duminică, 18 martie 2012

MONOGRAFIA JUDEŢULUI BUZĂU - CAP. 28


În continuare îţi voi prezenta unele monumente, statui, sculpturi din peisajul urbanistic al Buzăului precum şi câteva lucrări din Tabăra de sculptură în aer liber de la Magura, judeţul Buzău. Menţionez că numele sculpturilor sunt date de către mine urmare a primei senzaţii pe care am simţit-o atunci când le-am fotografiat. Vizionare plăcută! Aştept comentariul tău aici.



Statuia generalului paraşutist Grigore Baştan - În faţa Spitalului Judeţean Buzău
Inventator şi deţinător de record naţional, Grigore Baştan (născut la data de 23 ianuarie 1922 în localitatea Coşcodeni, judeţul Bălţi, Republica Moldova şi decedat la data de 8 februarie 1983 la Bucureşti) a fost primul general paraşutist al României. Absolvent al Şcolii de pilotaj şi al Şcolii de Paraşutiştii. În 1944 şi-a demonstrat curajul pentru prima oară, prin participarea la luptele pentru eliberarea capitalei, împotriva trupelor hitleriste. Pentru merite deosebite, Grigore Baştan a fost decorat cu "Virtutea militară de război, clasa a II-a". Comandant al primului batalion de paraşutişti din România, generalul şi-a dedicat viaţa paraşutismului militar şi elevilor săi. În paralel, timp de peste 20 de ani s-a ocupat de pasiunea sa - paraşutismul sportiv, ca preşedinte al Comisiei Centrale de Paraşutism.

h

Statuia scriitorului Alexandru Vlahuţă - În faţa liceului din Râmnicu Sărat, care îi poartă numele
Alexandru Vlahuță (născut la data de 5 septembrie 1858 în localitatea Pleşeşti, azi alexandru Vlahuţă şi decedat la data de 19 noiembrie 1919 în Bucureşti) a fost un scriitor român, una dintre cele mai cunoscute cărți ale sale fiind România Pitorească, despre care Dumitru Micu spune că este un „atlas geografic comentat, traversat de o caldă iubire de țară”.



Statuia scriitorului Bogdan Petriceicu Haşdeu - În faţa liceului din Buzău, care ii poartă numele.
Bogdan Petriceicu Haşdeu, născut Tadeu Hasdeu, (26 februarie 1838 în localitatea Cristineşti, Hotin, Ucraina şi decedat la 25 august 1907 la Câmpina) a fost un scriitor și filolog român, pionier în diferite ramuri ale filologiei și istoriei românești. Academician, enciclopedist, jurist, lingvist, folclorist, publicist, istoric şi om politic, Haşdeu a fost una dintre cele mai mari personalități ale culturii române din toate timpurile.



Statuia lui Nicu I. Constantinescu, fost primar al Buzăului - În faţa Şcolii nr. 1 din Buzău

Nicu I. Constantinescu (născut Nicu Chințescu la 1840 în Craiova şi decedat la 21 aprilie 1905) a fost un politician român liberal, primar al orașului Buzăude 5 ori (între anii 1883-1888, 1889-1890, 1890-1892, 1895-1899 și 1901-1905) şi deputat din partea PNL în mai multe legislaturi. În calitate de primar al Buzăului, întrucât primăria nu avea un sediu propriu, Constantinescu a comandat construirea în centrul orașului a Palatului Comunal, care este şi astăzi clădirea-simbol a Buzăului. De asemenea, a asanat şi a pavat oborul şi a construit Bulevardul Parcului, cunoscut astăzi sub numele de Bulevardul Nicolae Bălcescu, care lega centrul oraşului de Parcul Crâng. În timpul mandatelor sale s-au construit sedii pentru mai multe şcoli, inclusiv şi pentru liceul care ayi îi poartă numele.

***


Câteva ornamente decorative marginale de pe bonduri americane



Niciun comentariu: