Epaminonda's Blog.....: 1 DECEMBRIE 1918 ÎN MEDALISTICA ŞI NUMISMATICA ROMÂNEASCĂ

Mai jos îţi prezint câteva dintre medaliile româneşti cunoscute, precum şi o monedă comemorativă, care omagiază realizarea visului de veacuri al românilor de pretutindeni, făurirea statului naţional unitar român. Reprezentările sunt însoţite şi de câteva informaţii privind detaliile grafice de pe acestea.

Medalia a fost gravată pe o singură faţă şi este cea mai veche, dedicată acestui eveniment politic, marcând trecerea a 10 ani de la realizarea unirii.

Este o medalie comunistă cu detalii grafice sumare prin care s-a dorit celebrare semicentenarului unirii. Pe reversul medaliei este gravată stema României comuniste.

Această medalie este realizată de sucursala Craiova a Societăţii numismatice române şi celebrează a 70-a aniversare a realizării Marii Uniri. Pe aversul acesteia este reprezentat Monumentul Şarja de la Robăneşti.

În memoria eroilor din Regimentul 9 Roşiori s-a ridicat la Robăneştii de Sus (jud. Dolj), „Monumentul eroilor din Războiul de Întregire naţională”, realizat de sculptorul Ion Dimitriu Bârlad (1890-1964). În prim-plan se află un călăreţ cu lancea în cumpănire. În plan secund este amplasată zeiţa Victoria, ţinând în mână o cunună din frunze de stejar. Pe postamentul monumentului sunt fixate plăci din marmură albe cu texte omagiale. Pe monument există şi inscripţia „Eroii din comuna Robăneşti morţi în războiul pentru întregirea neamului”, sub aceasta fiind citate numele a 71 de eroi din localitate care au murit în primul război mondial. Pentru prezentarea operaţiunii (şarjei) militare de la Robăneşti inserez mai jos mărturia colonelului de cavalerie, BUJOR IOVĂNEL:

Începutul de noiembrie al întunecatului an 1916. Pe şoseaua Craiova - Slatina, se retrage în marş forţat Divizia 1/17 infanterie, formată din resturile Diviziilor 1 şi 17, care au avut pierderi grele în bătălia de la Jiu. E urmărită îndeaproape de unităţi invadatoare germane, care au ocupat Craiova. Marşul ei e stânjenit de tunuri de hărţuială ale artileriei vrăjmaşe, ale cărei poziţii au fost identificate la liziera de vest a pădurii Pârşani. Trimis în recunoaştere în dimineaţa zilei de 10 noiembrie, locotenentul Mora Emil îşi îndeplineşte misiunea şi, revenind fulgerător, raportează colonelului Călinescu că la liziera pădurii Pârşani se află amplasată o baterie inamică de artilerie. Colonelul transmite ajutorului de comandant, maiorul Odobescu, ordinul ca un escadron să şarjeze bateria inamică. Aflând ordinul, căpitanul Alexandru Filitti duce mâna la chipiu şi raportează: „Domnule maior, escadronul 3 este gata! În noaptea de 9 spre 10 noiembrie, escadronul cantonase în satul Lăcriţa Mică, în „cantonament de alarmă“ - cu caii înşeuaţi şi ostaşii cu armele la căpătâi.

Este ora 9.00. Efectivul escadronului e de 120 de săbii. „Escadron, ascultă comanda!“, ordonă căpitanul. Călăreţii freamătă, transmit şi cailor încordarea clipei şi se rânduiesc. Lângă căpitan se aşază sergentul Donici. Cei doi ofiţeri, Emil Mora şi Iulius Roşca, sunt la comanda a două plutoane. Cei doi sunt voluntari, Mora fiind ofiţer cu aprovizionarea regimentului, iar Roşca, adjutantul colonelului Călinescu. Ţin locul ofiţerilor titulari care au fost trimişi în misiuni de recunoaştere şi încă nu au revenit. Mora şi Roşca au ţinut din toată inima să nu lipsească de la această luptă înălţătoare şi s-au prezentat la comandantul de escadron, cerând să-i însoţească.

Se aude comanda căpitanului:

- Pentru atac, sabia afară, marş!

În câteva secunde, un „Ura!“ răsunător răzbate din piepturi. Pintenii se înfig adânc, caii zvâcnesc înainte ca azvârliţi de o forţă cumplită şi uraganul Cavaleriei se dezlănţuie... Înspăimântaţi de ce văd în faţă, servanţii bateriei de artilerie inamică îşi retrag în grabă tunurile în vale, căutând adăpost peste şosea. Trei mitraliere inamice, care nu fuseseră descoperite de locotenentul Mora în timpul recunoaşterii - fiind bine camuflate în nişte şure -, îi încadrează pe călăreţi cu foc turbat şi lovesc în plin.

Şarja continuă... Căpitanul Filitti îl vede căzând pe sergentul Donici... Este lovit de un snop de gloanţe şi locotenentul Roşca. La fel şi căptanul, care continuă totuşi să galopeze... Până când o grenadă explodează, sfârtecându-i calul... Se prăvălesc amândoi. Căpitanul întoarce capul şi priveşte: un singur cal, gemând înnebunit fără călăreţ... Câmpul este plin de morţi şi răniţi... Escadronul 3 nu mai există. Dar bateria inamică fusese scoasă din poziţie!

Doar 18 soldaţi au mai fost recuperaţi atunci. Jertfa escadronului 3 din Regimentul 9 Rovine a făcut posibil ca Divizia 1/17 infanterie să-şi continue marşul în acel întunecat noiembrie al lui 1916.

Despre primele timbre (mărci poştale) româneşti; La 15 iulie 1858 a apărut prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour. Emisiunea a fost tipărită în Moldova şi reproduce semnul heraldic de pe stema statului. Prima emisiune de mărci poştale din spaţiul românesc este formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale. Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact in ţara noastră. Acest hobby european a ajuns în spaţiul românesc în jurul anului 1865, în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, colecţionarii individuali sau comercianţii de tutun vindeau primele noastre mărci poştale: Cap de Bour, Principatele Unite sau Cuza. Nevoia de comunicare între colecţionarii de timbre a dus la organizarea lor în diverse societăţi şi cluburi filatelice, acestea având o activitate intensă, în special la începutul secolului al XX-lea. Astăzi, timbrul reprezintă, alături de drapel, imn, stemă şi monedă unul dintre simbolurile noastre naţionale.

Din anul 1859, Moldova şi Ţara Românească avut domnitor unic, primul fiind Alexandru Ioan Cuza. În anul 1862 a apărut primul timbru poștal unitar, cel de 3 parale, poza de deasupra, în care se regăsesc stemele reunite ale celor două țări române, bourul şi vulturul. Deoarece ţările române se aflau încă sub suzeranitate turcească și nu aveau monedă națională, valorile timbrelor erau menționate tot în parale. Primul colecționar român, Dimitrie C. Butculescu, a apărut la doi ani după tipărirea primei emisiuni „Cap de Bour“. În 1891, el a fondat Societatea Filatelică Română. În prezent, în lume, sunt monitorizate 750 de exemplare de „Cap de Bour“ din prima emisiune, dintre care 50 se află în România. Se înţelege că aceste mărci poştale au o valoare foarte mare de comercializare.

Medalia este realizată pentru a celebra a 72–a aniversare a realizării Marii Uniri, pe avesrul ei fiind reprezentată Columna lui Traian şi un citat din cuvântul lui Vasile Goldiş la momentul declarării uniri; “UNIREA este o cerinţă a istoriei fiindcă neamul românesc a rămas unul şi etniceşte nedespărţit în pământul Daciei Traiane”.

Columna lui Traian este un monument antic din Roma, înalt de 35,07 metri, construit din ordinul împăratului Traian care s-a păstrat până în zilele noastre. Monumentul se află în Forul lui Traian , în imediata apropiere - la nord - de Forul roman. Terminat în anul 113 , basorelieful în formă de spirală comemorează victoria lui Traian în campania sa de cucerire a Daciei. Columna are o înălțime de aproximativ 30 de metri și conține 18 blocuri masive de marmură de Carara, fiecare cântărind 40 de tone. Iniţial în vârful columnei se afla o statuie a lui Traian, însă ea a fost înlocuită în secolul al XVI-lea cu o statuie a Sfântului Petru. Columna a fost ridicată atât pentru a comemora victoriile lui Traian, fiind o adevărată istorie gravată în piatră, cât și pentru a servi ca mausoleu (după deces, cenușa împăratului a fost depusă în încăperea de la baza columnei). Basorelieful prezintă scene de luptă din campaniile lui Traian împotriva dacilor din 101 - 102 (în partea de sus a columnei) şi 105 -106 (în partea de jos). Soldații romani și daci sunt prezentați în timpul bătăliei. Atingând apogeul basoreliefului istoric roman, cele 124 de episoade care îmbracă în spirală trunchiul coloanei și care ilustrează Comentariile lui Traian despre războaiele dacice, prin caracterul lor de document istoric, constituie un adevărat "act de naștere" al poporului român.

Medalia este realizată pentru a celebra a 72–a aniversare a realizării Marii Uniri, pe ea fiind reprezentate chipurile a trei personalităţi cu contribuţii importante în realizarea acestui deziderat; Mihai Viteazu, Alexandru Ioan Cuza şi regele Ferdinand I, precum Coloana infinită.

Mihai Viteazu sau Mihai Bravu (născut în anul 1558 la Târgu de Floci şi decedat la data de 9 august 1601 în Turda) a fost banisor de Strehaia, stolnic domnesc şi ban al Craiovei, apoi domnitor al Ţării Româneşti şi, pentru o perioadă, în anul 1600, conducător de facto al tuturor celor trei ţări medievale care formează România de astăzi: Ţara Românească, Moldova şi Transilvania.

Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I, născut la 20 martie 1820 la Bârlad şi decedat la 15 mai 1873 la Heidelberg, Germania) a fost primul domnitor al Principatelor Unite şi al statului naţional românia. A participat activ la mişcarea revoluţionară de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru unirea Principatelor. La 5 ianurie 1859 a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se astfel unirea celor două principate. Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un singur guvern. Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliţie a partidelor vremii, denumită şi Monstruoasa Coaliţie,din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacţionat astfel faţă de manifestările autoritare ale domnitorului.

Ferdinand I, rege al României, principe al Romaniei, principe de Hohenzollern-Sigmaringen, născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, (născut 24 august 1865 la Sigmaringen şi decedat 20 iulie 1927 la Sinaia) a fost rege al României din 10 octombrie 1914 până la moartea sa. Din 1890 a fost membru de onoare al Academiei Române, iar între 1914 şi 1927 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii.

Coloana Infinită, cunoscută în mod greşit şi sub denumirea de „Coloana Infinitului” este opera sculptorului român Constantin Brâncuşi, parte a trilogiei Ansamblului Monumental din Târgu Jiu , compus din Coloana Infinită, Poarta sărutului şi Masa tăcerii. Inaugurată la 27 octombrie 1938, coloana are o înălţime de 29,35 metri şi este compusă din 15 moduli octaedrici suprapuşi, respectiv având la extremităţile inferioară şi superioară câte o jumătate de modul. Modulii erau numiţi „mărgele” de către autorul lor. Sculptura este o stilizare a coloanelor funerare specifice sudului României. Denumirea originală era „Coloana recunoştinţei fără sfârşit” şi a fost dedicată soldaţilor români din primul război mondial, căzuţi în 1916 în luptele de pe malul Jiului. Privitor la geneza coloanei între celelalte sculpturi brâncuşiene, există dovezi că proiectul este mult mai vechi. Se pare că încă din 1909 în atelierul lui Brâncuşi ar fi existat"trunchiuri şi bârne, coloane truncheate de lemn", iar prima versiune expusă a unei coloane, intitulată "Proiect arhitectural", datează din 1918. Ulterior, în 1933, în expoziţia sa personală de la New York, Brâncuşi expune proiectul său sub numele devenit celebru, Coloană fără sfârşit. Brâncuşi însuşi o denumea "un proiect de coloană care, mărită, ar putea sprijini bolta cerească".

Coloana a fost turnată în fontă în septembrie 1937 la Atelierele Centrale din Petroşani. Şeful proiectului a fost inginerul Ştefan Georgescu Gorjan,proiectul de executie şi calculele au fost făcute de inginerul Nicolae Hasnas , execuţia stâlpului central a fost coordonată de maistrul-şef Ion Romoşan iar execuţia modelului în lemn al mărgelelor a fost făcută de maistrul tâmplar Carol Flisec în colaborare directă cu Brâncuşi, care sosise de la Paris special pentru a supraveghea turnarea coloanei.

Elementele componente ale coloanei sunt următoarele:

Nucleul metalic din ţeavă pătrată cu latura de 42 cm, asamblat din trei tronsoane cu lungimea de 8,93 m, 10 m şi 9,4 m

Fundația din beton, care ajunge la adâncimea de 5 m, cu o formă de trunchi de piramidă, cu baza mare de 4,5 , orientată în jos.

"Mărgelele" (cum le numea Brâncuşi) din fontă, "înşirate" pe nucleu, în număr de 17:

Un semielement de bază, cu înălţimea de 136 cm;
15 moduli octaedrici, cu înălțimea de 180 cm fiecare;
Un semielement la vârf cu înălţimea de 90 cm.

Alămirea coloanei s-a făcut la faţa locului, aplicând prin pulverizare sârmă de alamă. Aceasta tehnologie a fost utilizată la vremea respectivă pentru prima dată în România şi a fost adusă special din Elveţia. Greutatea totală a Coloanei (nucleu + "mărgele") este de 29173 kg.

Cea care a comandat lucrarea a fost Aretia Tătărescu (prin Societatea "Liga Naţională a Femeilor Gorjene"), care i-a acordat lui Brâncuşi deplină libertate de acţiune şi l-a ajutat să obţină sprijinul financiar necesar.

În anii '50, guvernul român, sub influenţa sovieticilor a plănuit să demoleze coloana, considerând că sculptura lui Brâncuşi ar fi un exemplu de sculptură burgheză. Cu toate acestea, planul n-a fost pus niciodată pus în aplicare.

Este o medalie emisă de către Primăria municipiului Cluj Napoca şi celebrează trecerea a 7 decenii de la făurirea statului naţional unitar roman.

Împăratul Traian, nume complet, Marcus Ulpius Nerva Traianus (născut la data de 18 septembrie 53 în localitatea Italica Santiponce şi decedat la dat de 9 august 117 în localitatea Selinus Cilicia), împărat roman între anii 98 – 117, a fost al doilea dintre cei aşa-zişi cinci împăraţi buni ai Imperiului roman (Dinastia Antoninilor) şi unul dintre cei mai importanţi ai acestuia. În timpul domniei sale, imperiul a ajuns la întinderea teritorială maximă. Titlul său complet era IMPERATOR • CAESAR • DIVI • NERVAE • FILIVS • MARCVS • VLPIVS • NERVA • TRAIANVS • OPTIMVS • AVGVSTVS • FORTISSIMVS • PRINCEPS • GERMANICVS • DACICVS • PARTHICVS • MAXIMVS.

Lupoaica de pe Capitoliu (lupa capitolina) este o statuie de bronz din secolul al VI-lea î.e.n., actualmente păstrată la Muzeul Conservatorilor din Roma. Romulus şi Remus (fondatorii mitici ai Romei, copiii zeului războiului Marte şi ai vestalei Rhea Silvia) au fost adăugaţi de Antonio del Pollaio, în anul 1509. Lupoaica împreună cu Romulus şi Remus simbolizează originea legendară a Romei şi totodată caracterul sacru şi etern al oraşului şi al puterii sale. Imaginea lupoaicei apare pe multe monede romane antice. Statul italian a făcut cadou României cinci copii ale grupului statuar, între 1906 şi 1926. Acestea au fost instalate la Bucureşti (1906), Cluj (1921), Chişinău (1921), Târgu Mureş (1924) şi Timişoara (1926) ca simboluri ale latinităţii şi unităţii românilor din toate provinciile româneşti.

Statuia lui Avram Iancu din Cluj Napoca, este ridicată în memoria personajului istoric român şi este amplasată în Piaţa clujeană cu acelaşi nume. Realizată în anul 1995 de către sculptorul Ilie Berindei (stabilit în Elveţia), la iniţiativa primarului Gheorghe Funar, monumentul a stârnit atunci vii controverse locale.

Avram Iancu s-a nascut în anul 1824, în localitatea Vidra de Sus, azi comuna Avram Iancu, judetul Alba. Din pacate, ziua si luna nu se cunosc, pentru ca în matricola - actul de nastere nr. 40/1824 al comunei Vidra de Sus - se afla doar mentiunea ca “S-a nascut pe vremea cireselor”. Se poate deduce ca nasterea a avut loc în luna iulie 1824. Tatal lui Avram Iancu s-a numit Alexandru Iancu, iar mama – Maria. Erau oameni harnici si gospodari, cu o stare materiala buna. Avramut, precum îl dezmierdau parintii, era un copil plin de virtuti, gânditor si scurt la vorba, cu o inima sincera si buna. Buchiile le-a învatat la Vidra si Câmpeni, clasele elementare le-a urmat la Abrud, judetul Alba, gimnaziul inferior la Zlatna, cel superior si Facultatea de Drept la Cluj. Peste tot s-a bucurat de simpatia colegilor, profesorilor si a locuitorilor. A fost un student eminent, iar matematica si istoria i-au fost materiile preferate. Dupa terminarea cursurilor juridice la Cluj, în anul 1845, cu cele mai alese aprecieri de atestare si cu calificativul “eminent”, s-a prezentat în fata Guvernului din Cluj, pentru a fi primit ca practicant fara salariu. A fost însa respins de comisie, pentru ca era plebeu, adica nu avea originea de nobil maghiar. În urma acestei nedreptati, Avram Iancu s-a dus la Târgu Mures, unde s-a înscris la “Tabla Regeasca” în calitate de cancelist, cu scopul de-a se pregati în meseria de avocat, pe care a si obtinut-o în anul 1848, cu mult succes. Avram Iancu, om al pacii, dreptatii sociale si al bunei convietuiri între popoare a deplâns hotarârea motiunii nedrepte votata la 15 martie 1848, la Budapesta, potrivnica poporului român majoritar in Transilvania, de unire fortata a acestei provincii românesti cu Ungaria. La adunarea cancelistilor mureseni de la “Tabla Regeasca”, tinuta în ziua de 25 martie 1848, data la care cancelistii unguri solicitau celor români semnaturile si acordul unirii Transilvaniei cu Ungaria, Avram Iancu, în prezenta celor 300 de cancelisti prezenti la adunare, a pronuntat plin de indignare: “În numele neamului românesc resping marinimozitatea voastra. Dreptul istoric are sa se spulbere înaintea drepturilor omului. Spre rusinea veacului al XIX-lea, am suferit robia îndelungata. Pretindem stergerea sclaviei si egalitate perfecta sau moarte!”. În testamentul sau, Avram Iancu si-a precizat idealul sau în viata: “Unicul dor al vietii mele este sa-mi vad natiunea fericita, pentru care dupa puteri am lucrat pâna acum!”. A fost unul dintre initiatorii si organizatorii adunarilor de la Blaj din 30 aprilie, 15-17 mai si 15-23 septembrie 1848, precum si conducatorul cetelor înarmate de tarani si de mineri din Muntii Apuseni. În timpul Revolutiei de la 1848 a condus aceste osti, organizând apararea lor în Muntii Apuseni. A respins numeroasele atacuri ale ostilor maghiare, superioare ca numar si ca armament, câstigându-si renumele de "Craiul muntilor". Iancu considera necesara unirea fortelor revolutionare ale celor doua popoare (român si maghiar) în lupta împotriva dusmanului comun, absolutismul habsburgic. El conditiona însa aceasta unire de satisfacerea revendicarilor sociale si nationale ale românilor. Coplesite de armatele habsburgice si de cele tariste, tradate de unii generali, trupele revolutionare române si maghiare au capitulat la Siria, în 13 august 1849. Dupa înfrângerea revolutiei, bolnav si adânc îndurerat de nedreptatile ce li se faceau taranilor, a caror eliberare reala nu o putuse vedea înfaptuita, Avram Iancu a ramas printre moti, în Muntii Apuseni. În anul 1849, fiind la Viena pentru sustinerea drepturilor nationale, a refuzat sa primeasca o decoratie imperiala, zicând:"Natiunii sa i se dea drepturile promise, atunci voi primi, altcum nu". Un an mai târziu refuza sa se întâlneasca cu împaratul Austriei, Franz Iosef, aflat în vizita prin Transilvania. În acelasi an este arestat si închis. Dupa eliberarea din închisoare, isi petrece ultimii ani ai vietii ratacind prin munti, pe Valea Ariesului, la Lupsa, dar mai cu seama la Baia de Cris, unde se adaposteste la covrigarul Ioan Stupina, supranumit Liber. Stând pe prispa casei acestuia, cânta serile din fluierul de paltin mestesugit cu multa maiestrie de el, în prezenta multimii de oameni care venea sa-l asculte. S-a stins din viata la 10 septembrie 1872, pe prispa casei acestuia. “Craiul Muntilor” a fost înmormântat cu multa evlavie în cimitirul din satul Tebea, comuna Baia de Cris, judetul Hunedoara, lânga gorunul lui Horea, potrivit dorintei sale testamentare. Avram Iancu a fost condus pe ultimul drum de un sobor de peste 30 de preoti si de peste 10000 de oameni, care i-au rămas fideli până în ultima clipă.

Aceasta este o medalie emisă de către Primăria municipiului Alba Iulia şi celebrează trecerea a 75 de ani de la făurirea statului naţional unitar roman. Ea prezintă două monumente din oraş, strâns legate de realizarea visului de veacuri al românilor; Clopotniţa Catedralei arhiepiscopale şi Sala Unirii din Alba Iulia.

Arhiepiscopia Ortodoxă Română Alba Iulia este o unitate ecleziastică a Bisericii Ortodoxe Române, cu sediul în Alba Iulia şi cu jurisdicţie canonică în judeţele Alba şi Mureş. Arhiepiscopia de Alba Iulia este urmaşa primei Mitropolii Ortodoxe din Transilvania, înfiinţată de Mihai Viteazu în capitala în care a ales să domnească în calitate de Domn al Ţărilor Române Unite. A fost construită între anii 1921-1922 cu prilejul încoronării regelui Ferdinand I şi a reginei Maria, eveniment care a avut loc la 15 octombrie 1922. Acest act a fost supranumit „Întabularea Transilvaniei pe România”, iar biserica „Catedrala Încoronării”. Se consfinţea astfel, actul istoric de la 1 Decembrie 1918 când aici, prin voinţa poporului român, s-a făurit România Mare. Întregul ansamblu, Catedrala şi clădirile aferente, s-a ridicat în partea de vest a Cetăţii Alba Iulia, străvechiul Apulum roman, sau Bălgradul evului mediu, pe locul vechiului corp de gardă şi în vecinătatea Platoului romanilor. Construcţia a fost concepută ca şi o continuare a aşezământului mitropolitan bălgrădean, numit de către Nicolae Iorga „cel mai trainic şi mai de folos aşezământ al românilor de peste munţi”, aşezământ la care voievodul Mihai Viteazul a ridicat în anul 1597 o biserică din zid. Din nefericire aşezământul a fost demolat în anii 1713-1714 de către Habsburgi, cu prilejul refacerii cetăţii în forma actuală, iar cu materialele recuperate s-a construit biserica din cartierul Maieri, lângă gară. Pe locul vechii Mitropolii este ridicată acum în partea de sud-est a cetăţii o biserică memorială din lemn.Din punct de vedere arhitectonic, întreaga construcţie – Catedrala şi clădirile înconjurătoare – se integrează în mişcarea realistă iniţiată la sfârşitul veacului al XIX-lea şi începutul veacului XX de către un grup de arhitecţi români în frunte cu Ion Mincu şi Petre Antonescu. Ei stăruiau pentru reîntoarcerea la formele tradiţionale româneşti. Construcţia este o sinteză de elemente arhitectonice şi decorative din timpul domnitorilor munteni Matei Basarab şi Sfântul Constantin Brâncoveanu, simbolizând unitatea poporului român înfăptuită pentru prima dată de către Mihai Viteazul la anul 1600. Planul Catedralei este cel al Bisericii Domneşti din Târgovişte, cruce greacă înscrisă, şi aparţine arhitectului Victor Gh. Ştefănescu. Cu efectuarea lucrărilor a fost încredinţat inginerul Tiberiu Eremie. Ansamblul dreptunghiular ce înconjoară Catedrala este alcătuit din două pavilioane mari la est, unde se găsesc reşedinţa şi administraţia Arhiepiscopiei şi două pavilioane mici în partea de vest – încadrând clopotniţa înaltă de 58 m – în care se află administraţia şi personalul deservent al Catedralei. Pavilioanele sunt legate între ele prin galerii susţinute de coloane şi arcade duble, aducând cu cerdacurile aşezămintelor mănăstireşti. Intrarea în biserică se face printr-un pridvor deschis cu arcade mari sprijinite pe coloane cu capiteluri. Deasupra portalului, decorat cu motive tradiţionale, se află, lucrate în mozaic de către pictorul Ion Norocea, icoanele Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, iar de o parte şi de alta a intrării, icoanele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi ale împăraţilor biblici David şi Solomon. În nişele pridvorului sunt fixate patru plăci din marmură cu inscripţii comemorative ce ne aduc aminte de patru evenimente importante: Tipărirea pentru prima dată în limba română a Noului Testament de către Mitropolitul Simion Ştefan la 1648; Unirea de la 1600 înfăptuită de către Mihai Viteazul; Martiriul lui Horea, Cloşca şi Crişan, din anul 1785; Refacerea unităţii spirituale şi bisericeşti a românilor în anul 1948. În pronaos sunt portretele voievodului Mihai Viteazul şi al Doamnei Stanca. Naosul, impunător prin înălţimea sa, este dominat de cupola susţinută de patru stâlpi octogonali îmbrăcaţi în plăci de marmură de Moneasa. Interiorul este împodobit cu pictură în frescă executată după vechea tradiţie iconografică de către pictorul Costin Petrescu şi ucenicii săi. La intrare sunt portretele votive ale regelui Ferdinand şi reginei Maria. Iconostasul din lemn de stejar a fost lucrat de maestrul C.M. Babic, iar icoanele de pe el pictate de către Ion Norocea. De o parte şi de alta a iconostasului sunt aşezate icoanele Sfinţilor Ierarhi transilvăneni Ilie Iorest (1640-1642) şi Sava Brancovici (1656-1683), precum şi ale Cuvioşilor Mărturisitori Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara şi Sfântul Mucenic Nicolae Oprea de la Sălişte. Hramul Catedralei este „Preasfânta Treime” şi „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Biserica este Catedrală episcopală din anul 1975, când s-a reînfiinţat Episcopia Ortodoxă Română de Alba Iulia, iar în anul 1998 a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie. Catedrala rămâne, în acelaşi timp, simbol şi monument al unităţii noastre naţionale, precum şi loc sfânt de pelerinaj.

Sala Unirii din Alba Iulia face parte dintr-o clădire componentă a complexului muzeal dedicat unirii de la 1918. Clădirea a fost construită între anii 1898 – 1900 cu destinaţia de cazinou militar. A fost restaurată în anii 1922 şi între anii 1967 – 1968. Este clădirea unde s-a votat Unirea Transilvaniei cu România.

Această este o medalie care aniversează Marea Unire de la 1918 şi care prezintă pe ambele feţe complexul monumental arhiepiscopal de la Alba Iulia (pe avers o vedere generală şi pe revers clopotniţa catedralei).

Această medalie a fost emisă în anul 2005 şi prezintă două personalităţi ale istoriei naţionale cu merite deosebite în realizarea actului istoric de la 1 Decembrie 1918; Regele Ferdinand I al României şi Ion I.C.Brătianu.

Ion I. C. Brătianu (născut în anul 1864 şi decedat în anul 1927) a fost un inginer, om politic roman şi membru de onoare al Academiei Române începând cu anul 1923.

Deasupra am prezentat moneda comemorativă, din aur, de 500 de lei, din anul 2008, care celebrează aniversarea a 90 de ani de realizarea Marii Uniri. Pe aversul acesteia este reprezentată stema actuală a României iar pe revers coroana regală a României, purtată de către toţi regii României.

Coroana regală a României s-a confecţionat din oţelul unuia dintre tunurile turceşti capturate de români la Plevna, în timpul războiului din 1877. Tunul era unul foarte modern pentru vremea sa, fiind de fabricaţie germană, marca Krupp. Coroana de oţel a României a fost confecţiontă la Arsenalul Armatei, situat pe Dealul Spirii. Decizia de a se confecţiona o coroană de oţel, în locul uneia de aur, are o înaltă semnificaţie politică şi filosofică, reflectând, în acelaşi timp şi concepţia lui Carol I despre monarhia modernă. Aceasta are forma obişnuită a coroanelor regale: un cerc frontal din oţel decorat cu romburi şi perle din oţel. De la marginea superioară a cercului se ridică opt fleuroane mari continuate cu opt cercuri perlate care se unesc în mijloc într-un glob în care se află Crucea "Trecerea Dunării". Cu aceeaşi coroană s-a încoronat şi Regele Ferdinand, la Alba Iulia, în 1922.

Deasupra am prezentat moneda comemorativă (jubiliară) de 1000 de lei, din aur, din anul 1998, care celebrează 80 de ani de la realizarea visului de veacuri al românilor – UNIREA. Această monedă este opera artistului gravor Vasile Gabor de la Monetăria statului, a fost emisă în 3000 de exemplare, este din aur cu puritatea de 99,9%, cântăreşte 31,103 grame şi are diametrul de 35 mm. Pe avers este prezentată stema actuală a statului roman, iar pe revers Sala Unirii şi stemele marilor provincii istorice româneşi; Ţara Românească, Moldova şi Transilvania.

LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!

***

DOUĂ EPIGRAME

DE LA AUTORUL ACESTUI BLOG

EXEMPLU DE INIŢIATIVĂ PRIVATĂ

Ca să ţinem minte cât este el de tare,

Cutare, până mai ieri, mare lup de mare,

Ştiut şi mare comerciant de vapoare,

Şi-a “tras” acum …câteva sute de hectare.

TOATE LA TIMPUL LOR

Urmând exemplul “comunistului” Năstase

Şi “comunistul” marinar vrea averi, case.

Dar simt că-i va veni şi lui văleatul

Să dea, la DNA, cu …subsemnatul.

__________xxx__________

PERSONALITĂŢI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII

1 milion reali 1944 - Brazilia

Dr. Manuel Ferraz de Campos Sales a trăit în perioada anilor 1841 – 1913 şi a condus ca preşedinte statul brazilian în perioada anilor 1898 - 1902.