Epaminonda's Blog.....: GLUSZYCA

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură și

arhitectură din localitatea poloneză GLUSZYCA, denumire germană

WUSTEGIERSDORF, județul WALBRZYCH, voievodatul SILEZIA

INFERIOARĂ, câteva trimiteri poștale ilustrate

și un timbru judiciar local.

Biserica

Palatul manufacturii

Arhitectură locală

Vedere generală

Trimiteri poștale

Timbru judiciar local

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

O EPIGRAMĂ PROPRIE

____________xxx____________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Regina Maria a României 1875 - 1938

Distrugătorul - Fregata - Regina Maria 2021

Produsul medalistic de mai sus s-a realizat în anul 2021 pentru a marca Ziua Marinei Române. Ziua Marinei Române este celebrată în fiecare an, pe data de 15 august, odată cu sărbătoarea creştină a Adormirii Maicii Domnului, ocrotitoarea marinarilor români. Tradiţia sărbătoririi Marinei Române – „școala cea mare de energie în care se oţelesc sufletele şi în care simţul de disciplină, de solidaritate şi imbold înălţător pentru jertfă se aşează în chip firesc la temelia vieţii” – la 15 august a fost reluată după 1990. Prin Legea nr. 382 din 28 septembrie 2004 s-a instituit Ziua Marinei Române pe data de 15 august ca sărbătoare comună a marinarilor militari şi civili, iar în anul 2009 această zi a fost declarată sărbătoare naţională. Pe avers este reprezentată Regina Maria a României, supranumită „Regina soldat”, datorită implicării sale active în ajutorarea răniților în Primul Război Mondial, când a lucrat direct pe front, în spitale de campanie și a coordonat activitatea unei fundații de caritate. A militat pentru interesele României în plan extern, fiind un adevărat ambasador al țării. De exemplu, în perioada Conferinței de Pace de la Paris, după Primul Război Mondial, a avut întrevederi cu conducătorii Antantei, militând pentru recunoașterea internațională a României Mari. Pe revers este prezentată nava emblematică de război a Marinei României - Fregata “Regina Maria” denumită astfel în onoarea reginei Maria și care este continuatoarea tradiţiilor distrugătorului „Regina Maria”, intrat în serviciu la 07.09.1930 (ziua navei). Medalia s-a realizat în două variante de metal (compoziție) și are următoarele caracteristici tehnice:

Material – argint, puritate – 92,5%, forma – rotundă, diametrul – 60 milimetri, greutate – 167 grame, calitate – patinată, tiraj – 250 bucăți și preț unitar de achiziție cu TVA inclus – 1003 lei.
Metal - aliaj de cupru, forma – rotundă, diametrul – 60 milimetri, calitatea – patinată, tiraj – 100 bucăți și preț unitar de achiziție cu TVA inclus – 185 lei.

Majestatea Sa Maria, Regină a României, Principesă a Romaniei, Principesă de Edinburg și de Saxa Coburg și Gotha, născută Marie Alexandra Victoria, din Casa de Saxa – Coburg și Gotha (născută la data de 29 octombrie 1875 în localitatea Eastwell Park, ducatul Kent din Anglia şi decedată la data de 18 iulie 1938 în Sinaia), a fost mare prințesă a Marii Britanii şi Irlandei, consoarta regelui Ferdinand şi regină a României. A fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii. Este mama regelui Carol al II-lea al României. Viitoarea regină Maria a României s-a născut pe 3 octombrie 1875, fiind fiica ducelui de Edinburgh, Alfred, al doilea fiu al reginei Victoria (devenit după 1893 duce de Saxa-Coburg-Gotha), şi a marii ducese ruse Maria Alexandrovna. Maria, principesă de Edinburgh, s-a căsătorit cu Ferdinand, principele moştenitor al coroanei României, în decembrie 1892. A avut şase copii: Carol (1893 - 1953), Elisabeta (1894 - 1961), Mărioara (1899 - 1961), Nicolae (1903 - 1978), Ileana (1908 - 1991) şi Mircea (1913 - 1916). Personalitate puternică, femeie foarte frumoasă, extrem de iubită de armată, se pare că Maria a îndrăgit cu adevărat România. În al doilea război balcanic a îngrijit în lagărul de holerici de la Zimnicea bolnavii întorşi din Bulgaria. Se pare că a avut un rol important în luarea deciziei României din 1916 de a intra în război alături de Antantă. Regina Maria a încetat din viaţă pe 18 iulie 1938, inima ei fiind depusă la Balcic iar trupul în gropniţa domnească de la Curtea de Argeş. „Înainte de a fi condusă de la Palatul Cotroceni pe ultimul ei drum, regina a fost salutată de militari cu baionetele înfipte în pămînt şi cu patul armei în sus, gest unic pe care Armata nu l-a oferit niciodată unui alt om.”

TESTAMENTUL REGINEI MARIA

Ţării mele şi Poporului meu,
Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu,
eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice,
care rămâne pentru noi o mare taină.
Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o,
aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată,
chiar de dincolo de liniştea mormântului.
Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara mea de baştină, şi am îmbrăţişat o nouă naţionalitate m-am străduit să devin o bună Româncă. La început n-a fost uşor. Eram străină, într-o ţară străină, singură între străini. Dar prea puţini sunt aceia cari se reculeg să cugete cât de greu este calea, pe care o Principesă străină trebuie s-o parcurgă ca să devie una cu noua ţară în care a fost chemată. Am devenit a voastră prin bucurie şi prin durere. Privind înapoi e greu de spus ce a fost mai mare: bucuria ori durerea? – cred că bucuria a fost mai mare, dar mai lungă a fost durerea. Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. Mi-a fost dat să trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restrişte şi vremuri de mari îndepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare, să fiu aceia care a păstrat flacăra vie, aceia care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre. Aceasta ţi-o pot spune astăzi căci nu mai sunt în viaţă. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag; m-ai numit “Mama tuturor” şi aş vrea să rămân în amintirea ta aceia care putea totdeauna să fie găsită în clipele de durere sau pericol. A venit mai târziu o vreme când m-aţi negat, dar aceasta este soarta mamelor, am primit aceasta, şi v-am iubit mai departe, cu toate că nu vă puteam ajuta aşa de mult ca în zilele când credeaţi în mine. Dar aceasta e uitată. Atât timp am fost în mijlocul tău, încât mi se pare, abia cu putinţă că trebuie să te părăsesc; totuşi, orice om ajunge la capătul drumului său. Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare. Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută. Am credinţa că v-am priceput: n-am judecat, am iubit… Niciodată nu mi-au plăcut formele şi formulele, nu prea luam uneori seamă la cuvintele ce le rosteam. Am iubit adevărul şi am visat să trăiesc în lumina soarelui, însă fiecare trăieşte cum poate nu cum ar dori. Dar când îţi vei aminti de mine, Poporul meu, gândeşte-te ca la una care a îndrăgit viaţa şi frumuseţea, care a fost prea cinstită ca să fie cu băgare de seamă, prea miloasă să fie învingătoare, prea iubitoare ca să judece. N-am nici o avuţie să vă las, ceiace cu atâta mărinimie mi-aţi dăruit am cheltuit între voi: am înfrumuseţat acele locuri unde mi-a fost dat să trăiesc. Dacă toate cele frumoase iţi vor aminti de mine atunci voi fi îndeplin răsplătită de dragostea ce ţi-am dăruit-o, fiindcă frumosul mi-a fost un crez. Am redeşteptat la o viaţă nouă micul castel părăsit de la Bran, dar Tenha-Juva ( Balcicul ) a fost locul cel înfăptuit, acolo mi-a fost dat să fac din vis adevăr, şi fiindcă aceasta a însemnat pentru mine mai mult decât aşi putea tălmăci vreodată, am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea să fie adusă şi aşezată la Stella Maris, biserica ce am cladit-o la marginea mării. Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeş lângă iubitul meu soţ Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie aşezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o. În decursul unei lungi vieţi atâţia au venit la inima mea încât moartă chiar, aşi dori să mai poată veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria şi bucuria. Vreau să odihnesc acolo în mijlocul frumuseţilor făurite de mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit. Şi cum acolo se găseşte inima mea eu nu vreau să fie un loc de jale ci dinpotrivă de pace şi de farmec cum a fost când eram în viaţă. Încredinţez copiii mei, inimei Poporului meu, fiind muritori pot greşi, dar inimile lor calde aşa cum a fost a mea: iubiţii şi fiţi folositori unul altuia căci aşa trebuie să fie. Şi acum vă zic rămas bun pe veci: de acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn: dar mai presus de toate aminteşte-ţi, Poporul meu, că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare. Necunoscând vremea ce-mi este hărăzită pe pământ hotărăsc prin acest testament ultimele mele voinţe. Binecuvântez Ţara, pe copiii şi nepoţiii mei. Rog pe copii mei să nu uite niciodată că încrederea în Dumnezeu este o călăuză în fericire şi mângâere în suferinţă. Îi rog să fie uniţi, să susţie Ţara şi să se susţie între ei. Îi mai rog să se supuie fără discordii ultimelor mele voinţe. Iubirea mea de Mamă pentru ei, este aceiaşi şi dacă dispun de partea disponibilă numai în favoarea unuia din ei, este numai pentru că este mai lipsit de nevoile vieţii. Aş fi vrut să pot lăsa mai multe iubitei mele Ţări în semn de dragoste necurmată ce i-am purtat şi pe care o las izvor nesecat moştenitorilor mei. Dorinţa mea fierbinte ar fi fost să înalţ o biserică mică pe fostul front de la Oneşti şi să înfiinţez un cămin cu numele meu pentru studentele de la Universitatea din Iaşi, ca amintire a zilelor grele petrecute acolo în timpul marelui războiu pentru întregirea neamului. Resimt o vie întristare că modesta mea avere, datorată generozităţii iubitului meu soţ Regele Ferdinand, şi redusă încă prin greutăţile din ultimul timp nu-mi îngăduie să fac binele ce aş dori. Iert pe cei cari m-au făcut să sufăr. Rog pe cei cărora involuntar le-aş fi greşit să mă ierte căci nu am voit să fac rău nimănui. ( … ) Acest testament a fost făcut, scris, datat şi semnat cu mâna mea la Tenka – Juvah, Balcic, astăzi Joi 29 iunie 1933. - MARIA, REGINA ROMÂNIEI

"Regina Maria" este o fregată tip 22 a Forțelor Navale Române, ce a fost achiziționată din Anglia în anul 2003. Nava a fost construită în anii 1983 – 1984. Începând cu data de 01.08.2004 a intrat în vigoare statutul de organizare al fregatei Regina Maria, nava cu numărul de bordaj F 222. Ceremoniualul de primire a fregatei Regina Maria în portul Constanța, a avut loc la 25 iulie 2005, nava intrând în subordinea Comandamentului Operațional Naval. La data de 01.07.2006, fregata Regina Maria trece din subordinea Comandamentului Operațional Naval în subordinea Flotilei 56 Fregate. Principalele misiuni ale navei sunt:

participarea la operațiuni comune sau colective
navă de comandă a unei grupări navale
supravegherea situației navale și controlul traficului maritim în marea teritorială, zona contiguă și zona economică exclusivă
protecția căilor de transport și de comunicații maritime
sprijinirea forțelor specializate în combaterea poluării apelor maritime, contrabandei și transporturilor ilicite de armament și droguri
participarea la acțiuni naționale și internaționale de căutare și salvare pe mare sau ajutor umanitar
instruirea navală pe mare.

Redau mai jos câteva caracteristici tehnice ale navei:

lungime - 148,1 metri
lățime – 14,8 metri
pescaj – 6,4 metri
deplasament – 4900 tone (încărcare maximă)
sistem de propulsie - 4 turbine Rolls-Royce, elice cu pas variabil, 4 generatoare Diesel a câte 1 MW la 450 V/60 Hz/3 faze
viteză - 30 noduri (maximă), 18 noduri (de croazieră)
autonomie – 4500 mile marine
echipaj – 250 militari din care 18 ofițeri
armament – tun super rapid 76 mm Oto Melara și instalații lansare torpile
electronică - sistem de comandă asistat de calculator, instalații de bruiaj pasiv, sisteme de luptă electronică și 9 sisteme radar
aeronave – 1 elicopter IAR 330 Puma Naval (2 pot fi ambarcate)

Pompierii militari Ardeal 1884 - 15 ani vechime

Despre stingerea organizată a incendiilor pe teritoriul de astăzi al României există dovezi încă din timpul Daciei romane, însă instituţia pompierilor este atestată la mijlocul secolului al XVIII-lea prin „steagurile de foc” din Bucureşti şi Iaşi, organizări bazate pe solidaritatea comunităţii în faţa primejdiei focului. Condiţiile concrete de la începutul veacului următor au determinat apariţia, la Bucureşti şi Iaşi, în 1845 şi, respectiv, în 1835, a primelor unităţi de pompieri militari, încadrate în armata permanentă, soldaţii urmând instrucţia de infanterie în paralel cu cea pompieristică. Istoria începuturilor a consemnat participarea efectivelor de pompieri din Bucureşti la stingerea „Focului cel mare” din data de 23 martie 1847, sinistru care a distrus atunci peste 1800 de case şi prăvălii, precum şi la Bătălia din Dealul Spirii, care a avut loc la data de 13 septembrie 1848, moment de seama al revoluţiei democratice din acel an. În memoria celor aproape o sută de ostaşi pompieri care au căzut în luptă, în Bucureşti a fost înălţat „Monumentul Pompierilor”. Ulterior, după modelul primelor două unităţi, în principalele oraşe ale României, s-au înfiinţat servicii de pompieri profesionişti cu accentuat caracter militar, subordonate primăriilor. În anul 1874 s-au pus bazele Corpului Pompierilor Militari care cuprindea 15 unităţi care aveau în dotare şi baterii de artilerie. La războiul din 1877 – 1878, pompierii - artilerişti au participat cu forţa a şase baterii în compunerea armatei române, atât pentru apărarea teritoriului, cât şi la luptele din sudul Dunării, în Bulgaria de astăzi, împotriva armatei otomane. Contactele europene, mai ales cu Regimentul de pompieri din Paris, aderarea la primul organism internaţional de profil, constituit în anul 1900, „Comitetul Tehnic Internaţional al Focului”, la care România este membru fondator, au impus începerea reorganizării pompierilor români, proces întrerupt de primul război mondial. Separarea de artilerie s-a produs la 2 august 1929, prin înfiinţarea Comandamentului Pompierilor, care făcea parte din structurile armatei române, iar, sub aspect administrativ, depindea de Ministerul de Interne. Această organizare a fost legiferată în anul 1936 când, pentru prima oară, se defineau misiunile pompierilor militari: „prevenirea şi combaterea sinistrelor pe tot cuprinsul tării”. Tot din acea perioadă datează şi investirea acestora cu atribuţii concrete în domeniul protecţiei civile, cel de-al doilea război găsindu-i organizaţi, până la nivelul subunităţilor, ca formaţiuni militare de pompieri - apărare pasivă. Anii postbelici au conservat forma de organizare tradiţional militară a instituţiei pompierilor, procesul de modernizare cuprinzând, deopotrivă, planul conceptual şi cel material, la nivelul realităţilor tehnico – economice. Astăzi pompierii îşi desfăşoară activitatea în cadrul ISU (Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă), cu structuri la nivel naţional dar şi la nivelul fiecărui judeţ. Insigna postată aici este o insignă de vechime în activitatea de stingere a incendiilor în cadrul formațiunilor civile sau militare (?) de pompieri din Ardealul aflat sub ocupație maghiară ce a fost emisă în anul 1884.

Insigna - Paza - ocrotirea vânatului și a peștelui

Insigna Paza – Ocrotirea vânatului și a peștelui este un semn distinctiv purtat de personalul destinat a păzi teritoriile împotriva vânatului și a pescuitului ilegal. Toți ceilalți oameni sunt obligați să se supună indicațiilor date de acest personal cu referire la pescuit și vânătoare. Paznicii domeniilor de vânat și pescuit sunt angajați și plătiți de către Asociația generală a vânătorilor și pescarilor sportivi din România ei fiind subordonați și instruiți de către această asociație.

Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România (A.G.V.P.S.) este persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, care reprezintă, în plan intern, interesele a peste 150 de asociaţii afiliate, în care sunt înscrişi peste 90% din vânătorii români şi peste 80% din pescarii cu domiciliul sau rezidenţa în România, iar în plan extern, interesele tuturor vânătorilor şi pescarilor sportivi din ţara noastră. Data de 5 iunie 1919 reprezintă momentul constituirii „Uniunii Generale a Vânătorilor”, iar cea de 26 mai 1922, data de naştere a „Uniunii Generale a Vânătorilor din România”. Această formă de organizare a suferit mai multe transformări și convulsii până să ajungă la formatul de astăzi. Au fost perioade când au existat și organizații paralele în acest domeniu de activitate.

Insigna - U.A.S.C.R. 30

(Uniunea asociațiilor studenților comuniști din România) - 30 de ani

În regimul comunist existau doar două organizații ale tineretului. Prima, și cea mai mare, a fost Uniunea Tineretului Muncitor (U.T.M.), denumită ulterior Uniunea Tineretului Comunist (U.T.C.) care era rezerva de cadre al Partidului Muncitoresc Român (P.M.R.), devenit ulterior Partidul Comunist Român (P.C.R.). Cea de-a doua organizație națională a tinerilor din țara noastră a fost Uniunea Asociațiilor Studențești din România (U.A.SC.R.) care reunea, după cum reiese și din titlu, toate asociațiile studențești din România. Mişcarea studenţească a fost dintotdeauna o constantă a vieţii universitare moderne, şi a reprezentat o formă de manifestare liberă pentru studenţii din România. În general, mişcarea studenţească a avut un important rol civic şi social, şi a reprezentat avangarda tuturor mişcărilor progresiste ale unei epoci. Primele universităţi au apărut la Iaşi în 1860 şi Bucureşti în 1864. Odată cu ele au apărut şi primele societăţi sau cluburi studenţeşti, copiate după modelul occidental. Aceste organizaţii studenţeşti incipiente puneau accentul pe latura educaţional-profesională, similar cu un club sau cerc ştiinţific, apărau cele mai progresiste idei ale epocii, aşa cum erau văzute de către studenţi, scoteau publicaţii şi reviste proprii si organizau evenimente culturale sau proteste, însă arareori cu revendicări de caracter social. Odată cu extinderea învățământului universitar, după realizarea Marii Uniri, s-au produs o serie de schimbări în rândurile mișcării studențești și cadrului în care se desfășura:

Politizarea unei părți a mișcării studențești și apariția unor organizații studențești ale partidelor politice
Apariția naționalismului ca valoarea principală în mișcarea studențească
Apariția de organizații studențești ale minorităților naționale

Pe de altă parte, a existat un sprijin real din partea studenţilor pentru acţiuni civice şi sociale de sprijinire a categoriilor dezavantajate de populaţie, mai ales a ţăranilor săraci. Asociaţiile studenţeşti erau deosebit de importante pentru întregul sistem comunist. Profesorii erau direct implicaţi în educarea „viitorilor patrioţi” ai statului. Toate aceste rigori se năşteau din teama de răzvrătire a tineretului, cu sprijinul cadrelor didactice. Studenţii erau principalul pericol, deoarece au reuşit să surprindă regimul prin organizarea de manifestaţii şi de mişcări anticomuniste. Prin intermediul asociaţiilor studențești Partidul Comunist Român reuşea mai uşor înrolarea tineretului. Asociațiile aveau obligaţia de a păstra o relaţie strânsă cu conducerea comunistă, precum şi cu UTM şi cu Casa de Cultură a Studenţilor. Orice activitate sau iniţiativă propusă şi desfăşurată din ordinele partidului era urmărită îndeaproape de autorităţi şi se exagera importanţa sau efectele acesteia, pentru o manipulare în masă. Prin transmiterea cât mai inexactă a realităţii se dorea încurajarea tineretului să adere la ideile comuniste, să accepte situaţia creată ca fiind una normală, să susţină şi să devină fideli regimului. Partidul Comunist urmărea ca orice eveniment, indiferent de amploare – adunare, directive sau hotărări, o simplă dezbatere sau conferinţă etc. – să fie intens mediatizat, să fie cunoscut şi să se bucure de cât mai mulţi participanţi şi aderenţi. Pentru a se face cunoscute şi a fi aplicate cerinţele şi planurile partidului era nevoie de subordonarea tuturor instituţiilor de învăţământ, indiferent de nivel. Se urmărea în special atragerea cadrelor didactice, urmată, bineînţeles, de o atragere a copiilor şi tinerilor de la cele mai fragede vârste. Asociaţiile studenţeşti trebuiau să participe efectiv la îmbunătăţirea tuturor formelor de practică în producţie, la elaborarea căilor şi metodelor legării învăţământului superior de practică. Rezoluţia a subliniat că asociaţiile studenţeşti luptă pe mai departe pentru a dezvolta şi întări prietenia şi colaborarea frăţească între studenţii din RPR şi studenţii din URSS şi chiar din toate ţările de democraţie populară. Partidul Comunist urmărea ca orice eveniment, indiferent de amploare – adunare, directive sau hotărări, o simplă dezbatere sau conferinţă etc. – să fie intens mediatizat, să fie cunoscut şi să se bucure de cât mai mulţi participanţi şi aderenţi.

Asociaţiile studenţeşti erau chemate să ajute studenţii aflaţi încă sub influenţa unor concepţii idealiste şi prejudecăţi mistice să se elibereze de aceste rămăşiţe ale trecutului în gândire, pentru a putea forma adevăraţi intelectuali de valoare. Cu orice ocazie, autorităţile comuniste subliniau că asociaţiile studenţeşti au avut un loc de frunte în munca de educare politică, dezvoltând în rândul studenţilor sentimente de dragoste, stabilind frăţii între tineretul român şi minorităţile naţionale. După interzicerea mișcării studențești de către regimul comunist s-a manifestat o mișcare de disidență studențească, care a debutat în anul 1940 când zeci de studenţi au fost arestaţi, bătuţi, exmatriculaţi pentru convingerile lor politice. Au existat greve studenţeşti în 1946, şi chiar şi 1948, însă după această dată orice mişcare disidentă a fost crunt înăbuşită. Prăbuşirea comunismului a permis reînvierea mişcărilor studenţeşti vizibile. Revoluţia anticomunistă din 1989 a fost cea mai puternică mişcare anticomunistă din Europa Centrală şi de Est, iar un rol decisiv în succesul ei l-au avut studenţii, care au fost de multe ori în fruntea manifestaţiilor de protest. În aceste condiţii, în 30 martie 1999, la Timişoara, cu ocazia Săptămânii Internaţionale Studenţeşti s-a stabilit convocarea unei Adunări Generale de constituire la care au fost invitate sa participle toate organizaţiile interesate să clădească o Alianţă Naţională Studenţească. Cele 24 de organizaţii prezente au purtat dezbateri ample asupra statutului, organizării şi structurii acestei federaţii. Structura rezultată în această primă fază era una mult axată pe rezolvarea rapidă a problemelor sociale, fiind organizată mai degrabă ca o reţea de informare şi mobilizare urgentă. În martie 2000, s-a obținut personalitatea juridică, printr-o decizie a Curții Supreme de Justiție. Sus am postat o diplomă conferită cu ocazia jubileului de 25 de ani a Uniunii Asociațiilor Studențești din România.

Ziua veteranilor de război - 29 aprilie 2015

România - Sacrificiul impune respect.

Ziua Victoriei - 70 ani 1945 - 2015

A.N.V.R. (Asociația națională a veteranilor de război) functioneaza pe baza Legii 49/1991; 44 si 68/1994; 303/2007 si 205/2008 si are personalitate juridica pe baza Hotarârii Judecatoresti nr.392/20.02.1990. Asociatia are filiale în toate judetele tarii si în sectoarele Capitalei, este membra a Federatiei Mondiale a Vechilor Combatanti (F.M.A.C.) cu sediul la Paris si participa la toate activitatile acesteia, iar la structurile sale au aderat: Asociatia Cavalerilor Ordinului "Mihai Viteazul", Asociatia Invalizilor de Razboi, Asociatia "Traditia Cavaleriei", Liga Navala Româna, Asociatia Cavalerilor Ordinului "Virtutea Aeronautica", Uniunea Veteranilor de Razboi, Veteranii de razboi din Ministerul de Interne s.a. Active în plan local, filialele judetene ale A.N.V.R., în colaborare cu organele locale si societatea "Cultul Eroilor", au renovat si ridicat un numar semnificativ de monumente dedicate ostasilor cazuti la datorie în razboaiele purtate de tara pentru libertate si unitate nationala. A.N.V.R. prin Comisia de memorialistica, a publicat 11 volume de memorii sub titlul "Veteranii pe drumul onoarei si jertfei", care s-au bucurat de aprecierea opiniei publice. Bucurându-se de atentia si asistenta Ministerului Apararii Nationale, A.N.V.R. a avut înca de la înfiintare un reprezentant al ministerului pe lânga asociatie, apoi s-a constituit Sectia asistenta pentru veterani de razboi, pentru ca la data de astazi sa fiinteze Directia Calitatea Vietii Personalului, cu activitate distincta si în domeniul veteranilor de razboi. În anul 1995 Guvernul a legiferat sarbatorirea în fiecare an, la Ziua Înaltarii Domnului Nostru Iisus Hristos, a "Zilei Eroilor", iar prin Hotarârea de Guvern nr. 1222 din 10 octombrie 2007, s-a instituit Ziua Veteranului de Razboi, care se sarbatoreste în fiecare an, la data de 29 aprilie. Cu aproape 20 de ani în urma A.N.V.R. însuma circa 900000 de membri: veterani, invalizi, vaduve de razboi si vaduve de veterani, iar la data prezentei nominalizari - 24 iulie 2012 - mai sunt aproximativ 45000 de veterani de razboi şi 150000 de vaduve de veterani. De la înfiintare si pâna la zi, presedintele asociatiei este generalul de armata în retragere Marin Badea Dragnea, luptator în cel de-al doilea razboi mondial, în ambele fronturi, invalid de razboi, reales în unanimitate la toate cele cinci Conferinte Nationale. De la strămoşii noştri romani am moştenit, printre altele, şi cuvântul ”veteran”, adică ostaş roman care după 25 de ani de serviciu militar era declarat cetăţean roman şi era împroprietărit. Pe teritoriul Daciei Romane aceşti veterani au avut o contribuţie determinantă în procesul etnogenezei poporului român.

În cursul întregii istorii medievale, voievozii români au cinstit vitejia ostaşilor eroi prin împroprietărire şi chiar ridicarea în ranguri boiereşti. La un sfert de veac de la mobilizarea oştirii pentru războiul de independenţă, în care s-au sacrificat zece mii de ostaşi din cei 58700 care au constituit Armata de Operaţii, regele Carol I, la solicitarea supravieţuitorilor, a promulgat Înaltul Decret prin care s-a creat, în conformitate cu Convenţia Statelor Europene de la Geneva, titlul de ”veteran de război”. La articolul 2, Înaltul Decret Regal din 29 aprilie 1902, prevedea: ” Pentru ca fiecărui ostaş veteran să i se asigure liniştea şi ocupaţiunea pentru restul de viaţă, i se va pune la dispoziţie cele necesare în acest scop, ca stimulent pentru generaţiile viitoare”. Se instituie onorantul titlu de ”VETERAN DE RĂZBOI”. Regele Ferdinand I a mobilizat în 1916, la intrarea României în războiul sfânt de reîntregire, 11% din populaţia ţării, mai exact 883601 militari, iar biruinţa finală, care s-a încununat în România Mare, a fost plătită cu jertfa a peste 335000 morţi şi dispăruţi, a 75491 invalizi şi a 650000 morţi din rândul populaţiei civile. În vâltoarea luptelor primului război mondial, Ferdinand I cel Leal, a desenat personal şi apoi a instituit, cea mai înaltă distincţie militară de război, Ordinul ”Mihai Viteazul”, răsplătind eroismul ofiţerilor în lupte, iar ostaşilor din tranşee le-a promis pământ, iar prin reforma agrară din 1921, un milion şi jumătate de familii au primit câte patru hectare din trupul ţării. Veteranii de război îşi strâng rândurile şi se organizează, la fel ca şi cei decoraţi cu ordinul ”Mihai Viteazul”, iar pentru cinstirea şi ridicarea de monumente, sub înaltul patronaj al reginei Maria, ia fiinţă Societatea ”Cultul Eroilor”. Veteranii de război şi-au adus o contribuţie semnificativă, de-a lungul anilor, la cinstirea memoriei celor căzuţi pe câmpurile de bătălii. În cei trei ani, zece luni şi douăzeci de zile cât a însumat participarea armatei României în cel de-al doilea război mondial, ţara a pierdut 794562 militari din care 92620 morţi, 33966 răniţi şi 367966 dispăruţi pe cele două fronturi. La aceştia se adaugă miile de prizonieri care au pierit în gulagul sovietic. La 4 iunie 1945 s-a semnat Decretul – Lege nr. 440 privind acordarea calităţii de ”veteran” foştilor luptători în războaiele din anii 1913, 1916-1919 şi 1941-1945, dar de unele drepturi se bucurau doar cei ce luptaseră în vest, nominalizaţi ca ”antifascişti”, dispărând din peisajul societăţii româneşti ”veteranii de război”. Reforma agrară prin care participanţii la cel de-al doilea război mondial au fost împroprietăriţi cu 1,1 hectare este anulată prin cooperativizarea agriculturii româneşti.

Insigna - Voința

“Voința” este numele unor cluburi sportive, asociații sau echipe sportive care au existat de la începutul perioadei comuniste în România, iar unele există și astăzi, ce au performat în diferite orașe ale țării. Nu pot da niciun fel de informații despre insigna postată mai sus deoarece nu scrie altceva nimic pe ea. Se știe că la un moment dat s-a organizat chiar și o competiție sportivă “Campionatul asociațiilor sportive Voința” în diferite sporturi, aceasta prefigurând într-un fel viitoarea competiție sportivă națională ceaușistă – Daciada.

____________ooOoo___________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ