Epaminonda's Blog.....: MONUMENTE ALE EROILOR BUZOIENI

Mânzălești, în trecut și Mânzălești-Mănești, este o comună din județul Buzău care include și satele Beșlii, Buștea, Cireșu, Ghizdița, Gura Bădicului, Jghiab, Plavățu, Poiana Vâlcului, Satu Vechi, Trestioara, Valea Cotoarei și Valea Ursului. Comuna se află în nordul județului, în Munții Buzăului, pe valea râului Slănic, fiind deservită de șoseaua județeană DJ203K, care o leagă spre sud de Cernătești și Mărăcineni, și spre nord de Lopătari. La recensământul din anul 2011 comuna număra 2591 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 3026 locuitori), dintre care: români – 98,03% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei buzoiene Mânzălești astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 97,99% și restul – nedeclarată sau altă religie. Trei obiective din comuna Mânzălești sunt incluse în lista monumentelor istorice de interes județean, ca monumente de interes local. Toate sunt din categoria monumentelor de arhitectură: casa Stana Coman din satul Gura Bădicului (datată începutul secolului al XX-lea); casa Radu Cristea din satul Jghiab, din aceeași perioadă; și Biserica de lemn “Adormirea Maicii Domnului” a mănăstirii Găvanu din satul Plavățu, construită în 1828.

În curtea bisericii din satul Gura Bădicului, având hramul “Pogorârea Sfântului Duh” a fost ridicată o cruce din lemn sculptat, decorată cu motive geometrice, aşezată pe un suport de piatră şi protejată de un zid de piatră cioplită şi lanţuri de metal, fixate pe stâlpi. Crucea este dedicată “Eroilor din parohia Mânzăleşti căzuţi pentru apărarea patriei. Veşnică recunoştinţă”, cum arată inscripţia. Nu are înscrise numele eroilor, care se păstrează însă într-un pomelnic, la biserică.

În faţa sediului Primăriei comunei Mânzălești, din iniţiativa primarului, profesor Dumitru Cristea, a fost ridicat un monument cu o arhitectură modernă, constituit din două coloane cu formă neregulată şi care închid o cruce, sprijinite pe un postament larg în trepte. Pe coloana din partea dreaptă este aşezat un vultur cu aripile desfăcute. Pe faţa celor două coloane sunt montate plăci pe care au fost înscrise numele eroilor comunei, imediat după versul “Eroi au fost, eroi sunt încă”. Monumentul este flancat de două tunuri şi două drapele ale României şi este protejat de un zid de piatră pe care se sprijină un gărduţ de lemn. Placa montată pe postament conţine următoarea inscripţie: “Ridicat la 9 mai 2002 cu sprijinul sponsorilor Cocoşatu Ninel, Blăgoi Gheorghe, Nicolae Emil, Tudorancea Grigore, Moglan Constantin, Lupu Maria, Dorosneac Dimitrie, Arion Ion, Teodorescu Maria, Nae Vasile, Rădulescu Ion, Costea Nicolae, Cimpoiaşu Mircea, Năstase Stere, Munraim Constantin. Proiectant, inginer Constantin Cornelia. Iniţiator, profesor Dumitru Cristea”.

Lângă biserica cătunului Apostari ce ține de satul Beșlii, având hramul “Sfinţii Voievozi” sunt amplasate două cruci de lemn închinate eroilor, aşezate pe postamente din piatră. Crucile sunt decorate cu motive geometrice şi religioase. O cruce a fost ridicată în memoria “Eroilor morţi în războiul reîntregirii 1916-1918”, al căror nume sunt înscrise pe spatele său. O inscripţie ne informează că “Această sfântă cruce este lucrată de mine Niagu I. Constantinescu, fost cântăreţ la biserica satului Mânzăleşti din 1904 până în 1950” şi care, se pare, este şi autorul celorlalte cruci asemănătoare din satele comunei. Cea de-a doua cruce, asemănătoare cu prima, a fost “Ridicată de Vasile şi Frusina Mihăilă la anul 1950, luna iunie, ziua 20”, “În amintirea eroilor 1941- 1945”, cum spune inscripţia de pe faţa crucii. Numele eroilor sunt înscrise pe o placă metalică fixată pe spatele crucii.

Lângă biserica satului Beșlii, având cu hramul “Sfinţii Voievozi”, în cimitir, pe un vârf de deal, se află o cruce de lemn decorată cu motive geometrice şi religioase sculptate, aşezată pe un postament de piatră. Inscripţia ne spune că a fost ridicată în memoria “Eroilor morţi în războiul reîntregirei 1916-1918”. Pe spatele crucii este înscris îndemnul, “Să păstraţi ce v-am lăsat noi!”, adică România Mare, ceea ce nu s-a putut realiza, România Mare dispărând în teribilul an 1940. Pe cruce au fost înscrise iniţial doar numele eroilor jertfiţi în primul război mondial, iar mai târziu au fost înscrişi şi cei care au căzut în cel de al doilea război mondial. Pe stâlpii care susţin crucea sunt înscrise şi numele a 34 veterani de război.

La intersecţia dintre drumul judeţean şi cel ce face legătura cu satul Valea Cotoarei s-a ridicat, după 1990, o cruce din ciment aşezată pe un soclu masiv pe care a fost săpată următoarea inscripţie: “Sfânta cruce a ridicat-o av. Nicu Păun, supravieţuitor, în memoria luptătorilor contra comunismului din Buzău, după 1948, fiindcă au refuzat să renunţe la idealul lor. Doamne, primeşte-i în împărăţia Ta!”. Această cruce, sfințită la data de 28 august 1999 a fost ridicată în memoria grupului învățătorului Ion Constantinescu, împușcat de către Securitate în munți.

Tot pe soclu sunt înscrise numele luptătorilor anticomunişti, cu precizarea locului unde au pierit. Aceştia sunt: Cocinescu Gheorghe, viticultor din Finţeşti; Constantin Elena, din Năeni, moartă la Mislea; Constantinescu Iancu, avocat, mort la canal; profesorul atomist George Manu, mort la Aiud; Ialomiţeanu Ovidiu, avocat, mort la canal; Iliescu Eugen, profesor la Cândeşti, ucis la Gherla; Negulescu Vică, avocat, mort la Jilava; Popescu Constantin, magistrat din Buzău, ucis la Ministerul de Interne; Vişan Ion, învăţător, mort la canal; Vrapciu Constantin, avocat, mort la canal.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

UN CATREN PENTRU NEPOATA

MEA SARA MARIA

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

__________xxx__________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL HUNEDOARA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Set 8 insigne turistice - Drumeții veterani - Pietrele 1991

Turismul este o activitate relaxantă, mult apreciată de locuitorii Văii Jiului - mari amatori de drumeţii şi buni cunoscători ai frumuseţilor naturii. În anul 1986, la sfârşitul verii, un grup de pasionaţi şi împătimiţi ai drumeţiilor montane, în frunte cu Aurel Dula şi Vasile Pollak, propun organizarea unei întâlniri anuale a veteranilor în ale drumeţiilor montane. La prima întâlnire care a avut loc în 1986 s-a hotărât ca următoarele să aibă loc la o cabană din munţii care înconjoară cu dărnicie Valea Jiului; întâlnirile nu erau însoţite de competiţii sportive, iar spre amintire veteranii vor primi câte o insignă, al cărei desen să reproducă o floare din bogata floră a munţilor noştri. Ediţia a VI-a a avut loc la Cabana Pietrele, iar floarea reprodusă - rododendronul. Iniţial, piesele au fost bătute la Întreprinderea „Arădeanca” (Arad), singura dată. Insigna este mai mică 31/21mm, iar din punct de vedere calitativ piesa lasă de dorit. S-au realizat cinci variante de culoare. Cu excepţia unei singure variante, toate piesele au fost bătute la Monetăria Statului Bucureşti, sunt ovale şi au dimensiunile 36/26 mm şi, cum este normal, unele piese sunt mai reuşite, în schimb, altele lasă de dorit. Aceste piese insignografice au fost gndite și proiectate de către: Nicolae Lazăr, Ion Liciu, Viorel Stroie, Dumitru Antonoiu, Tiberiu Kelemen și Iuliu Hornak. Existând o tradiţie, la realizarea acestor piese s-a apelat la Monetăria Statului Bucureşti, care a bătut o altă insignă în şase variante de culoare. Pe ambele variante, pe contur, se află înscrisul DRUMEŢII VETERANI-PIETRELE 1991.

Rododendronul, denumire populară Smârdarul sau Bujorul de munte, este o palntă care face parte din genul botanic Rhododendron, gen extrem de variat ce cuprinde diferite specii care cresc doar la mare altitudine. Fiind o plantă care crește în condiții climaterice și de relief foarte specifice, el nu tolerează transplantări, lucru care face imposibilă introducerea acestuia în grădini. Frumusețea florilor sale - care emană un miros și o aromă asemănatoare vișinelor - și care apar de obicei pe la sfârșitul lunii iunie și la începutul lunii iulie, și raritatea sa, face ca smârdarul să fie o plantă ocrotită și protejată ca atare în perimetrul Parcului Național Bucegi. Smârdarul este peren și își păstrează frunzele verzi tot timpul anului. Smârdarul, numit popular și cocozar, face parte din familia Ericaceae.Florile smârdarului au proprietăți tămăduitoare pentru numeroase afecțiuni, facând din acesta un adevărat panaceu. Din florile sale, aidoma petalelor trandafirului se prepară siropuri, dulceață și ceaiuri medicinale.

Cabana Pietrele este situată pe partea nordică a Munților Retezat, pe Valea Stânișoara în apropiere de confluența cu Valea Pietrele, la o altitudine de 1480 de metri. Cabana dispune de 102 locuri de cazare vara și 45 iarna, bufet și restaurant permanent, apă de la izvor, lumină electrică de la microcentrala proprie în intervalul orar 20.00 – 22.30. Încălzirea este asigurată de sobe noi cu lemne, de tip șemineu. Modalități de acces la cabană:

2 ore de la Cabana Carnic, circa 25 km din Ohaba de sub Piatra pe drum forestier
Statiile CFR cele mai apropiate: Ohaba de sub Piatra si Baesti, pe linia Petrosani - Subcetate – Simeria
Iată și câteva telefoane de contact: 0374 975 188 (insistati); 0722 715 595 (doar cand este in oras); 0734 339 753

Insigna - Expoziția de insigne - Ediția a IV-a 2012 - (Vălișoara)

Insigna postată aici marchează a patra ediție a expoziției de insigne din localitatea Vălișoara, județul Hunedoara.

Vălișoara, în limba maghiară – Valisóra sau Kőfalu, în limba germană -Steindorf) este atestată documentar pentru prima dată în anul 1506 sub numele Walyssoara. Localitatea se întinde pe niște dealuri la kilometrul 22 al șoselei dintre Deva și Brad. Localitatea are rang de reședință de comună, incluzând și satele Dealul Mare, Săliștioara și Stoieneasa. La recensământul din anul 2011 comuna număra 1197 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 1388 locuitori), dintre care români – 96,99% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei hunedorene Vălișoara astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 95,48% și restul – nedeclarată sau altă etnie. Din anul 2006 când localitatea a împlinit 500 de ani de existență atestată documentar s-a stabilit ca sărbătoarea Zilele comunei să aibe loc anual în luna august. Din anul 2008 în cadrul acestei sărbători locale s-a introdus și o expoziție de insigne, la început timidă, cu colecționari doar din localitate, ulterior aici expunând și colecționari din Deva, Hațeg, Petroșani și Vulcan. Panourile expoziționale se montează pe stadionul local, prevalând insignele sportive de pe întreg mapamondul. Atracțiile turistice ale comunei sunt:

Biserica de lemn "Sfântul Nicolae" din satul Săliștioara, construită în anul 1830
Biserica de lemn "Buna Vestire" din satul Dealu Mare, construită în anul 1868
Monumentul închinat revoluționarilor de la 1848 din satul Vălișoara (monument istoric)

Universitatea din Petroșani - I.M.E. 1957

Facultatea de inginerie mecanică și electrică

Facultatea de inginerie mecanică și electrică 50 ani 1957 - 2007

Produsul medalistic de mai sus este o medalie ce s-a emis la comanda Facultăţii de Inginerie mecanică şi electrică a Universităţii din municipiul Petroşani, județul Petroșani, la aniversarea semicentenarului. Medalia s-a realizat în anul 2007 de către firma ,,BOGRAVE ADVERTISING” din municipiul Bucureşti. Medalia este concepută de Andras Andrei, este confecționată din cupru patinat, este rotundă, are diametrul de 51,5 milimetri și s-a emis într-un tiraj de 200 exemplare.

Universitatea din Petroșani are o lungă și frumoasă tradiție, fiind continuatoarea „Școalei de Ponți și Șosele, Mine și Arhitectură” care a funcționat în București din anul 1864, iar din anul 1948 la Petroșani pentru început sub numele de Institutul Cărbunelui. După anul 1990, prin diversificarea domeniilor și specializărilor universitare, Institutul de Mine din Petroșani a devenit Universitatea Tehnică (1991) iar mai apoi Universitatea din Petroșani (1995). Având drept fundament această puternică tradiție universitară și prestigiul de care se bucură în țară și în străinătate, Universitatea noastră asigură astăzi condițiile necesare pentru ca studenții săi să dobândească o înaltă calificare în multe și variate domenii, pregătirea desfășurându-se la toate formele de învățământ. Formarea profesională a specialiștilor se realizează în cadrul a trei facultăți: Facultatea de Mine, Facultatea de inginerie mecanică și electrică și Facultatea de Științe. Din anul 1948 și până astăzi, la Universitatea din Petroșani au absolvit peste 40.000 de ingineri, subingineri, economiști, sociologi, matematicieni sau institutori. În Universitatea noastră se pregătesc peste 3200 de studenți, masteranzi și doctoranzi, cu sprijinul unui colectiv de peste 140 de cadre didactice. Pregătirea doctorală este asigurată de 30 de conducători științifici, personalități recunoscute în țară și pe plan mondial. Pregătirea solidă dobândită a absolvenților le-a oferit posibilitatea să se adapteze și să se integreze rapid la condițiile și metodele de lucru din alte țări cum ar fi SUA, Canada, Germania, Franța, Italia, Spania, Israel dar și de pe alte continente ca America de Sud, Africa sau Asia. Pretutindeni, absolvenții formați la Universitatea din Petroșani sunt cotați printre profesioniștii buni ai ramurilor în care activează. În anul 2015, Universitatea din Petroșani a fost evaluată instituțional de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior și a obținut calificativul „Grad de încredere ridicat”. În cadrul Institutului Cărbunelui din Petroșani, în anul 1949, s-a înființat o secție de Electromecanică minieră, primii absolvenți ai acesteia fiind promoția 1952/1953. Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică este continuatoarea Facultății de Electromecanică Minieră, înființată în anul 1957, în cadrul Institutului de Mine din Petroșani. De-a lungul celor 56 de ani de existență a învățământului superior electro-mecanic în cadrul Universității din Petroșani, această facultatea a avut diverse denumiri, astfel: Facultatea de Electromecanică Minieră, 1957 – 1974; Facultatea de Utilaj Tehnologic, 1974 – 1977; Facultatea de Mașini și Instalații Miniere, 1977 – 1990; Facultatea de Mașini și Instalații Electromecanice Miniere, 1990 – 1992; Facultatea de Mașini și Instalații Electromecanice, 1992 – 2004; Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică, din anul 2004.

Insigna - Stația de salvare - Exploatarea minieră (E.M.) Lupeni

Activitatea extractivă, atât de suprafață cât și în subteran, este însoțită întotdeauna de pericole. Schimbarea bruscă a condițiilor de lucru și apariția unor factori neprevăzuți sunt doar câteva dintre cauzele ce pot produce grave accidente de muncă, cu toate că sunt asigurate unele măsuri de prevenire. În aceste situații trebuie să se intervină urgent pentru acordare primului ajutor persoanelor afectate de accident. Primul ajutor nu poate fi acordat de minerii obișnuiți ci se impune prezența unor grupe de muncitori, specializate în acest scop. Acești muncitori, denumiți salvatori minieri se aleg dintre cei mai buni profesioniști în mineritul subteran. Paralel cu dezvoltarea mineritului pe lângă fiecare mină s-au constituit echipe de salvatori minieri. În anul 1949 la Petroșani ia ființă Stația de cercetări pentru securitate minieră (SCSM) care se ocupa de testarea periodică a pregătirii teoretice a personalului din echipele de salvare cât și de verificare echipamentului folosit la intervenție. Dinanul 1965 această secție devine institut departamental de cercetări, organizat pe secții, sectoare și servicii funcționale. Prin HG 1461 / 18.10 2006 denumirea institutului este schimbată în INCD –INSEMEX (Institutul național de cercetare dezvoltare pentru securitate minieră și protecție antiexploziv) Petroșani, denumire sub care funcționează și azi. Insigna postată aici reprezintă Stația de salvare de la Exploatarea (Întreprinderea minieră) Lupeni. Insigna Stația de salvare EM Lupeni a fost emisă în anul 1989. Insigna are o formă rotunjită la partea superioară și are dimensiunile 23 x 18 milimetri. În câmpul central al insignei este reprezentată o flacără roșie cu cinci limbi, o cruce roșie (simbolul primului ajutor) și inscripția STAȚIA DE SALVARE – E.M. Lupeni.

Lupeni (în germana Schylwolfsbach, în traducere "Pârâul Lupului pe Jiu") este un municipiu de rang II din judetul Hunedoara, Transilvania, Romania. Are o populație de 30642 locuitori. Este al doilea oraș ca mărime al Văii Jiului, fiind situat în partea de vest a depresiunii Valea Jiului, la o altitudine de 675 –725 m față de nivelul mării, la o distanță de 18 km față de Petroșani și cca 110 km de Deva. Așezarea este atestată documentar în anul 1770, dar există mărturii ale existenței oamenilor în această zonă încă din Comuna Primitiva, fapt dovedit de descoperirile din peștera din muntele Straja-Lupeni, unde s-au găsit obiecte vechi de ceramică. În luna august a anului 1929 a avut loc Greva minerilor din Lupeni, urmare a eșecului unor îndelungate negocieri legate de salarizare și condiții de muncă. Aproximativ 6000 de muncitori au fost implicați în protestul provocat de salariile de mizerie și sărăcia extremă în care trăiau minerii transilvăneni, deznodământul confruntării fiind 68 de mineri căzuți sub gloanțele trupelor armatei române trimise de către guvernul țărănist ca să reprime protestul. Lupeniul este atestat documentar in anul 1770, dar primele marturii ale existentei oamenilor pe aceste meleaguri dateaza din perioada Oranduirii Comunei Primitive, fapt dovedit de descoperirile din pestera din dealul Straja-Lupeni, unde s-au gasit obiecte vechi de ceramica. In timpul ocupatiei romane aluviunile aurifere ale Jiului au fost exploatate sporadic. In depunerile formate de-a lungul timpului, arheologii au descoperit un bust al zeului Ares (in mitologia romana, fiul lui Jupiter si a Iunonei, una dintre divinitatile protectoare ale Romei). Populatia Vaii Jiului nu a fost niciodata numeroasa in Evul Mediu. Localnicii se indeletniceau cu pastoritul si traiau in catune risipite pe munti. Existau, in apropierea cursului raului Jiu, conform marturiilor vremii. Lupeniul s-a format in urma unor migrari intense ale populatiei venite de pe Valea Streiului, Tara Hategului, pentru bogatele pasuni si fanete care se gaseau in zona. Locuitorii din satul Valea Lupului sunt aceia despre care se crede ca au intemeiat localitatea

Lupeni, iar satenii din Rau Barbat au format satul Barbateni. Dupa anul 1840, demarand explorarile si exploatarile miniere in zona, s-au produs prefaceri care aveau sa contureze noul destin al acestor locuri, schimband radical viata oamenilor din zona. Companiile straine care detineau diferite perimetre miniere au adus mineri polonezi, cehi, austrieci, slovaci, maghiari si romani din Muntii Apuseni sau Baia Mare, fapt care a schimbat, sub aspect demografic, structura sociala a Vaii Jiului. Activitatea miniera a inceput in zona de sud a municipiului Lupeni, dedesubtul actualelor cartiere de locuinte: Vascoza III si IV, la estul carora se afla putul si galeria Elisabeta - prima exploatare miniera din localitate. Accesul in galerie este pastrat si bine conservat si poate servi ca obiectiv pentru turismul industrial marcand inceputul activitatilor miniere in zona. Municipiul Lupeni a devenit cel mai mare producator de carbune cocsificabil din tara cu o dezvoltare monoindustriala, 80% din populatie traind din minerit sau alte activitati conexe. Odata cu descoperirea si inceperea exploatarii industriale a zacamantului de huila, in 1881, langa vechile catune au aparut coloniile de muncitori, care s-au dezvoltat permanent, odata cu intensificarea activitatii extractive. La inceputul secolului trecut zona cunoaste o dezvoltare fara precedent, prin construirea caii ferate care lega Lupeniul de Petrosani, in 1890-1892, si, prin aceasta localitate, de Simeria (actualmente, unul dintre cele mai importante noduri de cai ferate din Romania). Populatia municipiului a crescut permanent si s-a multiplicat de aproxirmtiv 10 ori. Este o perioada de inflorire fara precedent pentru Lupeni. Atunci s-au deschis si minele Sfantul Stefan, Nord, Victoria, Sud, Putul Sud, si, paralel cu acestea, s-au construit coloniile muncitorilor care aveau sa lucreze in puternicul centru minier care se nastea in Valea Jiului. Dezvoltarea industriala a zonei a fost afectata sever de criza economica din perioada interbelica. Colapsul economic a determinat mari convulsii sociale: in 5 - 9 august 1929, la Lupeni a avut loc o puternica greva, inabusita in sange de catre autoritatile vremii. Bilantul a fost tragic: 22 de morti si 58 de raniti. Lupeniul a fost declarat oras in anul 1941, moment in care avea 12000 de locuitori. In Valea Jiului, localnicii au reprezentat forme de viata rustica vechi, cum in putine locuri din tara se pot constata; ultimul secol de viata industriala a Vaii Jiului insa, a influentat si viata acestora, dar se mai pastreaza inca obiceiuri si traditii cu o vechime de sute de ani. Desi inainte de descoperirea carbunelui, populatia se ocupa exclusiv cu cresterea animalelor si prelucrarea produselor animaliere, aceste ocupatii, daca nu au fost date uitarii, au ajuns sa fie insignifiante, atat ca valoare a productiei obtinute, cat si ca pondere in totalul populatiei ocupate. Dezvoltarea economica, cresterea populatiei, au impus schimbarea aspectului urbanistic al localitatii, in locul coloniilor aparand cartiere noi de locuinte cu extindere pe verticala, cu spatii verzi, cu spatii comerciale si locuri de joaca pentru copii. Dupa 1990, unitatile miniere au intrat intr-un proces de restructurare cu consecinte deosebite in plan social. Un numar mare de mineri au fost disponibilizati, iar activitatea din domeniu s-a restrans, acestea afectand si ceilalti agenti economici cu activitati conexe - furnizori de materiale, utilaje si servicii, precum si agentii economici care activeaza in sfera comertului si serviciilor. Astazi, pe raza administrativa a municipiului Lupeni, industria miniera este reprezentata de doua exploatari miniere: Lupeni si Barbateni, precum si de Preparatia Carbunelui Lupeni, care le deserveste. Municipiul Lupeni isi cauta o noua identitate, dupa ce industria miniera, preponderenta in zona, a suferit o ajustare majora, determina ta de noile realitati politice si economice ale Romaniei. Paralel cu falimentul unor firme care coabitau cu industria miniera locala, s-a nascut, si in Lupeni, sectorul privat, care astazi constituie o importanta prezenta in economia municipiului. In ultimii ani, au aparut si s-au dezvoltat importante firme in domeniul turismului, industriei forestiere, industriei panificatiei, comertului etc.

Insigna - Exploatarea minieră (E.M.) Uricani - 2007

Uricani, în limba maghiară - Urikány sau Hobicaurikány, este un oraș în

județul Hunedoara care include și satele: Câmpul lui Neag și Valea de Brazi. Orașul Uricani este situat în partea vestică a Depresiunii Petroșani, la poalele Munților Retezat și a Munților Vâlcan, fiind cel mai lung oraș din România. Cu o deschidere largă spre est și tot mai îngustă spre vest, Uricaniul este una din porțile principale de intrare în Parcul Național Retezat, o bijuterie a naturii, cu un relief sălbatic ce oferă privirii imagini inegalabile, creste ce au custuri dantelate și multe căldări glaciare. Orașul se află la 29 km depărtare de Petrosani și la 125 km de localitatea Deva, reședința de județ. Prima atestare documentară oficială a orașului, sub denumirea de Hobiceni-Uricani, este menționată într-un document datând din anul 1818 numele venind de la locuitorii a două sate, Hobița și Uric, situate la nord, dincolo de munți, în zona localității Pui. În toamna anului 1916, în timpul primului război mondial, orașul este pierdut și recucerit de trei ori de către armata română, în cinstea eroilor existând un monument pe vârful Tulișa.După cel de-al doilea război mondial odată cu instalarea regimului comunist se amplifică procesul de exploatare a cărbunelui superior. Astfel, în 1947 se deschide prima galerie din Uricani, în Plaiu Balomir, și începe exploatarea industrială a huilei coxificabile, orașul devenind monoindustrial. La recensământul din anul 2011 orașul număra 8972 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 10227 locuitori), dintre care: români – 90,24%, maghiari – 2,79%, romi – 1,92% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului hunedorean Uricani astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 82,06%, romano catolici – 3,26%, reformați – 1,5% penticostali – 4,71%, martorii lui Iehova - 1,02% și restul – nedeclarată sau altă religie.

Deva este un municipiu și reședință a județului Hunedoara, România. Are o populație de aproximativ 57000 de locuitori. S-a presupus că numele Deva este în legătură cu anticul cuvânt dac dava, care însemna „cetate”. Alte teorii susțin că numele s-ar trage de la o legiune romană care s-a transferat pe locul actualului municipiu de la Castrum Deva. Există argumente de ordin lingvistic care arată că toponimul Deva provine din cuvântul slav deva, care înseamnă „fecioară”.Prima atestare documentară a existenței localității Deva datează din anul 1269, fiind menționată prin cuvintele latine castro Dewa. Pe hărțile medievale ea apare fie sub numele de Deva sau Dewan. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Deva, iar dedesubt pozele câtorva monumente reprezentative pentru arhitectura locală, de acum sau din alte vremuri.

Primăria

Palatul Bethlen (Magna Curia)

Hotelul Crucea Albă

Strada Regina Maria

Școala pedagogică

Prefectura

Banca austro-ungară

Strada Lajos Kossuth

Spitalul

Liceul de fete

Biserica romană-unită

Restaurantul Gării CFR - Strada Regele Ferdinand

Liceul Decebal

Internatul Liceului Decebal

Cetatea - Monumentul David Ferenc

Cazina

Județul Hunedoara este situat în provincia istorică Transilvania, România, pe cursul mijlociu al râului Mureș, în vecinătatea Munților Apuseni. Specific acestui județ este faptul că își are reședința în municipiul Deva și nu în Hunedoara. Județul se întinde pe o suprafață de 7063 kilometri pătrați și numără aproximativ 486000 de locuitori. Ca subdiviziuni administrative județul este compus din 7 municipii - Deva, Brad, Hunedoara, Lupeni, Orăștie, Petroșani și Vulcan, 7 orașe - Aninoasa, Călan, Geoagiu, Hațeg, Petrila, Simeria, Uricani și 55 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Hunedoara, dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ, din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.