Epaminonda's Blog.....: MONTBREHAIN

Mai jos am postat și alte fotografii, unele mai vechi de o sută de ani, cu clădiri vechi sau actuale specifice arhitecturii rurale din localitatea franceză MONTBREHAIN.

Gara

Piața Calvarului și Primăria

Piața Primăriei

Strada De Four

Strada Mare

Biserica

Cimitirul eroilor britanici

Cimitirul eroilor francezi

Intrarea în localitate

***

DOUĂ PASTILE DE

UMOR ROMÂNESC

___________xxXxx___________

O INSIGNĂ,

DOUĂ JETOANE ȘI

TREI MEDALII DIN

JUDEȚUL VÂLCEA

JETOANELE sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor, ce sunt folosite pentru declansarea unui automat de muzică, băuturi, mici obiecte, acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi în plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la sedinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată.

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderant metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Alexandru Lahovari - ctitor * 1841 - 1897

Colegiul național "Alexandru Lahovari" - Rm.Vâlcea

110 ani - 1891 - 2001

Alexandru N. Lahovari (născut la data de 16 august 1840 în București și decedat la data de 4 martie 1897 la Paris) a fost un politician și ministru de externe român. Acesta a avut doi frați și ambii politicieni; Iacob N. Lahovari și Ion N. Lahovari.

Viaţa economică ce se dezvoltă în Râmnicu Vâlcea cerea tot mai mulţi oameni, temeinic pregătiţi, cu ştiinţă de carte, care vor ocupa posturi de conducere a diferitelor instituţii, al căror număr creştea mereu. Locuitorii oraşului îşi manifestau dorinţa pentru înfiinţarea unei şcoli secundare în Râmnicu Vâlcea. Glasul lor va fi dus mai departe de vâlceanul Ion Iancovescu, pe atunci deputat în Parlamentul ţării, care va stărui pe lângă ministru pentru aprobarea şcolii secundare. Din documentele vremii aflăm ca Ministrul Instrucţiunilor Publice aprobă în 1891 înfiinţarea unui gimnaziu “clasic”, al cărui director şi profesor a fost Alexandru Teodoru; cel care va îndruma primii paşi ai elevilor spre izvorul nesecat al literaturii a fost Anton Eliade. Cursurile noului gimnaziu se deschid în ziua de 7 septembrie 1891 în casele Angelescu din strada Mihai Bravu nr.49, care încep să funcţioneze cu o singură clasă ce numără 42 de elevi români şi de alte naţionalităţi, printre care şi musulmani, cărora li se respectau unele obiceiuri, fiind scutiţi prin ordin ministerial de studiul religiei şi permiţându-li-se să stea în orele de prelegeri cu fesul pe cap. În clasa I se preda româna, religia, latina, franceza, geografia, istoria, aritmetica, fiziografia, caligrafia, muzica şi gimnastica, existând cataloage pentru fiecare obiect de studiu. Întrucât şcoala nu dispune de nici un fel de material didactic, iar bugetul şcolar pentru cheltuieli de cancelarie era numai de 25 de lei pe trimestru, direcţiunea şcolii face apel la primăria oraşului pentru obţinerea unui fond care va servi la procurarea materialului didactic necesar şi pentru confecţionarea unor aparate de gimnastică. Se întocmeşte o listă de subvenţii anuale în care primăria oraşului donează 250 – 300, iar prefectura 1000 de lei. Imediat după înfiinţarea gimnaziului, se şi formează un comitet şcolar în frunte cu prefectul judeţului, care organizează un bal şi realizează suma de 1316 lei pentru fondul de construcţie a şcolii. La 1 septembrie 1892, cursurile gimnaziului se deschid cu 79 de elevi, ce sunt îndrumaţi de directorul Anton Eliade spre tainele ascunse în paginile cărţilor. La catedra de limba româna şi limba franceză îl găsim pe profesorul Gheorghe Oprescu. În anul şcolar 1893-1894, gimnaziul funcţionează cu trei clase ce numărau 119 elevi, conduşi de patru profesori, iar cataloagele erau tot pe obiecte. Dorinţa de învăţa devine tot mai fierbinte şi în septembrie 1894 directorul Dumitru Stănescu deschide cursurile în patru clase, numărând 142 elevi. Deoarece procesul de învăţământ nu se putea desfăşura normal, localul necorespunzând din punctul de vedere al cerinţelor pedagogice, gimnaziul îşi mută cursurile din casele cpt. Nicolae Sofian din strada Capelei. În amintirea celui ce a fost cândva ecoul năzuinţelor de libertate şi dreptate ale poporului român, Mircea cel Bătrân, al cărui nume este strâns legat de aceste locuri, Consiliul profesoral, într-o şedinţă, ia hotărârea ca gimnaziul să poarte numele de „Mircea - Vodă”, nu ştim însă dacă l-a purtat. Din cei 42 de elevi care porniseră pe drumul învăţăturii, la 1 septembrie 1891, doar zece din cei 13 care urmează cursurile clasei a IV-a reuşesc să ia examenul de absolvire în 1895. Este prima promoţie de absolvenţi pe care o dă gimnaziul după patru ani de cursuri. În anii care urmează au loc o serie de îmbunătăţiri întreprinse de oameni hotărâţi, cu dragoste pentru ştiinţă şi cultură. În anul 1895 ia fiinţă şi clasa I B, care îşi ţinea cursurile în casa Munteanu, ce se află pe locul unde este astăzi Palatul de Justiţie, iar în anul 1899 directorul Panait Crivăţ încearcă să înfiinţeze un internat pentru elevii din judeţ, dorinţă neîmplinită, deoarece primarul nu-i răspunde la cerere. Tot în acest an, prin Decretul Ministerial cu nr. 2533 se hotărăşte ca pe viitor gimnaziul să poarte numele de “Alexandru Lahovari”, marele om politic născut în judeţ. Gimnaziul funcţionează în aceeaşi clădire până în anul 1901, plătind chiria localului – 2500 lei anual – căpitanului N. Sofian. După o scurtă întrerupere, deoarece numărul elevilor se măreşte simţitor, se reiau cursurile în vechiul local, care, deşi necorespunzător, funcţionează până în primăvara anului 1911. Începutul veacului al XX-lea găseşte gimnaziul “Alexandru Lahovari” în vechiul local al Seminarului din curtea Episcopiei. Clădirea este neigienică, improprie pentru o şcoală secundară, iar curtea Episcopiei nepotrivită pentru activităţile extraşcolare ale elevilor. De aceea, se formează o opinie tot mai puternică în rândul locuitorilor oraşului pentru construirea unui local propriu. Opinia este susţinută mai ales de profesorii şcolii, ce tânjeau după un local corespunzător în care să-şi desfăşoare munca, şi de părinţii elevilor care vedeau ameninţată sănătatea copiilor lor. În urma numeroaselor intervenţii făcute de locuitorii oraşului şi de direcţiunea şcolii pe lângă prefectul judeţului dr. Gh. Sabin, acesta hotărăşte în toamna anului 1906 să doneze terenul şi clădirea din strada Dorobanţi, unde fusese odinioară o cazarmă militară, iar apoi spitalul oraşului, pentru clădirea unui local de şcoală. Tot în acelaşi timp se fac demersuri pe lângă Ministerul de Finanţe în vederea obţinerii unui fond de construcţii. Demnă de amintit este activitatea dusă de N.R.Căpităneanu, secretar al ministrului amintit care stăruie să se repartizeze suma de 120.000 lei „pentru reparaţii şi adăugiri la gimnaziul din Rm. Vâlcea”. În primăvara sângerosului 1907, fondul repartizat gimnaziului este ameninţat să fie folosit de noul guvern liberal pentru înăbuşirea răscoalei ţăranilor, care luptau pentru pământ şi o viaţă mai bună. Se fac noi intervenţii pe lângă Ministerul Instrucţiunii Publice, Spiru Haret, care, înţelegând situaţia, dă ordin să fie păstrată suma iniţială şi mai adaugă încă 80000 de lei. Planul clădirii este întocmit de arhitectul Nicolae Ghica - Budeşti, şeful serviciului tehnic din Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, iar în martie 1908, potrivit licitaţiei publice, inginerul Bălăşan ia asupra sa lucrarea pe o suprafaţă de 1086 mp. După multe tergiversări, în 1909 se pune temelia viitoarei clădiri din strada G-ral Praporgescu. Din partea ministerului este delegat să supravegheze lucrările arhitectul Alexandru Referendaru, un tânăr de o corectitudine exemplară şi cu temeinice cunoştinţe inginereşti. Clădirea liceului s-a construit când nu se lucra, încă, în beton armat. De aceea, pentru consolidarea temeliilor, a fost nevoie să se sape până la 20 metri, aşezîndu-se fundaţiile pe stâlpi enormi de stejar, arşi şi îmbinaţi cu catran. A fost, atunci, o surpriză pentru toţi când la o adâncime de 17 metri, s-a descoperit drumul roman acoperit de nisipul adus de viitura apelor ce se scurgeau de pe Capela. Lucrările sunt terminate în martie 1911, când noul local de şcoală, cu săli spaţioase este dat în folosinţă celor 155 de elevi. Noua clădire lucrată în stil naţional din brâie de cărămidă alternând cu piatră cioplită, îmbină armonios vechiul stil românesc cu tehnica de construcţie a timpului. Este un impunător monument al oraşului nostru. În ziua de 12 octombrie 1913, în urma cererilor prezentate de profesorii gimnaziului şi de părinţii elevilor, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice comunică gimnaziului din Rm. Vâlcea, înfiinţarea cursului superior cu o secţie reală, completată cu o secţie pedagogică. Absolvenţii liceului aveau acum dreptul de a urma mai departe cărările ştiinţei şi culturii putând să-şi continue studiile în universităţi sau să intre în învăţământul primar, iar cei care voiau să devină ofiţeri în armată puteau urma şcoala militară. Bucuria de a deschide porţi largi unei temeinice pregătiri nu a durat multă vreme, deoarece încep pregătirile militare pentru primul război mondial şi toate fondurile sunt canalizate în acest scop. Printr-o lege specială, în 1914 se desfiinţează cursul superior. Sub ocupaţie austro-germană, oraşul Rm. Vâlcea, ca şi întreaga ţară, are mult de suferit. Comandantul german dă ordin să introducă limba germană în şcoală. O parte din şcoală este transformată în spital. In timpul retragerii armatelor germane gimnaziul este jefuit având pierderi în valoare de 35000 lei.

(Sursa - Net - Siteul Colegiului national A.Lahovari)

Arhivele statului - Râmnicu Vâlcea - 13 iunie 1983

Această medalie este confecționată din bronz

și are diametrul de 25 mm.

Sediul acestei instituții din Râmnicu Vâlcea este situat pe strada General Praporgescu, numărul 16.

Muzeul memorial "Nicolae Bălcescu"

Istoria familiei Bălcescu începe în 1791, când postelnicelul Tănase Bălcescu este primul care apare cu acest nume de familie. În anul 1788 se naşte Zinca, fiica lui Tănase şi mama lui Nicolae. Acesta va păstra numele de domnişoară al mamei, tatăl sau, pitarului Barbu sin Petre, murind timpuriu. Casa trece moştenire sau donaţie prin proprietatea diferiţilor membri ai familiei Bălcescu, pentru ca la 31 martie 1948 Radu Mandrea, strănepot al lui Nicolae Bălcescu să doneze statului Conacul, cu parcul, terenul aferent şi pădurea ce îl înconjura pentru a fi loc de reculegere şi de studiu pentru artişti, acesta urmând a purta numele de Căminul Nicolae Bălcescu. Conacul devine Muzeu Memorial în 1 mai 1968, când s-a emis Decizia de înfiinţare, momentul fiind marcat oficial la 5 octombrie prin deschiderea festivă a expoziţiei de bază. Patrimoniul memorialului cuprinde în jur de 9000 de piese, iar biblioteca circa 11000 de unităţi de fond. S-au adunat de-a lungul timpului mobilier şi covoare olteneşti, ceramică realizată de meşterii olari din satul Corbi, care acum dau conacul aerului de casă ai cărui stăpâni sunt plecaţi în vacanţă, urmând a se întoarce din clipă în altă. Aici se află o colecţie de valori masonice care poate fi echivalată cu un tezaur, unic în muzeele din România. Aceasta conţine 400 de valori: bijuterii, insigne, însemne în grad sau asociative, medalii, plachete, obiecte de ritual, obiecte care au aparţinut unor personalităţi ilustre, precum şi 300 de cărţi, pro şi contra masoneriei. Este o colecţie masonică ce îmbracă toate ramurile străine şi române”. Colecţia masonică a fost realizată de Horia Nestorescu-Bălceşti, mason declarat, director al Muzeului memorial „Nicolae Bălcescu (1968-1974, 1975-1980) şi al Muzeului Judeţean Vâlcea (1980-1989, 1992).

Insignă din fotbal - Chimia Râmnicu Vâlcea

Chimia Râmnicu Vâlcea a fost un club de fotbal din România care s-a constituit în anul 1946, sub denumirea Vâlceana și a evoluat în divizia C. După o perioadă fără rezultate notabile, dar cu mai multe schimbări ale denumirii (Unirea din 1962, Oltul din 1966) echipa preia în 1967 numele Chimia, al combinatului din localitate. Din 1960, formația a evoluat în Divizia B unde s-a menținut timp de zece ani consecutivi, în 1970 retrogradând în al treilea eșalon. A revenit după un singur an în Divizia B. În 1973, echipa a realizat cea mai mare performanță din istorie, câștigând Cupa Românie, după o finală împotriva formației Constructorul Galați. În 1987, echipa retrogradează în Divizia B, iar în 1996 ajunge în Divizia C. Din 1994, numele echipei a fost schimbat în FC Râmnicu Vâlcea. În 1998, echipa ajunge în campionatul județean. Din cauza problemelor financiare, echipa se desființează în anul 2004. Sus am postat două logouri ale clubului de fotbal vâlcean.

Jeton - Restaurantul G.V.T. - 20 lei

(G.V.Theodorescu)

Societatea Govora - Călimănești

Jeton - G.V.Theodorescu - Govora - 20 unități

Județul Vâlcea, localizat în sudul României, provincia istorică Muntenia, se întinde pe o suprafață de 5765 km.p., numărând aproximativ 413000 de locuitori. Reședința județului este municipiul Râmnicu Vâlcea. Din punct de vedere administrativ, județul Vâlcea este împărțit în 2 municipii - Râmnicu Vâlcea, Drăgășani, 9 orașe - Călimănești, Brezoi, Horezu, Băile Olănești, Băile Govora, Ocnele Mari, Băbeni, Bălcești, Berbești și 78 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Vâlcea, iar dedesubt pozele câtorva clădiri reprezentative pentru arhitectura vâlceană.

Prefectura

Palatul de Justiție

Râmnicu Vâlcea este un municipiu, reședința și cel mai mare oraș al județului Vâlcea, România. În anul 2002 avea o populație de 107726 locuitori. Orașul scăldat de apele bătrânului Alutus - Olt este o veche așezare venită din umbra timpului, istoria sa milenară fiind atestată de săpăturile arheologice găsite în cartierele Valea Răii și Stolniceni. Aici romanii au construit cetăți (castre) durabile care prin vestigiile lor atestă continuitatea de veacuri a așezării. Prima mențiune documentară datează din data 20 mai 1388 când Mircea cel Bătrân confirma mănăstirii Cozia stăpânirea la Râmnic a unei mori, dăruită de Dan I, și a unei vii, pe care o făcuse danie jupanul Budu, cu voia lui Radu I. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Râmnicu Vâlcea, iar dedesubt pozele câtorva clădiri reprezentative pentru arhitectura orașului.