Epaminonda's Blog.....: INFO NUMIS MONDO 130

1. Cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la stabilirea Forint-ului ca monedă oficială a Ungariei, Banca Naţională a Ungariei a pus în circulaţie la data de 02.08.2021, o monedă comemorativă de 5 Forinţi, sub forma unui set de 6 monede, fiecare inscripţionată pe revers cu câte o literă din denumirea monedei maghiare. Aversul monedelor este similar cu cel al monedelor de 5 Forinţi aflate şi până acum în circulaţie. Pe revers, lucrurile devin mai interesante. Cele 6 monede ale seriei, aranjate pe două rânduri a câte trei monede, în ordine corectă, formează atât cuvântul FORINT, cât şi o imagine a sediului Băncii Naţionale a Ungariei. Modelul este similar cu cel utilizat de Marea Britanie şi Republica Moldova, şi la fel de spectaculos. Fontul utilizat la cele şase litere este identic cu cel utilizat la Forint-ul bătut în anul 1946.

În partea de sus apare textul „75 eves a Forint/Forint-ul a împlinit 75 de ani”, iar în partea de jos, numele Ungariei şi anul emiterii 2021. Design-ul acestei serii a fost selectat în baza unui vot popular, câştigătoarea votului fiind Gyuro Monika, cu 21279 de voturi din totalul celor aproximativ 77000 exprimate. Fiecare din cele şase monede are un tiraj de 2000000 de bucăţi.

Banca Națională Maghiară (în limba maghiară: Magyar Nemzeti Bank (MNB) este banca centrală a Ungariei și, ca atare, face parte din Sistemul European al Băncilor Centrale.Banca Națională Maghiară a fost înființată în anul 1924 și a succedat Băncii Regale de Stat Maghiare, care a introdus forintul maghiar la 1 august 1946. Banca Națională Maghiară pune un accent deosebit pe relațiile sale internaționale și pe participarea la forumurile profesionale ale instituțiilor economice internaționale și ale instituțiilor financiare. Scopul său principal este stabilitatea prețurilor, dar este, de asemenea, responsabilă pentru emiterea monedei naționale, forintul, controlul banilor în circulație, stabilirea ratei de bază a Băncii Centrale, publicarea cursurilor de schimb oficiale și gestionarea rezervelor valutare și a aurului pentru a influența rate de schimb. Guvernatorul Băncii Naționale Maghiare este numit de președintele Ungariei la propunerea prim-ministrului pentru un mandat de șase ani. Cel mai important organism decizional al Băncii Naționale Maghiare este Consiliul Monetar. Clădirea băncii este situată în Piața Libertății, în centrul capitalei Budapesta, lângă Ambasada SUA.

2. Loteria națională a statului european Spania a emis o serie de bilete de loterie prin care popularizează avioanele lumii.

Aici se prezintă un bilet de loterie din data de 9 decembrie 1999 prin care se popularizează avionul T-6D Texan.

Avionul T-6 Texan (construit în mai multe variante) a fost un avion de antrenament cu un singur motor proiectat din inginerii nord americani, folosit să antreneze piloți de vânătoare din mai multe state ale lumii timpul celui de-al doilea razboi mondial. Avionul a fost apreciat fiind realizat în peste 15000 de exemplare, primul exemplar zburând în martie 1937. Unele state au folosit avionul pentru misiuni de sprijinire a focului cât și pentru a ghida bombardierele de vânătoare pe obiective terestre. Avionul a fost folosit cu succes de forțele aeriene ale următoarelor state: SUA, Africa de Sud, Germania, Argentina, Austria, Belgia, Bolivia, Brazilia, Canada, Chile, Taiwan, Columbia, Coreea de Sud, Cuba, Danemarca, Spania, Franța, Grecia, India, Indonezia, Iran, Israel, Italia, Japonia, Liban, Maroc, Mexic, Norvegia, Noua Zeelandă, Pakistan, Paraguai, Olanda, Filipine, Portugalia, Regatul Unit, Suedia, Siria, Elveția, URSS?, Uruguai, Venezuela, Iugoslavia și încă multe altele. Un exemplar al acestui avion se poate admira în cadrul Muzeului de aeronautică și astronautică din Madrid. Redau mai jos câteva dintre caracteristicile tehnice ale acestui avion atât de solicitat:

Lungimea – 8,84 metri
Lățimea – 3,57 metri
Greutatea – 2548 kilograme
Viteza maximă – 335 kilometri / oră
Posibilitatea montării unei mitraliere Browning 1919, calibru 7,62 milimetri

3. În data de 25.02.2020 Banca Națională a Ucrainei a încheiat procesul de modernizare al bancnotelor aflate în circulație prin emiterea bancnotei de 200 hryvnia. Bancnota are culoarea predominantă roz, orientare orizontală şi dimensiunea de 148 x 75 mm.

Pe avers, se găseşte portretul Lesiei Ukrainka, plasat în zona centrală. În dreapta portretului, sub elementul de securitate sub formă de nufăr, apare un citat din Lesia Ukrainka: "Pentru adevăr, fraților, să ne unim sincer, Tot ce avem este calea cea dreaptă". În partea dreptă apare şi o cunună de flori. Pe revers este prezentat turnul cu poarta principală a Castelului Lubart din Lutsk. În drepta imaginii principale apare un stol de berze.

Lesia Ukrainka (1871 – 1913) pe numele real Larisa Kosaci-Kvitka, a fost o scriitoare, traducătoare şi activistă culturală, considerată egala lui Taras Shevchenko sau Ivan Franko. A performat în poezie, teatru și proză, publicistică. De asemenea, a lucrat mult cu folclorul (220 de cântece populare înregistrate cu vocea ei), participând activ activ în mișcarea națională din Ucraina. Este cunoscută pentru ciclurile de poezii "Pe aripile Cântecelor" (1893), "Gânduri și vise" (1899), "Opinii" (1902), poemul "Povestea antică" (1893), "Un singur cuvânt" (1903), piesele de teatru "Nevasta boierului"(1913),"Kassandra "(1903-1907) "În catacombe"(1905), "Cântec de Pădure"(1911) și altele.

Castelul Lubart din Lutsk a fost construit între anii 1340-1383, de către Demetrius din Liubar, fiind timp de secole capitala politică, administrativă şi spiritual a regiunii. Inițial această clădire a fost făcută din lemn. Chiar și în timpul nostru, arheologii au descoperit urme ale cladirii din lemn, de la începutul secolului al XII-lea. Din păcate, nu se știe precis anul punerii pietrei de temelie. Numele arhitecților și constructorilor structurilor fortificate s-au pierdut în adâncurile timpului și au rămas necunoscute pentru viitorii cercetători. Din cauza nesiguranței pomului, castelul a ars adesea și, ca rezultat, s-a hotărât să fie întărit cu ziduri de cărămidă. La mijlocul secolului al XIV-lea, o parte a turnului a fost deja construită. Ideea construirii acestei cetati a fost luata de domnitorul Principatului Galicia-Volyn, Lyubart Gediminovici. Este interesant faptul că turnul de intrare al castelului din Lutsk poartă urme de finalizare. După finalizarea construcției, prințul a decis că înălțimea turnului principal nu era suficientă pentru a observa împrejurimile sau pentru a efectua operațiuni militare. A ordonat finalizarea turnului cu câțiva metri mai sus. Construcția castelului a continuat și după moartea lui Lubart. Vytautas - noul prinț al Galiciei și al Volynei, a făcut din Lutsk o excelentă capitală sudică Marele Ducat al Lituaniei. Sub conducerea lui orașul a înflorit la viața, iar Castelul Lutsk a capatat contururile actuale. După moartea lui Vytautas, fratele său Svidrigailo a venit la putere, dând construcției aspectul actual.
4. Loteria națională a statului european Spania a emis o serie de bilete de loterie prin care popularizează farurile spaniole.

Aici se prezintă un bilet de loterie din data de 4 noiembrie 2006 prin care se popularizează Farul Torredembara.

Torredembarra Farul este un far modern situat pe malul mării Mediterana, în orașul Torredembarra, provincia Tarragona, comunitatea autonomă Catalonia fiind administrat de autoritatea portuară Tarragona. Ideea construirii acestui far a venit în anul 1985 în conformitate cu criteriile din Planul de semnale maritime 1985-1989. Construcția sa a început în 1999 și, la sfârșitul acelui an, a fost terminată. Inaugurarea efectivă a farului a avut loc în data de 1 ianuarie 2000 la ora 00:00. Farul a fost proiectat de arhitectul Josep Maria Llinas. Farul poate fi vizitat, el având o cale de acces (probabil lift sau scară) ce conduce la partea superioară oferind priveliști spectaculoase pe întreaga coastă și pe stâncile Torredembarra și Altafulla, mai ales seara și dimineața. Enumăr câteva dintre caracteristicile tehnice ale farului:

Vizibilitatea semnalelor emise – 17 mile marine (31 kilometri)
Înălțimea efectivă a turnului – 38 metri
Altitudinea focală – 58 metri

5. La data de 12.12.2020, Banca Centrală a Turkmenistanului a lansat în circulaţie o nouă serie comemorativă a bancnotelor naţionale, serie cu tema: Turkmenistan – tărâm al neutralităţii. Bancnotele sunt dedicate aniversării a 25 de ani de neutralitate statală a Turkmenistanului. Bancnotele sunt similare cu cele din seria precedentă, lansată în 2014, diferenţele fiind date de prezenţa pe avers a logoului “Turkmenistan – tărâm al neutralităţii” și anul emisiunii 2020. Bancnotele sunt tipărite pe hârtie specială, cu elemente de securitate: imprimare în relief, imagine latentă, fir de siguranță, tipăritură cu cerneală iridescentă etc. Elementele comune ale aversului tuturor bancnotelor sunt stema de stat, harta ţării, anul emiterii 2020 şi logo-ul care simbolizează cei 25 de ani de neutralitate ai ţării, toate pe un fundal cu modele geometrice tradiţionale.

Eu vă prezint aici bancnota de 1 Manat 2020 ce are următoarele caracteristici tehnice: dimensiuni – 120 x 60 mm, orientare – orizontală și culoare verde deschis. Pe avers este reprezentat chipul lui Togrul Beg iar pe revers imagini din capitala Așgabat.

Togrul Beg, sau Toghrul I, Tugril, Toghril, Tugrul, Toghrïl Beg, Tugrul Bey, a fost un lider turkmen care a unit toate triburile turkmene într-o singură confederaţie şi le-a condus în luptă, înfiinţând Imperiul Selgiuc, asupra căruia a domnit între 1037 şi 1063. El a trăit între anii 990 – 4 septembrie 1063. Numele său real întreg era Rukn ad-Dunya wa ad-Din Abu Talib Muhammad Toghrul-Beg ibn Mikail.

Aşgabat este capitala statului Turkmenistan și cel mai mare oraș al țării. Potrivit estimărilor din anul 2009, populația Aşgabatului era de circa 1000000 de locuitori. Deasupra am postat stema și o poză cu aeroportul orașului. Orașul a fost fondat de ruși în anul 1869, după anexarea regiunii munților Kopetdag de către Imperiul Rus. Este situat între Deșertul Karakum și zona munților Kopetdag, la 250 de kilometri de al doilea cel mai mare oraș din Iran – Mashad. Numele turkmen al orașului este Aşgabat și se poate traduce prin „Orașul dragostei” (așg „dragoste”, abat „oraș”). Orașul a purtat și numele de Полторацк, transcris Poltorațk, între anii 1919 – 1927, în onoarea unui revoluționar comunist din zonă, Pavel Poltorațki, după care s-a revenit la vechea denumire.

Turkmenistan este o ţară neutră, acest statut find recunoscut de ONU şi menţionat şi în Constituţia ţării. Logo-ul dedicat aniversării prezintă un porumbel alb în zbor deasupra globului pământesc, cu harta ţării evidenţiată, cu steagurile ONU si Turkmenistan-ului în partea de sus şi textul “Turkmenistan – tărâm al neutralităţii 1995-2020” în partea de jos. Sărbătoarea neutralităţii este a doua cea mai importantă sărbătoare naţională.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DUEL EPIGRAMATIC

__________xxx__________

O INSIGNĂ

ȘI CÂTEVA MEDALII

DIN JUDEȚUL SUCEAVA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Ștefan cel Mare

Societatea culturală Bucovina

Domnului Moldovei la trecerea în rândul sfinților eroi ai neamului

Mănăstirea Putna - 2 iulie 1992

Această medalie este opera gravorului

VASILE GABOR

de la Monetăria națională a României

Mormântul lui Ștefan cel Mare se află în biserica Mănăstirii Putna pe latura sudică a gropniței. Capodoperă a genului, de o somptuozitate unică în arta medievală românească, lespedea funerară a lui Ștefan cel Mare este așezată pe un soclu, la fel de somptuos, decorat cu stilizări vegetale și adosat într-un arcosoliu (firidă), amplificat spre interiorul bisericii cu un baldachin de marmură, construit în 1934 din fragmentele altuia mult mai vechi, după cum se menționează într-o inscripție din depozitul mănăstirii. Motivele sculptate pe soclu reprezintă lujeri mlădiați în forme de inimi pozate invers, alcătuind o succesiune de patru medalioane legate între ele și în ale căror interioare se desfac ample palmete cu flori de gențiană și ciorchini. Printre curbele divergente ale tulpinelor de la centru trece un lujer, cu o singură floare în vârf, ale cărui frunze decorează spațiul dintre ele, atât la bază, cât și la partea superioară, iar printre primele două tulpini de la stânga și de la dreapta trece, de asemenea, câte un lujer pe care se sprijină câte un cap de bour, din creștetul căruia se arcuiesc lateral - în chip de coarne - semipalmete împodobite cu flori. Lespedea propriu-zisă este decorată în câmpul central, de formă dreptunghiulară, cu două vrejuri care se împletesc armonios, fornăind între ele trei medalioane cvasielipsoidale, în care tradiționalele palmete și flori de gențiană alternează cu ghindele și frunzele de stejar, simboluri ale vieții viguroase, ale fecundității și perenității. Tot cu frunze de stejar, dar mult mai stilizate, este împodobit și chenarul marginal. Î ntre câmpul decorativ central și chenarul marginal, apoi, în continuare, și pe cantul lespezii există o inscripție slavonă săpată în litere capitale monumentale: „Dreptcinstitorul Domn, Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, ctitor și ziditor al acestui sfânt lăcaș, care zace aici și s-a mutat la veșnicele lăcașuri în anul 7000..., luna..., și a domnit ani...”. Ștefan cel Mare și-a pregătit propria lespede funerara încă din timpul vieții, lăsând, firește, urmașilor grija de a completa inscripția cu data exactă a morții sale și cu numărul anilor de domnie, pentru care a rezervat spații corespunzătoare pe cantul ei, dar care, din motive neatestate documentar, au rămas totuși necompletate, așa cum se văd și astăzi. Numărul anilor de domnie, ca și anul, luna, ziua și ora morții sunt menționate în schimb pe acoperământul de mormânt al marelui voievod, lucrat din porunca fiului său Bogdan al III-lea Vlad: „... a domnit în Țara Moldovei 47 de ani și trei luni” și s-a „strămutat spre lăcașul de veci în anul 7012 (= 1504), luna iulie, ziua 2, în ziua de marți, la ceasul al patrulea din zi”. Unii cercetători au aproximat data executării lespezii de pe mormântul lui Ștefan cel Mare „după 1492”, iar alții o consideră categoric în 1492, ajungând la această cifră prin simpla diferență dintre anii de la zidirea lumii și anii de la nașterea lui Iisus, adică scăzând 5508 din 7000. Dar cifra înscrisă de Ștefan pe lespedea sa nu reprezintă data executării acesteia, ci numai prima cifră din anul imprevizibil al morții sale, respectiv, din 7012, după vechiul calendar, sau din 1504, după cel nou, ceea ce înseamnă că datarea lucrării trebuie aproximată în continuare „după anul 1492”, așa cum au făcut-o G. Bals, V. Vătășianu și P. Comarnescu, dar, desigur, nu mai târziu de 1504. Mormântul domnitorului este din marmură de Cararra sculptată în champleve și are următoarele dimensiuni: lungime - 182 cm; lățime - 77 cm; grosime -15 cm; soclu: lungime - 170 cm și înălțime - 70/68 cm.

Jubileu 20 ani Secția Suceava a S.N.R. 1977 - 1997

(Societatea numismatică română)

Bogdan I, Petru Mușat, Ștefan cel Mare și Sfânt

Societatea numismatică română - Secția Suceava

Această medalie este opera gravorului

VASILE GABOR

de la Monetăria națională a statului

Era pe la începutul veacului al XX-lea. Cultura şi ştiinţa în România prinseseră aripi de zbor stabile şi de perspectivă, precizându-se domeniile şi principiile de activitate. Se trecea acum la culegerea primelor roade ale frământatului şi cu rol de pionierat secol al XIX-lea, când reprezentanţi de frunte ai renaşterii româneşti se dăruiau, cu întreaga lor fiinţă, intereselor naţionale. Unirea Principatelor şi marile reforme ale lui Alexandru Ioan Cuza au deschis larg porţile afirmării învăţământului, ştiinţei şi culturii în România. Publicaţii şi societăţi de tot felul luau fiinţă, croindu-şi drum spre mintea şi inima românilor. În acest context de efervescenţă spirituală, o nouă ştiinţă specială se înfiripa în peisajul intelectual românesc. Informaţiile lui C. Bolliac din „Trompeta Carpaţilor”, referitoare la unele descoperiri monetare, dar mai ales lucrările lui D.A. Sturdza şi primele studii de specialitate ale lui M.C. Sutzu, precum şi alcătuirea unor colecţii monetare, aveau să se constituie ca temelie a ştiinţei numismatice din România. Începutul sec. XX va marca pentru numismatica din ţara noastră un moment de o reală însemnătate. Pe data de 28 decembrie 1903, la iniţiativa unui grup de entuziaşti şi pasionaţi ai acestei discipline, lua fiinţă Societatea Numismatică Română (S.N.R.). Adunarea Generală, în şedinţa sa inaugurală, a votat Statutele Societăţii şi a ales Comitetul de conducere în următoarea alcătuire: D.A. Sturdza, preşedinte de onoare; M.C. Sutzu, preşedinte activ; Gr. Tocilescu, vicepreşedinte; Al. Cantacuzino, secretar; lt. col. G. Iordăchescu, casier contabil; dr. G. Severeanu, subsecretar şi D. Panku, C. Alessandrescu, Carol Storck şi E.D. Mirea, membri. O dată cu adoptarea Statutelor se fixa şi ţelul principal al Societăţii, care îşi propunea „să dezvolte ştiinţa şi arta numismatică” în România." În prezent SNR are filiale în aproape toate județele țării. Sus am postat logo-ul Societății Numismatice Române.

Atena era o zeiţă, una dintre cele mai mari divinități ale mitologiei greceşti, identificată de către romani cu zeița Minerva.

Era zeița înțelepciunii, pe care grecii o mai numeau și Pallas Athena sau, pur și simplu, Pallas. Deasupra am postat o poză cu statuia zeiţei Atena care se găseşte la Muzeul Luvru din Paris.

Bogdan I, sau Bogdna Vodă, supranumit Bogdan Întemeietorul (născut înainte de 1307 – decedat 1367) a fost voievod al Maramureșului și domn al Moldovei. El este privit drept întemeietorul țării Moldovei, stat de sine stătător, cu reședința la Baia. A domnit în perioada 1363 – 1367, date oferite cu o oarecare certitudine de datarea confruntării militare numită „bătălia de la codrii Plonini” de la mijlocul anului 1368. Data plecării lui Bogdan I, cu fiii săi, în Moldova și cum anume nu se știe cu certitudine, dar trecerea munților a avut loc cândva după 24 iunie 1360 și înainte de 2 februarie 1365. Împreună cu fiii săi și cu o oaste mică, Bogdan I a învins oastea urmașilor lui Sas și l-a alungat pe fiul acestuia, Balc, în Maramureș. Bătălia dintre Bogdan I și Balc și ceilalți fii ai lui Sas sunt confirmate în diploma regală acordată lui Balc de Ludovic I de Anjou la 2 februarie 1365. După numele său, ca întemeietor al voievodatului, Moldova a fost numită și Bogdania. Mănăstirea Bogdan de la Rădăuți transformată de Bogdan I din biserică în mănăstire este locul unde a fost înmormântat, iar ulterior i-a purtat numele, Bogdana, adică a lui Bogdan.

Petru al II-lea, numit și Petru Mușat (născut secolul al XIV-lea – decedat decembrie 1391, a fost domnul Moldovei între 1375 și decembrie 1391. Deoarece Lațcu nu a avut fii, ci doar o fiică, Anastasia, Petru al II-lea succede la tron fiind nepotul de soră al acestuia. A fost în bune relații cu regele Poloniei, vladislav al II-lea Iagello, în anul 1387, la Liov a semnat un act omagial prin a recunoscut suzeranitatea acestuia. Petru al II-lea l-a îndemnat și pe Mircea cel Bătrân să încheie o alianță cu Vladislav Iagello, care s-a și încheiat, după negocieri desfășurate între decembrie 1389 și martie 1390. Aceste alianțe erau îndreptate împotriva regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg. Petru a bătut primele monede moldovenești, groși și jumătăți de groși de argint, care pe o parte aveau un scut cu flori de crin și bare transversale, iar pe cealaltă, capul de bour, iar spre împlinirea organizării statale a creat Mitropolia Moldovei, punând, totodată, bazele relațiilor politice cu Constantinopolul. În februarie 1388 îl împrumută pe regele polonez cu 3.000 ruble de argint, pentru care i s-a amanetat orașul Halici și

provincia Pocuția (8000 de km pătrați), împrumut ce nu a fost returnat niciodată în întregime. El a construit Cetatea Suceava unde va stabili scaunul domnesc al Moldovei. A construit mănăstirile Bistriței, Cetatea și Neamțului dar și biserica Mitropoliei din Suceava.

Ștefan al III - lea, supranumit Ștefan cel Mare a fost un domnitor al Moldovei, care s-a născut în anul 1433 la Borzeşti şi a decedat la 2 iulie 1504 la Suceava. Alexandru cel Bun a avut mai mulţi fii şi nepoţi, iarŞtefan cel Mare este nepot de fiu al lui Alexandru cel Bun. Însă, după obiceiul ca marii boieri să aleagă succesorul la tron între fiii şi nepoţii fostului voievod, a fost uns Ştefan domn, punându-se capăt unei perioade de lupte interne. Iar Ştefan cel Mare nu era nici măcar fiu legitim, ci, cum se spunea, fiu din flori, fiu nelegitim, şi prin urmare i-afost mai greu să acceadă la tron. Totuşi avea calităţi excepţionale, nu numai de vitejie, dar şi de chibzuinţă şi de organizare, şi, spre fericirea Moldovei, în general a românimii, a avut o domnie lungă de 47 de ani. Este cea mai lungă domnie înainte de cea a regelui Carol I în veacurile noastre. Se urcă pe tron în 1457, deci la un an după Vlad Ţepeş în Muntenia, şi domneşte până în 1504. Moşteneşte o ţară în plină organizare, dar care din punct de vedere economic începea să se dezvolte mai cu seamă datorită împrejurării că reprezenta o regiune de tranzit între Europa centrală, Polonia şi porturile de la Marea Neagră. Iar faptul că Moldova avea două porturi importante, Chilia şi Cetatea Albă, îi aducea o substanţială sursă de venituri, prin vămi. Chilia - după cum am spus - fusese a domnilor munteni, în înţelegere cu regii unguri. Ştefan cel Mare e cel care o cucereşte de la munteni, atrăgându-şi prin aceasta duşmănia lui Matei Corvin. Ştefan cel Mare este, pentru mica lui ţară, un voievod bogat prin vămile pe care le ia de pe urma comerţului internaţional. Vom vedea şi tragedia care va decurge din pierderea, în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, a acestor două cetăţi, Chilia şi Cetatea Albă. Se tot spune că Ştefan cel Mare s-a bătut mereu cu turcii. Nu e chiar adevărat. S-a bătut împotriva tuturor celor care voiau să-i ştirbească relativa independenţă. Astfel s-a bătut şi cu Matei Corvin care, supărat că Ştefan luase Chilia de la munteni şi unguri, a venit să-l silească să redevină vasal al regelui Ungariei, îl bate pe Matei Corvin la Baia, şi-l sileşte să treacă îndărăt Carpaţii. Mai târziu va avea să lupte şi împotriva polonezilor. Dar, bineînţeles, ce a rămas mai viu în memoria populară au fost luptele sale cu turcii, în special în 1475, când Moldova este invadată de o mare armată otomană condusă de Soliman paşa, cel mai mare general al turcilor. Nu uitaţi că suntem sub domnia lui Mahomed (sau, în turcă, Mehmet) al II-lea care a cucerit Constantinopolul, deci momentul de maximă putere pe care o atinge Imperiul Otoman. Iar mica armată a lui Ştefan cel Mare învinge armata turcă la Vaslui. Faima lui Ştefan trece peste graniţe; cronicarul polonez Dlugosz spune că este cel mai mare domnitor din toată Europa, iar Papa îl proclamă „Athleta Christi”, adică „Atletul lui Cristos”. Din păcate, turcii, furioşi din pricina acestei înfrângeri, revin după un an cu însuşi Mehmet al II-lea în fruntea lor. În plus, îi îndeamnă pe tătarii din Crimeea şi din actuala Ucraină să atace Moldova de la răsărit. De data asta, pentru a se putea apăra împotriva năvalei tătarilor, mai toţi răzeşii din actuala Basarabie părăsesc armata lui Ştefan cel Mare pentru a se duce să-şi apere vetrele. Ştefan cel Mare rămâne cu mica lui armată formată aproape numai din boieri, slujitorii lui, şi din câteva cete din oraşe. Este învins la Războieni, în 1476. Totuşi, se retrage mai la nord, iar Mehmet al II-lea nu reuşeşte să cucerească cele două puternice cetăţi, din care mai puteţi vedea şi astăzi ruine, la Suceava şi la Cetatea Neamţului. După ce a pârjolit ţara, pentru ca turcii să nu se mai poată aproviziona, Ştefan cel Mare rămâne voievod al Moldovei, iar Mehmet al II-lea se retrage. După această aventură - ca să zic aşa - Ştefan cel Mare îşi dă seama că trebuie să se înţeleagă cu turcii, dar, din păcate, lucrurile se înrăutăţesc, căci câţiva ani mai târziu, în 1484, o nouă campanie a lui Baiazid al II-lea are drept scop, de data aceasta, cucerirea celor două porturi despre care am vorbit, Chilia şi Cetatea Albă. Şi cele două cetăţi cad, probabil printr-o trădare a genovezilor care erau înăuntru şi care şi-au dat seama că nu se mai putea lupta împotriva Imperiului Otoman, nefiind suficient de bine ocrotiţi de un mic voievod creştin. Pierderea, prin trădare, a Chiliei şi a Cetăţii Albe a reprezentat o catastrofă pentru dezvoltarea ulterioară a Moldovei. Au început să sărăcească oraşele mari, şi Moldova nu s-a mai putut dezvolta cum s-a dezvoltat Transilvania, cu cetăţi, cu târgoveţi bogaţi, cu comerţ de tranzit etc. Anul 1484 reprezintă un moment, economic şi politic, crucial pentru dezvoltarea ţărilor române. Ştefan cel Mare rămâne pe tron până la bătrâneţe. Se mai bate cu regele Poloniei, iar legenda Dumbrăvii Roşii povesteşte că, în urma luptelor, au murit atâţia polonezi din şleahtă, încât se făcuse câmpia roşie, şi prizonierii au fost puşi să are trăgând ei înşişi plugurile. Aceste întâmplări se pare că sunt adevărate. Deci chiar pe vremea lui Ştefan cel Mare, domnul şi dregătorii din sfatul lui îşi spun că nu sunt ajutaţi cu adevărat de regii creştini, turcul e departe, promite ocrotire împotriva altor duşmani, nu vine să construiască moschei la noi în ţară, ne lasă să fim autonomi, adică să avem regimul nostru, cu boierimea noastră, cu bisericile noastre — şi-atunci ne înţelegem cu turcul, plătindu-i doar un tribut pe an. La început acest tribut a fost uşor, şi în Muntenia şi în Moldova, dar foarte curând tributul a crescut, pe măsură ce turcii, opriţi în fructuoasele lor cuceriri, au avut mai mare nevoie de bani. Aici începe nenorocirea celor două principate. Prima jumătate a veacului al XVI-lea este într-adevăr perioada când Imperiul Otoman îşi atinge, cu o repeziciune uimitoare, întinderea maximă: în anii 1516-l517 otomanii au cucerit Siria şi Egiptul, apoi Arabia, iar sub Soliman zis Magnificul (1520-l566) turcii cuceriseră Ungaria, şi în Africa ajung până la graniţa Marocului. Cu vremea însă, aceste cuceriri, exploatate cu nemiluita, nu mai sunt „rentabile”, ci se transformă într-o povară. De aceea ţările române, cu pământul lor rodnic, cu mari turme de oi şi cirezi de bovine, au devenit indispensabile vistieriei împărăţiei, şi mai cu seamă aprovizionării capitalei Constantinopol. Ştefan cel Mare se zice că a clădit o biserică în fiecare an sau după fiecare izbândă, astfel încât s-au numărat 47 de biserici clădite de el. Între frumoasele mânăstiri din Bucovina câteva sunt ctitoria lui, însă majoritatea zugrăvelilor, picturilor exterioare aparţin unei epoci imediat următoare, când pe tronul Moldovei se află un fiu al său, Petru Rareş. (Sursa - Net - Horia Dumitru Oprea)

(Mihai Eminescu)

Festivalul literar "Mihai Eminescu" - Ediția a XI-a

Dumbrăveni - Suceava - 16 iunie 2018

"Unirea românilor este visul meu de fier" ... M.Eminescu

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română, care s-a născut la data de 15 ianuarie 1850 la Ipotești în județul Botoșani și a decedat la data de 15 iunie 1889 la București. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din data de 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. La data de 28 octombrie 1948 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

De 11 ani în localitatea Dumbrăveni de lângă Suceava se desfăşoară Festivalul de literatură „Mihai Eminescu”, în iunie, dar şi în decembrie, într-o variantă mai redusă datorită vremii (şi nu vremurilor). Este, de fapt, un festival internaţional, prin participarea unor personalităţi de marcă din România, R. Moldova, Ucraina, Franţa, Turcia. De ce la Dumbrăveni? Pentru că o legendă spune că poetul nostru naţional aici s-ar fi născut, tatăl său fiind o perioadă, căminar. Legenda nu se confirmă în totalitate, dar este o legendă lucrătoare, dovadă emulaţia de spirit eminescian care se simte. Apoi, la Dumbrăveni, Eminescu este respectat şi aniversat / comemorat cum se cuvine sau cum i-ar fi plăcut lui însuşi. Trebuie să subliniem rolul imens al primarului comunei Dumbrăveni, Ioan Pavăl, al secretarului primăriei, Mihai Chiriac, al consilierilor locali, care au reuşit să facă din Eminescu o sărbătoare naţională cu reverberaţii europene. După Academia Română, comuna suceveană Dumbrăveni a realizat / realizează / va realiza cea mai distinsă şi pertinentă manifestare cultural-ştiinţifică din Ţară. Este aproape incredibil cum edilii dumbrăveneni ştiu să atragă nu numai marile personalităţi culturale şi ştiinţifice, dar mai ales sponsorii. Şi au mai avut o mare înţelepciune: să apeleze la Academia Română, acad. Eugen Simion fiind preşedintele de onoare al Festivalului literar „Mihai Eminescu”, precum şi la Academia de Ştiinţe din Chişinău. Şi mai e ceva de spus apăsat. S-au cheltuit mulţi bani, de la sponzori în special, şi nu în zadar. Pe lângă diplome, medalii, insigne, însemne etc., Primăria comunei Dumbrăveni a înţeles că trebuie să facă ceva care să dăinuie peste vremuri: tipărirea unor cărţi de mare valoare şi necesitate.

Dumbrăveni este comună din județul Suceava care include și satul Sălăgeni. Teritoriul comunei este situat în partea de nord-est a României, la limita administrativă a județului Suceava, la granița cu județul Botoșani.Teritoriul comunei este situat pe malul drept al râului Siret, la contactul podișului Dragomirnei( Podișul Sucevei) cu lunca Siretului. Prima atestare scrisă se află în cartea lui M. Costachescu ,,Documentele moldovenești înaintea lui Ștefan cel Mare’’, care spunea: "… identific satul din 1430 Dvoriștea, unde au fost curțile lui Dumbravă cu Dumbrăvenii din județul Botoșani. El este în fața Mândreștilor peste Sirete. Era și în veacul al XIV-lea. Își are numele de la un Dumbravă." Anul 1865, este anul în care, ca urmare a aplicării noii Legi comunale, este înființată comuna Dumbrăveni, compusă din cătunele Dumbrăveni, Sălăgeni, Văratec și Verești. Comuna Dumbrăveni este traversată de la vest la est de drumul național DN 29 Suceava-Botoșani, arteră de maximă importanță în structura rutieră a județului Suceava. Comuna beneficiază și de accesul la cale ferată prin halta Bursuceni, integrată într-un sistem de tranzit național și transfrontalier. La recensământul din anul 2011 comuna număra 7480 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 95,33% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei Dumbrăveni, astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 58,98%, penticostali – 31,24%, adventiști de ziua a șaptea – 2,54%, creștini după evanghelie – 1,52% și restul – nedeclarată sau altă religie. Din cei 8000 de locuitori ai comunei, din anul 2007, un sfert erau plecați la muncă în diferite țări europene.

Insigna - Marșul factorilor poștali - ediția 5 Suceava 1981

P.T.T.R. (Poșta, telefon, telegraf, radio)

Primul document privind existenţa serviciilor poştale pe teritoriul ţării noastre este "Hrisovul" dat de domnitorul Mircea cel Batrân, în anul 1399, la Giurgiu. Prin acesta, localităţile erau obligate să pună la dispoziţia curierilor domneşti mijloace de transport, cai şi căruţe pe două roţi, numite olace. La începutul ei, poşta cuprindea mai ales serviciul de transport al călătorilor şi al corespondenţei oficiale a domnilor şi marilor dregători. În a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, domnitorul Constantin Mavrocordat stabileşte ca toţi curierii să treacă la stat, cu toate cheltuielile. Se construiesc localuri pentru călători şi funcţionari - aşa numitele hanuri de poştă, grajduri pentru cai şi se acceptă şi călătoria publicului cu poştalioanele, contra unei taxe. Până la Revoluţia din 1848, poştele au fost arendate unor particulari, de regulă pentru perioade de câte 3 ani. După 1850, în oraşele de reşedinţă administrativă, staţiile de poştă orăşeneşti au fost transformate în birouri poştale. În acea perioadă existau 30 de curse poştale, cu staţii de poştă, al căror punct nodal era Craiova. Din anul 1852 este organizat serviciul de corespondenţă pentru particulari, sub supravegherea Ministerului de Finanţe. La 12 noiembrie 1857, o comisie întrunită la Iaşi a hotărât introducerea timbrelor poştale pe teritoriul Moldovei. Au fost tipărite cu o presă manuală, bucată cu bucată, patru valori ale primei emisiuni "Cap de bour", pusă în vânzare pe data de 22 iulie 1858. La 23 iulie 1862, a fost emis Decretul 527 privind unificarea administraţiilor poştale din Moldova şi Muntenia, măsură realizată începând cu 1 august 1862. În urma unificării, conducerea direcţiei generale a fost încredinţată lui Panait Sevescu, care din decembrie 1860 ocupa aceeaşi funcţie şi în Muntenia. Perioada poştei moderne a început în 1864, când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a unit serviciul poştal cu cel telegrafic, la care, în 1893 s-a adaugat şi serviciul telefonic, luând naştere simbolul PTT. Aceasta decizie a fost luată în şedinţa Consiliului de Miniştri, care a avut loc în ziua de 29 august 1864, şedinţa desfăşurată sub conducerea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza. În calitate de director general al poştelor şi telegrafelor, a fost numit maiorul Cezar Librecht, care ocupă funcţia de inspector general al telegrafelor încă din luna mai 1859. Compania Naţională "Poşta Română", denumirea actuală a poștei române, s-a înființat prin HG nr.371 din iulie 1998, prin transformarea fostei regii autonome Poșta Română.

Universitatea Ștefan cel Mare - Suceava - 50 de ani - Inventica

Universitatea „Ștefan cel Mare” este singura instituție de învățământ superior din municipiul Suceava, ce este situată în cartierul Areni,pe Strada Universității, la nr. 13.Universitatea din Suceava s-a înființat în 1990, în baza Hotărârii Guvernului României nr. 225 din 7 martie 1990. Instituția își are originea în fostul Institut Pedagogic de 3 ani înființat în anul 1963. În anul 1976 acesta s-a transformat în Institutul de Învățământ Superior, cu dublu profil: universitar și tehnic. Între anii 1984 – 1990 a funcționat ca Institut de subingineri, subordonat Institutului Politehnic “Gheorghe Asachi” din municipiul municipiul Iași. Universitatea din Suceava continuă tradițiile culturale și de învățământ superior din Moldova, reprezentate de școlile domnești din nordul Moldovei, de Academia de la Putna, de Institutul Teologic, de Universitatea din Cernăuți și de Facultatea de Silvicultură de la Câmpulung Moldovenesc. În cadrul universității funcționează în prezent 11 facultăți, care înregistrează peste 9400 de studenți, dintre care peste 4000 în regim fără taxă. Cele 11 facultăți ale Universității Ștefan cel Mare din Suceava sunt: Istorie și Geografie (FIG); Litere și Științe ale Comunicării (FLSC); Științe ale Educației (FSE); Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor (FIESC); Științe Economice și Administrație Publică (FSEAP); Drept și Științe Administrative (FDSA); Inginerie Mecanică, Mecatronică și Management (FIMMM); Silvicultură (FS); Inginerie Alimentară (FIA); Educație Fizică și Sport (FEFS) și Medicină și Științe Biologice (FMSB).

"Gânditorul”, aceasta statuetă unica in lume, a constituit un nou inceput al existentei sale prin descoperirea in cursul cercetarilor arheologice din necropola de la Hamangia (denumirea actulă – Baia, Tulcea). A fost modelata in epoca pietrei si depusa, cel mai probabil, impreuna cu cealalta statueta, Femeie şezând, intr-un mormant, ca ofranda pentru viata de dupa moarte. Barbatul este in pozitie sezanda pe un scaun mic, fara spatar, cu motive decorative liniare pe laturi. Partea superioara a corpului este aplecata in fata, cu capul sprijinit pe ambele maini, cu coatele sprijinite pe genunchi. Capul este oval; i se vad gura, ochii si nasul. Fruntea este ingusta, iar urechile au un orificiu circular. Ochii au fost umpluti cu pasta alba pentru a accentua expresivitatea lor. In timp, statueta s-a imbogatit cu noi semnificatii si a devenit un simbol universal al spiritualitatii omului preistoric, "omul acelui timp, devenit mult mai uman, mai apropiat de cel care admira astazi, ieri si maine cele doua capodopere modelate in lut. Perenitatea sentimentelor umane reprezinta, poate, mesajul cel mai important pe care ni-l transmite', ne indica textul din dreptul statuetelor.

Suceava este un municipiu, reședința și totodată cel mai mare oraș al județului Suceava, România. Municipiul Suceava se numără printre cele mai vechi și mai importante așezări ale țării. Timp de două veacuri a fost capitală a principatului Moldova, iar între anii 1775 - 1918 a fost un oraș din Imperiul Austriac (pământurile coroanei Regatul Galiției și Lodomeriei și Ducatul Bucovinei). Teritoriul orașului Suceava și împrejurimile sale au fost locuite, așa cum atestă cercetările arheologice, din timpuri străvechi, începând chiar din paleolitic. În secolele II–III exista aici o așezare a dacilor liberi, descoperirile arheologice relevând și puternice influențe romane. În epoca migrației și în secolele următoare populația autohtonă a continuat să viețuiască pe aceste meleaguri, iar în secolul al XIV-lea, în anul 1388 Suceava este menționată drept capitală a Moldovei. În prezent orașul are o populație de aproximativ 86000 de locuitori. Deasupra am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Suceava, iar dedesubt câteva fotografii ale unor monumente de cultură și arhitectură sucevene, din perioade diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.

Tribunalul

Casa de tir

Observatorul astronomic

Vechea Mitropolie

Prefectura

Casa Națională

Casa poloneză

Palatul Primăriei

Uzina apeductului

Strada Regele Ferdinand

Liceul Ștefan cel Mare

Strada Mare

Strada Armașului

Sala de gimnastică

Suceava este un județ în nordul extrem al provinciei istorice Moldova, din România, la frontiera cu Ucraina. Capitala județului este orașul cu același nume. Județul se întinde pe o suprafață de 8553 kilometri pătrați și numără aproximativ 615000 de locuitori. Ca subunități administrative județul este compus din; 5 municipii - Suceava, Fălticeni, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei, 11 orașe - Gura Humorului, Siret, Solca, Dolhasca, Frasin, Liteni, Milișăuți, Salcea, Broșteni, Cajvana, Vicovu de Sus și 97 de comune. Deasupra am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Suceava, iar dedesubt câteva fotografii ale unor monumente de cultură și arhitectură ale județului Suceava, din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.