Epaminonda's Blog.....: MONEDE DE COLECȚIE BULGARIA

Moneda de colecţie de mai sus o celebrează pe Sfânta Fecioară Maria, născătoare de Dumnezeu. Aversul monedei prezintă o reproducere după o icoană cu chipul Maicii Domnului, iar reversul prezintă emblema Băncii naționale bulgare (vezi imaginea de mai jos).

Moneda are următoarele caracteristici tehnice; valoarea – 20 leva, data emiterii – 19.12.2011, seria – iconografie bulgară, forma - rotundă, diametrul – 13,92 milimetri, greutatea – 1,55 grame, metalul – aur, calitate – proof, tirajul – 6000 de exemplare, designeri – Ivan Todorov și Todor Vardzhiev.

Maica Domnului sau Fecioara Maria a fost, conform scrierilor Noului Testament, mama lui Iisus din Nazaret (Hristos). În momentul conceperii lui Iisus Hristos, fapt ce i-a fost revelat de către Arhanghelul Gabriel, ea era logodnica lui Iosif din Nazaret. În tradiția creștină ortodoxă, catolică, anglicană și luterană, precum și în cea musulmană, a rămas prin minune fecioară în timpul conceperii și nașterii lui Iisus.

Moneda de colecţie de mai sus o celebrează pe Sfânta Petka. Aversul monedei prezintă o reproducere după o icoană cu chipul Sfintei Petka, iar reversul prezintă emblema Băncii naționale bulgare. Moneda are următoarele caracteristici tehnice; valoarea – 100 leva, data emiterii – 10.10.2012, seria – iconografie bulgară, forma - rotundă, diametrul – 24 milimetri, greutatea – 8,64 grame, metalul – aur, calitate – proof, tirajul – 2500 de exemplare, designer – Vanya Dimitrova.

Sfânta Petka este aceiași cu Sfânta Cuvioasă Parascheva de la români. Aceasta femeie cu adevarat mare si vestită, pe numele ei Parascheva, s-a nascut într-un sat al Traciei, numit si din vechime si acum Epivata. Parintii ei erau din neam mare si bun, bogati, dar cel mai mult îi imbogatea drept cinstirea lui Dumnezeu si mandria de a fi si a se numi crestini. Dupa implinirea varstei de 10 ani, a inceput sa mearga deseori la biserica unde a ascultat pentru prima data cuvintele: "Cel ce voieste a veni dupa Mine, sa se lepede de sine si sa ridice crucea sa si sa urmeze Mie".O data, la iesirea din biserica, întâlnind un sarac, ascunzându-se de maica sa, si-a dezbracat hainele stralucite si luminate pe care le purta si i le-a dat lui, ea imbracandu-le pe cele ponosite ale saracului. Dupa ce a venit acasa si au vazut-o parintii într-un astfel de chip, s-au îngrozit si au batut-o, ca sa nu mai faca asa. Ea însa nu numai de doua ori, ci de trei ori, si de multe ori, se zice ca dezbracând hainele sale, le-a dat saracilor, întru nimic socotind pentru aceasta, ocarile, îngrozirile si nesuferitele batai ale parintilor. Apoi fiindca nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, fara stirea parintilor si al celor de un sânge cu ea, si a multimii slugilor, a ajuns la Constantinopol si apoi la Iraclia din Pont, calatorind numai pe jos. Parintii au cautat-o, dar fara succes. La Iraclia din Pont, intr-un sfant locas, intrand cu bucurie duhovniceasca, s-a asezat pe pamânt si l-a udat cu lacrimi; apoi s-a sculat si prin ruga sa umplându-se de har, cinci ani întregi a petrecut cu rabdare aici. Intr-un tarziu i se indeplineste ruga si ajunge la Ierusalim, bucuroasa ca merge pe pamantul unde "si blândele picioare ale Mântuitorului meu Hristos au calcat". Multi ani rabdând în mânastirea saracacioasa a calugaritelor de la Ierusalim, implinind al douazeci si cincilea an al vârstei, a plecat la Ioppe ca mai apoi sa ajunga la Constantinopol si apoi Calicratia, unde isi gaseste sfarsitul pamantesc. Dupa ce moastele sale s-au depus la biserica din sat, a inceput a se produce multe minuni. Se vindecau schiopi, surzi, ciungi, ologi si tot felul de boli aducatoare de moarte. Neputinta nevindecata se indeparta doar prin atingerea raclei in care erau depuse sfintele moaste. Sfintele moaste ale cuvioasei Parascheiva au odihnit diferite perioade de timp in cetatea Târnovei, la Belgrad si apoi la Constantinopol. Izvoarele istorice spun ca domnitorul Moldovei, Vasile Lupu, a cumparat de la sultanul Murad al IV-lea al Constantinopolelui, pentru suma de 290 si apoi inca 300 pungi cu aur, sfintele moaste ale cuvioasei, pe care le-a adus la Iasi. Toata povestirea aceasta a stramutarii este zugravita pe peretele de sud al bisericii Sfintilor Trei Ierarhi, unde se afla depuse sfintele moaste ale cuvioasei. In sedinta sa din 28 februarie 1950, Sfantul Sinod al Bisericii noastre a hotarat canonizarea unor sfinti romani, precum si generalizarea cultului unor sfinti ale caror moaste se gasesc in tara noastra. Hotararea respectiva a fost transpusa in fapta in cadrul unor mari festivitati bisericesti in cursul lunii octombrie 1955. In cazul Cuvioasei Parascheva, generalizarea cultului ei s-a facut in catedrala mitropolitana din Iasi, la 14 octombrie 1955, in prezenta a numerosi ierarhi romani, precum si a unor reprezentanti ai Bisericilor ortodoxe rusa si bulgara.

Moneda de colecţie de mai sus o celebrează pe Sfinții împărați Constnatin și Elena. Aversul monedei prezintă o reproducere după o icoană cu chipul Sfinților împărați Constantin și Elena, iar reversul prezintă emblema Băncii naționale bulgare. Moneda are următoarele caracteristici tehnice; valoarea – 100 leva, data emiterii – 18.05.2013, seria – iconografie bulgară, forma - rotundă, diametrul – 24 milimetri, greutatea – 8,64 grame, metalul – aur, calitate – proof, tirajul – 200 de exemplare, designer – Mihaela Kamenova.

Sfintii împărați Constantin si Elena, sunt pomeniti in Biserica Ortodoxa annual, în data de 21 mai . Sarbatoarea Sfintilor Constantin si Elena este strans legata de taina si puterea Sfintei Cruci – semnul central al religiei crestine. Această sărbătoare îi evocă pe împăratul Constantin cel Mare și pe mama sa, Elena. Aceasta este sărbătoarea de hram a Catedralei Patriarhale din București. Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus, născut în anul 272 sau 274 și decedat în anul 337, cunoscut sub numele de Constantin I sau Constantin cel Mare, a fost împărat roman între anii 306 și 337, devenind conducător al întregului Imperiu Roman după înfrangerea lui Maxentiu și a lui Liciniu. Legenda spune că în toamna anului 312, în ajunul luptei cu Maxentiu, Constantin a zărit pe cer, în plină zi, o cruce strălucitoare, deasupra soarelui, ce avea inscriptia: “in hoc signo vinces” – “prin acest semn vei birui”; iar pe timpul nopții i s-a arătat în vis însusi Iisus Hristos, cu semnul crucii, cerându-i să pună acest semn sfânt pe steagurile soldaților săi, urmând sa fie protejat în focurile bătăliei. Constantin a procedat întocmai după aceste semne și a câștigat bătălia. Împarateasa Elena – Flavia Iulia Helena (aproximativ 248 – 329) a fost căsătorită cu generalul roman Constantinus Chlorus, fiind mama împaratului Constantin cel Mare. A fost o femeie deosebit de credincioasă și cunoscută pentru piosenia ei. A înfăptuit pelerinajul în Palestina și în provinciile răsăritene, fiindu-i atribuite găsirea moaștelor Sfintei Cruci a lui Hristos și aflarea rămășitelor celor trei magi. Legenda spune ca in timp ce era in pelerinaj, a vazut niste oameni ce duceau un mort pe o colina unde erau 3 cruci. Acestia il apropiau de fiecare dintre ele. Ajungand la ultima cruce, mortul a înviat și astfel s-a descoperit crucea pe care a fost rastignit Hristos.

***

SLOGANURI

ELECTORALE COMENTATE

de Laurențiu Ghiță - București

VICTOR PONTA

„Președintele care unește”

Sloganul i se potrivește,
Căci nu exprimă-o nerozie:
Într-adevăr, îi reunește
... Pe pesediști, în pușcărie!

KLAUS IOHANNIS

„România lucrului bine făcut”

Mesajul ne va inspira,
Și poate ne mai domolește,
Știind că s-ar putea fura
Și-organizat, curat, nemțește.

____________xxx____________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL HUNEDOARA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Centenarul Muzeului județean Hunedoara - Dva 100

MDCCCLXXXII - Deva - MCMLXXXII (1882 - 1982)

Muzeul Civilizației Dacice și Romane (în trecut Muzeul Județean Deva, continuator al Societății de Istorie și Arheologie a Comitatului Hunedoara) este un muzeu județean aflat în Deva, județul Hunedoara, România. Este organizat în trei secții: istorie, științele naturii și artă, fiind în posesia unor bunuri culturale clasate în tezaurul patrimoniului cultural național. Sediul Muzeului Civilizației Dacice și Romane se află în palatul Magna Curia, sau castelul Bethlen, care este cea mai veche clădire monument istoric din Deva ce s-a păstrat. Edificiul, care are un pronunțat aspect baroc, a suferit ultimele transformări ce îi dau înfățișarea de astăzi în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Inițial, palatul Magna Curia a fost ridicat în stil renascentist în anul 1621 de către Gabriel Bethlen (de unde și denumirea „Castelul Bethlen”) pornind de la casa existentă care a fost construită în anul 1582 de către căpitanul garnizoanei cetății Deva, Francisc Geszty. Vestigiile arheologice descoperite pe teritoriul comitatului Hunedoara necesitau de multă vreme crearea unei instituții menite să le depoziteze, să le întrețină și să le pună în valoare. În anul 1880 s-a înființat Societatea de Istorie și Arheologie a Comitatului Hunedoara, care după doi ani, în 1882, reușește să fondeze o colecție de antichități. Din anul 1890 colecțiile au fost amenajate în șase clase ale „Școlii de Științe Exacte din Deva” (actualul Colegiu național Decebal). Toate secțiile Muzeului Civilizației Dacice și Romana sunt găzduite de palatul Magna Curia cu excepția secției de artă care este găzduită de aripa dreaptă a Palatului Prefecturii. Muzeul găzduiește colecții de arheologie din perioadele: preistorică, dacică, romană, premedievală și medievală timpurie, colecții numismatice, colecții de artă decorativă, de etnografie (costume populare, unelte, ceramică de Botiza, icoane pe sticlă), colecții de științe naturale (botanică, paleontologie, etc.) și o bibliotecă de aproximativ 40000 de volume.

Întreprinderea minieră Aninoasa

Aninoasa este un oraș în judeţul Hunedoara, România. Are o populație puţin peste 5000 de locuitori, fiind declarat oraș în 1989. Orașul Aninoasa este un oraș destul de sărac, foarte aproape de Petroșani. În fapt, Aninoasa poate fi considerată un fel de comună suburbană, un fel de satelit al acestuia, sau al Vulcanului, un alt municipiu vecin. Sus am postat stema actuala şi o poză reprezentând intrarea în Aninoasa.

În Aninoasa, multă vreme, s-a exploatat cărbune. Acum, însă, nu mai este cazul, mina fiind închisă în urma reformelor începute în 1997. Exploatarea carbonifera de la Aninoasa si-a inceput activitatea in 1890, cand geologii au confirmat ca exista carbune de calitate in Valea Jiului. in 1854 legea austriaca a minelor impune aparitia primelor societati miniere. O astfel de societate numita "Societatea Brasoveana", care a primit concesiuni miniere in Valea Jiului, a deschis in anul 1890 mina "Aninoasa" din perimetrul comunei Iscroni fiind amplificata mereu. Se exploateaza zacamintele de carbuni, care se prelucreaza in localitatea Vulcan. Prima localitate pe Jiul de Vest este Iscroni - veche asezare fondata, se spune, de colonisti plecati din Rau Barbat, de unde si vechea denumire a localitatii Barbatenii de Jos. Din punct de vedere al organizarii administrative-teritoriale, pana in anul 1968 orasul a fost organizat in doua comune: Aninoasa si Iscroni. in anul 1989 Aninoasa a primit statutul de oras, datorita importantei economice pe care o are in economia Vaii Jiului. Primele lucrari de prospectiune in bazin se pare ca se realizeaza incepand din anul 1835, moment in care se afirma prezenta carbunelui de buna calitate. In 1854 legea austriaca a minelor impune aparitia primelor societati miniere. O astfel de societate numita "Societatea Brasoveana", care a primit concesiuni miniere in Valea Jiului, a deschis in anul 1890 mina "Aninoasa" din perimetrul comunei Iscroni. O galerie s-a inceput in malul de vest al vaii, in zacamant principal, la cota 670 m si s-a continuat pana ce a traversat toata coama dealului si a ajuns in Valea Piscului. In coasta de est a vaii s-a sapat o alta galerie la orizontul "Dalja". Pentru a scoate productia de la Aninoasa, "Societatea Brasoveana" va instala in 1892 un funicular de 4200 m lungime, pana la mina "Petrosani-Vest", actionat de o masina cu aburi, construita de uzinele "Obach" din Viena, iar in 1914 un al doilea funicular paralel cu primul. Din anul 1894 mina Aninoasa va trece in proprietatea societatii Salgotarjan cu sediul la Budapesta, prin falimentul "Societatii Brasovene". Dupa 1 decembrie 1918, mina Aninoasa a intrat in componenta "Societatii Petrosani", societate cu capital romanesc ce va prelua toate exploatarile din Valea Jiului, in perioada interbelica. Sus este ceea ce a mai rămas din Exploatarea miniera Aninoasa. Trist...!

Set 2 medalii 750 de ani de la prima

atestare documentară a Orăștiei 1224 - 1974

Orăștie, mai demult Oroșteiu, este un municipiu situat în județul Hunedoara, România, care are o populație de aproximativ 18000 de locuitori.Prima atestare documentară a acestui oraș este din anul 1224. Sus am postat stemele interbelică și actuală dar și câteva monumente de cultură și arhitectură ale municipiului Orăștie.

Clădirea Primăriei

Catedrala ortodoxă

Statuia lui Burebista

Monumentul Sabia lui Decebal

Insigna - Lupeni 1977 - 1997

Lupeni (în germană Schylwolfsbach, în traducer "Pârâul Lupului pe Jiu") este un municipiu din judeţul Hunedoara, cu o populaţie de aproximativ 30000 de locuitori. Așezarea este atestată documentar din anul 1770, dar există mărturii ale existenței oamenilor în această zonă încă din Comuna Primitivă, fapt dovedit de descoperirile în peștera din muntele Straja-Lupeni, unde s-au găsit obiecte vechi de ceramică. Sus am postat stema localităţii şi o cladire inconfundabilă - Palatul cultural "Minerul" din Lupeni.

În perioada 1 – 3 august 1977, deci în plină perioadă comunistă în Valea Jiului a avut loc o grevă a minerilor, cea mai mare grevă minerească de după marea grevă din anul 1929. Iată condițiile care au aprins confilctul mineresc din Valea Jiului; La scurt timp după mișcarea pentru drepturile omului Charta 77, inițiată în Cehoslovacia, un protest similar a fost organizat și în România de către dizidentul Paul Goma. La 23 martie 1977, minerul Dumitru Blaj a plecat la București pentru a semna apelul lui Goma. Nota sa adresată scriitorului a fost citită ulterior la Radio Europa Liberă, și ca urmare Blaj a fost criticat în fața colectivului de muncă, degradat pe post de vagonetar, apoi supraveghetor la un depozit de lemne. El a murit în anii ’80 în circumstanțe dubioase. Pe data de 30 iunie 1977 a fost adoptată Legea nr. 3 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, care interzice plata simultană a salariului și pensiei de invaliditate (erau mulți mineri care au ieșit la pensie cu grad de invaliditate III, și mai lucrau în mină), și prevedea schimbarea limitei de vârstă de pensionare a minerilor de la 50 la 52 de ani. Tot în aceeași perioadă programul de lucru a fost mărit de la 6 la 8 ore.

Minerii erau nemulțumiți și de aprovizionarea proastă cu bunuri de consum, de munca prelungită peste program (inclusiv duminicile), de condițiile de locuit și trai precare. Pe data de 14 iulie 1977, minerul Gheorghe Dumitrache a trimis un memoriu Comitetului Central al Partidului Comunist Român, Ministerului Minelor și Televiziunii Române, dar nu i s-a răspuns imediat. A fost arestat după încetarea grevei din august, și condamnat la doi ani de închisoare pentru „instigare și ultraj la bunele moravuri.” Greva a constat în deșteptarea minerilor din toate cele 10 exploatări miniere ale Văiii Jiului și organizarea de mitinguri, în care minerii și familiile lor își prezentau nemulțumirile. Cel mai mare miting a fost cel din curtea minei Lupeni unde au participat între 10000 și 90000 de oameni, numărul depinde de cine a numărat. Liderii greviștilor au fost muncitorii Constantin Dobre și Gheorghe Maniliuc, dar și inginerul Jurcă, care mai târziu s-a retras. Din București au fost trimiși să poartă tratative doi reprezentanți de frunte ai puterii: secretarul C.C. al P.C.R. – Ilie Verdeț, Gheorghe Pană - președintele Consiliului Central al Uniunii Generale a Sindicatelor din România și ministru al muncii, și Constantin Băbălău - ministrul minelor, petrolului și geologiei. Sunt informmații neverificate precum că oamenii de la București ar fi fost un pic și bruscați. Între timp, se infiltrează în zonă și oamenii Securității, dar sunt deocamdată pe poziție de așteptare. Autoritățile întăresc paza obiectivelor importante din zonă, în mod deosebit a depozitelor de arme. La insistența greviștilor, Verdeț îl sună prin telefon pe Ceaușescu, aflat în concediu pe litoral, care până la urmă vine la Lupeni. Când Ceaușescu ajunge în curtea Minei Lupeni, numărul participanților la manifestație se dublează.

Atmosfera este tensionată, dar sunt totuși voci în mulțimea care la sosirea primului om al țării strigă „Ceaușescu și minerii!”, dar treptat se aud lozinci din ce în ce mai ascuțite, ca „Lupeni '29!” (aluzie la greva din 1929), „Jos burghezia proletară!”. Constantin Dobre citește în fața lui Ceaușescu revendicările minerilor, constând din 26 de puncte cu caracter tipic sindicalist, referitoare la programul de lucru, norme, pensii, aprovizionare, locuințe, investiții. Ceaușescu prezent la fața locului timp de circa 3 ore, la început se arată refractar, la care greviștii vociferează, se aud de câteva ori huiduieli, fluierături, se scandează chiar „Jos Ceaușescu!”. El cedează până la urmă, mai ales după ce gardul depozitului de lemne se prăbușește brusc sub greutatea minerilor urcați pe el, producând un zgomot infernal și speriind pe cei prezenți. Ceaușescu promite să îmbunătățească condițiile de muncă și de trai ale minerilor, și în final este aplaudat. Un miner tânăr entuziasmat (poate un om al partidului sau Securității) a propus ca lui Nicolae Ceaușescu să-i fie atribuit titlul de „miner de onoare”. După o asemenea dezamorsare a situației, secretarul general - obosit și epuizat și el - părăsește locul în mijlocul escortei sale. Unele dintre revendicările minerilor s-au pus în aplicare, situația se părea că intră în normal, dar un ochi avizat putea observa că au început să se înăsprească măsurile de supraveghere, pază și securitate a tuturor minelor, inclusiv dislocarea în zonă a unor unități militare, chiar blindate.

Nu peste mult timp au început represaliile împotriva instigatorilor; Capii mișcării greviste au primit închisoare de până la 5 ani de zile pentru următoarele motive; ultraj, vătămare corporală, apologia infracțiunilor, ofensă adusa autorității și lovire. Pentru majoritatea condamnaților la închisoare, pedeapsa a trebuit ispășită la un loc de muncă în afara Văii Jiului, deci deportare și muncă corecțională. Au fost siliți să părăsească domiciliul și să se mută într-o localitate desemnată de autorități cel puțin 300 de greviști, împreună cu familiile lor. Au fost concediați între 2000 - 4000 de mineri. După terminarea pedepsei, cei mai mulți au rămas sub stricta supraveghere a Securității, și hărțuiți ani lungi după evenimente. agenți ai Securității au fost angajați ca muncitori în mine, în scop de culegere de informații, supraveghere și chiar intimidare fizică. Au fost detașați sau angajați în întreprinderile miniere din zonă foști delincvenți de drept comun. Pentru a suplimenta lipsa de forță de muncă, au fost trimiși să lucreze la exploatările miniere și militari în termeni.

Insigna - Raliul Dunării - Dacia * Deva - Hunedoara 1980

Raliul automobilistic este întrecere de regularitate și rezistență, organizată pe parcursul a sute sau mii de kilometri pe drumuri cu diferite dificultăți, deschise traficului rutier obișnuit.

Insigna - Raliul Dunării - Dacia * Deva - Hunedoara 1980 - Ediția XV

Cu ocazia raliurilor automobilistice se testează calitățile piloților dar și calitățile mașinilor înscris în competiție.

Insigna - Raliul Dunării - Dacia * Deva - Hunedoara 1981 - Ediția XVIâ

Raliurile automobilistice sunt competiții sportive foarte gustate de către publicul larg. Județul Hunedoara are o mare tradiție în organizarea de raliuri automobilistice.

Deva este un municipiu și reședință a județului Hunedoara, România. Are o populație de aproximativ 57000 de locuitori. S-a presupus că numele Deva este în legătură cu anticul cuvânt dac dava, care însemna „cetate”. Alte teorii susțin că numele s-ar trage de la o legiune romană care s-a transferat pe locul actualului municipiu de la Castrum Deva. Există argumente de ordin lingvistic care arată că toponimul Deva provine din cuvântul slav deva, care înseamnă „fecioară”.Prima atestare documentară a existenței localității Deva datează din anul 1269, fiind menționată prin cuvintele latine Castro Dewa. Pe hărțile medievale ea apare fie sub numele de Deva sau Dewan. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Deva, iar dedesubt pozele câtorva monumente reprezentative pentru arhitectura locală, precum și câteva vederi poștale.

Cetatea

Clădirea Prefecturii

Clădirea Primăriei

Trimiteri poștale Deva

Trimiteri poștale ilustrate Petroșani

Județul Hunedoara este situat în provincia istorică Transilvania, România, pe cursul mijlociu al râului Mureș, în vecinătatea Munților Apuseni. Specific acestui județ este faptul că își are reședința în municipiul Deva și nu în Hunedoara. Județul se întinde pe o suprafață de 7063 kilometri pătrați și numără aproximativ 486000 de locuitori. Ca subdiviziuni administrative județul este compus din 7 municipii - Deva, Brad, Hunedoara, Lupeni, Orăștie, Petroșani și Vulcan, 7 orașe - Aninoasa, Călan, Geoagiu, Hațeg, Petrila, Simeria, Uricani și 55 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Hunedoara, dedesubt pozele câtorva locuri de vizitat în acest județ.