vineri, 12 aprilie 2013

TABLETA CU ŞTIRI NECONVENŢIONALE - 26


FRUSTRĂRILE 
LUI ROBERT TURCESU

  • Când era mic, ceilalţi copii de la scară nu se jucau cu el, pentru că îl considerau lingăul preşedintelui de bloc. 
  • În tinereţe Robert avea o trupă de death-metal care celebra prin versuri sataniste venirea lui Anti-Cristoiu pe pământ.  
  • Pentru el muzica era un mod de a fi, mai exact de a fi penibil. 
  • Visul lui Turcescu este să cânte alături de celebra trupă “Ace of Băse....scu.

UN COMENTARIU POLITIC -
JIJI OF  PIPERA LAND 


Coreea de Nord a instituit legea marțială, iar liderul de la Phenian le-a cerut militarilor să fie pregătiți pentru război în orice moment. Iată cum comentează Jiji; "„Ce lider, păi ăla are față de lider? Nu l-ați văzut cum arată, cu fața aia de copil care a mâncat toată viața jumări? Nici măcar nu știe să-și facă o cărare pe mijloc ca lumea. Am văzut că vine în fiecare zi la palatul lui din Phenian îmbrăcat cu aceleași pijamale gri. Păi, bă, tată, ia de-aici o sută de euro și cumpără-ți o pereche de pijamale noi, că râde lumea de tine în Consiliul de Securitate al ONU! Nu de alta, dar nu impui respect. Cine să te-asculte pe tine? Păi o să te compari tu vreodată cu Becali? Eu în fiecare zi le spun războinicilor mei să fie pregătiți pentru luptă. Tănase, Nikolic, Rusescu! Cu ei, nu mi-e frică nici Ajax, nici de CFR Cluj, nici de nimeni.”

REPERE BIOGRAFICE - 
ION A LU' TANTI NINA

1930 – Se naște Ion Iliescu. Se pare că maternitatea în care a venit pe lume Iliescu a fost înconjurată imediat de mineri, care, auzindu-l că plânge, au crezut că are nevoie de ajutor.
1936 – Pe atunci în vârstă de numai șase ani, Iliescu învață de la mama lui că igiena e foarte importantă și că, înainte de fiecare masă, trebuie să se spele bine pe mâini de sângele vărsat la revoluție și la mineriade.
1937 – 1949 – În timpul anilor de școală, Ion Iliescu are ocazia să aprofundeze două limbi străine de circulație internațională, care îi vor fi extrem de utile mai târziu în cariera de politician: franceza cu accent rusesc și engleza cu accent rusesc. Învață în particular și germana cu accent rusesc, însă nu foarte bine, deoarece nu-i ieșea deloc accentul.

1953 – Ion Iliescu devine membru al Partidului Comunist Român. De fapt, PCR era singurul partid în care se putea înscrie, deoarece ca să intri într-o altă formațiune politică trebuia să ai domiciliul stabil într-un penitenciar.
1960 – Toată lumea observă că Ion Iliescu și soția lui se înțeleg extrem de bine, ca secera și ciocanul.

1984 – Ion Iliescu este numit director al Editurii Tehnice, devenind cel mai puternic om din toată Editura Tehnică. Ca director, Ion Iliescu avea o putere extrem de mare, fiind capabil să grațieze pe cine dorea și chiar să cheme minerii pentru a-i dispersa pe opozanții lui din cadrul editurii.
1990 – Minerii pe care îi chemase Iliescu la București primesc o pedeapsă exemplară pentru violențele comise în Piața Universității: sunt trimiși înapoi în mină, ca să muncească la fel ca până atunci.
2004 – Ion Iliescu își dă seama că-l place pe Vanghelie, deoarece nu are proprietatea termenilor, iar el, comunist fiind, nu crede în proprietate.

***

DOUĂ PASTILE
DE UMOR ROMÂNESC




_________xxXxx________

CÂTEVA INSIGNE 
ŞI MEDALII ROMÂNEŞTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA,  poţi citi în  articolul  "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderant metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini  reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de  identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.  

70 ani * 1925 - 1995
Prospecţiuni geofizice româneşti
prospectiuni
Compania "Prospecţiuni" SA este un important furnizor de servicii geologice şi geofizice, cu peste 60 de ani de experienţă în industria românească de petrol şi de gaze. În prezent Prospecţiuni SA operează şi internaţional, iar pentru furnizarea de soluţii specializate face echipă şi cu alţi parteneri. In anul 1857 Romania era prima tara din lume cu o productie oficiala de petrol de 275 tone. In acelasi an, Bucurestiul devenea primul oras de pe glob iluminat cu gaz lampant (cherosen), produs in rafinaria de langă Ploiesti. În anul 1900 Romania ocupa locul 3 in topul producatorilor de petrol la nivel mondial. Putin mai târziu, în anul 1906, se înfiinţează Institutului Roman de Geologie, iar în anul 1950 se fondează IPGGH (Institutul de prospectari geologice si geofizice de hidrocarburi), numele initial al companiei Prospectiuni S.A. 

Revista sanitară militară - 75 de ani de la apariţie 
România * 1897 - 1972
Revista sanitara militara este Buletinul oficial al Societatii stiintifice a ofiterilor corpului sanitar militar roman şi Organul de presă al Directiei Medicale a Ministerului Apararii Nationale si al Societatii de medicina si farmacie militara. Ea apare lunar la Bucureşti, din anul 1897 şi până în prezent.

România '90 * 1914 - 2004
Comitetul Olimpic si Sportiv Roman
Comitetul Olimpic Roman (nume actual Comitetul Olimpic şi Sportiv Român) s-a înfiinţat în anul 1914. Prima participare oficiala a sportului romanesc la cea de-a VIII-a editie a Jocurilor Olimpice de la Paris din anul 1924 a insemnat si prima medalie din istoria olimpica a sportului romanesc, obtinuta de echipa de rugby care s-a clasat pe locul al III-lea. Delegatia României a fost prezenta la toate editiile Jocurilor Olimpice incepand cu anul 1924, exceptie facand doua editii de vara, cele din 1932 si 1948 si una de iarna, cea din 1960. Cu un palmares de 301 de medalii (din care 88 de aur94 de argint si 119 de bronz) castigate de sportivii romani la Jocurile Olimpice de vara, de la prima editie, Paris, 1924 pana la editia Londra 2012, la care se adauga medalia de bronz obtinuta la Jocurile Olimpice de iarna de la Grenoble din 1968.

Insignă regalistă - România întregita *1916 - 1918 

Insignă - Regata Snagov

___________ooOoo_________

CUCERITORI 
AI PREMIULUI NOBEL
PE BANCNOTELE LUMII
1000 şilingi 1966 - Austria 
Baroneasa Bertha von Suttner Sophia Felicita (născută la data de 9 iunie 1843 în Praga, cu titlu nobiliar de Contesa Kinsky de Wchinitz și Tettau, şi decedată la data de 21 iunie 1914 în Viena, pseudonime: B. Oulot sau Cineva) a fost un scriitor austriac şi renumit pacifist. Este primul castigator de sex feminin al Premiului Nobel pentru pace în anul 1905.

Câteva ornamente decorative marginale 
de pe certificate sau bonduri SUA 

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 12.04.2013

Niciun comentariu: