duminică, 25 martie 2012

CARCASSONNE - FRANŢA







***

SCRIITORI ROMÂNI 
DE PE MELEAGURI BUZOIENE
Cine este scriitorul buzoian care a scris volumele: Caii de fum, Zmeiele copilăriei şi Întoarcere în câmpie?
Bucur Chiriac – poet, publicist, eseist, născut la 1 mai 1932 în oraşul Buzău.

___________xxXxx_________




Această monedă a fost emisă în anul 2005 pentru a marca kosonul - vechea monedă dacică. Pe aversul acesteia sunt prezentaţi trei bărbaţi mergând spre stânga (un consul roman însoţit de doi lictori - persoane ce însoţeau pe înalţii demnitari romani), iar pe revers un vultur cu aripile deschise, în profil spre stânga, stând cu un picior pe un sceptru şi ţinând în gheara dreaptă o cunună în interiorul căreia se află monograma R (replică). Moneda este confecţionată din aur cu puritatea de 9,9 %, în greutate de 8,5 grame, tiraj de 250 de exemplare la preţul unitar de vânzare de către BNR de 4000 ron.
Coson (sau Koson) a fost un rege al dacilor după domnia lui Burebista. Se presupune că printre conspiratorii împotriva regelui Burebista s-a aflat şi Koson. De la regele Koson au rămas monedele de aur, cosonii care îi poartă numele.

România - Titlu de acţiuni la purtător - 5 x 500 lei 1922
Societate anonimă din Bucureşti
BANCA VITICOLĂ A ROMÂNIEI
 
Câteva ornamente decorative marginale de pe certificate şi bonduri americane

Câteva vignete de pe bonduri americane


con_dorul@yahoo.com

Niciun comentariu: