Epaminonda's Blog.....: FILATELIE: PODUL MINCIUNILOR DIN SIBIU ȘI PODUL PESTE DUNĂRE DE LA CERNAVODĂ

În data de 12 aprilie 2018, sub genericul Europa 2018, compania românească de realizare a mărcilor poștale – Romfilatelia a introdus în circulație emisiunea de mărci poștale Poduri, tematică selectată pentru acel an de către PostEurop, organism al Uniunii Poștale Universale, agenție specializată a Organizației Națiunilor Unite. Emisiunea este alcătuită din două timbre.

1. Unul din timbre, cu valoarea nominală de 3,50 lei, ilustrează Podul Minciunilor din municipiul Sibiu.

Podul Minciunilor din Sibiu, un adevărat simbol al orașului, a fost construit în anul 1859, fiind cel de-al doilea pod din Europa realizat din fontă turnată și primul din spațiul românesc. Aflat încă în serviciu, acesta leagă cele două sectoare ale Pieței Mici sibiene, permițând legătura dintre Orașul de Jos și Orașul de Sus. Deoarece podul nu a fost construit pe piloni de sprijin, el a fost denumit în germană Liegenbrücke, în traducere, podul culcat. Localnicii au început să-l numească podul minciunilor deoarece în dialectul săsesc cuvântul culcat (lugenmarchen) este omonimul cuvântului minciună. Podul are două balustrade metalice formate din 8 panouri cu cercuri cu decor radial, goticizant.Podul prezintă o singură deschidere de 10,40 m, formată din patru traverse metalice arcuite, asamblate la cheie prin bulonare și decorate cu rozete și cu câte un brâu de elemente înscrise în cercuri.Arcele au secțiune constantă (circa 50x10 cm) cu ornamente vegetale sau geometrice de factură neogotică. Traversele metalice arcuite din partea de sud au cercurile cu diametru maxim decorate cu stema orașului iar cele din partea de nord poartă inscripțiile “1859”, respectiv “FRIEDRICHS HÜTTE”.De o parte și de alta a podului, înspre sud și nord, pe marginile de piatră ale pasajului pietonal de sub pasarelă se află patru corpuri de iluminat din fontă turnată.Podul din fontă este turnat in anul 1859, la turnătoria din Filia, Covasna. Acesta a fost montat la Sibiu în anul următor, fiind deschis în mod oficial la 17 decembrie 1860. Din punct de vedere cronologic, acest pod (de fapt o pasarelă pietonală) este al treilea pod din fontă construit pe teritoriul de azi al României, primul fiind construit în 1833 peste râul Timiș, la intrarea în Caransebeș, în timp ce al doilea pod a fost construit în 1841 la Lugoj și s-a prăbușit doi ani mai târziu sub greutatea unei cirezi de bivoli. Acest pod a servit inițial, după spusele localnicilor, pentru circulația căruțelor. Autoritățile orașului au amenajat o promenadă superioară pe pod și una pe sub pod, ambele fiind luminate de felinare. Felinarele de pe promenada superioară și-au schimbat forma în decursul timpului. La început, pe suporții de la marginile balustradelor era câte un singur felinar, pe care autoritățile maghiare le-au schimbat cu felinare fără pereți de sticlă și cu însemnul regalității (o coroană aflată deasupra acoperișului). După Marea Unire s-au menținut felinarele existente anterior, tăindu-se doar coroana de deasupra. Ulterior, s-a modificat suporții de fontă pe care s-au amplasat câte două felinare. În octombrie 2006, firma germană Alfred Kärcher Gmbh & co. KG, specialistă în proiectele de restaurare, a curățat și restaurat Podul Minciunilor. Specialiștii restauratori au acordat o atenție deosebită păstrării patinei fontei, aceasta fiind curățată cu gheață uscată și protejată cu un strat de zăpadă carbonică întărită. Lucrarea a fost executată gratuit, fiind considerată o "sponsorizare culturală" pentru Sibiu, oraș declarat Capitală Culturală Europeană a anului 2007.

Podul Minciunilor din Sibiu ascunde patru dintre cele mai frumoase legende care circulă de peste 140 de ani pe aceste meleaguri. Se spune de exemplu că acest pod era traversat în special de tinerii îndrăgostiți care își jurau iubire pe veci. Fetele jurau de asemenea că sunt fecioare, dar după noaptea nunții bărbații aveau să constate că acestea de fapt au mințit. Drept pedeapsă, fetele erau aruncate de pe pod. O altă legendă spune că dacă cineva spune o minciună în timp ce traversează, podul se cutremură până când îl aduce pe mincinos cu picioarele pe pământ.Tot despre Podul Minciunilor din Sibiu se spune că era un loc obișnuit de întâlnire pentru tinerii care studiau la Academia Militară. Aceștia își dădeau întâlnire cu fetele aici, dar apoi nu mai apăreau, lăsându-le pe tinere să aștepte degeaba. O altă legendă spune că podul era străbătut adesea de negustori care obișnuiau să îi mai înșele pe localnici. Atunci când un astfel de negustor era prins, localnicii îl aruncau pe comerciantul mincinos de pe pod.
2. Unul din timbre, cu valoarea nominală de 16,00 lei, ilustrează Podul Anghel Saligny de la Cernavodă, județul Constanța.

Podul de la Cernavodă, denumit inițial Podul regele Carol I (redenumit mai apoi Podul anghel Saligny, pentru a-l onora pe Anghel Saligny, proiectantul şi executantul podului) a fost construit între anii 1890 şi 1895 pentru a asigura legătura feroviară între Bucureşti şi Constanţa. Inaugurarea podului a avut loc în data de 14 septembrie 1895 la ora 15.00, când regele Carol I a bătut ultimul nit de argint la podul care urma să îi poarte numele peste timpuri. La acea dată erau de față toate oficialitățile timpului în frunte cu regele Carol I. Jos, pe fluviu, într-o barcă oprită sub pod, inginerul Anghel Saligny și echipa sa de constructori așteptau trecerea primei garnituri de tren. "Măria Ta! Cu ostașii țării ai învins în câmpiile Bulgariei, iar cu meșterii țării ai îngenuncheat măreața Dunăre", a exclamat primul-ministru. În uralele mulțimii strânse pe maluri, suveranul României a rostit vorbele memorabile: "Săvârșirea Podului peste Dunăre, dorit de un sfert de veac de Mine, este astăzi un fapt îndeplinit și uriașă se ridică înaintea noastră această falnică operă ca o mărturie vădită a tăriei Regatului. Geniul omenesc, în care se răsfrâng progresul și avântul puternic al României, a învins toate greutățile, a înlăturat toate piedicile, spre a executa această trainică și nepieritoare lucrare, care trebuie să arate lumii că vrednic este poporul român de frumoasa sa chemare la gurile Dunării și porțile Orientului". La un semnal, trenul de încercare format din 15 locomotive grele a trecut pe pod cu o viteza de 60 km/h, însoțit de fluierele locomotivelor, de sirenele vaselor de pe Dunăre și de muzicile fanfarelor. După acest tren a trecut un al doilea rezervat oaspeților, cu o viteză de 80 km/h. Trenurile au parcurs toată lungimea platformei feroviare de 4087,95 metri. Pe toată perioada traversării podului, sub edificiu a stat, neclintită, barca în care se afla Saligny, inginerul care a proiectat și a realizat grandioasa operă tehnică. Gestul a fost mai mult decât grăitor. Creatorul podului garanta cu viața lui, dar și cu viața principalilor colaboratori și responsabili de lucrare, rezistența podului construit. Convoiul a trecut în siguranță podul, în strigătele entuziaste ale asistenței. Trecuseră doar 5 ani de când Statul român decisese începerea lucrărilor la podul care avea să unească Dobrogea revenită la sânul țării de restul României. Podul Carol I de la Cernavodă a intrat astfel în istorie ca o capodoperă a tehnicii, realizare legendară a vizionarului Anghel Saligny. Guvernul român a iniţiat două concursuri internaţionale pentru proiectarea şi executarea podului. Suprastructura podului de peste Dunăre a fost proiectată de Gustave Eiffel a cărui firmă de antrepriză executase recent podurile metalice ale căii ferate de pe valea Prahovei. Neajungându-se însă la un acord, guvernul român a întrerupt tratativele cu firmele de antrepriză a lui Gustave Eiffel şi a încredinţat proiectarea şi realizarea podului Direcţiei Generale a C.F.R.. Începerea lucrărilor de execuţie a avut loc la data de 26 noiembrie 1890 în prezenţa regelui Carol I. Colectivul de proiectare şi de execuţie a fost condus de inginerul român Anghel Saligny. Întreaga linie ferată, inclusiv podurile, au fost executate cu cale simplă. Podul de peste Dunăre are o deschidere centrală de 190 metri şi alte 4 deschideri de 140 metri, alături de un viaduct cu 15 deschideri de 60 metri. Podul se află la 30 metri peste nivelul apelor mari ale Dunării pentru a permite trecerea vaselor cu cele mai mari catarge. Podul peste Borcea cuprinde 3 deschideri de câte 140 metri și un viaduct cu 11 deschideri a 50 metri. În Insula Borcea, care în acea vreme constituia o baltă, pe care o traversa un tronson de 14 kilometri al căii ferate, s-a mai realizat un viaduct de 34 deschideri a 42 metri. Cu rampele de acces, cei 4087,95 metri de poduri formau, la acea vreme, cel mai lung complex de poduri construit în România și al treilea ca lungime din lume. Deschiderea centrală de 190 m era cea mai mare din Europa continentală. Costul total al tronsonului de linie ferată Fetești-Cernavodă, inclusiv liniile de cale ferată și stațiile, a fost de 35 milioane lei aur. La capătul podului dinspre Cernavodă, în memoria eroilor căzuți în Războiul de Independenţă, a fost ridicat un impresionant monument din bronz, reprezentând doi dorobanţi. Dorobanţii şi stemele au fost realizate de sculptorul francez Léon Pilet (1836-1916), o parte din contravaloarea lor fiind suportată de ambasada franceză de la Bucureşti, ca un dar în cinstea regelui Carol I. Pilet a realizat mai întâi cinci modele diferite în miniatură, iar regele însuşi a ales modelul care a fost realizat pentru pod. Statuile au fost turnate în trei bucăţi la Lyon şi mai apoi îmbinate la faţa locului. Dorobanţul de pe partea nordică poartă semnătura autorului, alături de anul realizării (1895).Într-un moment de stralucită inspiraţie, comisia îi propune lui Anghel Saligny să prezinte un proiect. În decembrie 1887, guvernul, prin Ministerul Lucrărilor Publice, îl însărcinează oficial pe Saligny cu elaborarea proiectului liniei Feteşti – Cernavodă. E o decizie surprinzătoare, ţinând seama de faptul că numai cu câţiva ani în urmă acelaşi minister refuzase să ia asupra să răspunderea executării unor tabliere mici, lucrarea fiind preluată de firme particulare. Înainte de a începe proiectarea, Anghel Saligny îşi formează o echipă de ingineri specialişti de la Şcoala Natională de Poduri şi Şosele, printre care Ion Băiulescu, N. Herjeu, Şt. Gheorghiu, Alex. Bădescu, V. Christescu, Gr. Cazimir, P. Zahariade şi alţii, aduşi mai tarziu. O data rezolvate toate problemele de ordin tehnic şi economic, echipa de specialişti îşi începe practic activitatea de proiectare, reuşind, după o munca intensă, să termine, la 1 decembrie 1889, elaborarea formei finale a proiectului. După numai un an (la 9 octombrie 1890), timp în care au fost repartizate şi demarate lucrările de pregătire, a început şi lupta pentru învingerea greutăţilor apărute în execuţie. Un lucru care nu trebuie omis ar fi faptul că terasamentele liniei ferate Feteşti – Cernavodă, care leagă între ele podurile lui Anghel Saligny, au constituit la vremea lor cea mai mare şi cea mai importantă lucrare de terasamente realizată în ţara noastră.

Una peste alta, lucrările la podurile dunărene au durat cinci ani. Ziarul Times scria: “o realizare surprinzatoare la Cerna-voda”, iar Ilustrazione Italia afirma: “e o lucrare care poate fi luată ca model chiar şi de alte ţări, cu mijloace tehnice mai înaintate”. La realizarea acestuia, Anghel Saligny a adus două mari inovații: sistemul nou de grinzi cu console, pentru suprastructura podului și folosirea oțelului moale în locul fierului pudlat, ca material de construcție pentru tabliere de poduri. Podul Anghel Saligny a fost folosit timp de aproape un secol, până în 1987, când a fost construit unul nou. Podul este înscris pe Lista Monumentelor Istorice sub denumirea Podul Carol I cu statuile „Dorobanții”.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

O INSIGNĂ ȘI

CÂTEVA MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Ziua Florilor

Sărbătoarea Floriilor (numita si Ziua Florilor, Duminica Stâlparilor sau a Vlăstarilor) celebreaza intrarea lui Iisus in Ierusalim, cand crestinii i-au asternut in cale ramuri de maslin. Fiind ultima duminica inainte de Pasti, marcheaza totodata si inceputul ultimei perioade din post: Saptamana Mare. La slujba de Florii, credinciosii tin in mana crengi de salcie pe care apoi le vor duce acasa, la familiile lor. De ce tocmai salcia? Legenda spune ca salcia a fost binecuvantata de insusi Fecioara Maria dupa ce a ajutat-o sa treaca un rau. Plecata sa-l vada pe Mantuitorul ce era rastignit, Fecioara a intalnit o apa pe care nu avea cum s-o treaca. Salcia si-a intins ramurile si a ajutat-o sa-si continue drumul. De atunci, crengile de salcie sunt o parte importanta a ritualului de Florii, preotii sfintindu-le si impartindu-le crestinilor pentru a raspandi credinta Domnului. Salcia este primul copac ce infrunzeste si ultimul care isi leapada frunzele. Denumirea sarbatorii provine de la zeita romana a florilor si a infloririi, Flora. Sarbatoarea in sine are origini pagane, si este de fapt adoptata de crestinism de la romani (la care se numea „Floralia”), care serbau primavara, vegetatia si fertilitatea printr-o astfel de zi. Oamenii isi faceau cununi de flori, impleteau coronite pentru impodobirea portilor si a usilor cu crengi de laur (ce simboliza eroismul) sau de dafin. Sunt numeroasele superstitii ce au dainuit in timp pe teritoriul tarii noastre. Iata cateva dintre cele mai rezonante:

Cine isi spala parul in ziua de Florii in apa nedescantata sau sfintita, va albi intocmai ca florile copacilor.
Se spune ca cel ce inghite trei matisori sfintiti, nu va suferi de nicio boala de gat in tot restul anului.
Asa cum va fi vremea de Florii, exact la fel va fi si de Pasti.
Credinciosii care se impartasesc in dimineata de Florii isi pot pune o dorinta in timpul slujbei, iar dorinta se va implini.
Pentru fetele tinere care isi asteapta ursitul, se spune ca busuiocul le va asigura sanatatea si frumusetea, trebuie doar ca la miezul noptii sa fiarba cateva fire de busuioc si sa foloseasca apa respectiva pentru a-si spala parul si chipul.
Ramurile sfintite de salcie luate de la biserica se aduc acasa si se pun la icoane, sau deasupra usilor si ferestrelor pentru a ocroti familia de necazuri in tot restul anului.

Ziua de Florii marcheaza finalul perioadei Martisorului, astfel ca fetele care au purtat snurul alb-rosu la incheietura mainii, il pot da jos spre a-l lega de o crenguta a unui copac inflorit. In unele parti ale tarii (de exemplu in cateva sate din Ialomita) exista obiceiul de a colinda in aceasta perioada. Copiii satului umbla cu crengutele sfintite de salcie, din casa in casa, pentru a imparti urari de sanatate, fericire si prosperitate tuturor membrilor comunitatii. Satenii fac coronite din crengute si le folosesc pentru a-si impodobi casele. In ajunul sarbatorii este bine ca intreaga casa sa fie curata si aerisita. De asemenea, se scot la aerisit si hainele. De Florii este dezlegare la peste, tocmai pentru a pregati credinciosii pentru o saptamana plina de durere, cea in care Fiul Domnului a fost rastignit. Gospodinele coc paini impletite pe care le orneaza cu cruci si le dau de pomana la saraci.

Vlad Țepeș - București

550 de ani de atestare documentară - 20 septembrie 1459

650 de ani de la înființarea Mitropoliei Țării Românești

Biserica Sfântul Nicolae Domnesc - Curtea de Argeș 1359

Vlad Ţepeş (născut noiembrie/decembrie 1432 şi decedat decembrie 1476), denumit şi Vlad Drăculea (sau Dracula, de către străini), a domnit în Țara Românească în anii 1448, 1455-1462 şi 1476. S-a născut în cetatea Sighişoara, ca fiu al lui Vlad al II-lea Dracul şi al unei nobile transilvănene. A fost căsătorit de trei ori: întâi cu o nobilă din Transilvania - Cnaejna Bathory a Transilvaniei, apoi cu Jusztina Szilagyi a Moldovei şi apoi cu Ilona Nelipic a Valahiei, verişoară cu Matei Corvin. A avut cinci copii, patru băieţi şi o fată: Radu şi Vlad din prima căsătorie, Mihail şi Mihnea I cel Rău din a doua, şi Zaleska din a treia căsătorie. În timpul domniei sale, ŢaraRomânească şi-a obţinut temporar independenţa faţă de turci. Vlad Ţepeş a devenit vestit prin severitate şi pentru că obişnuia să îşi tragă duşmanii în ţeapă. Datorită conflictelor cu negustorii braşoveni, aceştia l-au caracterizat, propagandistic, ca pe un principe cu metode de o cruzime demonică. În 1453, resturile Imperiului Bizantin sunt cucerite de otomani, care obţineau astfel controlul asupra Constantinopolului (actualul Istanbul) ameninţând Europa. În acest context istoric, Vlad Ţepeş a luptat pentru a-şi apăra domnia şi ţara, folosind împotriva inamicilor metodele de disuasiune specifice epocii, din care făceau parte şi execuţiile şi supliciile cu caracter exemplar şi de intimidare.

Biserica Domnească din Curtea de Argeș este ctitoria lui domnitorului Basarab I (1310 - 1352), terminată în anul 1352, în cadrul reședinței voevodale din secolul al XIII-lea. Biserica, monument în cruce greacă înscrisă, de tip complex, este unul dintre cele mai reprezentative monumente ale arhitecturii românești medievale, fiind cea mai veche ctitorie voievodală din Țara Românească, având hramul Sfântul Nicolae. Picturile murale interioare, deosebit de valoroase, sunt realizate între anii 1364 - 1369. Biserica este inclusă pe noua listă a monumentelor istorice din județul Argeș și în Lista UNESCO. Construcția bisericii a început sub domnia lui Basarab I, ca să fie continuată de Nicolae Alexandru (1352 - 1364) și terminată o dată cu pictura murală, păstrată în mare parte până astăzi, sub domnia lui Vlaicu Vodă (1364 - 1377). Arhitectura bisericii este una de tip bizantin, planul bisericii aparținând tipului “cruce greacă înscrisă”, varianta constantinopolitană, încheiată cu trei abside la răsărit. Ancadramentele din piatră sculptată ale ferestrelor datează din secolul al XVII-lea, când biserica a fost renovată. Ctitoria Basarabilor de la Curtea de Argeș e de dimensiuni mari: dreptunghiul în care se înscrie conturul exterior al planului său are 14,55 x 23,50 metri, iar înălțimea, măsurată la vârful acoperișului turlei, atinge 23 metri. Volumul interior, bine echilibrat, cuprinde trei încăperi distincte: un pronaos îngust (2,8 metri), un naos spațios (11,8 x 12,4 metri) și altarul compus dintr-o absidă mare, centrală, încadrată de două absidiole. Naosul, încăperea principală și cea mai caracteristică a bisericii, cuprinde în mijloc patru stâlpi, dispuși în plan pe o formă pătrată. Prin intermediul acestora, interiorul este împărțit în trei compartimente lungi, trei nave: una mediană, largă, și două laterale, mai înguste, prelungite fiecare spre răsărit cu câte o absidă. Biserica Sfantul Nicolae din Curtea de Arges este una din cele mai reprezentative monumente ale arhitecturii romanesti medievale, cat si cea mai veche ctitorie voievodala din Tara Romaneasca. In exterior, zidaria este lucrata din randuri de piatra de rau ce aleterneaza cu randuri de caramida. Biserica este zidita in forma de cruce greaca inscrisa, de tip complex, pronaosul fiind ingust si boltit, avand in mijloc o cupola. Naosul este patrat, boltit, si are dimensiuni foarte mari. Boltirea este sustinuta de patru stalpi peste care se inalta turla. In pronaos, se pot observa cele 3 straturi de pictura care au fost pictate in interiorul bisericii, mormintele Bratienilor si, chiar deasupra intrarii in naos, un portret al lui Basarab I, stand la picioarele lui Iisus, ca si ctitor al locasului. In naos, se pot observa catapeteasma, care are un stil aparte, langa catapeteasma se observa cele trei straturi de pictura care au fost aplicate bisericii. Pe peretele din partea dreapta exista o pictura unica in lume, reprezentand-o pe Maica Domnului insarcinata. Vreme de mai multe decenii, biserica domneasca din Curtea de Arges a fost folosita si pe post de necropola a domnitorilor munteni, aici aflandu-se mormantul lui Vlaicu Voda, in care sau gasit numeroase marturii arheologice ale secolului al XIV-lea, printre care si "paftaua de la Arges". In biserica se pastreaza si mormantul lui Radu I Basarab, expus sub sticla, aici putand fi vazute cateva resturi din vesmantul feudal cu ornamente de aur si pietre pretioase. In biserica se mai pastreaza si mormintele a sapte membri ai familiei Bratianu, ale caror epitafe sunt originale si interesante. Complexul voievodal din Curtea de Arges a fost reparat si consolidat de mai multe ori, intre anii: 1748-1752, 1827-1848, 1911-1929, 1967-1972, perioade in care s-au facut importante descoperiri arheologice.

Medalia "Virtutea Militară" la pace

Medalia ”Virtutea Militară” cu însemne de pace face parte din categoria decoraţiilor pe domenii de activitate, conform Legii nr. 459/2002 privind sistemul naţional de decoraţii al României. Medalia ”Virtutea Militară” cu însemn de pace se poate acorda: maiştrilor militari şi subofiţerilor în activitate, în rezervă sau în retragere, militarilor în termen, militarilor angajaţi şi personalului civil fără studii superioare care lucrează în ministere şi în instituţii centrale autonome cu responsabilităţi în domeniile apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale şi aparţin forţelor terestre, inclusiv apărării antiaeriene şi radiolocaţiei; maiştrilor militari, subofiţerilor, militarilor şi personalului civil, aparţinând forţelor terestre ale statelor cu care România are relaţii de colaborare în domeniile apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale.

Vizita cuplului imperial austro-ungar

(Francisc I și Carolina) în Transilvania - 1817

Produsul medalistic de mai sus s-a realizat în anul 1817 în amintirea Vizitei cuplului imperial austro-ungar (Francisc I și Carolina) în Transivania. Medalia este rotundă și s-a realizat în două variante de metal (compoziție) - argint cu diametrul de 39 – 39,9 milimetri și metal comun cu diamtrul de 38,6 – 41,1 milimetri. Pe avers, în interiorul unui cerc periferic continuu, se prezintă un geniu laureat așezând o ramură de laur pe un altar pe care arde un foc, pe soclu fiind un scut cu stema Transilvaniei. Periferic circular, pe conturul medaliei, pe laturile stângă, superioară și dreapta este aplicată inscripșia: “FRANCESCO I. CAES(ari). ET CAROLINAE AVG(ustae). PRIMAE DACIAM INVISENTI IMPERATRICI,” (Pentru împăratul Francisc I și Carolina augusta, prima împărăteasă care vede Dacia). În exergă, pe două rânduri orizontale este aplicată inscripția: “DACIA LAETA / MDCCCXVII” (Dacia fericită, 1817) și insemnul gravorului – C.Wurschbauer. Pe revers, în interiorul a două cercuri periferice continue este reprezentat un soare personificat strălucind deasupra norilor. Periferic circular, între cele două cercuri periferice continue, în partea superioară și dreapta este aplicată inscripția: “VIDISSE SAT EST” (Este suficient să vezi).

Francisc I al Austriei (în germană - Franz Joseph Karl von Habsburg-Lothringen) din dinastia de Habsburg-Lothringen, a fost primul împărat al Imperiului Austriac (1804-1835) și, înainte de aceasta, ultimul împărat romano-german al Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană, sub numele de Francisc al II-lea, care s-a născut la data de 12 februarie 1768 la Florența și a decedat la data de 2 martie 1835 la Viena.Alături de demnitatea de împărat, a fost totodată rege al Boemiei, rege al Ungariei, mare principe al Transilvaniei etc. A fost căsătorit de patru ori: La data de 29 octombrie 1816, s-a căsătorit cu Karolina Augusta de Bavaria cu care nu a avut urmași. Un bust al împăratului Francisc decorează zidul cetății Sibiului. Bustul original, vandalizat în anii 1990, a fost regăsit în anul 2008 în beciurile Prefecturii Sibiu.

Carolina Augusta (născută la 8 februarie 1792 la Mannheim și decedată la 9 februarie 1873 la Viena, a fost împărăteasă a Imperiului Austria fiind cea de-a patra soție a împăratului Francisc. Retrasă și fără ambiții politice, Carolina Augusta și-a dedicat întreaga viață scopurilor caritabile, fiind numită "mama săracilor". A construit din propriile resurse mai multe orfelinate, spitale, precum și locuințe pentru muncitori. La Cluj a fost ridicat Obeliscul Carolina, o coloană monumentală în amintirea vizitei efectuate de împărăteasă. Obeliscul Carolina se găsește astăzi în Piața Muzeului (fosta Piață Carolina).

Laureat al concursului formațiilor artistice

de amatori din trupele M.A.I.

(Ministerul Afacerilor Interne)

În timpul regimului comunist se organizau anual concursuri și festivaluri ale formatiilor artistice de amatori în toate școlile, liceele și instituțiile de învățământ superior, civile dar și militare, chipurile pentru a pune în valoare valențele cultural-artistice ale poporului român, scopul ascuns fiind acela de preamărire a conducătorilor statului și a realizărilor socialismului. Punctul culminant al acestor manifestări l-a constituit Festivalul național Cântarea României. În acest sens regimul a instituit un amplu ansamblu de măsuri de convingere-impunere-schimbare a conștiinței cetățenilor. Se vorbea despre “formarea omului nou, constructor și apărător devotat al cuceririlor revoluționare ale poporului.”Se cerea astfel o eficiență sporită în toate domeniile de activitate dar și economii de orice fel, la sânge”. În acest scop s-a instituit un sistem stufos de insigne și decorații pentru distingerea oamenilor cu merite în aceste domenii. Aceste distincții acopereau toate domeniile de activitate, erau confecționate de metal mort, fiind strident colorate și încărcate cu simboluri comuniste. Și distincția “Laureat al concursului formațiilor artistice de amatori din trupele M.A.I.” face parte din acest ansamblu de distincții. De pe distincție nu puteau să lipsească simbolurile comuniste:

Ramurile de laur care simbolizează “victoria finală” în efortul de creare a “societății socialiste multilateral dezvoltate” și a “omului nou”.
Panglica tricoloră, care simbolizează sentimentul patriotic de dragoste față de glia strămoșească.

_____________ooOoo_____________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII