STATELE
CARAIBIENE DE EST
STATUL PAPAL
***
VORBE DE DUH
DE LA ÎNAINTAŞI
DE LA ÎNAINTAŞI
Grigore Moisil,
matematician român (1906 - 1973)
matematician român (1906 - 1973)
- Legile ţării nu interzic nimănui să fie imbecil.
- Mariajul e singura scăpare pentru un bărbat fără succese şi pentru o femeie cu prea multe.
- Scaunele prezidenţiale sunt periculoase, au un microb care se urcă la cap.
_________xxXxx________
CÂTEVA MEDALII
ŞI INSIGNE DIN
JUDEŢUL BRAŞOV
Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei
de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul
"Le Havre - Franţa".
INSIGNA
este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din
materiale diferite, preponderant metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie
sau bască şi care indică, prin imagini
reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o
organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si
apartenenţa la un club, de identificare
localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup,
organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de
participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură,
etc.
1231 - Ab urbe condita - Braşov - România
(Casa Sfatului - Braşov)
Această medalie are diametrul de 50 de mm.
Situată în centrul vechi al Braşovului, în piaţa cu acelaşi nume, Casa Sfatului este una dintre cele mai reprezentative clădiri ale oraşului. Un document din 23 decembrie 1420 menţionează acordul încheiat între breasla blănarilor şi Adunarea Districtului Ţării Bârsei, prin care ultimei i se îngăduie să-şi construiască, deasupra bolţii de vânzare a breslei, o cameră pentru “ acoradrea dreptăţii” şi pentru şedinţele sfatului orăşenesc. La începutul secolului al XVI-lea documentele vremii menţionează construirea turnului, străjuit de patru turnuri mici (însemn de aplicare a pedepsei cu moartea), de unde paznicii supravegheau zi şi noapte oraşul, anunţând prin sunete de trompetă (de aici denumirea de “Turnul trompetiştilor”) scurgerea timpului, izbucnirea incendiilor sau venirea duşmanilor. Pe măsură ce oraşul-cetate devine mai puternic din punct de vedere economic, comercial şi militar, Casei Sfatului i se adaugă noi încăperi, iar turnul va fi prevăzut cu un orologiu cu cadrane pe toate cele patru laturi. În decursul vremii asupra aşezării s-au abătut cutremure, trăznete sau incendii (cel mai devastator având loc în anul 1689) care au provocat numeroase distrugeri acestui edificiu. Lucrările de refacere ulterioare vor schimba în mai multe rânduri aspectul Casei Sfatului adăugând elemente noi, logia şi stema oraşului. Începutul secolului XX este marcat de încercarea de demolare a fostului sediu administrativ al Braşovului medieval şi înlocuirea lui cu o clădire modernă. Din anul 1950 Casa Sfatului primeşte o nouă întrebuinţare devenind sediu al Muzeului Regional Braşov.
Societatea numismatică română
Secţia numismatică Braşov
Casa Sfatului
Douazeci şi cinci de ani de activitate
1978 - 26 martie - 2003
Această medalie este confecţionată din metal aurit
şi are diametrul de 50 de mm.
Era la început de veac XX. Cultura şi ştiinţa în România prinseseră aripi de zbor stabile şi de perspectivă, precizându-se domeniile şi principiile de activitate. Se trecea acum la culegerea primelor roade ale frământatului şi cu rol de pionierat secol al XIX-lea, când reprezentanţi de frunte ai renaşterii româneşti se dăruiau, cu întreaga lor fiinţă, intereselor naţionale. Unirea Principatelor şi marile reforme ale lui Alexandru Ioan Cuza au deschis larg porţile afirmării învăţământului, ştiinţei şi culturii în România. Publicaţii şi societăţi de tot felul luau fiinţă, croindu-şi drum spre mintea şi inima românilor. În acest context de efervescenţă spirituală, o nouă ştiinţă specială se înfiripa în peisajul intelectual românesc. Informaţiile lui C. Bolliac din „Trompeta Carpaţilor”, referitoare la unele descoperiri monetare, dar mai ales lucrările lui D.A. Sturdza şi primele studii de specialitate ale lui M.C. Sutzu, precum şi alcătuirea unor colecţii monetare, aveau să se constituie ca temelie a ştiinţei numismatice din România. Începutul sec. XX va marca pentru numismatica din ţara noastră un moment de o reală însemnătate. Pe data de 28 decembrie 1903, la iniţiativa unui grup de entuziaşti şi pasionaţi ai acestei discipline, lua fiinţă Societatea Numismatică Română. Adunarea Generală, în şedinţa sa inaugurală, a votat Statutele Societăţii şi a ales Comitetul de conducere în următoarea alcătuire: D.A. Sturdza, preşedinte de onoare; M.C. Sutzu, preşedinte activ; Gr. Tocilescu, vicepreşedinte; Al. Cantacuzino, secretar; lt. col. G. Iordăchescu, casier contabil; dr. G. Severeanu, subsecretar şi D. Panku, C. Alessandrescu, Carol Storck şi E.D. Mirea, membri. O dată cu adoptarea Statutelor se fixa şi ţelul principal al Societăţii, care îşi propunea „să dezvolte ştiinţa şi arta numismatică” în România."
Societatea numismatică română
30 de ani de activitate a Secţiei Braşov
Consiliul judeţean Braşov - Muzeul judeţean de istorie
Această medalie are diametrul de 50 de mm.
Insignă - Veteran
Întreprinderea de stofe "Carpatex" - Braşov
Carpatex Brașov este o companie producătoare de textile din România. Compania a fost fondată în anul 1823 de către familia germană Scherg, ca primă fabrică de textile din zona Brașov. Treptat, compania s-a dezvoltat constant și gama de țesături s-a diversificat continuu, astfel încât în anul 1880 a fost una din cele mai renumite și moderne fabrici textile din Europa. Țesăturile din lână erau exportate pe piețele europene și asiatice, fiind recunoscute și apreciate ca „Brassova cloth”. Compania a fost privatizată în anul 1995 prin metoda MEBO. Sus am posta clădirea şi logo-ul Societăţii comerciele "Carpatex" din Braşov.
Insigne - Set 2 buc.
AEXIM - Braşov - România
Brașov (în germnaă Kronstadt, în maghiară Brassó, în latină Corona; de asemenea pe hărțile vechi trecut Cronstadt sau Brassov, în dialectul săsesc Kruhnen, Krűnen, Krînen) este reședința și cel mai mare municipiu al judeţului Braşov, România precum şi mare centru turistic, industrial, cultural. Potrivit recensământului din anul 2002, a avut o populație de 284596 locuitori, fiind unul dintre cele mai mari orașe din țară. Tradiția și cronicile calendarelor brașovene consideră anul 1203 ca an „în care s-a început zidirea Brașovului”, deși documente și izvoare sigure nu confirmă această dată. Primul act păstrat care a fost emis în Brașov, purtând mențiunea expresă: „Datum in Braso”, a fost emis de regele Ladislau al IV-lea în anul 1288. Deasupra am postat stemele vechi, interbelică, comunistă şi actuală ale oraşului, drapelele de la anul 1600 şi actual al oraşului precum şi pozele câtorva clădiri frumoase din oraș.
Primăria Brașov și statuia Lupoaicei cu Romulus și Remus
Biserica catolică Sf.Petru
Biserica ortodoxă Cuvioasa Parashiva
Brașov este un judeţ din România aflat în sud-estul Transilvaniei, care include regiunile istorice Ţara Bârsei, Ţara Făgăraşului şi Altland-ul săsesc. Situat în partea centrală a țării, pe cursul mijlociu al râului Olt, în interiorul arcului Carpatic, judeţul Braşov deține 2,3% din suprafața țării, adică 5351 km.p., numără aproximativ 630000 de locuitori şi are capitala în oraşul cu acelaşi nume - Braşov. Ca subunităţi administrative judeţul are în compunere 4 municipii - Brașov, Făgăraș, Săcele și Codlea, 6 oraşe - Predeal, Zărnești, Râșnov, Victoria, Rupea, Ghimbav şi 43 de comune. Deasupra am postat stemele interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului, precum şi pozele câtorva clădiri reprezentative pentru județul Braşov.
Prefectura
Biblioteca județeană George Barițiu
Cetatea - Cristian
___________ooOoo___________
SUA - 5 cenţi 1968 - Seria 661
Numai pentru uzul militarilor
Câteva ornamente decorative marginale
de pe acţiuni olandeze
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 04.03.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu