Epaminonda's Blog.....: PRINCIPI TRANSILVĂNENI CU MERITE ÎN BATEREA DE MONEDE

Mihail Apafi I (Apafi Mihály) a trăit şi condus Transilvania într-o vreme de mari încercări, de dezastre politico-miliare, de foamete şi molime, de declin rapid al Principatului autonom. Viaţa lui personală a fost una tipică pentru asemenea timpuri, cunoscând ridicări şi prăbuşiri neaşteptate. Mai jos admiri emblema sa princiară.

S-a născut la 3 noiembrie 1632, în conacul familiei de la Dumbrăveni (numit pe atunci Ibaşfalău, Ebesfalva, Eppeschdorf, în jud. Sibiu), ca fiu al lui magnatului György Apafi, comite de Târnava şi fost jude al Sibiului şi al Barbarei (Borbála) Petki, fiică a Cancelarului Principatului Transilvaniei. Domeniul de origine al familiei, de unde-i vine şi numele, era situat în comitatul Bistriţei, în satul Apanagyfalu (azi Nuşfalău, Grossendorf, jud. Bistriţa-Năsăud). Mihail Apafi a copilărit pe un alt domeniu al familiei, la Şieu (Nagysajó, jud. Bistriţa-Năsăud), unde a şi avut parte de o educaţie calvină aleasă, care-l va marca, din punct de vedere intelectual, pentru întreaga viaţă. Aici am postat o monedă de argint de 5 ducați din anul 1662. Această monedă are diametrul de 45 milimetri, cântărește aproximativ 17,44 grame argint și a fost evaluată, în cadrul unei licitații internaționale, din anul 2005, la prețul de 7000 franci elvețieni. Moneda a fost bătută la Sibiu (denumire germană - Hermanstadt). A se observa stema veche a orașului Sibiu, de pe partea inferioară a reversului monedei cât și stema actuală a orașului. Pe aversul acesteia este reprezentat chipul principelui Apafi în profil, iar pe revers o stemă pe care distingem emblema princiară (în mijloc), soarele și luna( la partea superioară), pajura gata de zbor (simbol austr-ungar, în stânga jos), cele 7 turnuri (simbolul Transilvaniei - denumire germană Siebenburgen - 7 cetăți, în dreapta jos) și stema orașului Sibiu (jos, central).

Încercând a descifra și traduce inscripțiile de pe marginea acestei monede descoperim pe avers; MICHA.APAFI D.G.P.TR. - MIHAIL APAFI PRIN MILA LUI DUMNEZEU PRINCIPE AL TRANSILVANIEI și pe revers; PAR.REG.HVN.D.E. SICV.CO 1662 = DOMN AL UNOR PĂRȚI ALE REGATULUI UNGAR ȘI AL COMITATELOR SECUIEȘTI 1662. În ciuda faptului că Mihail Apafi era un tânăr iubitor de lectură, pasionat de mecanică şi ştiinţe, înclinat spre meditaţie şi profund religios, asemenea tuturor fiilor marii nobilimi transilvănene, a fost destinat de familie să urmeze o carieră militară şi politică. Şi-a început ucenicia pe lângă principele Gheorghe Rakoczi al II-lea (1648 - 1657; 1658 - .1660). Mai jos am postat câteva monede aproape identice bătute la Brașov (denumire germană - Kronstradt) în anii 1663, 1666 și 1667. A se observa stema veche a orașului Sibiu, de pe partea inferioară a reversului monedei cât și stema actuală a orașului.

În ciuda tinereţii sale, Mihail Apafi a participat la toate marile campanii militare ale oştirilor transilvănene de la sfârşitul domniei lui Gheorghe Rakoczi al II-lea – la cea din Moldova, din 1653, la cea din Ţara Românească, din 1655 şi la cea din Polonia, din 1657, care s-a terminat cu dezastrul de la Czarny Ostrów. După înfrângerea de la Czarny Ostrów, Mihail Apafi a fost luat prizonier de către tătari şi a stat trei ani în Crimeea, până când familia lui a reuşit să strângă, cu mare greutate, uriaşa sumă cerută pentru răscumpărare sa. Dedesubt este prezentată moneda hexagonală cu valoarea de 0,5 taleri din anul 1663, bătută la Sibiu, cântărind 28,7 grame argint.

Întors în Transilvania, în noiembrie 1660, Mihail Apafi se va afla în centrul conflictelor politice care sfâşiau Principatul, mai exact disputa dintre partizanii lui Gheorghe Rakoczi al II-lea, partida pro-habsburgică, condusă de voievodul Ioan Kemény (1661-1662) şi cei ai continuării raporturilor de vasalitate faţă de Imperiul Otoman, ca cea mai bună pavăză pentru menţinerea autonomiei statale. Aici am postat două monede (ducați aur) din anii 1668 și 1670 bătuți la Făgăraș, care în anul 2008 au fost evaluați în cadrul unei licitații internaționale la suma de 3000 dolari americani bucata. Se observă că stema de pe avers are alt format, elementele interioare fiind aceleași cu excepția inițialelor A și F de la partea inferioară, care înseamnă Făgăraș (în limba maghiară - Arx Fogaras - Cetatea Făgăraș)

Ca şef al partidei pro-otomane, Apafi a fost ales principe al Transilvaniei, de o Dietă, la care a participat doar o parte a nobilimii. Alegerea a fost imediat recunoscută de către vizirul Ali Paşa, care l-a confirmat drept voievod, în tabăra de la Libáncs-mező, de lângă Târgu Mureş. „Alegerea” sa, în acele circumstanţe, a dus la izbucnirea unui sângeros război civil, ale cărui consecinţe au fost amplificate de devastarea crâncenă a ţării de către trupele otomane şi auxiliarii lor – tătarii crimeeni. Aceştia au luat cu asalt oraşele şi au pustiit sistematic satele, ucigând, jefuind şi luând în captivitate populaţia neajutorată. Aici este prezentată o interesantă monedă de 1 taler argint, bătută la Aiud (denumire maghiară - Nagy Enyed - N-E) în anul 1672. Pe revers se disting cela 7 turnuri de cetate transilvănene și pajura austro-ungară cu aripile larg desfăcute. Sub cele 7 turnuri se pot distinge inițialele N și E = Nagy Enyed (Aiud).

Cu sprijin otoman, Mihail Apafi la înfrânt pe Ioan Kemény, la data de 23 ianuarie 1662, în bătălia de la Seleuş (jud. Mureş), în care rivalul său şi-a găsit sfârşitul în luptă. Victoria împotriva lui Ioan Kemény nu a însemnat, în mod automat şi sfârşitul încercărilor prin care treceau locuitorii Transilvaniei, deoarece încă multe oraşe şi fortificaţii se mai aflau sub controlul trupelor imperiale. Retragerea lor a fost obţinută cu preţul unor plăţi importante, combinată cu presiuni militare, realizate prin participarea trupelor transilvănene la campaniile anti-habsburgice ale otomanilor şi aliaţilor lor, francezii. Aici se prezintă o monedă de argint bătută în anul 1672 la Cluj, stema are alt format, dar aceleași simboluri, lipsind orice inițiale.

Sub domnia lui Mihail Apafi, Transilvania s-a bucurat timp de aproape două decenii (1664 - 1686), de o perioadă de relativă linişte. După modelul occidental, principele a încurajat deschiderea unor manufacturi de hârtie, sticlă, postav, a topitoriilor de fier sau exploatarea salinelor, a sprijinit educaţia, prin deschiderea de şcoli şi tipărirea cărţilor, inclusiv în limba română. De asemenea, a permis colonizarea armenilor şi activitatea Companiei „greceşti” de la Sibiu şi Braşov, ca factori de dezvoltare a comerţului internaţional. Mai jos este reprezentată moneda de 12 creițari din anul 1672, bătută la Brașov. Pe revers distingem coroana princiară, dedesubt înscrisul XII (12 creițari), apoi emblema princiară și apoi stema orașului Brașov încadrată între cifrele 7 și 2, în stânga stema Austro-Ungariei și în dreapta stema Transilvaniei cu cele 7 turnuri de cetate.

În calitate de principe al Transilvaniei, Mihail Apafi a fost călăuzit de ideea păstrării autonomiei statului, care era ameninţată de cele două imperii vecine, care ţineau ţara într-o menghină. A fost un fidel vasal otoman, plătind tributul restant şi pe cel curent, cu regularitate (în valoare de 40000 florini pe an) şi a participat la mai multe operaţiuni militare, inclusiv la campania contra Vienei, din 1683. Dedesubt este reprezentată moneda de 12 taleri din anul 1673, bătută la Sibiu. Pe revers distingem coroana princiară, dedesubt înscrisul XII (12 taleri), apoi emblema princiară și apoi stema orașului Sibiu încadrată între inițialele S și V ?!?!?, în stânga stema Austro-Ungariei și în dreapta stema Transilvaniei cu cele 7 turnuri de cetate.

În acelaşi timp, Apafi a intrat în contact şi cu imperialii, atât după 1664, cât mai ales, după crearea Ligii Sfinte, în 1684, când era tot mai clar faptul că otomanii vor pierde poziţiile din Europa Centrală. Fidelitatea sinceră faţă de otomani nu l-a scutit de umilinţa de a ceda Habsburgilor comitatele Sătmar şi Szabolcs, prin pacea de la Vasvár (1664), dar nici primirea nobililor maghiari care au conspirat contra lui Leopold I sau sprijinirea partidei curuţilor a lui Emerik Tököly, nu au dus la o înrăutăţire mai mare a raporturilor cu Viena. În ciuda negocierilor cu Jan Sobiesky, regele Poloniei şi cu francezii, situaţia s-a schimbat dramatic după recucerirea Budei de către imperiali, în 1686. În anul 1687, trupele imperiale au pătruns în Transilvania. Mai jos am postat și alte monede emise sub domnia lui Mihail Apafi, unele din aur altele din argint, din anii 1680, 1683, 1685 și 1688, toate bătute la Făgăraș, a se observa inițialele A și F de la baza stemei (Ars Fogaras - Cetatea Făgăraș).

Dacă în cazul generalului Caraffa şi a colonelului Veterani, Apafi a reuşit să-i determine să se retragă, contra unei sume consistente, nu acelaşi lucru s-a putut face cu oamenii generalului Carol de Lorena, care au ocupat Sibiul, Clujul şi Dejul. Principele transilvănean a fost obligat să accepte aprovizionarea acestor trupe şi plata unei sume considerabile – 700000 de florini renani. Cu toate acestea, tratatul hallerian a fost anulat la Viena, iar generalul Caraffa a fost desemnat comandant suprem al forţelor imperiale din Transilvania, ţara fiind ocupată de Habsburgi. Dedesubt sunt prezentate 2 monede Apafi bătute în anii 1681 și 1684 la Sibiu, a se observa mica stemă de la baza reversului monedelor.

În 1688, Dieta Transilvaniei a anulat, formal, vasalitatea faţă de Imperiul Otoman şi l-a recunoscut pe Leopold I de Habsburg, drept suzeran. În aceste momente foarte critice pentru soarta Transilvaniei, a intervenit şi drama personală a lui Mihail Apafi. În august, 1688, după o căsătorie de peste 30 de ani, a murit soţia lui Ana Bornemissza, cea care a fost nu numai o femeie extrem de inteligentă şi ambiţioasă şi o credincioasă tovarăşă de viaţă, care i-a dăruit 11 copii (din care a supravieţuit doar unul), dar a fost, practic, omul care s-a ocupat de guvernarea curentă a ţării, alături de Cancelarul Teleki Mihály. După moartea Anei Bornemissza, Mihail Apafi a intrat într-o stare de prostraţie, refugiindu-se în lumea cărţilor şi a colecţiei sale de ceasuri englezești. La scurtă vreme, a murit şi el, la Făgăraş, 15 aprilie 1690. Practic, odată cu moartea s-a, se încheie şi existenţa Principatului Transilvaniei, ca stat autonom. Domnia fiului său, Mihail Apafi al II-lea este contestată de Emerik Tököly. Pe fondul luptelor dintre cei doi rivali, în octombrie 1690, Leopold I a emis Diploma Leopoldină, prin care Transilvania devenea Mare Principat, posesiune a Casei de Habsburg, guvernată direct de Viena. În 1696, Mihail Apafi al II-lea şi soţia lui sunt duşi într-o captivitate „aurită” la Viena, iar în 1701 renunţă, formal, la titlul de Principe al Transilvaniei în schimbul celui de Principe al Imperiului şi a unei pensii viagere.

Sursa net; Dr. Ernest Oberlander-Târnoveanu

Principele transilvănean Mihai Apafy a rămas în istorie și prin faptul că a revoluționat industria baterii de monedă în lume. Anul 1674 reprezintă un moment de cotitură în activitatea monetară transilvăneană nu numai din vremea domniei lui Mihail Apafi, dar din întreaga istorie a acestei activităţi în Europa. La această dată începe baterea monedelor de 100 de ducaţi, piese grele de aproximativ 346 grame aur cu puritatea de 98,6% și diametrul de aproximativ 104 milimetri.

Aceste monede au fost executate manual la Monetăria din Făgăraș. Baterea vreme de mai mulți ani a unor piese excepționale îl fac pe Mihail Apafi creatorul nu numai a celei mai impresionante serii de monede de aur din Europa vremii sale, dar și autorul celor mai mari şi grele piese din acest metal, emise până la sfârşitul secolului al XX-lea. Ele constituie, încă un motiv, pentru care, un principe considerat (pe nedrept) drept un om „slab” și „leneș”, să rămână în Istoria lumii. Pe aversul monedei de 100 ducați din anul 1677 este aplicată inscripția plină de sens; SPLENDOR OPES AVRVM MVNDI MIHI NVLLA VOLVPTAS – QVIN PVTO PRO CHRISTO HAEC OMNIA DAMNA MEO, care într-o traducere aproximativă ar putea însemna Strălucirea tuturor comorilor de aur din lume nu îmi face nici o plăcere – Mă tem că toate acestea fac rău Christosului Meu (Mântuirii mele. În colecţiile Cabinetului Numismatic şi Tezaurului Istoric al Muzeului Naţional de Istorie a României se păstrează una din cele mai valoroase monede din lume – piesa de 100 de ducaţi, emisă în atelierul monetar de la Cetatea Făgăraşului, în anul 1676. Moneda a fost realizată printr-o tehnică specială, constând în aplicarea manuală a unor ștanțe folosite pentru baterea altor nominaluri (un ducat și 10 ducați), pe un flan (pastilă monetară) de mari dimensiuni, realizat prin laminare. Datorită acestui fapt, cea mai mare parte a câmpului monedei a rămas liber.

Mihai Apafi este principele care a surprins industria mondială a baterii de monedă prin schimbarea formei generale a acesteia, de obicei rotunde, cu forma de stea. De reținut că ultimile două monede speciale prezentate erau confecționate și din aur, cu greutate mult mai mare decât cele obișnuite (peste 50 de grame) acestea sunt evaluate la un preț foarte ridicat pe piața licitațiilor numismatice internaționale. Prezint mai jos alte două reproduceri, după litografii ale timpului, cu chipul acestui principe care a revoluționat baterea de monedă.

***

VORBE DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

Cicero (106 – 43 Î.Hr.)

filozof roman

Un sfat este judecat după rezultate, nu după intenții.
Orice om poate greși, dar numai cel fără minte stăruie în greșeală.
Nu e nimic mai imoral decât să apari ca un om de treabă tocmai atunci când ești necinstit.

_____________xxx____________

O PLACHETĂ, O INSIGNĂ

ȘI CÂTEVA MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Ordinul - Pentru merite deosebite aduse în

apărarea orânduirii sociale şi de stat - clasa I

Ordinul - Pentru merite deosebite aduse în

apărarea orânduirii sociale şi de stat - clasa II

Ordinul - Pentru merite deosebite aduse în

apărarea orânduirii sociale şi de stat - clasa III

După instaurarea comunismului în România, regimul a instituit un amplu ansamblu de măsuri de convingere-impunere-schimbare a conștiinței cetățenilor. Se vorbea despre “formarea omului nou, constructor și apărător devotat al cuceririlor revoluționare ale poporului.” Se cerea astfel o eficiență sporită în toate domeniile de activitate dar și economii de orice fel, “la sânge”. În acest scop s-a instituit un sistem stufos de insigne și decorații pentru distingerea oamenilor cu merite în aceste domenii. Distincțiile acopereau toate domeniile de activitate, erau confecționate de metal mort, fiind strident colorate și încărcate cu simboluri comuniste. Pentru lucrătorii din cadrul serviciilor de securitate s-a instituit, în septembrie 1958, ordinul, care avea trei clase, şi medalia, cu o singură clasă, “Pentru merite deosebite aduse în apărarea orânduirii sociale şi de stat”, toate împodobile cu așa zise pietre prețioase, care făceau parte din acest ansamblu de distincții.

Insigna - Merite deosebite în întrecerea socialistă

Consiliul central al U.G.S.R.

(Uniunea generală a sindicatelor din România)

Sindicatele sunt asociatii care contribuie la aparărea drepturilor salariaților și promovarea intereselor profesionale ale acestora. Asociația lucrătorilor tipografi din București, înființată în București la 1/13 octombrie 1858 sub numele de „Casa de prevedere și economii a lucrătorilor tipografi”, a fost prima asociație profesională organizată în România. În anul 1872 a fost înființată Asociația Generală a tuturor lucrătorilor din România. După anul 1900 apar uniuni de sindicate, create pe ramuri din aceleași profesii sau meserii înrudite. La 22 februarie 1905 se înființează primul sindicat muncitoresc din România - sindicatul lucrătorilor tâmplari, iar in anul 1906 este constituită Comisia Generală a Sindicatelor din România, atunci fiind adoptat și statutul general al mișcării sindicale. Între anii 1919 - 1921 dezvoltarea uniunilor sindicale s-a accentuat, iar după anul 1924 trecut la reorganizarea sindicatelor ca entități juridice, pornind de la Legea nr. 21/1924. Prin Decretul nr. 358/1949, întregul patrimoniu sindical este strâns sub umbrella Confederației Generale a Muncii, înființată la data de 11 iunie 1945. Statutar, organizarea și funcționarea sindicatelor în Romania au avut la bază principiul centralismului democratic, ceea ce a structurat la nivel național existența unei singure confederații, care în anul 1966 a fost redenumită Uniunea Generală a Sindicatelor din România (U.G.S.R.).

Uniunea Generală a Sindicatelor din România (U.G.S.R.) a fost un sindicat din perioada comunistă în România, care a avut 7,5 milioane de membri și a fost desființat la data de 25 decembrie 1990. Sindicatul a fost înființat la data de 11 iunie 1945, ca unic sindicat din România, sub numele de Confederația Generală a Muncii, moștenind întregul patrimoniu al sindicatelor din perioada precedentă. Din 1966 se numește Uniunea Generală a Sindicatelor din România (U.G.S.R.). Sus am postat logo-ul U.G.S.R. și carnetul de membru de sindicat. Toți membrii sindicatului dețineau un carnet de membru. U.G.S.R. a fost reînființată la data de 9 februarie 2010 și a fost recunoscut ulterior de instanță care a dispus înregistrarea organizației în Registrul Special al Tribunalului București la data de 12 aprilie 2010.

Profesorul Constantin Moisil

Omagiul elevilor, colaboratorilor și prietenilor

la împlinirea a 50 de ani de activitate

științifică și culturală 1898 - 1948

Constantin I. Moisil (1876 - 1958) a fost un profesor de istorie, arheolog și numismat român, directorul Cabinetului Numismatic al Academiei. În anul 1948 a fost ales ca membru de onoare al Academiei Romne. A fost părintele numismaticii românești, punând bazele primei școli din România, care studiază monedele. De asemenea, a fost și șeful Arhivelor Naționale.A fost nepotul vicarului unit Grigore Moisil și tatăl matematicianului Grigore C. Moisil.

Placheta - Meritul columbofil

Asociația crescătorilor de porumbei din R.S.R.

(Republica Socialistă România)

Columbofilia este știința și pasiunea selectării, creșterii și antrenării porumbeilor pentru concursuri.

Pe lângă porumbeii voiajori (de concurs - imaginea de mai sus) există și porumbei de expoziție. Pentru creșterea și înregistrarea performanțelor de zor ale porumbeilor voiajori (imaginea de mai jos )s-au constituit o federație dar și federații naționale.

Mai jos am postat logo-ul Federației române de sport columbofil.

În mașini speciale porumbeii voiajori sunt transportați la mari distanțe și eliberați, după ce în prealabil li s-au aplicat niște CIP-uri electronice. După o scurtă orientare aceștia se îndreaptă direct și rapid spre locul unde au fost crescuți. CIP-urile înregistrând momentul eliberării și cel al sosirii acasă oferă posibilitatea arbitrilor să determine viteza de zbor și apoi să declare campionii – bucuria oricărui columbofil pasionat.

În anul 1969 Federatia crescatorilor de porumbei voiajori din Romania (inițial asociație) s-a afiliat la Federatia columbofilă internatională.

Crucea Meritul sanitar (Regina Elisabeta) 1918 - clasa I

În anul 1913 statul român a instituit Crucea “Meritul Sanitar”, distincţie menită a răsplăti personalul medical specializat, ca şi persoanele care au ajutat voluntar spitalele şi lazaretele de îngrijire a militarilor şi civililor bolnavi de holeră, în timpul celui de-al doilea Război Balcanic (1913). Însemnul era constituit dintr-un cerc prelungit printr-o cruce cu braţele egale, înconjurată de raze, purtând deasupra coroana regală. Aversul era emailat în roşu de culoarea sângelui, purtând efigia în profil a reginei Elisabeta. Reversul, în metalul însemnului, purta inscripţia „MERITUL SANITAR”, între monograma regelui Carol I şi anul „1913”. Panglica, de culoare albă, avea două benzi roşii înspre margini. Crucea “Meritul Sanitar”, era împărţită pe trei clase: cl. I (de aur), cl. a II-a (de argint), cl. a III-a (de bronz). Decoraţia a căpătat statut de distincţie militară în timpul Primului Război Mondial, prin adăugarea pe panglică a unei cununi de frunze de stejar şi de laur, ovală. În preziua celui de-al doilea Război Mondial (1938), aspectul panglicii de război s-a modificat din nou, cununa dispărând, dar fiind adăugate la panglică, pe margini, două benzi marginale din fir de aur lat de 3 mm.

Elisabeta de Neuwied (cunoscută ca Regina Elisabeta sau Elisaveta a României, nume complet: Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied, născută în data de 29 decembrie 1843 în Neuwied, Germania şi decedată la 18 februarie 1916 la Curtea de Argeş) a fost întâia regină a României, soţia lui Carol I, primul rege român din renumita dinastie germană Hohenzollern, a fost o patroană a artelor, fondatoare a unor instituţii caritabile, poetă, eseistă şi scriitoare. Mai este deasemenea cunoscută sub numele de Principesa Elisabeth von Wied, iar ca patroană a artelor Carmen Sylva, şi ca fondatoare de instituţii caritabile a fost supranumită de oamenii din popor Mama răniţilor.

______________ooOoo______________

INSEMNE MILITARE STRĂINE