Epaminonda's Blog.....: LUMEA BANCNOTELOR LUMII

U.R.S.S.

(UNIUNEA REPUBLICILOR

SOVIETICE SOCIALISTE)

URUGUAY

***

VORBE

RĂSTĂLMĂCITE

DE LA ÎNAINTAŞI

NERO CLAUDIUS

AUGUSTUS GERMANICUS

împărat roman,

a trăi (37 - 68 EN),

a condus (54 - 68 EN)

N-aveti, cumva, un foc?

GALILEO GALILEI

fizician, matematician,

astronom și filosof italian

(1564 - 1642)

Totul se învârteşte. (la un chef)

PITAGORA

filozof şi matematician grec

(570-495 IEN)

Forma mea de protest este demonstraţia.

___________xxx___________

UN INSEMN

ŞI CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEŞTI

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderant metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insignă militară regalistă de vechime - 7 ani

Regimentul 1 Grăniceri gardă - Bucureşti

Insignă militară regalistă

Regimentul 1 Grăniceri gardă - Bucureşti

Insignele militare regaliste pentru vechime contineau simboluri ale regalităţii şi se deosebeau de la o unitate la alta, pe când în regimul comunist, dar şi în prezent se emiteau şi se emit insemne (ordine sau medalii) unice, ca reprezentare grafică, pe toata armata, împărţite în trei clase (1, 2 şi 3) pe care se înscria şi se înscrie vechimea neîntrereupă în muncă de 5, 10, 15, 20 de ani sau mai mult. Este necesar de precizat că acordarea acestor insemne de vechime era însoţită şi este însoţită de o mică majorare a retribuţiei lunare sau de o avansare în grad la exceptional (dacă persoana era bine văzută, a se înţelege - apreciată, de către şefi.

Insignă militară regalistă

Regimentul 2 Grăniceresc valah nr.17 Năsăud

Regimentul II grăniceri valahi de la Năsăud (denumit din anul 1848 Regimentul II nr. 17 grăniceri români) a fost o unitate militară a armatei austriece din Transilvania în secolele al XVIII-lea – al XIX-lea, constituită aproape integral din români. Regimentul a fost înfiinţat la data de 12 aprilie 1762 (după unele surse la 16 aprilie), în urma unui decret imperial emis de împărăteasa Austriei, Maria Tereza, care prevedea înfiinţarea „miliţiilor de graniţă”, adică a regimentelor de grăniceri austriece. La data 15 august 1769 Regimentul II grăniceri români de la Năsăud primea şi numărul 17 în denumirea sa, conform noilor regulamente austriece, care prevedeau numirea regimentelor în ordinea înfiinţării lor. Numele Regimentului II grăniceri valahi de la Năsăud purta numele, în limba germană în original, 2 Walachen Grenzinfanterie Regiment. În urma Marii Adunări Naţionale de la Blaj din 3/15 mai 1848, în care la Punctul 1, naţiunea română cerea ca să fie numită şi cunoscută drept "...români, iar nu ólah, walach și bloch", regimentul a primit numele de Regimentul II grăniceri români. În anul 1851 regimentele de grăniceri din armata austriacă au fost desfiinţate, şi odată cu ele şi Regimentul II grăniceri români de la Năsăud. Regimentul II grăniceri români nr. 17 de la Năsăud a fost transformat în Regimentul nr. 50 cezaro-crăiesc Infanterie de Linie.

Insignă militară regalistă

Flotila de hidroaviaţie

În 1919 un grup de ofiţeri de marină a luat în primire, la Constanţa, 12 hidroavioane Brandemburg W 12 şi UTZI, care reprezentau captură de război în urma unei contraofensive împotriva trupelor maghiare. La data de 15.05.1920 a fost înfiinţata Escadrila de Hidroplane, prima structură organizatorică a hidroaviaţiei române. La 21 iulie 1920, în portul Constanţa, a avut loc zborul primului hidroavion care a consacrat hidroaviaţia ca forţă distinctă în aviaţia românească. În martie 1924 Direcţia Aeronautică a Ministerului de Război a adresat tuturor marilor case străine, specializate în construcţia de avioane, cereri pentru prezentarea ofertelor. La 15 august 1925 are loc zborul primului hidroavion românesc, proiectat în 1923 şi numit Getta. Decolarea a avut loc din bazinul Titan din Constanţa, iar pilot era vestitul pilot Romeo Popescu. Reuşita zborului a făcut ca statul român să mai comande trei aparate. Hidroavionul a fost construit după planurile inginerului Radu Stoica, la Atelierul de Construcţii a lui Nicolau. În anul 1926 Uzinele din Seste Calende au prezentat la Constanţa un hidroavion "Savoia-Marchetti S59 bis", cu bune performanţe, apreciate de membrii Comisiei române pentru procurarea materialului aeronautic. Ministerul de Război a comandat un lot de 12 avioane de acest tip. În anul 1928 a sosit în ţară primul lot de patru hidroavioane Savoia-Marchetti care, la 15 august 1928, de Ziua Marinei, au fost botezate de Regele Mihai I şi au intrat în dotarea Grupului de Hidroaviaţie format din Escadrila 1 de Zbor, pe malul de est al Lacului Siutghiol, Escadrila 2 Parc şi Escadrila 3 Depozit, dislocate la Anadalchioi, unde se afla comandamentul grupului. Echipajele hidroavioanelor aveau comandant un ofiţer de marină, care era in acelaşi timp si observator. La 17 iulie 1930 Grupul de Aviaţie Maritimă a căpătat denumirea de Flotila de Hidroaviaţie şi s-a mutat la Palazu. Prin adresa nr.1384 din 31 octombrie 1930, semnată de ministrul român al apărării, generalul de divizie adjutant Condiescu, un ofiţer superior a fost însărcinat pentru a trata cu Societatea Isata Fraschini Italia pentru achiziţionarea a 26 de hidroavioane Savoia-Marchetti. Ministerul Armatei, prin Comitetul Materialelor de război, s-a întrunit la sediul Marelui Stat Major în zilele de 7 şi 11 noiembrie 1930, având la ordinea de zi chestiunea înzestrării armatei cu hidroavioane. Prin decizia Comitetului Consultativ al Ministerului Armatei, ca urmare a studiului Serviciului Tehnic, s-a hotărât dotarea cu hidroavioane Savoia-S65 cu motor Walter. Drept urmare, Jurnalul Consiliului de Miniştri nr. 139 din 21 februarie 1931, consfinţea comanda definitivă de 26 de hidroavioane. Hangarele de la sudul lacului Siutghiol au devenit neâncăpătoare şi în 1933 a fost finalizată construcţia hangarelor şi hidroescalei de la Palazu Mare. La 6 iunie 1932, din ordinul lui Carol al II-lea, vila reginei (actualul restaurant Castel din Mamaia) a fost predată Flotilei de Hidroaviaţie din Mamaia, suverana mutându-se la Balcic.- Prin contractul secret nr. 294 din 20 mai 1939 al Ministrului Aerului şi Marinei, încheiat cu aprobarea Guvernului, s-a comandat societăţii Cantieri Riunti del Adriatica din Montfalcone – Trieste, un număr de 12 hidroavioane de luptă, tip Cant Z 501, complet echipate, plus şase motoare de schimb. În 1941 Comandamentul Aero-Dobrogea era format din Escadrila 101 Hidro-Patrulare şi Escadrila 102 Hidro-Informaţie şi făcea parte din cadrul Diviziei de Mare, din Comandamentul Marinei Regale. La 22 iunie 1941 baza de hidroavioane de la Siutghiol-Mamaia cuprindea 164 de cadre, iar după numai 70 de zile de război, au fost efectuate 255 de misiuni, cu un total de 1324 ore de zbor. Cel mai semnificativ moment al hidroaviaţiei îl constituie celebra evacuare a militarilor români din Crimeea din 27 aprilie - 14 mai 1944, când au fost evacuaţi pe calea aerului peste 3000 de militari. Cele mai importante misiuni ale echipajele hidroavioanelor au constat în supravegherea zonei maritime şi costiere; asigurarea navigaţiei pe drumurile costiere, interzicerea apropierii de coastă a navelor inamice; interzicerea debarcării inamicului pe litoralul românesc. La 8 septembrie 1944 Flotila de Hidroaviaţie a fost subordonată de armata sovietică. La 1 iunie 1948 Escadrila de Hidroaviaţie a trecut în subordinea Marinei Militare, fiind subordonată din punct de vedere administrativ Flotilei 4 Aerotransport Bucureşti. La 1 aprilie 1950 Escadrila de Hidroaviaţie a trecut în subordinea Comandamentului Aviaţiei din punct de vedere al pregătirii de luptă, pregătirii cadrelor, pregătirii politice, dotării tehnice, contrainformaţiilor şi mobilizării. Hidroaviaţia a rămas subordonată Comandamentului Marinei Militare numai din punct de vedere operativ, al hranei, echipamentului şi finanţării. Ultima structură aeronavală – Patrula 256 Hidroaviaţie - a fost desfiinţată la 1 aprilie 1960.