Epaminonda's Blog.....: SENFTENBACH

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură și

arhitectură din localitatea austriacă SENFTENBACH, bundeslandul

AUSTRIA SUPERIOARĂ, dar și câteva vechi trimiteri poștale.

Arhitectură locală

Trimiteri poștale

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

O MEDALIE ȘI

CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Institutul de cercetare - proiectare pentru automatizări (I.P.A. T.C. T)

Infiintat in anul 1960 ca Institut de cercetare - proiectare pentru automatizari, IPA si-a pastrat pana in prezent profilul de baza: cercetare - dezvoltare, proiectare, productie, montaj, service si consultanta de echipamente si instalatii de automatizare si tehnologia informatiei (IT), in industrie (chimie, petrochimie, metalurgie, materiale de constructie, energetica, constructii de masini etc.), protectia mediului (control emisii noxe, monitorizare parametri meteo-hidro), servicii pentru cetatean (informatizare spatii publice, control iliminare piste aterizare-decolare, monitorizare parametri seismici, supraveghere comportare baraje hidrotehnice, sisteme de securitate si alarmare incendiu). Dupa 1990, IPA SA a devenit o societate comerciala pe actiuni, pastrandu-si profilul. Din 1997, IPA SA a adoptat o structura organizatorica flexibila, devenind mai eficienta si mai profitabila. In prezent, IPA SA este o societate integral privata care are implementat si mentine un sistem de calitate conform celor mai recente standarde mondiale. Sus am postat logo-ul și o fotografie cu sediul central al IPA SA București.

Insigna - Asociația internațională de poliție (I.P.A.) Secția română

Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor (I.P.A.) are în rândurile sale oameni de pretutindeni, neangajaţi politic. Cei mai mulţi dintre ei sunt poliţişti, dar sunt şi jandarmi, poliţişti de frontieră sau pompieri. Tineri, maturi sau vârstnici, bărbaţi sau femei, aşa cum le-a dictat conştiinţa, au optat să facă parte din această organizaţie. Cu toate că, uneori, îi separă mii de kilometri, că au o cultură diferită sau că vorbesc, în marea lor majoritate, o altă limbă, au aderat fără echivoc la ideea de prietenie şi eforturile britanicului Arthur Troop, fondatorul organizaţiei. Deasupra admiri logo-ul Asociației Internaționale a Polițiștilor. Nimeni nu le-a impus să intre în Asociaţia Internaţională a Poluițiștilor. Prietenia a fost cea care, încă de la început, a reprezentat, pentru organizaţie, temelia pe care au fost construite, cu timpul, toate mecanismele de funcţionare. În afara acestui sentiment durabil, Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor n-ar fi existat. Ea este cea care a dat viaţă ideilor lui Arthur Troop şi a întreţinut permanent speranţa întăririi şi lărgiri organizaţiei. Prietenia a fost, este şi va rămâne pentru totdeauna emblema sub care se vor desfăşura toate acţiunile şi activităţile Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor. Eforturile de constituire şi de dezvoltare a Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor au fost încununate de succes şi datorită faptului că, în sufletul oamenilor care apăra legea şi societatea, prietenia are rădăcini adânci şi solide. La aceşti oameni se va găsi întotdeauna, din belşug, spirit de echitate şi dreptate, susţinere morală, respect şi apreciere faţă de valorile umane şi ale statului de drept. Implicarea Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor în acţiuni de caritate demonstrează sensibilitatea şi generozitatea membrilor ei. Răspunzând întotdeauna la solicitările celor din jur, membri I.P.A. oferă societăţii un model de comportament demn de urmat. De aceea, cine nu manifestă solicitudine şi iubire faţă de oameni nu-şi va găsi niciodată locul în această organizaţie. Se va simţi stingher şi va pleca de bunăvoie, pentru că în Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor rămân numai acele caractere pentru care dragostea, cinstea, onoarea şi condescendenţa faţă de semeni reprezintă valori la care nu vor renunţa, indiferent de contextul pe care realitatea îl oferă fiecăruia. Prietenia i-a unit pe toţi şi tot prietenia este cea care i-a făcut pe membri I.P.A. să fie mai buni şi mai mărinimoşi. Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor va rezista atâta timp cât prietenia va găsi în oameni acele resurse prin intermediul cărora iubirea, binele şi speranţa se perpetuează. I.P.A. este o stare de spirit, deschisă tuturor poliţistior, dincolo de barierele discriminării de orice fel, indiferent de rang, rasă, culoare, sex, religie sau limbă.

I.P.A. Secţia Română a fost fondată la data de 31 august 1992 şi afiliată la International Police Association in data de 25 octombrie 1996. Asociaţia este organizată pe principiul teritorialităţii, cu sediul oficial în municipiul Bucureşti, fiind formată din regiuni (filiale), constituite pe lângă structurile profesionale ale M.A.I.. Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor - Secţia Română (I.P.A. Secţia Română) este o organizaţie nonguvernamentală, nonprofit şi functionează conform prevederilor legislaţiei româneşti şi ale Statutului Internaţional I.P.A.. Are la bază libera asociere şi este formată din poliţişti şi alte cadre ale Ministerului Administraţiei şi Internelor.

La finele anului 2010, în I.P.A. - Secţia Română funcţionau 150 de filiale, însumând peste 58500 de membri. Deasupra admiri Certificatul de afiliere al României la I.P.A.. I.P.A. - cea mai mare organizaţie de prietenie a poliţiştilor din întreaga lume - a fost creată la 1 ianuarie 1950. De atunci, motto-ul său "Servo per amikeco" (“Servicii prin prietenie” - în limba esperanto) a câştigat în peste cinci decenii de existenţă mai mulţi aderenţi decât şi-ar fi putut cineva imagina. Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor a fost înfiinţată din iniţiativa unui ofiţer de poliţie din Lincolnshire - Anglia, Arthur Troop, care a dorit să creeze astfel un canal pentru prietenia între poliţiştii de pretutindeni şi cooperarea internaţională. Născut la 15 decembrie 1914, el s-a angajat în iunie 1936 la Poliţia din Lincolnshire, unde s-a specializat în probleme de trafic rutier. După cel de-al doilea Război Mondial, Arthur s-a dedicat proiectului înfiinţării unei organizaţii mondiale a poliţiştilor, dând dovadă de mare încredere în oameni şi în virtuţile prieteniei adevărate. Opţiunea le-a aparţinut în totalitate, după cum şi renunţarea la statutul de membru nu este condiţionată în vreun fel. Ce-i atrage şi, mai ales, ce-i ţine într-o astfel de organizaţie? Cu siguranţă, nu un interes material, pentru că Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor nu satisface o asemenea dorinţă. Poate că este greu de crezut, dar cei mai mulţi membrii ai I.P.A., şi este vorba, în primul rând, de cei care au contribuit în mod substanţial la consolidarea şi extinderea organizaţiei, au o mare capacitate de comunicare şi relaţionare. Dublată de puternice sentimente de omenie, întrajutorare, toleranţă şi bună-cuviinţă, aceşti oameni au făcut din prietenie un mod de a fi. Pentru ei, prietenia generează ocazii şi prilejuri de a se cunoaşte, de a se apropia şi este principala sursă care le alimentează dorinţa de a stabili relaţii noi.

Insigna - Fruntaș în întrecerea socialistă

Apariţia fenomenului social-economic comunist numit “întrecere socialistă”, se datorează lui Alexei Stahanov, care a fost primul fruntaş în mişcarea de întrecere socialistă în muncă, şi că exemplul actului său de “eroism în muncă” a fost promovat extrem de agresiv nu numai în Uniunea Sovietică ci şi exportat şi în celelalte state comuniste, inclusiv în România.

În anii celui de al doilea cincinal sovietic (1933-1937), aşa numita mişcare “stahanovistă” şi-a luat numele de la minerul din Donbass care, într-un singur schimb de lucru, a reuşit, se zicea, să extragă 102 tone de cărbune, faţă de norma de 7 tone. S-a aflat ulterior că minerul a fost ajutat în obținerea recordului său și de către autoritățile politice ale minei. Alexei Stahanov a fost recompensat cu montarea unui telefon, primind un cal cu şaretă, să poată veni mai repede omul la serviciu.

Oricum, mişcarea stahanovista a fost promovată de Partid în toate domeniile de activitate din societatea comunistă, ajungând să cuprindă într-o formă sau alta şi pe contabili, şi pe cercetători, şi pe învăţători, şi pe miliţieni, securişti şi torţionari. Partidul a avut grijă să-i recompenseze pe câştigătorii acestor întreceri în muncă cu diverse diplome, medalii, chiar şi ordine ale muncii, acordând şi recompense materiale, dar numai pentru câştigătorii plasaţi pe primele 3 locuri. Ceilalţi participanţi, care reprezentau de fapt majoritatea oamenilor muncii, se alegeau în cel mai bun caz (aveau prioritate cei cu “origine sănătoasă”) cu evidenţierea lor într-una din frecventele şedinţe, organizate cu râvnă de către Partid şi sindicate, sau numele lor (uneori, însoţite şi de fotografii) erau atârnate la gazeta de perete. Nu se poate spune că recompensarea muncii în societatea comunistă “multilateral dezvoltată” din România nu avea şi portiţe care permiteau un câştig mai mare decât cel bazat pe “gradaţiile” sistemului de salarizare.

Existau şi metode de salarizare în acord direct, pentru munca individuală cu bucata (metrul, tona, etc., după caz), sau în acord global pentru munca normată a unui colectiv în ansamblul sau, cu redistribuirea sporului de câştig peste limita salariului tarifar în funcţie de realizările bazate pe o normare internă. Numai că organele de partid şi de sindicat, împreună cu organele administrative superioare şi cele tutelare din ministere, aveau grijă să limiteze fondul de salarii în aşa fel încât rareori se putea obţine un câştig mai mare decât cu 20-25% peste salariul nominal.

Insigna - (Mihai Eminescu) 15 iunie 2021

Această insignă este gravată de Constantin Dumitrescu,

gravor al Monetăriei Statului

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literature română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române. Prin tot ce a scris Eminescu este contemporanul vremurilor actuale. Dedesubt sunt câteva luări de poziție ale gazetarului de excepție care a fost el;

Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii.
Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute nației în ajunul alegerilor și trec, totuși, drept reprezentanți ai voinței legale și sincere a țării. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei.
Uzurpatori, demagogi, capete deșarte, leneși care trăiesc din sudoarea poporului, fără a o compensa prin nimic, ciocoi boierești și fudui, mult mai înfumurați decât coborâtorii din neamurile cele mai vechi ale țării - despre clasa politică a României.
Părerea mea individuală e că politica ce se face azi în România, și dintr-o parte și din alta, e o politică necoaptă.
Vom avea de-acum înainte dominația banului internațional, impusă de străini. Peste tot credințele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână în mănâ cu sărăcia claselor lucrătoare, amenință clădirea măreață a civilizației creștine.
Statul român nu mai este un produs al geniului rasei române, ci un text franţuzesc aplicat asupra unui popor ce nu-l înţelege
Poporul a pierdut de mult încrederea că lucrurile se pot schimba în bine şi, cu fatalismul raselor nefericite, duce greul unei vieţi fără bucurie şi fără tihnă.
Temelia liberalismului adevărat este o clasă de mijloc care produce ceva, care, punând mâna pe o bucată de piatră îi dă o valoare înzecită şi însutită de cum o avea, care face din marmură statui, din in pânzătură fină, din fier maşini, din lână postavuri.
Condiţia civilizaţiei statului este civilizaţia economică. A introduce formele unei civilizaţii străine fără ca să existe corelativul ei economic este curată muncă zadarnică
De când e lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceşte sus, iar economiceşte jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică este mama celei politice.
Lucrul la care aspiră toţi este de a se folosi numai de avantajele civilizaţiei străine, nu însă de a introduce în ţară condiţiile de cultură sub care asemenea rezultate să se producă de la sine.
Cine zice progres nu-l poate admite decât cu legile lui naturale, cu continuitatea lui treptată. A îmbătrâni în mod artificial pe un copil, a răsădi plante fără rădăcină pentru a avea grădina gata în două ceasuri, nu e progres, ci devastare… Adevăratul progres nu se poate opera decât conservând pe de o parte, adăugând pe de alta; o vie legătură între prezent şi viitor, nu însă o serie de sărituri fără orânduială.

Federația română de înot (F.R.N.)

Concursul de înot juniori

România - Bulgaria - Grecia - 1980 România

Natația este înotul practicat ca sport. Înotul este mișcarea de deplasare a oamenilor sau animalelor prin apă, de obicei fără niciun fel de asistență. Tipurile sau stilurile de înot sunt craul, bras, fluture sau spate, dar și anumite derivate ale acestora, de exemplu bras lung, spate dublu etc. Natația este un sport nautic și disciplină sportivă în care sportivii se întrec în mai multe probe care implică deplasarea în apă prin înot. Natația cuprinde mai multe ramuri sportive: înotul sportiv, polo pe apă, sărituri în apă și înot sincron. Pe lângă aceste ramuri ale natației ar mai putea fi incluse și altele, cum ar fi: înotul de fond (maratonul nautic), înotul subacvatic, înot masters. Unele probe de înot sunt incluse și în competițiile de triatlon și pentatlon modern.

Federaţia română de nataţie şi pentatlon modern, denumire iniţială - Federaţia română de nataţie, a fost fondată în anul 1930. Este o organizaţie nonguvernamentală care se ocupă cu organizarea competiilor din aceste discipline sportive în România.

___________ooOoo___________

UN BOND ROMÂNESC