luni, 28 noiembrie 2022

INFO NUMIS MONDO - 145

 

1. În anul 2022 Banca centrală a statului african Sierra Leone a lansat în circulaţie o nouă bancnotă având valoarea de 20 leones.
Detaliu principal de pe bancnotă este reprezentat pe avers prin chipul lui Constance Cummings-John. Bancnota este realizată din hârtie și are dimensiunile de 138 x 70 milimetri.
Constance Cummings-John a fost un profesor și politician din statul Sierra Leone, care s-a născut în anul la data de 28 decembrie 1918 și a decedat la data de 21 februarie 2000. Ea a fost prima femeie din Africa care a fost consilier municipal și, în 1966, a devenit prima femeie care a ocupat funcția de primar al orașului Freetown. Ultima parte a vieții și-a petrecut-o la Londra. Tatăl ei, John William Horton, a fost trezorier al orașului Freetown, în timp ce mama ei, Regina Horton, născută Awoonor-Wilson, a fost pianistă de concert. La vârsta de 17 ani au urmat cursuri de pedagogie la Londra, ocazie cu care s-a alăturat Uniunii  studenților din Africa de Vest și Ligii popoarelor de culoare. După ce și-a obținut certificatul de predare, ea a continuat studiile în Statele Unite la Universitatea Cornell. În 1937 s-a întors la Freetown ca director al Școlii Industriale pentru Fete Episcopale Metodiste Africane, dar activitățile ei politice i-au cauzat mari probleme cu biroul colonial britanic. Între 1946 și 1951 a locuit în New York unde a lucrat în spitale și în conducerea Consiliului american pentru educație africană și  a Consiliului pentru afaceri africane. La întoarcerea ei în Freetown în 1951, Cummings sa alăturat Partidului Popular din Sierra Leone ajutând la înființarea Mișcării femeilor din Sierra Leone. În anul 1952 a fost numită consilier municipal Freetown pentru ca în anul 1966 să ajung chiar primar pentru puțină vreme căci a urmat o lovitură militară de stat de succes, ea insuși fiind acuzată de corupție. S-a stabilit din nou la Londra, unde a devenit membru activ al Partidului Laburist și de asemenea, guvernator de școală. A a murit la Londra pe 21 februarie 2000, la vârsta de 82 de ani.
2. Loteria națională a statului european Spania a emis o serie de bilete de loterie prin care popularizează farurile spaniole. 
Aici se prezintă un bilet de loterie din data de 24 februarie 2007 prin care se popularizează Farul Matxitxako.
Farul Matxitxako este situat la Capul Matxitxako, unde de fapt sunt două faruri: cel vechi, nefolosit și cel modern, în prezent în funcțiune. Vechiul far, din care a mai rămas doar turnul, a fost inaugurat în anul 1852. Cel nou s-a pus în funcțiune în anul 1909, fiind proiectat de Rafael de La Cerda. El a fost construit cu piatră de zid din carierele Durangaldea, fiind situat la o depărtare de 110 metri de vechiul turn. Clădirea farului este formata din casa paznicilor, magazii si depozitul de efecte, având plan dreptunghiular. Felinarul este situat la 20 de metri de sol și la 120 de metri deasupra nivelului mării. Corpul central are două etaje, iar cele două corpuri laterale au un singur etaj. Ușa principală de acces este dominată de un are semicircular. Turnul are un plan octogonal construit în zidărie cu o frumoasă cupolă din fontă laminată care adăpostește lumina de la far. Pentru a ajunge la far se urmează drumul BI 3101 din Bermeo plecând din cartierul Arene și la înălțimea uzinei de gaz, pe partea dreaptă se lasă mașina parcată și se se accesează o potecă în coborâre pentru a ajunge la far. Accesul pe acest traseu necesită urcarea unui deal destul de abrupt pentru întoarcere.
3. În anul 2022 Banca centrală a statului african Algeria a lansat în circulaţie o nouă bancnotă având valoarea de 2000 de dinari.
Detaliile principale de pe bancnotă sunt următoarele: pe avers – Memorialul Martirilor (Maqam Echahid), pe revers – Minaretul Djamaa al Djazair al Marii Moschei din capitala algeriană.
Memorialul Martirilor este un monument din beton care comemorează războiul din Algeria. Monumentul a fost deschis în anul 1982, la aniversarea a 20 de ani de la independența Algeriei. Este modelat sub forma a trei frunze de palmier în picioare, care adăpostesc „Flacăra Eternă” sub ea. La marginea fiecărei frunze de palmier se află o statuie a unui soldat reprezentând o etapă a luptei Algeriei pentru independență.  Monumentul este opera arhitecților Bachir Yelles și Marian Konieczny. Format din trei aripioare stilizate care se unesc la mijlocul înălțimii, monumentul de beton construit de compania canadiană Lavalin, pe baza unui model produs la Institutul de Arte Frumoase din Alger, sub conducerea lui Bashir Yellee, atinge o înălțime de 92 de metri. Deasupra celor trei aripioare de susținere, la 14 metri de sol, se află o turelă în stil islamic cu un diametru de 10 metri și o înălțime de 7,6 metri, depășită de o cupolă de 6 metri. Monumentul se sprijină pe o esplanada care arde o „flacără eternă” și include o criptă, un amfiteatru și Muzeul Național El Mujahid (subteran). Finalizarea lucrării a reprezentat o adevărată provocare tehnologică din cauza constrângerilor inerente geometriei ansamblului, în special a curburii aripioarelor, a situației amplasamentului la marginea unei stânci abrupte și a seismicității mari a regiunii. Pierre Lamarre, director de inginerie și proiectare structurală, Claude Naud, expert în planificare și metode de construcție, împreună cu Bashir Yelles, au imaginat o soluție care sa dovedit a fi decisivă și inovatoare. Șapte luni și 20 de zile au fost necesare pentru realizarea acestei lucrări de arhitectură. 
Construcția celei mai mari moschei din Africa și a treia cea mai mare moschee din lume a costat 1 miliard de dolari și a fost construită de o firmă de construcții chineză. Marea Moschee din Alger se laudă cu un minaret de 265 de metri se întinde pe o suprafață de 400000 de metri pătrați. Locul de parcare subteran este disponibil pentru până la 7000 de mașini. În interiorul moscheii se află o madrasa, o bibliotecă, un restaurant și un centru dedicat conservării istoriei Algeriei. China State Construction Engineering Corporation (CSCEC) este responsabilă de construcția moscheii. Flancata de cel mai inalt minaret de pe pamant african, Marea Moschee din Alger, cunoscuta si sub numele de Moscheea Bouteflika, este un monument mult discutat, un proiect politic si de arhitectura avansata intre timp.După aproape opt ani de lucrări de construcție, Sala de rugăciune a Marii Moschei din Alger, care poate găzdui până la 120000 de persoane, a fost sfințită și deschisă publicului pentru prima dată cu ocazia sărbătorii musulmane Mawlid an-Nabi (Sărbătoarea Nașterii). lui Muhammad) pe 28 octombrie 2020. Moscheea a costat peste 750 de milioane de euro de la contribuabilii algerieni, care ar fi putut fi cheltuiți altfel. Moscheea a fost proiectată de consorțiul de arhitecți KSP Jürgen Engel Architekten și inginerii KREBS+KIEFER International. Pe lângă dom, care măsoară 50 de metri în diametru și atinge înălțimea de 70 de metri în vârf, principalul reper al complexului, ușor vizibil de departe, este minaretul, care se înalță până la 265 de metri. Turnul zvelt urmează tradiția de construcție a Magrebului: deplasat asimetric de la axă cu o amprentă pătrată. În același timp, însă, este primul minaret din lume care preia funcții diferite și, prin urmare, este similar cu un zgârie-nori hibrid modern. Pe lângă o platformă de vizionare din partea de sus a turnului (Sommah), structura include și un muzeu al culturii islamice, un centru de cercetare, spații de birouri și holuri. Acestea servesc, de asemenea, drept puncte de vedere și împart vizual turnul în cinci segmente, în conformitate cu cei cinci stâlpi ai islamului.
4. Loteria națională a statului european Spania a emis o serie de bilete de loterie prin care popularizează avioanele lumii. 
Aici se prezintă un bilet de loterie din data de 14 octombrie 1999 prin care se popularizează Avionul Hispano Aviacion HA-1112 M1L.
Avionul Hispano Aviación HA - 1112 este o versiune construită pe licență Messerschmidt Bf 09 G-2 dezvoltată în Spania, în timpul și după cel de-al Doilea Război Mondial. S-au construit 239 astfel de aparate de zbor, primul zbor consemnându-se în data de 29 martie 1954 și ultimul – pe 27 decembrie 1965. Motorul Hispano era un V12 vertical, fiind de design compact, ce se potrivea perfect la corpul avionului Bf 109. Designul original, începând cu Bf 109F, avea un profil aerodin asimetric cu aripioare de coadă cu o deflexie la stânga pentru a contracara cuplul de la rotația în sensul acelor de ceasornic a lui Daimler-Benz. Varianta finală a fost HA-1112-M1L Buchón  a fost echipat cu un motor Rolls-Royce Merlin 500-45, de 1.600 CP și o elice Rotol, ambele achiziționate din Marea Britanie. Acest avion era foarte potrivit pentru scopul propus de a controla teritoriile coloniale spaniole din Africa, unde tehnologia mai sofisticată era atât inutilă, cât și indisponibilă în Spania izolată la acea vreme. Acest model de avion poate fi admirat și azi în expozițiile aviatice din: St. Helier – Jersey, Virginia Beach – Virginia – SUA, Ottawa – Canada și încă altele. Câteva dintre principalele caracteristici tehnice ale avionului erau:
  • echipaj – 1 om
  • lungimea – 8,49 metri
  • anvergura aripilor – 9,92 metri
  • înălțime – 2,6 metri
  • suprafața aripii - 16 metri pătrați
  • greutate gol – 2666 kilograme
  • greutate maximă la decolare – 3330 kilograme
  • motor – 1 x 1193 kw (1600 CP) Rolls-Royce Merlin 500/45V – cu 12 pistoane răcite cu lichid
  • elice – Rotol cu 4 pale
  • viteză maximă – 665 kilometri pe oră
  • viteză de croazieră – 400 kilometri pe oră
  • raza de acțiune – 765 kilometri
  • viteză de urcare – 28,33 metri / secundă
  • armament:
    • tunuri – 2 x 20 milimetri Hispano-Suiza HS 404
    • rachete – 2 rafturi Oerlikon 8 x 80 milimetri
5. În anul 2022 Banca centrală a statului asiatic Iran a lansat în circulaţie o nouă bancnotă având valoarea de 10000 riali.  
Detaliile principale de pe bancnotă sunt următoarele: pe avers – chipul ayatolahului Ruhollah Khomeini, pe revers – mormântul lui Ibn Sina (Avicena)
Ruhollah Musavi Khomeini a fost un lider politic și religios iranian, care s-a născut la data de 24 septembrie 1902 și a decedat la data de 3 iunie 1989. El a condus revoluția iraniană din anul 1979, de pe urma căreia a devenit liderul suprem al Irnaului, țară pe care a condus-o până la moartea sa. Multe din ideile politice și religioase ale lui Khomeini fuseseră considerate progresive și reformiste de către intelectualii de stânga și de activiști înainte de declanșarea Revoluției. Totuși, după ce a preluat puterea a avut ciocniri cu intelectualii iranieni moderniști și seculari. Acest conflict a ajuns la apogeu în timpul scrierii Constituției islamice, când multe ziare au fost interzise de guvern. Inca din copilarie, Ruhollah iesea in evidenta in contrast cu ceilalti copii de varsta sa, remarcandu-se prin caracter, talent si abilitati intelectuale. Abilitatile sale erau evidentiate atat prin desenele si poeziile ramase marturie din copilaria sa, cat si prin interactiunile cu alti copii de varsata lui. Seyyed Ruhollah Khomeini isi initiaza activitatea politica in jurul anilor 1941. In aceasta perioada, el publica prima sa carte intitulata "Kashf al-Asrar" ("Revelarea secretului"), in care prezinta modelul sau de guvernare ideala, guvernarea islamica. Aceasta reprezinta prima lucrare a secolului XX in care sunt descrise si sustinute, cu precizie si seriozitate, esenta si fundametele guvernarii islamice. Atat datorita sustinerii unui regim islamic, cat si datorita criticii elaborate la adresa guvernarii Sahului, acestei opere ii este conferita o importanta politica si istorica deosebita. Intr-o zi de vineri, 4 mai 1944, Seyyed Ruhollah Khomeini isi lanseaza pentru prima oara discursul in mod public, in cadrul unei dezbateri politice. Considerat primul sau discurs de natura politica, acesta se  adreseaza atat eruditilor Islamului, cat si intregului popor iranian, invitandu-i pe toti sa manifeste unitate si implicare in problemele politice internationale. Pe 4 septembrie 1965, Ruhollah Khomeini a fost trimis in Irak, in orasul Najaf. In timpul petrecut in exil, acesta isi face auzita vocea prin numeroase mesaje si declaratii, continuandu-si activitatea politica. In data de 5 octombrie 1977, Khomeini a primit interdictia de a-si continua activitatea politica pe teritoriul irakian. Ca urmare, acesta s-a stabilit in Paris. In scurta perioada petrecuta in Franta, a beneficiat de o mai mare libertate in actiunile sale de conducator al miscarii de opozitie, sustinandu-si opiniile politice printr-o gama variata de pledoarii. Astfel, a fost consolidata fundatia Republicii Islamice. Dupa abdicarea Sahului, care a parasit Iranul pe 16 ianuarie 1979, Imamul Khomeini se reintoarce in Iran dupa o absenta de 14 ani, iar pe 1 februarie, la sosirea sa, milioane de oameni i-au iesit in intampinare. O data cu reintoarcerea lui Khomeini, Republica Islamica incepe sa se contureze, iar cei implicati in miscarea de opozitie prind forte noi.  In 11 februarie, dupa ce revolutionarii au preluat controlul asupra posturilor de radio, de televiziune si a altor institutii, armata s-a predat, iar Revolutia a invins.Seyyed Ruhollah Khomeini este cunoscut, in Iran, cu  numele de Imam Khomeini. Acesta este unul dintre marii lideri spirituali ai Siitilor, care a dirijat Revolutia Islamica. Dupa victoria Revolutiei, a dezvoltat sistemul de guvernare al Republicii Islamice si a exercitat functia de lider suprem al Iranului pana la sfarsitul vietii. Datorita influentei sale puternice asupra miscarii revolutionare islamice, numele sau a intrat in eternitate.
Mausoleul din Avicenna este un complex monumental situat în Piața Avicenna din orașul iranian Hamadan. Dedicat polimatului persan Avicenna, complexul include o bibliotecă, un mic muzeu și un turn în formă de fus inspirat de Turnul Kavus din epoca Ziyarid. Proiectat de Hooshang Seyhoun, a fost construit în 1952, înlocuind o clădire mai veche, dedicată lui Avicenna, care a fost distrusă în 1950. Guvernul Pahlavi avea planuri de a construi mausoleul cel puțin din 1939. Mausoleul a fost în cele din urmă dedicat într-o mare ceremonie în mai 1954, iar bulevardul care trecea în fața lui a fost, de asemenea, redenumit în onoarea lui Avicenna. Deoarece monumentul a fost un element central al propagării naționalismului iranian de către guvernul Pahlavi, a fost în consecință în pericol de a fi degradat, dar întrucât Khomeini însuși era un admirator al Avicenei, piața nu a fost redenumită după Revoluția din 1979.

xxx

    "CINE ÎNCĂ NU STĂ PE DIETĂ"
 O CARICATURĂ 
DE MARGARETA CHITCATII
O EPIGRAMĂ PROPRIE
DIN INTELIGENȚA
ȘI PERSPICACITATEA
POPOARELOR LUMII
UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

CÂTEVA
MEDALII ȘI INSIGNE
DIN JUDEȚUL ARAD

Informaţii generale despre medalistică  şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul  "Le Havre - Franţa". 

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.  
Insigna - Primul schimb de insigne 
Cercul de insignografie al Uzinei de Vagoane - Arad 1989
Mai jos prezint un scurt istoric al mișcării insignografie din RomâniaLa începutul anilor 1950 în ţara noastră existau câteva colecţii remarcabile de insigne, în marea majoritate amestecate însă între cele de monede, medalii sau timbre. Începutul unei colecţii organizate de insigne în România o datorăm lui Dogaru Ioan care încă din 1948 a început să îşi ordoneze piesele după anumite criterii şi tematici. Peste două decenii militarul de carieră Dogaru Ioan are o idee deosebită de a prezenta într-o expoziţie o parte din colecţia sa care acum număra peste 4200 de piese. Şi astfel, la data de 24 martie 1968 este semnat în mod oficial actul de naştere al insignografiei româneşti la Casa Centrală a Armatei, actualmente Cercul Militar Naţional. Expoziţia a întrunit toate elementele specifice unei manifestări de ţinută: invitaţie tipărită, afiş, catalog şi ceea ce a fost cel mai important, insignă proprie. Evenimentul a fost mediatizat în revistele Magazin, Flacăra şi Viaţa Militară. Un impact mediatic în activitatea insignografică din ţară l-a avut expoziţia itinerantă de insigne realizată de col. Dogaru Ioan, la Casele armatei din Braşov, Iaşi, Bacău, Constanţa, respectiv la Palatul Pionierilor de la Cotroceni. La 7 ani de la expoziţia de insigne din capitală, are loc la Petroşani prima întâlnire pe ţară a colecţionarilor de insigne (2 - 3 august 1975), rod al colaborării a trei colecţionari de marcă din ţară: col. (r) Dogaru Ioan - Bucureşti, Milovan Pavel - Timişoara şi Dula Aurel – Petroşani. Următoarele întâlniri anuale au avut loc la Timişoara, Craiova, Bucureşti- Casa Centrală a Armatei, Petroşani, Arad, Tg. Mureş etc. După 1989, activitatea noastră a trecut printr-o perioadă foarte dificilă, iar timp de 10 ani toate întâlnirile au avut loc la Petroşani. Trecând peste acest şoc, ne-am reorganizat şi a apărut ideea înfiinţării unei asociaţii care să degreveze Societatea Numismatică Română de activitatea insignografică care a luat un avânt deosebit în România. 
 Insigna - A.C.I.R. (Asociația colecționarilor de insigne din România) 
Cu ocazia primului Congres Naţional de Insignografie, de la Petroșani, din zilele de 18 – 20 septembrie 2009, a avut loc şi Adunarea Generală de Constituire a Asociaţie Colecţionarilor de Insigne din România (ACIR). Cei 80 de participanţi au votat statutul asociaţiei şi au ales organul de conducere al acesteia. În baza hotărârii Judecătoriei Petroşani, Asociaţia a fost înregistrată la grefa acestei instituţii, în registrul special la nr. 33/16 decembrie 2009. La baza relaţiilor dintre cei 100 de membrii ai asociaţiei stau 3 principii pe care dorim să le păstrăm şi asupra cărora insistăm: prietenia, întrajutorarea colegială şi încrederea reciprocă. La ora actuală conducerea asociaţiei este în căutarea unei sigle care să ne reprezinte. Până în prezent, printr-o bună coordonare din partea ACIR a activităţii s-a reuşit menţinerea reuniunilor noastre timp de 39 de ediţii consecutive, care de 5 ani au fost ridicate la rang de congres, având la bază propunerea regretatului col. Dogaru Ioan. Prin unirea forţelor a două localităţi aflate la mare distanţă (Alexandria - Petroşani), dar legată printr-o voinţă şi o preocupare comună s-a reuşit spre bucuria tuturor relizarea menţinerii expoziţiilor naţionale şi implicit a reuniunilor. De la înfiinţare, ACIR a preluat dificila sarcină de atribuire în fiecare an a premiilor Floarea de colţ, cea mai importantă distincţie care recompensează atât colecţionarii membri ACIR, cât şi persoanele care se implică în menţinerea activităţii insignografice din ţara noastră, sarcină deosebit de onorantă de care ne-am achitat. Publicaţia oficială a Asociaţiei este Jurnalul Insignografic, cu apariţie semestrială. Colectivul de redacţie al Jurnalului este format din trei membri şi un fotograf profesionist. 
Insigna - F.C.P. (Formația civilă de pomperi) Zăbrani 1897 - 1979
Zăbrani, în limba germană – Sabran - Guttenbrunn, în limba maghiară –Temeshidegkút, este o comună din județul Arad, care include și satele: Chesinț și Neudorf. Comuna este situată în estul Câmpiei Vingăi, la zona de contact cu Dealurile Lipovei, la o distanță de 29 km față de municipiul Arad. La recensământul din anul 2011 comuna număra 4251 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 4472 locuitori) dintre care: români – 94,21%, maghiari – 1,12% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei arădene Zăbrani astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 80,45%, romano catolici – 3,24%, penticostali – 8,68%, greco  catolici – 2,44% și restul – nedeclarată sau altă religie. Se știe că în anul 1910 un procent de 77% din populația satului cunoștea cititul și scrisul, un procent bun raportat la întreg Banatul, peste media ținutului și peste media vărmeghiei / comitatului Timiș din care făcea parte din punct de vedere administrativ. La acea vreme, din cei 2993 de locuitori, 89% erau nemți, 8% români, 3% unguri. În ultima sută de ani, în sat s-au stabilit români, în principal veniți din Transilvania. Mai recent, la fel ca în multe alte localități bănățene, au sosit etnici ucraineni din nordul României. Populația germană a părăsit in corpore comuna, la recensământul din anul 2002 mai figurând într-o proporție de sub 1%. Schimbările demografice de aici, la fel ca în alte multe așezări ale Banatului, au produs schimbări în ceea ce privește valori spirituale și materiale, la început gradual, apoi, după Decembrie 1989 mai accentuat, noii veniți nesimțindu-se atașați din punct de vedere cultural de un mediu mai puțin cunoscut lor, lucru de altfel firesc mai ales atâta timp cât nu sunt afectate repere ale memoriei locului. Urmele locuirii pe aceste meleaguri datează din cele mai vechi timpuri. În situl arheologic de la Zăbrani (Dealul Viilor) au fost puse în evidență două așezări datând din paleolitic și din epoca fierului. Prima atestare documentară a localității Zăbrani datează din anii 1080 – 1090.Principalele obiective turistice ale comunei sunt:
  • Biserica romano-catolică din satul Neudorf, construită în anul 1771
  • Biserica romano-catolică din satul Zăbrani
  • Cavoul (1809) și monumentul funerar (1841) al arhiducesei Maria Ana Fernandina de Habsburg din Neudorf
  • Casa memorială a scriitorului șvab, Adam Muller-Guttenbrunn, din Zăbrani
  • Muzeul Adam Muller din satul Zăbrani
Iată și câteva personalități culturale care s-au născut și au trăit pe aceste meleaguri:
  • Adam Muller – Guttenbrunn (1852 - 1923) – scriitor
  • Gerhardt Csejka (n.1945), traducător, publicist și scriitor de limba germană.
  • Ernest Wichner (n. 1952), scriitor de limba germană, poet, traducător, critic literar și editor
Deși economia este una predominant agrară, axată pe creșterea animalelor și cultura plantelor, industria ușoară și mica industrie sunt bine reprezentate în spectrul economic al așezării. Potențialul turistic este unul de excepție. Zăbrani a fost inclusă în categoria unităților teritorial-administrative cu o concentrare mare a patrimoniului construit cu valoare culturală de interes național.
În toamna anului 1878 a izbucnit un incendiu care, pe baza unui vânt puternic și a construcțiilor în majoritate construite din materiale combustibile, a mistuit jumătate din localitate. Acest incendiu este hotărâtor pentru oamenii din Zăbrani, mai ales că în Principatele Române și în Imperiul Habsburgic se organizau formațiuni militare și civile pentru stingerea incendiilor. Astfel că la 01 martie 1879, 11 cetățeni din conducerea comunei hotărăsc înființarea formației voluntare de pompieri cu denumirea de "Uniunea Pompierilor Voluntari din Guttenbrunn (Zabrani)". La 09 martie 1879, într-o ședință lărgită se stabilește ca formația să fie compusă inițial din 25 pompieri activi, majoritatea meseriași cu prestigiu în rândurile cetățenilor și 25 membri susținători care contribuiau material la întreținerea formației. Această dată este considerată ca data de înființare prin vot a Formației Civile de Pompieri a localității Zăbrani. În ziua de 10 septembrie 1879 cu ocazia aducerii primei pompe de incendiu s-a organizat o mare adunare cetățenească. Conducerea comunei a predat în mod festiv în fața întregii populații acest prim utilaj membrilor formației. Tot la această adunare conducerea comunei a anunțat că s-a aprobat finanțarea construirii Turnului de Instrucție cu înălțimea de aproximativ 13 metri cu 2 etaje, parterul din cărămidă iar etajul din lemn. O machetă a acestui turn se păstrează și poate fi văzută în Remiza S.V.S.U. Zăbrani. Între anii 1882-1911 F.C.P. Zăbrani a avut o activitate rodnică în domeniul înzestrării, dotându-se cu pompe de incendiu, trompete de alarmă, iar în 1888 s-a finalizat și construcția turnului de instrucție. Activitatea pompierilor din Zăbrani s-a desfășurat și pe plan sportiv în cadru concursurilor profesionale. Primul concurs atestat documentar la care a participat formatia din Zăbrani este cel din 29 iunie 1913 ținut în orașul Lipova cu participarea formațiilor din jur. La acest concurs, «Echipa de urcări la turn» Zăbrani a câștigat locul 1 primind ca distincție o frumoasă cupă de argint pe al cărei capac este montată o statuetă de pompier în uniformă de luptă. La același concurs, «Echipa de lucru la pompa manuală» cucerește locul 1, fiind distinsă cu un frumos toporaș lucrat în filigram și nichelat. Această tradiție de a câștiga este menținută și dezvoltată peste ani până acolo că în anul 1970 F.V.P.C.I. Zăbrani cucerește locul 1 pe țară, iar în anul 1971 ocupa locul 2 pe țară. Formația de pompieri din Zăbrani a participat activ și la înlăturarea urmărilor dezastrelor provocate de inundațiile grave din anul 1970.
Franz Joseph - împăratul austro ungar
Exercițiul militar de la Sebiș - Arad - anul 1893 
Produsul de mai sus este o medalie comemorativă emisă în timpul exercițiului militar din raionul Borossebes (Sebiș - Arad) în anul 1893, dintr-o colecție privată. Ea este confecționată din alamă, are forma rotundă și diametrul de 29 milimetri. Pe avers, în interiorul unui cerc liniar continuu, este prezentat chipul încoronat al împăratului austro-ungar Franz Josef, orientat spre dreapta. Periferic circular, pe parțile laterale este aplicată inscripția: “* FRANZ JOSEPH I . KAISER V. OESTER .K.UNG.” (Franz Josef I – Împăratul Austro-Ungariei). Pe revers, în interiorul unui cerc liniar coninuu, este prezentată o coroană formată din două ramuri de laur, legate la partea inferioară cu o panglică, în interiorul căreia este aplicată o inscripție pe șase rânduri orizontale: “ZUR / ERINERRUNG / AN DAS GROSSE / KAISER MANOVER / BEI BOROSSEBES / 1893” (În amintirea manevrelor militare conduse de marele împărat lângă Sebiș - Arad 1893). Asemenea medalii de război au fost făcute în privat și vândute ca suveniruri. Astfel de medalii puteau fi cumpărate de oricine, dar majoritatea soldaților le cumpărau ca suveniruri. Nu era echipate cu nicio panglică, deoarece nu se permitea portul lor ca decorații la vedere. Ele aveau se vindeau prin magazinele de ceasuri și bijuterii „Uhrzipf”.".
Franz Joseph I al Austriei (în română Francisc Iosif I, în germană Franz Josef I, în maghairă I. Ferenc József, în cehă František Josef I, în croată Franjo Josip I, în italiană Francesco Giuseppe I), (născut 18 august 1830 la Viena și decedat 21 noiembrie 1916 tot la Viena) a fost împărat al Austriei, rege al Ungariei și Boemiei, rege al Croației, mare duce al Bucovinei, mare principe de Transilvania, marchiz de Moravia, mare voievod al Voievodatului Serbia etc din 1848 până în 1916. Domnia sa de 68 de ani a fost a treia ca lungime dintre domniile din Europa, după cea a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței și a principelui Johann al II-lea al Liechtensteinului. 
Insigna sportivă - Rapid Arad
Rapid Arad a fost un club de fotbal al orașului  cu o istorie foarte frământată. Acest club a purtat mai multe nume printre care cel mai cunoscut a fost Vagonul Arad. Clubul sportiv Vagonul Arad a fost fondat în anul 1911 și în scurt timp echipa de fotbal a devenit una dintre cele mai bune din Arad. Ea a fost afiliată la compania de cale ferată Astra și în anul 2006 s-a desființat. De-a lungul vremii clubul a purtat mai multe denumiri: AMEFA (Asociația Muncitorilor pentru Educație Fizică Arad), UVA - AMEFA (1948), Metalul Arad (1955), Energia Arad (1957), AMEFA (1959), Vagonul Arad (1962), Unirea Arad (1973), Rapid Arad (1974), CSM Rapid Arad (1985), Vagonul Arad (1986), CSM Vagonul Arad (1987), Astra Arad(1991), FC Arad (1994), FC Arad Telecom (1996), Telecom Arad (1997) și Romtelecom Arad (2005). În anul 1911 clubul s-a format când AMEF (Asociația Muncitorilor pentru Educație Fizică) a fuzionat cu Clubul Sportiv Al Fabricii De Vagoane păstrând prima denumire până în 1948. După primul război mondial s-a calificat pentru campionatul național de 3 ori, dar nu a trecut niciodată de semifinale. Între anii 1932-1940 echipa a jucat în Divizia A, cea mai bună performanță obținută a fost locul secund în sezonul în sezonul 1935 – 1936. În 1940 AMEF a fost dizolvată de regimul legionar, dar după al doilea razboi mondial a evoluat două sezoane (1946-1948) în Divizia B. În 1948 s-a unit cu Astra Arad, noua echipă s-a numit UVA - AMEFA, și a jucat un sezon în Divizia C, după care a jucat în campionatul regional până în anul 1955 . Sub denumirea Metalul, joacă pentru un an în Divizia B (1955-1956) și unul în Divizia C (1956-1957). Cu un nou nume Energia, evoluează un sezon în Liga a II-a (1957-1958). În 1958 clubul revine la numele tradițional AMEF Arad, și joacă în Divizia B până în 1962. În perioada 1962 – 1989 clubul are un nou nume, Vagonul, după sponsorul principal Întreprinderea de Vagoane Arad. Evoluează în Divizia B în sezonul 1962-1963, în Divizia C în sezonul 1963-1964, și înapoi în divizia secundă până în 1968, când clubul promovează în Divizia A. În același an ajunge în semifinalele Cupei României După un sezon retrogradează în al doilea eșalon, apoi în al treilea. Echipa putea ajunge în campionatul regional, dar a fost salvată de fuziunea cu CFR Arad. Noua echipă s-a numit Unirea și apoi Rapid și a jucat în Liga a II-a până în anul 1977. Din anul 1977 și până în anul desfințării (2006), echipa pendulează sub diverse denumiri între ligile a II-a și a III-a. Desființarea echipei s-a produs în anul 2006 odată cu retrogradarea în liga a IV-a.
Campionatul județean Arad viteză locul 1 
TRC - 23 mai 1935 - ciclism
Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).
Insigna turistică - Arad
Piesa medalistică de mai sus este o insignă turistică veche a municipiului Arad. Pe ea este reprezentat Palatul (Casa) Domany situat pe partea de nord-vest a actualei Piețe Avram Iancu, la nr. 16. Acest edificiu, având caracter de monument istoric, a fost construit în anul 1889 pe locul vechii primării a orașului Arad.
Municipiul Arad este reședința și cel mai mare oraș al judeţului Arad, situat pe cursul inferior al râului Mureş, în vestul României. El numără aproximativ 150000 de locuitori. Municipiul Arad constituie pentru vestul României un punct important în ceea ce privește industria, și este de asemenea un nod important în transporturile feroviare, rutiere, având și aeroport. Istoria Aradului este una îndelungată care începe cu primele așezări umane pe actuala vatră a orașului, în nordul râului Mureș și mai apoi cu apariția primei cetăți de pământ situată la Vladimirescu, în jurul secolului al X-lea. Prima atestare documentară a zonei Aradului ne parvine din anul 1028. Deasupra am postat drapelul și stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Arad iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură arădene din vremuri diferite.
Palatul Băncii Naționale Române (fostul Palat Cenad)
Palatul Cenad
Palatul Bohus - Strada General Berthelot
Palatul CFR
Palatul Szantay
Palatul Hermann
Palatul Cultural
Căminul muncitorilor
Capela Internatului diecezan
Catedrala ortodoxă veche
 
Județul Arad este situat în vestul României și cuprinde teritorii din Crișana și din Banat. Județul se întinde de o parte și de alta a râurilor Mureș și Crișul Alb. Se învecinează cu județul Bihor la nord și nord-est, cu județul Alba la est, cu județul Hunedoara la sud-est, cu județul Timiș la sud și cu statul Ungaria, la vest. Suprafața pe care se întinde este de 7754 kilometri pătrați. Din punct de vedere al organizării administrative cuprinde; 1 municipiu – Arad, 10 orașe; Pecica, Sântana, Vladimirescu, Lipova, Ineu, Chișinău-Cris, Nădlac, Pâncota, Curtici și Sebiș, 68 de comune și 270 de sate. Sus am postat drapelul și stema județului Arad și mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ, din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.
Vederi - Mănăștur
Vederi - Zimandu Nou
Vederi - Tisa Nouă
Vederi - Zădăreni
Primăria - Pecica
Mureșul la Lipova
Sinagoga - Pâncota
Sanatoriul - Săvârșin
Catedrala - Vinga
Vedere - Pădureni

______________ooOoo______________

PERSONALITĂȚI CULTURALE
PE BANCNOTELE LUMII
Balerina kirghiză Bubusara Beishenaliyeva,
 a trăit între anii 1926 - 1973
Detaliu vignetă de pe o felicitare franceză
Detaliu vignetă de pe un bilet spaniol de loterie
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 28.11.2022

Niciun comentariu: