vineri, 1 martie 2013

STATELE AMERICANE - DAKOTA DE NORD


DAKOTA DE NORD

Este un stat american situat în nordul Statelor Unite ale Americii.
De-a lungul întregului secol al XIX-lea statul Dakota de Nord 
era considerat parte a vestului sălbatic. 
Dakota de nord a devenit cel de-al XXXIX-lea stat 
al Uniunii prin aderare la data de 2 noiembrie 1889.  
Capitala statului este orașul Bismark, 
iar cel mai mare oraș este Fargo. 
Statul se întinde pe o suprafață de 183272 km.p. 
și numără aproximativ 642000 de locuitori. 

Sigiliul statului;


Steagul statului;

Mai jos admiri câteva clădiri reprezentative 
pentru arhitectura americană din orașul Bismark, 
capitala statului Dakota de nord.
Capitoliul (clădirea guvernului statal)
Biserica Isus Hristos
Mai jos admiri câteva clădiri inconfundabile pentru 
arhitectura celui mare oraș al statului Dakota de nord - Fargo. 
Civic Center
Fargodome
Hotelul Ramada
Teatrul
Vedere generală
Vedere aeriană

Mai jos admiri câteva instrumente financiare 
emise de către statul american Dakota de nord.

Monede - Dakota de nord

Jetoane - Dakota de nord

Dakota de nord - Crary - Certificat
Compania Crary Farmers Elevator 

Dakota de nord - Bond - 1000 dol xxx - Schol District 

Cec - Dakota de nord - Plaza - First Național Bank
Northwestern Bankers & Merchants Check Company

Câteva ornamente decorative marginale 
de pe certificate sau bonduri emise 
de către statul american Dakota de nord

Câteva vignete de pe certificate sau bonduri 
emise de către statul american Dakota de nord

Vignete de pe o bancnote Dakota / Dakota de nord

***

CÂTEVA EPIGRAME 
DE MĂRȚIȘOR
De Mihai Moleșag - Tulcea


Educativă   

Dacă ai din întâmplare
o dispută oarecare
cu tovarășa de viață,
poți s-o dregi c-un ...fir de ață.


De mărţişor 

Prețurile cresc fantastic,
Cresc în ramuri muguri noi,
Am găsit la Fondul plastic
Un trifoi... cu patru "foi".

(Pe vremuri, în popor, suta de lei se numea "foaie". Autorul face referire la faptul că unele mărțișoare, sunt cam scumpe astăzi pentru multe buzunare.)

_____________xxXxx_____________

CÂTEVA MEDALII
ȘI INSIGNE DIN
JUDEȚUL PRAHOVA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA,  poţi citi în  articolul  "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderant metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini  reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de  identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc. 


Ion Luca Caragiale * 1832 - 1997
145 de ani de la naștere
Muzeul I.L.Caragiale - Ploiești * 1962 - 1997
35 de ani de activitate
Ion Luca Caragiale (născut la 1/13 februarie 1852 în localitatea Haimanale, azi Ion Luca Caragiale din judeţul Dâmboviţa şi decedat la 9 iunie 1912 la Berlin) a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic şi ziarist român, de origine greacă. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român şi unul dintre cei mai importanți scriitori români. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române.
Muzeul „I.L.Caragiale”din Ploieşti, a luat fiinţă din pasiunea pentru istorie şi cultură a distinsului prof. N. Simache, în anul 1962, când s-au sărbătorit 110 ani de la naşterea marelui clasic al literaturii române şi a fost reorganizat în anul 2002, cu prilejul ANULUI CARAGIALE. Muzeul este găzduit în „Casa Dobrescu”, monument de arhitectură de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Într-un spaţiu renovat şi cu mijloace de expunere moderne, tematica expoziţiei „CARAGIALE – OMUL ŞI OPERA” ilustrează principalele momente din viaţa şi creaţia scriitorului, la nivelul cercetărilor caragialiene de azi. Aceste exponate au în vedere atât criteriul cronologic, cât şi criteriul tematic. Ele aduc în faţa vizitatorilor imaginea scriitorului reflectată atât în oglinda contemporanilor, cât şi în cea a posterităţii. În prima sală sunt expuse documente şi fotografii originale ce lămuresc în mare parte problema claselor absolvite de I.L.Caragiale la Ploieşti. Ambianţa locuinţelor scriitorului şi a camerei sale de lucru este reconstituită în sala a II-a, prin expunerea pieselor muzeale care au aparţinut scriitorului şi familiei sale: oglindă de cristal, masa din lemn cu decor realizat prin sculptare, o canapea şi două scaune, etc. Pe măsuţa de lucru, alături de toc şi călimară, se află manuscrisul parodiei „Dă dămult.... mai dă dămult...”; în rame de argint sunt expuse fotografii originale ale membrilor familiei şi prietenilor apropiaţi ai dramaturgului. Pe hol un loc important îl ocupă bustul scriitorului, realizat de sculptorul Ion Jalea şi fotografiile unor mari actori care au dat viaţă eroilor lui Caragiale. În ultima sală este prezentată în mod cronologic activitatea creatoare a marelui scriitor; marile creaţii dramatice: „O noapte furtunoasă”, „O scrisoare pierdută”, „D′ale carnavalului”, „Conu Leonida faţă cu reacţiunea”, „Năpasta”. Perioada marilor nuvele şi schiţe caragialiene ocupă de asemenea un rol distinct în expoziţie. Ediţiile princeps, cu autograful scriitorului, ale volumelor „Teatru”, „Momente”, „Schiţe noue”, sunt expuse alături de fotografii, care pun într-o lumină nouă legăturile de prietenie ale scriitorului. Sunt expuse traduceri ale operei scriitorului în diferite limbi, afişe de interpretare ale comediilor lui Caragiale în lume: Franţa, Japonia, Spania, Italia, Belgia.

(Ion Luca Caragiale) - România - Ploiești 
140 de ani în slujba școlii românești
Colegiul național I.L.Caragiale * 1864 - 2004
Gimnaziul ploieștean s-a înființat în data de 1/15 Noiembrie 1864, din data de 5 august 1866 numindu-se  Gimnaziul Sfinții Petru si Pavel. În toamna anului 1880 va lua denumirea de Liceul Sfinții Petru si Pavel. Între anii 1895 -1898 se ridică localul de pe bulevard dupa planurile arhitectului Thoma Dobrescu. În vara anului 1944 cladirea liceului este grav avariata in timpul   bombardamentelor. In anul 1948 liceul isi muta sediul in Palatul Scoalelor Comerciale unde functioneaza si astazi, în str.Gh.Doja, nr.98. In 1952 i se atribuie numele Liceul de baieti Ion Luca Caragiale. In 1954 va lua denumirea de Scoala Medie nr. 1 Ion Luca Caragiale. Începând cu anul 1956 sunt organizate clase mixte. La 1 Septembrie 1965 Scoala Mixta I.L.Caragiale va lua denumirea de liceu. In 1977 va fi recunoscut ca liceu de matematica - fizica. Dupa aceasta data va cunoaste si alte transformari prin cuprinderea unor clase cu profil industrial ca sa revina la numele de Liceul Teoretic Ion Luca Caragiale. La 27 Noiembrie 1997 primeste titlul de Colegiul National Ion Luca Caragiale. Sus am postat logo-ul și clădirea Colegiului național Ion Luca Caragiale din Ploiești. 

Insigne sportive - set 2 buc - Prahova CSU 
Prahova Ploiești a fost un club de fotbal înființat în 1915, sub conducerea lui J.Koppes, după desființarea (redenumirea) echipei United Ploiești. În chiar primul sezon, Prahova a câștigat Campionatul național, iar după primul război mondial își reia activitatea alături de formațiile bucureștene, participând la Campionatul național în formula turneului final, cu campionatele de regiuni și apoi de ligi, între anii 1919 - 1932. Performanța sa majoră din această perioadă a fost câștigarea, în anul 1931, a campionatului Ligii de Sud. Alte denumiri ale clubului au fost; 1950 - Partizanul, 1951 - Flacăra, 1956 - Metalul, 1957 - Energia, 1984 - Prahova CSU și 1999 - Prahova Argus.  

Insignă - Victoria (Florești)

Victoria este o fabrică de anvelope din județul Prohova, localitatea Florești. În prezent proprietarul fabricii este compania franceză Michelin, care a cumpărat-o, în anul 2001, de la grupul românesc Tofan. Sus am postat logo-ul și o poză cu fabrica Victoria - Michelin - Florești - Prahova - România.

Insignă - Asociația sportivă Prahova
Asociția sportivă Prahova își are sediul în localitatea prahoveană Scăieni. Singurul sport practicat în cadrul acestei asociații - club sportiv - este fotbalul american. Să vezi și să nu crezi!

Insignă - Județul Prahova

Municipiul Ploiești este unul dintre marile orașe ale României și reședință a județului Prahova, fiind situat la 60 de km depărtare de București. Municipiul Ploiești se găsește în apropierea regiunii viticole Dealul Mare-Valea Călugărească și are acces direct la Valea Prahovei, cea mai importantă zonă de turism alpin din România. Ploieștiul este un important nod de transport, situându-se pe drumurile care leagă capitala București de  provinciile istorice Transilvania și Moldova. este supranumit „capitala aurului negru”, orașul fiind vechi centru al industriei petroliere, având patru rafinării și alte industrii legate de această ramură (construcții de mașini, echipamente electrice, întreținere). Prezența unor ploieșteni pe piețele unor orașe din Ardeal denotă faptul că localitatea avea un nume și o bază economică ce-i permiteau să intre în relații comerciale cu centre de peste munți. Numele mai apare într-un hrisov din anul 1567, semnat de către domnitorul Țării Românești, Petru cel Tânăr, prin care se întărea o vânzare a "cinci răzoare" de vie între un anume Avruț din Ploiești și logofătul Coresi din Bărcănești. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului Ploieșți precum și fotografiile câtorva clădiri reprezentative pentru arhitectura ploieșteană.
Halele centrale
Muzeul de istorie
Muzeul de artă


Prahova este un județ aflat în regiunea istorică Muntenia din România. Este cel mai populat județ din România (cu excepția capitalei București, oraș aflat în vecinătatea sa, la sud) deși este doar al 33-lea din țară ca suprafață. Județul se întinde pe o suprafață de 4716 km.p., numără aproximativ 830000 de locuitori și își are reședința în municipiul Ploiești. Ca subunități administrative județul este compus din 2 municipii - Ploiești și Câmpina, 12 orașe - Azuga, Băicoi, Boldești - Scăieni, Breaza, Bușteni, Comarnic, Mizil, Plopeni, Sinaia, Slănic, Urlași, Văleni de Munte și 90 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Prahova precum și fotografiile câtorva clădiri reprezentative pentru arhitectura prahoveană.
Palatul administrativ
Palatul culturii
Catedrala ortodoxă

_______ooOoo______

Varhus - micronațiune virtuală - 5 lind xx

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 02.03.2013

Niciun comentariu: