Epaminonda's Blog.....: ASZOD

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea maghiară ASZOD, județul PESTA,

din vremuri diferite și câteva trimiteri poștale ilustrate.

Piața Sfântul Ștefan

Biserica evanghelică

Muzeul

Piața Mare

Biserica catolică

Pavilionul Zene

Monumentul Hosi

Palatul Podmanitzky

Casa Armatei

Școala primară

Trimiteri poștale

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

O EPIGRAMĂ PROPRIE

________xxx________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Institutul politehnic București 1958 - 1968

Institutul politehnic, denumire actuală Universitatea Politehnica din București este cea mai prestigioasă școală de ingineri din România, cu o recunoscută tradiție în formarea elitelor din domeniul tehnic românesc. Prin dăruirea și eforturile susținute ale dascălilor și ale studenților, s-a scris istoria unei școli care a evoluat în ultimele două secole odată cu modernizarea României, o istorie regăsită în construcția de drumuri, poduri, căi ferate, obiective industriale de înaltă performanță, rod al perfecționării inginerilor specializați în domenii industriale diferite, care au înscris cultura tehnică autohtonă în topul realizărilor de excepție. În anul 1818, Gheorghe Lazăr introducea primele cursuri în limba română pentru formarea inginerilor hotarnici la „Școala Academicească pentru Științele Filosoficești și Matematicești de la Mânăstirea Sfântul Sava din București” și îi îndemna pe tineri la studiu spunând: „Veniți toți, de toate părțile și de toată starea, veniți la izvorul tămăduirii! La muzeul înfloririi!”. Constantin Bălăceanu a fost unul dintre boierii efori ai școlii care încuraja eforturile lui Gheorghe Lazăr de a stabili și în România un for de educație tehnică, susținând „inginerie vrem noi, dascăle, să ne măsoare băieții moșiile, și de inginerie apucă-te să-i înveți, căci socoteala o învață ei în toate băcăniile!”. La 1 februarie 1832, Petrache Poenaru este numit director al Școlilor Publice, iar de la 5 mai 1832 este numit profesor de geometrie și algebră la Colegiul de la Sf. Sava, urmând ca din septembrie 1832 să devină și membru al Eforiei Școlilor Naționale. În calitatea sa de profesor și director, Petrache Poenaru a intervenit în planul organizării și orientării procesului didactic pentru apropierea de modelele avansate ale Europei Occidentale. La 1 octombrie 1864, prin decretul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, avea să fie înființată „Școala de Ponți și Șosele, Mine și Arhitectură”, devenită „Școala de Poduri, Șosele și Mine” la data de 30 octombrie 1867, prin decretul Regelui Carol I. Data de 10 iunie 1920 reprezintă ziua în care a fost înființată, prin Decretul Regelui Ferdinand I, „Școala Politehnica din București”, prin transformarea Școlii Naționale de Poduri și Șosele. Școala Politehnică din București avea patru secțiuni: Secțiunea de mecanică și electricitate, Secțiunea de construcții, Secțiunea de mine și Secțiunea industrială. În luna noiembrie a aceluiași an, titulatura a fost schimbată din nou, în „Politehnica din București”. În anul 1948, printr-o serie de acte normative (decrete, decizii ministeriale), au fost luate măsuri privind organizarea învățământului de toate gradele. Politehnica din București s-a transformat în Institutul Politehnic din București. Începând cu luna noiembrie 1992, Institutul Politehnic din București a devenit Universitatea Politehnică din București, denumire pe care o poartă și în prezent și care are în structura sa 15 facultăți și peste 30000 de studenți, fiind cea mai mare și mai prestigioasă universitate de învățământ tehnic superior din România. Ca o recunoaștere a păstrării valorilor comunității academice de aproape două secole, continuând misiunea de a reuni sub un singur acoperiș educația, formarea profesională și cercetarea, în anul 2013, Universitatea Politehnica din București a fost răsplătită pentru eforturile sale de către Casa Regală a României cu Ordinul „Nihil Sine Deo” și de către Președintele României cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler, în anul 2018. La două secole de la înființare, Universitatea Politehnica din București (UPB) continuă să se situeze în elita învățământului românesc, continuând tradiția formării, dezvoltării și perfecționării generațiilor care au construit România, aliniindu-se exigențelor și standardelor societății moderne, atât pe plan european, cât și pe plan internațional. O dovadă a acestui lucru este faptul că universitatea are parteneri în peste 100 de țări ale lumii.

Expozițiunea anuală de la Târgul Moșilor din București

în luna mai 1904 - C.F.Robescu - Primar

Primăria orașului București lui ... ca răsplată muncii

Mahalaua Moșilor (vechi cartier bucureștean), intră în tradiția târgurilor și a locurilor de desfacere a unor mărfuri artizanale fiind, în acelasi timp, loc de distractie, de iesire în aer liber la un mic și o bere… Despre acest târg s-a scris că s-a născut drept urmare a unei bătălii din 1632, pe timpul lui Matei Basarab, bătălie care a avut loc unde azi este Oborul. Voievodul abia înscăunat a fost atacat de Radu Ilieș, fiul lui Alexandru Voda Ilies care, venit din Moldova cu oaste de turci, tătari și moldoveni, voia să-i ia tronul lui Basarab Voda. Bătălia a durat două zile și s-a soldat cu morți de ambele părți. Voievodul a hotărât că în fiecare an să se faca slujbe și pomeniri pe locul bătăliei “din apropierea Târgului de Afară”. Cu timpul “Targul Mosilor, mai ales in prima jumatate a secolului al XX-lea,, a devenit un adevarat centru de comert si “un club popular” de distractii pentru bucurestean. Targul, care se desfasura in preajma Inaltarii Domnului, la 40 de zile dupa Paste, pastrand inca obiceiul initial de slujba de pomenire si parastas, era organizat sub patronajul Regelui Carol I, si avea un protocol in care erau incluse primirea cu paine si sare de catre primarul Capitalei a regelui si a familiei regale si contemplarea, dintr-un chiosc special amenajat, impodobit cu ghirlande de frunze de stejar, a Targului in joia Mosilor, cand era de fapt toiul Mosilor, toiul balciului…”Constantin Bacalbașa redă conversațiile pe care le avea regele cu meșteșugari populari care își expuneau marfa și cu negustorii care aveau prăvălii deschise în targ. Târgul Moșilor avea “forma unor semicercuri, taiate de mai multe linii drepte” unde erau stradutele in care forfotea lumea, “ca la Mosi”. Erau: umbrare pline cu jucarii, bijuterii false, ceramica, bratari, maruntisuri, panorame, roata norocului, carciumi, corturi cu calusei, circuri, restaurante, fotografi la minut, berarii, dulapuri, prajini de incercarea puterii, olari, rogojineri, lingurari, albieri, vanzatori de cruci de piatra si de lemn, tuicari (cei ce vindeau tuica preparata in casa), vanzatori de strachini, de cosuri, de oale, de butii pentru vin etc. intr-un cuvant, balci mare! Circulatia cu tramvaiul cu cai si mai ales cu “Imperiala” (o platforma descoperita asezata deasupra vagonului) era deliciul bucuresteanului, care putea imparti bezele si flori, bucurandu-se de vizita la Mosi. În anul 1924, Târgul Moșilor se modernizează încercând să depășească stadiul primar și se transformă la inițiativa Primarului Capitalei în expoziție anuală. Un târg de mostre după modelul celor din apusul Europei. O societate din Viena “Luna Park” a adus în Târgul Moșilor montagne russe, troleibusul (un fel de tramvaie mici electrice conduse de doritori), Zidul Morții pentru motocicliști. Paralel a rămas și bâlciul tradițional, cu lanțuri, cu roata norocului, si altele. Ușor, ușor, țăranii nu mai manifestă atracție pentru Târgul Moșilor, nu mai găseau farmecul de altădată. Însă, veselia din Târg și resturantele și berăriile, mai pastrează amprenta de altădată a bâlciului tradițional. Aici cânta cu mare succes Maria Tănase:„ La Moși, cu Maria lui Tănase” sau Gică Petrescu care lansa”Du-mă acasă măi tramvai…”. Calea Moșilor, vechea Uliță a Târgului de Afară nu mai păstrează decat urme vagi ale celei mai populare si mai cunoscute artere comerciale a Bucurestilor. Treptat au dispărut prăvăliile și cârciumile, simigeriile și iaurgeriile de pe Calea Moșilor. Casele cu un etaj, case ale unor mari negustori, cu grădină și chiosc înconjurat de flori au dispărut și ele sub lama buldozerului. Au mai rămas doar câteva străzi; Făinari, Episcopul Radu (fosta stradă Birjarilor), Calusei, Vaselor. Acestea mai păstrează urme timide ale unor locuri care aduceau parfum de veselie și bunăstare în Bucureștii de odinioară.

Steaua - 7 mai 1986

Fotbal Club Steaua București, cunoscut ca Steaua București sau simplu Steaua, este un club de fotbal românesc, care evoluează în liga I. Este clubul românesc cu cel mai mare succes fotbalistic pe plan național și internațional. De-a lungul istoriei, Steaua a câștigat cele mai multe campionate, cupe și supercupe ale României. La data scrierii prezentului articol - noiembrie 2012 - palmaresul naţional al clubului este următorul: 23 de titluri de Campioană naţională, 21 de Cupe ale României şi 5 Supercupe ale României. Steaua a fost prima echipă din estul Europei și singura din România care a câștigat Cupa Campionilor Europeni, și a doua echipă est-europenă și singura din România care are în palmares Supercupa Europei. Fondat pe 7 iunie 1947 ca „ASA București” (Asociația Sportivă a Armatei București), clubul și-a schimbat de mai multe ori numele, până la stabilirea numelui „Steaua” în anul 1961. Din punct de vedere istoric, Steaua este cunoscut ca și clubul sportiv al Armatei Române. Cu toate acestea, departamentul de fotbal s-a separat de clubul sportiv în anul 1998. Din acel moment, singurele legături ale clubului de fotbal cu Armata sunt tradiția istorică și stadionul Ghencea, care încă este proprietatea Ministerului Apărării Naţionale.

De-a lungul timpului, echipa a avut mai multe steme, datorită diferitelor schimbări de proprietari și de regimuri. Culorile tradiţionale ale clubului sunt roşu şi albastru. Steaua a jucat multe meciuri pe stadionul Ghencea, inaugurat în anul 1974 şi care are capacitatea de 28365 locuri. Ultimile meciuri ale Stelei s-au desfăşurat pe ultramodernul stadion Arena naţională, construit pe locul vechiului stadion 23 August. Deasupra am postat stemele (logourile) clubului de fotbal STEAUA Bucureşti, de-a lungul timpului.

Apără Duckadam! Am câştigat Cupa! Cupa Campionilor Europeni e la Bucureşti!” – Teoharie Coca Cosma, 7 mai 1986. 7 mai 1986 este ziua în care echipa de fotbal Steaua a adus Cupa Campionilor la București, înfăptuind cel mai mare succes al fotbalului românesc. În 1986, la Sevilla, pe pământ spaniol, fotbaliștii români învingeau una din cele mai bune echipe ale continentului, F.C. Barcelona, campioana țării iberice, cu scorul de 2-0 la lovituri de departajare, devenind prima echipă din Europa de Sud-Est care a câștigat trofeul suprem al celei mai importante competiții inter-cluburi de pe continent. Loteria loviturilor de departajare, din punctul de pedeapsă, a înregistrat un record mondial. Portarul Stelei, Helmut Duckadam, a reușit să apere cele patru penalty-uri consecutive executate de catalani.Această performanță inegalabilă a fost posibilă datorită lotului de fotbaliști valoroși și dispuși la marea performanță. Generația de atunci a Stelei atinsese un apogeu, echipa fiind perfect echilibrată și compartimentată. Staff-ul tehnic, care s-a preocupat de rezolvarea oricăror probleme, tehnice și administrative, a avut merite incontestabile în cucerirea marelui trofeu. Lotul folosit de antrenorii Emeric Ienei și Anghel Iordănescu, în campania Cupa Campionilor Europeni, i-a inclus pe următorii: Helmut Duckadam, Dumitru Stângaciu, Ștefan Iovan, Adrian Bumbescu, Miodrag Belodedici, Ilie Bărbulescu, Anton Weissenbacher, Lucian Bălan, Gavril Balint, Ladislau Bölöni, Mihail Majearu, Constantin Pistol, Tudorel Stoica, Marius Lăcătuș, Victor Pițurcă și Marin Radu II. Merită remarcat și faptul că, în ultimii 35 de ani, Steaua București este singura echipă care a jucat vreodată o finală a Cupei Campionilor/Ligii Campionilor fără a utiliza vreun jucător străin. Câștigarea de către Steaua a Cupei Campionilor Europeni a condus la crearea unei imagini remarcabile în lume, pentru România și pentru Armata Română implicit. Sevilla, 7 mai 1986, reprezintă cel mai strălucitor moment din istoria Stelei și a sportului românesc.

Trofeul Cupa Campionilor Europeni (versiunea a doua) este confecționat din argint, cântărește 8 kilograme și este înalt de 74 centimetri, fiind opera lui Jorg Stadelman, un bijutier din Berna (Elveția). Trofeul intra definitiv in posesia unui club , daca acesta castiga Cupa Campionilor Europeni de trei ori la rand sau de cinci ori in total. In aceste cazuri, U.E.F.A. se obligă sa realizeze un model absolut identic. Cupa originala poate fi pastrata pana cu o luna inaintea urmatoarei finale, cand trebuie inapoiata la U.E.F.A in perfecta stare , altfel amenda este drastica . Prima versiune a trofeului s-a acordat de către ziarul sportiv francez L’Equipe, fiind câștigată definitiv de clubul spaniol Real Madrid, care a câștigat de 6 ori competiția Cupa Campionilor Europeni.

Jeton - Stema municipiului București

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Jetonul de mai sus are o singură față, este confecționat din alamă, are forma rotundă cu diametrul de 27,5 milimetri. În interiorul unui cerc perlat exterior este redată stema municipiului București (model 1993) peste un alt scut.

Stema municipiului București a fost adoptată de Consiliul General al Bucureștiului prin Hotărârea nr. 76 din iunie 1993. Într-un scut roșu este înfățișat Sfântul Dumitru aureolat și în poziție pedestră, purtând vestimentația specifică legiunilor romane și atributele unui sfânt militar: sulița și crucea. Scutul este plasat pe pieptul unei acvile de aur, care poartă o cruce în cioc și o coroană deschisă desupra capului. Ciocul și ghearele acvilei au culoare roșie, purtând în ghiara dreaptă o sabie de argint cu mâner de aur, iar în cea stângă un sceptru în aceeași cromatică. În partea inferioară a scutului este prezentată o eșarfa tricoloră pe care stă scrisă deviza: PATRIA ȘI DREPTUL MEU. Întreaga reprezentare este plasată într-un scut albastru; deasupra se află o coroană murală de argint, formată din 7 turnuri crenelate.Deasupra coroanei murale se găsește o acvilă cruciată, în zbor deschis. Aceste elemente heraldice semnifică:

Sfântul Dumitru, patronul orașului București
Acvila cruciată este însemnul cel mai important al statului român. Acvila își are sorgintea și simbolistica romană și face referire la originea latină a poporului nostru și la continuitatea sa. Crucea purtată în cioc atestă că răspândirea creștinismului în Dacia s-a făcut și prin intermediul coloniștilor romani, fenomen produs în mod natural și nu printr-un act de autoritate al puterii centrale
Coroana deschisă, purtată de acvilă, este coroana lui Mircea cel Bătrân nume ilustru legat de istoria Bucureștilor și în vremea căruia orașul a devenit Capitala de tranziție a Țării Românești
Sabia din ghiara dreaptă a acvilei evocă necontenita luptă de apărare, iar Sceptrul din partea stângă simbolizează suveranitatea națiunii române
Deviza: PATRIA ȘI DREPTUL MEU, înscrisă pe eșarfa tricoloră, este utilizată din a doua jumătate a secolului al XIX-lea ca semn al legăturii firești dintre libertatea individuală și statutul politic al țării
Panglica tricoloră subliniază rolul pe care l-a avut tricolorul în cadrul evenimentelor din luna decembrie 1989 și statutul acestui centru urban în cadrul dezvoltării spiritualității românești
Coroana murala, semn al centrelor urbane, simbolizeaza locul pe care orasul il ocupa in ierarhia administrativa a tarii. Cele 7 creneluri semnfica statutul de municipiu al Bucurestilor
Acvila cruciată în zbor deschis, plasată deasupra întregii compoziții, arată că orașul a fost încă din epoca feudală „Cetate de scaun”.

Insigna - Clubul sportiv Politehnica București

După cum reiese și din denumirea clubului, Clubul sportiv Politehnica București, a existat și poate că încă există pe lângă Institutul Politehnic (Universitatea Politehnică) din municipiul București. Era deci un club studențesc în care tinerii făceau sport de performanță sau poate doar de plăcere. Se știe că astăzi pe lângă forul bucureștean universitar de învățământ ființează clubul ACSU Poli București al cărui logo l-am postat deasupra. Clubul are ca obiectiv de activitate descoperirea, selecția, inițierea si pregătirea de sportivi în diverse ramuri de sport. ACSU Poli București este un club sportiv, ce are ca scop desfăşurarea de activitati sportive, în principal in randul studentilor din Universitatea Politehnica din Bucuresti, dar nu numai, in mai multe ramuri sportive precum: fotbal, badminton, biliard pool, bridge, dans, darts, fotbal tenis, orientare, popice-bowling, scrabble, sah, table-backgammon, tenis, tenis de masa etc. Pentru atingerea scopului propus, clubul are ca obiect de activitate descoperirea, selecţia, iniţierea şi pregatirea de sportivi in ramurile de sport menţionate, prin participarea la competitii sportive interne si internaţionale, precum si alte activităţi conexe acestora.

Insigna - D (Dinamo București)

Fotbal Club Dinamo București, pe scurt Dinamo, este un club profesionist de fotbal din București, fondat în anul 1948, care evoluează în Liga I. Echipa își dispută meciurile importante de acasă pe Arena Națională, iar stadionul Dinamo este folosit pentru partidele cu echipe de interes mai scăzut. Din punct de vedere al numărului de trofee, Dinamo este al doilea cel mai prestigios club de fotbal din România, având în palmares 18 titluri naționale, 13 Cupe ale României și 2 Supercupe ale României.

Culorile tradițioanale de joc ale echipei sunt alb și roșu. Pe lângă echipa mare, clubul Dinamo deține și o echipă secundă intitulată Dinamo II care evoluează în Liga a III-a pe stadionul din comuna Cernica. Din punct de vedere al tinerilor fotbaliști, clubul deține unul dintre cele mai importante centre de copii și juniori din România. Fostă echipă a Ministerului de Interne, istoria lui Dinamo a fost marcată de rivalitatea permanentă cu alt mare club bucureștean, Steaua, întâlnirile dintre cele două echipe de fotbal fiind considerate ca fiind cele mai importante meciuri ale anului, adesea decisive pentru câștigarea campionatului. Sus am postat logo-ul clubului de fotbal Dinamo București.

Dinamo (la fel ca și Steaua) sunt un caz tipic de rescriere a istoriei si un exemplu ca spalarea creierelor a dat rezultate. Nu am nimic cu cei care sustin dezinteresat aceste echipe, chiar daca cei mai multi o fac din oportunismul si comoditatea de a tine cu cel mai tare la un moment dat. De altfel, sunt echipele cu cei mai multi suporteri de conjunctura. Vreau sa vorbesc despre ele nu din fanatism pentru alta echipa ci pentru ca mi se par exemple flagrante de falsificare a istoriei. Scopul infiintarii celor doua cluburi ale regimului comunist in Romania a fost acela de a arata ca intre tara noastra, proaspat anexata de blocul sovietic si “fratele mai mare”, U.R.S.S., exista legaturi “trainice”. “Masele” si-au insusit aceasta aluzie mai bine decat ar fi putut spera ocupantul sovietic si au inceput cu timpul chiar sa iubeasca sincer bocancul care le strivea. Ma rog, in cazul de fata, echipele purtatoare de bocanc. Minciuna cea mai draga a laudatorilor acestor corpuri straine din fotbalul romanesc e ca istoria sportiva incepe cu ei, respectiv ca aceste cluburi au adus glorie tarii. De doua ori fals. In primul rand, in Romania exista o miscare fotbalistica efervescenta inainte de al doilea razboi mondial. Cel putin la data infiintarii celor doua grupari exista nu numai un campionat cu traditie dar si ligi inferioare. Infiintarea Stelei si, anul viitor, a lui Dinamo direct in prima divizie constituie un pacat originar si o incalcare limpede a regulilor jocului. Imaginati-va ca ati infiinta acum un club de fotbal pe care ati cere sa il inscrieti direct in Liga Campionilor! Inca de la bun inceput se dadea semnalul ca nu avem de-a face cu simple echipe de fotbal ci cu echipele sistemului. Anul 1947, anul in care era infiintat Asociatia Sportiva a Armatei (viitoarea Steaua – nume pe care l-a primit abia in 1961) e unul dintre cei mai nefasti ani din istoria Romaniei. Cam care era atmosfera in tara? In februarie 1947, Consiliul de Ministri il proclama pe Stalin cetatean de onoare al Romaniei; Partidul National Taranist era desfiintat in urma unei inscenari comuniste, iar liderul sau Iuliu Maniu era condamnat la moarte si executat in acelasi an in care Regele Mihai era obligat sa abdice. Asocierea numelui Stelei cu cel al armatei e o manipulare grosolana, care dorea sa alipeasca aceasta echipa de un element propriu natiunii. De altfel, nicaieri in lumea libera nu exista echipe ale armatei sau ale politiei, aceasta fiind o absurditate cum ar fi existenta unei echipe a Guvernului sau a altor institutii ale statului. In anul 1947 trebuie retinut ca era vorba in fapt de o armata de ocupatie. Conducatorii militari care dusesera greul razboaielor fusesera asasinati sau marginalizati sub pretextul colaborarii cu aliatul german, locul lor la comnda fiind luat de membrii diviziei Tudor Vladimirescu. Acestia erau comunisti slab instruiti din punct de vedere militar dar indoctrinati prin stagii de pregatire la Moscova, multi alogeni, veniti literalmente pe tancurile sovietice in tara. Oricum, in acel an si aproape un deceniu dupa, in tara ultimul cuvant il avea o alta armata, armata rosie, care ocupase tara si isi impusese un guvern-marioneta. Ca si Dinamo, Steaua are si ea surate in tari din fosta Uniune Sovietica si imprejurimi, gen TSKA Sofia sau TSKA Moscova, de asemenea, club al armatei. Ca Steaua era de fapt un club care avea mai multe in comun cu armata rosie decat cu armata romana o dovedesc primele sale sigle, pe care sta la loc de cinste steaua rosie in cinci colturi de pe caschetele si tancurile sovietice. Abia in anii 60 aceasta stea va fi schimbata cu una de culoare galbena care sa induca ideea de patriotism, iar dupa Revolutie, steaua bolsevica avea sa fie denumita cu tupeu ca fiind „steaua crestina” de catre analfabetul care a devenit patronul clubului. Primele sigle ale clubului Steaua poarta nu doar steaua in cinci colturi ci si steagul rosu sau cununa cu spice din heraldica bolsevica. Tot rosul comunist e culoarea de baza si pentru Dinamo. Putini isi mai aduc aminte acum ca pana in 1989 si pe sigla clubului din Stefan cel Mare a figurat la loc de cinste o stea rosie in cinci colturi, ingalbenita mai apoi. Dupa Revolutie, conducatorii clubului Dinamo au mai renuntat la cateva simboluri definitorii, cum ar fi spicele de grau si litera D in grafia kirilica, aflat multi ani pe blazon. Anul in care Stalin dicta infiintarea unui club cu numele Dinamo si la Bucuresti (1948) e unul la fel de sumbru ca si precedentul, fiind anul deplinei comunizari a tarii. Parlamentul era inlocuit cu Marea Adunare Nationala, aleasa printr-un simulacru democratic, iar conducerea tarii era preluata in mod brutal si dictatorial de Gheorghe Gheorghiu-Dej. In cazul lui Dinamo, intentia lui Stalin de a arata ca exista legaturi multiple intre statele din imperiul comunist e mult mai vizibila. Echipe cu acelasi nume se vor regasi aproape in toate marile orase comuniste. De altfel, acestea se vor intalni periodic in competitii denumite dinamoviade si ramase in istorie prin aranjamentele proverbiale in urma carora castigatoarele erau stabilite in culise. Impunerea prin influenta politica in competitiile sportive va deveni marca acestor doua grupari asociate cu sistemul. Totul era permis. Jucatorii care nu puteau fi tentati de conditiile financiare excelente erau adusi prin cea mai sigura metoda de transfer imaginabila: recrutarea! Cum tot trebuiau sa-si satisfaca undeva stagiul militar obligatoriu nu avea decat de ales: la armata, la militie sau la puscarie. Diferenta nu era oricum prea mare. Steaua si Dinamo au inventat si sistemul cu false competitoare, umpland campionatul cu echipe satelit. Fata de Gloria Buzau de azi, inainte de 89, acele echipe purtau chiar in titulatura una din cele doua denumiri. Asa era cazul cu mai multe echipe gen ASA (Asociatia Sportiva a Armatei) Targu Mures, Steaua Mizil, Dinamo Pitesti, Dinamo Bacau, asta pentru a aminti exemple din „perioada romantica”. Spre sfarsitul anilor 80 in prima liga si-au facut intrarea triumfal FC Olt (echipa lui Piturca din satul natal al lui Ceausescu, Scornicesti) sau Victoria Bucuresti (echipa Securitatii, condusa de Mitica Dragomir). Prima a reusit promovarea in prima liga dupa un meci de pomina in care a reusit sa isi refaca golaverajul necesar. Scorul inregistrat, unul care nici nu batea la ochi in acele vremuri: 18-0 ! Cand toate aceste metode murdare nu erau suficiente se intervenea direct de catre „patronii” de facto ai cluburilor, respectiv Valentin Ceausescu pentru Steaua si Tudor Postelnicu (ministru de interne in 89) pentru Dinamo. De pomina a ramas episodul in care Steaua si-a trecut in palmares o Cupa a Romaniei pe care o pierduse pe teren cu un scandal monstru, printr-un decret semnat a doua zi de insusi Nicolae Ceausescu. De obicei, nici nu era nevoie sa se mai recurga la asemenea metode, dat fiind ca echipele reusisera sa devina adevarate representative nationale in conditiile in care isi alegeau practic orice jucator de pe piata interna. Sa te mandresti in asemnea conditii cu performante europene e o dovada de tupeu. Asemenea ispravi, gen castigarea Cupei Campionilor de catre Steaua in 1989 starneau doar ironii din partea presei straine care se amuza pe marginea hobby-ului beizadelei dictatorului de la Bucuresti. Sa fim seriosi, o echipa adunata cu forta de fiul unui Saddam sau Mobutu nu ar starni nimanui admiratia, ci ar intregi imaginea de tara subdezvoltata. Cum Steaua si Dinamo erau intr-o foame de trofee si medalii, trebuiau recuperate cam multe decenii in care alte cluburi adunasera performante si simpatizanti. Prin urmare, cele mai lovite au fost cluburile cu traditie. Unele, gen Ripensia Timisoara – primul club profesionist de fotbal din tara – au fost chiar desfiintate. Altele, ca Poli Timisoara, UTA Arad, Rapid Bucuresti, fortate sa retrogradeze. Gesturile de fronda costau si ele scump gruparile cu fani adevarati, pentru ca foarte multi ani cele doua cluburi au avut reale dificultati in a-si umple tribunele. Daca veti vedea imagini de la semifinala de Cupa Campionilor din 1986 veti vedea cadre bizare cu tribune intregi in verde. Asta pentru ca aducerea de autocare cu soldati chiar si la meciurile din cupele europene era o practica uzuala din lipsa de sustinatori. Sa nu uitam, privind acum numarul de fani oportunisti ai acestor doua echipe, si ca in anii 80 televiziunea de stat (singura existenta) nu mai transmitea meciuri din campionat decat daca una dintre competitoare era Steaua sau Dinamo. In 1990, ministrul sportului Angelo Niculescu a propus desfiintarea celor doua grupari care aduceau aminte de ocupatia comunista. Masura a fost luata in mai multe state care s-au rupt cu adevarat de acest sistem. Nume ca Dinamo Zagreb sau Varsovia au fost abandonate rapid pentru conotatia lor rusinoasa. La noi, insa, cum la putere ramasesera oameni din aceleasi structuri simpatizante ale echipelor cu epoleti, s-a optat, dupa cum se poate observa doar pentru unele cosmetizari ale unor sigle din care au fost sterse „discret” urmele trecutului. Sursa - NET - Blogul lui Schmoukiz

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum, iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură bucureștene, din vremuri diferite.