Epaminonda's Blog.....: Ro - M

CELE MAI RECENTE

MONEDE COMEMORATIVE

(JUBILIARE) EMISE DE CĂTRE

1. În data de 14 aprilie 2000 Banca Națională a României a lansat în circuitul numismatic o monedă de aur dedicată Aniversării a 150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. Aversul monedei prezintă stema României, o pană de scris, semnătura lui Eminescu și înscrisurie “ROMÂNIA”, “2000 lei” și “anul 2000”. Reversul monedei prezintă portretul lui Eminescu și înscrisurile “150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu” și „1850 – 2000”.

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele: valoare nominală - 2000 lei; data emiterii – 14 aprilie 2000; material – aur; puritate – 99,9%; greutate – 31,103 grame; formă - rotundă; diametru - 35 milimetri; calitate - proof; margine – netedă, tiraj – 1500 exemplare.

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literature română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

2. În data de 27 septembrie 2004 Banca Națională a României a lansat în circuitul numismatic o monedă de argint dedicată Împlinirii a 140 de ani de la înfiinţarea Universităţii din Bucureşti. Aversul monedei prezintă în partea stângă: stema României, valoarea nominală ,,500 LEI'', anul emisiunii ,,2004'' şi inscripţia ,,ROMANIA'' gravată de-a lungul unei linii verticale. În partea dreaptă este amplasată o compoziţie grafică simbolizând cultura şi ştiinţa, în interiorul căreia figurează sigla Universităţii din Bucureşti. Deasupra şi dedesubtul compoziţiei grafice sunt gravate două elemente ornamentale. Pe reversul monedei sunt redate, trei elemente grafice principale, şi anume: bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, întemeietorul Universităţii din Bucureşti, una dintre stemele domnitorului şi imaginea clădirii universităţii. Sub bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza este reprodusă semnătura în facsimil a acestuia. De asemenea mai regăsim un element ornamental situat între bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi stema acestuia. Inscripţiile ,,UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI'' şi ,,140 DE ANI'' sunt gravate circular, în partea superioară a monedei. Sub clădirea Universităţii din Bucureşti este amplasată orizontal inscripţia ,,INTEMEIATA LA 1864 DE AL. IOAN CUZA''.

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele: valoare nominală - 500 lei; material – argint: puritate – 99,9%; greutate – 31,103 grame; formă - rotundă; diametru - 37 milimetri; calitate - proof; margine – netedă, tiraj – 500 exemplare și preț unitar de vânzare fără TVA – 810 lei.

Alexandru Ioan Cuza (născut la 20 martie 1820 în Bârlad şi decedat la 15 mai 1873 în Heidelberg, Germania) a fost primul domnitor al Principatelor unite şi al statului naţional România. Acesta a participat activ Revoluţia de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859, a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se astfel unirea celor două ţări române. Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii, pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un singur guvern. După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), iniţiază importante reforme interne: secularizarea averilor mânăstireşti, reforma agrară, reforma învăţământului, care au fixat un cadru modern de dezvoltare al ţării. Întâmpinând rezistenţă din partea guvernului şi a Adunării Legiuitoare, alcătuite din reprezentanţi ai boierimii şi ai marii burghezii, precum şi a bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza formează, în 1863, un guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor mânăstireşti şi dizolvă Adunarea Legiuitoare. În acelaşi an, Cuza supune aprobării poporului, prin plebiscit, o nouă constituţie şi o nouă lege electorală, menită să asigure parlamentului o bază mai largă, şi decretează legea rurală concepută de Kogălniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost conceput codul civil şi cel penal, legea pentru obligativitatea învăţământului primar şi au fost înfiinţate primele universităţi din ţară, respectiv cea de la Iaşi, care azi îi poartă numele, şi cea de la Bucureşti. Tot în această perioadă a fost organizată şi armata naţională. Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliţie a partidelor vremii, denumită şi Monstruoasa Coaliţie, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacţionat astfel faţă de manifestările autoritare ale domnitorului.

Universitatea din București este o instituție de învățământ superior de stat din Bucuresti, fiind fondată de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, prin Decretul domnesc nr. 765 din data de 4 / 16 iulie 1864, care a divizat Colegiul Sfântul Sava (existent) în Universitatea București și actualul Colegiu Sfântu Sava. La începuturi Universitatea București reunea într-un singur corp Facultățile de Drept, Științe și Litere. Universitatea București este considerată ca succesoare a structurilor de învăţământ superior inaugurate de Academia Domnească (1694). Clădirea centrală a Universității București a fost ridicată pe fostul amplasament al Mănăstirii Sfântul Sava, după planurile arhitectului Alexandru Orăscu iar piatra de temelie a construcției a fost pusă în data de 19 octombrie 1857, ca urmare a insistențelor depuse de către caimacanul Alexandru D. Ghica, în prezența reprezentanților marilor puteri, atașați la București. Sus am postat logo-ul si o poza cu sediul central al Universitătii din Bucuresti.

3. În data de 12 septembrie 2011 Banca Națională a României a lansat în circuitul numismatic o monedă de aur dedicată Aniversării a 625 de ani de la urcarea pe tron a domnitorului Mircea cel Bătrân. Aversul monedei prezintă suprapus parţial peste un cerc haşurat, un grupaj de elemente de design format din: inscripţiile „ROMANIA“ şi „200“, un fragment din imaginea mănăstirii Cozia, anul de emisiune „2011“, valoarea nominală a monedei „200 LEI“ şi stema României. Reversul monedei prezintă portretul domnitorului Mircea cel Bătrân într-un medalion oval şi inscripţia în arc de cerc „MIRCEA CEL BATRAN 1386 - 1418“ pe un fundal care sugerează un ornament mural de pe biserica mănăstirii Cozia.

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele: valoare nominală - 200 lei; material – aur; puritate – 99,9%; greutate – 15,551 grame; formă - rotundă; diametru - 27 milimetri; calitate - proof; margine – netedă, tiraj – 250 exemplare și preț unitar de vânzare fără TVA – 4360 lei.

Mircea cel Bătrân (născut în anul 1355 şi decedat la data de 31 ianuarie 1418), voievod al Ţării Româneşti între 23 septembrie 1386 – noiembrie 1394 sau mai 1935, şi încă odată între ianuarie 1397 – 31 ianuarie 1418, a fost un domnitor al Ţării Româneşti. El a fost fiul lui Radu I şi fratele lui Dan I pe care l-a urmat la tron după moartea acestuia. În actele oficiale apare ca „În Hristos Dumnezeu, binecredinciosul şi de Hristos iubitorul şi singur stăpânitorul, Io Mircea mare voievod şi domn....”. În istoriografia română apare şi sub numele Mircea cel Mare.

Mănăstirea Cozia, este o ctitorie a lui Mircea cel Bătrân, fiind situată lângă râul Olt. Paul de Alep, în jurnalul călătoriei sale în Ţara Românească între 21 august 1656 şi 13 octombrie 1658 spunea dspre Cozia: „În limba lor înţelesul numelui acestei mănăstiri, Cozia este „fortăreaţă de pământ din pricina nenumăraţilor munţi din această ţară”. A fost construită, conform legendei, în apropierea altei mănăstiri construită de Negru Vodă. Este inaugurată la 18 mai 1388, prin hrisovul voievodului Mircea cel Batrân care spunea: „...a binevoit domnia mea să ridic din temelie o mănăstire la locul numit Călimăneşti pe Olt, care a fost înainte satul boierului domniei mele Nan Udobă.” Hrisovul este totodată şi actul de atestare a localităţii Călimăneşti, pe teritoriul căreia se află. Pictura interioară este făcută între anii 1390 - 1391. Mircea cel Bătrân s-a preocupat permanent de înzestrarea şi înfrumuseţarea mănăstirii prin întărirea drepturilor de proprietate asupra mai multor sate şi moşii.

***

PLĂCINȚELE (Aforisme)

de Vasile Plăcintă - Republica Moldova, născut 1949

Durerea era atât de aproape, încât o atingea cu mâinile.
Atâta timp cât există Dumnezeu, nu sunt singur pe lume.
Singura originalitate a ţăranului, i-a mai rămas...transpiraţia.
Ca ministru – nu dau doi bani pe el, dar câţi i-au dat mită?
Talentul dacă îl laşi de capul lui, până la urmă...se va ridica la cap.

___________xxx___________

O MEDALIE ȘI CÂTEVA
INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Emblema de onoare a Forțelor Navale Române

Emblema de onoare a Forțelor Navale se conferă prin ordin de către Șeful Satului Major al Forțelor Navale pentru fapte deosebite care au contribuit la ridicarea prestigiului Armatei României, pentru fapte de eroism, pentru îndeplinirea ireproșabilă a misiunilor sau pentru obținerea de rezultate deosebite în procesul de instruire. Distincția se conferă personalului militar și civil, structurilor Armatei României, rezerviștilor, veteranilor de război, precum și militarilor și structurilor militare străine din forțele navale. Pe aversul acestei embleme este reprezentat însemnul heraldic al Statului Major al Forțelor Navale, înalt de 35 mm, înconjurat de o cunună de lauri deschisă, lată de 10 mm. În deschiderea cununii de lauri este dispusă central o cruce. Deasupra cununii de lauri este dispusă central plăcuţa superioară, cu dimensiunile 20 mm x 10 mm, pe care este înscris, în relief, cu majuscule, cuvântul „ONOARE”. Pe reversul emblemei este reprezentată aceeaşi cunună de lauri, cu o cruce în deschiderea acesteia. Cuvântul „ONOARE“ este scris şi pe reversul plăcuţei superioare, în relief, cu acelaşi tip de caractere. Pe reversul emblemei, central, este scris în relief cu majuscule, cu litere înalte de 3 mm, următoarea denumire: EMBLEMA DE ONOARE A FORTELOR NAVALE.

Emblemă șapcă poștaș

Poşta de pe meleagurile româneşti este cunoscută încă din Evul Mediu. Ea a fost înfiinţată din nevoia de a transmite poruncile voievozilor pâna la limitele teritoriului aflat în stapânirea lor. Curierii domnului se slujeau de cai, pe care locuitorii satelor şi oraşelor tranzitate erau obligaţi să-i pună la dispoziție. Primul document privind existenţa serviciilor poştale pe teritoriul ţării noastre este "Hrisovul" dat de domnitorul Mircea cel Batrân, în anul 1399, la Giurgiu. Prin acesta, localităţile erau obligate să pună la dispoziţia curierilor domneşti mijloace de transport, cai şi căruţe pe două roţi, numite olace. La începutul ei, poşta cuprindea mai ales serviciul de transport al călătorilor şi al corespondenţei oficiale a domnilor şi marilor dregători. În a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, domnitorul Constantin Mavrocordat stabileşte ca toţi curierii să treacă la stat, cu toate cheltuielile. Se construiesc localuri pentru călători şi funcţionari - aşa numitele hanuri de poştă, grajduri pentru cai şi se acceptă şi călătoria publicului cu poştalioanele, contra unei taxe. Până la Revoluţia din 1848, poştele au fost arendate unor particulari, de regulă pentru perioade de câte 3 ani. După 1850, în oraşele de reşedinţă administrativă, staţiile de poştă orăşeneşti au fost transformate în birouri poştale. În acea perioadă existau 30 de curse poştale, cu staţii de poştă, al căror punct nodal era Craiova. Din anul 1852 este organizat serviciul de corespondenţă pentru particulari, sub supravegherea Ministerului de Finanţe. Între anii 1857-1862 se introduce, etapizat, monopolul de stat asupra activităţii de poştă. La 12 noiembrie 1857, o comisie întrunită la Iaşi a hotărât introducerea timbrelor poştale pe teritoriul Moldovei. Au fost tipărite cu o presă manuală, bucată cu bucată, patru valori ale primei emisiuni "Cap de bour", pusă în vânzare pe data de 22 iulie 1858. La 23 iulie 1862, a fost emis Decretul 527 privind unificarea administraţiilor poştale din Moldova şi Muntenia, măsură realizată începând cu 1 august 1862. În urma unificării, conducerea direcţiei generale a fost încredinţată lui Panait Sevescu, care din decembrie 1860 ocupa aceeaşi funcţie şi în Muntenia. Perioada poştei moderne a început în 1864, când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a unit serviciul poştal cu cel telegrafic, la care, în 1893 s-a adaugat şi serviciul telefonic, luând naştere simbolul PTT. Aceasta decizie a fost luată în şedinţa Consiliului de Miniştri, care a avut loc în ziua de 29 august 1864, şedinţa desfăşurată sub conducerea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza. În calitate de director general al poştelor şi telegrafelor, a fost numit maiorul Cezar Librecht, care ocupă funcţia de inspector general al telegrafelor încă din luna mai 1859. Prima lege de organizare a ramurii de comunicaţii purtând denumirea de "Lege telegrafo-poştală" a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1865, dată de la care a fost reglementată şi situaţia personalului, prin statut propriu. La 1 mai 1865, se introduce serviciul abonamentelor prin poştă la presa din ţară şi străinatate, administraţia poştală percepând un comision fix de 10% din costul abonamentului, plus cheltuielile de expediere a sumelor şi francarea trimiterilor. Tot în anul 1865, este organizat serviciul de poştă rurală, care asigura legătura între comune, prin curse de factori. Se înfiinţează câteva sute de circumscripţii rurale, grupate în jurul unor oficii poştale. În luna august, se înfiinţează în Bucureşti încă patru birouri de poştă, sucursale ale biroului existent, noile birouri fiind amplasate în Calea Craiovei (Calea Rahovei), Calea Moşilor, Calea Mogoşoaiei (Calea Victoriei) şi Strada Belvedere. La 1 iulie 1871, intră în vigoare prima lege de organizare a personalului, însoţită de "Regulamentul pentru fixarea atribuţiunilor funcţionarilor telegrafo-poştali". Cu începere din 1 mai 1874, intră în vigoare "Legea pentru serviciul de poştă rurală", care a avut ca efect imediat înfiinţarea unui număr de 115 birouri poştale rurale. În anul 1894, după modelul unor clădiri similare din occident, începe construcţia Palatului Poştelor, care va fi dat în funcţiune în anul 1900. În anul 1925, adminstraţia PTT a preluat exploatarea unei noi ramuri de telecomunicaţii, radiotelegrafia (comunicaţiile radioelectrice, cum se zicea pe atunci), fiind adaugată o nouă literă simbolului care a devenit PTTR. În perioada interbelică, administraţia de poştă şi telecomunicaţii a fost trecută în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor, structura organizatorică fiind, iniţial bazată pe direcţii regionale. În anul 1955, a fost promulgat Decretul nr.197 prin care era stabilit obiectul de activitate al ramurii de poştă şi telecomunicaţii, fiind din nou consfinţit monopolul absolut al statului în acest domeniu. După anul 1989, au avut loc profunde transformări în administraţia centrală a statului, reflectate si în domeniul postei si telecomunicatiilor. Sus am postat doua logo-uri din istoria institutiei Posta Romana.

Insigna - Pentru merite deosebite în munca artistică de amatori

C.C.S. - (Consiliul culturii socialiste)

După instaurarea comunismului în România, regimul a instituit un amplu ansamblu de măsuri de convingere-impunere-schimbare a conștiinței cetățenilor. Se vorbea despre “formarea omului nou, constructor și apărător devotat al cuceririlor revoluționare ale poporului.” Se cerea astfel o eficiență sporită în toate domeniile de activitate dar și economii de orice fel, “la sânge”. În acest scop s-a instituit un sistem stufos de insigne și decorații pentru distingerea oamenilor cu merite în aceste domenii. Aceste distincții acopereau toate domeniile de activitate, erau confecționate de metal mort, fiind strident colorate și încărcate cu simboluri comuniste. Și insigna Pentru merite deosebite în munca artistică de amatori – C.C.S. (Consiliul culturii socialiste) face parte din acest ansamblu de distincții. Nu lipsesc simbolurile specifice; culorile tradiționale ale drapelului național, dansatorii în costume populare, lira – simbolul mișcării muzicale, masca – simbolul mișcării teatrale, roata dințată – simbolul industrializării țării și spicul de grâu – simbolul intensei agriculturi socialiste. În timpul regimului comunist se organizau anual concursuri și festivaluri ale formatiilor artistice de amatori în toate școlile, liceele și instituțiile de învățământ superior, chipurile pentru a pune în valoare valențele cultural-artistice ale poporului, scopul ascuns fiind acela de preamărire a conducătorilor statului și a realizărilor socialismului. Punctul culminant al acestor manifestări l-a constituit Festivalul national Cântarea României. Consiliul Culturii Socialiste a funcționat ca organ central de partid şi de stat, sub conducerea nemijlocită a Comitetului Central al Partidului Comunist Român şi a Consiliului de Miniştri, în scopul asigurării înfăptuirii politicii partidului şi statului în domeniul culturii şi educaţiei socialiste, conducerii, îndrumarii și controlului în mod unitar a întregii activități cultural-educative în România comunistă.

Insigna - Societatea corală "Armonia" - Fratelia

Societatea corală “Armonia” a existat și a prezentat concerte de muzică laică și religioasă în vechiul cartier timișorean Fratelia. Fratelia ar putea fi considerat pe moment cel mai vechi cartier al Timișoarei deoarece aici au fost descoperite până acum vestigii ale așezărilor omenești din zonă, datate cu mai bine de 6000 de ani în urmă. Arheologii au găsit aici urme ale unor bordeie ale agricultorilor și păstorilor ce au locuit pe aceste meleaguri. În apropiere, a fost scoasă la iveală și o necropolă de incinerație, cu peste 200 de morminte, când se făceau săpături pentru construcții noi. În zonă au mai fost descoperite și morminte din epoca bronzului, însă Fratelia pe care o cunoaștem astăzi a fost înființată abia la începutul secolului trecut, în 1903. Satul a fost înființat prin parcelarea moșiilor Kenda și Besseny cu scopul maghiarizării Timișoarei. El a fost o colonie muncitorească, populată de muncitori din fabrici și cei mai săraci, numit o vreme Chișoda Nouă. La 1930 avea 7683 de locuitori, dintre care 3388 maghiari, 3160 germani și doar 867 români. Satul nu aparținea Timișoarei, era la periferie, iar primele tentative de a-l alipi orașului au fost între cele două războaie mondiale, când s-a construit linia de tramvai. Fratelia devine a VI-a circumscripție a Timișoarei abia în 1948. Cartierul Fratelia este despărțit de cartierul Elisabetan de o stradă lungă ce poartă numele lui Gavril Musicescu. Sus am postat o fotografie ce reprezintă biserica catolică a cartierului timișorean actual Fratela.

____________ooOoo____________

INSEMNE MILITARE STRĂINE