Epaminonda's Blog.....: MINUNI ALE ARHITECTURII MONDIALE

1. Statuia lui Cristos Mântuirorul (Cristo Redentor) este un monument din orașul Rio de Janeiro (Brazilia), amplasat la sud de oraș, pe muntele Corcovado (700 m), în pădurea Tijuca. Ideea realizării monumentului a apărut cu ocazia aniversării a 100 de ani de la declararea independenței Braziliei.

Schițele proiectului au fost întocmite de inginerul Heitor Silva Costa, însă din motive financiare, numai după zece ani a început construcția lui. Cu sprijinul Franței și Vaticanului s-a reușit realizarea proiectului și sfințirea statuii la data de 12 octombrie 1931. Edificiul, reprezentativ pentru stilul arhitectonic Art Deco, are o înălțime de 30 metri, împreună cu soclul 38 de metri. Soclul ocupă o suprafață de 100 metri pătrați. Lățimea statuii, la nivelul brațelor, este de 28 metri, iar greutatea sa este de 1145 de tone, masa aproximativă a capului este de 30 de tone, iar cea a fiecărei mâini de 8 tone. Capul măsoară 3,75 m, fiecare mână 3,20 m, lărgimea tunicii este de 8,50 m. În soclu statuii se află o capelă cu hramul Maica domnului, unde pot intra 150 de persoane și unde sunt celebrate căsătorii și botezuri. Mulajul (modelul) din ghips, precum și sculptura a fost efectuată de sculptorul francez Paul Landowski.

Prin dimensiunile sale, acest monument este una dintre cele mai mari statui ale lui Isus Cristos din lume.În prezent, în Brazilia și Portugalia, există mai multe copii ale statuii Cristos Mântuitorul din Rio de Janeiro. Devenind celebru în Franța ca portretist, sculptorul român Gheorghe Leonida a fost inclus de către Paul Landowski în echipa care a început să lucreze la statuia gigantică de la Rio de Janeiro în 1922, fiind însărcinat să realizeze capul statuii Mântuitorului. Materialul de construcție este compus din beton armat, acoperit cu un strat de mozaic. Monumentul este folosit de biserica catolică la diferite aniversări dar și ca loc de pelerinaj.
2. Marele Zid Chinezesc este o construcție strategică ce a fost construită cu scopul de apărare a graniței imperiului chinez contra atacurilor popoarelor nomade din nordul Chinei.

Este o construcție gigantică considerată după volum ca cea mai mare de pe glob, cu o lungime de 21196,18 km. Prima porțiune a zidului a fost construită probabil în a doua jumătate a secolului V Î.Hr., în timpul dezbinării Imperiului chinez, cu scop de apărare împotriva nomazilor din nord. În anul 214 I.Hr. s-a construit porțiunea de zid de la fluviul Galben cu scop deapărare față de poporul omad Xiongnu (numiți de europeni - huni). Spre deosebire de zidul construit mai devreme care se întinde și în văi, zidul acesta era construit numai pe crestele munților. Din lipsă de argilă s-a folosit la construcția zidului numai piatră așezată pe straturi. Din acele timpuri zidul a fost mereu reclădit, atingând în timpul dinastiei Ming lungimea maximă. În anul 1493 împăratul Hongzhi a început construcția zidului dinastiei Ming care servea ca apărare contra mongolilor și pentru o supraveghere mai bună a drumurilor comerciale, ca porțiunea centrală a drumului mătăsii, pe crestele munților începându-se o construcție deosebit de costisitoare. Mortarul folosit era produs din piatră de calcar arsă amestecat cu amidonul din orez. La construcția interioară a zidului se folosea un amestec de argilă nisip și piatră cioplită. Grosimea zidului este foarte diferită, variind între 4 și 10 metri. La intervale de câteva sute de metri s-au construit turnuri de 12 m înălțime cu rolul de observare, transmitere de semnale și depozit de arme. Lăsat în paragină începând cu secolul al XIX-lea, Marele Zid Chinezesc a fost luat sub protecție guvernamentală din 1952, fiind declarat monument istoric al Chinei. Cu toate astea, numai o mică porțiune din zid a fost reabilitată și accesibilă turiștilor.

Marele Zid Chinesesc a fost deschis publicului în anul 1970 și de atunci este unul dintre cele mai vizitate edificii din lume, numărul vizitatorilor depășind ordinul milioanelor. Potrivit documentelor istorice care s-au păstrat, de-a lungul timpului „din fiecare familie cu cinci membri, cel puțin doi dintre aceștia a trebuit să muncescă la zid”. Mai mult decât atât, prizonierii politici și ceilalți deținuți străbăteau zilnic sute de kilometri, purtând lanțuri și zgărzi din fier, iar din acest motiv, mulți dintre aceștia mureau în marș. Numărul deceselor din timpul construcției zidului poate fi estimat la două sau chiar trei milioane de chinezi. De atunci, fiecare dinastie a Chinei a continuat extinderea moștenirii lăsate de înaintași. Ca orice monument istoric de o asemenea anvergură, în spatele Marelui Zid Chinezesc se află o sumedenie de legende populare pline de simbolism. Cea mai conoscută dintre acestea este cea a soției unui bărbat chinez, care a murit în timp construcției Zidului. Se spune că Meng Jiangnu a venit într-o zi să își viziteze soțul, fără a ști însă de moartea acestuia. Ceilalți constructori nu au putut să îi spună adevărul, așa că au lăsat-o să meargă mai departe, în speranța că la un moment dat femeia va realiza singură ce s-a întâmplat. Cu toate acestea, femeia a mers mai departe de la un capăt la altul al Zidului în speranța că îl va găsi. În final, ajunsă la capătul zidului și secătuită de puteri, aceasta a aflat crudul adevăr și a început să plângă atât de tare încât lacrimile ei au creat o fisură în zidul grandioasei fortificații. De atunci, acolo există un templu ridicat în cinstea ei. În ultima vreme Marele Zid a început să se degradeze, iar în unele porțiuni a fost distruse complet. Pe lângă degradarea naturală a fortificației, specialiștii mai arată și faptul că printre cauzele ce au distrus zone importnate din Zid, se numără și acțiunile oamenilor, care îl vandalizează sub diverse forme, una dintre cele mai comune fiind vânzarea de porțiuni mici din zid sub formă de suvenir. Aproximativ 2000 de kilometri din Marele Zid au dispărut şi aproape 1200 de kilometri sunt în stare proastă, a declarat administraţia de stat însărcinată cu patrimoniul.
3. Marea Piramidă din Giza (Gizeh) (numită și Piramida lui Keops) este localizată pe Platoul Gizeh - orașul Gizeh, necropola anticului Memphis, actualmente parte a capitalei Cairo.

Marea Piramidă din Gizeh a fost cea mai înaltă construcție din lume mai mult de 43 de secole, până în secolul al XIX-lea, în anul 1889 când a fost construit Turnul Eiffel. Avea, la început, 146 m (azi doar 138 m) înălțime, latura de 227 m și cuprinde 2521000 m cubi de piatră. Unghiul sub care e construită este de 54 de grade și 54 de minute. Fiecare parte a ei este orientată atent spre unul din punctele cardinale locale, adică nord, sud, est și vest. Perimetrul orizontal al fiecărei secțiuni în piramidă descrie un pătrat. Cea mai mare eroare între lungimile laterale este, uimitor, mai mică de 0,1%. Fiecare bloc de piatră din cele două milioane în total cântărește mai mult de 2 tone. S-a sugerat faptul că în cele trei piramide sunt suficiente blocuri de piatră pentru a construi un zid gros de 30 cm și înalt de 3 m care să înconjoare Franța. Suprafața ocupată de Marea Piramidă poate înghiți Bazilica Papală Sf. Petru din Roma, catedralele din Florența și Milano, Abația Westminster și Catedrala Sf. Paul din Londra, toate laolaltă.Fețele piramidei erau placate cu plăci șlefuite din calcar. A fost construită de faraonul Knufu din a IV-a Dinastie, în jurul anului 2560 î.Hr. pentru a servi drept mormânt acestuia.Potrivit lui Herodot, construcția ei ar fi durat peste douăzeci de ani și la ea ar fi lucrat 100000 de oameni. Întâi a fost pregătit locul de amplasare și au fost transportate blocurile de piatră. Deși încă nu se știe exact cum au fost așezate blocurile de piatră, au existat mai multe teorii: una din aceste teorii se referă la construirea unei rampe drepte sau în spirală, ce era înălțată pe măsură ce se ridica piramida. Această rampă, îmbrăcată cu noroi și apă, ușura transportarea blocurilor împinse (sau trase) la locul lor. O altă teorie sugerează că blocurile de piatră erau puse la locul lor folosind pârghii lungi. Pe fațeta din nord se află intrarea în piramidă. Coridoarele și galeriile duc fie spre camera mortuară a regelui, fie au avut alte funcții. Camera regelui se află în inima piramidei, putând fi accesată numai prin Marea Galerie și un coridor ascensional. Sarcofagul regelui este făcut din granit roșu, ca și pereții interiori ai camerei. Cea mai impresionantă este piatra cu laturi foarte fin șlefuite de deasupra intrării, lungă de peste 3 m, înaltă de 2,4 m și groasă de 1,3 m. Toate pietrele din interior se potrivesc așa de bine, încât nu poți strecura nici un card între ele. Sarcofagul este orientat conform direcțiilor cardinale și este cu numai 1 cm mai mic decât intrarea în cameră. Probabil a fost introdus în timpul construcției. În încăperea regelui au fost folosite mai multe pietre de până la 80 tone fiecare, și probabil nu a fost ușor pentru egipteni să le ridice până în inima piramidei la 50 metri peste sol. Majoritatea pietrelor au însă în jur de 2500 kilograme. Deși aparent piramida are patru laturi, de fapt ea are opt laturi. O fotografie făcută din întâmplare de generalul de brigadă Groves și publicată pentru prima oară în 1929 arată o „latură” a piramidei împărțită în două, așa cum apare ea în bătaia soarelui. Prin urmare, Marea Piramidă are opt laturi și nu patru, dar acest efect de împărțire nu este vizibil cu ochiul liber. Când au cucerit Egiptul, în anul 641 e.n., arabii au găsit piramida intactă și după ce au deschis-o, căutând comoara lui Keops, sarcofagul era gol. De-a lungul istoriei, piramidele de la Gizeh au stimulat imaginația oamenilor, aceștia numindu-le "Grânarele lui Iosef" sau "Munții Faraonului".

Când Napoleon a invadat Egiptul în anul 1798 mândria resimțită de el atunci a fost exprimată în faimosul citat: Soldats! Du haut de ces Pyramides, 40 siècles nous contemplent („Soldați! 40 de secole ne privesc din vârful piramidei”). În ultimii ani s-au mai descoperit încă trei sau patru camere, în apropiere de camera funerară, într-una fiind corabia regală, iar celelalte sunt în curs de explorare, dezvăluind poate ultimele secrete ale Marii Piramide: tezaurul și mumia faraonului. Astăzi, Marea Piramidă este inclusă, împreună cu celelalte piramide și cu Sfinxul, în regiunea turistică a Platoului Gizeh. De asemenea, în zona aceasta se află muzeul ce găzduiește misterioasa Barcă Solară, descoperită abia în anul 1954, lângă partea de sud a piramidei. Această barcă se presupune că a purtat corpul lui Khufu în ultima sa călătorie, înainte de a fi înmormântat în piramidă.

xxx

UN CATREN PENTRU NEPOATA

MEA SARA MARIA

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

___________xxx___________

O MEDALIE ȘI

CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".
INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Aurel Vlaicu 1882 - 1982 * 100 de ani de la naștere

Aeroplanul Aurel Vlaicu nr. II

Aurel Vlaicu (născut la data de 19 noiembrie 1882 în localitatea Binţinţi, lângă Orăştie, judeţul Hunedoara şi decedat la data de 13 septembrie 1913 în localitatea Băneşti, lângă Câmpina) a fost un inginer român, inventator şi pionier al aviaţiei române şi mondiale. În cinstea lui, comuna Binţinţi se numeşte astăzi Aurel Vlaicu. A terminat Colegiul Reformat al Liceului Calvin din Orăştie, care din 1919 încoace a fost numit „Liceul Aurel Vlaicu”, luându-şi bacalaureatul la Sibiu în 1902. Şi-a continuat studiile inginereşti la Universitatea din Budapesta şi la Ludwig Maximilians Universitat din Munchen, Germania, obținând diploma de inginer în 1907. După aceea a lucrat ca inginer la uzinele Opel din Russelsheim. În anul 1908 se întoarce la Binţinţi unde construieşte un planor cu care efectuează un număr de zboruri în 1909. În toamna lui 1909 se mută în Bucureşti şi începe construcţia primului său avion, Vlaicu I, la Arsenalul Armatei. Avionul zboară fără modificări (lucru unic pentru începuturile aviaţiei mondiale) în iunie 1910. În anul 1911 construieşte un al doilea avion, Vlaicu II, cu care în 1912 a câştigat cinci premii memorabile (1 premiu I si 4 premii II) la mitingul aerian de la Aspern, Austria. La 13 septembrie 1913, în timpul unei încercări de a traversa Munţii Carpaţi, cu avionul său Vlaicu II, s-a prăbuşit în apropiere de Câmpina, se pare din cauza unui atac de cord. Curajos, sfidător chiar, modest, ambițios, visător, talentat, patriot, recunoscător și, mai presus de toate, creativ. Cel care a efectuat primul zbor de pe teritoriul României, cu un aparat mai greu decât aerul, era la înălțimea tuturor epitetelor enumerate. De mic copil a avut o fire temperamentală și curioasă, fire care i-a adus necazuri încă din liceu. În anul 1902 își ia bacalaureatul la Liceul de Stat din Sibiu, după care urmează două trimestre la Facultatea de Mecanică a Școlii Politehnice din Budapesta. Se înrolează ca voluntar la marină, făcând serviciul militar în Croația. Își obține diploma de inginer după ce termină cursurile prestigioasei Ludwig-Maximilians-Universitet din Munchen. Imediat după absolvire, lucrează pentru o scurtă perioadă de timp ca inginer pentru celebra Fabrică de Automobile Opel. Cu toate acestea, Aurel Vlaicu nu era deloc mulțumit. Firea sa năvalnică și impetuoasă îl îmboldește să nu accepte destinul plat și confortabil al unui respectat inginer la Fabricile Opel. Aurel Vlaicu revine în țară în anul 1908. Un an mai târziu își termină de construit primul planor, ajutat de Ion, fratele său, planor cu care efectuează câteva zboruri în satul natal Binținți.La îndemnurile prietenului său de școală, poetul Octavian Goga, se îndreaptă spre București, unde în fața unui public format din personalitățile vremii face câteva demonstrații cu prototipul avionului său. Sprijinit de Casa Regală și Armata Română, ambițiosul inventator și pionier al aviației românești și mondiale construiește la atelierele de la Arsenalul Armatei avionul „Vlaicu I", primul avion construit pe teritoriul românesc. Cu acest avion, Aurel Vlaicu va decola prima oară pe 17 iunie 1910 deasupra Câmpului Cotroceni.

Vlaicu a scris istorie. Prin actul său, a situat România pe locul doi în lume, după Franța, în utilizarea avionului cu destinație militară. Emoționat, își înregistrează brevetul nr. 2258 pentru așa-numita „Mașină de zburat cu corp în formă de săgeată". Un an mai târziu, inginerul Vlaicu își construiește un al doilea avion, celebrul „Vlaicu II", cu care zboară în mai multe orașe din Regat, în cadrul unor turnee în care își face cunoscute invențiile. Succesele sale nu se opresc aici, Aurel Vlaicu participând la război pe timpul campaniei din Bulgaria, unde a îndeplinit misiuni de observație aeriană. În anul 1913, compania engleză „Marconi”, îi comanda lui Aurel Vlaicu proiectarea și construirea unui avion metalic cu două locuri. Inginerul român în doar câteva luni termină avionul, pe care îl denumește „Vlaicu III". Geniul românesc a mai dăruit astfel o invenție prețioasă omenirii -„Vlaicu III" a fost primul avion funcțional din lume construit integral din metal. Pe data de 13 septembrie 1913, Aurel Vlaicu încearcă să traverseze Carpații cu avionul „Vlaicu II". Intenția sa era aceea de a participa la serbările ASTRA de lângă Orăștie pentru a duce salutul său românilor din Ardeal. Nu a fost să fie așa... Genialul inventator român a decolat de la București, a aterizat fără probleme la Ploiești pentru realimentarea cu combustibil și s-a ridicat din nou în zbor. Avionul său s-a prăbușit însă la Bănești, lângă Câmpina. Conform anchetelor ulterioare și pe baza datelor despre starea de sănătate a lui Vlaicu, singura concluzie este aceea că Aurel Vlaicu a suferit un atac de cord în timp ce era în zbor, la manșa avionului. Icar din România a fost înmormântat la Cimitirul Bellu din București. Conform raportului făcut de locotenentul aviator Gheorghe Negrescu, primul sosit la locul accidentului, chipul eroului aerului era destins, Aurel Vlaicu zâmbind chiar sfidător în fața morții.

Mărturie de botez - Născut și botezat în anul 1897

Botezat în Isus Hristos

Mărturiile de botez (în special cele vechi) sunt piese metalice de forma unor monede, medalii, sau jetoane care se conferă copilului și nașilor săi de botez, în semn de respect și amintire. Adeseori acestea sunt confecționate din argint și au forme diferite (în general rotunde, dar si ovale sau chiar poligonale). Mai întotdeauna pe aceste piese este consemnat numele copilului botezat, al nașilor săi de botez, dar și data nașterii și botezului copilului. Adeseori pe mărturiile de botez se gravează și unele imagini (chipul unui bebeluș dezbrăcat, un preot care scufundă bebelușul în scăldătoare sau un porumbel (reprezentând sfântul duh) care se coboară asupra scăldătoarei în care este scufundat (botezat) copilul.

Insigna - Partidul muncii și dreptății sociale din România

Partidul muncii și dreptații sociale din România a fost o formațiune politică românească situată pe partea stângă a eșichierului politic românesc ce a existat în urmă cu vreo zece ani. Nu știu dacă acest partid a rezultat din scindarea Partidului Dreptății Sociale (PDS - logo-ul de deasupra) sau poate împreună cu alte partide au format acest PDS, dar este cert că are o legătură cu el. Redau mai jos câteva dintre inițiativele acestui partid politic:

Nevoia de unitate în acțiune
Nevoia de dreptate socială
Studierea și respectarea istoriei naționale
Conceperea si orientarea programelor de dezvoltare ale tarii pe termen scurt, mediu si lung, apeland la un organism national de planificare cu atributii bine definite.
Resursele naturale ale tarii (petrolul, gazele, energia, apa, padurile etc.) trebuie sa constituie un bun national, public, in folosirea carora decizia sa apartina statului.
Asigurarea si garantarea locurilor de munca sa devina o prioritate.
Reindustrializarea tarii si relansarea agriculturii
Invatamantul de toate gradele sa fie gratuit si accesibil tuturor copiilor, fara deosebire de mediul social de provenienta.
Construirea de locuințe pentru tineri
Asistenta medicala si asigurarea gratuita a medicamentelor pentru copii, elevi, studenti, pensionari si persoane cu venituri mici sa devina parte a politicii de stat obligatorii.
Prezenta Romaniei in structurile militare transnationale, ca urmarea profesionalizarii armatei, nu trebuie sa excluda serviciul militar obligatoriu pentru toti tinerii
Reconcilierea națională
Politica externa a tarii sa devina un mijloc important de dezvoltare a relatiilor cu toate tarile lumii, fara deosebire de apartenenta la tratate si structuri politico-militare.
Renuntarea la votul uninominal si reducerea pragului electoral in alegeri la 3%.
Limitarea limitarii numarului de mandate pentru functiile alese, probabil la maxim 2 mandate, atat pe plan local cat si la nivel national.
Parlamentul Romaniei intr-un sistem bicameral, sa reuneasca maxim 300-350 parlamentari

Insigna - România

Text preluat din Enciclopedia Britannica. România este o țară din sud-estul cu capitala la București. România a fost ocupată de trupele sovietice în anul 1944 devenit ulterior satelit al URSS. Țara a fost sub stăpânire comunistă din 1948 până în 1989, când regimul liderului român Nicolae Ceaușescu a fost răsturnat. Alegerile libere au avut loc în 1990. În 2004, țara sa alăturat Pactului NATO, iar în anul 2007 a devenit membru al Uniunii Europene (UE). Peisajul românesc este aproximativ o treime montan și o treime împădurit, restul fiind format din dealuri și câmpii. Clima este temperată și marcată de patru anotimpuri distincte. România se bucură de o bogăție considerabilă de resurse naturale: teren fertil pentru agricultură; pășuni pentru animale; păduri care asigură păduri tari și moi; rezerve de petrol; metale, inclusiv aur și argint în Munții Apuseni;

numeroase râuri care furnizează hidroelectricitate; și o coastă a Mării Negre, care este locul porturilor, cât și al stațiunilor. Poporul român își trage o mare parte din caracterul etnic și cultural din influența romană, dar această identitate străveche a fost remodelată continuu de poziția României pe drumurile majore de migrație continentală. Românii se consideră descendenți ai vechilor romani care au cucerit sudul Transilvaniei sub împăratul Traian în anul 105 EN și al dacilor care au locuit în munții de la nord de Câmpia Dunării și în Bazinul Transilvaniei. La momentul retragerii romanilor sub împăratul Aurelian în anul 271, coloniștii romani și dacii se căsătoriseră, rezultând o nouă națiune. Atât rădăcinile latine ale limbii române iar credința ortodoxă orientală la care aderă majoritatea românilor a ieșit din amestecul acestor două culturi. De la sosirea hunilor în secolul al V-lea până la apariția principatelor Țării Românești și Moldovei în secolul al XIV-lea, poporul român a dispărut practic din istoria scrisă. În acest timp, România a fost invadată de mari migrații populare și de războinici călare care au călătorit peste câmpia dunăreană. Se crede că, în fața violenței neîncetate, românii au fost obligați să se mute, găsind siguranță în Munții Carpați. După cum a observat șeful militar Helmuth von Moltke: „Rezistența s-a dovedit aproape întotdeauna inutilă, românii nu se mai puteau gândi la niciun alt mod de apărare decât fuga”.În următorii 600 de ani, pământurile românești au servit drept câmpuri de luptă pentru ambițiile conflictuale ale vecinilor lor. Românii nu au putut rezista presiunilor imperiale mai întâi de la bizantini și apoi de la turcii otomani spre sud în Constantinopol (acum Istanbul), sau mai târziu in imperiul habsburgic spre vest și din Rusia spre est. În 1859 principatele Țării Românești și Moldovei au fost unite, iar în 1877 și-au proclamat independența față de Imperiul Otoman ca fiind România modernă. Aceasta a fost însoțită de o conversie din alfabetul chirilic în latină și de un exod de studenți care au făcut studii superioare în vestul Europei, în special în Franța. În ciuda începutului său târziu ca stat național european, România în secolul al XX-lea a dat mulți intelectuali de renume mondial, printre care compozitorul George Enescu, dramaturgul Eugen Ionescu, filosoful Emil Cioran, istoricul religiei Mircea Eliade și laureatul premiului Nobel - George Emil Palade. În ajunul celui de-al doilea război mondial, jurnalista Rosa Goldschmidt Waldeck (contesa Waldeck) și-a descris cea mai puternică impresie despre români: “Două mii de ani de stăpâni străini severi, invazii barbare, cuceriri rapace, prinți răi, holeră și cutremure au dat românilor un sentiment superb al calității temporare și tranzitorii a tuturor. Experiența în supraviețuire i-a învățat că fiecare cădere poate duce la oportunități neprevăzute și că cumva se ridică mereu în picioare.”

Insigna - Evidențiat pentru activitate S.R.S.C.

(Societatea pentru răspândirea științei și culturii)

În timpul regimului comunist s-a instituit un amplu sistem de insigne și medalii prin care se încerca mobilizarea tuturor categoriilor de oameni ai muncii pentru obținerea de rezultate și mai bune în activitatea fiecărora. Aici se încadrează și insigna Evidențiat pentru activitate SRSC (Societatea pentru răspândirea științei și culturii). Baterea și conferirea acestui gen de insigne era una din căile și mijloace la îndemână pentru convingerea-impunerea-schimbarea conștiinței cetățenilor. Se vorbea despre “formarea omului nou, constructor și apărător devotat al cuceririlor revoluționare ale poporului. Se cerea astfel o eficiență sporită în toate domeniile de activitate dar și economii de orice fel, la sânge”. Aceste distincții acopereau toate domeniile de activitate, erau confecționate din metal mort, fiind strident colorate și încărcate cu simboluri comuniste. De pe insignă nu lipsesc laurii de pe margine simbolizând “victoria finală” în efortul de creare a “societății socialiste multilateral dezvoltate” și a “omului nou”, făclia aprinsă care simboliza nevoia de carte și culorile drapelului național. În cadrul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, a funcționat o structură specializată responsabilă de propunerea unor măsuri propagandistice atât din punct de vedere politic cât și religios și care s-a numit Secția de Propagandă și Agitație. Din inițiativa acestei secții începând cu anul 1950 un rol propagandistic important îi va revenii Societății pentru Răspândirea Științei și Culturii (prescurtat SRSC), care își propunea să lumineze oamenii prin intermediul științei și să-i facă pe aceștia să înțeleagă că schimbările meteorologice, apariția omului precum și alte fenomene pot fi explicate de către știință care, spun propagandiștii, demonstrează faptul că nu avem de-a face cu Dumnezeu. Deci această societate se înscria în arsenalul bogat de căi și mijloace aruncat de Partidul Comunist Român în lupta pentru realizarea obiectivului său strategic – “formarea omului nou, constructor și apărător conștient al societății socialiste multilateral dezvoltate.”

Insigna - Cosmonaut

Cosmonautul (astronautul) este o persoană cu pregătire specială care participă la zborul unei nave spațiale în calitate de pilot sau membru al echipajului acesteia. Munca într-o navă spațială include întreținerea echipamentului, conducerea experimentelor și repararea sateliților. Pentru a pilota o navă spațială cosmonautul se antrenează ca un pilot militar. Specialiștii misiunii trebuie să fie ingineri sau cercetători special calificați. Ei sunt pregătiți pentru condițiile din spațiu. Prima dată sunt antrenați să reziste forșelor mai mari de 1 G, care dau impresia unui corp mai greu decât normal, apoi pentru a fi obișnuiți și cu ipsa gravitației din spațiu. O navă spațială este constant bombardată de radiații cosmice, care pe Pământ sunt blocate de atmosferă. Fiecare astronaut poartă la corp un instrument care măsoară permanent expunerea la radiații. Limita recomandată de expunere la radiații în timpul vieții este de 100 de razi (unități de radiație). Acest fapt limitează timpul pe care astronautul îl poate petrece în spațiu.

_____________ooOoo____________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII