Epaminonda's Blog.....: ISTORIA ROMÂNIEI PRIN NUMISMATICĂ ŞI MEDALISTICĂ

SINTAGMELE;

ROMÂNI ŞI POPOR ROMÂN

Conformă dreptului strămoşesc, cunoscut juridic ca Ius sangvinis, românii sunt un popor european din familia popoarelor indo-europene, vorbitor al limbii române, o limbă neo-latină din familia limbilor indo-europene. Această definiție se referă la strămoși și la limbă, cuprinde toți vorbitorii limbii române indiferent de cetățenia lor, și numai aceștia. Poporul român astfel definit s-a format în urma etnogenezei românești, dintre geto-daci şi romani, în teritoriile geto-dacice. Este acceptată ideea că românii s-au format atât la nord cât și la sud de Dunăre. Conform dreptului pământean, cunoscut juridic ca Ius soli, românii sunt cetăţenii României, indiferent de originile și limbile lor, și numai aceștia. În cultura veche se folosea şi termenul istoric învechit rumâni pentru a-i desemna pe români. Românii din provincia istorică Ţara Românească cât şi din unele părţi din afara graniţelor naţionale actuale ale României se numeau şi încă se mai numesc olahi, vlahi sau valahi. Refuzul unor istorici străini de a folosi substantivul român sau adjectivul română pentru a defini provinciile sau populaţiile existente pe aceste teritorii anterior anului 1859 este nejustificat deoarece sintagma români este atestat încă din secolul al XVI-lea, și deoarece adjectivele germane sau italiene sunt folosite curent de aceiași istorici pentru a denumi state şi populații dinaintea apariției statelor unitare german și italian în anul 1871. Denumirea de „români” pentru vorbitorii limbii române, este timpuriu atestată atât în Tranislavnia, Ţara Românească, Dobrogea, cât şi în Moldova dintre Munţii Carpaţi, fluviul Nistru şi Marea Neagră, de către cronicari moldoveni precum; Miron Costin, Ion Neculce sau Grigore Ureche, cât şi de umaniştii renascentişti ai secolulului al XVI-lea, în majoritate trimişi ai Sfântului Scaun, care au călătorit pe aceste meleaguri. Mai jos îţi prezint cronicarii moldoveni în medalistica şi numismatica românească;

Grigore Ureche (născut în jurul anului 1590 şi decedat în anul 1647) a fost primul cronicar moldovean de seamă, a cărui operă a ajuns până la noi. A fost lui Nestor Ureche, boier instruit deținând funcții politice importante la sfârșitu secolului al XVI-lea, în repetate rânduri purtător de solii la Poarta Otomană şi mare vornic al Ţării de Jos în timpul domniei lui Eremia Movilă. El însuşi a fost unul dintre apropiaţii domnitorului Vasile Lupu, devenind şi el mare vornic al acelaşi Ţări de Jos. A decedat în satul Goești din ținutul Cârligăturii și este înmormântat într-o criptă de la Mănăstirea Bistriţa din Moldova. A se vedea şi medalia de mai jos.

Ioan Neculce (născut în anul 1672 şi decedat în anul 1745) a fost un cronicar moldovean, mare boier, care a ocupat diferite demnități importante în perioada domniei lui Dimitrie Cantemir. A se vedea şi medalionul basorelief de pe clădirea Bibliotecii centrale universitare “Mihai Eminescu” din Iaşi.

Miron Costin (născut la data de 30 martie 1633 şi decedat în anul 1691) a fost un cronicar romând din Moldova, unul dintre primii scriitori și istoriografi din literatura română. Chipul lui Miron Costin poate fi admirat din; medalia care reprezintă Statuia din Iaşi a cronicarului, moneda jubiliară de 50 de lei din anul 2003 emisă în Republica Moldova sau medalionul basorelief de pe clădirea Bibliotecii centrale universitare “Mihai Eminescu” din Iaşi.

Mai jos îţi prezint Biblioteca centrală universitară “Mihai Eminescu” din Iaşi, cateva informaţii despre ea, precum si cea mai puternică bancnotă românească (500 lei din anul 2005) care prezintă acest monument de cultură şi arhitectură românească dar şi pe Mihai Eminescu - poetul naţional al românilor.

Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi este cea mai veche bibliotecă universitară și una dintre cele mai importante biblioteci din România, fiind situată pe strada Păcurari, la nr. 4. A fost construită între anii 1930 – 1934, în stil neoclassic, inginer şef de lucrare fiind Emil, Prager, iar arhitect şef – Constantin Iotzu. Înglobând fonduri care au făcut parte din fostele biblioteci ale Academiilor domnești instituţia deţine în prezent manuscrise inestimabile precum şi cărţi rare şi vechi, unele purtând semnături ilustre. Biblioteca are 30 săli de lectură cu un total de 1213 locuri şi deţine un fond de aproximativ 2,5 milioane unităţi bibliografice.

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literature română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

***

La sfârșitul secolului al XVI-lea limba română și poporul român erau, în linii mari, formate astfel că venirea slavilor nu a făcut decât să nuanțeze oarecum caracteristicile limbii române. Ca urmare, limba română este o limbă neolatină. După cucerirea romană din anul 106, din timpul regelui Decebal, în Dacia a luat naștere o populație daco-romană (respectiv traco-romană), care a fost mai târziu influențată de popoarele slave în epoca migrațiilor, dar nu atât de mult încât să adopte limba slavă ca limbă de circulație.

Decebal a fost regele Daciei în perioada anilor 87 - 106. Fiu al lui Scorillo si succesor al lui Duras-Diurpaneus, Decebal ocupa tronul Daciei intr-un moment in care tendintele expansioniste ale Imperiului Roman, care-si stabilise durabil frontiera pe linia Dunarii, se accentuau rapid. La inceputul secolului 3, la aproape 150 de ani de la afirmarea lui Decebal, istoricul Dio Cassius ii facea urmatorul portret leogios: “Era foarte priceput in ale razboiului si iscusit la fapta, stiind sa aleaga prilejul pentru a-l ataca pe dusman si a se retrage la timp. Abil in a intinde curse, era viteaz in lupta, stiind a se folosi cu dibacie de o victorie si de a scapa cu bine dintr-o infrangere, pentru care lucruri el a fost mult timp un potrivnic de temut al romanilor”. Din primul an de domnie Decebal este confruntat cu o situatie dificila. In urma expeditiei dace din iarna anului 85/86 in sudul Dunarii, in timpul careia insusi C. Oppius Sabinus, guvernatorul Mosesiei, isi gasise moartea, Roma organizeaza prima campanie in inima Daciei. In vara anului 87 o armata de 5-6 legiuni, secondata de numeroase unitati auxiliare si comandata de prefectul pretoriului Cornelius Fuscus, traverseaza Dunarea inaintand probabil pe Valea Oltului. Intr-un defileu (poate la Turnu Rosu) Decebal suprinde intr-o capcana fortele romane, in lupta cazand insusi comandantul roman: prizonieri, trofee si stindardul legiunii a V-a Alaude sunt duse de Decebal in Muntii Orastie. Stralucita victorie ii ofera lui Decebal un ragaz de un an, timp in care neobositul rege incheie aliante cu popoarele de la hotarele Daciei, cu sarmantii, iazigi si roxolani, cu marcomanii si quazii germanici. La un an de la infrangerea lui Fuscus, Decebal trebuie sa faca fata unei noi ofensive romane. Imparatul Domitian, venit in Moseia, in vecinatatea teatrului de operatiuni, numeste un fruntea legiunilor pe incercatul guvernator Tettius Iulianus (fost consul in anul 83, apoi guvernator al provinciei Moesia). Patrunzand in Dacia prin Banat, tettius Iulianus este intampinat de Decebal in defileul de la Tapae; confruntarea indarjita se incheie cu victoria romana. Dificultatile intampinate de armatele imperiale in Pannonia in lupta cu quazii si marcomanii, care-l sprijinisera pe regele dac, il determina pe Domitian sa accepte ofertele de pace facute de Decebal . Se incheie astfel in anul 89 o pace de compromis intre Imperiul Roman si Regatul Dac; in schimbul unor subsidii in bani si ingineri, instructori militari, Decebal se recunoaste rege clientelar, continuand in urmatorii 12 ani de pace sa-si consolideze puterea si statul. Procesul de centralizare a statului dac este accelerat, armata este echipata si instruita, se initiaza un vast program de constructii civile si militare, indeosebi in regiunea Muntilor Orastie, soli incearca sa stabileasca relatii cu popoarele si statele inamice Romei. Dupa aproape 3 ani de pregatiri la hotarele meridionale ale Daciei, incepute imdeiat dupa urcarea pe tron, imparatul Traian (in timpul caruia Imperiul Roman atinge apogeul puterii si expansiunii sale teritoriale) concentreaza la inceputul anului 101 in Moesia Superior 13-14 legiuni si numeroase unitati auxiliare (in total circa 150.000 de soldati), in vederea ingenuncherii regatului lui Decebal. La 25 martie 101 imparatul paraseste Roma, traverseaza Dunarea pe poduri de vase la Laederata (Ramna) si Dierna (Orsova) patrunzand prin Banat in Dacia. La Tapae, in vara anului 101, Decebal incearca sa opreasca inaintarea romana. Crancena si indelungata batalie se incheie insa cu victoria romana. Spre sfarsitul anului 101 importante forte dace, aliate cu sarmati si bastarni, traverseaza Dunarea si patrund in Moesia, obligandu-l pe imparatul Traian sa se deplaseze spre noul teatru de razboi deschis de Decebal. Ingeniosul plan strategic, care-l face pe Traian sa nu poata exploata succesul de la Tapae, se prabuseste insa dupa infrangerea fortelor lui Decebal in iarna si primavara anului 102 (la Nicopolis ad Istrum si in Dobrogea la Adamclisi), initiativa militara trecand definitiv in tabara adversa. In toamna anului 102, indarjita rezistenta a lui Decebal il obliga pe Traian sa incheie pacea cu regele dac, pace inteleasa insa de ambele tabere doar ca un simplu armistitiu. Din ordinul lui Traian, Apolodor din Damasc, cel mai vestit inginer al epocii, inalta, intre Dobreta si Pontes, in ani 103-105, un durabil pod peste Dunare, pe care legiunile romane il trec in vara anului 105, initiind cel de-al doilea Razboi dacic. Abandonat de aliati, atacat prin Banat, Valea Oltului si Moldova, constrans continuu la defensiva, Decebal se retrage in citadela din Muntii Orastie. Dupa cucerirea puternicelor cetati care pazeau accesul spre capitala (Blidaru, Costesti, Piatra Rosie, Banita, Capalna, Tilisca), legiunile romane incep asediul Sarmiszegetusei. In ciuda eroicei rezistente dace, cetatea este cucerita si distrusa din temelii. O parte dintre aparatori, printre care si Decebal, reusesc sa paraseasca cetatea incercand sa continue rezistenta impotriva romanilor in interiorul tarii. Urmarit de cavaleria romana, pentru a nu cadea viu in mainile romanilor, Decebal se sinucide. Cea mai mare parte a regatului dac este transformata in vara anului 106 in provincie romana.

Medalie - Decebal şi Traian

Bancota - 100000 lei 1947

Decebal şi Traian pe avers

Bancota de 1 milion lei 1947

Decebal şi Traian pe avers

Columna lui Traian este un monument antic din Roma, înalt de 35,07 metri, construit din ordinul împăratului Traian care s-a păstrat până în zilele noastre. Monumentul se află în Forul lui Traian , în imediata apropiere - la nord - de Forul roman. Terminat în anul 113 , basorelieful în formă de spirală comemorează victoria lui Traian în campania sa de cucerire a Daciei. Columna are o înălțime de aproximativ 30 de metri și conține 18 blocuri masive de marmură de Carara, fiecare cântărind 40 de tone. Iniţial în vârful columnei se afla o statuie a lui Traian, însă ea a fost înlocuită în secolul al XVI-lea cu o statuie a Sfântului Petru. Columna a fost ridicată atât pentru a comemora victoriile lui Traian, fiind o adevărată istorie gravată în piatră, cât și pentru a servi ca mausoleu (după deces, cenușa împăratului a fost depusă în încăperea de la baza columnei). Basorelieful prezintă scene de luptă din campaniile lui Traian împotriva dacilor din 101 - 102 (în partea de sus a columnei) şi 105 -106 (în partea de jos). Soldații romani și daci sunt prezentați în timpul bătăliei. Atingând apogeul basoreliefului istoric roman, cele 124 de episoade care îmbracă în spirală trunchiul coloanei și care ilustrează Comentariile lui Traian despre războaiele dacice, prin caracterul lor de document istoric, constituie un adevărat "act de naștere" al poporului român.

Tropaeum Traiani este un monument triumfal roman în Adamclisi, județul Constanța, ridicat în cinstea împăratului roman Traian între anii 106-109 d.Hr. pentru a comemora victoria romanilor asupra dacilor în anul 102 d.Hr. Acesta a fost reconstituit în 1977, după unul dintre modelele ipotetice ale vechiului monument aflat în ruine. În muzeul adăpostit în interiorul acestuia se găsesc părți din monumentul original. Construcția este situată în regiunea podișului Negru Vodă, lângă comuna Adamclisi, la 60 km sud-vest de Constanța, pe drumul național Călărași - Constanța. Tropaeum Traiani este unul dintre cel mai importante monumente antice de pe teritoriul României. Primele săpături au fost întreprinse începând cu anul 1882 de către Grigore Tocilescu. Monumentul, în varianta în care a fost reconstituit de către arheologi, este alcătuit dintr-un soclu cilindric, care are la bază mai multe rânduri de trepte circulare, iar la partea superioară un acoperiș conic, cu solzi pe rânduri concentrice de piatră, din mijlocul căruia se ridică suprastructura hexagonală. La partea superioară se află trofeul bifacial, înfățișând o armură cu patru scuturi cilindrice. La baza trofeului se află două grupuri statuare care conțin fiecare reprezentarea trupurilor a trei captivi. Înălțimea monumentului împreună cu trofeul este aproximativ egală cu diametrul bazei și anume circa 40 m. De jur împrejur, cele 54 de metope din calcar de Deleni, înfățișează în basorelief scene de război. Metopele erau lespezi dreptunghiulare cu înălțimea de 1,48‐1,49 m. Din cele 54 metope inițiale, se mai păstrează 48. Deasupra metopelor se află o friză cu 26 de creneluri, din care s-au păstrat numai 23, sculptate și ele în basorelief, care alcătuiesc coronamentul nucleului circular.

Ansamblul, din care făcea parte monumentul, mai cuprindea un altar funerar, pe ai cărui pereți se aflau înscrise numele celor aproximativ 3.800 de soldați romani căzuți probabil în lupta de la Adamclisi, și de asemena un mausoleu, cu trei ziduri concentrice, în care se pare că a fost înmormântat comandantul (praefectus castrorum), care, cu prețul vieții sale, a decis victoria din anul 102. La 2 km vest de monumentul triumfal a fost întemeiată de Traian cetatea romană Tropaeum Traiani, care este menționată în inscripții pentru prima dată ca municipiu în anul 170. În Complexul muzeal Tropaeum Traiani pe lângă "Monumentul triumfal Tropaeum Traiani" și "cetatea Tropaeum Traiani" (care datează din secolul al II-lea) se află și muzeul de sit.

Clădirea muzeului, inaugurată în 1977, este concepută ca un lapidarium și cuprinde numeroase vestigii arheologice descoperite în cetate și împrejurimi. Pe o parte a muzeului sunt expuse metopele, friza inferioară și cea superioară, pilaștrii, crenelurile și blocurile de parapet ale stilului attic festonat. În centrul sălii este expusă statuia colosală a trofeului, inscripția și friza cu arme. Celelalte exponate sunt constituite de colecțiile ceramice (vase aparținând culturii Hamangia, ceramică getică, amfore grecești, romane și bizantine), opaițe, unelte, podoabe, fragmente de apeducte, sculptură, documente epigrafice.

***

Etnogeneza poporului român se înscrie în procesul general european de formare a popoarelor și limbilor neolatine, similară formării altor popoare latine, cu diferența că peste un element autohton, venirea romanilor a fost urmată și de un al treilea ingredient slavii, dar abia după secolul al VI-lea.

Burebista a fost un rege dac, primul organizator al statului dac al tracilor, care a condus între anii 70 - 44 i.e.n. "Ajuns in fruntea neamului sau care era istovit de razboaie dese, getul Burebista s-a inaltat atat de mult prin exercitii, abtinere de la vin si ascultare fata de porunci, incat in cativa ani a faurit un stat puternic si a supus getilor cea mai mare parte din populatiile vecine, ajungand sa fie temut chiar si de romani", astfel sintetizeaza Strabon din Amaseia, geograf si istoric grec, care isi redacta opera la putin timp de la disparitia lui Burebista, personalitatea conducatorului dac. Mai dispunem ce-i drept, de marturiile lui Strabon si ale lui Iordanes. Cel dintai spune despre intemeietorul statului dac ca era “barbat get” , dar aceasta informatie nu ne permite nici macar sa stabilim mai precis originea lui Burebista, caci geograful din Amaseia, ca multi alti autori greci ii numeste “geti” si pe locuitorii din interiorul arcului carpatic. Cat despre Iordanes, el staruie mai mult asupra personalitatii marelui preot Deceneu decat asupra regelui.Mai dispunem de caracterizarea pe care i-o face lui Burebista epigrafa dionysopolitana in cinstea lui Acornion, dar aceasta se refera nu atat la personalitatea regelui, cat la rezultatul actiunilor sale politice si militare. Trebuie sa recunoastem, asadar, ca izvoarele antice nu ne dau nici un fel de informatii directe despre omul Burebista, despre trasaturile sale fizice si morale. Este neindoielnic ca aproape patru decenii din istoria Daciei au fost marcate de personalitatea lui Burebista si ca o parte din opera infaptuita de el i-a supravietuit, influentand evolutia ulterioara a statului dac pana in momentul cuceririi Romane. Dar este tot atat de sigur ca Burebista a fost produsul epocii sale, ca realizarile lui s-au intemeiat pe anumite conditii istorice reale si pe anumite cerinte obiective ale societatii dacice. Despre familia lui Burebista nu se stie absolut nimic, desi multa vreme s-a crezut ca o inscriptie greceasca, decretul in cinstea lui Acornion din Dionysopolis, l-ar mentiona pe tatal regelui. Acest “tata” era un personaj important si puternic, caci el se dovedeste capabil sa-i scuteasca pe cetatenii din Dionysopolis de ceva, probabil de un tribut. Aflat initial in fruntea unei formatiuni statale locale, Burebista, om de stat inzestrat cu remarcabile calitati de organizator, strateg militar si diplomat, reuseste sa unifice formatiunile politico-militare geto-dace din spatiul carpato-dunareano-pontic sub autoritatea sa si sa puna astfel bazele unui puternic regat cu centrul, probabil, in Podisul Transilvaniei. In intreaga sa actiune, Burebista a fost sprijinit de marele preot Deceneu, colaboratorul si sfetnicul cel mai apropiat. Reorganizat de Burebista, care putea, potrivit afirmatiilor aceluiasi Strabon, sa mobilizeze o armata de 200000 de luptatori, se impune la jumatatea secolului I. i.e.n. ca principala forta politica si militara din Europa Centrala si de la Dunarea de Jos. Razboaiele purate de Burebista dezvaluie si alta latura a personalitatii sale. Rapida incheiere victorioasa a campaniei impotriva celtilor ne indeamna sa credem ca ofensiva regelui a constituit o surpriza pentru acestia. Pe de alta parte, o inscriptie Histriana lasa sa se inteleaga ca Burebista stia sa organizeze un asediu de lunga durata, iar cucerirea litoralului Pontic dovedeste ca zidurile masive de piatra ale cetatilor grecesti nu constituiau pentru el un obstacol de netrecut. In sfarsit, nici un izvor nu spune ca Burebista ar fi pierdut vreo batalie si cu atat mai putin vreuv razboi. Totul indreptateste concluzia ca regele dac a fost si un mare comandant militar. Politica externa a statului lui Burebista, deosebit de activa si indrazneata, este indreptata spre redobandirea vechilor tinuturi dacice si spre contracararea pericolului expansiunii romane ce se contura pe intreaga linie a Dunarii. Pe plan militar primele mari acţiuni îl găsesc pe Burebista atacând în 74 sudul Dunării în alianţa cu scordiscii pe care însă mai apoi din cauza unor neînţelegeri îi nimiceşte. În jurul anului 60 nimiceşte celţii boi şi taurisci in fruntea cărora se afla Critasiros. Mai apoi intre anii 55-48 cucereşte întregul litoral pontic între Olbia şi Apollonia. Pe plan diplomatic duce tratative cu Pompeius căruia îi şi oferă ajutor militar şi care vorbeşte în faţa Senatului roman de un prieten personal (poate Burebista). Probabile legături diplomatice are cu dalmaţii când s-ar fi putut amesteca în răscoala acestora pe malul Adriaticii. Se presupun legături şi cu Midridates VI Eupator deşi puţin probabile. Primul obicetiv il constituie, in jurul anului 60 i.e.n., inlaturarea suprematiei celtice din regiunea Dunarii mijlocii. Amploarea si vigoarea acestui efort militar, precum si succesul sau gasesc ecou si in izvoarele istorice care consemneaza completa nimicire a triburilor celtilor boii aflati sub conducerea lui Critasiros, precum si a celor taurisci; in urma acestei victorii, hotarele apusane ale Regatului dac sunt fixate pe Dunarea mijlocie si Muntii Slovaciei. Infrangerea ulterioara a scordiscilor, triburi celtice din zona de varsare a Tisei in Dunare, aduce siguranta frontierei de sud-vest a Daciei si deschide perspectiva organziarii de incursiuni in sudul Dunarii, in Macedonia si Illyria, creind premisele stabilirii hotarelor meridionale ale regatului lui Burebista pe linia Muntilor Balcanici. In anii 55-48, atentia lui Burebista se indreapta spre rasarit, unde, dupa infrangerea lui Mithradates VI Eupator, regele Pontului, Roma reusise temporar, in urma campaniei lui M. Terentius Varro Lucullus, din anii 72/71, sa-si extinda autoritatea aspura oraselor grecesti vest-pontice. Triburile bastarnilor si sarmantilor de la est de Dacia si din regiunile nord-pontice sunt infrante, Burebista impunand apoi autoritatea statului dac coloniilor grecesti de pe litoralul septentrional si apusean al Marii Negre, de la Olbia, aflata la gurile Bugului, si pana la Apollonia, situata pe tarmul golfului Burgas in Tracia. Orase care s-au opus, precum Olbia, Histria si Mesambria, sunt asediate si luate cu asalt, suferind grave distrugeri si fiind obligate sa accepte apoi garnizoane dacice. Burebista ajunge astfel "stapanul tinuturilor de dincolo si de dincoace de Dunare", devenind "cel dintai si cel mai mare dintre regii din Tracia", cum il numeste o inscriptie greaca contemporana. Aflat la apogeul puterii, Burebista este pe punctul de a interveni in razboiul civil dintre Caesar si Pompei din statul roman, trimitand in preajma bataliei de la Pharsalos (48), la cel din urma, ca sol, pe Acornion din Dionysopolis. Infrangerea si moartea lui Pompeius Magnus fac ca oferta de alianta a lui Burebista sa nu se materializeze. Victorios in razboiul civil, Caesar pregatea, se pare, o campanie indreptata impotriva rivalului sau din Carpati. Dupa asasinarea lui Caesar in Forumul din Roma, are loc si disparitia violenta a lui Burebista, victima probabil a unui complot al aristocratiei separatiste. Statul intemeiat de el se destrama initial in 4, apoi in 5 parti, intr-una dintre acestea mentinandu-se la putere Deceneu. Ştirile despre sfârşitul lui Burebista lipsesc cu desăvârşire. Se poate specula doar, probabil un asasinat între anii 44-42 într-o "revoltă de palat". Adica potrivit lui Strabon, el “a pierit din pricina unei rascoale mai inainte ca romanii sa apuce a trimite o armata impotriva lui”.Nu se poate spune cu precizie nici cine au fost conjuratii. S-ar putea ca inlaturarea lui Burebista sa fi fost pusa la cale chiar de romani. S-a formulat si ipoteza ca, deoarece politica lui Burebista ameninta sa impinga Dacia intr-un conflict cu Roma, inasusi Deceneu l-ar fi inlaturat pe acela al carui principal consilier si colaborator fusese atatia ani pentru a inaugura o noua politica. Prin marturire faptelor sale, Burebista apare ca o personalitate complexa. El a fost intemeitorul statului dac, unificatorulpe plan politic al lumii geto-dacice, creatorul sistemului de fortificatii din Muntii Orastiei, aparatorul independentei Daciei, regele care a inteles comandamentele vremii sale si care a stiut sa gaseasca mijloacele cele mai potrivite pentru a-si atinge scopurile politice. Intr-un cuvant, el trebuie privit ca un om politic clar vazator si ca un mare comandant, iar epoca sa ca una din cele mai importante din trecutul istoric al poporului nostru. “...Burebista, getul, luand conducerea poporului sau a ridicat pe oamenii acestia ... asa incat in cativa ani, a intemeiat o mare stapanire si a supus getilor aproape pe toti vecinii; ba era de mare primejdie si pentru romani, pentru ca trecea Dunarea fara sa-i pese de nimeni si prada Tracia pana in Macedonia si in Iliria, iar pe Celti cei ce se amestecasera cu tracii si ilirii i-a pustit cu totul...”

Set 2 medalii - Burebista

Etnogeneza românilor transilvăneni (înainte de Regatul dac condus de Burebista) este substanțial diferită. Primele forme de stăpânire cât și primele urme arheologice care atestă existența unei civilizații cu fundament etnic și cultural sunt de origine celtică. Nu putem afirma afirma că elementul etnogenetic primordial a fost cel dacic, deși este cert ca în momentul venirii celţilor, Transilvania trebuie să fi fost locuită. Un argument în acest sens este și conflictul ulterior din sec.I î.Hr. dintre daci carpato-dunareni și celții panonici în timpul lui Burebista. Odată cu cucerirea romană a început să se impună aici şi elementul latin. După retragerea aureliană pe teritoriul Transilvaniei exista o capitală a regatului gepizilor, populație de origine germanică, care au stăpânit o parte din Transilvania mai bine de 200 de ani. În cazul românilor transilvăneni cel de-al treilea element etnogenetic este vechi germanic, ca și în cazul majorității popoarelor neolatine.

Împăratul Traian, nume complet, Marcus Ulpius Nerva Traianus(născut la data de 18 septembrie 53 în localitatea Italica Santiponce şi decedat la dat de 9 august 117 în localitatea Selinus Cilicia), împărat roman între anii 98 – 117, a fost al doilea dintre cei aşa-zişi cinci împăraţi buni ai Imperiului roman (Dinastia Antoninilor) şi unul dintre cei mai importanţi ai acestuia. În timpul domniei sale, imperiul a ajuns la întinderea teritorială maximă. Titlul său complet era IMPERATOR • CAESAR • DIVI • NERVAE • FILIVS • MARCVS • VLPIVS • NERVA • TRAIANVS • OPTIMVS • AVGVSTVS • FORTISSIMVS • PRINCEPS • GERMANICVS • DACICVS • PARTHICVS • MAXIMVS.

Dacii, care probabil atinseseră un anumit grad de romanizare înainte de cucerirea traiană, au dăinuit sub stăpânirea romană și s-au integrat în viața economică și socială a noii provincii, alcătuind totodată suportul influenței pe care imperiul a exercitat-o în timp asupra teritoriilor din afara Daciei romane. Elementele romane cu rol primordial în romanizarea dacilor au fost, în principal, soldații și coloniștii. Cei mai mulți dintre ei au rămas să viețuiască la nord de Dunăre după retragerea aureliană, reprezentând baza continuității procesului de romanizare. În anul 1812, provincia Basarabia, teritoriul cuprins între Prut, Nistru şi Marea Neagră), parte a Principatului Moldova, a fost alipită Rusiei. În anul 1859 Principatul Moldova (teritoriul dintre râul Prut şi Munţii Carpaţi) s-au unit sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, formând statul unitar Romania.

Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; (născut la 20 martie 1820 în Bârlad şi decedat la data de 15 mai 1873 în Heidelberg, Germania), a fost primul domnitor al Principatelor Unite şi al statului naţional România. A participat activ la Revoluţia de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859 a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se astfel unirea celor două ţări româneşti. Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii, pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un singur govern. Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliţie a partidelor vremii, denumită şi Monstruoasa Coaliţiei, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacționat astfel faţă de manifestările autoritare ale domnitorului.

Set 3 medalii - Alexandru Ioan Cuza

Stema Principatelor române;
Ţara românească şi Moldova

În anul 1918 provinciile Basarabia, Bucovina şi Trasnilvania s-au unit cu România. La 26 iunie 1940, URSS a adresat un ultimatum României în care cerea cedarea Basarabiei și a nordului Bucovinei către URSS, pe motiv că"slăbiciunea militară a U.R.S.S. a trecut în domeniul trecutului". Confruntându-se cu amenințarea agresiunii militare și a ocupării sovietice, România a fost de acord să cedeze teritoriile cerute de URSS. După dezmembrarea URSS, statele nou formate – Republica Moldova şi Ucraina au preluat vechile frontiere ale republiclor unionale, decişi teritoriile româneşti. Urmare a conflicelor militare ale timpului, în perioada 1913 – 1940 parte a sudului provinciei istorice româneşti Dobrogea, denumită generic Cadrilaterul, a aparţinut României, deşi aici trăiau români puţini. Cu următorul articol vom începe prezentarea istoriei provinciilor româneşti.

________***________

VORBE DE DUH

DE LA ÎNAINTAŞI

Ana Aslan (născută la data de 1 ianuarie 1897 Brăila şi decedată la data de 20 mai 1988 Bucureşti) a fost un renumit medic român specialist în gerontologie, academician din anul 1974 şi director al Institutului Național de Geriatrie și Gerontologie din Bucureşti.

________ooOoo________

PERSONALITĂŢI POLITICE

PE BANCOTELE LUMII