Epaminonda's Blog.....: RHODESIA

1 pound 1968

RHODESIA
(Teritoriul de astăzi al statului Zimbabwe)

A fost un stat african situat în sud estul Africii,

ce a existat în perioada anilor 1965 – 1979.

A fost o monarhie constituțională

cu parlament ales democratic.

Și-a câștigat independența la data de

11 noiembrie 1965 față de Marea Britanie.

Statul avea capitala la Salisbury

(denumire actuală - Harare),

număra 6,93 milioane de locuitori

și se întindea pe 390580 kilometri pătrați

Deviză: Sa fim demni de acest nume!

Stema oficială:

Steaguri oficiale de-a lungul timpului:

Pe aversul bancnotei aplicate aici este redat chipul

reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii,

iar pe revers este redată o imagine a Cascadei Victoria.

Elisabeta a II-a, nume complet Elizabeth Alexandra Mary, născută în anul 1926, este suverana Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord precum şi a statelor independente din componenţa Commonwealth-ului britanic.

Cascada Victoria se găsește pe cursul fluviului african Zambezi, la granița dintre statele Zimbabwe și Zambia, fiind declarată în anul 1989 de UNESCO - monument al naturii. Primul european care a ajuns la cascadă, la 16 noiembrie 1855, a fost scoțianul David Livingstone, misionar și cercetător al Africii, numind-o „Victoria” în cinstea reginei Victoria a Angliei. Băștinașii numesc cascada Mosi-oa-Tunya = „Fumul tunător” - de la ceața provenită din pulverizarea apei care se înalță până la 30 de m peste apă și este vizibilă de la o distanță de 30 km. Lățimea maximă a cascadei este de 1708 m, iar debitul de 170 - 10000 m³/s. Această variație mare a debitului de apă se datorează anotimpului secetos (septembrie și octombrie) respectiv ploios (februarie și martie). Înălțimea maximă de cădere a apei este 110 metri.

Gara

Catedrala anglicană

Banca națională

Deasupra admiri trei monumente arhitectonice reprezentative din capitala Harare, iar mai jos câteva piese de numismatică și medalistică rhodesiană.

Insignă rhodesiană

Monedă rhodesiană

Medalie rhodesiană

xxx

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN CITAT CELEBRU

COMENTAT DE AMICUL

CONSTANTIN BIDULESCU

DIN PLOIEȘTI

O EPIGRAMĂ PROPRIE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

________xxx________

CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL COVASNA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

Insigna - A III-a expoziție insignografică 1986 Târgu Secuiesc

Târgu Secuiesc (în maghiară Kézdivásárhely, în germană Szekler Neumarkt) este un municipiu din județul Covasna, România, care include și satul Lunga. În vechime localitatea a fost reședința scaunului istoric secuiesc Kezd. La recensământul din anul 2011 orașul număra 14891 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: maghiari – 88,1%, români – 6,99%, romi – 1,51% și restul – necunoscută sau altă etnie. Este al doilea cel mai mare centru urban al județului, după reședința Sfântu Gheorghe. Componența confesională actuală a populației municipiului Târgu Secuiesc astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 5,53%, romano catolici – 69,26%, reformați – 20,145, și restul – nedeclarată sau altă religie. Veche așezare, cu o istorie milenară, aceasta este locuită încă din timpul romanilor, așa cum atestă descoperirile arheologilor de acum mai bine de un veac și jumătate. Este vorba de un adevărat tezaur ce cuprinde pocale de aur, arme și urne funerare. Distrusă de valurile de populații migratoare, pe ruinele vechilor construcții romane, ia naștere o nouă așezare. În epoca medievală localitatea era cunoscută sub numele de Asseculi Oppidum (orașul de lemn), nume care provenea de la materia primă folosită la construcția locuințelor. Mai târziu, era denumit Torjavasara (Târgul Turia), întărind astfel rolul important al târgului care se ține în localitate. Încă din anul 1472, regele maghiar Sigismund ridică localitatea la statutul de oraș regal, sub numele Thoryawasara și îi acordă dreptul de a ține târguri săptămânale. Orașul s-a format în apropiere de drumul ce leagă Brașovul de Moldova, prin Pasul Oituz. Între veacurile al XVI-lea - al XIX-lea, Târgu Secuiesc reprezintă unul dintre cele mai importante centre meșteșugărești și comerciale din Ținutul Secuiesc.

Centrul de formă ovală, care a fost și piața orașului, are un stil unic în Europa: din el ies în forma razelor soarelui așa-numitele "udvarterek" (în traducere aproximativă "curți"), niște străduțe înfundate (în oraș există 72 asemenea "străduțe"). Acestea au luat ființă odată cu dezvoltarea orașului, când familiile de meșteșugari au început să construiască în grădinile din spatele clădirilor principale (care dădeau spre centru) alte case, cu acces ușor în piață. Pe ultimul teren construibil au fost ridicate case în așa fel încât să blocheze accesul din afara pieței. Accesul în centru se face prin patru străzi de la "colțul" pieței. Începând cu deceniul al optulea al secolului al XIX-lea, casele mici, de lemn, ale meșteșugarilor au fost înlocuite treptat de casele din piatră, etajate, ale negustorilor. Imaginea panoramică a orașului reflectă centrul mic, îngust, datorat aglomerării caselor. Câteva dintre atracțiile turistice ale orașului sunt:

Biserica Reformată-Calvină cu capacitatea de 100 locuri, ridicată în stil baroc și neoclasic între anii 1770-1782.
Biserica romano-catolică (1722 – piatra de temelie)
Primăria orașului, ridicată în anul 1907 pentru Casa de economii și ajutor.
Muzeul breslelor inaugurat în anul 1972 în vechea clădire a primăriei.
Casa de Cultură Vigadó, construită între anii 1902 – 1904.
Biblioteca Weselényi Miklós înființată pe data de 25 decembrie 1842.
Cartierul Kanta
Clădirea Liceului teoretic Nagy Mozes

Insigna - A VII-a expoziție insignografică 1990 Târgu Secuiesc

Poarta secuiască tradițională este considerată actul fundamental de identitate al secuilor, gravat în lemn. Poarta secuiască se deosebește de poarta maramureșeană prin faptul că are un stil diferit. Simbolul principal sculptat pe poarta secuiască este laleaua, căreia i se adaugă alte motive florale sau geometrice. La înfrumusețarea porților secuiești contribuie și coloristica, deoarece unele dintre ele sunt pictate în culori vii. Poarta are un acoperiș de șindrilă, sub care se pune câteodată porumbar pentru a mări efectul estetic. Înălțimea porții mari este de cel puțin patru metri, pentru ca și căruța încărcată cu fân să poată trece sub ea. Înălțimea porții mici este de aproximativ doi metri și are o structură separată: grindă frontală, contrafișe, portiță în poartă. Porțile mai vechi au fost ornamentate cu motive geometrice, stilizate, mai târziu cu motive vegetale, mai ales cu motive florale. Motive des întâlnite sunt luna și soarele. Grinda frontală este de obicei decorată cu inscripții, de regulă anul construirii, numele gazdei și al soției lui. Uneori sunt încrustat și versuri sau mesaje.Modelele secuiești străvechi precum spiralele, motive vegetale etc. care ornează o poartă secuiască sunt desenate pe lemn cu mâna. După desenare, motivele sunt cioplite. Confecționarea unei porți secuiești de dimensiuni mari durează în jur de 1,5 - 2 luni, dacă lucrează la ea 5 - 7 oameni. Pentru a construi o poartă secuiască, meșterul trebuie sa fie dulgher, tâmplar și sculptor în același timp. Sculptarea unei porți poate să dureze între 16-20 zile, construirea porții de la alegerea materialului până la ridicarea lui se poate face în 6 săptămâni. Ornamentele specifice sunt aplicate manual, respectând atât tradiția, cât și preferințele viitorului proprietar. Sculptura în relief poate să aibă adâncimea între 5–10 mm. După finisare, poarta este impregnată cu ulei de in.

Insigna - A XIII-a expoziție de insigne

A XXXI-a expo insigne 2005 Târgu Secuiesc

Insignografia este știința și pasiunea de a colecționa, studia și arăta și altora diversitatea de insigne realizate, ea deosebindu-se cu totul de medalistică sau numismatică. Insigna este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc. Mai jos prezint un scurt istoric al mișcării insignografice din România. La începutul anilor 1950 în ţara noastră existau câteva colecţii remarcabile de insigne, în marea majoritate amestecate însă între cele de monede, medalii sau timbre. Începutul unei colecţii organizate de insigne în România o datorăm lui Dogaru Ioan care încă din 1948 a început să îşi ordoneze piesele după anumite criterii şi tematici. Peste două decenii militarul de carieră Dogaru Ioan are o idee deosebită de a prezenta într-o expoziţie o parte din colecţia sa care acum număra peste 4200 de piese. Şi astfel, la data de 24 martie 1968 este semnat în mod oficial actul de naştere al insignografiei româneşti la Casa Centrală a Armatei, actualmente Cercul Militar Naţional. Expoziţia a întrunit toate elementele specifice unei manifestări de ţinută: invitaţie tipărită, afiş, catalog şi ceea ce a fost cel mai important, insignă proprie. Evenimentul a fost mediatizat în revistele Magazin, Flacăra şi Viaţa Militară. Un impact mediatic în activitatea insignografică din ţară l-a avut expoziţia itinerantă de insigne realizată de col. Dogaru Ioan, la Casele armatei din Braşov, Iaşi, Bacău, Constanţa, respectiv la Palatul Pionierilor de la Cotroceni. La 7 ani de la expoziţia de insigne din capitală, are loc la Petroşani prima întâlnire pe ţară a colecţionarilor de insigne (2 - 3 august 1975), rod al colaborării a trei colecţionari de marcă din ţară: col. (r) Dogaru Ioan - Bucureşti, Milovan Pavel - Timişoara şi Dula Aurel – Petroşani. Următoarele întâlniri anuale au avut loc la Timişoara, Craiova, Bucureşti- Casa Centrală a Armatei, Petroşani, Arad, Tg. Mureş etc. După 1989, activitatea noastră a trecut printr-o perioadă foarte dificilă, iar timp de 10 ani toate întâlnirile au avut loc la Petroşani. Trecând peste acest şoc, ne-am reorganizat şi a apărut ideea înfiinţării unei asociaţii care să degreveze Societatea Numismatică Română de activitatea insignografică care a luat un avânt deosebit în România.

Insigna - I.A.M.E.

(Întreprinderea de aparataj și motoare electrice)

Întreprinderea de aparataj auto și motoare electrice (I.A.M.E.) Sfântul Gheorghe a fost o adevărată familie pentru cei care lucrau în ea. Iată ce își amintește un fost muncitor în această întreprindere; „Luam prime şi ne strângeam pe terenul de fotbal, unde ne distram împreună. Directorul aducea şi o formaţie de muzică populară, cântam, dansam, aşa era pe vremuri. Eram tineri. (…) Pentru majoritatea angajaţilor, IAME a însemnat mai mult decât o fabrică şi un loc de muncă. „IAME a fost un spirit. Majoritatea angajaţilor erau tineri, generaţiile ’71, ’72, ’73 toate s-au angajat acolo după ce au terminat școala sau facultatea. A fost o adevărată frăţie, în sensul bun la cuvântului. (…) În perioada de glorie, adică în anii ’87-’88 când producea şi ventilatoare, fabrica a avut aproape 3000 de angajați, dar după privatizare a intrat în faliment și în 2006 s-a pus lacătul pe uşă. (…) Mulţi dintre colegi au lucrat acolo încă de la înfiinţare şi au trecut foarte, foarte greu peste acest moment”. Adresa de corespondență a ântreprinderii era: Sfântu Gheorghe, Strada Constructorilor, nr. 2 C. Până în 1989, judeţul Covasna a fost un reper în industria construcţiilor de maşini. La Sfântu Gheorghe, mii de oameni lucrau în fabricile de aparataj auto, motoare electrice, cutii de viteze sau subansamble auto, care s-au închis una după alta. Această ramură a început să dea semne de redresare în ultimii ani, odată cu deschiderea mai multor fabrici de cablaje auto şi volane pentru maşini.

Inspectoratul pentru situații de urgență

"Mihai Viteazu" al județului Covasna

Inspectoratul pentru Situatii de Urgentă "Mihai Viteazul" al judeţului Covasna este constituit ca serviciu public deconcentrat în subordinea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, în scopul asigurării managementului situaţiilor de urgenţă pe tipurile de risc din competenţă.

Misiunea inspectoratului este de a executa activităţi de prevenire, monitorizare şi gestionare a situaţiilor de urgenţă. Scopul inspectoratului îl reprezintă managementul situaţiilor de urgenţă pe tipuri de risc din zona de competenţă judeţul Covasna. Sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Mihai Viteazul” al județului Covasna este situat în municipiul Sfântu Gheorghe, pe Strada Oltului, la nr. 31-33.

Sfântu Gheorghe (în maghiară Sepsiszentgyörgy, în germană Sankt Georgen) este un municipiu, reședința de județ și cel mai mare oraș al județului Covsna, provincia istorică Transilvania, România. Prima atestare documentară este din anul 1332, însă descoperirile arheologice fac dovada existenței umane încă din neolitic. Orașul are o populație de aproximativ 56000 locuitori, majoritar de etnie maghiară. Deasupra am postat stema veche și actuală a orașului. Mai jos admiri fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură din vremuri diferite din municipiul Sfântul Gheorghe.

Monumentul eroilor

Pod peste râul Olt

Prefectura

Biserica reformată

Gara

Școala normală de fete Regina Maria

Liceul reformat

Muzeul național secuiesc

Școala primară de stat

Fabrica de țesut

Piața General Averescu

Parcul

Fabrica de țigarete

Biserica romano catolică

Templul

Covasna (în maghiară Kovászna) este un județ din provincia istorică Transilvania, România.Județul Covasna se află situat în centrul României, în partea internă a Carpaților de Curbură. Situat în partea de sud-est a Transilvaniei, teritoriul acestui județ este legat de spațiul extracarpatic prin pasurile Buzău și Oituz precum și prin mai multe trecători ale Carpaților Răsăriteni. Județul cu suprafața de 3710 kilometri pătrați și populația de aproximativ 206000 locuitori are reședința administrative în Sfântul Gheorghe. Ca subunități administrative județul este compus din; 2 municipii – Sfântul Gheorghe și Târgu Secuiesc, 3 orașe – Baraolt, Covasna și Întorsura Buzăului precum și un număr de 40 de comune. Populația județului Covasna aparține următoarelor etnii; maghiară -74%, română – 23% și romă – 3%. Deasupra am postat stema și harta județului iar mai jos fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură din vremuri diferite din județul Covasna, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.