Intercontinental se ridică o baricadă în faţa Restaurantului Dunărea (ora 22:00).

Militarii pornesc acţiunea de înlăturare a baricadei cu tancuri şi de reprimare în forţă a demonstranţilor. Soldaţii aveau ordin să tragă. În noaptea dintre 21 şi 22 decembrie, 49 de oameni au murit, 463 au fost răniţi, iar 1245 au fost arestaţi, torturaţi şi bătuţi la Jilava. De asemenea, au loc manifestaţii la Arad, Sibiu şi Târgu Mureş, Braşov, Cluj, Reşiţa, Făgăraş etc. Pe 22 decembrie dimineaţa, la primele ore, mari coloane de manifestanţi provenind de la principalele întreprinderi ale Bucureştiului se îndreaptă spre centrul oraşului. Înaintarea lor este oprită de baraje formate din trupe de miliţie, securitate şi armată în apropierea sediului CC al PCR. Nicolae Ceauşescu organizează o şedinţă cu câţiva generali, în timpul căreia îl acuză pe generalul Milea de trădare, care, mai târziu, este găsit împuşcat. Generalul Victor Atanasie Stănculescu este numit ministru al apărării naţionale, în locul lui Milea şi dă ordin tuturor unităţilor militare aflate în Bucureşti să se retragă în cazărmi. Radioul şi Televiziunea transmit un comunicat prin care anunţă sinuciderea „trădătorului Milea”, precum şi instituirea stării de necesitate pe teritoriul României. În faţa celor peste 100.000 de demonstranţi din faţa Comitetului Central, Nicolae Ceauşescu mai încearcă să vorbească mulţimii de la balconul clădirii. Se scandează lozinci anti-ceauşiste, iar acesta este huiduit. Manifestanţii ocupă Piaţa Palatului şi forţează intrarea Comitetului Central. În jurul orei 12:06, soţii Ceauşescu părăsesc clădirea Comitetului Central cu un elicopter. În jurul orelor 15:00 sunt arestaţi lângă Târgovişte, iar la ora 18:30 cuplul prezidenţial ajunge în unitatea militară 01417 din Târgovişte, unde vor rămâne sub pază militară până la judecarea şi execuţia lor. Sediile Radioului şi cel al Televiziunii sunt ocupate de manifestanţi. Radioul transmite în direct evenimentele. Televiziunea s-a transformat în canalul de comunicare al revoluţionarilor. Între orele 14:15 şi 16:00, unităţi ale armatei sunt trimise să asigure paza unor obiective importante din Capitală: Televiziunea Română, Casa Scânteii, sediul Comitetului Central, Banca Naţională, Radiodifuziunea Română, Palatul Telefoanelor, alte instituţii şi unităţi de interes strategic. Conform ordinelor primite, blindatele arborează tricolorul, iar militarii poartă brasarde tricolore. La ora 19:30, la Televiziune se anunţă arestarea soţilor Ceauşescu, iar după ora 23 este citit de Ion Iliescu la Radio şi Televiziune un ”Comunicat către ţară” – Proclamaţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale, primul document al Revoluţiei Române. La Bucureşti, după orele 18:00 şi în tot cursul nopţii de 22 spre 23 decembrie unităţi militare şi alte obiective strategice (Televiziunea, sediul Comitetului Central, unitatea militară care păzea Palatul Primăverii etc) sunt atacate de grupuri diversioniste, înregistrându-se numeroşi morţi şi răniţi. În schimbul de focuri din Piaţa Republicii, trăgându-se din clădirea fostului Palat Regal ce adăpostea Muzeul de Artă spre clădirea CC al PCR şi asupra mulţimii din piaţă, este incendiată clădirea Bibliotecii Centrale Universitare şi distrusă o parte a Palatului Regal. Pe data de 23 decembrie dimineaţa, soldaţi în termen şi ofiţeri de la o unitate militară din Câmpina au fost trimişi, îmbarcaţi în trei autobuze, să apere Aeroportul Internaţional Otopeni unde au fost omorâţi, acţiunea soldându-se cu 39 de morţi şi numeroşi răniţi. La Bucureşti, seara, şapte ofiţeri şi subofiţeri, între care şi col. Gheorghe Trosca, şeful statului-major al Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă, sunt ucişi într-un schimb de focuri cu militarii care apărau sediul MApN. Membrii USLA fuseseră trimişi de generalul Nicolae Militaru, ministrul apărării, la sediul ministerului pentru a întări dispozitivul de apărare. Elicopterul care-i aducea în Bucureşti, în stare de arest, pe generalii Constantin Nuţă, adjunct al ministrului de interne şi şef al IGM şi Velicu Mihalea, adjunct al şefului IGM, este doborât. La Timişoara, sute de mii de oameni sărbătoresc în centrul oraşului căderea lui Ceauşescu. Continuă atacurile asupra obiectivelor apărate de armată. În ziua de 24 decembrie la Bucureşti tancuri, TAB-uri, soldaţi patrulau pe străzi. În zonele centrale ale oraşului, la Universitate, Piaţa Victoriei sau Gara de Nord, încă se trăgea şi se duceau lupte oarbe între presupuşii „terorişti”, militari şi revoluţionari.

Consiliul Frontului Salvării Naţionale proclamă Victoria Revoluţiei şi anunţă încetarea completă şi imediată a focului pe tot teritoriul ţării. Armata este declarată singura instituţie a statului care poate deţine arme de foc, persoanele care intraseră în posesia unor arme urmând să le predea până la 25 decembrie la ora 17:00. Ion Iliescu semnează decretul de înfiinţare a „Tribunal Militar Excepţional”, care urma să-i judece pe Nicolae şi Elena Ceauşescu. În dimineața zilei de 25 decembrie, la radio şi televiziune sunt transmise colinde şi, în direct, pentru prima dată, slujba de Crăciun de la Catedrala Patriarhală.Procesul soţilor Elena şi Nicolae Ceauşescu a început la ora 13:20 şi s-a terminat în jurul orei 14:40, în garnizoana 01417 din Târgovişte. Soţii Ceauşescu au fost condamnaţi la moarte şi le-a fost confiscată averea. Sentinţa a fost executată în jurul orei 14:50. La scurt timp după execuţie, pe postul naţional de televiziune s-a citit comunicatul privind execuţia soţilor Ceauşescu. Ostilităţile „teroriştilor” încetează aproape în totalitate. Numărul victimelor revoluţiei a fost de 1142 decedaţi şi 3138 răniţi (conform evidenţelor din anul 2005 întocmite de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor), dar s-a estimat de către procurorii militari care au anchetat cazul revoluţiei că numărul lor ar putea fi sensibil mai mare decât cifrele cunoscute oficial. La 25 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989 multe întrebări au rămas neelucidate pe deplin. Evenimentele au început ca o revoltă spontană sau au fost provocate de forţe (interne/externe?) care urmăreau înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu de la putere? A fost o revoluţie sau o lovitură de stat? A fost un atac terorist provocat de agenturile străine? Cum se explică numărul mare de victime ucise cu gloanţe ţintite direct în cap? Dar faptul că răniţi superficial au murit în mod suspect la spital? România a fost supusă unui război electronic? Generalul Milea s-a sinucis sau a fost asasinat? Generalii Guşe şi Stănculescu sunt eroi sau criminali? De ce parte a baricadei a acţionat misteriosul general Vlad, fostul şef al Securităţii? De ce mulţi din cei care ştiau adevărul despre anumite evenimente au dispărut? etc

Insigna - C.A.M.T. 1939 (Clubul atletic muncitoresc Timișoara)

Insigna de mai sus este o insignă de merit, din alamă, în formă de scut clasic având 20 mm pe verticala centrală şi 16 mm pe orizontala mediană. În partea de sus a scutului avem un cartuş pe orizontală cu email negru şi litere în relief cu înălţimea de 2 mm (C.A.M.T.). Sub cartuş avem un cerc cu diametrul de 14 mm în care avem stilizat planiglobul - partea Europei Meridionale - unde apa este reprezentată prin email albastru iar pământul prin email de culoare maronie. Linia aurie metalică, greu vizibilă pleacă din Timişoara spre Constanţa, apoi Istambul, Ancara, Alexandria, Roma cu revenire la Constanţa, Timişoara, probabil semnificând locaţiile unde au participat la competiţii sportive. Deasupra cercului cu planiglob în colţul din stânga sus sub cartuş sunt scrise primele două cifre ale anului 1939 iar în colțul din dreapta ultimele două cifre. Spatele insignei are o talpă lipită cu cositor şi pe talpă incusă cifra 40, probabil anul evidenţierii. Placa insignei are pe spate, înscrisul ,,MERITE”.

C.A.M.T., denumire completă Clubul Atletic Muncitoresc Timişoara, s-a constituit în luna august a anului 1936 prin fuziunea a două dintre cele mai îndrăgite echipe de fotbal din Timişoara T.M.T.E. (R.G.M.T.) şi T.A.C. (C.A.T.), realizând în divizia ,,B” un plasament bun, locul V în campionatul 1936-1937, locul II divizia ,,B” seria a II-a în 1938-1939, locul I în divizia ,,B” seria a II-a în 1939-1940, dar și locul V în divizia ,,A”. A urmat o perioadă nefastă pentru sportul muncitoresc, activităţile fiind interzise de autorităţile dictatoriale. După al doilea II-lea război mondial unele asociaţii sportive se reactivează, astfel C.A.M.T. în campionatul 1946 -1947 obţine în divizia ,,B” seria I, locul X, în 1947 -1948 obţine locul II după Politehnica Timişoara în divizia ,,B” seria a III-a, în campionatul din 1948 -1949, C.A.M.T. obţine locul XIII în divizia ,,B” seria a II-a. Deși au fost rezultate frumoase după anul 1948 dispare C.A.M.T. deși își reconstruise copertina de la tribuna principală a terenului, situat paralel cu strada Circumvoluţiunii. Trebuie menţionat că pe vremuri la Timișoara s-a desfășurat activitate sportivă de anvergură, orașul având numai puțin de 9 terenuri practicabile pentru sportul fotbal.

Insigna - Sloga (Solidaritatea)

Insigna de mai sus s-a bătut la Timișoara pentru a celebra înființarea Societății filantropice sârbești “Sloga” (Solidaritatea). În data de 3 iunie 1922 la Berăria din cartierul timișorean Fabric, în prezența a 50 de persoane s-a constituit societatea ,,CЛОГА” (Sloga), care în adunarea generală aprobă statutul având la art. 4 - Scopul societăţii: acţiuni de binefacere, îmbrăcarea copiilor săraci şi de şcoală, a văduvelor sărace şi de război, cultivarea cântărilor româneşti şi sârbeşti, organizând acţiuni pentru strângerea de fonduri prin donaţii, serate, ceaiuri dansante şi baluri. Tot la aceeaşi dată se alegea şi conducerea societăţii astfel: preşedinte – dr. Milivoi Ştefanovici medic, vice preşedinte – Alexander Nenadovici mare comerciant în cartierul Fabric, secretari – Milutin Manoilovici şi Svetislav Nicolici, casier – Stevan Lazici, membri în comitet – Iovan Constantinovici, Dimitrie Jivanovici, Petar Costici, Branislav Mircetici, dr. avocat Mihail Jivanovici şi dr. avocat Alexandar Savici. Prin ordinul 981/1923 Prefectura judeţului Timiş - Torontal aproba înfiinţarea societăţii, iar Ministerul de Interne prin Ordinul 76.061/1923 aproba statutele. Dosarul de obţinere a personalităţii juridice este depus la Tribunalul Timiş-Torontal în data de 5 august 1924 având numărul 6177, obţine totuşi personalitate juridică în 5 ianuarie 1925. Corul societăţii a funcţionat chiar şi după desfiinţarea oficială din 1950 prezentând spectacole chiar și la Opera Română din Timişoara. Insigna societăţii filantropice SLOGA este destul de simplă şi nu impresionează privitorul, fiind similară cu insignele care se realizau în acea perioadă. Insigna este realizată din tablă de alamă, prin presare şi decupare cu matriţa, este rotundă cu diametrul exterior de 2,3 cm. cu greutatea de 2,3 gr. Aversul are cerc exterior continuu iar interiorul cercului are trei câmpuri orizontale aproximativ egale ca suprafaţă, câmpul superior decupat (gol), câmpul mijlociu este o bandă plină cu litere cirilice ce formează cuvântul SLOGA, doar litera C (S) este stilizată şi depăşeşte banda mijlocie având partea de sus a literei în câmpul superior gol şi partea de jos a literei în câmpul inferior decupat (gol). Reversul insignei este anepigraf, sistemul de prindere al insignei este un ac de insignă, lung de 5,3 cm, în unghi de 90 de grade ascuţit la vârf şi lipit de mijlocul benzii mediane. Insigna este interesantă prin simplitatea sa ca execuţie şi cost confirmând scopul filantropic sau social al societăţii.

Insigna - Sfințirea steagului Corului meseriașilor (industriașilor)

Insigna Sfinţirea steagului Corului Meseriaşilor (industriaşilor) din Timişoara, este opera bijutierului aurar Őstern Maximilian la vârsta de 34 de ani, locuitor al oraşului din str. Dacilor nr. 29. Insigna, este din metal alb presat cu patriţa şi matriţa, de 8,40 grame cu înălţimea, respectiv lungimea totală de 9,8 cm cu anexele şi lăţimea de 3,2 cm Insigna propriu-zisă are 5,4 cm înălţime şi 3,2 cm lăţime, de care atârnă anexele. În stemă (partea cea mai înaltă a insignei) avem presată o liră cu trei coarde, sub liră este o lebădă cu aripile desfăşurate care susţine lira, având parte din gât-cap şi cioc care acoperă jumătate din partea de jos a lirei. Lebăda este aşezată pe trei frunze de stejar, partea epigrafă a insignei are imprimat în câmpul central pe patru rânduri, rândul superior arc închis IPAR ÖSSZANG, rândul doi orizontal ZÁSZLÓ SZENTELÉS, rândul trei orizontal EMLÉKÉRE şi rândul patru în formă de arc deschis TEMESVÁR 1906. În traducere ARMONIA MESERIAŞILOR SFINŢIREA STEAGULUI AMINTIRE TIMIŞOARA 1906. În continuare , câmpul imprimat prin presare este înconjurat de o eşarfă aranjată artistic care înconjoară câmpul în forma literei ,,U”, capetele superioare ale eşarfei au câte un vârf de ramură de măslin. Eşarfa are în partea de jos a literei ,,U” un cartuş, în formă de arc deschis, imprimat în relief pe două rânduri. Pe rândul de sus ŐSTERN MICSA (MAXIMILIAN) şi rândul de jos TEMESVÁR. Cartuşul din eşarfă şi eşarfa sunt aşezate pe încrucişarea mânerului celor două ramuri de măslin, legate cu un vrej subţire. Panglica textilă din pânză subţire este un tricolor pe verticală (roşu, alb, verde) lungă de 4,5 cm şi lată de 3,2 cm care este cusută cu aţă albă de bara suport, de pe reversul insignei propriu-zise, capătul de jos al panglicii tricolore are prinsă prin presare simplă o placă metalică (tablă galbenă) imprimată în partea superioară cu un rând de romburi cu bilă la mijloc şi în partea inferioară cu franjuri, placa în formă de dreptunghi orizontal este lungă de 3,2 cm şi lată de 1,6 cm.

Întreprinderea de autoturisme Timișoara (Desfăcător bere)

Dacia 500 Lăstun a fost un autoturism românesc de mici dimensiuni, fabricat între anii 1988 – 1991 la Timișoara. Producția a avut loc la fosta uzină Tehnometal din Timișoara, devenită ulterior Întreprinderea de Autoturisme Timișoara. Greutatea mașinii era de 590 kg, iar a motorului de 67 kg. Au existat trei serii ale modelului Lăstun.

Prima serie avea toate elementele de caroserie din fibră de sticlă, ușile din fibră de sticlă, fără tapiserie la interior, scaunele îmbrăcate în vinil, stopuri mici, fără lumini de mers înapoi și grila frontală integrată în capotă. A doua serie avea elemente de caroserie atât din tablă, cât și din fibră de sticlă, uși din tablă, tapisate la interior și scaune îmbrăcate în vinil sau tapisate. Ultima serie, fabricată doar după 1989, avea toate elementele de caroserie din tablă, stopuri mari, late, cu lumini de ceață și de mers înapoi. Producția a durat până în anul 1991, în acest interval fiind produse doar câteva mii de unități. În anul 1992, Guvernul a închis fabrica de la Timișoara, motivând ca Lăstunul nu mai este competitiv și că nu mai reprezintă poporul roman. Referitor la acest mic autoturism românesc a circulat pe vremuri și un banc; Cică s-a lansat pe piață renumitul autoturism Dacia 1800, identic cu Dacia 1300, doar că avea în plus, în portbagaj... un Lăstun.

Insignă formație corală din comitatul Torontal - 1781

E știu că în vechime în Ardeal dar și alte regiuni ale țării funcționau formații corale pe lângă biserici sau casele (căminele) culturale. Mai sus se prezintă insigna unei formații corale din comitatul Torontal (Timișoara) din anul 1781.

Comitatul Torontal a fost o unitate administrativă a regatuluiungar din secolul al XV-lea până în anul 1920. În prezent, teritoriul acestuia se găsește în nordul Serbiei (inclusiv puțin din zona centrală), vestul României și sudul Ungariei. Reședința comitatului a fost orașul Becicherecul Mare (azi în Serbia). În anul 1910 suprafața comitatului era de 10042 kilometri pătrați și număra aproximativ 615000 de locuitori dintre care 87000 de români. Partea românească a fostului Comitat Torontal se regăsește azi în județul Timiș, zona localităților: Banloc, Cenei, Sânnicolau Mare, Periam și Jimbolia.

Municipiul Timișoara (în graiul bănățean Cimișoara, în germană

Temeschwar, alternativ Temeschburg sau Temeswar, în maghiară

Temesvár, în sârbă Темишвар/Temišvar, în limba bulgarilor bănățeni Timišvár; în traducere (limba maghiară): „Cetatea de pe Timiș”) este reședința și cel mai mare oraș al județului Timiș din regiunea istorică Banat, vestul României. În anul 2010, având 303708 locuitori, era al treilea oraș, ca număr de locuitori, din România. Numele localității vine de la râul Timiș (trecând actualmente la sud de municipiu), numit de romani în ntichitate Tibisis sau Tibiscus. Începând din anul 553 teritoriul actual al Timișoarei a fost timp de două secole sub dominație avara. Aceștia au construit pe ruinele fostei fortărețe romane Zambara o nouă așezare cu numele de Beguey, poziționată strategic intre râurile Timiș si Bega (Tisa). După avari teritoriul a fost invadat de pecenegi, cumani, bulgari, valahi și apoi maghiari. Fortăreața Timișoara a fost foarte probabil construita în secolul al X-lea, în stil avar, înconjurată de un canal cu apă, fiind situata pe locul actual al Operei. După invaziile tătare și distrugerea completă din 1241, regele maghiar Bèla al IV-lea a colonizat zona cu germani, care au reclădit cetatea. Prima atestare documentară a localității Timișoara este destul de controversată, aceasta fiind plasată de specialiști în anii 1212 sau 1266. În anul 1175 este menționat comitatul Timiș, dar sursele nu menționează care este centrul economic și administrativ al acestuia. Deasupra am postat stemele veche, interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Timișoara, iar dedesubt pozele câtorva inconfundabile monumente de cultură și arhitectură din frumosul oraș de pe Bega, din vremuri diferite.

Abatorul

Palatul Szekeny

Palatul episcopal sârbesc

Palatul Loffer

Cazinoul Delvideki - Iosefin

Catedrala ortodoxă

Cazarma pompierilor

Hotelul Ungaria

Palatul Karl Kuncz

Palatul Apelor

Palatul Mercy

Palatul Weiss

Palatul comunități sârbe - Fabric

Palatul Mercur

Clădirea Bănăția și Seminarul romano-catolic

Banca agrară de economii

Casa bănățeană

Fabrica de țigări

Biserica Notre Dame

Biserica ortodoxă română - Fabric

Cetatea Huniade

Fabrica Turul

Palatul Timișiana

Palatul Ancora

Palatul Ancora și Hotelul Regal

Palatul Dauerbach

Palatul Nagele

Județul Timiș este situat în vestul țării, în regiunea istorică Banat, România. Numele său provine de la râul Timiș care îl traversează. Județul se întinde pe o suprafață de 8697 kilometri pătrați, fiind cel mai mare din țară, numără aproximativ 660000 de locuitori și are reședința în municipiul Timișoara. Din punct de vedere administrativ județul se compune din 2 municipii - Timișoara și Lugoj, 8 orașe - Sânnicolaul Mare, Jimbolia, Buziaș, Făget, Deta, Gătaia, Recaș, Ceacova și 89 de comune. Deasupra am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Timiș, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură ale județului, din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.