***
VORBE CELEBRE
DE LA ÎNAINTAŞI
Aristotel:
- Cei care caută să ne demonstreze lucruri evidente fac precum cei care vor numaidecât să ne arate soarele folosindu-se de un lanternă chioară.
- Avem temeiul cel mai puternic dacă spusele noastre au dobândit încuviinţarea tuturor.
- Cea mai mare onoare constă în a nu te folosi de onoruri, ci a fi vrednic de ele.
__________xxXxx__________
Această monedă a fost emisă în anul 2006 ca replică a monedelor romane de ocupaţie în Dacia - în cazul nostru aureusul de aur emis de împăratul roman Hadrian între anii 125 - 128 E.N. Pe aversul acesteia este reprezentat portretul privind spre dreapta, încununat cu lauri, al împăratului Hadrian, la exterior textul HADRIANUS AUGUSTUS, iar pe revers lupoaica şi gemenii Romulus şi Remus, sus şi jos textul COS III, care semnifică CONSUL III, adică pentru a III-a oară Consul. Moneda este confecţionată din aur cu puritatea 99,9 %, în greutate de 7,38 grame, tiraj de 250 de exemplare, la preţul unitar de vânzare de către BNR de 1800 ron.
Publius Aelius Traianus Hadrianus (născut 24 ianuarie 76 şi decedat 10 iulie 138 E.N.) cunoscut ca Hadrian, a fost împărat roman între anii 117 - 138 E.N. Hadrian a fost al treilea dintre cei așa-ziși cei „cinci împărați buni ai Imperiului Roman”.Originar din provincia Baetica din Hispania, ca şi Traian, care îi este rudă şi tutore şi cu a cărui nepoată, Vibia Sabina, se va căsători, Hadrian își începe cariera în rândurile armatei. Guvernator al Siriei (116 - 117 E.N.), Hadrian este adoptat de către Traian şi, la insistențele Plotinei, soţia acestuia, desemnat pe patul de moarte, succesor (8 august 117). Începutul domniei este marcat de „conspirația celor patru consulari”, soldată cu executarea lor. Spirit neliniștit, sensibil, de o neobosită curiozitate, Hadrian a străbătut în lungi călătorii toate provinciile imperiului, în care a petrecut mai mult timp decât la Roma. A inițiat o serie de reforme în armată și justiție; arta și arhitectura au înflorit în timpul domniei lui. În capitală este restaurat Panteonul, se construiește Mausoleul sau viitorul Castel San Angelo – mormântul împăraților romani până la Caracalla. Hadrian a acordat o deosebită atenție filozofiei şi literaturii, manifestând o pronunțată înclinare pentru cultura greacă.Pe plan extern, Hadrian încheie pacea cu parţii şi renunță la ultimele cuceriri ale lui Traian din provinciile Armenia, Asiria şi Mesopotamia, fixând graniţa orientală pe eufrat.Legate de vizitele împăratului în Dacia, au loc două reorganizări administrative ale provinciei, împărțită în anul 119 în Dacia Superior și Dacia Inferior, iar în 123 în Dacia Porolissensis, Dacia Superior și Dacia Inferior.
LEGENDA ÎNTEMEIERII ROMEI: Romulus şi Remus (Romulus a trăit intre anii 771 - 717 Î.E.N., Remus a trăit între anii 771 - 753 Î.E.N.) fondatorii tradiţionali ai Romei , au apărut în mitologia romană drept cei doi fii ai preotesei Rhea Silvia, avându-l ca tată pe zeul războiului, Marte. Conform legendei înregistrate de către Plutarh şi Livius, Romulus a servit ca primul Rege al Romei. Romulus l-ar fi ucis pe Remus într-o dispută asupra locației viitorului lor oraș, pe care Romulus avea să-l numească după numele său, Roma. După fondarea orașului, Romulus nu doar că a creat Legiuni romane şi Senatul roman, dar a și adus cetățeni în noul său oraș prin răpirea femeilor triburilor Sabine vecine, acțiune din care a rezultat mixtura sabinelor şi romanilor într-un singur popor. Romulus avea să devină cel mai mare cuceritor al Romei antice, adăugând mari teritorii și popoare sub dominația Romei. După moartea sa, a fost zeificat ca zeul Quirinus, persoana divină al poporului roman. În zilele noastre, referirile asupra sa îl reprezintă ca fiind o figură legendară. Înainte de nașterea lor, bunicul lui Romulus și Remus, Numitor şi fratele său Amulius au primit tronul lui Alba Longa, la moartea tatălui lor. Numitor a primit puterile suverane ca drept al nașterii sale, în timp ce Amulius a primit trezoreria regală, inclusiv aurul adus de Eneas din Troia. Însă din pricina faptului că Amulius deținea averea, având astfel mai multă putere decât fratele său, îl detronează pe Numitor. Speriat că fiica lui Numitor, Rhea Silvia, ar naște copii care într-o zi l-ar putea detrona ca rege, o forțează pe Rhea sa devina o virgină a lui Vesta, preoteasă jurată la celibat. Însă, într-o seară, Marte, zeul războiului, vine la Rhea în templul lui Vesta şi aceasta îi naște doi băieți gemeni de mărime și frumusețe remarcabile, numiți mai apoi Romulus și Remus. Amulius devine furios și o întemnițează pe Rhea, ordonând și moartea gemenilor prin înec. Însă servitorul căruia i-a fost încredințat ordinul de a ucide gemenii nu a putut face asta. I-a plasat pe cei doi într-un vas mai mărişor, un fel lighean din zilele noastre, pe care l-a lăsat pe malurile fluviului Tibru, în speranţa că vor fi găsiţi şi crescuţi de cineva cu milă. Râul, care era în creştere, s-a umflat şi a purtat uşor vasul în care erau gemenii în aval. Romulus și Remus sunt salvați de către zeul râurilor, Tibernius, care îi plasează pe Dealul Palatin. Acolo, sunt îngrijiți de către o lupoaică şi hrăniți de o ciocănitoare sub un smochin, două animale sacre pentru Marte. Romulus și Remus sunt apoi descoperiți de către Faustlus, un păstor al lui Amulius, care duce copiii la casa sa. Faustulus și soția sa, Acca Larenţia, cresc băieții ca și cum ar fi ai lor. Pe măsură ce creșteau, naşterea nobilă se arăta în mărimea și frumusețea lor încă de copiii. Când au ajuns la vârsta bărbăției erau de un curaj și o îndrăzneală invincibile. Romulus, însă, era considerat mai înțelept și mai abil în politică dintre cei doi, iar discuțiile sale cu vecinii despre păscut și vânătoare le-a oferit oportunități de-a remarca dispoziția sa pentru comandă, și nu pentru supunere. În măsura acestor calități, erau iubiți de confrații lor și de săraci, însă ei îi urau pe ofițerii și aprozii regelui. Și-au trăit viețile și au urmat scopurile oamenilor născuți nobili, fără a pune valoare pe lene și trândăvie, dar exersând și vânând, apărând pământul împotriva tâlharilor și răzbunându-i pe cei care suferiseră fără să greșească. Și astfel au devenit foarte cunoscuți în teritoriu Într-o zi, pe când gemenii aveau optsprezece ani, o ceartă a izbucnit între păstorii lui Numitor și cei ai lui Amulius. Unii dintre cei ai primului au speriat multe dintre vitele lui Amulius, cauzând enervarea păstorilor acestora. Romulus și Remus au adunat păstorii la un loc, i-au găsit și ucis pe cei ai lui Numitor și au recuperat vitele rătăcite. Spre nemulțumirea lui Numitor, Romulus și Remus au adunat mulți oameni nevoiași și sclavi ai lui Numitor, etalându-și cutezanța și temperamentul. În timp ce Romulus era angrenat în unele sacrificii, pentru că era iubitor față de sacrificii și zei, unii dintre păstorii lui Numitor îl atacă pe Remus și alți prieteni ai acestuia. Astfel izbucnește o luptă. După ce ambele părți au înregistrat răni grave, păstorii lui Numitor triumfă și îl iau pe Remus ca prizonier, ducându-l la Numitor pentru pedepsire. Numitor nu îl pedepsește pe Remus, pentru că se temea de Amulius, însă a mers la acesta și a cerut dreptate, din moment ce era fratele său și fusese insultat de către servitorii regali. Și oamenii din Alba Longa înțelegeau motivele lui Numitor și considerau că a fost victima unui jaf nemeritat. Astfel, Amulius a decis să-l lase pe Remus pe mâna lui Numitor, iar acesta să-l pedepsească cum dorește. Când Numitor îl duce pe Remus acasă la el pentru pedeapsă, este surprins de completa superioritate a tânărului în statura și puterea corpului său. După ce a auzit despre faptele și virtuțile sale nobile, Numitor îl întreabă pe Remus despre nașterea și identitatea sa. Când Remus i-a spus că a fost găsit și îngrijit de către o lupoaică pe malurile râului Tibru și intuindu-i vârsta după înfățișarea sa, Numitor pleacă să discute cu fiica sa, Rhea, în această privință. La întoarcerea de la sacrificii, Faustulus îi spune lui Romulus că fratele său fusese capturat și-l trimite în ajutorul acestuia. Romulus pleacă pentru a găsi armată ca să lupte împotriva lui Numitor la Alba Longa. Faustulus aleargă repede spre Alba Longa, însă este oprit la porțile orașului de către paznici. Din fericire, unul dintre aceștia era servitorul care dusese copiii la râu. Recunoscând turma și chipul lui Faustulus, îl duce în grabă către Amulius. Păstorul recunoaște că băieții sunt în viață, însă spune că ei trăiesc departe de Alba Longa ca ciobani. De frică și furie, Amulius trimite de îndată un prieten al lui Numitor să vadă dacă există vreo atestare în privința vieții gemenilor. În momentul în care omul intră în casa lui Numitor, îi găsește pe cei doi, Numitor și Remus îmbrățișându-se, confirmându-i astfel că Remus era nepotul lui Numitor. Omul îi sfătuiește apoi să se grăbească, pentru că Romulus mărșăluiește către oraș cu o armată formată din cei care îl urau și se temeau de Amulius. Armata lui Romulus era formată din 200 de bărbați. Remus incită cetățenii din interiorul orașului să se revolte și în același timp Romulus atacă din afară. Amulius, fără a face vreun demers pentru siguranța sa, din confuzie totală, este capturat și ucis. Odată cu moartea lui Amulius, orașul se liniștește și oferă coroana lui Romulus și lui Remus. Gemenii refuză, însă, tronul atâta vreme cât bunicul lor se afla încă în viață și refuză și traiul în oraș ca supuși. Astfel, după restaurarea domniei lui Numitor și onorarea cuvenită a mamei lor Rhea Sylvia, cei doi părăsesc Alba Longa pentru a fonda propriul oraș pe pantele Colinei Palatine. Înainte de a părăsi Alba Longa, însă, iau alături de ei sclavi fugari și toate celelalte persoane care doreau o a doua șansă de a trăi. Însă odată cu sosirea celor doi la Colina Palatină, ei se ceartă asupra poziției exacte a viitorului oraș. Romulus dorea construirea orașului pe Colină, dar Remus era în favoarea construirii sale pe Colina Aventină, mai ușor de fortificat. Cei doi convin să cadă de acord prin testarea abilităților fiecăruia prin voia zeilor. Remus se înfurie de victoria lui Romulus, iar atunci când ultimul dintre ei începe săparea tranșeei unde avea să treacă pereții orașului său Remus ridiculizează unele părți din munca sa și obstrucționează dezvoltarea. La final, Remus sare peste tranșee, un semn rău, din moment ce aceasta implica faptul că orașul era ușor de pătruns. În acel moment, Romulus îl ucide pe fratele său. Și Faustulus este ucis în bătălia ce a urmat la scurt timp. Odată cu încetarea acesteia, Romulus îl îngroapă atât pe Remus, cât și pe Faustulus; apoi continuă să construiască orașul. Îl numește Roma, după numele său și-l servește drept primul rege. După completarea construirii orașului, Romulus divide oamenii Romei care erau capabili de luptă în regimente a câte 3000 infanterie și 300 cavalerie. El numește aceste regimente legiuni. Restul oamenilor devin populus ai Romei și din rândurile acestora Romulus alege personal 100 dintre cei mai nobili oameni pentru a servi într-un consiliu al orașului. Pe aceștia îi numește patricieni, iar consiliul devine Senatul roman. Numirea patricienilor nu era doar din prisma faptului că erau părinții fiilor legitimi, dar și pentru că intenționa ca mai marii și bogații să-i îngrijească pe cei slabi și săraci precum tații își îngrijesc fiii. Romulus creează reputația Romei drept un azil pentru toți cei care doreau o viață nouă. Din această cauza, Roma atrage o populație de exilaţi, refugiaţi, criminali, ucigaşi şi sclavi fugari. Populația Romei crește atât de tare încât orașul ocupa cinci dintre cele şapte coline ale Romei. Romulus însă, vedea ivindu-se o problemă. Văzând orașul său umplându-se cu străini, puțini dintre aceștia având neveste, Romulus a decis că era nevoie să umple orașul său și cu femei. Pentru a rezolva problemele sale, Romulus ține un festival, Consulia, invitând tribul vecinilor Sabini pentru a asista la eveniment. Sabinii au venit în mase, aducându-și și fiicele la festival. Romulus își planificase să răpească femeile sabine și să le ducă la Roma pentru cetățenii săi. Când Sabinii au ajuns, Romulus s-a așezat în rândurile senatorilor săi, îmbrăcat în veșminte de culoare roșu închis. Semnalul că acum era momentul de a acționa era ridicarea și îndoirea mantiei, iar apoi aruncarea acesteia în jurul său. Armați cu săbii, mulți dintre adepții săi stăteau cu privirea ațintită către Romulus, iar când acesta a dat semnalul, nobilii au scos săbiile din teacă și au început să zbiere, capturând fiicele sabinilor, dar permițând și încurajând bărbații să scape nevătămați. În total, aproximativ 700 de femei sabine au fost capturate și duse la Roma. Acest eveniment este amintit în variate opere de artă intitulate "Răpirea femeilor sabine".
Lupa Capitolina (în italiană Lupoaica de pe Capitol), denumită și Lupa romana, este o statuie de bronz etruscă, turnată probabil în secolul al IV-lea Î.E.N, undeva pe valea fluviului Tibru. Originalul este păstrat în „Museo Nuovo” din Palazzo dei Conservatori din Roma. O copie este expusă în aer liber în Piazza Del Campidoglio. Statuia a fost amplasată la Roma încă din antichitate. Monumentul reprezintă o lupoaică de dimensiuni aproximativ reale (75 cm înălțime și 114 cm lungime), la care sug cei doi copii, ce îi reprezintă pe frații gemeni Romulus şi Remus, întemeietorii legendari ai Romei. Datarea turnării lupoaicei în anii 500-480 î.e.n. a fost făcută după analize stilistice. S-a emis și ipoteza că turnarea s-a făcut în secolul al VI-lea e.n. de sculptorul etrusc Vulca din Veii. Cei doi copii sugând sunt însă mult mai recenți, deși Lupoaica cu cei doi copii a fost și simbolul Legiunii a VI-a romane (Legio VI Ferrata Fidelas Constans, înfiițată de Iulius Cezar în anul 52 î.e.n. și despre care ultima mențiune datează din anul 215 e.n. Se presupune că cei doi prunci originali au dispărut, actualii Romulus și Remus fiind probabil o operă a sculptorului Antonio del Pollaiuolo (1429 - 1498). Procedeul de turnare a copiilor este similar cu cel de turnare a armurilor, folosit într-un atelier din Ferrara. În anul 2006, istoricul de artă italian Anna Maria Carruba și etruscologul Adriano La Regina au contestat datarea tradițională a însăși Lupoaicei și, pe baza analizei tehnicii turnării, au emis ipoteza că statuia a fost turnată, de fapt, în Evul mediu târziu. Este așadar posibil ca statuia originală estruscă să fi fost în totalitate pierdută, Lupoaica a fost refăcută în Evul Mediu, iar Romulus și Remus adăugați, în timpul Renaşterii, spre a ilustra legenda întemeierii Romei. Pentru a omagia originea latină a poporului român, statul italian a facut cadou României următoarele copii ale statuii Lupa capitolina din Roma: Bucureşi - 7 septembrie 1906, Cluj - 28 septembrie 1921, Târgu Mureş - 1924 şi Timişoara - 23 aprilie 1926 . La acestea se adaugă lupoaica din Chişinău, din 1921, topită de sovietici în 1940 și ulterior înlocuită de copii oferite de „Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni” (prima copie din 1991 a fost și ea vandalizată de pro-sovietici, o a doua copie fiind realizată în 2009). În Romnia au fost confecționate și instalate și în alte orașe sau sate replici ale acestor copii ale „Statuii Lupoaicei”, de pildă la Braşov, Alba Iulia, Turda, Blaj, Târnăveni, Luduş, Brad, Dej, Năsăud, Sighişoara, Constanţa, Galaşi, Maieru, Leşu, Săcele şi Cristeştii Ciceului. Despre statuia din Bucureşti, Robert Bălan spune că este, cea mai nomadă dintre toate statuile lupoaicei și dintre toate statuile capitalei, soartă ciudată pentru un asemenea simbol identitar al poporului român, ea fiind mutată nu mai puțin de șase ori (în 1906, 1908, 1931, 1965, 1997, 2010) şi de mai multe ori furată (parțial: gemenii sau în totalitate) apoi regăsită. Uneori era demontată temporar şi pentru întreţinere.
România - Ţara Românească - Bilet de bancă - 100 lei = 100 piaştri 1856
con_dorul@yahoo.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu