Epaminonda's Blog.....: GRABOWNO WIELKIE

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură și

arhitectură din localitatea poloneză GRABOWNO WIELKIE,

denumire germană GROSS GRABEN, comuna TWARDOGORA,

județul OLESNICA, voievodatul SILEZIA INFERIOARĂ, din

vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.

Biserica Maica Domnului

Turnul de apă al gării

Gara

Gara cu Turnul de apă

Trimiteri poștale

xxx

"CINE ȘTIE CE-I ASTA?"

O CARICATURĂ

DE MARGARETA CHITCATII

O EPIGRAMĂ PROPRIE

DIN INTELIGENȚA ȘI

SPIRITUALITATEA

POPOARELOR LUMII

UN DIALOG EPIGRAMATIC

____________xxx____________

O INSIGNĂ ȘI

CÂTEVA MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Medalia monedă - Sfântul Apostol Andrei - 50 eurocent

În religia creştină „apostol” este numele dat celor doisprezece discipoli ai lui Isus Hristos, misionari creştini de la începutul creştinismului. În ziua de 30 noiembrie a fiecărui an serbăm ziua sfântului apostol Andrei. Sfântul Andrei este apostolul care a creştinizat primul meleagurile noastre, fiind considerat patronul spiritual al românilor. El a fost frate cu sfântul Petru, ambii originari din Betsaida, localitate situată pe malul lacului Genezaret din Israel şi amândoi pescari. Andrei a fost ucenicul lui Ioan Botezatorul. Auzindu-l pe acesta spunând despre Isus: „Iată mielul lui Dumnezeu!“, a devenit primul apostol al domnului Isus. După învierea lui Isus şi coborârea Duhului Sfânt, apostolii au mai rămas câţiva ani la Ierusalim, începând formarea Bisericii. La Sinodul Apostolic care a avut loc în jurul anilor 49-50, apostolii s-au întâlnit şi au tras la sorţi pentru a decide unde va merge fiecare. Legenda spune că apostolului Andrei i-a revenit Scytia (Dobrogea). Mai intâi, Andrei l-a însoţit pe fratele său Petru prin Asia Mică, apoi a trecut în peninsula Balcanică prin teritoriul Turciei de azi, ajungând în Scytia, unde s-a oprit un timp. Apoi ar fi continuat peregrinarea, ajungând până în sudul Rusiei de astăzi. După aceea, s-a întors in Grecia, consolidând comunităţile creştine existente acolo, ajungând, mai apoi, pâna în Peloponezul grecesc, în orasul Patras, unde a murit ca martir la 30 noiembrie anul 60, fiind rastignit pe o cruce în forma de X. Dupa moartea sa, relicvele s-au pastrat la mănăstirea Patas din Grecia. Este patronul Scoţiei (steagul scoţian reprezintă crucea sfântului Andrei), al României, al Spaniei, al Siciliei, al Greciei şi al Rusiei, precum si a mai multor oraşe: Napoli, Ravenna, Brescia, Bordeaux, Brugge, Patras şi altele.Originea numelui Andrei vine de la cuvintele greceşti: andros - om, şi andieios - curajos, ceea ce, cumulat, înseamna bărbat vrednic, curajos şi energic. De aici s-au format şi nume feminine derivate precum: Andreea, Andruţa sau Andruca. Sus am postat emblema Patriarhiei române și o poză a unei icoane cu Sfântul Apostol Andrei.

Tradiţii la români,

legate de sărbătoarea Sfântului Andrei

In acesta zi nu se mătură, nu se aruncă nimic din casă, altfel lupii îţi vor mânca vitele.
In aceasta noapte lupii se adună şi vorbesc, dar cei care îi aud pot muri.
In aceasta noapte umblă strigoii şi fura mana vacilor şi minţile oamenilor, intră în case şi la animale, din această cauză tocurile uşilor şi ferestrelor la case, şoproane, coteţe trebuiesc unse cu usturoi.
Legat de măritiş şi vise premonitorii, în această noapte fetele îşi pun la cap, sub pernă, 41 boabe de grâu şi dacă visează că cineva le ia, atunci sigur se vor marita.
Fetele fură făină din lada morii, fac plăcinte cu sare şi îşi pun pieptanele sub pernă.
Grâul încolţit în vase mici de pământ sau crenguţele de vişin care vor înflori până la Crăciun arată fetelor cât noroc şi sănătate vor avea şi dacă livada şi câmpul vor avea rod.
Usturoiul, considerat remediu terapeutic, dacă este purtat la brau, aduce sigur peţitori.
Chipul viitorului soţ este căutat în forma luată de plumbul sau cositorul topit şi turnat în apă, sau în faţa oglinzii mărginite de două lumânări, sau în vis, cu busuioc sub pernă.
Toate aceste tradiţii nu au valenţe religioase dar sunt păstrate de către oameni de-a lungul timpului. Se spune că cei care poartă numele Andrei sunt inteligenţi, judecă bine în afaceri, sunt stabili şi responsabili. Familia înseamnă mult pentru ei, dorindu-şi un cămin liniştit şi armonios, alături de cei dragi şi prieteni.

Vasile Alecsandri - celebrul poet și dramaturg

Vasile Alecsandri a fost un poet, prozator și dramaturg (născut 21 iulie 1821, Bacău — decedat 22 august 1890, Mirceşti, judeţul Iaşi). Provine dintr-o familie boierească de mijloc. A studiat în casa părintească cu călugărul maramureșean Gherman Vida și la pensionul francez al lui Cușnim, apoi, între 1834 și 1839, la Paris, unde se consacră mai ales literaturii, după cîteva încercări nereușite în domeniul medicinei, în cel juridic și cel ingineresc. După înapoierea în Moldova, participă la toate inițiativele tovarășilor săi de generație: director al Teatrului din Iași împreună cu C. Negruzzi şi M. Kogălniceanu. A luat parte la mișcarea revoluționară de la 1848 din Moldova, redactînd unul din documentele ei programatice și a petrecut un an de exil în Franța. Înapoiat în țară, ia parte la luptele pentru Unirea Principatelor Moldova şi Muntenia, se numară printre devotații lui Al. I. Cuza și e trimis de acesta în Franța, Italia și Anglia, pentru a determina marile puteri să recunoască faptul dublei sale alegeri. Deputat și ministru în mai multe rînduri, e ministru al României la Paris între 1885 și 1890. Ca scriitor, a debutat în 1840, cu nuvela Bucheti, publicată în "Dacia literară", și cu pieseta "Farmazonul din Hîrlău". După cîteva încercări în limba franceză, ca poet de limba română apare pentru prima dată în 1843 în Calendar pentru poporul românesc. Alecsandri e un scriitor angajat, inspirat de marile probleme ale epocii și, în același timp, un artist subtil, observînd lumea înconjurătoare fără scepticism, dar și fară exagerate iluzii, tinzînd în domeniul expresiei spre o senină clasicitate. Pastelurile, o parte din legende și proza memorialistică au rezistat cu succes trecerii timpului. Anii directoratului la Teatrul din Iași (1840-1842) sunt un exemplu al seriozității și puterii de muncă a tînărului scriitor. În istoria internă a personalității lui Alecsandri cîteva evenimente au jucat un rol determinant: dragostea pentru Elena Negri (sfîrsită tragic în 1847), care l-a încurajat în rolul de poet național, dar i-a deschis și sursele, chiar dacă nu foarte profunde ale lirismului intim. Alecsandri este cel mai cuprinzator dintre scriitorii generației sale, exprimîndu-i nu numai năzuințele patriotice, ci și descoperirile din continentul vieții intime și încercîndu-și puterile în aproape toate genurile și speciile literare fundamentale. Alecsandri călătorește cu diferite prilejuri prin Moldova, Muntenia, Bucovina și Transilvania, în partea europeană a Turciei, în Italia, Austria, Germania, Franța, Spania, Anglia, nordul Africii, din plăcere personală, pentru a o însoți pe Elena Negri, plecată în căutarea unei clime mai favorabile sănătații sale zdruncinate, sau cu însărcinări oficiale. Fiecare din aceste călătorii, lasă urme în creația sa, în proză sau în versuri și se tipărește pe ecranul experienței omenești ce-i definește personalitatea publică și intimă. Descoperirea poeziei populare, care are loc cu ocazia unei asemenea călătorii, va marca profund destinul său de scriitor și va avea consecințe incalculabile asupra întregii dezvoltări a literaturii noastre din secolul trecut și de mai tîrziu. Prin traducerile în limbile franceză, germană, engleză ale poeziilor populare sau ale unora din poeziile originale, Alecsandri se numară și printre primii noștri scriitori moderni a căror operă a devenit accesibilă străinătății. Poeziile, cărora autorul însuși le-a acordat, în conformitate cu gustul și cerințele epocii, calitatea principală în cuprinsul operei, au fost structurate, în cîteva cicluri mai mult sau mai puțin unitare sub aspectul tematicii, al principalelor caracteristici stilistice și al epocii în care au fost scrise. Primele sunt cele inspirate din poezia populară, "Doinele". Al doilea grup de poezii, "Lăcramioare", apărute pentru prima dată în volumul din 1853, cuprinde partea cea mai mare a poeziei erotice a lui Alecsandri, Jurnalul poetic al dragostei pentru Elena Negri, Lăcrămioarele demonstrează mai curînd muzicalitatea versului alecsandrinian, decît aderența lui la lirica de confesiune; expresia e de aceea adeseori stîngace. Ciclurile de poezii intitulate "Suvenire" (1853) și "Margăritarele" (1863) au mult mai puțină unitate decît cele precedente. Deceniul al șaptelea al secolului al XlX-lea reprezintă un moment de cotitură în viața și creația lui Alecsandri. Pastelurile, Legendele și Ostașii noștri lărgesc și aprofundează, în același timp, inspirația folclorică, ce va rămîne una din constantele creației sale. Pastelurile, poezii descriptive, apărute, în marea lor majoritate, mai întîi în Convorbiri literare reconstituie în cheie poetică succesiunea anotimpurilor într-un peisaj românesc. Poet grațios și echilibrat, discret, dar vibrînd în fața frumuseții, atent la armonia ansamblului și fin cizelator de imagini surprinse fugitiv în evanescența anotimpurilor (Iarna, Sania, Malul Siretului), sensibil la farmecul naturii genuine, dar și la sugestiile rafinate ale unui obiect de artă, Alecsandri rezistă cel mai bine trecerii timpului tocmai în asemenea poezii în care manifestă calitatea reală a talentului său, răspunzînd totodata unei nevoi de armonie înnăscută sufletului omenesc. T. Maiorescu, într-un text din 1886, sintetizează într-o formulă pregnantă și acceptabilă pînă azi însemnătatea operei lui în ansamblu: “În Alecsandri vibrează toată inima, toată mișcarea compatrioților săi, cîtă s-a putut întrupa într-o formă poetică în starea relativă a poporului nostru de astăzi. Farmecul limbei române în poezia populară, el ni l-a deschis; iubirea omenească și dorul de patrie în limitele celor mulți dintre noi el le-a întrupat; frumusețea proprie a pămîntului nostru natal și a aerului nostru el a descris-o; […] Cînd societatea mai cultă a putut avea un teatru în Iași și București, el a răspuns la această dorință, scriindu-i comedii și drame; cînd a fost chemat poporul să-și jertfească viața în războiul din urmă, el singur a încălzit ostașii noștri cu raza poeziei. A lui liră multicordă a rasunat la orice adiere ce s-a putut deștepta din mișcarea poporului nostru în mijlocia lui. “ (Sursa - Net - Vlada Afteni)

Teatrul romanesc in Moldova este detinatorul unei istorii prestigioase, la 27 decembrie 1816 se reprezinta prima piesa in limba romana, in 1837 avea sa apara primul afis cu titulatura de Teatru National si incep spectacole organizate in stagiuni iar din 1840 teatrul roman si cel francez sunt unite sub o singura administratie nationala. Noua directie-Vasile Alecsandri, C.Negruzzi si Mihail Kogalniceanu deschide stagiunea pe 1 ianuarie 1841. Marile nume ale scenei iesene continua sa-si traiasca destinele in memoria prezentului: N. Luchian, Fanny Tardini, Mihail Pascaly, Mathilda Pascaly, Mihail Galino, Matei Millo si mai tirziu Grigore Manolescu, Aristizza Romanescu, Agatha Birsescu, Aglae Pruteanu. Generatia de aur creatoare de repere a facut epoca : actorii Aurel Ghitescu, Anny si Bruno Braeschi, George Popovici, Nicolae Suba, Constantin Ramadan, Margareta Baciu, Marioara Davidoglu, Mihai Grosariu, Stefan Dancinescu, Costache Cadeschi, Costache Sava, Eliza Nicolau, Virginica Balanescu, Miluta Gheorghiu, Ion Lascar, Carmen Barbu; regizorii Aurel Ion Maican, Ion Sava, George Mihail Zamfirescu si scenograful Theodor Kiriacoff. Mari personalitati ale lumii literare s-au implicat in activitatea Teatrului National : A.D.Xenopol si Otilia Cazimir scriu cronici dramatice iar Garabet Ibraileanu facea parte din comitetul de lectura. Si-au confirmat vocatia si talentul de buni diriguitori ai acestei institutii cu un capital deschis spre universalitate : Mihail Sadoveanu, Mihai Codreanu,Ionel Teodoreanu, Iorgu Iordan, George Toparceanu, Andrei Otetea sau N.I.Popa. Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iaşi este o instituție publică culturală, aflată în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor, fiind cel mai vechi Teatru Național din România. Clădirea Teatrului Național din Iași este înscrisă în Lista monumentelor istorice româneşti. Actuala clădire a fost construită pe locul vechii primării, între anii 1894 - 1896, fiind considerată a fi cel mai frumos lăcaș de acest gen din țară. Planurile clădirii aparțin celebrilor arhitecți vienezi Fellner şi Helmer ce au proiectat construcții similare la Viena, Praga, Odesa sau Zurich. Inaugurată odată cu teatrul, uzina electrică a acestuia a marcat începutul iluminatului electric la Iaşi. În anul 1956, cu prilejul aniversării a 140 de ani de la primul spectacol în limba română, teatrul ieșean primește numele marelui poet, dramaturg și om de cultură Vasile Alecsandri (1821 - 1890), a cărui statuie tronează în faţa clădirii teatrului. Clădirea Teatrului Național este o veritabilă bijuterie arhitectonică adăpostind adevărate monumente de artă: Cortina pictată în 1896 de meșterul vienez M. Lenz și terminată de unul din discipoli, prezintă în centru o alegorie a vieții, cu cele trei vârste, iar în dreapta, alegoria Unirii Principatelor Române (Moldova, Transilvania și Țara Românească); Cortina de fier, pictată de Al. Goltz, cu motive ornamentale dispuse simetric, separă etanș scena de restul sălii; Plafonul pictat de Al. Goltz, în culori pastelate, reprezintă alegorii paradisiace, fiind ilustrat cu nimfe și îngeri și încadrat în stucatura rococo. Candelabrul este confecţionat din cristal de Veneția şi are 109 becuri. În prezent, această clădire găzduiește și Opera Naţională Română din Iaşi.

S.C.R. - Societatea Cicliștilor din România - Sport Aqvila

Premiul I - Categoria 10 kilometri 1923

Federatia Româna de Ciclism a fost fondata la 26 Aprilie 1931 si s-a reorganizat în conformitate cu Legea Educatiei Fizice si Sportului nr. 69/2000 la data de 16 Noiembrie 2001. Federatia Româna de Ciclism în actuala forma juridica este continuatoarea de drept a Federatiei Române de Ciclism care a functionat în subordinea Ministerului Tineretului si Sportului pâna la data de 16 Noiembrie 2001. Federatia Româna de Ciclism este structura sportiva de interes national, constituita prin asocierea tuturor cluburilor cu sectii de ciclism si asociatiile judetene de ciclism si a Municipiului Bucuresti, afiliate sau recunoscute de aceasta. Federatia Româna de Ciclism este singura autorizata sa organizeze si sa controleze activitatea de ciclism din România. Federatia Româna de Ciclism organizeaza sau tuteleaza competitiile oficiale de ciclism cu caracter national si cele internationale care au loc pe teritoriul României. Federatia Româna de Ciclism are sediul în Bucuresti, str. Academiei, nr. 2, sector 3. Federatia Româna de Ciclism este afiliata la Uniunea Ciclista Internationala (UCI) si la Uniunea Europeana de Ciclism (UEC) si respecta, în activitatea ei, statutele si reglementarile celor doua organisme internationale.Federatia Româna de Ciclism este membra a Comitetului Olimpic Român. Federatia Româna de Ciclism are ca scop principal organizarea si controlul practicarii ciclismului în România, extinderea ciclismului pe întreg teritoriul României, precum si aplicarea unui sistem organizat de selectie, pregatire si participare la competitii, în vederea dezvoltarii activitatii de performanta si obtinerea unor rezultate de prestigiu, pe plan national si international. Obiectivele Federatiei Române de Ciclism sunt:

asigura reprezentarea României în competitiile sportive si în organismele internationale la care este afiliata, stabileste si intretine relatii de colaborare si schimburi sportive cu federatii similare din alte tari si cu alte organisme internationale;
împreuna cu structurile sportive afiliate conlucreaza cu organele administratiei publice centrale si locale în vederea asigurarii mijloacelor si conditiilor necesare pentru pregatirea sportivilor de performanta;
organizeaza sistemul competitional intern;
militeaza pentru promovarea, de catre sportivi, antrenori, arbitrii si alti tehnicieni din domeniu a spiritului de “fairplay”, cinste, corectitudine, munca, întrajutorare în pregatire si competitii
actioneaza impotriva practicii de folosire a substantelor si metodelor interzise în sport, în conformitate cu reglementarile interne si internationale;
actioneaza pentru formarea si perfectionarea continua a specialistilor din domeniu, în corelatie cu nevoile 2 activitatii de ciclism;
se preocupa de atragerea si implicarea cercetarii stiintifice si medicinei sportive în obiectivizarea si dirijarea procesului de selectie si pregatire a sportivilor;
se preocupa de dezvoltarea bazei materiale de interes national destinate ciclismului;
sprijina moral si material membrii federatiei sau fosti sportivi si tehnicieni aflati în situatii de necesitati deosebite;
se poate asocia cu alte persoane juridice sau fizice pentru constituirea de societati sau pentru participarea cu parti sociale la societatile comerciale.

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

Ordinul național Pentru Merit,

în grad de cavaler, pentru militari la pce

Ideea alcătuirii unui ordin cu acest nume aparţine regelui Ferdinand I, încă din 1921. Această distincţie, care urma să se numească „Ordinul de Merit al Unirii”, trebuia să răsplătească meritele deosebite ale românilor care au avut o contribuţie importantă la desăvârşirea unităţii statale. Atât proiectul de decret cât şi o serie de schiţe cu diferite variante ale însemnelor au rămas însă nefinalizate în timpul domniei lui Ferdinand I. În 1929, după moartea sa (1927), se instituie un ordin ce-i va purta numele şi care se acorda numai românilor care au avut merite la Unirea din 1918 şi ale cărui însemn avea ca bază o variantă a formei schiţate de monarhul defunct. Tot pe baza schiţelor făcute de regele Ferdinand I şi preluând numele iniţial, regele Carol al II-lea va institui prin Decretul Regal nr.1913 din 5 iunie 1931 semnul onorific „Pentru Merit”. Aceasta era o distincţie personală a suveranului, care o acorda numai proprio motu, pentru fapte de înaltă cultură şi de deosebit civism. Avea un număr redus de membri (280 pentru români şi 140 pentru străini) şi era organizat pe cinci grade: cruce, cavaler, ofiţer, comandor şi mare cruce. Peste numai doi ani, prin Decretul Regal nr.1167 din 14 aprilie1933, se adaugă o altă distincţie, Crucea de Onoare „Pentru Merit”, organizată pe două clase şi care se putea acorda fără limită numerică sau de stagiu. Prin Legea conferirii de ordine şi medalii naţionale pe timp de război (Decret Regal nr.4031/1937) cele două distincţii „Pentru Merit” sunt incluse în ierarhia celor naţionale, conferite de statul român nu de suveran, iar titulatura de “semn onorific” este preschimbată în cea de „ordin”. Oricum, însemnele „de război”, atât ale ordinului cât şi ale crucii de onoare, nu vor fi folosite în timpul conflictului mondial; distincţiile cu însemne de pace rămân în uz până la abdicarea forţată a Regelui Mihai I (30 decembrie 1947) dar vor fi extrem de rar acordate sub domnia acestuia. Potrivit Legii privind sistemul naţional de decoraţii al României nr. 29 din 2000, Ordinul Naţional „Pentru Merit” este reinstituit şi este plasat ierarhic sub „Serviciul Credincios”. Legea prevede că Ordinul, destinat pentru persoanele cu studii superioare, are însemne deosebite pentru civili și pentru militari, precum și „de război”. Ordinul este completat cu Medalia Națională „Pentru Merit”, organizată pe trei clase, care poate fi conferită persoanelor fără studii superioare.

Medalia națională Pentru Merite, clasa a III-a civili

Medalia Națională „Pentru Merit” reprezintă echivalentul Ordinului cu același nume pentru persoanele cu studii superioare. Potrivit legii nr. 29 din 2000, propunerile pentru decorare cu ordine naționale trebuie să fie temeinic motivate, iar esența acestor motivații se va înscrie în brevetele care însoțesc însemnele. Propunerile se fac de autoritățile menționate la art. 4 alin. (2) din lege, și anume:

președintele Senatului sau președintele Camerei Deputaților, pentru Președintele României, primul-ministru, senatori și deputați;
primul-ministru, pentru membrii Guvernului;
miniștrii și conducătorii instituțiilor și organizațiilor centrale autonome, pentru persoanele din domeniul lor de activitate.

Insigna regalistă - Observator aerian

Produsul medalistic de mai este o insignă regalistă (domnia Regelui Carol al II-lea) care se conferea observatorilor aerieni. Observatorul aerian era persoana de lângă pilot care executa observarea aeriană de jur împrejurul aeronavei dar și a solului pentru a indica din vreme pilotului eventuale ținte.