Epaminonda's Blog.....: BURY

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea belgiană BURY, municipalitatea

PERUWELZ, provincia HAINAUT, regiune VALONIA,

din vremuri diferite

Biserica

Primăria și Școala de băieți

Mănăstirea Bon Pasteur

Strada Mare

Poarta Abației

Castelul Courierre

Castelul Ditremont

Cafeneaua Poștei

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

O EPIGRAMĂ PROPRIE

___________xxx___________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL PRAHOVA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

10 ani de Apa Nova Ploiești - 10 apa Nova Ploiești 2000 - 2010

100 de ani de alimentare cu apă în Ploiești 1910 - 2010

Puțul central Crângul lui Bot

APA NOVA Ploiesti are ca domeniu de activitate gestiunea serviciului public de alimentare cu apa si a serviciului de canalizare in Municipiul Ploiesti, fiind prima societate din Romania in acest domeniu care s-a constituit pe baza unui parteneriat public-privat. Societatea si-a inceput activitatea in iunie 2000, odata cu incheierea contractului de concesiune cu Consiliul Local al Municipiului Ploiesti. Asociatii societatii sunt: Compagnie Générale des Eaux - Groupe Veolia Eau (73%) si Municipalitatea Ploiesti (27%). Mai jos redau câteva repere ale contractului de concesiune încheiat între cele două entități:

Obiectul contractului: reabilitarea si modernizarea serviciului de alimentare cu apa potabila si de canalizare ale municipiului Ploiești
Durata contractului: 25 ani
Nr. de clienti: 22950
Municipalitatea ramane proprietara infrastructurilor
Concesionarul administreaza infrastructurile, modernizeaza, reabiliteaza si intretine toate bunurile din exploatare, realizeaza investitiile si asigura intregul proces de exploatare

La propunerea inginerului șef angajat, englezul W.H.Lindley, Consiliul Comunal Ploiești a aprobat, cumpărarea a 150-200 ha de pădure din Crângul lui Bot, pentru foraje şi uzina de apă. Aici a fost construit şi inaugurat, la 3 octombrie 1910, complexul de construcţii şi instalaţii cunoscut sub numele de “uzina de apă Crângul lui Bot”.

Complexul de la Crângul lui Bot era alcătuit din trei puţuri de captare a apei, un puţ central destinat instalaţiilor, sala maşinilor, un turn cu rezervor pentru petrol, un post de transformare, casa pentru personalul de exploatare, un rezervor de 10.000 mc şi instalaţiile aferente. Primele trei puţuri extrăgeau apa chiar din acea „oală”, având fiecare debite ce nu au scăzut niciodată sub 200 mc/h şi nu au mai fost atinse de restul forajelor efectuate în următorii 100 de ani. Pentru protecţia puţurilor au fost construite clădiri circulare, dintre care cea mai mare, a puţului central, cu adâncime de cca. 80 m, are dublu acces, unul la nivelul terenului şi cel de al doilea la nivelul tunelului de legătură cu sala maşinilor. Accesul la pompele din puţul central se face pe o scară elicoidală din beton armat, cu trepte încastrate în zidăria de cărămidă. Soluţiile originale de aspirare a apei cu ajutorul pompelor de vid şi reducerea turaţiei motoarelor în funcţie de nivelul apelor din rezervor, ca şi cele constructive pentru realizarea puţului central, au constituit premiere în lucrările hidrotehnice din Europa. Pentru scoaterea apei era folosit sistemul de pompe cu vid (pompe Ingersol-Rand) şi pompe centrifuge verticale (pompe Schulzer şi motoare Brown-Boveri), care au funcţionat neîntrerupt timp de 75 de ani. Între puţul central şi sala maşinilor există un tunel de legătură. Există asemenea tuneluri şi între puţul central şi cele trei puţuri de captare a apei. Sistemul constructiv pentru toate componentele ansamblului este zidăria de cărămidă de cca. 1 m grosime, păstrată în stare excepţională, în ciuda celor două războaie şi două cutremure majore prin care a trecut. În interiorul sălii maşinilor, mai pot fi văzute o pompă de vid, podul rulant, tabloul electric şi centrala telefonică. Pompa de vid poate fi repusă în funcţiune, celelalte sunt utilizate şi în prezent.

Biserica Spitalului de psihiatrie Voila-Câmpinii

Ctitoria Confind

Biserica spitalului de psihiatrie Voila - Câmpinii s-a construit între anii 2009 – 2012 după proiectul arhitectei Ana-Maria Goilav Guran, ingineri de structură fiind Cristian Vişoiu și Cristian Constantinescu. Șeful echipei de constructori a fost inginerul Eusebiu Ursu, al echipei de sculptori - Adrian Moise iar finanțarea a fost asigurată de familia Olimpia şi Ioan Simion. Proiectul pentru biserica spitalului de psihiatrie de la Voila nu preia imagini ci interpretează o logică spațială și structurală. Având de partea sa privilegiul peisajului natural al Văii Doftanei, proiectul de arhitectură s-a născut totuși în condiţii privative: o placă din beton armat deja turnată și aflată foarte aproape de stradă şi vecinătatea invazivă a unui corp de spital cu aspect raţional-utilitarist. Ridicarea unei biserici ortodoxe reprezintă pentru arhitectul de astăzi prilejul de a-şi face meseria după canonul vitruvian, adică de a accepta, cu mintea antrenată în categoriile distincte ale spaţiului, formei şi structurii, provocarea totului unitar. De asemenea, această misiune invită arhitectura însăşi să se redefinească, între expresie a timpului său şi depozitară a permanenţelor. Biserica de la Voila îşi propune să recupereze din trecutul arhitecturii ecleziale zidul portant. Impus de normativele de construcţii moderne, betonul armat a fost angajat în realizarea bolţilor cu exigenţa turnării lui în cofraj pierdut din cărămidă şi în masa zidului, în formula minimală a unor sâmburi legaţi prin centuri. În aceste condiţii, zidului din cărămidă lat de 65 de cm i s-a rezervat rolul pe care îl desăvârşeşte de secole: de a construi spaţiul. Ca program, este vorba de o bolniţă dublată de o biserică de parohie. Planul şi volumetria o înscriu în seria interpretărilor tipului Cozia, dezvoltat în secolul al XVI–lea ca o creaţie a şcolilor locale munteneşti, reprezentat de ctitorii precum Valea – Argeş (1534), Stăneşti – Vâlcea (1537), Bolniţa Coziei (1542), Bucovăţ – Dolj (1570) sau Mihai Vodă – Bucureşti (1589–1591). De dimensiuni modeste (7 m x 16,40 m; 16,40 m înălţime), biserica are plan trilobat, altar tripartit, turlă pe naos, pronaos pătrat, acoperit cu boltă semicilindrică, şi pridvor. Din Muntenia lui Matei Basarab împrumută plastica faţadei integral tencuite, pe care o valorifică în cheie contemporană. Formula originală a altarului tripartit adosat planului trilobat o înrudeşte cu Biserica Mihai Vodă din Bucureşti. Astfel, deşi se revendică din stilistica modernă, particularităţile proiectului se identifică totodată cu elemente de apartenenţă la familia bisericilor de zid din Muntenia. Textura vălurită a tencuielii care unifică volumul reprezintă o decoraţie-manifest cu sens structural, care evocă zidul portant din cărămidă şi astfel specificul însuşi al arhitecturii premoderne: forma structurală. Deşi trimit la practica recurentă a împărţirii volumului în două registre verticale, brâul median şi brâul de cornişă se reduc la un suprarelief al texturii tencuielii.

La exterior, absidele se manifestă printr-o dilatare a zidului, care nu întrerupe orizontalele texturii. În arhitectura tradiţională, cursivitatea zidului exterior era mai degrabă obţinută prin ritmul repetitiv al unor teme decorative definite prin muchii verticale, ciubuce de piatră sau cărămidă. Exteriorul bisericii este construit exclusiv după linii de forţă orizontale. Articulările negative ale zidului cu pământul – prin soclul retras – şi cu învelitoarea – prin brâul de cornişă detaşat de streaşină – accentuează plutirea pe orizontală a bisericii, într-o manieră care ţine de stilistica modernă. Învelitoarea din fâşii de tablă de cupru cu rosturi orizontale continue, amplitudinea streşinilor şi profilul lor subţire de capăt, menite să asigure scurgerea apelor la picătură, susţin acelaşi demers formal. Unduirii zidului i se opune faţetarea învelitorii şi implicit segmentarea conturului streşinii. Muchiile învelitorii reproduc logica constructivă a şarpantei de lemn care dublează bolţile şi calotele sferice. Ferestrele şi arcele pridvorului, înalte şi înguste, taie orizontala volumului major. Turla este interpretată ca o fereastră centrală, volumetrică, ritmată de caneluri verticale. În contrast cu promisiunea exteriorului, spaţiul interior oferă o puternică dezvoltare ierarhică pe verticală. Din pridvorul şi pronaosul acoperite cu bolţi joase în plin centru se trece direct sub turla elansată a naosului. Succesiunea pronaos–naos este marcată de un arc care joacă simbolic rolul peretelui despărţitor şi care realizează totodată integritatea structurală a concilor de pe abside. Între naos şi altar, o catapeteasmă joasă, pe un singur registru, leagă între ele absidele înalte, asigurând astfel rigidizarea transversală a structurii. Ferestrele de tip fantă ale bisericilor tradiţionale de zid se regăsesc la Voila. Zidul dominant face ca spaţiul liturgic să fie atent infuzat cu lumină, prin contrastul dintre sursa concentrată, zenitală a turlei şi iradierea fasciculară, laterală a ferestrelor. Medalioanele crucilor interpretate în relief în ancadramentele ferestrelor sunt un pandant al rozetelor de factură caucaziană şi otomană care împodobesc bisericile munteneşti la Curtea de Argeş, Cozia sau Valea în Muscel. Crucile bisericii de la Voila evocă însă prin desenul lor lumea creştinismului timpuriu. În acelaşi limbaj sunt concepute candelele, inspirate de relicvarele antice în care pelerinii purtau către către ţări îndepărtate Lumina pascală de la Sfântul Mormânt. Materialele de construcţie – piatră, tencuială, lemn, cupru – sunt folosite şi exprimate în stare frustă, în acord cu destinaţia lor.

Insigna - Muzeul ceasului Ploiești

Ceasul lui Nicolae Iorga

Muzeul Ceasului “Nicolae I. Simache” din Ploiești este unicul muzeu de acest fel din România, care cuprinde o bogată colecție de ceasuri făurite de meșteri vestiți din Europa, cele mai multe fiind adevărate opere de artă. Organizat din inițiativa profesorului N.I. Simache, ca secție a Muzeului de Istorie, el datează din 1963. A fost instalat mai întâi într-o sală din Palatul Culturii, până când, prin achiziții, a căpătat un patrimoniu atât de bogat încât a avut nevoie de un local propriu. I s-a pus atunci la dispoziție Casa Luca Elefterescu, care a fost adaptată noului scop; lucrările de amenajare sau terminat în anul 1971 și muzeul s-a deschis în ianuarie 1972. În prezent, muzeul are o colecție de aproape 1000 de piese (numai în parte expuse), printre care: cadran solar, pendul construit din lemn în 1634, ceas pus în mișcare printr-o cădere de apă (Londra, 1654), primul ceas de buzunar („oul de Nürnberg”), orologii de turn, o piesă din 1693 (realizare a ceasornicarului Ralf Gout), ceasul de mână construit în același an de Courvoisier (cu efigia lui Ludovic al XIV-lea), piese realizate de meșterii londonezi Georg Prior, Edward Prior, Th. Whit, George Clarke, Markwich, Markham, Jo Wightmann, Van Laure, de ceasornicari francezi (Benjamin Balber, George Charle, Meuron), austrieci (Philipp Ia-cob, Beyr) sau elvețieni (Pres Vaucher, A. Hess). Pot fi văzute ceasuri cu mecanisme muzicale care cântă Marseilleza, Deșteaptă-te române!, valsurile lui Strauss.

Sunt prezentate prezentate ceasuri care au aparținut unor mari personalități române, (Constantin Brâncoveanu, Al. I. Cuza, Mihail Kogălniceanu, Cezar Bolliac, Păstorel Teodoreanu, Nicolae Iorga, Bogdan Petriceicu Hașdeu, I. L. Caragiale, Duiliu Zamfirescu, etc.), ceasuri distractive (al morarului, fierarului, frizerului, motanului etc.), ceasuri cu diverse indicații în afara orelor, ca și alte obiecte legate de temă. Sus am postat logo-ul și o poză cu sediul Muzeului ceasului - Ploiești.

Nicolae I. Simache (născut la data de 5 noiembrie 1905 și decedat la data de 6 ianuarie 1972) a fost un profesor, publicist și istoric român.

Insigna - Combinatul petrochimic Ploiești

In anul 1962, pe platforma Brazi a aparut ca unitate separata Combinatul Petrochimic Brazi (Ploiești), cu ateliere de proiectare proprii. In anul

1971 Rafinaria Brazi si Combinatul Petrochimic Brazi au fuzionat in G.I.P. Brazi (Grupul Industrial Brazi). In anul 1973 pe structura GIP Brazi se infiinteaza CIRP Brazi (Centrala Industriala de Rafinarii si Petrochimie), iar sectia de proiectare are ateliere in toate rafinariile din țară. In anul 1990 C.I.R.P. Brazi se desfiinteaza, desprinzandu-se ca structura separata Combinatul Petrochimic Brazi, numit ulterior PETROBRAZI, cu sectie de proiectare. Rafinăria Petrobrazi Ploiești, numită și Rafiserv Petrobrazi este o rafinărie de petrol din România, amplasată în partea de sud-vest a orașului Ploieşti, ocupând o suprafață de aproximativ 440 hectare. Primele capacități de prelucrare a țițeiului au fost puse în funcțiune în anul 1934 și prelucrau 300000 tone/an. După cel de-al doilea război mondial, Petrobrazi și-a dezvoltat continuu atât capacitatea de prelucrare a țițeiului, cât și structura de fabricație, ajungând ca în prezent să fie una din cele mai complexe platforme petrochimice din România. Începând cu luna septembrie 1997, Petrobrazi a fost integrata în Petrom, devenind automat una din sucursalele sale.

Jetonul - Cafe Bristol - Ploiești - 20 - Leon J. Sigler

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Piesa de mai sus s-a realizat pentru cafeneaua Bristol din municipiul Ploiești, este confecționată din alamă și are forma rotundă cu diametrul de 20 milimetri. În câmpul aversului, central, între două cercuri perlate la exterior este înscrisă valoare 20 (lei sau bani?). Între cele două cercuri este aplicată inscripția: “CAFE BRISTOL * PLOIEȘTI*” , numele orașului fiind încadrat de două stele în relief având câte șase colțuri. Pe revers, în interiorul unui cerc perlat exterior este reprezentată o ceașcă de cafea, pe farfurioară, având în ea o linguriță. Sub farfurioară sunt reprezentate trei două stele în relief având câte șase colțuri. Periferic circular, urmând conturul jetonului, pe părțile stânga, superioară și dreapta este aplicată inscripția: “LEON J. SIEGLER”, probabil proprietarul cafenelei.

Municipiul Ploiești este unul dintre marile orașe ale României și reședință a județului Prahova, fiind situat la 60 de kilometri depărtare de București. Municipiul Ploiești se găsește în apropierea regiunii viticole Dealul Mare-Valea Călugărească și are acces direct la Valea Prahovei, cea mai importantă zonă de turism alpin din România. Ploieștiul este un important nod de transport, situându-se pe drumurile care leagă capitala București de provinciile istorice Transilvania și Moldova. este supranumit „capitala aurului negru”, orașul fiind vechi centru al industriei petroliere, având patru rafinării și alte industrii legate de această ramură (construcții de mașini, echipamente electrice, întreținere). Prezența unor ploieșteni pe piețele unor orașe din Ardeal denotă faptul că localitatea avea un nume și o bază economică ce-i permiteau să intre în relații comerciale cu centre de peste munți. Numele mai apare într-un hrisov din anul 1567, semnat de către domnitorul Țării Românești, Petru cel Tânăr, prin care se întărea o vânzare a "cinci răzoare" de vie între un anume Avruț din Ploiești și logofătul Coresi din Bărcănești. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului Ploieșți, iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură ploieștene din vremuri diferite

Banca Creditul Prahovei

Monumentul vânătorilor

Muzeul I.L.Caragiale

Calea Câmpinei

Biserica Sfânta Vineri

Palatul Culturii

Halele

Baia municipală

Gara de Nord

Liceul Petru și Pavel

Primăria

Casa Pionierilor

Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena

Rafinăria Vega

Piața Unirii

Hotelul Europa

Prahova este un județ aflat în regiunea istorică Muntenia din România.Este cel mai populat județ din România (cu excepția capitalei București, oraș aflat în vecinătatea sa, la sud) deși este doar al 33-lea din țară ca suprafață. Județul se întinde pe o suprafață de 4716 kilometri pătrați, numără aproximativ 830000 de locuitori și își are reședința în municipiul Ploiești. Ca subunități administrative județul este compus din 2 municipii - Ploiești și Câmpina, 12 orașe - Azuga, Băicoi, Boldești - Scăieni, Breaza, Bușteni, Comarnic, Mizil, Plopeni, Sinaia, Slănic, Urlași, Văleni de Munte și 90 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Prahova precum, iar mai jos fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură prahovene din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.