Epaminonda's Blog.....: GORSSEL

Mai jos am postat și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea olandeză GORSSEL,

municipalitatea LOCHEM, provincia GELDERLAND, din

vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.

Biserica

Muzeul

Moara de vânt Geertruida Cornelia

Hotelul Roskam

Casa Dorth

Casa Oldenhof

Arhitectură locală

Trimiteri poștale

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

__________xxx__________

O MEDALIE ȘI

CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Petre P. Carp

Medalia prezentată mai sus omagiază personalitatea lui Petre P. Carp. Medalia este confecționată din alamă, are toartă și inel de prindere, este rotundă și are diametrul de 23,5 milimetri.

Petre P. Carp a fost un politician conservator, membru în guvernele ce au succedat abdicării lui Cuza, susținător al ideii intrării României în război, alături de Puterile Centrale și de două ori Prim-Ministru. S-a născut într-o familie boierească din Moldova în data de 29 iunie 1837 la Iași și a decedat la data de 19 iunie 1919 la Țibănești, județul Iași. A fost trimis încă din copilărie la Berlin (1850), unde învață la Liceul francez. După bacalaureat urmează Facultatea de Drept și Științe Politice din Bonn. În anul 1862 revine la Iași și contribuie la punerea bazei societății Junimea (primăvara anului 1864). A fost inițiat în francmasonerie la 21 octombrie 1867 în Loja Steaua României din Iași, iar la 19 noiembrie același an, primește gradul de Companion. Adept al ideilor „junimiste”, a fost ales în numeroase rânduri deputat și senator în Parlamentul României. A îndeplinit numeroase funcții politice în cadrul guvernelor care au succedat la conducerea țării după abdicarea domnitorului Cuza. A activat în cadrul diplomației românești îndeplinind funcțiile de agent diplomatic la Viena și Berlin (martie 1871 - aprilie 1873) și ulterior la Roma (aprilie - octombrie 1873). În perioada noiembrie 1882 - octombrie 1884 a fost numit Trimis extraordinar și ministru Plenipotențiar al României la Viena. În anul 1891 gruparea „junimistă” se desprinde din cadrul Partidului Conservator și formează Partidului Constituțional, iar Petre P. Carp este ales președinte al acestui nou partid. După fuziunea din 1907 a tuturor elementelor politice conservatoare din România, a fost ales președinte al Partidului Conservator (21 aprilie 1907 - 14 mai 1913). Văzut pe scară largă ca neclintitor și tranșant în poziția sa publică și respectat ca orator, P. P. Carp s-a opus curentului majoritar în diverse dezbateri politice. Întregul său discurs a fost o alternativă la tendințele protecționiste, antisemite și populiste ale liberalismului românesc „roșu”.

Insigna - M.S. (Majestatea Sa) Regina Elisabeta (a României)

Elisabeta a Romaniei, Principesă de Wied – pe numele său complet

Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied – (născută 29 decembrie 1843, Neuwied, Germania – decedată 18 februarie 1916, Curtea de Argeş) este numele sub care a mai fost cunoscută Regina Elisabeta a României, întâia regină a României, soţia lui Carol I Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege român al dinastiei Hohenzollern, a fost o patroană a artelor, fondatoare a unor instituţii caritabile, poet, eseist, scriitor. Este, de asemenea, cunoscută sub numele de Principesa Elisabeth von Wied, ca patroană a artelor purta pseudonimul Carmen Sylva, iar ca fondatoare de instituţii caritabile a fost supranumită de oamenii din popor Mama răniţilor. S-a născut pe 29 decembrie 1843 în castelul Monrepos din Neuwied (astăzi în unul din cele 16 state federale ale Germaniei, Rheinland-Pfalz) pe Rin şi a murit pe data de 2 martie 1916 în Bucureşti. Mormântul său se găseşte la Mănăstirea Curtea de Argeş, unde sunt îngropaţi toţi Regii României. Elisabeta era fiica lui Hermann, prinţ de Wied. În 1869 Principesa Elisabeta de Wied se căsătoreşte cu Domnitorul Carol I al României, devenind astfel prima regină a României. Prinţesa Elisabeta von Wied a venit în România în 1869, la vârsta de 26 de ani, pentru a se căsători cu Karl von Hohenzollern, care a guverant sub numele regal de Carol I de România. În acea vreme Principalitatea era sub tutela Imperiului Otoman. După Războiul de Independenţă din 1877 şi Tratatul de la Berlin (1878), România a fost recunoscută ca regat în 1881 şi Elisabeta a devenit prima Regină de România. În timpul războiului din 1877, Elisabeta a înfiinţat spitale, servicii de ambulanţă şi îngrijire şi a procurat medicamente pentru răniţi. Regina Elisabeta s-a implicat energic în sprijinirea artelor şi a societăţii filantropice, prin intermediul cărora a încurajat doamnele din înalta societate să aibă un rol activ în strângerea de fonduri şi în gestionarea actelor caritabile. În absenţa unui sistem de caritate, Societatea Regina Elisabeta a reginei, fondată în 1893, a tratat benevol circa 17000 de pacienţi pe an, a distribuit medicamente gratuite şi a monitorizat starea familiilor nevoiaşe. Regina a avut şi iniţiativa de a identifica potenţialul meşteşugurilor româneşti. Ea însăşi se înveşmânta adesea în portul naţional românesc, socotit până atunci strai al ţăranilor, şi a încurajat doamnele din suita ei să facă la fel, dându-i astfel o valoare socială deosebită. Regina a organizat la castelul regal de la Sinaia un centru de meşteşuguri naţionale. A făcut o datorie din a încuraja tinerii talentaţi să studieze prin intermediul unui program de burse. Regina şi-a făcut un anturaj de artişti în devenire cum ar fi George Enescu sau Elena Văcărescu şi a sprijinit financiar pe pictorul Nicolae Grigorescu şi poetul Vasile Alecsandri. Elisabeta a ştiut şi beneficiul major al turismului într-o ţară care nu era încă în circuitul turistic internaţional. A iniţiat în acest domeniu o campanie vioaie de publicitate pentru a-şi face cunoscută în străinătate ţara sa adoptivă. Trenul Orient Express făcea o haltă la Sinaia şi călătorii erau găzduiţi la castelul regal. Ca parte a aceleaşi campanii, România a participat la Expoziţia Universală de la Paris în anii 1867, 1889 şi 1900 cu multe articole lucrate tradiţional de femei, cum ar fi broderii şi tapiţerii, iar în 1912, regina a organizat la Berlin expoziţia Die Frau im Kunst und Beruf (Femeia în artă şi meşteşuguri). Talentul său lingvistic desăvârşit, a ajutat-o să publice diverse opere în limbile franceză, germană şi engleză sub pseudonimul Carmen Sylva, prin lucrările sale făcând cunoscută în străinătate România; astfel a atras atenţia lui Pierre Loti şi Mark Twain, care evocând-o a spus despre ea: “Acea prinţesă şi poetă germană încântătoare, adorabilă, îşi aduce aminte că florile codrului şi câmpiile “i-au vorbit”". În ciuda romantismului său accentuat, se poate spune fără şovăială despre Carmen Sylva că a reuşit, într-o societate patriarhală atunci când sistemul de valori european era doar o faţadă, să iniţieze o mişcare de emancipare a femeilor din România: cel mai bun exemplu al acestei mişcări este protejata ei, Elena Văcărescu. Regina Elisabeta a murit cu puţin timp înainte ca România să declare război Germaniei şi a fost îngropată la mănăstirea de la Curtea de Argeş. A fost poetă şi prozatoare, o admiratoare sinceră a poetului român Mihai Eminescu, pe care l-a recompensat cu ordinul Bene Merenti, însoţit de o importantă sumă de bani dar cuprins de o furie anti dinastică poetul a refuzat să ridice premiul. Era o pasionată cititoare a poemelor sale, după cum rezultă dintr-o scrisoare trimisă de Titu Maiorescu lui Eminescu. Relaţiile dintre Mihai Eminescu şi regele Carol I, erau destul de tensionate după ce Mihai Eminescu a folosit, ca să-l caracterizeze pe rege formula cu valoare derogativă Carol îngăduitorul într-un editorial din gazeta conservatoare Timpul. Mihai Eminescu era adeptul unei monarhii autoritariste, dar Constituţia de la 1866 dădea regelui doar puterile unei monarhii constituţionale, măsură de precauţie care urma să împiedice orice nouă tentativă de dictatură regală după precedentul istoric al domniei prinţului pământean Alexandru Ioan Cuza. Pseudonimul său literar era Carmen Sylva, ceea ce se traduce din limba latină prin “Cântecul pădurii”. Se fotografia în faţa maşinii de scris şi este cunoscut faptul că în prima reclamă publicitară din lume de tip testimonial pentru o companie producătoare de maşini de scris apărea chiar regina României. Casa regală a României, nefiind prea bogată (a se vedea celebra poveste privind Coroana de oţel), îşi completa veniturile din publicitate! A fost supranumită regina scriitoare, a scris poeme, basme, povestiri, romane, lucrări cu caracter memorialistic. A tradus din opera lui Pierre Loti. Reşedinţa ei preferată era Castelul Peleş, unde îşi ţinea şi biblioteca. Regina Carmen Sylva şi-a devotat întreaga ei viaţă desăvîrşirii spirituale, şi carierei de scriitor. A scris în mai multe limbi, fiind fluentă şi perfect inteligibilă în germană, franceză, engleză şi română. Cunoştea la perfecţie limba latină şi limba greacă. A colaborat la scrierea mai multor cărţi cu doamna ei de curte, Mite Kremnitz, una dintre iubitele lui Mihai Eminescu. Mite era cumnata lui Titu Maiorescu, şi a devenit eroina principală a unui roman de dragoste scris de Eugen Lovinescu, Mite (1934), despre povestea de dragoste dintre cei doi, la fel de faimoasă ca relaţia cu Veronica Micle. Titu Maiorescu era căsătorit cu Klara Kremnitz, dar după moartea prematură a acesteia, în urma unui cancer la sân îşi notează în Jurnal interesul său pentru Mite. Prin intermediul lui Mite Kremnitz, Carmen Sylva l-a cunoscut pe Mihai Eminescu. Într-o scrisoare pe care Titu Maiorescu i-o trimite lui Mihai Eminescu şi care conţinea asigurări că volumul de Poesii îngrijit de Maiorescu şi publicat în 1883 la editura Socec, acesta îi transmite poetului că la curtea de la Castelul Peleş doamnele de curte şi regina însăşi au învăţat deja poeziile sale pe de rost! Iubitoare şi creatoare de artă şi literatură, era o bună cunoscătoare şi interpretă de muzică – canto, pian, orgă; avea în acelaşi timp şi calităţi de pictor. Excelentă amfitrioană, femeie rafinată şi cultă, Elisabeta creează un salon pentru oamenii de cultură în care se găsesc, printre alţii, Vasile Alecsandri, Elena Văcărescu, Mite Kremnitz, Titu Maiorescu. Îi admira atât pe Mihai Eminescu, considerându-l un mare poet romantic, cât şi pe George Enescu. Pe acesta l-a ajutat în drumul devenirii sale de mare compozitor, prin construirea lângă Castelul Peleş a unei săli de concerte special concepută pentru el şi prin dăruirea unei viori construită de celebrul lutier italian Amati. “Azilul orbilor Regina Elisabeta” În 1909, Regina Elisabeta a înfiinţat “Azilul orbilor Regina Elisabeta” pe strada Vatra Luminoasă din Bucureşti, care funcţionează şi în prezent, acest centru având un liceu pentru cei cu deficienţe vizuale, o postliceală sanitară etc. Regele Carol a sprijinit acţiunea umanitară a Reginei, adresându-i d-lui Ion I.C. Brătianu, Preşedinte al Consiliului de miniştri, pe 26 noiembrie 1909, o scrisoare prin care dorea ca statul să se implice în activităţile acestui aşezământ, regele “punând la dispoziţie suma de 500 000 lei pentru achitarea datoriilor în fiinţa şi terminarea clădirilor trebuincioase”. Şi Regina a adresat lui Ion I.C. Brătianu pe 25 noiembrie 1909 o scrisoare în care scria: “în via dorinţă de a veni în ajutorul orbilor, am luat acum câţiva ani iniţiativa de a înfiinţa un azil menit a le da adăpost statornic deprinndu-i în acelaşi timp la o muncă folositoare.(…) Sunt încredinţată că acest aşezământ va răspunde şi în viitor menirei sale umanitare şi că deapururea infirmii se vor bucura într-însul de o adevarată alinare”. (sursa:Arhivele Naţionale ale României). A scris enorm, peste o mie de poezii, nouzeci de nuvele strânse în patru volume antologice, treizeci de opere dramatice şi patru romane. A scris în limba germană, uneori chiar cu caractere gotice. Opera ei a fost transpusă în limba română de Mihai Eminescu, George Coşbuc, Mite Kremnitz sau Adrian Maniu. Se poate menţiona ca un fapt divers că s-a afirmat adesea că poemul Pestre vârfuri al lui Mihai Eminescu ar fi doar versiunea modificată în limba română a unui poem scris în limba germană de poeta Carmen Sylva. (Femeia secolului XXI - net)

Insigna - Piatra Craiului

Parcul National Piatra Craiului este situat in Carpatii Meridionali incluzand Creasta Pietrei Craiului, in totalitate, si spatii din culoarele intramontane limitrofe, Rucar-Bran si Rucar-Zarnesti. Parcul National Piatra Craiului se întinde pe raza judetelor Brasov si Arges, incluzand suprafete apartinand localitatilor Zarnesti, Moeciu (satele Magura si Pestera), Bran, Rucar si Dambovicioara. Acest parc este special datorită caracterului unic al masivului, aici găsindu-se specii rare ca Dianthus callizonus, Hesperis nivea, Minuatia transilvanica sau Leontopodium alpinum. In 1938, cand s-a înfiinţat rezervatia naturala, au fost luate in considerare numai 440 hectare. In anul 1972, aceasta suprafata a crescut la 900 ha, iar astazi, zona de conservare speciala acopera o suprafata de 4879 hectare, zona de parc national ocupand circa 9894 hectare. In anul 1990 Piatra Craiului este declarat parc national prin Ordinul 7 al Ministerului Agriculturii de la acea vreme, alaturi de alte 12 parcuri din Romania.

Floarea de colț este o specie de plantă declarată monument al naturii încă din anul 1933. Floarea de colț (Leontopodium alpinum) – o adevarată perlă a munților noștri, de o frumusețe aparte și totodată cea mai rară din întreaga floră montană, crește în munții calcaroși, în pajiștile de pe versanții abrupți și însoriți sau pe stâncării. Întâlnită în România pe stâncile aproape inaccesibile omului din Munții Vrancei, Munții Bucegi, Munții Făgărașului, Munții Maramureșului, Rodna, Obcinele Bucovinei, Masivul Ceahlău, Retezat, Godeanu, floarea de colț este simbolul iubitorilor de drumeție la munte. În tradiția populară românească, reprezintă un simbol al dragostei și se spune că bărbații își demonstrau dragostea, îndemânarea și curajul, culegând o floare de colț de pe stâncile ascuțite ale munților și oferind-o iubitelor. Această ”steluță” este, totodată, simbolul tinereții, al tuturor virtuților și harurilor sufletului omenesc. Din cer, peste crestele munților și peste colții de stâncă aplecați peste văgăuni și prăpăstii, se pornesc ploi de steluțe albe, catifelate. Sunt florile zânelor, care împodobesc munții. Floarea de colț, denumire alternativă Floarea reginei este o specie de plante erbacee, perene, din genul Leontopodium, familia Asteraceae. Planta este înaltă de 5 – 20 centimetri și are inflorescența compusă din capitule, înconjurate de numeroase bractee lungi, alb - argintii, lânos - păroase. Inflorescența este îmbrăcată cu frunze păroase, unele mai mari, altele mai mici și care iau forma unei steluțe.Aceasta este formată până la zece inflorescențe cu numeroase și minuscule flori, încadrate de 5-15 bactee albe, dispuse radiar, ce dau întregului ansamblu înfățișarea unei flori. Planta este acoperită cu peri catifelați, argintii, ce îi conferă o eleganță deosebită. Perioada de înflorire este iulie - august. Crește în munți calcaroși, în pajiști de pe versanți abrupți și însoriți sau pe stânci.

Munții Piatra Craiului sunt un lanț muntos calcaros aflat în sud-vestul Carpaților Orientali, dar care aparține lanțului Carpaților meridionali, găsindu-se în nord-estul acestora, undeva în județele Brașov și Argeș. Altitudinea maximă a acestor munți este Vârful La Om, cunoscut și ca și Piscul Baciului, înalt de 2238 metri. Principalele monumente ale naturii din Munții Piatra Craiului – fenomene carstice sunt; Cheile Dâmbovicioarei, Peștera Dâmbovicioarei, Prăpăstiile Zărneștilor, izbucurile Fântânile Domnilor și Fântâna lui Botorog, La Zaplaz, Cerdacul Stanciului, Peștera Stanciului, Moara Dracului, etc. Nominalizez mai jos câteva cabane care ne așteaptă în acești munți; Plaiul foii, Curmătura, Gura Râului, Brustureș, Pietricia, Cascoe și Taverna Pietrei Craiului.

Insigna - Energo Reparații 1952 - 1992 România

Societatea comercială Energoreparații serv SA proiecteaza, realizeaza si intretine ansambluri specifice centralelor electrice, produse pentru mecanizarea lucrarilor de reparatii, instalatii, subansambluri si piese de schimb pentru echipamente folosite in special in industria energetica, dar si in industria cimentului, industria miniera (cariera de suprafata), cat si in petrochimie. Sediul central al societății este situat în București, Sectorul 4, Șoseaua Berceni, nr. 104. Activitatea principală a societăii este fFabricarea de motoare si turbine (cu exceptia motoarelor pentru avioane, autovehicule si motociclete). Alte activități ale societății sunt:

Fabricarea altor masini de utilitate generala n.c.a.
Fabricarea utilajelor pentru extractie si constructii
Fabricarea de pompe si compresoare
Fabricarea de constructii metalice si parti componente ale structurilor metalice
Tratarea si acoperirea metalelor
Operatiuni de mecanica generala
Fabricarea articolelor din fire metalice; fabricarea de lanturi si arcuri
Fabricarea de suruburi, buloane si alte articole filetate; fabricarea de nituri si saibe

Insigna - Revista "Pentru patrie" 45 ani

Primul număr al revistei „Pentru Patrie“ a apărut în anul 1949. În perioada 1951-1952, revista apare bilunar (nr. 15-62). Îşi suspendă apariţia la numărul 104 iar după şase luni (iulie 1956-ianuarie 1957), publicaţia îşi reia apariţia. Explicaţiile legate de încetarea şi reluarea publicării diferă. Una dintre ele ar fi că acest lucru s-a făcut sub „avalanşa de scrisori şi telefoane“, o alta îl are în centrul istorisirii pe ministrul de interne de la acea vreme care se pare că era un cititor împătimit al revistei. Din 1957 până în prezent, publicaţia a avut apariţii lunare. A fost distribuită gratuit în cadrul unităţilor, până în 1972, când a ieşit pe piaţă, devenind (într-un peisaj mediatic politizat) una dintre cele mai căutate publicaţii care, la un moment dat, a vândut şi oficiosul PCR, un abonament la revista „Pentru Patrie“ fiind condiţionat de un altul, la „Scânteia“. În primul deceniu de apariţie (1949-1959), revista este martor al întemeierii unor noi structuri şi formaţiuni precum Spitalul ministerului de la Foişor, Clubul Dinamo, Ansamblul „Ciocârlia“, Casa de Cultură, Biblioteca, Studioul de film, Școala de poliţie, a căror activitate o va promova şi populariza permanent. Tot în aceeaşi perioadă, publicaţia va dedica rubrici sau pagini întregi ştiinţei popularizate, noilor apariţii editoriale, poştei redacţiei, întâlnirilor cu cititorii. Activitatea militarilor era un subiect constant în paginile revistei. Chiar dacă termeni ca „ploton de grăniceri, massa de oameni, match de fotbal“ aduc astăzi zâmbetul pe buze, să nu uităm că revista „Pentru Patrie“ era destinată eforturilor de culturalizare instituţională şi mulţi dintre termenii inventariaţi aici urmau să intre în conştiinţa „publicului-ţintă“. Tot acum, cititorii sunt familiarizaţi şi cu rolul Organizaţiei Naţiunilor Unite, află amănunte despre aselenizare de la un membru în comisia de Astronautică a Academiei R.P.R., despre istoria rachetei, despre generatoare şi amplificatoare de radiaţii, află ce este napalmul, li se prezintă povestea extinctorului, desluşesc tainele vântului solar sau începuturile teatrului românesc. Filiala de vânătoare „Dinamo“ Bucureşti oferă informaţii despre „Ce putem vâna şi pescui?“ În anii ‘60, propaganda - în genere - îşi pierde din stridenţă iar printre schimbările de optică se numără acum şi aplecarea către tematica legată de redescoperirea valenţelor patriotismului.

În acest context, revista „Pentru Patrie“ încerca, la rândul ei, să rostească adevăruri făcând apel la simboluri istorice, la nume ilustre de autori români, la chipuri de eroi din trecutul de luptă al poporului român, reuşind să ofere şi pagini coerent structurate. Apar articole dedicate bătăliei de la Călugăreni, Unirii Principatelor, lui Nicolae Bălcescu, căpitanului Zăgănescu. În mai 1964, poetului Mihail Eminescu i se consacră o pagină semnată de Victor Eftimiu, Tudor Arghezi, Mihail Sadoveanu, Mihai Beniuc, Maria Teresa Leon, Rafael Alberti ş.a. Acelaşi lucru, pentru Ion Creangă şi Casa cu amintiri şi poveşti. Stelian Sârbu stă de vorbă cu scriitorul Marin Preda. La rubrica Ce să citim? sunt prezentate volumul „Dacii“ al lui Hadrian Daicoviciu, romanul „Facerea lumii“ al scriitorului Eugen Barbu, iar la cea dedicată Frumuseţilor patriei - reportajele sunt realizate la Cheile Bicazului şi Lacul Roşu. Tot acum, scriitorul Marin Preda publică proza scurtă intitulată „Soldatul cel mititel“, ilustrată de Tia Peltz, pictorului Al. Ciucurencu i se consacră un articol, iar cititorii sunt puşi în temă cu medaliile de aur obţinute în 1964 de România la Târgul Internaţional de la Leipzig, pentru utilaj petrolier, la Concursul internaţional de vinuri de la Montpellier, la Concursurile internaţionale de flori de la Paris, Triest, Erfurt şi la Primul Festival Internaţional de artă folclorică de la Cairo. Pe coperta unu a revistei apare în 1965 echipa de dansuri a Ansamblului „Ciocârlia". În decembrie 1989, revista sărbătorea apariţia numărului 500 (decembrie 1989-ianuarie 1990). Publicaţia şi-a schimbat denumirea în „Patria Liberă“, sub impulsul evenimentelor, dar din februarie 1990, a revenit la denumirea iniţială. Deasupra am expus coperta unor numere din revista Pentru patrie, de-a lungul vremii.

__________ooOoo__________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII