PRINCIPI TRANSILVĂNENI CU MERITE ÎN BATEREA DE MONEDE - 10

Imre Thököly (variantă Emeric Tököli, născut în anul 1657 la Kezmarok, Slovacia și decedat în anul 1705 la Nicomedia, azi Izmit, Turcia), a fost principe al Transilvaniei, om de stat maghiar și conducător al revoltei antihabsburgice a curuților. În iunie 1682 s-a căsătorit cu principesa Ilona Zrinyi, văduva principelui transilvănean Francisk I Rakoczi. Sultanul Mehmed al IV-lea, l-a recunoscut ca rege al Ungariei Superioare, în schimbul plății unui tribut anual de 40000 de taleri. A fost recunoscut ca principe al Transilvaniei, un act formal, care nu s-a concretizat decât opt ani mai târziu. Thököly i-a sprijinit pe turci, la asediul Vienei din anul 1683, dar după victoria austriacă, a cerut medierea regelui polonez Ioan III Sobieski pentru o împăcare cu împăratul, oferind încetarea ostilităților dacă Curtea Imperiala va acorda libertate religioasă pentru protestanții din Ungaria și îi va garanta titlul de principe al Ungariei Superioare. Leopold a refuzat aceste condiții și i-a cerut capitulare necondiționată. Thököly a reînceput ostilitățile militare. Dar campania din 1685 a fost o succesiune de esecuri. Disperat a cerut ajutorul Pașei de Oradea dar acesta l-a luat prizonier și l-a trimis în lanțuri la Edirne, din cauză că încercase să negocieze cu Leopold. În 1686 Thököly a fost eliberat din prizonieratul turcesc și a fost trimis cu o mică armată în Transilvania, dar in 1688 expediția a sfârșit lamentabil. Turcii au devenit suspicioși și l-au întemnițat pentru a doua oară. În 1690, cu asentimentul sultanului și cu sprijinul politic și militar al domnului Țării Românești, Constantin Brâncoveanu, a intrat a treia oară în Transilvania, cu o armată de 16000 soldați, ardeleni, munteni și turci, și la 11 august a învins armatele generalului Donat Heissler și ale contelui Mihaly Teleki în Bătălia de la Tohanul Vechi – Zărnești. După aceasta mare victorie, Thököly a fost ales principe al Transilvaniei de către Dieta Transilvaniei, întrunită la Cristian, lângă Brașov. Nu și-a putut menține poziția din cauza presiunii militare și politice austriece, care l-a susținut pe principele Mihai Apafi al II-lea. În 1691 Thököly a părăsit definitiv Transilvania și s-a refugiat în Imperiul Otoman, unde și-a continuat cariera. Dupa încă o încercare nereușită, în anul 1700, de a redeveni principe al Transilvaniei, s-a stabilit,cu soția sa, la Galata (lânga Istanbul). Mai jos admiri singura monedă de 1 ducat, cunoscută, bătută de principele transilvănean Imre Thokoly în anul 1690. Moneda confecționată din aur, cu forma aproximativ rotundă prezintă pe avers chipul lui Imre Thokoly, iar pe revers o stemă a principatului din care nu lipsește simbolul austro-ungar (pajura cu aripile desfăcute) și simbolul transilvănean (cele 7 turnuri de cetate, aluzie la numele german al prinicipatului - SIEBENBURGEN - 7 cetăți). Încercând a descifra și traduce inscripțiile de pe monedă deslușim, pe avers; IME THOKO (L.I.D.C.) P.T. = IMRE THOKOLY ...() PRINCIPE AL TRANSILVANIEI și pe revers; REG.HUNGA.D.SICULO.CO.1690 = REGE AL UNGARIEI DOMN AL COMITATELOR SECUIEȘTI 1690.      

Prin Pacea de la Satu Mare din anul 1711 se instituie efectiv autoritatea Casei de Habsburg în Transilvania și Ungaria, dispărând entitatea statală - Principatul Transilvania. Monetăria medievală transilvană cunoaşte câteva perioade importante de evoluţie: perioada regatului ungar care a bătut monede şi în spaţiul intracarpatic (în preajma minelor de aur, să zicem), perioada de principat autonom (sub suzeranitate otomană), perioada habsburgică până sub Maria Tereza, în care au continuat sa fie emise monede transilvănene propriu zise (purtînd chipul împăratului sau împărătesei, dar şi stema principatului) şi cea făcînd trecerea spre epoca modernă, ultima practic amintind de Transilvania doar prin siglele monetăriilor pe monede imperiale comune. Viaţa principatului autonom transilvănean sub Habsburgi s-a scurs între 1691 şi 1867, cînd dualismul austro-ungar i-a pus capăt. Principatul a beneficiat de un statut separat (reglementat prin diploma leopoldină), fiind direct subordonat împăratului. Prin pacea de la Carlowitz (1699) şi apoi de la Passarowitz (1718) Poarta a fost silită să recunoască stăpânirea austriacă în Transilvania.

Carol al VI-lea (nume real și complet Franz Joseph Wenzel Johann Balthasar Anton Ignaz, născut la data de 1 octombrie 1685 în Viena și decedat la data de 20 octombrie 1740 tot în Viena) a fost împăratul Sfântului Imperiu Roman din 12 octombrie 1711 și până la moarte, totoodată rege al Ungariei sub numele Carol al III-lea, rege al Boemiei sub numele Carol al II-lea, principe al Transilvaniei etc. A făcut parte din Casa de Habsburg, fiind fiul împăratului Leopold I și tatăl împărătesei Maria Tereza. În amintirea fortificării cetății Alba Iulia, în timpul său, denumirea germană a orașului a devenit Karlsburg, alături de cea tradițională - Weissenburg. 

Poarta a III-a a cetății Alba Iulia, cea pe care se află statuia ecvestră a împăratului, se numește Poarta Carol și a fost reprezentată pe bancnota românească de 5000 de lei din anul 1993. 

Moneda de mai jos aparţine celei de a treia perioade, fiind un ducat de aur bătut de Carol al VI-lea în anul 1731. E o piesă rară, confecționată din aur, cu puritatea de 98% și greutatea de aproximativ 3,5 grame. Această monedă a fost evaluată în cadrul unor licitații internaționale la prețuri între 1500 – 2000 euro. 

Inscripţia începe pe aversul ducatului şi se încheie pe revers: CAROL·VI D.G.R.I.____ S·A·G·H·H·B·R ·ARCHID·A·D·B·PRINC·TRANSYL·1731, citindu-se  CAROL[VS] VI D[EI] G[RATIA] R[OMANORUM] I[MPERATOR] [EMPER] A[VGVSTVS] G[ERMANIAE] H[ISPANIAE] H[VNGARIAE] B[OHEMIAE] R[EX] ARCHID[VX] A[VSTRIAE] D[VX] B[VRGVNDIAE] PRINC[EPS] TRANSYL[VANIAE] şi însemnând “Carol al VI-lea, prin mila lui Dumnezeu împărat al romanilor, veşnic august, rege al Germaniei, Spaniei, Ungariei şi Boemiei, arhiduce al Austriei, duce al Burgundiei şi principe al Transilvaniei.

Maria Terezia a Austriei (nume complet și real la naștere: Erzherzogin Maria Theresia Amalia Walpurga von Österreich, cunoscută și ca Maria Theresia, născută la data de 13 mai 1717 la Viena și decedată la data de 29 noiembrie 1780 tot la Viena, din Casa de Habsburg) a fost conducătoarea Țărilor Ereditare Austriece între anii 1740 – 1780. Este fiica împăratului romano german – Carol VI, soția împăratului Francisc Ștefan și mama împăraților Iosif al II-lea și Leopold al II-lea. A purtat titlurile de Arhiducesă a Austriei, regină a Boemiei, regină a Ungariei, mare Principesă aTransilvaniei etc. Deși nu a fost niciodată încoronată cu coroana Sfântului Imperiu Roman, este cunoscută ca împărăteasă ca urmare a faptului că a fost căsătorită (din 1736) cu Francisc Ștefan de Lorena, care a fost ales în demnitatea de împărat romano-german în anul 1745, sub numele de Franz I Ștefan. De atunci încolo Maria Terezia a purtat titlul de împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman.  Pe plan intern Maria Terezia a inițiat un amplu program de reformă, cunoscut sub numele de "Reforma tereziană de stat". Una din calitățile Mariei Tereza, care-i lipsise în mod evident tatălui său, a fost iscusința cu care și-a ales miniștri abili pentru a o ajuta la ceea ce-și pusese în gând. Reforma sistemului de guvernământ realizată în primii ai ani de domnie se datorează în mare măsură contelui Friedrich Haugwitz. A promovat dezvoltarea industriei textile și a comerțului. A instituit o comisie însărcinată cu redactarea unui cod legislativ care urma să poarte numele Codex Theresianus. În anul 1768 a adoptat un nou cod penal – Constitutio Criminalis Theresianus, iar în anul 1776 a interzis tortura. A îmbunătățit situația țăranilor, în special cea a iobagilor, deschizând drumul spre desființarea iobăgiei, măsură adoptată în timpul domniei fiului ei, împăratul Iosif al II-lea. Maria Tereza a înlăturat scutirea de impozit a nobilimii și clerului, impunând totodată limitarea puterilor acestor categorii. În 1774 a promovat reforma școlară, punând bazele învățământului secularizat (de stat) pe tot cuprinsul monarhiei Habsburgice. A înlăturat astfel monopolul bisericesc în domeniul educației. Sistemul de recrutare în armată a fost luat din mâinile dietelor și încredințat funcționarilor oficiali locali. S-a introdus recrutarea sistematică, s-au editat manuale noi de instrucție și tactică militară și a fost dezvoltată o nouă artilerie. S-au înființat două academii militare, una pentru cadeți și alta pentru ingineri, în scopul de a îmbunătății calitatea ofițerilor. Totuși armata n-a deveniti niciodată atât de eficientă ca cea a Prusiei. În timpul domniei Mariei Terezia cultura a cunoscut un avânt deosebit, manifestându-se atât în domeniul arhitecturii, cât și în cel muzical. Orașul Theresienstadt, din nordul Boemiei (Cehia), întemeiat de Iosif al II-lea ca oraș-garnizoană, a fost denumit astfel în memoria mamei sale. 

De asemenea, cartierul Terezian din Sibiu poartă acest nume după numele Mariei Tereza. Deasupra este reprezentat bustul Mariei Terezia, din orașul Sibiu. 

Moneda de mai sus are valoarea de un greschl (gros = o treime de creițar), este confecționat din cupru, fiind bătut de Maria Tereza în anul 1765. Moneda are diametrul de aproximativ 22 milimetri și are greutatea de 9,1 grame, iar altele sunt mai ușoare (doar 7,6 grame). Pe reversul grosului terezian de cupru este prezentată stema Transilvaniei, cu cele 7 turnuri de cetate (de la Siebenburgen denumirea germană a principatului Transilvania) 

Moneda de mai sus este de o jumătate ducat, confecționată din 1,75 grame aur cu puritatea de 98%, fiind evaluată în cadrul unor licitații internaționale la prețuri de peste 500 euro în mod frecvent. Moneda a fost bătută chiar în anul 1775, anul în care Maria Tereza a răpit prin maşinaţiuni şi presiune militară Bucovina de la Principatul Moldovei, în ciuda protestelor îndreptăţite ale lui Grigore Ghica al III-lea. Pe aversul monedei este reprezentat chipul Mariei Tereza, cu voalul de văduvă pe cap, iar pe revers stema imperială pe care distingem în partea inferioară tradiționalele 7 turnuri de cetate ale Transilvaniei. Inscripţia de pe monedă începe pe aversul ducatului şi se încheie pe revers: M·THERE·D:G·R.I.HU.BO. REG·A·AU· DUX· B·M·PR·TRA· COTY.1775. citindu-se M[ARIA] THERE[SIA] D[EI] G[RATIA] R[OMANORUM] I[MPERATRIX] HU[NGARIAE] BO[HEMIAE] REG[INA] A[RCHIDUX] AU[STRIAE] DUX B[VRGVNDIAE] [ET] M[EDIOLANUM] PR[INCEPS] TRA[NSYLVANIAE] CO[MES] TY[ROLIS] şi însemnînd “Maria Tereza, prin mila lui Dumnezeu împărăteasă a romanilor, regină a Ungariei şi Boemiei, arhiducesă a Austriei, ducesă a Burgundiei şi a Milanoului, principesă a Transilvaniei şi contesă a Tirolului”.

Una dintre cele mai cunoscute monede din lume, talerul levantin, se bate și în zilele noastre cu efigia Mariei Tereza, vezi moneda de mai sus. Talerul levantin are diametrul de 39,5 milimetri, cântărește aproximativ 28,07 grame, fiind confecționat dintr-un aliaj de argint - 83,3% și cupru - 16,7%.

***

SLOGANURI 

ELECTORALE COMENTATE

de Laurențiu Ghiță - București

CĂLIN POPESCU TĂRICEANU

„Bunăstare și respect”

Interesant acest aspect,
Dar, sincer, nu-nțeleg, Căline:
Vrei bunăstare și respect,
Dar nu ne spui și pentru cine!

DAN DIACONESCU 

„Acum ori niciodată"

Citind, am înțeles
Că vom intra în zodia
Când, de vei fi ales,
Aflăm unde-i Elodia!

____________xxx____________

CÂTEVA MEDALII 
ȘI JETOANE DIN JUDEȚUL IAȘI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA,  poţi citi în  articolul  "Le Havre - Franţa".

JETOANELE sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor, ce sunt folosite pentru declansarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor bauturi sau mici, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi în plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la sedinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. 

Titu Maiorescu * 1840 - 1990 * 150 ani de la naștere

Universitatea "Al.I.Cuza" Iași 

1860 - 1990 * Rectorul și profesorul

Societatea numismatică română - Secția Iași

Titu Liviu Maiorescu (născut la data de 15 februarie 1840 în Craiova și decedat la data de 18 iunie 1917 la București) a fost un academician, avocat, critic literar, eseist, estetician, filosof, pedagog, politician și scriitor român, prim-ministru al României între anii 1912 – 1914, ministru de interne, membru fondator al Academie Române, personalitate remarcabilă a României sfârșitului secolului al XIX-lea și începutului secolului al XX-lea. Maiorescu este autorul celebrei teorii sociologice a formelor fără fond, baza junimismului politic și „piatra de fundament” pe care s-au construit operele lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale și Ioan Slavici. 

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” sau Universitatea din Iaşi, este o instituţie de invăţământ superior de stat din Iasi. Este prima universitate modernă din România. În anul 2011 a fost clasificată în prima categorie din România, cea a universităţilor de cercetare avansată şi educaţie. Universitatea este continuatoarea simbolică a altor iniţitive asemănătoare de pe plaiuri moldave. Domnitorul Moldovei, Despot-Vodă, înfiinţează la Cotnari, lângă Iaşi, în anul 1563 un Colegiu (Schola Latina), cu un program şcolar conceput pe 5 ani. Se studia, în principal, limba latină, apoi retorica şi dialectica. În anul 1640, domnitorul Vasile Lupu fondează Colegiul de la mănăstirea Trei Ierarhi din Iaşi, în care cursurile se predau în limba latină; Colegiul de la Iaşi a devenit unul dintre principalele focare de cultură într-o arie dominată de Islam, în perfect sincronism profesional şi pedagogic cu academiile similare din Germania sau Italia. În această perioadă, la Iaşi se tipăreşte prima carte în limba română. În anul 1714 se înfiinţează Academia Domnească din Iaşi; în perioada economică dificilă a domniilor fanariote, ştiinţele şi învăţăturile înalte continuă să progreseze în Moldova, limba română începând să fie din ce în ce mai folosită. Academia din Iaşi serveşte la definirea şi afirmarea identităţii româneşti, întreţinând forţa de rezistenţă împotriva opresiunii otomane. În anul 1835 se înființează la Iași, Academia Mihăileană  (după numele domnitorului Mihail Sturza). Erau susţinute cursuri de istorie, filosofie, drept, teologie, chimie, matematică, inginerie, agronomie, arhitectură. Întemeierea şi funcţionarea Academiei Mihăilene, înfiinţarea primelor facultăţi – de Drept şi Filosofie, dar mai ales transformările profunde survenite la nivel politic (Unirea Principatelor Române din 1859), au pregătit fondarea Universităţii din Iaşi. La Iaşi se înfiinţează prima Universitate modernă din România. Potrivit decretului de înfiinţare din 26 octombrie 1860, Universitatea din Iaşi se constituie ca formă instituţională bine definită şi ca simbol al identităţii unei naţiuni. Celor trei facultăţi (Drept, Filosofie şi Teologie) care au format nucleul acestui aşezământ educaţional şi cultural de prim rang, li s-au adăugat altele, cu scopul de a veni în întâmpinarea necesităţilor specifice unei  societăţi în perpetuă transformare. În anul 1897 se inaugurează Palatul Universitar, construit timp de patru ani. Clădirea, impresionantă prin monumentalitate, se înscrie în canoanele stilului eclectic francez şi capătă o valoare de simbol atât pentru comunitatea locală, cât şi pentru întreaga spiritualitate românească. Până la primul Război Mondial şi apoi, în perioada interbelică, Universitatea din Iaşi  s-a ridicat la nivelul instituţiilor europene similare, atât din punct de vedere al administrării şi organizării, cât şi al programelor didactice. Au fost consolidate şcolile ştiinţifice, au fost formaţi savanţi de prestigiu (precum Gr. Cobălcescu, A.D. Xenopol, Gh. Brătianu, Al. Phillippide etc.) şi generaţii întregi de specialişti.  În acelaşi timp, impactul activităţii sale se simţea şi la nivelul societăţii, a cărei viaţă era puternic influenţată de intelectualii universitari: cele mai luminitate minţi ale universităţii participau la viaţa publică şi deţineau funcţii importante în stat. Mai sus se prezintă emblema Universităţii “Alexandru Ion Cuza” din Iaşi. Clădirea universităţii a fost construită între anii 1893-1897 pe locul fostului Teatru Mare de la Copou şi al şcolii de Belle-Arte. Planurile au fost realizate de arhitectul Louis Le Blanc. Piatra de temelie fost pusă la 28 aprilie 1892 în prezenţa Principelui Moştenitor Ferdinand. Inaugurarea clădirii a avut loc la 21 octombrie 1897, în timpul ministeriatului lui Spiru Haret, la ea participând regele Carol I, regina Elisabeta, primul ministru D.A. Sturdza şi rectorul N. Culianu. Pe perioada refugiului la Iaşi, universitatea a fost sediu pentru Ministerul de Război şi pentru Ministerul Învăţământului. De la înfiinţare şi până în decembrie 1933 a purtat denumirea „Universitatea din Iaşi”. Prin decretul regal nr. 3119, din 2 decembrie 1933 a primit titulatura de Universitatea Mihăileană din Iaşi. Prin decretul-lege 886, din 2 decembrie 1942 s-a numit Universitatea „Cuza Vodă”. Reforma învăţământului din 1948 a dus la o nouă modificare, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Intrarea principală a Universităţii dă în „Sala paşilor pierduţi” decorată cu picturi semnate de Sabin Bălaşa. În faţa universităţii se află statuile lui A.D. Xenopol si cea a lui Mihail Kogălniceanu. Impresionează prin dimensiunile sale, fiind o „clădire enormă, care are peste 300 de încăperi. 

Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; (născut la 20 martie 1820 în Bârlad şi decedat la data de 15 mai 1873 în Heidelberg, Germania), a fost primul domnitor al Principatelor Unite şi al statului naţional România. A participat activ la Revoluţia de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859 a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se astfel unirea celor două ţări româneşti. Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii, pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un singur govern.  Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliţie a partidelor vremii, denumită şi Monstruoasa Coaliţiei, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacționat astfel faţă de manifestările autoritare ale domnitorului.

Petru Rareș - Domn al Țării Moldovei * 1527 - 1538 * 1541 - 1546

Hârlău 600 ani de atestare documentară 1390 - 1990

(Mănăstirea Hârlău) ctitoria lui Petru Rareș  - 1547

Societatea numismatică română - Secția Iași 

În rândul domnilor moldoveni din veacul al XVI-lea, istoria a aşezat la loc de mare cinste pe voievodul Petru Rareş, fiul nelegitim al lui Ştefan cel Mare. Anul naşterii lui Petru Rareş nu este cunoscut. Când a ajuns domn al Moldovei (20 ianuarie 1527), avea cam 40 de ani; era căsătorit cu o Marie, dintr-o familie încă necunoscută, cu care avea un fiu Bogdan şi o fiică Cneajna. Dintr-o căsătorie anterioară mai avea încă două fete – Ana şi Maria. În aprilie 1530 domnul s-a căsătorit iarăşi şi şi-a adus în Moldova o nouă doamnă, pe Elena-Ecaterina Brankovici, fiica despotului sârb Iovan Brankovici (mort în 1502). Noua soţie a lui Petru avea o cultură înaltă pentru acele timpuri. Cu Elena Petru a avut mai mulţi copii: Iliaş, Ştefan, Constantin şi Ruxanda. În plan intern, Petru Rareş, ca şi Ştefan cel Mare, a promovat o politică ce urmărea consolidarea autorităţii centrale, îngrădirea puterii marilor boieri, întărirea ţării. Pe plan extern, Petru Rareş a desfăşurat o largă activitate diplomatică, urmărind, pe lângă lupta împotriva Imperiului Otoman, ridicarea ţării ca factor important pe arena internaţională. Personalitatea voievodului moldovean s-a manifestat din plin în domeniul artelor, pe care le-a sprijinit cu mare osârdie. Petru Rareş a dispus înălţarea noului edificiu al Probotei – necropola domnească. A reclădit Moldoviţa şi Bistriţa lui Alexandru cel Bun, a refăcut biserica mănăstirii Căpriana, a construit sau reconstruit numeroase monumente la Baia, Roman, Râşca, Suceava, Hârlău, Târgul Frumos. Urmărind exemplul soţului ei, Elena Rareş, doamna ţării, a îmbogăţit şi ea arhitectura moldovenească cu frumoase edificii ridicate la Suceava şi Botoşani. Pornind de la experienţe mai vechi, pictorii epocii lui Petru Rareş au executat minunate picturi exterioare, vestite în toată lumea. Dintre ele se păstrează parţial sau pe suprafeţe mari frescele de la Probota, Sf. Gheorghe – Suceava, Humor, Baia, Moldoviţa, Bălineşti, Sf. Dumitru – Suceava, Coşula, Arbore, Voroneţ – ultima de la 1547. Fenomen unic în arta universală, pictura exterioară moldovenească este purtătoare nu numai de virtuţi artistice de maximă valoare ci şi de idei cu caracter patriotic, îndemnul la luptă pentru înlăturarea suveranităţii otomane fiind cel mai important. Slăbit de boli, Petru Rareş a murit la 3 septembrie 1546 şi a fost înmormântat la Probota, în partea de nord a gropniţei din naos, ctitoria sa. Caracterizând personalitatea acestui vrednic voievod, cronicarul Grigore Ureche scria: “Cu adevărat era ficior lui Ştefan Vodă cel Bun, că întru totul simăna cu tătâne-său, că la războaie îi mergea cu noroc, că tot izbândea, lucruri bune făcea, ţara şi moşia sa ca un păstor bun o ocrotea, judecată pre dreptate făcea. Altmintrilea de stat era om cuvios şi la toate lucrurile îndrăzneţu şi la cuvântu gata, de-l cunoştea toţi că iaste harnic să domnească ţara”.

Biserica "Sf. Dumitru" din Hârlău este o biserică ctitorită de către domnitorul moldovean Petru Rareș. Ea este situată pe strada Ștefan cel Mare nr. 9 din orașul Hârlău, județul Iași, fiind inclusă pe lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2004. Ca stil arhitectonic, Biserica "Sf. Dumitru" din Hârlău este foarte asemănătoare cu Biserica Sf.Gheorghe, ctitorită de Ștefan cel Mare în același oraș. Biserica are plan treflat, fiind compartimentată în pronaos, naos si altar. Ea are următoarele dimensiuni: 24,80 m - lungime în exterior, 8,30 m - lățime în exterior și 28,80 m - înălțimea turlei până la cruce. Monumentul are fațade tencuite de culoare albă și soclu din piatră cioplită. Portalul de intrare de pe peretele vestic este în stil gotic și are un chenar exterior dreptunghiular, cu două muluri și un chenar interior, terminat la partea superioara în arc frânt, cu trei muluri. Ferestrele pronaosului, câte două pe fiecare latură laterală (nordică și sudică), sunt terminate în arc frânt și ornamentate cu rozete în stil gotic. Absidele laterale sunt încadrate de câte două contraforturi. Absidele laterale și absida altarului sunt semicirculare și au firide oarbe, prelungite până la soclu și cu o dublă arcatură în arc frânt la partea superioară, având deasupra lor mici nișe ogivale, iar deasupra lor un rând de ocnițe. În axul absidelor laterale este dispusă câte o fereastră dreptunghiulară, iar în axul absidei altarului este o fereastră terminată în unghi și având ancadrament dreptunghiular. Firida în care se află înscrisă această fereastră are la partea superioară un arc trilobat cu acoladă. Acoperișul bisericii este format din două coame înalte, una mai lungă pe pronaos și alta mai scurtă pe altar, dintr-o turlă deasupra naosului și două mici turnulețe deasupra absidelor laterale. Deasupra naosului se află o turlă octogonală, sprijinită pe două baze stelate. Ea are patru ferestre în cele patru puncte cardinale, pe celelalte laturi fiind sprijinită de mici contraforturi. Deasupra ferestrelor, turla este înconjurată de ocnițe mici. Acoperișul ei are o formă piramidală, cu rupere în pantă. În interior, bolta pronaosului are formă de calotă ușor turtită, fiind așezată pe patru arcuri lipite de ziduri, iar turla din naos se sprijină pe arcuri încrucișate. Absidele au și ele bolți în formă de concă.

Liceul național "M.Sadoveanu" Iași 150 de ani 1828 - 1978 

Istoria Liceului național Mihail Sadoveanu din Iași începe la 23 ianuarie 1828, când Gheorghe Asachi înființează „Gimnaziul Vasilian“, prin completarea școlii primare de la Mănăstirea Trei Ierarhi cu clase gimnaziale, având ca limbă de predare româna. În ziarele vremii se scrie despre aceasta școală nou formată că reprezintă „garanția perpetuării și îmbunătățirii nivelului cultural al tinerilor vremii ce va să vină“. Din „Gimnaziul Vasilian“ se dezvoltă „Academia Mihăileană“, la 20 martie 1834, prima instituție de învățământ superior din țară la acea vreme. La Academie vor funcționa trei facultăți: filosofie, drept, teologie și două cursuri extraordinare: geometrico-practic și economie rurală – și cursuri liceale ce completează învățământul gimnazial de la Trei Ierarhi. În 1841 Academia introduce cursuri de gimnastică și înot (ce au loc duminica după Liturghie și joia după-amiaza). După înființarea, în 1860, a Universității din Iași, Academia Mihăileană va continua să funcționeze numai ca liceu cu șapte clase, sub denumirea de Colegiu Național. La 25 noiembrie 1864 apare Legea privind instrucțiunea publică, promulgată de către domnitorul Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești, Lege care prevede înființarea a șapte licee, între care și Liceul din Iași. În același an Colegiul își schimbă denumirea în Liceul național. În perioada interbelică (1918-1938) se înființează în cadrul liceului o stație radio și un cinematograf școlar (1923). Vizionările se făceau cu plată, dar pentru elevii săraci se aplica scutirea de plată. În aceeași perioadă, liceul se evidențiază și printr-o orchestră proprie, uniformă selectă și instruire militară. În perioada 1948 - 1977 școala funcționează sub diferite denumiri (Liceul de Băieți Nr.1, Liceul „Mihail Sadoveanu”, Liceul de matematică-fizică Nr.1 „Mihail Sadoveanu”). În 1978 se revine la vechiul nume de Liceul Național, iar din 1998 școala ia numele de Colegiul Național. În 1990, liceul revine la profilul real/umanistic, asigurând studiul intensiv sau bilingv al limbilor străine. În contextul modernizării școlii românești, vechea clădire a Colegiului Național este înlocuită de un nou edificiu, construit între anii 1890 și 1894, după planurile arhitectului Nicolae Gabrielescu. Ca urmare a promulgării, în 1898, a Legii Învățământului Secundar, liceul își definește profilul teoretic mixt, cuprinzând secțiunile reală și modernă – statut ce va persista până în ziua de azi. De-a lungul veacurilor, prin băncile sau pe la catedrele Naționalului s-au perindat multe generații strălucite, multe mari personalități , printre care Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu, Ionel Teodoreanu, Nicolae Labiș, Ghoerghe Asachi, Alexandru Philippide, Gr.T.Popa, Petru Poni, etc.

Mihail Sadoveanu (născut la data 5 noiembrie 1880 la Pașcani și decedat la data de 19 octombrie 1961 în localitatea Vânători, județul Neamț) a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic român. Este considerat unul dintre cei mai importanți prozatori români din prima jumătate a secolului al XX-lea. Opera sa se poate grupa în câteva faze care corespund unor direcții sau curente literare dominante într-o anumită epocă: o primă etapă semănătoristă, cea de început, a primelor încercări, nuvele și povestiri, o a doua mitico-simbolică, din perioada interbelică (reflectată în romane precum Creanga de aur sau Divanul persian), precum și o ultimă fază care corespunde realismului socialist, în acord cu perioada socialist-comunistă la care Sadoveanu va adera ideologic. După anul 1947, scrisul său virează spre ideologia noului regim comunist, publicând opere afiliate curentului sovietic al realismului socialist, celebre fiind romanul Mitrea Cocor sau cartea de reportaje din URSS Lumina vine de la Răsărit. Ca recompensă pentru această orientare, devine președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale, funcția politică maximă ocupată de un scriitor român în timpul regimului comunist și se bucură de toate privilegiile ce decurgeau din aceasta.

European exhibition of creativity and innovation 

Expozitia europeană a creativitătii si inovării

EUROINVENT - Iași - România

Expozitia europeană a creativitătii si inovării EUROINVENT, este o expoziție internațională și cel mai amplu eveniment de acest fel din sud-estul Europei.Expoziţia este organizată de Forumul Inventatorilor Români, în colaborare cu Centrul de Informare EUROPE DIRECT Iaşi, prin structura sa gazdă, Asociaţia pentru Ecologie şi Dezvoltare Durabilă, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” si Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, în parteneriat cu Universitatea de Arte „George Enescu” si Uniunea Artistilor Plastici. 

Jeton - Terasa Inginer Bejan - Jassy - 5 unități

Grigore Bejan (1865 – 1948) a fost un inginer și filantrop român din Iași. Fost ofițer de infanterie, a urmat studii de inginerie la Școala Politehnică a Universității Libere din Bruxelles, unde a obținut diploma de inginer, în anul 1894. Revenind în România, a fost unul din colaboratorii lui Anghel Saligny la construcția Podului de la Cernavodă. Inginerul Grigore Bejan a fost interesat de problemele legate de dezvoltarea și modernizarea orașului Iași, realizând în 1896 pentru Primăria Municipiului Iași un studiu pe tema sistematizării orașului. El a fost proprietarul unor mari suprafețe de teren în Iași, de o parte și de alta a Bulevardului Elisabeta, de la Râpa Galbenă spre Păcurari, precum și pe dealul Galata, spre comuna Miroslava.

Jeton - Terasa Inginer Bejan - Jassy - 30 unități

Pe terenul de lângă Esplanada Elisabeta a construit în anul 1897 un hotel cunoscut sub numele de Hotelul Bejan, un hotel modern cu mai multe etaje, care avea și o terasă de unde ne parvin jetoanele aplicate aici. Terenul pe care era situat hotelul ar corespunde astăzi zonei situate în dreptul aripii stângi a esplanadei, parțial ocupat de căminul Akademos al universității ieșene. În perioada interbelică, camerele de la mansard hotelului deveniseră un loc recunoscut al prostituției ieșene.  Hotelul a funcționat până la cutremurul din noiembrie 1940 când, datorită importantelor avarii suferite, a fost demolat.

Municipiul Iași este reședința județului Iași și principalul centru urban din nord-estul României. Orașul a fost capitala Moldovei în perioada 1564 - 1859, una dintre cele două capitale ale Principatelor Unite între 1859 - 1862 și capitala României între 1916 - 1918. Conform datelor recensământului din anul 2011 municipiul Iași număra 263410 locuitori și era astfel al patrulea oraș ca mărime din România. Orașul este centrul cultural, economic și academic al Moldovei. Peste 60000 de studenti trec pragul universităților din oras. Aici a fost fondată și funcționează prima universitate din România, Universitatea Al.I. Cuza, astăzi una dintre cele mai prestigioase instituții academice din țară, precum și alte patru universități publice și șapte particulare. Orașul Iași a fost menționat pentru prima oară într-un privilegiu comercial emis în 1408 de către domnul Moldovei, Alexandru cel Bun. Totuși, deoarece existau clădiri mai vechi de această dată (spre exemplu presupusa Biserică armeană construită în anul 1395), se crede că orașul este mult mai vechi, cel puțin cu câteva decenii înainte de această dată. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală, iar dedesubt pozele câtorva clădiri inconfundabile pentru arhitectura orașului Iași, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.

Castelul Sturdza

Clădirea Prefecturii

Clădirea Primăriei

Palatul Culturii

Biserica Trei Ierarhi 

Turnul Vama veche

Catedrala mitropolitană

Grădina botanică

Mănăstirea Hadâmbu

Parcul Copou

Turnul mănăstirii Golia

Casa Dosoftei

Catedrala romano catolică - Sfânta Maria regina

Palatul Braunstein

Trimiteri poștale ilustrate

Iași este un județ în Moldova, cu reședința în orașul cu același nume. Orașul Iași își trage numele de la vechiul trib al iașilor. Județul Iași se întinde pe o suprafață de 5476 kilometri pătrați și numără aproximativ 826000 de locuitori. Județul are următoarele subdiviziuni administrative; 2 municipii - Iași și Pașcani, 3 orașe - Târgu Frumos, Hârlău, Podu Iloaiei și 92 de comune. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală, harta județului Iași, iar dedesubt pozele câtorva locuri de vizitat în acest județ.  

Conacul Negruzz - Voinești

Podgoria Cotnari

Palatul Alexandru Ioan Cuza - Ruginoasa

 Rezervația naturală - Parcovaci

Muzeul arheologic Cucuteni

Trimiteri poștale ilustrate - Pașcani 

___________ooOoo____________

INSEMNE MILITARE STRĂINE

Câțiva epoleți de la uniforma militară

a armatei Republicii Moldova

Câteva vignete de pe certificate financiare englezești

Detaliu vignetă de pe un certificat financiar american

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 23.11.2014