MONOGRAFIA JUDEŢULUI BUZĂU - CAP. 11

În capitolele următoare doresc să prezint un set de fotografii cu altele din cele mai cunoscute monumente istorice, culturale şi ale naturii din judeţul Buzău.

Schitul Bradu

Casa Vergu-Mănăilă din Buzău

Complexul brâncovenesc Râmnicu Sărat

Manastirea Barbu

(Urmarea în cap.12)

***

Această medalie a fost realizată în anul 2001, din argint cu puritatea 80%, în greutate de 12 grame , în 5000 exemplare. Nu se ştie pretul unitar de vânzare de către BNR.

La o jumătate de secol după apariţia primului proiect de înfiinţare a unei bănci naţionale, la 17/29 aprilie 1880, a fost publicată, în “Monitorul Oficial” nr. 90, Legea pentru înfiinţarea unei bănci de scont şi circulaţiune. Lua astfel fiinţă Banca Naţională a României, instituţie de credit, care deţinea privilegiul exclusiv de a emite bancnote. Capitalul băncii era în întregime românesc şi aparţinea în proporţie de o treime statului şi două treimi particularilor.

Până la declanşarea Primului Război Mondial, Banca Naţională a României s-a implicat în susţinerea dezvoltării economiei naţionale, prin volumul creditelor acordate şi nivelul redus al taxei scontului. De asemenea, alături de guvernul român, a contribuit în anii 1890-1892 la elaborarea legilor care au consacrat schimbarea etalonului monetar, prin renunţarea la bimetalism în favoarea monometalismului aur. Între 1900 şi 1925, statul s-a retras dintre acţionarii băncii, fapt pentru care BNR a devenit o instituţie particulară privilegiată, dar care avea aceleaşi responsabilităţi naţionale.

În timpul Războiului de Reîntregire, BNR a susţinut financiar efortul de război al guvernului român. Evoluţia evenimentelor militare a obligat Administraţia centrală a BNR să plece în refugiu la Iaşi şi să accepte transferul tezaurului său la Moscova, fără ca acesta să mai poată fi recuperat.

Imediat după 1918, BNR a trebuit să răspundă altor provocări, printre care: criza economică postbelică, restabilirea convertibilităţii leului, unificarea monetară şi extinderea reţelei sale de sucursale şi agenţii la nivelul întregii ţări. După revenirea statului între acţionarii săi (1925), BNR a fost implicată în proiectul stabilizării monetare din 1929, în controlul comerţului cu aur şi devize, precum şi în acţiunile de conversiune a datoriilor agricole şi în organizarea şi reglementarea comerţului de bancă începând din 1934.

În anii celui de-Al Doilea Război Mondial, BNR a susţinut guvernul în cheltuielile provocate de acţiunile militare, luând, în acelaşi timp, măsuri pentru a stăvili inflaţia şi a-şi salva tezaurul propriu.

Regimul comunist a impus etatizarea BNR (1946) şi apoi reorganizarea sa, potrivit noilor imperative politice. În 1948, BNR devenea Banca RPR – Bancă de Stat, subordonată iniţial Ministerului de Finanţe, iar din 1957, Consiliului de Miniştri. În 1965, titulatura băncii de emisiune s-a transformat în Banca Naţională a Republicii Socialiste România. În toţi aceşti ani, Banca Naţională a îndeplinit un rol important în evoluţia sistemului monetar şi de credit prin implicarea în realizarea reformelor monetare din 1947 şi 1952, în planificarea circulaţiei monetare, în controlul asupra utilizării creditelor acordate etc.

Din 1990, BNR şi-a reluat titulatura iniţială, implicându-se în tranziţia de la economia centralizată la economia de piaţă şi asumându-şi funcţiile normale ale unei bănci centrale, similare celor ale unor bănci centrale din Europa şi din lume, obiectivul său fundamental fiind asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor.