vineri, 22 martie 2013

MONEDE EURO COMEMORATIVE - LUXEMBURG 1


Această monedă euro comemorativă luxemburgheză a fost emisă în data de 23 iunie 2004, într-un tiraj de 2,49 milioane de exemplare pentru a celebra personalitatea Marelui Duce Henri. Moneda îți prezintă chipul Alteţei Sale Regale, Marele Duce Henri, privind spre dreapta, și monograma Marelui Duce Henri (litera „H” cu un format special, deasupra căreia apare o coroană).

Henri, Mare Duce de Luxembourg (născut la data de 16 aprilie 1955) este șeful statului Luxemburg începând cu data de 7 octombrie 2000. Este fiul cel mare al Marelui duce Jean și al Prințesei Josephine-Charlotte a Belgiei. Bunicii materni au fost regele Leopold al III-lea și regina Astrid a Suediei. Este nepotul actualului rege al Belgiei, Albert al II-lea.

Această monedă euro comemorativă luxemburgheză a fost emisă în luna ianuarie a anului 2005, într-un tiraj de 2,89 milioane de exemplare pentru a celebra cea de-a 50-a aniversare a Marelui Duce Henri, cea de-a 5-a aniversare a încoronării sale şi cea de-a 100-a aniversare a morţii Marelui Duce Adolphe. 
Adolf I, Mare Duce de Luxembourg (Adolph/Adolf Wilhelm August Karl Friedrich of Nassau-Weilburg, născut la data de 24iulie 1817 și decedat la data de 17 noiembrie 1905) a fost ultimul Duce de Nassau și al patrulea Mare Duce de Luxemburg. A condus între anii 1890 - 1905.

Această monedă euro comemorativă luxemburgheză a fost emisă în luna ianuarie a anului 2006, într-un tiraj de 1,1 milioane de exemplare pentru a celebra cea de-a 25-a aniversare a Marelui Duce Guillaume, moştenitorul tronului.
Guillaume, Mare Duce Ereditar de Luxembourg (născut la data de 11 noiembrie 1981) este moștenitorul coroanei Luxemburgului, de la urcarea pe tron a tatălui său în anul 2000.

***

DOUĂ PASTILE 
DE UMOR ROMÂNESC




___________xxXxx___________

O MEDALIE, UN JETON 
ȘI CÂTEVA INSIGNE 
DIN JUDEȚUL CLUJ

JETOANELE sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor, ce sunt folosite pentru declansarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor bauturi sau mici, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi în plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la sedinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată.

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA,  poţi citi în  articolul  "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderant metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini  reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de  identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.  

Prima sesiune republicană de fiziologie animală
Cluj - 1965
Această medalie este confecționată din ceramică,
are diametrul de 123 mm și grosimea de 7 mm.

Jeton - KJ - Kolozswar - 5

Insignă - CSS "Viitorul" - Cluj Napoca
(Clubul Sportiv Școlar)
Clubul sportiv școlar "Viitorul" din Cluj Napoca, înființat în naul 1955, pregătește viitorii sportivi de performanță din mai multe discipline sportive, printre care; handbal, rugby și baschet. Sus am posat un logo al Clubului sportiv școlar "Viitorul" din cluj Napoca

Insignă- In memoriam * 1894 - 1994
(Monumentul Memorandiștilor din Cluj Napoca)
Monumentul Memorandiștilor din Cluj Napoca a fost ridicat în anul 1994, la intersecția Pieței Unirii cu Bulevardul Eroilor, cu ocazia comemorării centenarului procesului intentat în mai 1894 memorandiștilor, care au avut puterea de a se ridica contra măsurilor de deznaționalizare a românilor, luate de guvernul austro-ungar. Monumentul Memorandiștilor, inaugurat la 9 iunie 1994, are o înălțime de 18,8 metri și este realizat de către sculptorul Eugen Paul. Monumentul are inscripționat pe parte dinspre pietonala Eroilor, un citat din cuvântul lui Ion Rațiu, ținut la cluj în data de 23 mai 1894, și anume: “Existența unui popor nu se discută, se afirmă!. Pe partea dinspre Piața Unirii, sunt inscripționate numele persoanelor cărora le este dedicat acest monument.

Insignă - C.U.G. (Combinatul de Utilaj Greu) Cluj-Napoca
Combinatul de Utilaj Greu (CUG) Cluj-Napoca a fost fondat în anul 1970, când s-au pus bazele unei unități moderne de producție pentru echipamente energetice: în special cazane cu abur, cazane de apă caldă, cazane cu destinație specială, arzătoare, echipamente pentru centrale termice.În anul 1991 CUG s-a divizat în opt societăți diferite, pentru ca în anul 1999, o parte dintre aceste societăți să refuzioneze sub același nume. Acest combinat este situat pe Bulevardul Muncii la nr.18.


Medalion - Sinterom Cluj- Napoca
Înfiintata in anul 1936, SC SINTEROM SA Cluj-Napoca a intrat in familia marelui Grup industrial românesc SCR (Societățile Comerciale Române)  in anul 2000. Gama de productie a companiei este foarte diversificata, cuprinzand piese sinterizate, piese ceramice, bujii auto, sarme, magneti, produsele de baza fiind cele destinate industriei auto. Această societate este situată pe Bulevardul Muncii la nr.12.

Cluj Napoca (până în 1974 Cluj; în germană Klausenburg, în maghiară Kolozsvár, în dialectul săsesc Kleusenburch, în latină  Claudiopolis) este un municipiu reședință de județ și cel mai mare oraș al judeţului Cluj, ce numără aproximativ 310000 locuitori. În trecut a fost reședința Comitatului Cluj și una dintre capitalele istorice ale Transilvaniei. Prima atestare documentară a unei așezări pe teritoriul de astăzi al Clujului a fost făcută de către geograful grec Claudius Ptolemeu, care a menționat aici una dintre cele mai însemnate localități din Dacia, cu numele Napuca. Cea dintâi atestare a Napocii romane datează din perioada imediat următoare războaielor de cucerire a Daciei, din anii 107 - 108 și constă dintr-o bornă militară, descoperită la Aiton, rezultată de la construcția unui drum strategic imperial. Fondată pe malul drept al râului Samus, Napoca era la început un simplu vicus. Ea devine așezare urbană (civitas) în timpul împăratului Hadrian, în anul 124, sub numele de Municipium Aelium Hadrianum Napoca, atestat în inscripții. Sus am postat steme vechi, interbelică, comunistă și actuală ale orașului, iar dedesubt pozele câtorva monumente arhitectonice reprezentative clujene. - Clădirile Primăriei și ale Gării din Cluj-Napoca.
Primăria

Gara 
Bastionul croitorilor

Județul Cluj este un județ situat în partea central-vestică a României, în centrul provinciei istorice Transilvania, întins pe 6674 km.p. și numărând aproximativ 692000 de locuitori. Capitala județului se află în orașul Cluj - Napoca. Ca subdiviziuni administrative județul se compune din 5 municipii - Cluj Napoca, Dej, Turda, Câmpia Turzii și Gherla, 1 oraș - Huedin și 74 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului, iar dedesubt pozele câtorva monumente arhitectonice reprezentative clujene.  

Prefectura
Catedrala ortodoxă - Turda
Casa de cultură - Câmpia Turzii
Primăria - Câmpia Turzii
Primăria - Turda
Biserica ortodoxă "Învierea Domnului" - Câmpia Turzii
Teatrul - Turda

______________ooOoo_____________ 

SUA - 10 dolari 1958 - Seria 541
Numai pentru uzul militarilor

Câteva vignete de pe acțiuni braziliene

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 22.03.2013

Niciun comentariu: