Epaminonda's Blog.....: MONEDE EURO GERMANE DE COLECȚIE

1. Moneda de mai jos celebrează Poarta Brandenburg din orașul german Berlin. În centrul câmpului aversului, în interiorul unui cerc liniar continuu, este reprezentată Poarta Brandenburg din orașul german Berlin, încadrată de niște manifestanți. Manifestanții din stânga afisează o lozincă pe care este scris: FREIE WAHLE” (Alegeri libere). La partea inferioară, sub monument este aplicată inscripția orizontală: “FREIHEIT” (Libertate). În câmpul central al reversului, în interiorul unui cerc periferic continuu, este reprezentată o pajură stilizată, cu aripile deschise, după modelul pajurii de pe stema națională germană. Sub pajură, pe trei rânduri orizontale sunt aplicate inscripțiile: “100 EURO / F / 2022” reprezentând valoarea monedei, nomograma monetăriei germane care realizat această monedă și anul emiterii monedei. La partea superioară a monedei, periferic circular, este marcată inscripția: “BUNDESREPUBLIK DEUTSCHLAND”, ceea ce reprezintă numele țării. Pe părțile laterale, și tot periferic circular, sunt reprezentate câte șase stele, toate având câte cinci colțuri.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: anul emiterii – 2022, valoarea – 100 euro, forma – rotundă, diametrul – 28 milimetri, greutatea – 15,55 grame, metal compoziție – aur, puritate – 99,9 %, calitate proof și gravor – Bastian Prillwitz.

Poarta Brandenburg, este o poarta monumentala construita in secolul al 18-lea ca simbol al pacii. In timpul razboiului rece, când poarta se afla chiar pe granita dintre Est si Vest, și a devenit un simbol al unui oras divizat. De la Caderea Zidului Berlinului, Poarta Brandenburg a devenit simbolul Berlinului reunificat. Zona dezolanta din pieței porții din timpul razboiului rece a fost acum complet renovata si si-a recastigat foarte mult din grandoarea pe care o arata in secolul al 19-lea. Poarta Brandenburg se afla la sfarsitul celebrului bulevard berlinez, Unter den Linden. In trecut poarta a fost parte integranta din Zidul Berlinului si principala cale de acces in oras. Este singura poarta care mai exista din fostul zid. Superbul monument a fost proiectat de Carl Gotthard si comisionat de Imparatul Wilhelm al II-lea. Proiectul portii de 65 de metri latime si 28 de metri inaltime se bazeaza pe Propylaea, poarta de la Acropole din Atena. Poarta Brandenburg a fost construita intre 1778 si 1781, luand locul unei alte porti mai vechi. Decoratiunile includ basoreliefuri ce reprezinta scene din mitologia greaca si au durat inca patru ani pentru a fi complet terminate. Deasupra porții este situată o monumentală sculptură, denumită Carul Victoriei.

Carul Victoriei tras de patru cai ce se gaseste pe Poarta Brandenburg a fost realizat in anul 1793 de Johann Gottfried Schadow. Carul din bronz este condus de zeita pacii. Initial Poarta Brandenburg a fost un simbol al pacii. In 1806, in timpul ocupatiei franceze, Napoleon a ordonat ca acel car de lupta sa fie dus la Paris. Dupa batalia de la Waterloo, carul a fost adus inapoi la Berlin, intr-un cadru triumfal, devenind un simbol al victoriei. Tot atunci, piata din apropierea portii a fost numita Pariser Platz iar statuia carului de lupta se numeste astazi Victoria, dupa zeita romana cu acelasi nume. Poarta Brandenburg, care pana la al doilea razboi mondial a avut tot timpul sa devina un simbol al militarismului prusac, a fost grav avariata in timpul razboiului. Dupa aceea si dupa divizarea Berlinului, Poarta Brandenburg s-a gasit chiar pe granita dintre Berlinul de Est si cel de Vest, chiar in Sectorul rusesc. In 1958 poarta a fost restaurata de Berlinul de Est in timp ce Berlinul de Vest a finantat reconstructia statuii Victoria. La caderea Zidului in 1989, oamenii s-au strans langa Poarta Brandenburg ce fusese redeschisa pentru a se bucura de reunificarea Berlinului si a Germaniei. Monumentul a fost iarasi renovat in 2001 si redeschis pe 3 octombrie 2002.

2. Moneda de mai jos omagiază Insula muzeelor din orașul german Berlin. În centrul câmpului aversului, în interiorul unui cerc liniar continuu, în partea spre în jos este reprezentată Insula muzeelor din orașul Berlin, dedesubt fiind inscripționat numele orașului – BERLIN. Pe sectorul de cerc rămas liber, pe cinci rânduri curbate după conturul monedei este aplicată inscripția: “MUSEUMSISNSEL / BODE MUSEUM* NATIONAL GALERIE / PERGAMON MUSEUM / NEUS UND ALTES / MUSEUM” (Insula muzeelor / Muzeul Bode / Galeria Națională / Muzeul Pergamon / Muzeul vechi și nou). În câmpul central al reversului, în interiorul unui cerc periferic continuu, este reprezentată o pajură stilizată. Periferic circular sunt reprezentate douăsprezece stele echidistante, fiecare având câte cinci colțuri cele 12 stele , cu aripile deschise, după modelul pajurii de pe stema națională germană. Sub pajură, pe trei rânduri orizontale sunt aplicate inscripțiile: “100 EURO / F / 2022” reprezentând valoarea monedei, nomograma monetăriei germane care realizat această monedă și anul emiterii monedei. La partea superioară a monedei, periferic circular, este marcată inscripția: “BUNDESREPUBLIK DEUTSCHLAND”, ceea ce reprezintă numele țării. Pe părțile laterale, și tot periferic circular, sunt reprezentate câte șase stele, toate având câte cinci colțuri. Sub și în dreapta pajurei sunt aplicate inscripțiile: “10 EURO – BUNDESREPUBLIK DEUTSCHLAND – 2002 - A” (valoarea monedei, numele oficial al statului german, anul emiterii monedei și monetăria unde s-a realizat această monedă.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 8 august 2002, valoarea – 10 euro, forma – rotundă, diametrul – 32,5 milimetri, greutatea – 18 grame, metal compoziție – argint, tipografia care realizat moneda – A, tiraje – 2 milioane bucăți de calitatea UNC și 300000 bucăți de calitatea Proof.

Insula Muzeelor din Berlin este locul unde se găsesc cele mai importante muzee din capitala Germaniei și este un obiectiv inclus în patrimoniu mondial UNESCO.Această insulă a fost proiectata pentru a fi "un sanctuar al artei si stiintei". Cele cinci muzee care sunt incluse in Insula Muzeelor sunt localizate intre Kupfergraben si raul Spree. Acest grup extraordinar de muzee a fost inceput de Regele Frederich Wilhelm al III-lea care a facut posibila constructia Muzeului Regal in 1830 – astazi Altes Museum (Vechiul Muzeu). Muzeul a fost construit pentru a permite si publicului larg sa poata vedea comorile regale de arta ale Germaniei. Cu toate acestea insa, insula nu a fost conceputa pana in jurul anului 1840, cand Fredrich August Stuler a facut propunerea de a crea un centru cultural pe insula, ideea laudata si aplaudata de toata lumea. In 1859, Muzeul Nou a fost terminat pentru ca mai tarziu, in anul 1876, sa fie terminata si Vechea Galerie Nationala. Muzeul Kaiserului Friedrich (astazi Muzeul Bode) a fost adaugat in anul 1904 si ultimul muzeu, Muzeul Pergamon a fost si el terminat in anul 1930. Din pacate aproape 70% din cladiri au fost distruse in timpul celui de-al doilea razboi mondial si dupa terminarea razboiului colectiile au fost impartite intre Berlinul de Est si cel de Vest. În prezent majoritatea colecțiilor sunt expuse împreuna în acest grup de muzee.

3. Moneda de mai jos marchează Centenarul Muzeul german din orașul Munchen. În centrul câmpului aversului, în interiorul unui cerc liniar continuu, în partea stângă este reprezent din profil spre dreapta chipul fondatorului acestui muzeu – Oskar von Miller iar în drepata sunt reprezentate câteva elemente arhitecturale legate de exponatele muzeului. Vertical puțin oblic (sus stânga – jos dreapta) pe patru coloane este aplicată inscripția: “MUNCHEN / DEUTSCHESMUSEUM / JAHRE / 100” (100 de ani de la înființarea Muzeului german din Munchen). În câmpul central al reversului, în interiorul unui cerc periferic continuu, vertical puțin oblic (sus stânga – jos dreapta) pe patru coloane este aplicată inscripția: “DEUTSCLAND 2003 / REPUBLIK / BUNDES / EURO 10” (numele statului, anul emiterii monedei și valoarea acesteia). În dreapta acestei inscripții este reprezentată o pajură încadrată dezordonat de cele douăsprezece stele, fiecare având câte cinci colțuri. Sub coada pajurei este marcată litera D – simbolul monetăriei germane care a realizat această monedă.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 10 aprilie 2003, valoarea – 10 euro, forma – rotundă, diametrul – 32,5 milimetri, greutatea – 18 grame, metal compoziție – argint, tipografia care realizat moneda – D, designer – Victor Huster, tiraje – 2,05 milioane bucăți de calitatea UNC și 350000 bucăți de calitatea Proof.

Muzeul german al capodoperelor științei și tehnologiei (numit de obicei doar Deutsches Museum) din Munchen este unul dintre cele mai mari muzee de știință și tehnologie din lume în ceea ce privește spațiul expozițional. Edificiul, format din trei clădiri, este situat pe Insula muzeelor din Munchen, un banc de pietriș de pe râul Isar. Piatra de temelie a clădirii muzeului a fost pusă în anul 1906, dar construcția propriu-zisă a demarat abia în anul 1909, fiind proiectată de proiectată de arhitectul Gabriel Seidl. Chiar și la momentul inaugurării – 7 mai 1925 - lucrările de construcție nu erau încă finalizate. Pe lângă clădirea principală de pe Insula Muzeelor, Deutsches Museum are patru muzee filiale. Părți din expozițiile de aviație sunt amplasate în hangarul istoric de avioane de la aerodromul Oberschleissheim. Pe lângă o nouă sală de expoziții construită în 1992, clădirile istorice Werfthalle și Kommandantur, construite în anul 1912, sunt folosite pentru expozițiile de aviație. Exponatele transportului terestru sunt expuse în Centrul de trafic din cartierul munchenez Theresienhohe, iar exponatele din transportul feroviar sunt expuse la Muzeele germane din Bonn și Nurnberg. Numărul anual de vizitatori ai muzeului, care fusese mai puțin de 200000 pe an din 1914, cu două excepții, a crescut brusc la 787523 în 1925 și s-a stabilizat la aproximativ 500000 de vizitatori la izbucnirea celui de-al doilea război mondial. Bombaradamentul britanic din anii 1944 – 1945 a provocat mari daune muzeului munchenez. Reconstrucția a început în februarie 1945, în timp ce naziștii erau încă la putere. Deutsches Museum a fost redeschis oficial pe 7 mai 1948. În 1963, reconstrucția Muzeului Deutsches a fost în mare parte finalizată. Clădirile au fost restaurate la forma lor originală, în timp ce prezentarea colecțiilor a fost reproiectată. În anul 1984, clădirea colecției de pe Insula Muzeelor a fost extinsă pentru a include noua sală aerospațială. În timp exponatele muzeului au avut de suferit din cauza unor incendii (dec.1953, mart.1983, oct.2018). Muzeul este renumit pentru atelierele sale interne, inclusiv în domenii relevante pentru construcția și proiectarea expozițiilor, cum ar fi pictura expozițională, sculptură, electronică, restaurarea vehiculelor, restaurarea aeronavelor sau realizarea de modele. Muzeul oferă tururi ghidate în numeroase departamente în anumite momente ale zilei, la care vizitatorii pot participa gratuit și fără înregistrare prealabilă. Tururile cu ghid pentru cursurile școlare, tururile de specialitate și tururile în limbi străine pot fi efectuate contra cost dacă sunt rezervate în avans.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

____________xxx____________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Mihai Viteazul - domnitorul celor trei țări românești

Mihai Viteazul, primul domnitor care a reuşit să unească cele trei provincii româneşti, a trăit între 1558 şi 1601. Domnitorul a avut un caracter dârz şi şi-a folosit de toate mijloacele, inclusiv de cuceririle amoroase, pentru a-şi duce la îndeplinire năzuinţele. Mihai Viteazul a rămas în istorie ca primul domnitor care a reuşit să unească cele trei provincii româneşti: Moldova, Ardealul şi Ţara Românescă. Pentru a-şi realiza scopurile, Mihai Viteazul s-a folosit de oricine, chiar şi de ibovnicele sale. Prezint mai jos câteva informații aparte despre voievodul Mihai Viteazu:

Nu se cunoaşte cu exactitate locul naşterii. Mihai Viteazul s-a născut, după unele surse, în Oraşul de Floci sau Târgul de Floci (n.r. - denumire care vine de la târgul de lână care funcţiona aici) situat la vărsarea Ialomiţei în Dunăre, localitate azi dispărută. Alte documente, aflate în custodia Academiei Române, precum şi specificaţiile din Condica episcopiei Rîmnicului, atestă că Mihai Viteazul s-ar fi născut la Drăgoeşti, localitate aflată pe partea stîngă a Oltului, judeţul Vâlcea.
Mihai Viteazul a crescut fără tată. Potrivit unor istorici, Mihai Viteazu este fiul nelegitim al lui Pătraşcu cel Bun, domnitor al Ţării Româneşti. Argumentul principal împotriva acestei variante este acela că Mihai Viteazu s-a născut în anul 1558, la un an după moartea lui Pătraşcu cel Bun. Astfel, este greu de crezut că acesta a avut relaţii extraconjugale în anul morţii sale, având în vedere faptul că a murit în urma unei lungi boli.
Mama lui Mihai Viteazul, de viţă nobilă sau comerciantă de rachiu. Există două versiuni care circulă cu privire la mama lui Mihai Viteazul, Teodora Cantacuzino. Potrivit celor mai mulţi istorici, ea este de neam grecesc şi se trage din vechea familie bizantină a Cantacuzinilor, fiind soră cu Iane Epirotul, care a ajuns ban al Olteniei şi reprezentantul domnului Munteniei la Constantinopol, o persoană foarte influentă. „Un personaj extraordinar, Mihail Cantacuzino, poreclit Şaitanoglu sau Şeitanoglu, adică, în turceşte, „fiul Satanei”. Se zice că mama lui Mihai Viteazul ar fi fost sora lui Şeitanoglu. În orice caz, e aproape sigur acum, după documente recent descoperite, că a fost o Cantacuzină venită să facă mare negoţ în Ţara Românească, iar cu banii şi insistenţele rudelor ei pe lângă marele vizir a fost ales Mihai Viteazul domnitor“, notează istoricul Neagu Djuvara în lucrarea „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri“. Conform altor surse, Teodora era vânzătoare de rachiu, originară din Târgul de Floci, iar tatăl lui Mihai era grec. Cert este că s-a călugărit spre sfârşitul domniei fiului ei, luând numele monahal de Teofana, şi a murit în anul 1605 sau 1606, fiind înmormântată în biserica mănăstirii Cozia.
Ce caracter avea Mihai Viteazul. Domnitorul era un om dintr-o bucată şi foarte hotărât în toate deciziile pe care le lua. De asemenea, se folosea de toate mijloacele pentru a-şi duce la îndeplinire scopurile, de multe ori parafând alianţe cu parteneri pe care nu-i agrea.
Mihai Viteazul a fost comerciant de vite. La început, domnitorul a făcut comerţ cu vite şi, apoi, cu giuvaieruri. A cunoscut, astfel, lumea comerţului şi a avut multe de învăţat. A deprins limbile greacă şi turcă, dar a intrat în contact cu marea boierime munteană. Ajunsese să deţină o avere imensă. Cumpărase din 44 de sate, în timp ce un boier obişnuit avea 8-9 sate.
S-a căsătorit din interes cu Doamna Stanca? Mihai Viteazu s-a căsătorit la vârsta de 27 de ani cu doamna Stanca, descendenta unei mari familii de boieri. Ea era nepoata banului Dobromir al Craiovei şi a logofătului Gheorghe din Corbi. Provenea din puternicul neam al boierilor din Izvorani, zona Muscelului sau, conform altor surse, dintr-o familie înruditã cu fraţii Buzeşti. Căsătoria cu Doamna Stanca i-a deschis tânărului Mihai drumul spre putere. Astfel, unii istorici contemporani au suspectat o căsătorie din interes.
Domnitorul şi Doamna Stanca au avut doi copii, Florica şi Nicolae, cel care avea să ocupe, o perioadă, cât marele voievod era în Ardeal, tronul Ţării Româneşti. Florica avea un farmec special, care a ajuns să-l copleşească chiar şi împăratul Rudolf al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană. Cei doi ajunseseră chiar în pragul căsătoriei. Numai intervenţia energică a mamei acestuia, Maria de Spania, a oprit căsătoria dintre cei doi.
Marula, fiica nelegitimă. Mihai Viteazul a mai avut o fiica, Marula, care s-a născut în anul 1599, dintr-o relaţie a domnitorului cu o ţiitoare cunoscută drept „Tudora din Târgşor“. Mihai nu îşi ascundea relaţiile extraconjugale şi chiar se afişa cu amantele. Astfel, nu a făcut nici un secret din naşterea fiicei sale nelegitime. Domnitorul şi-a vizitat iubita şi fiica în vârstă de doar un an şi i-a oferit un hrisov prin care-i lăsa moştenire, după moartea mamei sale mai multe sate.
Povestea de iubire cu fiicele dregătorului muntean Ivan Norocea. Relaţia dintre Mihai Viteazul şi soţia, Doamna Stanca, se degradează, astfel că domnitorul îşi îndreaptă afecţiunea în altă direcţie. Surorile Zamfira şi Velica, fiicele lui Ivan Norocea, i-au atras atenţai lui Mihai Viteazul atunci când a ajuns la Alba Iulia. Acestea deveniseră sfătuitoarele apropiate ale domnitorului şi apăreau mereu în preajma lor. Dacă despre, Zamfira istoricii susţin că nu există informaţii certe cu privire la o legătură amoroasă cu Mihai Viteazul, în privinţa Valicăi lucrurile sunt certe. Domnitorul se afişa cu aceasta, iar femeia nutrea speranţa că va deveni Doamnă.
Apropierea de soţia lui Sigismund Bathory. Mihai Viteazul apare într-o pictură realizată la Praga de Frans Franken alături de Maria Christierna, Sigismund Bathory, principele Transilvaniei. Unii istorici sugerează că între cei doi a avut loc o poveste amoroasă. A divorţat de acesta, iar succesorul la tronul Transilvaniei, Andrei Báthory, vărul lui Sigismund, îi face avansuri din ce în ce mai agresive. Astfel, Maria Christierna se refugiază la curtea regală de la Pragă. Aceasta i-ar fi pus o vorbă bună lui Mihai la regele Rudolf, pentru a-l spijini să lupte împotriva lui Andrei Báthory. SURSA – NET Adevărul.ro Târgu Jiu

Insigna - Maria - Principesă a României

Principesa Maria este viitoarea regină a României, de fapt consoarta regelui Ferdinand, făuritorul României Mari. Majestatea Sa Maria, Regină a României, Principesă a Romaniei, Principesă de Edinburg și de Saxa Coburg și Gotha, născută Marie Alexandra Victoria, din Casa de Saxa – Coburg și Gotha (născută la data de 29 octombrie 1875 în localitatea Eastwell Park, ducatul Kent din Anglia şi decedată la data de 18 iulie 1938 în Sinaia), a fost mare prinesă a Marii Britanii şi Irlandei, consoarta regelui Ferdinand şi regină a României. A fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii. Este mama regelui Carol al II-lea al României.

Viitoarea regină Maria a României s-a născut pe 3 octombrie 1875, fiind fiica ducelui de Edinburgh, Alfred, al doilea fiu al reginei Victoria (devenit după 1893 duce de Saxa-Coburg-Gotha), şi a marii ducese ruse Maria Alexandrovna. Maria, principesă de Edinburgh, s-a căsătorit cu Ferdinand, principele moştenitor al coroanei României, în decembrie 1892. A avut şase copii: Carol (1893 - 1953), Elisabeta (1894 - 1961), Mărioara (1899 - 1961), Nicolae (1903 - 1978), Ileana (1908 - 1991) şi Mircea (1913 - 1916). Personalitate puternică, femeie foarte frumoasă, extrem de iubită de armată, se pare că Maria a îndrăgit cu adevărat România. În al doilea război balcanic a îngrijit în lagărul de holerici de la Zimnicea bolnavii întorşi din Bulgaria. Se pare că a avut un rol important în luarea deciziei României din 1916 de a intra în război alături de Antantă. Regina Maria a încetat din viaţă pe 18 iulie 1938, inima ei fiind depusă la Balcic iar trupul în gropniţa domnească de la Curtea de Argeş. „Înainte de a fi condusă de la Palatul Cotroceni pe ultimul ei drum, regina a fost salutată de militari cu baionetele înfipte în pămînt şi cu patul armei în sus, gest unic pe care Armata nu l-a oferit niciodată unui alt om.”

TESTAMENTUL REGINEI MARIA

Ţării mele şi Poporului meu,

Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu,

eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice,

care rămâne pentru noi o mare taină.

Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o,

aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată,

chiar de dincolo de liniştea mormântului.

Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara mea de baştină, şi am îmbrăţişat o nouă naţionalitate m-am străduit să devin o bună Româncă. La început n-a fost uşor. Eram străină, într-o ţară străină, singură între străini. Dar prea puţini sunt aceia cari se reculeg să cugete cât de greu este calea, pe care o Principesă străină trebuie s-o parcurgă ca să devie una cu noua ţară în care a fost chemată. Am devenit a voastră prin bucurie şi prin durere. Privind înapoi e greu de spus ce a fost mai mare: bucuria ori durerea? – cred că bucuria a fost mai mare, dar mai lungă a fost durerea. Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. Mi-a fost dat să trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restrişte şi vremuri de mari îndepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare, să fiu aceia care a păstrat flacăra vie, aceia care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre. Aceasta ţi-o pot spune astăzi căci nu mai sunt în viaţă. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag; m-ai numit “Mama tuturor” şi aş vrea să rămân în amintirea ta aceia care putea totdeauna să fie găsită în clipele de durere sau pericol. A venit mai târziu o vreme când m-aţi negat, dar aceasta este soarta mamelor, am primit aceasta, şi v-am iubit mai departe, cu toate că nu vă puteam ajuta aşa de mult ca în zilele când credeaţi în mine. Dar aceasta e uitată. Atât timp am fost în mijlocul tău, încât mi se pare, abia cu putinţă că trebuie să te părăsesc; totuşi, orice om ajunge la capătul drumului său. Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare. Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută. Am credinţa că v-am priceput: n-am judecat, am iubit… Niciodată nu mi-au plăcut formele şi formulele, nu prea luam uneori seamă la cuvintele ce le rosteam. Am iubit adevărul şi am visat să trăiesc în lumina soarelui, însă fiecare trăieşte cum poate nu cum ar dori. Dar când îţi vei aminti de mine, Poporul meu, gândeşte-te ca la una care a îndrăgit viaţa şi frumuseţea, care a fost prea cinstită ca să fie cu băgare de seamă, prea miloasă să fie învingătoare, prea iubitoare ca să judece. N-am nici o avuţie să vă las, ceiace cu atâta mărinimie mi-aţi dăruit am cheltuit între voi: am înfrumuseţat acele locuri unde mi-a fost dat să trăiesc. Dacă toate cele frumoase iţi vor aminti de mine atunci voi fi îndeplin răsplătită de dragostea ce ţi-am dăruit-o, fiindcă frumosul mi-a fost un crez. Am redeşteptat la o viaţă nouă micul castel părăsit de la Bran, dar Tenha-Juva ( Balcicul ) a fost locul cel înfăptuit, acolo mi-a fost dat să fac din vis adevăr, şi fiindcă aceasta a însemnat pentru mine mai mult decât aşi putea tălmăci vreodată, am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea să fie adusă şi aşezată la Stella Maris, biserica ce am cladit-o la marginea mării. Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeş lângă iubitul meu soţ Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie aşezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o. În decursul unei lungi vieţi atâţia au venit la inima mea încât moartă chiar, aşi dori să mai poată veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria şi bucuria. Vreau să odihnesc acolo în mijlocul frumuseţilor făurite de mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit. Şi cum acolo se găseşte inima mea eu nu vreau să fie un loc de jale ci dinpotrivă de pace şi de farmec cum a fost când eram în viaţă. Încredinţez copiii mei, inimei Poporului meu, fiind muritori pot greşi, dar inimile lor calde aşa cum a fost a mea: iubiţii şi fiţi folositori unul altuia căci aşa trebuie să fie. Şi acum vă zic rămas bun pe veci: de acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn: dar mai presus de toate aminteşte-ţi, Poporul meu, că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare. Necunoscând vremea ce-mi este hărăzită pe pământ hotărăsc prin acest testament ultimele mele voinţe. Binecuvântez Ţara, pe copiii şi nepoţiii mei. Rog pe copii mei să nu uite niciodată că încrederea în Dumnezeu este o călăuză în fericire şi mângâere în suferinţă. Îi rog să fie uniţi, să susţie Ţara şi să se susţie între ei. Îi mai rog să se supuie fără discordii ultimelor mele voinţe. Iubirea mea de Mamă pentru ei, este aceiaşi şi dacă dispun de partea disponibilă numai în favoarea unuia din ei, este numai pentru că este mai lipsit de nevoile vieţii. Aş fi vrut să pot lăsa mai multe iubitei mele Ţări în semn de dragoste necurmată ce i-am purtat şi pe care o las izvor nesecat moştenitorilor mei. Dorinţa mea fierbinte ar fi fost să înalţ o biserică mică pe fostul front de la Oneşti şi să înfiinţez un cămin cu numele meu pentru studentele de la Universitatea din Iaşi, ca amintire a zilelor grele petrecute acolo în timpul marelui războiu pentru întregirea neamului. Resimt o vie întristare că modesta mea avere, datorată generozităţii iubitului meu soţ Regele Ferdinand, şi redusă încă prin greutăţile din ultimul timp nu-mi îngăduie să fac binele ce aş dori. Iert pe cei cari m-au făcut să sufăr. Rog pe cei cărora involuntar le-aş fi greşit să mă ierte căci nu am voit să fac rău nimănui. ( … ) Acest testament a fost făcut, scris, datat şi semnat cu mâna mea la Tenka – Juvah, Balcic, astăzi Joi 29 iunie 1933. - MARIA, REGINA ROMÂNIEI

Medalia monedă - Respect cadrelor didactice - 50 eurocenți

Lupta împotriva epidemiei COVID - 19, este o luptă comună, care are mulţi eroi. Compania Casa de Monede a emis o serie de medalii (monede) pe reversul monedelor de 50 eurocenți dedicate oamenilor implicați în linia întâi a pandemiei de coronavirus. Ei sunt cei care se expun zilnic pericolului, muncind în condiţii dificile. Medicii, infirmierii, ambulanţierii sunt în prima linie, îşi riscă propria viaţă zi de zi. Cadrele didactice, curierii, şoferii, pompierii şi vânzătorii, sunt în contact zilnic cu sute de oameni, fără munca lor, societatea noastră s-ar opri de tot. Aversul medaliei reprezintă simbolic solidaritatea şi spiritul de unitate care îi determină pe oameni să-şi acorde ajutor reciproc. Respect şi preţuire pentru eroi, pentru noi şi pentru cei care se sacrifică zi de zi pentru a opri virusul. Piesele sunt rotunde, au diametrul de 4 centimetri și cântăresc 20 grame. Prima piesa comandată din această serie se achiziționează pentru suma de 34,99 lei iar celelalte la prețul de 69,99lei.

Pandemia COVID-19, cunoscută și sub numele de pandemia de coronavirus, este o pandemie globală în curs de desfășurare a bolii, cauzată de coronavirusul 2 al sindromului respirator acut sever (SARS-CoV-2). Până la 27 septembrie 2022, pandemia a provocat peste 615 milioane de cazuri și 6,53 milioane de decese confirmate, fiind una dintre cele mai mortale din istorie. Simptomele COVID-19 variază de la nedetectabile la mortale, dar cel mai frecvent includ febră, tuse uscată și oboseală. Boala severă este mai probabilă la pacienții în vârstă și la cei cu anumite afecțiuni medicale subiacente. COVID-19 se transmite atunci când oamenii respiră aerul contaminat de picături și particule mici în suspensie care conțin virusul. Riscul de inhalare a acestora este cel mai mare atunci când oamenii se află în imediata apropiere, dar acestea pot fi inhalate pe distanțe mai mari, în special în interior. Transmiterea poate avea loc, de asemenea, dacă fluidele contaminate ajung la ochi, nas sau gură și, rareori, prin intermediul suprafețelor contaminate. Vaccinurile COVID-19 au fost aprobate și distribuite pe scară largă în diferite țări începând cu decembrie 2020. Alte măsuri preventive recomandate includ distanțarea socială, purtarea de măști, îmbunătățirea ventilației și a filtrării aerului și punerea în carantină a celor care au fost expuși sau sunt simptomatici. Pandemia a declanșat perturbări sociale și economice grave în întreaga lume, inclusiv cea mai mare recesiune globală de la Marea Depresiune. Instituțiile de învățământ și zonele publice au fost închise parțial sau total, iar multe evenimente au fost anulate sau amânate. Mai multe companii farmaceutice au reușit în timp util realizarea unor vaccinuri utile în combaterea virusului de o parte a cetățenilor au refuzat vaccinarea.

Insigna - Minitehnicus - Cutezătorii 1974

Cutezătorii este denumirea unei publicații pentru copii, un nume ce spune o poveste pentru fiecare și mai ales un nume care se asociază imediat, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari, cu vârsta copilăriei. S-ar zice că nimic nu-i nou sub soare. Cutezătorii a fost și pe vremea copiilor de ieri, astăzi părinți, și continuă „să copilărească” și pentru cei care azi își trăiesc copilăria. Multe lucruri s-au schimbat de atunci, de când actualii părinți, chair și bunici au fost și ei copii, dar multe au rămas la fel: bucuria jocului, spontaneitatea, curiozitatea și dorința de explorare nu și-au epuizat resursele pentru copiii de acum. Încercând să se adapteze prezentului, dar neirosind nimic din nostalgia vremurilor în care jocul dicta regula, echipa redacțională îi introduce pe copii și tineri și pe toți cei care se simt bine într-o lume a informației, în lectura unor subiecte variate, pe teme de actualitate culturală sau valoroase oricând, pentru orice generație. Conceptul grafic este și el în acord cu cerințele unei formule cutezătoare și susține vizual conținutul. Revista Cutezătorii are ca parteneri în proiectele sale educaționale Ministerul Educației și Cercetării, firme de profil, asociații și organizații non-guvernamentale, parteneri media care, împreună, contribuie la crearea unui climat mai civilizat și mai sănătos pentru copiii de azi și de mâine. Publicația copilăriei este prezentă în rețeaua școlară, la nivel național. Lunar, cititorii revistei (8 - 15 ani și nu numai) își regăsesc subiectele preferate și le descoperă cu ajutorul îndrumătorilor. Revista "Cutezătorii" se produce de căre Editura Explorator Ploiești și este marcă înregistrată la OSIM.

Minitehnicus a fost și este un concurs prin care se doreşte dezvoltarea deprinderilor practice, a îndemânării și a creativităţii elevilor. Pentru început el s-a organizat sub egida Revistei pionierești Cutezătorii. Concursul se adresează elevilor cu aptitudini si îndemânare pentru crearea/modernizarea de jucării şi realizarea acestora în timpul orelor desfăşurate în cadrul cercurilor din palate şi cluburi ale elevilor. Concursul pune accent tocmai pe acest obiectiv, propunându-şi să trezească interesul elevilor de a cunoaşte prin descoperire experimentală legile naturii. Experimentul este un mod de abordare a cunoaşterii ştiinţifice foarte atractiv pentru elevi, mai ales atunci când aceştia au posibilitatea de a fi implicaţi direct în efectuarea lui. Manifestarea are ca scop promovarea comunicării între elevii din şcoli, cluburi, din zone şi judeţe diferite; realizarea de experimente cu obiecte de uz curent, întâlnite de ei în viaţa cotidiană; dezvoltarea imaginaţiei şi creativităţii elevilor. Concursul are următoarele scopuri; descoperirea elevilor pasionaţi de tehnică, de electronică, dezvoltarea inventivităţii elevilor, realizarea unui schimb de experienţă între scolile generale şi cluburile elevilor precum și stimularea lucrului în echipă și formarea de deprinderi practice.

Insigna șapte ani vechime - Flotila Cluj

Insignele militare regaliste pentru vechimea de șapte ani contineau simboluri ale regalităţii şi se deosebeau de la o unitate la alta, pe când în regimul comunist, dar şi în prezent se emiteau şi se emit insemne (ordine sau medalii) unice, ca reprezentare grafică, pe toata armata, împărţite în trei clase (1, 2 şi 3) pe care se înscria şi se înscrie vechimea neîntreruptă în muncă de 5, 10, 15, 20 de ani sau mai mult. Este necesar de precizat că acordarea acestor insemne de vechime era însoţită şi este însoţită de o mică majorare a retribuţiei lunare sau de o avansare în grad la exceptional (dacă persoana era bine văzută, a se înţelege - apreciată, de către şefi.

_____________ooOoo_____________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ