Epaminonda's Blog.....: MONTEPULCIANO

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea italiană MONTEPULCIANO,

provincia SIENA, regiunea TOSCANA, din vremuri diferite,

câteva trimiteri poștale ilustrate și o medalie locală.

Palatul Taregi (Antonio da S.Gallo)

Biserica di San Biagio (S.Gallo)

Piața Vitorio Emanuele

Strada Roma, Palatul Avignonesi și Coloana Maroc

Fortăreața

Sanctuarul Agnesiano

Vedere

Trimiteri poștale

Medalie locală

xxx

"ECHILIBRISTICĂ"

O CARICATURĂ

DE MARGARETA CHITCATII

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL VÂLCEA

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna turistică - Govora

Băile Govora (simplu Govora) este un oraș-stațiune așezat în nord-estul județului Vâlcea, România, care include și satele: Curăturile, Gătejești și Prajila. Numele de Govora îi vine din limba slavă. În limbile sudice govora sau govornih însemnând vorbă sau sunet. Orașul are aproximativ 2500 de locuitori și este atestat documentar pentru prima dată în anul 1488. Băile Govora se dezvoltă târziu ca localitate urbană și stațiune balneară. În anul 1876 țăranul Gheorghe Ciurea sapă un puț și constată că iese apă care arde (denumire a petrolului greu, cunoscut și sub numele de păcură). De asemeni iese și apă sărată, aceasta neputând fi folosită ca apă de băut. Sondajele ulterioare după petrol scot la suprafață apă sărată, iodurată și nămol sapropelic, pe care medicul militar Zorileanu o recomandă pentru tratamente reumatismale. Se începe exploatarea izvoarelor în anul 1879, tratamentul făcându-se un timp în copăi (căzi de baie din lemn) amenajate la mănăstirea Govora, în chilii, mănăstire ce se află la circa 6 Km de locul acestora. Apa de la aceste izvoare era dusă cu sacalele ( niște butoaie mari puse în care trase de animale) la mănăstire. Primul stabiliment pentru tratament balnear ia ființă în anul 1887 și avea 29 de cabine pentru băi calde. Inaugurarea oficială a stațiunii are loc în anul 1910 odată cu darea în exploatare a hotelului Palace, care are particularitatea constructivă ca fiecare cameră să aibă cel puțin o oră soare pe zi. Se spunea că la Govora se închiria soarele cu ora. Tot atunci se dă în exploatare o bază de tratament cu căzi de baie din fontă, centrala termică pentru încălzirea apei și iarna pentru căldură. Ulterior, paralel cu dezvoltarea stațiunii se construiesc alte hoteluri și pensiuni, se dezvoltă ca localitate, devenind după anii 1950 oraș. La recensământul din anul 2011 populația orașului Băile Govora se ridică la 2449 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 2896 locuitori) dintre care: 95,06% - români și restul – necunoscută sau altă etnie. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (95,55%) restul fiind altă religie sau nedeclarată. Construcții deosebite necesare dezvoltării turismului balnear, activitatea de bază a locuitorilor, în ultimii 50 de ani nu prea s-au făcut. Totuși, se remarcă complexul hotelier al sindicatelor ridicat la sfârșitul anilor 1980, care are în dotare și o bază modernă de tratament.

De peste un secol, Hotelul Palace este simbolul staţiunii Băile Govora, din județul Vâlcea. La vremea sa a fost una dintre cele mai revoluţionare clădiri ale Europei, iar frumuseţea de odinioară i-a fost redată acum cu ajutorul unui proiect de reabilitare pe fonduri europene. Hotelul are un „frate geamăn” în staţiunea Gstad din Elveţia. A fost una dintre primele construcţii din beton, la aceste dimensiuni. Destinat highlife-ului, hotelul era căutat atât de protipendada bucureşteană cât şi de cea pariziană. Hotelul a fost dotat cu mobilă din lemn de tei, candelabre de bronz şi oglinzi de cristal. În baza de tratament au fost aduse aparate de mecanoterapie, construite la începutul secolului trecut în Germania, aparate care s-au păstrat în bună stare şi care pot fi văzute şi astăzi într-una din sălile de tratament. Iniţial, Palace a fost un hotel sezonier, care nu avea sistem de încălzire şi care se deschidea la 15 mai, pentru a fi închis la 15 septembrie. Construcţia a costat 1.308.420 de lei şi 61 de bani. A fost nevoie de aproximativ 4 milioane de euro pentru a o readuce la strălucirea de altădată şi la nivelul de 4 stele. Clădirea este unicat din foarte multe puncte de vedere. Unul este reprezentat de cele 365 de goluri (uşi, ferestre etc.), cifra simbolizând numărul de zile al unui an întreg, în care soarele poate fi văzut tot timpul, din câte o cameră. Practic, poziţia de Est – Vest a hotelului, permite soarelui să lumineze fiecare cameră din hotel într-o zi. Arhitectura eclectică cu influenţe de art nouveau şi elemente de inspiraţie neoromânească, transformă primul hotel cu bază de tratament proprie din România într-un monument istoric. Primii proprietari au cotat staţiunea vâlceană la Bursa din Paris. Hotelul de epocă se află în mijlocul celui mai mare parc balnear din România, amenajat de arhitectul peisagist francez E. Pinard. Parcul găzduieşte monumente ridicate în memoria unor personalităţi marcante care au contribuit la înfiinţarea şi dezvoltarea staţiunii balneare, precum: I.C. Brătianu, fost prim–ministru al României, general dr. Nicolae Popescu – Zorileanu, dr. Haralambie Botescu. Acest impunător edificiu a fost construit între anii 1911 - 1914 după planurile arhitectului Ernest Doneaud, sub conducerea inginerilor Puklicky şi Brătescu. Arhitectura reprezintă o îmbinare inspirată de stiluri, de la rococo, baroc, clasic, renascentist la elemente decorative ale stilului popular românesc. Pentru ca greutatea construcţiei să fie cât mai mică, pereţii despărţitori au fost confecţionaţi din plută. Primul nivel zidit în piatră cioplită, ridicat puţin deasupra solului, a fost înălţat pe o placă de plumb, aşezată pe o reţea de rulouri metalice pentru amortizarea mişcărilor seismice. Tehnica revoluţionară la începutul anilor 1900 este asemănătoare cu ce s-a făcut acum la Arcul de Triumf din Bucureşti. Nivelul doi, cel mai înalt, este despărţit de celelalte de un brâu, care se repetă şi sub al şaselea nivel, împărţind faţada principală în trei registre diferite prin dispunerea uşilor şi a ferestrelor. Încă de la construcţie, hotelul a fost dotat la nivelul celor mai pretenţioase solicitări. Existau lifturi pentru persoane şi lifturi de serviciu pentru bucătărie între demisol şi etajul al IV-lea. Camerele de lux şi categoria I aveau baie, apa caldă, apă rece, semnalizare pentru cameristă şi aparate de radio. La nivelul inferior se afla bucătăria, magaziile de alimente, camera frigorifică, cazanele, încălzitoarele pentru apă şi o mică bază de tratament care cuprindea 17 cabine de băi, finalizate în 1922. La parterul clădirii exista un restaurant luxos, câteva saloane pentru muzică şi lectură. După 1950, hotelul a trecut la „Consiliul Central al Sindicatelor” (fostul C.C.S.) şi a fost redenumit „Sanatoriul Dr. Pavlov”. A purtat acest nume până la retragerea trupelor sovietice din ţara noastră. Ulterior, Palace-ul a fost denumit „Pavilionul nr. 1”. Hotelul numără în acest moment 132 de spaţii de cazare (camere, garsoniere) restaurant a la carte, bar de zi, terasă, săli de conferinţă, magazin gen boutique cu artizanat hand-made, un centru Balneo pentru afecţiuni respiratorii şi reumatismale, centru de Cardiologie şi, nu în ultimul rând, un nou Centru Spa. Procesul de cură balneară este supravegheat de personal medical format din medici, asistenţi generalişti, asistenţi balneo-fizio-terapeuţi, kineto-terapeuţi şi maseori. Beneficiile sunt nemăsurabile pentru sănătatea fiecăruia, secretul fiind microclimatul unic din România creeat aici.

Insigna - Stema județului Vâlcea

Stema județului Vâlcea a fost adoptată în 1998. Aceasta se compune dintr-un scut despicat, dotat cu șef; în dreapta, pe câmp roșu, o cruce treflată, de aur, decupată în mijloc; în stânga, pe fond de aur, un copac dezrădăcinat, cu coroană bogată, verde, cu tulpină naturală și poame de aur. În șef, pe fond de azur, în centru, se află un puț suprapus de o roată, ambele de aur; puțul este flancat în dreapta de un personaj purtând costum popular, de argint, iar în stânga, de un cal cabrat, din același metal. Semnificația elementelor însumate este următoarea:

Crucea evocă, pe de o parte, ctitoriile religioase înălțate de-a lungul anilor în zonă, iar pe de altă parte evidențiază credința ortodoxă și rolul ei în menținerea ființei statale românești;
Puțul suprapus cu roată, însoțit de personajul care dirijează calul, reconstituie imaginea vechiului crivac, instalație rudimentară pentru extracția sării, specifică epocii feudale, și evidențiază ponderea importantă pe care a avut-o exploatarea sării în economia județului și a Țării Românești. Prin extensie, acest element face aluzie la industria chimică existentă în acest județ, care are la bază sarea ca principală materie primă;
Mărul cu poame de aur sugerează dezvoltarea pomiculturii și bogăția silvică a zonei.

Jeton băutură răcoritoare pentru participanții la întâlnirea

asociației studenților AIESEC, la Băile Olănești - 2017

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Piesa de mai sus este un jeton de formă rotundă, cu diametrul de 29 milimetri, din plastic, de culoare albastră, având pe ambele fețe desenat un pahar stilizat pentru cocktail. Acest jeton s-a oferit tuturor participanților la întâlnirea asociației studenților AIESEC de la Băile Olănești, județul Vâlcea, care a avut loc în anul 2017. Pe baza acestui jeton participantul primea un pahar cu cocktail.

Băile Olănești este un oraș-stațiune în județul Vâlcea, compus din localitățile: Cheia, Comanca, Gurguiata, Livadia (reședința), Mosoroasa, Olănești, Pietrișu și Tisa. Localitatea mai este supranumită și „Izvoarele de aur”, nume datorat izvoarelor minerale iodurate, bromurate, sodice, calcice, sulfuroase și clorurate, hipotone sau izotone. Prima atestare documentară este din anul 1527. Aceste izvoare binefăcătoare au dus la construcția în anii 1950 a unei baze de tratament pentru ocupanții sovietici și nomenclatura comunistă, cunoscută ca "Vila 1 Mai". Ulterior, după 1970 din nu se știe ce rațiuni s-au admis și alți turiști, totuși destul de selecționați, familii de activiști comuniști în general. Intrarea a fost păzită de trupele de securitate până la 1989. După 1989 a fost dată M.Ap.N.-lui un timp, după care a devenit secție a spitalului „Elias” din București. La recensământul din anul 2011 orașul număra 4186 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 4610 locuitori), dintre care: români – 95,85%, romi – 1,21% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului vâlcean Băile Olănești astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 96,51%, și restul –nedeclarată sau altă religie.

Insigna - Instituția Prefectului - Județul Vâlcea

Instituția Prefectului servește pentru exercitarea de către prefect a prerogativelor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor legi. Instituţia prefectului este o instituţie publică cu personalitate juridică, cu buget propriu, aflată în subordinea Guvernului. Prefectul este ordonator terţiar de credite. Organigrama şi modul de funcţionare ale instituţiei prefectului se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Sediul instituţiei prefectului, denumit prefectură, este în municipiul reşedinţă de judeţ, într-un imobil proprietate publică a judeţului sau a statului, după caz. Capacitatea juridică de drept public a instituţiei prefectului se exercită de către prefect sau înlocuitorul de drept al acestuia.Exercitarea drepturilor şi asumarea obligaţiilor civile ale instituţiei prefectului se realizează de către prefect, de înlocuitorul de drept al acestuia sau de către o persoană anume desemnată prin ordin al acestuia.Activitatea instituţiei prefectului este finanţată de la bugetul de stat, prin bugetul ministerului care coordonează instituţia prefectului, precum şi din alte surse prevăzute de lege. Instituţia prefectului poate beneficia de proiecte şi programe cu finanţare externă rambursabilă şi/sau nerambursabilă de implementarea cărora răspunde în vederea realizării indicatorilor asumaţi în cadrul fiecărui proiect şi/sau program. Această instituție este responsabilă de respectarea Programului guvernului în plan județean.

Prefectura Vâlcea

Prefectura nu se confundă un Instituția prefectului. Prefectura este clădirea propriu-zisă și oamenii care o deservesc. Adresa de corespondență a Prefecturii județului Vâlcea este: Bulevardul Tudor Vladimirescu, nr.1, municipiul Râmnicu Vâlcea. Prefectura este condusă de un prefect numit de guvern și el îndeplinește următoarele categorii de atribuții:

atribuții privind asigurarea implementării la nivel local a politicilor guvernamentale și respectării ordinii publice;
atribuții în exercitarea rolului constituțional de conducere a serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale;
atribuții privind verificarea legalității actelor administrative ale autorităților administrației publice locale și atacarea actelor administrative ale acestor autorități pe care le consideră ilegale;
atribuții de îndrumare, la cererea autorităților administrației publice locale, privind aplicarea normelor legale din sfera de competență;
atribuții în domeniul situațiilor de urgență.
alte atribuții

Râmnicu Vâlcea este un municipiu, reședința și cel mai mare oraș al județului Vâlcea, România. În anul 2002 avea o populație de 107726 locuitori. Orașul scăldat de apele bătrânului Alutus - Olt este o veche așezare venită din umbra timpului, istoria sa milenară fiind atestată de săpăturile arheologice găsite în cartierele Valea Răii și Stolniceni. Aici romanii au construit cetăți (castre) durabile care prin vestigiile lor atestă continuitatea de veacuri a așezării. Prima mențiune documentară datează din data 20 mai 1388 când Mircea cel Bătrân confirma mănăstirii Cozia stăpânirea la Râmnic a unei mori, dăruită de Dan I, și a unei vii, pe care o făcuse danie jupânul Budu, cu voia lui Radu I. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Râmnicu Vâlcea, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din orașul Râmnicu Vâlcea dar și câteva trimiteri poștale ilustrate de aici, din vremuri diferite.

Cazarma Regimentul nr.2 Vâlcea și Primăria

Biserica Toți Sfinții

Sfânta Episcopie

Parcul comunal și Banca de Scont

Biserica Cetățuia

Fântâna lui Barbu Știrbei

Fântâna Măldărescu din Parcul Zăvoi

Bulevardul Tudor Vladimirescu

Piața Lahovari

Vederi

Județul Vâlcea, localizat în sudul României, provincia istorică Muntenia, se întinde pe o suprafață de 5765 kilometri pătrați, numărând aproximativ 413000 de locuitori. Reședința județului este municipiul Râmnicu Vâlcea. Din punct de vedere administrativ, județul Vâlcea este împărțit în 2 municipii - Râmnicu Vâlcea, Drăgășani, 9 orașe - Călimănești, Brezoi, Horezu, Băile Olănești, Băile Govora, Ocnele Mari, Băbeni, Bălcești, Berbești și 78 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Vâlcea, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură, din vremuri diferite, din județul Vâlcea, alte frumoase locuri de vizitat pe aceste meleaguri dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.