Epaminonda's Blog.....: INFO - NUMIS - MONDO

1. Și alte state europene sau nu, membre ori nemembre ale spațiului monedei comune euro, au emis monede euro de probă test sau încercare. Acestea sunt foarte căutate pe piața mondială a colecționarilor numismați. Mai jos admiri monede emise în Corsica, Cecenia și Insulele Canare.

Corsica

Corsica (în limba franceză Corse) este una dintre cele 26 de regiuni ale Franței, situată pe insula cu același nume din Marea Mediterană. Insula se întinde pe 8680 km.p., numără aproximativ 300000 de locuitori și are capitala în orașul Ajaccio. Dedesubt am postat steagul și stema regiunii franceze Corsica.

Moneda de mai sus s-a dorit a celebra personalitatea lui Napoleon Bonaparte.

Napoleon Bonaparte a fost un împărat francez care a trăit între anii 1769 – 1821 și a condus 1804 – 1814 şi 94 de zile în anul 1815.

Cecenia

Cecenia sau Republica Cecenă este o regiune situată în partea sud vestică a Federație Ruse și are statut de republică. Republica Cecenă Ichkeria este denumirea folosită de autoritățile cecene separatiste, care luptă pentru independența Ceceniei. Regiunea se întinde pe suprafața de 15500 km.p,. numără aproximativ 1,27 milioane de locuitori și are capitala în orașul Groznîi. Dedesubt am postat steagul și stema regiunii Cecenia.

Insulele Canare

Insulele Canare (în spaniolă: Islas Canarias) sunt un arhipelag format din șapte insule de origine vulcanică din Oceanul Atlantic, relativ aproape de coasta de nord-vest a Africii. Insulele aparțin Spaniei, formând o comunitate autonomă a acestui stat european. Arhipelagul Canare se întinde pe o suprafață de uscat de 7447 km.p., numără aproximativ 2,13 milioane de locutori și are capitala, ceva curios, în două mari orașe; Santa Cruz de Tenerife și Las Palmas de Gran Canaria. Dedesubt am postat steagul și stema Insulelor Canare.

2. La sfarsitul secolului al XIX –lea si inceputul secolului al XX-lea comunitatile chinezesti din provincia Jiangsu au folosit sipci de bambus pe rol de monede. Acestea erau marcate cu fel de fel de inscriptii, zgaraieturi, nomograme, decoratiuni grafice si ideograme diferite valoric conform unor valori standard, fiind valoric garantate de stat. Mai jos admire cateva astfel de monede din bambus.

3. Societatea numismatică din Iași s-a grăbit și a turnat deja o plachetă marcată cu anul 2014, dacă vom ajunge până atunci, pentru a marca marile personalități ale provinciei istorice Moldova din România.

În memoria celor doi mari români - 2014

510 ani - Ștefan cel Mare și Sfânt - 1504

125 ani - Mihai Eminescu - 1889

Secția numismatică Iași - Antăluță Victor

Mănăstirea Putna - Ierusalimul românesc ...Mihai Eminescu

Ștefan al III- lea, supranumit Ștefan cel Mare a fost un domnitor al Moldovei, care s-a născut în anul 1433 la Borzeşti şi a decedat la 2 iulie 1504 la Suceava. Alexandru cel Bun a avut mai mulţi fii şi nepoţi, iar Ştefan cel Mare este nepot de fiu al lui Alexandru cel Bun. Însă, după obiceiul ca marii boieri să aleagă succesorul la tron între fiii şi nepoţii fostului voievod, a fost uns Ştefan domn, punându-se capăt unei perioade de lupte interne. Iar Ştefan cel Mare nu era nici măcar fiu legitim, ci, cum se spunea, fiu din flori, fiu nelegitim, şi prin urmare i-afost mai greu să acceadă la tron. Totuşi avea calităţi excepţionale, nu numai de vitejie, dar şi de chibzuinţă şi de organizare, şi, spre fericirea Moldovei, în general a românimii, a avut o domnie lungă de 47 de ani. Este cea mai lungă domnie înainte de cea a regelui Carol I în veacurile noastre. Se urcă pe tron în 1457, deci la un an după Vlad Ţepeş în Muntenia, şi domneşte până în 1504. Moşteneşte o ţară în plină organizare, dar care din punct de vedere economic începea să se dezvolte mai cu seamă datorită împrejurării că reprezenta o regiune de tranzit între Europa centrală, Polonia şi porturile de la Marea Neagră. Iar faptul că Moldova avea două porturi importante, Chilia şi Cetatea Albă, îi aducea o substanţială sursă de venituri, prin vămi. Chilia — după cum am spus — fusese a domnilor munteni, în înţelegere cu regii unguri. Ştefan cel Mare e cel care o cucereşte de la munteni, atrăgându-şi prin aceasta duşmănia lui Matei Corvin. Ştefan cel Mare este, pentru mica lui ţară, un voievod bogat prin vămile pe care le ia de pe urma comerţului internaţional. Vom vedea şi tragedia care va decurge din pierderea, în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, a acestor două cetăţi, Chilia şi Cetatea Albă. Se tot spune că Ştefan cel Mare s-a bătut mereu cu turcii. Nu e chiar adevărat. S-a bătut împotriva tuturor celor care voiau să-i ştirbească relativa independenţă. Astfel s-a bătut şi cu Matei Corvin care, supărat că Ştefan luase Chilia de la munteni şi unguri, a venit să-l silească să redevină vasal al regelui Ungariei, îl bate pe Matei Corvin la Baia, şi-l sileşte să treacă îndărăt Carpaţii. Mai târziu va avea să lupte şi împotriva polonezilor. Dar, bineînţeles, ce a rămas mai viu în memoria populară au fost luptele sale cu turcii, în special în 1475, când Moldova este invadată de o mare armată otomană condusă de Soliman paşa, cel mai mare general al turcilor. Nu uitaţi că suntem sub domnia lui Mahomed (sau, în turcă, Mehmet) al II-lea care a cucerit Constantinopolul, deci momentul de maximă putere pe care o atinge Imperiul Otoman. Iar mica armată a lui Ştefan cel Mare învinge armata turcă la Vaslui. Faima lui Ştefan trece peste graniţe; cronicarul polonez Dlugosz spune că este cel mai mare domnitor din toată Europa, iar Papa îl proclamă „Athleta Christi”, adică „Atletul lui Cristos”. Din păcate, turcii, furioşi din pricina acestei înfrângeri, revin după un an cu însuşi Mehmet al II-lea în fruntea lor. În plus, îi îndeamnă pe tătarii din Crimeea şi din actuala Ucraină să atace Moldova de la răsărit. De data asta, pentru a se putea apăra împotriva năvalei tătarilor, mai toţi răzeşii din actuala Basarabie părăsesc armata lui Ştefan cel Mare pentru a se duce să-şi apere vetrele. Ştefan cel Mare rămâne cu mica lui armată formată aproape numai din boieri, slujitorii lui, şi din câteva cete din oraşe. Este învins la Războieni, în 1476. Totuşi, se retrage mai la nord, iar Mehmet al II-lea nu reuşeşte să cucerească cele două puternice cetăţi, din care mai puteţi vedea şi astăzi ruine, la Suceava şi la Cetatea Neamţului. După ce a pârjolit ţara, pentru ca turcii să nu se mai poată aproviziona, Ştefan cel Mare rămâne voievod al Moldovei, iar Mehmet al II-lea se retrage. După această aventură — ca să zic aşa —, Ştefan cel Mare îşi dă seama că trebuie să se înţeleagă cu turcii, dar, din păcate, lucrurile se înrăutăţesc, căci câţiva ani mai târziu, în 1484, o nouă campanie a lui Baiazid al II-lea are drept scop, de data aceasta, cucerirea celor două porturi despre care am vorbit, Chilia şi Cetatea Albă. Şi cele două cetăţi cad, probabil printr-o trădare a genovezilor care erau înăuntru şi care şi-au dat seama că nu se mai putea lupta împotriva Imperiului Otoman, nefiind suficient de bine ocrotiţi de un mic voievod creştin. Pierderea, prin trădare, a Chiliei şi a Cetăţii Albe a reprezentat o catastrofă pentru dezvoltarea ulterioară a Moldovei. Au început să sărăcească oraşele mari, şi Moldova nu s-a mai putut dezvolta cum s-a dezvoltat Transilvania, cu cetăţi, cu târgoveţi bogaţi, cu comerţ de tranzit etc. Anul 1484 reprezintă un moment, economic şi politic, crucial pentru dezvoltarea ţărilor române. Ştefan cel Mare rămâne pe tron până la bătrâneţe. Se mai bate cu regele Poloniei, iar legenda Dumbrăvii Roşii povesteşte că, în urma luptelor, au murit atâţia polonezi din şleahtă, încât se făcuse câmpia roşie, şi prizonierii au fost puşi să are trăgând ei înşişi plugurile. Aceste întâmplări se pare că sunt adevărate. Deci chiar pe vremea lui Ştefan cel Mare, domnul şi dregătorii din sfatul lui îşi spun că nu sunt ajutaţi cu adevărat de regii creştini, turcul e departe, promite ocrotire împotriva altor duşmani, nu vine să construiască moschei la noi în ţară, ne lasă să fim autonomi, adică să avem regimul nostru, cu boierimea noastră, cu bisericile noastre — şi-atunci ne înţelegem cu turcul, plătindu-i doar un tribut pe an. La început acest tribut a fost uşor, şi în Muntenia şi în Moldova, dar foarte curând tributul a crescut, pe măsură ce turcii, opriţi în fructuoasele lor cuceriri, au avut mai mare nevoie de bani. Aici începe nenorocirea celor două principate. Prima jumătate a veacului al XVI-lea este într-adevăr perioada când Imperiul Otoman îşi atinge, cu o repeziciune uimitoare, întinderea maximă: în anii 1516-l517 otomanii au cucerit Siria şi Egiptul, apoi Arabia, iar sub Soliman zis Magnificul (1520-l566) turcii cuceriseră Ungaria, şi în Africa ajung până la graniţa Marocului. Cu vremea însă, aceste cuceriri, exploatate cu nemiluita, nu mai sunt „rentabile”, ci se transformă într-o povară. De aceea ţările române, cu pământul lor rodnic, cu mari turme de oi şi cirezi de bovine, au devenit indispensabile vistieriei împărăţiei, şi mai cu seamă aprovizionării capitalei Constantinopol. Ştefan cel Mare se zice că a clădit o biserică în fiecare an sau după fiecare izbândă, astfel încât s-au numărat 47 de biserici clădite de el. Între frumoasele mânăstiri din Bucovina câteva sunt ctitoria lui, însă majoritatea zugrăvelilor, picturilor exterioare aparţin unei epoci imediat următoare, când pe tronul Moldovei se află un fiu al său, Petru Rareş.(Sursa - Net - Horia Dumitru Oprea)

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literature română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 oct.1948) membru al Academiei Române.

Manastirea Putna, asezata la 72 de kilometri de Cetatea de Scaun a Sucevei, este prima si cea mai importanta ctitorie a lui Stefan cel Mare, si strajuieste, de peste cinci veacuri, tinutul legendar al Bucovinei.Manastirea a fost ridicata de Stefan cel Mare pentru biruinta obtinuta in batalia de la Chilia, din 25 ianuarie 1465, la indemnul si cu staruinta sihastrului Daniil. Lucrarile de constructie ale manastirii au fost terminate in 1469, dar sfintirea ei a avut loc la data de 3 septembrie 1470. Ridicarea zidurilor de imprejmuire ale incintei si a turnurilor aferente lor a fost terminata dupa un deceniu de la sfintire, in 1481. Dupa 3 ani insa,manastirea a fost lovita de un puternic incediu care a afectat in mod grav constructia. Stefan cel Mare nu s-a lasat insa si desi avea pe cap bataliile cu Baiazid al II-lea, a refacut manastirea la fel de frumoasa cum fusese si inainte. In anul 1504 Stefan cel Mare a fost inmormantat in incinta manastirii, dupa 47 de ani de domnie. In 1536 manastirea a fost cuprinsa de un nou incediu, in care au ars casele domnesti, amandoua trapezele, bucataria, spitalul si camara cu toate alimentele din interior. Dupa doua decenii cladirile afectate de incediu au fost refacute, constructia casei domnesti fiind chiar amplificata. In urmatorul secol Putna a cunoscut o stare de inflorire. Monumentul a fost din nou devastat in anul 1653 de un incendiu pus de ostile conduse de Timus Hmelnitki, amestecat in luptele pentru tronul Moldovei dintre socrul sau Vasile Lupu si viitorul domn Gheorghe Stefan. Totusi aceasta informatie nu este foarte sigura si unele cercetari au aratat ca in acea perioada au avut loc alunecari de teren grave care au afectat fundatii bisericii, motiv pentru care a trebuit demolata. Vasile Lupu a inceput reconstructia manastirii, lucrari care au fost continuate de urmatorul domnitor, Gheorghe Stefan si finalizate de abia in 1662 de catre Eustatie Dabija, domnul de atunci al Moldovei. Lucrarile realizate in aceasta perioada nu au avut in vedere doar biserica, ci intregul complex manastiresc, constituind un moment important in istoria ansamblului monumental al Putnei. Intre 1854 si 1856, zidurile fostei case domnesti au fost demolate pana la nivelul solului iar in locul lor au fost construite un corp de cladiri care exista si in prezent. In aceeasi perioada zona de nord a fost largita si s-a construit un zid de 23 de metri, langa care s-au construit un nou corp de chilii. In partea de nord-vest s-a ridicat o masiva cladire cu parter si etaj destinata staretiei. In anul 1859 au fost facute modificari la forma acoperisului iar in anul 1882, pe locul turnului-clopotnita din lemn s-a construit un turn inalt din zidarie, in care s-au instalat clopotele. In urmatoarea perioada au mai urmat lucrari incheiate in 1902, prilej cu care a fost refacut acoperisul bisericii dupa forma vechilor acoperisuri ale monumentelor moldovenesti.

***

D’ALE MATEMATICII

In trecut a existat o atitudine ostila fata de toate stiintele si in special fata de matematica. Imparatul bizantin Justinian a inclus in codul sau de legi din anul 529 un capitol intitulat Despre raufacatori, matematicieni si altii de acest fel , in care un paregraf graia astfel: " Arta matematicii - cea mai demna de condamnat - este cu desavarsire interzisa". Iar legea imparatului Teodosie preciza ca " Nimeni sa nu se sfatuiasca cu vreun ghicitor sau matematician". Nu o data matematicienii erau porecliti vrajitori, pentru ca puteau scoate lucruri uimitoare din cifre sau numere. Cu riscul de a deveni si dvs vrajitori, va rog sa incercati urmatorul truc matematic:

UNDE SE AFLĂ INELUL?

Intr-un grup de persoane asezate într-o ordine oarecare, cineva isi pune pe deget un inel, pe o anumită falangă. Fără să fi fost de fată la această operatie, puteti identifica repede la ce persoană este inelul, precum si pe care deget si falangă l-a pus. Nimic mai simplu. Să presupunem că inelul se află la persoana care, în ordinea prestabilită a asezării, este a cincea si îl tine pe degetul 4 (inelar), falanga 3. Rugati pe cinevadin grup să înmultească cu doi numărul de ordine al persoanei care are inelul, bineînteles, fără să vă spună rezultatul (5 x 2 = 10) si să adauge 5 la produsul obtinut (10 + 5 = 15). Apoi îi cereti să înmultească cu 5 suma respectivă (15 x 5 = 75) si să adauge la acest produs numărul degetului pe care se găseste inelul (75 + 4 = 79). După aceea să înmultească cu 10 suma obtinută (79 x 10 = 790) si, la sfârsit, să adauge numărul falangei pe care se află inelul (790 + 3 = 793). Rugând pe cel care a făcut calculul să vă indice rezultatul, nu veti mai avea altceva de făcut decât să scădeti din acest număr 250. In cazul de mai sus va rămâne 543. Ultima cifră reprezintă numărul falangei, penultima cel al degetului, iar prima sau celelalte cifre (în cazul când sunt mai mult de 9 persoane) reprezintă numărul de ordine al persoanei la care se află inelul.

____________xxXxx___________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE DIN

JUDEȚUL SIBIU

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderant metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Târg de mostre - Sibiu - 1934

Camera de comerț și de industrie Sibiu

II. Târg de mostre

20 iulie - 10 august 1934 - Sibiu

Această medalie are diametrul de 40 de mm

și cântărește 50 de grame.

Secolul al XX-lea a reprezentat pentru România epoca primilor paşi în lume. Expoziţiile organizate în anii aceia au adus în atenţia Europei, realizările unei naţiuni crescânde. Au fost expoziții generale naționale dar și internaționale pe diferite domenii la care România a avut o participare consistentă. Între anii 1933 şi 1941, Camera de Comerţ sibiană a organizat, la rândul său, nouă ediţii ale Târgurilor de Mostre. Acestea se desfăşurau în Piaţa Teatrului, pe o perioadă de aproximativ trei săptămâni, aducând în pavilioanele special amenajate comercianţi, mici meşteşugari, dar şi industrie grea, deja cu tradiţie pe plaiurile sibiene. Pavilioanele construite pentru găzduirea expoziţiilor au fost realizate prin forţe proprii, ele completând zestrea bogată a Camerei de Comerţ. În anii din preajma celui de-al Doilea Război Mondial, participarea la aceste târguri era deja internaţională. Ele aveau menirea să prezinte marelui public românesc producţia ţării în toată amploarea ei, să stimuleze vânzarea şi cumpărarea de produse indigene şi să mărească încrederea publicului consumator în calitatea lor.

Deasupra admiri un bilet de intrare la Târgul de Mostre Sibiu.

Camera de comerț și de industrie

Târgul de mostre - Sibiu - TSM - 1935

Această medalie are diametrul de 40 de mm

și cântărește 50 de grame.

Insigne - set 2 buc.

Muzeul tehnicii populare - Sibiu

Muzeul Tehnicii Populare este unul dintre cele mai mari muzee în aer liber din România. Situat imediat la sud de Sibiu, muzeul conține creații ale civilizației populare tradiționale, pre-industriale românești. Casele, atelierele și complexele de cladiri sunt presărate in jurul unui lac, printre copacii Dumbrăvii Sibiului. Muzeul se întinde pe 96 de hectare, este străbătut de 10 kilometri de alei de-a lungul cărora se găsesc peste 300 de clădiri, inventarul pieselor cuprinse în muzeu indicând peste 16000 de piese. Muzeul Tehnicii Populare a fost înființat în anul 1963, de către o echipă condusă de către etnograful și folcloristul sibian Cornel Irimie, fiind deschis publicului patru ani mai târziu. Ideea unui muzeu etnografic este însă mai veche, acest muzeu fiind o resuscitare a Muzeului Etnografic-Istoric al Românilor din Transilvania (fondat în anul 1905 și închis în anul 1950).

Insignă - Sibiu

(Turnul Sfatului)

Turnul Sfatului din Sibiu (în germană Hermannstädter Ratsturm) este un turn aflat în municipiul Sibiu, pe sub care este un gang de trecere între Piața Mare și Piața Mică. El a fost construit în secolul al XIII - lea, la parterul său aflându-se poarta de intrare în cea de-a doua centură de fortificații a orașului. Monumentul este o clădire cu șapte etaje retrase succesiv, având fațadele marcate prin deschideri înguste de forma unor metereze. Edificiul este susținut de contraforturi înalte, care se retrag în trepte, pe laturile dinspre Piața Mare și Piața Mică. În contraforturile de pe latura sudică a turnului sunt încastrați doi lei reprezentați în relief, despre care se presupunea că făceau parte din structura originală a turnului, dar care par a fi sculptați în ultima treime a secolului al XVI - lea. La parter se află o amplă trecere boltită care face legătura între Piața Mică și Piața Mare. De asemenea, în 1930 a fost deschisă o nouă trecere boltită pe sub turn, în partea dreaptă, prin demolarea unei părți din clădirea învecinată aflată în Piața Mare nr. 2. Accesul în interiorul turnului se face pe o ușă de mici dimensiuni, amplasată în Piața Mică. De aici se urcă pe o scară îngustă, în spirală, care duce la etajele superioare. La etajul VI se află mecanismul orologiului, având cadrane pe toate cele patru laturi ale turnului, în timp ce la ultimul etaj a fost organizat un punct de observare asupra orașului vechi.

F.C. (Fotbal Club) Șoimii Sibiu

Insignă sportivă

Șoimii Sibiu a fost un club de fotbal din orașul Sibiu care a evoluat și în Divizia A. Echipa a fost înființată în anul 1910 și a dispărut în anul 2001. Cel mai bun rezultat s-a înregistrat în sezonul 1927 - 1928 când echipa a ajuns până în semifinalele Cupei României, învingând în sferturi redutabila echipă Chinezul Timișoara, de șase ori campioană națională a României. De-a lungul timpului echipa s-a mai numit CFR, Locomotiva sau FC Șoimii IPA Sibiu. Sus am postat unul din logo-urile clubului de fotbal Șoimii Sibiu.

Sibiu, arhaic Sibiiu, popular Sâghii, (în germană Hermannstadt, în maghiară Szeben, Nagyszeben, în latină Cibinium) este reședința de județ și cel mai mare municipiu al județului Sibiu, România. Sibiu este un important centru cultural și economic din sudul Transilvaniei, cu o populație de aproximativ 155000 de locuitori. În vremea romană, zona Sibiului era cunoscută sub denumirea de Cibiniensis sau Cibinium, de aici derivând numele râului ce trece prin oraș (Cibin) și denumirea românească a orașului. În zona actualului cartier Gușterița a existat o așezare romană numită Cedonia. Sibiul a fost fondat pe locul unei mai vechi așezări, probabil slave, imediat după mijlocul secolului al XII-lea de către coloniști sași din teritoriul Rin-Mosela. Prima mențiune a cetății este făcută în anul 1191 sub numele Cibinium într-un document ecleziastic de la Vatican. Prima atestare documentară în forma Hermannstadt datează din anul 1223. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Sibiu, iar jos câteva dintre cele mai frumoase și mai reprezentative clădiri pentru arhitectura sibiană.

Primăria

Colegiul național "Gheorghe Lazăr"

Colegiul național "Samuel von Brukenthal"

Podul minciunilor

Turnul scărilor

Hotelul "Bulevard"

Hotelul "Împăratul romanilor"

Județul Sibiu este situat în sudul provinciei istorice Transilvania, în podișul cu același nume, la nord de Carpații Meridionali, în România. Reședința de județ este municipiul Sibiu. Județul se întinde pe suprafața de 5432 km.p. și numără aproximativ 425000 de locuitori. Ca subunități administrative județul este compus din; 2 municipii - Sibiu și Mediaș, 9 orașe - Avrig, Agnita, Cisnădie, Dumbrăveni, Ocna Sibiului, Miercurea Sibiului, Săliște, Tălmaciu, Copșa Mică și 53 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Sibiu, iar jos câteva dintre monumentele istorice și arhitectonice inconfundabile ale municipiului și județului.