Epaminonda's Blog.....: MONEDE COROANE CEHE DE COLECȚIE- 39

1. Moneda de mai jos celebrează stilul arhitectonic renașterea târzie. Pe aversul monedei, în interiorul unui cerc continuu periferic, în partea superioară, sunt redate trei simboluri grafice de pe stema statului național ceh, iar la partea inferioară fațadele a trei case decorate în stilul renașterii târzii. În centrul aversului este aplicată inscripția: “2000 Kc” (2000 coroane - valoarea monedei), dedesubt – “CESKA REPUBLIKA” (Republica Cehă – numele țării), iar periferic circular este aplicată inscripția: ”DESET STOLETI ARCHITEKTURY” (zece secole de arhitectură – numele seriei din care pace parte moneda). Pe revers, în interiorul unui cerc periferic continuu și central este aplicată stema orașului ceh Slavonice peste fațada, unei alte clădiri, realizată în același stil – renașterea târzie. La partea inferioară este aplicat un mic ornament decorativ, iar periferic circular este aplicată inscripția: ”POZDNI RENESANCE – SLAVONICE” (renașterea târzie – Slavonice). La baza clădirii sunt aplicate inscripțiile: “STITY DOMU” (fațadă casă) și “2003” (anul emiterii monedei).

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: seria – zece secole de arhitectură, data emiterii – 23 aprilie 2003, valoarea – 2000 coroane, forma – rotundă, diametrul – 20 milimetri, greutatea – 6,22 grame, compoziția – aur, tiraj – 2500 buc (calitatea BU) și 3500 buc (calitate proof) și gravor – Jiří Harcuba.

Orășelul ceh Slavonice (2400 de locuitori) are o piață foarte bine conservată, cu deosebite frontoane și fațade de clădiri decorate în stil renascentist târziu. Localitatea fondată în secolul al XIII-lea, cu multe porți gotice, a cunoscut înflorirea în perioada Renașterii de la mijlocul secolelor al XV-lea până la al XVI-lea. Casele burghezilor săi, cu frontoane renascentiste bogat decorate, sunt pur și simplu superbe și impresionante, iar orașul îi invită pe trecători să facă opriri și să admire aceste rare frumuseți. În ciuda faptului că face parte din regiunea Boemiei de Sud, orașul se află în ținutul istoric al Moraviei, la aproximativ un kilometru de granița cu Austria.

Slavonice este popular nu numai pentru centrul său renascentist conservat, ci și pentru sistemul de tuneluri datând din secolul al XII-lea și peisajul rural înconjurător, care este neatins de industrie. Regiunea este foarte populată de bicicliștii care profită de o zonă extinsă cunoscută sub numele de Canada Boemă, care oferă o plimbare plăcută prin păduri de pini și molizi pe drumuri înguste de pădure.

2. Moneda de mai jos celebrează stilul arhitectonic baroc. Pe aversul monedei, în interiorul unui cerc continuu periferic, central, pe două rânduri orizontale, cu litere de mână, sunt aplicate inscripțiile: ““CESKA REPUBLIKA” (Republica Cehă – numele țării), și ”DESET STOLETI ARCHITEKTURY” (zece secole de arhitectură – numele seriei din care pace parte moneda). La partea superiară sunt redate trei simboluri grafice de pe stema statului național ceh, iar la partea inferioară este redată o imagine a Castelului Buchlovice. Sub imaginea castelului este aplicată inscripția: “2000 Kc” (2000 coroane – valoarea monedei) și nomograma monetăriei naționale a statului ceh. Pe revers, în interiorul unui cerc periferic continuu și central este redată altă imagine a Castelului Buchlovice. Deasupra castelului este aplicată inscripția: “Baroko” (baroc), iar dedesubt este aplicată inscripția: “Zameti Buchlovica” (castelul Buchlovice) și mai jos este aplicată inscripția: “2003” (anul emiterii monedei) și nomograma gravorului monedei.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: seria – zece secole de arhitectură, data emiterii – 24 septembrie 2003, valoarea – 2000 coroane, forma – rotundă, diametrul – 20 milimetri, greutatea – 6,22 grame, compoziția – aur, tiraj – 2500 buc (calitatea BU) și 3300 buc (calitate proof) și gravor – Jakub Vlček.

Castelul Buchlovice este situat la aproximativ 10 kilometri vest de localitatea Uherske Hradiste, în sud-estul Moraviei, Cehia. Istoria acestui castel este strâns legată de Castelul Buchlov, din apropiere, care a devenit din ce în ce mai incomod la sfârșitul secolului al XVII-lea și de aceea Jan Dětřich din Petřwald a decis să construiască un nou castel. Castelul Buchlovice a fost construit ca o copie a unei vile italiene, în stil baroc, de Domenico Martinelli. Este una dintre cele mai romantice clădiri din Cehia. În anul 1800 castelul a devenit proprietatea lui Posper Anton von Berchtold, iar din 1945, castel al statului, deschis publicului.

Complexul castelului este alcătuit din clădirea ceremonială cunoscută sub numele de Dolní zámek (castelul inferior) și clădirea cunoscută sub numele de Horní zámek (castelul superior), care avea o funcție de serviciu. O curte de onoare se extinde între cele două.

În jurul castelului a fost creat un parc în stil italian, care a fost extins și modificat în stil englezesc în prima jumătate a secolului al XIX-lea și este printre cele mai valoroase de acest gen din Republica Cehă. Pe vremuri castelul era înconjurat de un parc englezesc de 18 hectare. În anul 1807, în timpul războaielor napoleoniene, într-o aripă a castelului a funcționat un spital militar.

3. Moneda de mai jos celebrează stilul arhitectonic imperiu. Pe aversul monedei, în interiorul unui cerc continuu periferic, central, este reprezentată o imagine a fațadei corpului central al castelului Kacina, încadrată de doi brăduți. Brăduții au deasupra și dedesubt câte un ornament decorativ sferic, mai puțin brăduțul din stânga care are sub el nomograma monetăriei statului național ceh. Deasupra imaginii de ansamblu sunt redate trei simboluri grafice de pe stema statului național ceh și sub ele aplicată inscripția: “CESKA REPUBLIKA” (Republica Cehă – numele țării). Sub imaginea de ansamblu sub aplicate pe trei rânduri orizontale inscripțiile: ”DESET STOLETI ARCHITEKTURY” (zece secole de arhitectură – numele seriei din care pace parte moneda) și “2000 Kc” (2000 coroane – valoarea monedei). Pe revers, în interiorul unui cerc periferic continuu și central este aplicată pe patru rânduri inscripția orizontală: “ZAMEK KACINA EMPIR 2004” (castelul Kacina, imperiu-stil arhitectonic și anul emiterii monedei). Deasupra acestei inscripții este redată imaginea de ansamblu a castelului Kacina iar sub inscripție sunt reprezentate două coloane arhitectonice din structura castelului.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: seria – zece secole de arhitectură, data emiterii – 21 aprilie 2004, valoarea – 2000 coroane, forma – rotundă, diametrul – 20 milimetri, greutatea – 6,22 grame, compoziția – aur, tiraj – 2500 buc (calitatea BU) și 3500 buc (calitate proof) și gravor – Josef Oplištil.

Castelul Kačina este una dintre cele mai reprezentative clădiri ale arhitecturii Imperiului din regiune Boemia, Cehia. Castelul a fost construit în perioada anilor 1806 – 1824, el fiind reședința de vară al guvernatorului regiunii Boemia - Jan Rudolf Chotek. Edificiul a fost proiectat de arhitectul Ch. F. Schuricht din Dresda, dar clădirea în sine a fost construită de consilierul de construcții al orașului Praga – J.F. Joendel și în ultimii ani de consilierul de clădiri al arhiepiscopului Olomouc A. Arche. Stadiul de realizare a construcției clădirilor a fost afectat nefavorabil de falimentul statului austriac din anul 1811, când construcția a fost sistată. În ciuda acestui fapt, construcția Castelului Kačina a fost finalizată într-o asemenea măsură încât Chotek a putut să-l ocupe în 1823. Pavilionul teatrului și capelei au rămas neterminate, iar proprietarul nu a trăit pentru a vedea finalizarea lor. Finalizarea teatrului a fost comandată de nepotul lui Chotek, Jindřich. Capela castelului este neterminată și în prezent. Familia Chotek a locuit la Kačina până în anul 1911, când descendența familiei locale a dispărut, iar moșia a fost moștenită de nepotul ultimului Chotek, Quido Thun Hohenstein. Datorită stilului de viață acesta a acumulat mari datorii, fiind nevoit să părăsească Castelul Kačina la sfârșitul anilor 1930. În timpul celui de-al doilea război mondial, castelul a devenit cazarmă a unităților naziste de ocupație. În anul 1950, clădirea a intrat în posesia Muzeul Agriculturii, devenind locație expozițională.

După anul 1995, expozițiile s-au extins prezentând viața diferitelor categorii sociale din secolul al XIX-lea din mediul rural. Ulterior aici s-a deschis Bibioteca, Teatrul și Expoziția, toate numindu-se Chotek. În anul 2001, Castelul Kačina a devenit monument cultural național în baza unui decret al guvernului. Corpul central al castelului este clădirea cu două etaje, cu un portic central de intrare orientat spre est, ale cărui coloane ionice leagă ambele etaje ale clădirii și poartă timpanul cu sculpturi, care au fost realizate de A. Schrott și V. Práchner după proiectul lui J. Bergler. Basorelieful frontonului castelului prezintă alegoriile agriculturii, faunei și florei. În interiorul corpului central al castelului există un hol circular de intrare, luminat prin fereastra din cupolă, care comunică cu alte camere importante: sala de dans, sala de mese sau salonul de recepție. Clădirea centrală a castelului găzduit familia contelui, iar camerele de oaspeți erau în aripi. Castelul Kačina este înconjurat de un parc englezesc extins, care a fost realizat în anul 1789 după proiectele arhitectului și botanistului vienez F.N. Jacquin.

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

O EPIGRAMĂ PROPRIE

UN CITAT CELEBRU

COMENTAT DE AMICUL

CONSTANTIN BIDULESCU

DIN PLOIEȘTI

_________xxx_________

O INSIGNĂ

ȘI CÂTEVA MEDALII

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Uzina "Vulcan" București - Trade Mark - marcă internațională

Uzina "Vulcan" București este o companie producătoare de utilaj energetic și petrolier, din București, Strada Dumitru Brumărescu, nr.15, controlată de omul de afaceri Ovidiu Tender, începând din anul 2002. Începând cu anul 1984, Vulcan București a produs componente pentru Centrala Nucleară de la Cernavodă. Vulcan a fost înființată în anul 1904 ca sucursală a societății austriece Maschinen und Waggonbau Fabricks Aktiengesellschaft in Simering. Aceasta furniza de mai multă vreme în România utilaje pentru extracția petrolului. La Expoziția din anul 1906 din Parcul Carol, pavilionul viitoarei Uzine Vulcan a obținut medalia de aur și diploma de onoare. Încă de la începuturi, a fabricat instalații pentru rafinării și pentru material de cale ferată, exportând în Iugoslavia, Bulgaria, Turcia. Inițial uzina avea patru secții: cazangeria (instalații pentru rafinăriile de petrol și benzină, pentru fabricile de spirt, bere și ciment), atelierul pentru poduri și construcții de fier pentru șosele și căi ferate, turnătoria de fontă și atelierul mecanic care făcea printre altele poduri rulante de mare capacitate. Proprietarii uzinei nu s-au limitat doar la construirea de utilaje petroliere și au decis să construiască vagoane, mașini și cazane și să lege uzina printr-o cale ferată cu linia Dealul Spirii – Filaret. În anul 1914 "Vulcan", a cumpărat 12 hectare de teren pentru extinderea secției sale de vagoane în Bucureștii Noi deoarece încheiase un foarte important contract cu CFR pentru repararea a 6000 de vagoane și avea nevoie să se extindă.

Se dovedește încă o dată cum calea ferată aduce investiții, prin urmare locuri de muncă și dezvoltare. Vulcan a asigurat echipament pentru uzina electrică de la Filaret a construit rafinăriile Steaua Română din Campina sau Aurora din Baicoi şi a reparat de la începutul secolului mii de vagoane ale căilor ferate romane. Tot aici au fost produse pe lângă muniţii, ascensoare şi compresoare. De-a lungul timpului multe întreprinderi au fost nevoite să-și ajusteze după crințele pieței. Astfel a făcut și Vulcan, în anul 1937 a început construcția de automotoare asigurându-le totodată acestora reparațiile și întreținerea. Uzina a produs și pentru armată: afeturi de tun, strunjiri de proiectile, mașini pentru cartușe de infanterie, chesoane de infanterie, precum și instalații pentru fabricile de produse chimice. Uzina mai producea ascensoare, compresoare pentru șosele, caroserii de autobuze, instalații de aer condiționat, etc. Primele autobuze din Romania în perioada 1955-1957 după care secţia de autobuze a fost mutată la Întreprinderea Autobuzul.

Uzina a fost bombardată în 1944, iar după război, refăcută și naționalizată. Începând cu 1984, a fost unul dintre furnizorii principali ai centralei nuclear-electrice de la Cernavodă. În anul 1989, întreprinderea se întindea pe o suprafață de 200000 de metri pătrați, avea 10000 de angajați și fabrica anual echipamente industriale de peste 40.00 de tone. După căderea Cortinei de Fier, odată cu destrămarea CAER-ului și pierderea contractelor cu țările ex-socialiste, Vulcan București avea să decadă. În anul 2002, compania a fost privatizată, fiind cumpărată de la stat de grupul omului de afaceri Ovidiu Tender. Si de atunci uzina este pe marginea falimentului.

Jetonul - 20 Pivnița G. Dobrigeanu - Calea Victoria - 77 - București

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Produsul medalistic de mai sus este un jeton emis de Pivnița G. Dobrigeanu, situată pe Calea Victoriei, la nr.77 în municipiul București. Jetonul este confecționat din alamă, are forma rotundă și diametrul de 28 milimetri. În centrul aversului jetonului, este prezentat un om, pe un butoi, ținând în mâna dreaptă o cupă de vin. Periferic circular, între două cercuri continue, este aplicată inscripția: “PIVNIȚA G. DOBRIGEANU CALEA VICTORIA 77 * BUCUREȘTI*” În centrul reversului, hașurat în întregime, în interiorul unui cerc periferic continuu, este inscripționată valoarea 20 (nu se știe exact ce reprezintă; bani sau lei). Se observă că după emitere jetonul a fost perforat la partea superioară (nu se știe precis în ce scop). Se crede că la cumpărarea unei căni sau pahar cu vin în această pivniță, contra sumei de 20 bani (mai degrabă), consumatorul primea și un astfel de jeton. Dacă nu se amețea, uitând sau spărgând cana sau paharul, și dacă preda ospătarului cana sau paharul împreună cu jetonul primea înapoi contravaloarea sa – 20 bani. Și astfel clienții pivniței demonstrau grijă față de cănile sau paharele din care beau vin.

Velodrom român - București

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

Uzina 23 August - București 1921 - 1971 * 50 Faur

S.C.„Faur S.A., denumiri vechi – Uzinele “Malaxa” sau Uzinele “23 August”, este un ansamblu industrial situat la periferia estică a municipiului București (Bulevardul Basarabia, nr. 256, sector 3), specializat pe realizarea și repararea de material rulant. Dacă înainte de anul 1989 uzina avea în jur de 20000 de muncitori, dar în prezent (martie 2010) au mai rămas aproximativ 400. Ansamblul de clădiri ocupă o suprafață de teren de peste 90 hectare. Acesta cuprinde: laboratoare, hale, clădiri de serviciu, locuințe ș.a., din care numai o parte sunt funcționale, unele clădiri fiind declarate monumente istorice. Construirea uzinelor se datorează industriașului român de origine greacă Nicolae Malaxa, care a dezvoltat începând cu anii 1920 ateliere de reparare și producție de locomotive. În anul 1921, Malaxa a cumpărat un teren aflat la periferia Bucureștiului și construiește un atelier de reparații pentru locomotive, care primește numele industriașului. Proiectul este un succes, astfel încât fabrica se dezvoltă într-un ritm rapid. Nicolae Malaxa incheie un contract cu Caile Ferate Romane, beneficiaza in urma acestuia de un avans oferit de C.F.R. (Caile Ferate Romane), obtine credite de la diferite banci si da nastere cele mai performante uzine europene din acele timpuri. Uzina era echipata cu utilaje cumparate de Nicolae Malaxa din Germania in numar de 81 de bucati. Personalul calificat fiind adus tot din Germania, numarand 180 de muncitori. Malaxa infinteaza si o scoala de ucenici pentru calificarea personalului roman, astfel numarul de angajati al Uzinelor "Malaxa" ajunge la peste 8000, iar in 1928 iese de pe banda prima locomotiva cu aburi romaneasca "Malaxa". Dupa 1931, Uzinele "Malaxa" incep constructia de locomotive Diesel tip Gans. In acea perioada, locomotivele "Malaxa" ajung sa fie renumite, fiind considerate cele mai bune din Europa. Romania ajunge sa nu mai importe locomotive, toate locomotivele C.F.R. (Caile Ferate Romane) fiind asigurate de Uzinele "Malaxa". Tot in perioada anilor '30, Nicolae Malaxa initiaza un nou proiect la uzinele sale, acela de a produce tevi petroliere fara sudura tip "Stiefel". Procedeul american de laminare "Stiefel" a fost folosit pentru prima data in Europa la Uzinele "Malaxa". Astfel complexul industrial se extinde ocupand pana la 90 de hectare prin constructia Uzinei de Tuburi si Otelari. Uzina de Tuburi si Otelari, care devine mai tarziu Uzina "Republica", ajunge sa produca 200.000 de tone de teava pe an, astfel devenind cea mai mare uzina de pe teritoriul romanesc. Responsabil de arhitectura uzinii este ales Horia Creanga, nepotul scriitorului Ion Creanga. Acesta demareaza un proiect de arhitectura industriala in stil art deco ce include o serie de hale si cladiri ale incintei Uzinelor "Malaxa", printre care cunoscuta hala Laminorului a uzinii Republica. Între anii 1937 - 1938, in incinta complexului "Malaxa", ia nastere fabrica de armament si munitii. Aici producandu-se armament si munitii de artilerie dupa principii romanesti, precum si tehnica de lupta sub forma de masini senilate sub licenta Renault. Nicolae Malaxa, simpatizant al Miscarii Legionare din Romania, sprijina aceasta cu doua senilate in timpul rebeliunii legionare din 1941, fapt ce a condus la imchiderea uzinelor Malaxa la ordinul maresalului Antonescu.

Dupa executia lui Antonescu, Nicolae Malaxa isi reia activitatea uzinelor sale pana in 1948 cand acesta emigreaza in America la New York. Aceasta emigratie se datoreaza acuzatiei din partea regimului comunist, aflat la conducerea statului din 1947, cum ca armamentul produs de uzina "Malaxa" in timpul razboiului a fost folosit impotriva U.R.S.S., iar Nicolae Malaxa fiind acuzat de crime impotriva umanitatii si condamnat la pedeapsa cu moartea. Comunistii preia activitatea Uzinelor "Malaxa" si le schimba numele in Uzinele "23 august", acestia aduc modificari arhitecturii complexului prin infintarea de noi corpuri. Uzinele "23 august" devin o mandrie a Republicii Socialiste Romania.

Dr.Dr.Med.Traian Neckell - Necula * Aniversare 21.08.1995

Chirurg, numismat, publicist, om politic

Societatea de chirurgie București - Societatea numismatică română

Produsul medalistic de mai sus este o medalie aniversară dedicată personalității Dr.Dr.Med. Traian Neckell (Necula). Acesta este un chirurg, numismat, publicist și om politic român, stabilit în Germania, și membru al Societăților de Chirurgie, din București, și Numismatică Română. Această medalie s-a emis cu ocazia aniversării personajului, din data de 21 august 1995, iar gravorul acesteia este Vasile Gabor de la Monetăria națională a statului român.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură ale Bucureștiului de acum sau altădată și unele vechi trimiteri poștale ilustrate.