***
SCRIITORI ROMÂNI DE PE MELEAGURI BUZOIENE
Cine este scriitorul buzoian care a scris lucrarea: Motivul creaţiei în literatura română?
Gheorghe Ciompec, istoric literar, născut la 3 aprilie 1932 în localitatea Meteleu, azi Lipănescu, comuna Scutelnici şi decedat la 10 decembrie 2010.
_________xxXxx_________
Această monedă a fost emisă în anul 2007 pentru a marca personalitatea lui Dimitrie Cantemir, al cărui chip este reprezentat pe aversul acesteia. Moneda este confecţionată din argint, în greutate de 15,55 grame, tiraj de 250 de exemplare, la preţul unitar de vânzare de către BNR de 1100 ron.
Dimitrie Cantemir (născut 26 octombrie 1673 - decedat 21 august 1723) a fost domn al Molodovei (martie - aprilie 1693 și 1710 - 1711), autor, cărturar, enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog, compozitor, om politic și scriitor român. A fost primul român ales membru al Academiei din Berlin în anul 1714. În opera lui Cantemir, influenţată de umanismul Renaşterii şi de gândirea înaintată din Rusia, s-au oglindit cele mai importante probleme ridicate de dezvoltarea social-istorică a Moldovei de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea. Este considerat până astăzi unul dintre marii umanişti ai Europei.
______________ooOoo________________
România - Certificat provizoriu cu cupoane
pentru una acţiune nominativă
500 lei 1946 - Emisiunea a VIII-a
Uzinele de Fier şi Domeniile din Reşiţa
Câteva ornamente decorative marginale
de pe bonduri americane
Câteva vignete de pe bonduri americane
con_dorul@yahoo.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu