Epaminonda's Blog.....: INFO NUMIS MONDO

1. Autoritatea monetară a Republicii Dominicane a trecut la acţiune, emiţând noi bancnote cu design aproximativ asemănător cu cele vechi dar cu denumirea bancnotei schimbate din pesos aur în pesos dominican. E totuşi o mare diferenţă.

Pe avers îi admirăm pe aceiaşi Emilio Prud-Homme, autorul muzicii si versurilor imnului national dominican (1856-1932) si Jose Reyes (cel cu barba), iar pe revers Teatrul Naţional din capitala Santo Domingo

Emilio Prud-Homme

Teatrul Naţional din Santo Domingo - Republica Dominicană

2. Jocurile olimpice de vară din anul 2014 vor avea loc în oraşul Soci din Rusia. Mascota şi logo-ul jocurilor sunt prezentate mai jos.

Pentru a celebra viitorul mare eveniment sportiv al lumii, desigur şi în scop publicitar, autoritatea monetară a Rusiei a emis deja câteva monede jubiliare (comemorative) foarte căutate de către colecţionarii numismaţi ai lumii. Sunt monede confecţionate din aur, argint sau metal comun, cu preţuri de achiziţie adaptate oricărui buzunar.

Monede de aur - 50 şi 100 ruble 2012

Monedă de argint - 3 ruble 2012

Monedă aur sau metal comun - 25 ruble 2012

Chiar şi marea biserică ortodoxă rusă s-a pregătit, turnând o medalie dedicată marelui eveniment sportiv atât de aşteptat de toată omenirea.

3. Continui să îţi prezint aici alte monede euro test, probă sau de încercare emise de către state sau provincii ale unor state europene, membre, sau nu, ale spaţiului comun al monedei euro. Admiri aici monede euro test, probă sau încercare emise de către statul Cipru.

Această monedă s-a dorit a celebra tradiţia cipriotă în construcţia de nave maritime.

Muflonul european, numit și oaie sălbatică (Ovis ammon musimon), este strămoșul oii domestice. Are lungimea corpului de 1,1-1,3 m, coada de 3-6 cm și înălțimea la greabăn de 60-80 cm. Greutatea poate atinge 50 kg. Poate face salturi de 2 metri inaltime si 3-4 m lungime. Aspectul general al muflonului este asemănător cu al berbecului. Mai ales masculul are coarne inelate, puternice și răsucite. Acestea cresc în spirală odată cu vârsta animalului, putând ajunge la 90 cm. Femelele poartă uneori și ele coarne, mai mici, de până la 10-12 cm. Copita este la fel cu cea a oii domestice. Muflonul a trăit şi în România în trecut. În secolul XX a fost reintrodus, după mai multe încercări de aclimatizare. S-a dezvoltat bine, deși nu atât de rapid pe cât ar fi dorit cei care s-au ocupat de introducerea lor. S-a acomodat în special în pădurile din zonele de dealuri joase și coline, precum și în pădurile de câmpie cu umiditate relativ crescută, spre deosebire de arealul originar, stâncos și destul de arid. Cu toate acestea evită și zonele cu prea multă apă și nu înoată decât în cazuri cu totul excepționale. Este predispus, ca și oaia domestică, la gălbează. Muflonul are simțuri foarte bune, precum și o agerime și sprinteneală surprinzătoare pentru cei ce se lasă înșelați de înfățișarea sa aparent greoaie. Păscutul și adăpatul se desfășoară seara și noaptea. Împerecherea are loc în octombrie-noiembrie, iar după cca. 22 săptămâni oaia sălbaticăse retrage singură, în locuri ascunse și fată unul sau, mai rar, doi miei. După câteva zile revine cu mielul la cârd. Hrana muflonului este vegetală, constând din ierburi de pădure, lăstari, frunze etc. Uneori intră și în culturi, dacă acestea sunt prea aproape de arealul său.

Cipru este un stat insular din Marea Mediterană, membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. Statul se întinde pe o suprafață de 9253 km.p, la o populație de aproximativ 1,1 milioane de locuitori, iar capitala funcționează în orașul Nicosia. Sus am postat steagul și stema statului cipriot.

Această monedă s-a dorit a comemora semnarea Tratatului de la Roma. Tratatul de instituire a unei Constituții pentru Europa a fost semnat la Roma la 29 octombrie 2004, după un lung proces de dezbatere și negociere. Deși de el s-au legat mari speranțe de schimbare masiva a modului în care funcționează Uniunea, datorita respingerii sale în primăvara lui 2005 în referendumurile din Franța și Olanda procesul de adoptare al sau a fost practic înghețat. Mai târziu s-a apelat la soluția unui nou Tratat de reformă, denumit și Tratatul de la Lisabona.

Monedele de mai sus prezintă pe revers o corabie din Kyrenia (navă comercială din secolul al IV-lea Î.E.N.) simbolizând istoria maritimă a statului Cipru.

Kyrenia (în greacă, Κερύνεια Keryneia; în turcă, Girne) este un oraș în partea de nord a insulei Cipru care a fost ocupată de trupe ale Turciei în anul 1974, formând așa-zisa, dar nerecunoscuta Republica Turcă a Ciprului de Nord. Orașul este cunoscut pentru poziția sa strategică a portului său și pentru că a fost unul din primele locuri ocupate de armata turcă. Orașul ste înfrățit cu orașul Rădăuţi din România. În perioada sa de dezvoltare maximă, orașul-fortăreață era brăzdat de depozite în care erau stocate fructe aduse din zonele rurale, în așteptarea exportului pe mare. Sus am postat o poză cu castelul - fortăreaţă din Kyrenia.

***

DOUĂ EPIGRAME CU,

ȘI DESPRE PĂCĂLELI

De întâi aprilie – de Mariana Dobrin

Soţul crede că-l iubesc,
Mi-l alint, îi spun "comoară"'
Pe întâi îl păcălesc,
Iar în rest... îl trag pe sfoară!

Farsă – de Iconiţa Octavia Micu

Guvernul nou ne dăruieşte,
Zâmbind voios, ca un copil,
O glumă chiar de-ntâi april
Când iarăşi taxele scumpeşte.

__________xxXxx___________

UN JETON ȘI

CÂTEVA MEDALII DIN

MUNICIPIUL BUCUREȘTI

JETOANELE sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor, ce sunt folosite pentru declansarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor bauturi sau mici, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi în plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la sedinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată.

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

Jeton - Restaurantul "Maior Mura" - București - No.3 - 40 B

C.M.E.F.S. (Consiliul Municipal pentru Educație Fizică și Sport)

București - (Locul) I

Această medalie cântărește 17 și are

dimensiunile de circa 56 x 61 mm.

C.M.E.F.S.

Consiliul Municipal București pentru Educație Fizică și Sport

București - Campion

Această medalie cântărește aproximativ 65 de grame

și are dimensiunile de circa 50 x 57 mm.

În timpul regimului comunist au existat Consilii pentru Educaţie Fizică şi Sport, la nivelul fiecărei localităţi, judeţ dar şi la nivel naţional, care funcţionau pe lângă organele de partid şi care acţionau pentru un singur obiectiv politic strategic - formarea omului nou. Aceste consilii conduceau, coordonau, îndrumau şi controlau activitatea sportivă de masă în toate structurile şi la toate nivelurile organizatorice ale societăţii româneşti.

1857 - 1957

Centenarul învățământului medical și faramceutic din România

Dr.Nicolae Kretzulescu - Dr.Carol Davila

Această medalie este confecționată din bronz,

cântărește 101,6 grame și are diametrul de 6 cm.

Carol Davila, pe numele adevărat Carlos Antonio Francesco D’Avila (Charles Davilla) (născut 1828, Parma, Italia şi decedat 24 august 1884 în Bucureşti) a fost medic și farmacist român de origine franceză, cu studii în Germania şi Franţa. Urmează Facultatea de Medicină din Paris, pe care o absolvă în februarie 1853. Sosește în România la 13 martie 1853, la nici 25 de ani, după ce și-a dat doctoratul la Paris și după ce a ajutat la stingerea epidemiei de holeră din 1849, în Champagne și Cher. Ar fi trebuit să stea în Valahia doar 3 ani dar a stat până la sfârșitul vieții. A fost invitat de domnul Barbu Ştirbei, pentru a organiza serviciul sanitar. A contribuit fundamental la organizarea învățământului medical din România. A fost profesor de chimie la Universitatea din Bucureşti. În 1860 a fost ridicat la rangul de general. A organizat serviciul românesc de ambulanțe, care s-a distins apoi în timpul Războiul de Independenţă. Modelează viața medicală sub patru domni, dintre care trei îi devin prieteni. În Bucureşti, la sosire, impresionează pe Vodă Barbu Ştirbei când se prezintă după trei zile cu rezultatele unei prime inspecții sanitare și cu proiecte de reformă. Al doilea domn pe care îl câștigă Davila de partea lui este Alexandru Ioan Cuza. Azilului său de orfane, întemeiat la București, îi dă numele Elena Doamna, după soția lui Cuza. De acest azil s-a ocupat îndeaproape și Regina Elisabeta. Al treilea domn este Carol I, sub a cărui protecție își desăvârșește în cea mai mare măsură opera. Prima soție, Maria Marsille, fiică de medic francez (Alphonse Constant Marsille) și de boieroaică româncă, a trăit doar un an după căsătorie. Ea s-a stins din viață în martie 1860, la nașterea unui copil. Avea doar 24 de ani. La 30 aprilie 1861 s-a căsătorit cu Ana Racoviţă, nepoata Goleștilor, o frumusețe brunetă, suplă, cu trăsături nobile. În februarie 1862 se naște primul copil, Alexandru, viitorul scriitor și om de teatru. Vor urma două fete, Elena, (viitoarea Elena Perticari), Zoe și încă un băiat, Pia. Ana a devenit colaboratoarea de nădejde a soțului ei, o adevărată parteneră de muncă și sacrificii. Încă de la sosire Carol Davila are mari probleme de sănătate. Din cauza primei lui locuințe întunecoase și umede, de pe cheiul gârlei, Dâmbovița, tânărul face reumatism și, cu timpul, acesta duce la pareza unui braț pe care-l va ține adesea îndoit la spate. În 1865, după ce inspectează închisoarea de la Telega și consultă deopotrivă soldați și pușcăriași, face tifos. În timpul Războiului de Independenţă din 1877 face un antrax infecțios în regiunea cefii, care trebuie operat de urgență, are o furunculoză generală și crize de sciatică care-l fac să umble în baston. Construiește, din aproape în aproape, un sistem medical care funcționează și organizează serviciul sanitar militar și civil. În 1855 înființează o școală de felceri iar în 1856 o școală secundară de chirurgie cu program școlar teoretic-liceal și sanitar-militar. Când adversarii filoruși fac demersuri pentru închiderea școlii, Davila se adresează guvernului francez, care se obligă să o mențină pe cheltuiala lui. Abia atunci caimacamul Alexandru Dimitrie Ghica dă un opis domnesc pentru menținerea tinerei instituții, pe care Davila o transformă curând în "Școala națională de medicină și farmacie". După 10 ani, în 1869 înființează Facultatea de Medicină. Între timp Davila întemeiază învățământul farmaceutic și pe cel veterinar, fondează numeroase societăți și reviste de specialitate (între care Asociația medicilor români,Monitorul medical, Gazeta spitalelor), organizează conferințe medicale și ține prelegeri cu demonstrații experimentale la Sfântu Sava, înființează, împreună cu horticultorul austriac Ulrich Hoffmann, Grădina botanică din București, introduce concursurile medicale și stagiile obligatorii în spitale. În 1861 creează primul azil de orfane, în care strânge 40 de fetițe din mahalale, iar la puțin timp înființează și un orfelinat de băieți. Cât timp a trăit Davila a funcționat și o școală de surdo-muți, cu atelier de tâmplărie și sculptură. Împreună cu farmacistul Hepites, pune bazele farmaciei române. Tot ideea lui este introducerea consultațiilor gratuite în spitale, pentru bolnavii săraci. Stinge în diferite regiuni ale țării epidemii grave, călătorește și inspectează spitale, participă la Expoziția universală de la Viena din anul 1873 cu un compartiment medical al României, are grijă de copiii orfani. Pe cheltuiala lui se editează culegerea de poezii populare a lui Vasile Alecsandri, pe care Davila, mare iubitor de folclor, o dă premiu elevilor și elevelor din școliile sale. La 4 iunie 1864, se face un prim pas în recunoașterea oficială a patriotismului "străinului" față de noua lui țară și, la Camera Deputaților, se propune acordarea cetățeniei române. Totuși, faptul se împlinește abia după venirea lui Carol printr-un decret-lege semnat chiar de el, la 31 mai 1868. Datorită lui, serviciul ambulanțelor militare și al trenurilor sanitare este pregătit din timp și sute de vieți sunt salvate, iar 13.000 de bolnavi și răniți primesc îngrijiri. Primește decorații și de la români și de la turci. Principele Carol îi telegrafiaza Elisabetei :Davila e pretutindeni unde ai nevoie de el. Colegii îl invidiază și, spune dr. Zaharia Petrescu, fost elev al Școlii de Medicină, îi iartă cu greu "extrema distincție, eleganța și naturalul manierelor, farmecul conversației, felul spiritual, vesel și plin de duh în care istorisea, ca și bogăția instrucției". În 1870, în timpul războiului franco-prusac este în Franţa cu un proiect nobil de a organiza o ambulanță cu concursul elevilor români din Paris și de a se consacra în ajutorul victimelor războiului. La 5 mai 1874 a fost propus pentru inițiere în francmasonerie. Davila continuă să muncească cu și mai multă îndârjire, până la moarte, adică până la 24 august 1884. Face parte din caracterele mari ale secolului și încercă să formeze caracter și la elevii lui. Elevii săi sunt trimiși la marile facultăți din Europa și se întorc doctori în medicină. Devin profesori la facultatea înființată la București. "Ne recomanda să fim cinstiți și să nu ne lăsăm mituiți." spuneau foștii săi elevi. Pe cartea sa de vizită nu e scris decât un singur cuvânt: DAVILA. Este suficient pentru toată lumea. La solicitarea Ministerului de Război, Constantin Brâncuşi a executat un bust din bronz al generalului Carol Davila, pentru a fi amplasată în curtea Spitalului Militar Central. Personalitate complexă, Carol Davila a fost perceput în mod diferit, uneori contradictoriu de către contemporani. Sabina Cantacuzino, care l-a cunoscut, scria despre el, cu buna sau rea intenţie: „Era un om plăcut, deștept, activ, bun organizator, dar ambițios și, se zicea, lingușitor. El fusese adus de Știrbei, dar se avu bine pe rând nu numai cu toți domnitorii: Cuza, Carol, ci cu fiecare ministru, lucru foarte rău văzut pe vremurile acelea de lupte politice pasionate, neținându-se socoteală că era străin și avea un scop special în activitatea lui. Zicea că este fiul natural al lui Franz Lisut și al contesei d'Agout; semăna mult cu cel dintâi, dar nu e menționat în nici o biografie a marelui muzicant. El ne spunea că numele îi vine de la un oraș în Spania (Avila). Era de o violență nespusă și martiriza strașnic, deși o iubea, pe biata lui nevastă. Când îl apucau nebuniile, răsturna masa cu tot serviciul, spărgând pahare, sticle, trântea ușile de tremura casa.” ?!?!?

Nicolae Kretzulescu (născut la data de 1 martie 1812 în Bucureşti şi decedat la data de 26 iunie 1900 în localitatea Leordeni din judeţul Argeş) a fost un politician liberal român, medic şi de trei ori prim-ministru al României: 1862 - 1863, 1865 - 1866 şi 1867.

Justiția suprema lex - Ministerul justiției din România

Conseil de L'Europe - Council of Europe

Conferința europeană a miniștrilor de justiție

București * 5 - 7 mai 1995

Consiliul Popular al Municipiului București

Această este confecționată din bronz,

cântărește 150 de grame și are diametrul de 7 cm.

Palatul Ministerului Lucrărilor Publice este o clădire din Bucureşti, construită între anii 1906-1910, în stil tradițional, neoromânesc, după planurile arhitectului buzoian Petre Antonescu, pe terenul viran situat vizavi de Grădina Cişmigiu, numit “Maidanul lui Duca”. În 1910 în clădire a fost instalat Ministerul Lucrărilor Publice. În timpul ocupației germane din 1916-1918, Palatul Ministerului Lucrărilor Publice a fost rechiziționat și transformat în Comandatura Generală Germană. După cel de-al doilea război mondial, în anul 1948, Petre Antonescu a renovat clădirea profund deteriorată și i-a adăugat încă un etaj, în clădire instalându-se Primăria Generală, devenită în următorii ani Sfatul Popular al Capitalei. Până în 2010 clădirea a găzduit sediul Primăriei generale a municipiului Bucureşti, când a redevenit la destinaţia iniţială - Palatul Ministerului Lucrărilor Publice.

Primăria capitalei

Teatrul național "Ion Luca Caragiale"

București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și câteva clădiri reprezentative ale Bucureștiului.

Județul Ilfov (Sectorul agricol Ilfov înainte de anul 1997) este un județ din România, care înconjoară municipiul București. Reședința oficială este orașul București și majoritatea instituțiilor județene își au sediul acolo, deși orașul însuși nu face parte din teritoriul administrat de județ. Ca subunități administrative județul are 8 orașe - Voluntari, Pantelimon, Măgurele, Buftea, Bragadiru, Chitila, Otopeni, Popești-Leordeni și 32 de comune. Județul se întinde pe o suprafață de de 1583 km.p. și numără aproximativ 365000 de locuitori. Sus admiri harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Ilfov, iar dedesubt câteva clădiri inconfundabile ale Bucureștiului și deci și ale județului Ilfov.