Epaminonda's Blog.....: HULST

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea olandeză HULST, provincia ZEELAND,

din vremuri diferite, câteva trimiteri poștale ilustrate, un jeton

și o medalie locale.

Poarta

Două monumente

Biserica

Muzeul

Hotel Hulst

Arhitectură locală

Trimiteri poștale

Monedă locală

Jeton local

xxx

"DESPRE POMPIERI"

O CARICATURĂ

DE MARGARETA CHITCATII

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL ALBA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc

Alba Iulia - 1918 - 1968 - Semicentenarul unirii

La 1 decembrie 1918 Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 delegaţi şi sprijinită de peste 100000 de persoane adunate la eveniment din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o rezoluţie care consfinţeşte unirea tuturor românilor din Transilvania şi întreg Banatul cu România. Ziua de 1 decembrie 1918 marchează bilanţul luptei pentru întregirea statală, care vine să încununeze precedentele acţiuni ale fraţilor din Basarabia 27 martie 1918 şi Bucovina 28 noiembrie 1918. Poporul român a valorificat conjunctura internaţională creată în urma primului război mondial şi a ştiut să se afirme în contextul mişcării de eliberare a popoarelor şi al victoriei principiului naţionalităţilor în Europa.

Rezoluţia votată de Marea Adunare Naţională proclama: deplina libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare, egala îndreptăţire şi deplina libertate autonomă confesională, înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic, desăvârşita libertate de presă, asociere şi întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omeneşti, reforma agrară radicală precum și aceleaşi drepturi şi avantaje muncitorilor români ca şi muncitorilor din statele europene dezvoltate. Legea Unirii a fost ratificată prin decretul lege nr. 3631 din 11 decembrie 1918 de către regele Ferdinand I şi votată în unanimitate de Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 29 decembrie 1919.

Cetatea Alba Carolina - Alba Iulia este o fortăreață cu bastioane de tip Vauban (inginer militar francez) construită la începutul secolului al XVIII-lea în orașul medieval pe Dealul Citadelei, având rol de fortificație strategică de apărare a Imperiului Habsburgic împotriva amenințării otomane. Inspiratorul proiectului a fost mareșalul principe Eugeniu de Savoia, cel care a introdus în imperiu acest sistem de fortificații. Lucrările pregătitoare au început prin ridicarea topografică din anul 1711, a orașului și cetății medievale. Planul originar al cetății a fost trimis la Viena și aprobat de prințul Eugeniu de Savoia la 18 aprilie 1714, acesta împreună cu ordinul de începere a lucrărilor fiind înmânat la 26 aprilie 1714 generalului Steinville, comandantul trupelor imperiale din Transilvania. Terenul necesar (140 ha), a fost eliberat între 1713 -1715 prin dărâmarea vechiului oraș medieval, acesta trebuind să fie mutat în partea de est a cetății (actualul oraș de jos). Proiectul, din punct de vedere tehnic îi aparține arhitectului Italian Giovano Morando Visconti. Lucrările (estimate în total la peste un milion de guldeni de aur) – au fost conduse inițial de către acesta (care a murit în 1717 la 65 de ani, de ciumă) și ulterior de inginerii militari Iosif de Quadri și Konrad won Weiss. Construcția propriu-zisă - care urma să devină fortificația principală a Transilvaniei - a fost realizată între anii 1715-1738, în timpul împăratului Carol al VI-lea, guvernatori ai Transilvaniei în perioada respectivă fiind Sigismund Kornis, Ștefan Wesselenyi, Francisc Anton Wallis și Ioan Haller (1713 – 1755). Ca zidari și pietrari au lucrat muncitori și meșteri italieni, iar pentru sculptură la porțile cetății și bastioane a fost adusă echipă vieneză, condusă de sculptorul Johann Konig. Prima poartă a cetății bastionare, care asigură accesul din direcția estică are forma unui arc de trimf cu trei intrari. Pe ambele fatade ale portii se află patru basoreliefuri cu scene mitologice. În partea superioara a acesteia se gaseste, pe un piedestal, stema Austriei încadrată de statuile zeului Marte si zeitei Venus si la cele doua extremitati doua bombarde in pozitie de tragere.

Peste poarta nr.1 a cetății Alba Carolina este reprezentat scutul central al stemei actuale a României, compus din:

Stema Țări Românești – acvila cu capul conturnat, având în cioc o cruce, la dreapta un soare, la stânga o lună crai nou. Prima versiune este atestată pe un document din 20 ianuarie 1368 emis de domnul Vladislav I
Stema Olteniei - În 1872 pe emblema Principatelor Unite a fost introdus separat, în afara vulturului Munteniei și bourului moldovenesc și simbolul Olteniei, pe un fond roșu, un leu încoronat ieșea dintr-o coroana antică și o stea, totul din aur. Din 1921 ea a căpătat forma de azi, în cartierul al treilea, pe fond roșu, un leu ieșind dintr-un pod (podul de la Drobeta, ambele de aur).
Stema Moldovei - în varianta de pe stema României, capului de bour îi este asociată, pe lângă luna crai-nou și roza, o stea în locul soarelui atestat pe hrisovul din 30 martie 1392 dat de domnul Roman I
Stema Transilvaniei - scut împărțit în două câmpuri: în câmpul superior era o jumătate de acvilă, cu zborul desfăcut, ieșind din linia de demarcație, iar în câmpul inferior, turnuri de cetate, ultimele amintind de numele german al Transilvaniei, Siebenburgen („Șapte cetăți”), nume atestat din anul 1296. Stema Transilvaniei este atestată din secolul al XVI-lea.
Stema Dobrogei - constă din doi delfini afrontați afrontați, pe fond de azur, dispuși cu capul în jos. Simbolul a fost introdus pe stemă în 1872, și reprezenta inițial „Ținuturile Mării”, întrucât la acea dată România nu deținea și nu revendica Dobrogea, având însă ieșire la Marea Neagră prin fâșia Cahul-Bolgrad-Ismail. După 1878, când România a schimbat acest teritoriu cu Dobrogea de Nord, însemnul heraldic se referă la aceasta din urmă.
Banatul, Crișana și Maramureșul nu au avut steme, dar pe 23 iunie 1921, a fost stabilit ca stema Olteniei să fie atribuită și Banatului, iar stema Transilvaniei să fie atribuită și Crișanei și Maramureșului.

Insigna - (A.S.) Asociația Sportivă Minaur - Zlatna

Clubul Sportiv Zlatna, este un club de fotbal din orașul Zlatna, județul Alba, România, care evoluează în Liga a IV-a Alba. Clubul fondat în anul 1934, s-a numit în trecut Minaur Zlatna, având porecla Vulturii Albaștri. Meciurile de pe teren propriu se jucau pe Stadionul Municipal ce număra 10000 de locuri. Echipamentu tradițional de joc al echipei a fost următorul:

teren propriu – complet roșu
în deplasare – tricou alb, șort și jambiere negre

Zlatna, mai demult Zlacna, Zlagna (în maghiară Zalatna, Kisbánya, în germană Klein Schlatten, Klein-Schlatten, Goldmarkt, în traducere "Târgul de aur", în latină Ampelum) este un oraș din județul Alba, care are în compunere și următoarele sate: Botești, Buden, Dealul Roatei, Dobrot, Dumbrava, Feneș, Galați, Izvorul Ampoiului, Pătrângeni, Pârâul Gruiului, Pirita, Podul lui Paul, Runc, Ruși, Suseni, Trâmpoiele, Valea Mică și Vâltori. Numele românesc Zlatna este derivat din limba slavă, "zoloto" însemnând "aur". Zlatna este o depresiune aflată între 2 lanțuri muntoase – Munții Metaliferi și Munții Trascău. Pricipalul râu care trece prin Zlatna este Ampoiul. La recensământul din anul 2011 orașul număra 7490 locuitori, în scădere față de recensîmântul anterior (anul 2002), dintre care: români – 89,58%, romi – 4,59% și restul – necunoscută sau altă etnie. Din punct de vedere confesional populația are următoarea structură; ortodocși – 92,77% și restul – necunoscută sau altă religie. Pe teritoriul orașului se află trei rezervații naturale, care au valoare deosebită pentru turism: Calcarele de la Valea Mică, Piatra Bulbuci și Cheile Caprei. Pe teritoriul orașului Zlatna se află un tezaur uriaș de vestigii arheologice, monumente istorice, de arhitectură sau de artă, cât și un inestimabil patrimoniu etnocultural, care atestă evoluția și continuitatea de muncă si de viață pe aceste meleaguri, dezvoltarea culturii si artei populare. Cele mai vechi vestigii ale localităţii Zlatna datează de la sfârşitul Epocii Bronzului şi începutul Epocii Fierului, constând dintr-un depozit de obiecte de bronz. Începuturile istoriei localităţii menţionate în izvoarele scrise se plasează în epoca daco-romană, când s-a numit Ampelum. Împăraţii romani au luat în stăpânire minele de aur din această zonă printr-un reprezentant direct numit “procurator aurariarum” care îşi avea sediul aici. Primul procurator instalat de împăratul Traian s-a numit Marcus Ulpiu Herminus. Prima atestare documentară sub denumirea de Ampelum datează din anul 158 d. Hr. pe vremea împăratului roman Antoninus Pius. În timpul lui Septimius Sever, oraşul Ampellum a fost ridicat la rangul de municipium şi a devenit cel mai important centru din Munţii Apuseni, fiind păzit de un detaşament al Legiunii a XIII-a Gemina. După părăsirea Daciei de către romani, rămâne un important centru de continuitate şi formare a poporului şi limbii romane şi primeşte toponimicul de Zlatna. În anul 1357 aşezarea avea rangul de “târg”, în care minerii obţin o serie de privilegii din partea regilor, confirmate între anii 1317-1557. Populaţia, în majoritate românească, în 1365 avea jude pe cneazul Nicolaie, fiul lui Cindea. În secolul al XVI-lea, în epoca Principatului, zona devine domeniu fiscal arendat mereu unor străini care supun populaţia unei exploatări nemiloase. In anii 1619-1620, Gabriel Bethlen, principe al Transilvaniei (1613-1629) a colonizat la Zlatna câteva sute de mineri germani şi slovaci. Călătorii străini din secolele 17-18 ca Geovannandrea Gromo, L’Escalopier si Reichersdorfer vorbesc despre munca grea şi plină de riscuri a minerilor romani în minele de aur. În anul 1622 poetul Martin Opitz acestei zone poemul “Zlatna”, impresionat de frumuseţea locurilor, a portului şi a dansului popular, considerându-le mărturii ale originii romane a poporului roman. La mijlocul sec. XVII, Zlatna devine centrul domeniului aurifer al Munţilor Apuseni, statut pe care îl deţine până în 1848. Începând cu anul 1748, se construiesc topitorii şi şteampuri puse în funcţiune de forţă motrice a apei. Zlatna devine centru industrial important prin topitoriile sale, dintre care cea construită în 1850 va funcţiona până în secolul al XX-lea. Aici s-a utilizat pentru prima oară în Transilvania maşina cu aburi. În secolele 18-19 regiunea a fost frământată de puternice mişcări sociale şi naţionale. Locuitorii Zlatnei au susţinut în anii 1757 şi 1761 mişcarea lui Sofronie şi au simpatizat cu răscoala ţăranilor condusă de Horea, Cloşca şi Crişan. În anul 1771, la Zlatna funcţiona o “şcoală montanistică”, ce pregătea specialişti pentru minerit. Începând cu anul 1790, la Zlatna a funcţionat o şcoală importantă de curs mediu numită “Gimnaziu umanistic”, transformată apoi în “Gimnaziu crăiesc”, unde au studiat şi s-au format importante personalităţi culturale şi politice din Munţii Apuseni, printre care Alexandru Sterca Sulutiu, George Anghel, Dimitrie Moldovan, Petru Ioanete, Petru Dobra, Iosif Sterca Sulutiu şi Avram Iancu. Datorită avocatului Petru Dobra, Zlatna a devenit un puternic centru al revoluţiei de la 1848. Împreună cu Ioan Buteanu şi Simion Balint, Petru Dobra organizează aici, la 9 aprilie 1848, prima întrunire a intelectualilor din Muntii Apuseni, în care a pus bazele organizării revoluţiei româneşti de la 1848 din această zonă. În istoricele zile de 3/15 mai, Petru Dobra s-a aflat în fruntea românilor de pe valea Ampoiului, la Marea Adunare de la Blaj, unde a fost ales membru în delegaţia ce urma să ducă la Viena “Proclamatia” naţiunii române. Ca prefect al unei legiuni româneşti, cu sediul în Zlatna, Petru Dobra a reuşit să dezarmeze gărzile nobiliare maghiare de pe valea Ampoiului, fiind unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Avram Iancu. În această calitate a organizat, în 19-20 ianuarie 1849, la Zlatna consfătuirea cu reprezentanţii revoluţiei din Ţara Românească şi Transilvania printre care se aflau Alexandru Golescu, Ion Ionescu de la Brad, Avram Iancu, Ion Buteanu şi Simion Balint. Discuţiile s-au concentrat asupra unor probleme fundamentale privind unirea forţelor revoluţionare româneşti şi trimiterea de reprezentanţi în străinătate care să facă cunoscute opiniei publice internaţionale idealurile revoluţiei naţionale. Din primăvara anului 1849, Petru Dobra acţionează cu legiunea sa în zona Abrudului, iar Zlatna urmează să fie aparată de legiunea lui Axente Sever, care susţine puternice lupte în 16-17 aprilie 1849. În aceste bătălii, Zlatna a fost incendiată de trupele lui Kemeny, când au ars şi vechile topitorii de aur. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, oraşul continuă să se dezvolte din punct de vedere industrial. Între 1893-1895 se construieşte drumul în serpentine Zlatna – Almasu Mare, finanţat de Lukacs Bella, un fiu al oraşului. În luna septembrie a anului 1895 a fost dată în folosinţă linia îngustă Alba Iulia – Zlatna, cunoscută sub denumirea de “Mocăniţa”, pentru că traseul acesteia şerpuia prin satele mocăneşti de pe Valea Ampoiului. După revoluţia din 1848, Zlatna rămâne un puternic centru al mişcării naţionale şi muncitoreşti. La începutul secolului al XX-lea se înfiinţează o Şcoală de artă şi meserii unde studiază, şi îşi începe activitatea renumitul sculptor Cornel Medrea. Peste 1500 de români din Zlatna şi satele aparţinătoare au luat parte la marele act al Unirii din 1918 de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918. Din acelaşi an, Uzinele din Zlatna au fost preluate de statul român şi funcţionau cu două secţii: metalurgică şi chimică. Din această uzină s-au obţinut importante cantităţi de aur şi argint în perioada interbelică. După anul 1930 numărul salariaţilor se apropia de 300. În anii celui de-al doilea Război Mondial, ziarul local “Detunata” ia atitudine împotriva Dictatului de la Viena prin care s-a răpit României Ardealul de Nord. În anii postbelici Zlatna cunoaste o evoluţie industrială în care, din nefericire, sunt neglijate problemele de mediu. Prin extinderea uzinei apar noi secţii: de sulfaţi, acid sulfuric, pulbere de aluminiu. Cu toate că localitatea s-a dezvoltat din punct de vedere industrial, decenii la rând în secolul trecut a avut statut de aşezare rurală. Localitatea Zlatna a devenit oraş la 17 februarie 1968.

Insigna - Blaj 1848 - 1968

Blaj (în germană - Blasendorf, în maghiară - Balázsfalva) este un municipiu din județul Alba, care include și satele: Flitești, Izvoarele, Deleni-Obârșie, Petrisat, Tiur, Veza, Mănărade și Spătac, fiind situat la confluiența celor două Târnave. La Blaj își are sediul Arhiepiscopia de Făgăraș și Alba Iulia precum și întâi stătătorul Bisericii Române Unite cu Roma. În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea orașul a fost centrul cultural al românilor transilvăneni. Orașul a jucat un rol important în procesul de formare a limbii române moderne și a conștiinței naționale românești. Aici a apărut Biblia de la Blaj și tot aici a publicat Timotei Cipariu prima gramatică românească. Catedrala Sfânta Treime a fost edificată între anii 1741 – 1749 în stil baroc, după planurile arhitecților vienezi de origine italiană Anton și Johann Martinelli. Aici sunt înmormântați episcopul Inocenții Micu-Klein și cardinalul Alexandru Todea. Prima atestare documentară referitoare la Blaj datează din anul 1252, an în care contele Herbord a cumpărat domeniul "de la întâlnirea Târnavelor", domeniu denumit în continuare "villa Herbordi". Până la Unirea Transilvaniei cu România, Blajul a fost printre puținele orășele din Ardeal, alături de Năsăud, cu o populație majoritar românească. La 19 mai 1737 Blajului i-a fost conferit statutul de oraș, fiind totodată centrul religios și cultural al românilor „uniți” și al Școlii Ardelene. Mulți dintre cei mai de seamă cărturari români al secolelor XVIII - XIX din Transilvania, ca Samuil Micu, George Șincai, Petru Maior, Ion Budai-Deleanu, George Barițiu, simion bîrnuție, etc și-au făcut studiile la Blaj. Ca centru ideologic al burgheziei românești din Transilvania, Blajul a avut un rol important în formarea conștiinței naționale a românilor. La Blaj au avut loc, în 1848, mai multe adunări ale românilor din Transilvania. La 15-17 mai 1848 pe câmpul de lângă Blaj numit „Râtul Grecilor”, care de atunci poartă numele de Câmpia Libertății, a avut loc Marea Adunare de la Blaj (30.000-40.000 de oameni, majoritatea țărani). Adunarea a adoptat programul de revendicări cu caracter democratic, abolirea dijmei, clăcii și a iobăgiei, desființarea breslelor și a vămilor, libertatea cuvîntului și a tiparului, formarea gărzii naționale, școli de stat în limba română etc. Tot la această adunare s-a protestat împotriva „uniunii” forțate a Transilvaniei cu Ungaria. Interzicerea Bisericii Române Unite cu Roma de către autoritățile comuniste în octombrie 1948 a însemnat o grea lovitură pentru Biserica Blajului, deoarece întreaga elită intelectuală concentrată în Blaj, și nu numai, a fost arestată și/sau dispersată. Academia Teologică Greco-Catolică a fost închisă, iar Biblioteca Centrală din Blaj a fost distrusă. O mare parte a cărților a fost aruncată în apele râului Târnava. Capelele institutelor de învățământ din Blaj au fost transformate în săli de sport. Bisericile au fost confiscate de stat și date spre folosință cultului ortodox. Corpul profesoral greco-catolic a fost împrăștiat prin închisorile comuniste sau cu domiciliu forțat prin locuri îndepărtate din țară. La recensământul din anul 2011 orașul număra 20630 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 20765 locuitori) dintre care: români – 78,26%, romi – 8,27%, maghiari – 6,32% și restul – necunoscută sau altă etnie. Din punct de vedere confesional majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (69,27%), dar există și minorități de greco catolici (13,24%), reformați (4,14%), romano catolici (2,81%), baptiști (1,59%), penticostali (1,11%) și restul – nedeclarată su altă religie. Orașul Blaj este conectat cu țara prin:

DN14B – București, Cluj și Oradea
DN7 – Arad și Timișoara
DJ142 – cu Tîrgu Mureș
CFR – București, Cluj, Târgu Mureș

Principalele atracții turistice ale orașului Blaj sunt:

Castelul Blaj - fosta reședință nobiliară din secolele XVI-XVIII, ulterior reședință episcopală
Catedrala Sfânta Treime
Prima școală publică cu predare în limba română
Mănăstirea Buna Vestire
Bisericuța Grecilor
Biserica reformată, inițial romano-catolică, monument din secolul al XIII-lea
Biserica romano-catolică
Câmpia Libertății
Teiul lui Eminescu
Stejarul lui Avram Iancu
Crucea lui Avram Iancu
Lupa capitolina
Monumentul Eroilor Români din Al Doilea Război Mondial - Strada Eroilor nr. 2, dezvelit în anul 1944.

Insigna - A.S. (Asociația Sportivă Metalurgistul) Cugir - 939

Clubul Sportiv Metalurgistul Cugir, cunoscut sub numele de Metalurgistul Cugir, sau pe scurt Metalurgistul, este un club de fotbal profesionist din orașul Cugir, județul Alba, care evoluează în prezent în Liga a III-a. Echipa a fost fondată în anul 1939 cu ajutorul conducerii Uzinelor de Armament Cugir sub denumirea de Asociația Sportivă Metalurgistul Cugir (A.S.M. Cugir). În decursul istoriei, echipa evoluează timp de 20 de ani consecutivi în Liga a 2-a, fiind una dintre cele mai longevive echipe care au evoluat în eșalonul secund. În anul 2003, din motive financiare, echipa este desființatǎ. Astfel, în anul 2008, ia naștere CSO Cugir, un club sportiv polivalent cu scopul de a readuce dorința de a face sport în orașul Cugir, având secțiile de fotbal, șah și tenis de câmp. În același an, se pun bazele echipei de seniori care pornește din Liga a V-a. Meciurile de pe teren propriu se joacă pe un teren de 4000 de locuri. Echipa juca în următorul echipament tradițional de joc:

acasă - șort și jambiere negre, tricou negru cu roșu
în deplasare - șort alb, jambiere albastru deschis e și tricou albastru deschis cu 4 dungi albe orizontale

Cugir, mai demult Cudgir, în limba maghiară - Kudzsir, în limba germană - Kudsir, Kudschir, Kuschir, este un oraș în județul Alba, care include și localitățile; Bocșitura, Bucuru, Călene, Fețeni, Goașele, Mugești și Vinerea. Teritoriul orașului ocupă partea de sud-vest a județului, iar orașul propriu-zis este situat în partea nordică a acestui teritoriu. În imediata apropriere spre est, sud și vest se ridică dealuri ce depășesc 700 metri altitudine, în mare măsură acoperite cu foioase și plantații de pin. Spre sud de aceste dealuri se întinde regiunea muntoasă, grupa munților Șureanu ce face parte din Carpații Meridionali, iar spre nord șerpuiește lunca și terasele râului Cugir. Orașul Cugir este situat în zona de contact a culoarului depresionar al Orăștiei cu Munții Șureanu, într-un cadru natural deosebit de pitoresc, la o altitudine de 300 metri față de nivelul mării. Orașul Cugir se află pe malul râului Cugir, care este un curs de apă, al șaizeci și unulea afluent de stânga al râului Mureș. Cugirul s-a dezvoltat din vechea așezare rurală Kudsir, atestată documentar în anul 1493, devenind oraș în anul 1968. Numele oraşului a fost menţionat în mai multe documente, astfel vechea aşezare "villa Kunentum" devine villa Kudzyr în 1493, Kwczyr în 1566, Kuchir în 1599, Kuchjir în 1656, Kucsir în 1673, Kuser în 1733, Kudsier în 1750, Kudzser în 1760-1762, Kudsir în 1805 şi Kusir în 1850. La marginea de vest a oraşului, în punctul numit Cetăţuia, au fost identificate în anul 1977 urmele unei aşezări geto-dacice, fortificate, cu val de pământ şi ziduri din piatră şi pământ, late de 3,5 m, datând din secolul 3 î. Hr. - 1 d. Hr., presupusă a fi antica Singidava, menţionată şi de către Ptolomeu. În arealul oraşului au mai fost descoperite două tezaure monetare de argint. Unul cuprinde 2.000 de tetradrahme macedonene şi altul denari romani. S-a descoperit un depozit alcătuit din 24 de verigi din aur şi 130 de obiecte fragmentare din bronz (brăţări, fibule) datând din Hallstatt (1200-430/300 î. Hr.). Dezvoltarea orașului a avut loc mai ales la sfârşitul secolului al XVIII-lea, pe fondul dezvoltării metalurgiei. Atunci au apărut aici primele cuptoare de prelucrare a fierului, provenit din Munții Poiana Ruscă, de la Toplița. La recensământul din anul 2011 orașul număra 21376 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 25977 locuitori), dintre care: români – 88,81%, romi – 3,14% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului Cugir, astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 87,02%, romano catolici – 1,11%, penticostali – 1,33% și restul – nedeclarată sau altă religie. Dintre atracțiile turistice ale orașului enumăr: Catedrala ortodoxă, Rezervația naturală Iezerul Șurianul (20 ha), Biserica Sfânta Treime din Cugir, construită între anii 1806 - 1809, Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Vinerea, Apeductul Wasser Leine construit în anul 1906 de germani și italieni, Cetatea dacică de pământ de la Cugir și Biserica Romano-Catolică construită între anii 1824-1826 din cartierul Scăunel.

Insigna - Asociația județeană de fotbal - Alba

Asociația Județeană de Fotbal Alba, membru afiliat al Federației Române de Fotbal, a fost înființată, înregistrată și a dobândit personalitate juridică în septembrie 1991- în baza Legii nr.21/1924 privind persoanele juridice - prin încheiere judecătorească definitivă. Statutul de funcționare și organizare, precum și structura în sine au fost esențial modificate în urma reorganizării impuse de Legea educației fizice și sportului nr.69/2000 și de OG nr.26/2000, obținându-se astfel Certificatul de Identitate Sportivă nr.0001678, Avizul de constituire și Autorizația de funcționare nr.511 din 19.12.2001. Asociația Județeană de Fotbal Alba este o persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, fără scop lucrativ, autonomă, neguvernamentală și neutră din punct de vedere politic, religios și etnic, funcționând pe o perioadă nedeterminată și fiind recunoscută de FRF - forul tutelar - conform statutului, drept singura autoritate a fotbalului asociație din județul Alba. Constituită din totalitatea cluburilor și asociațiilor sportive cuprinse în sistemul competițional județean, afiliate și recunoscute, AJF Alba are drept scop organizarea, administrarea, coordonarea și controlul activității fotbalistice pe teritoriul județului Alba, la toate nivelurile. Transformările impuse în timp, progresul realizat și preocuparea de a dezvolta, de a promova jocul de fotbal pe teritoriul județului Alba, dar și la nivel național, obligă să depunem în continuare un efort comun, pentru îmbunătățirea calitativă a infrastructurii și competițiilor organizate, având cu toți nevoie de entuziasmul și susținerea necesară apariției talentelor și performanțelor. Adresa de corespondență a acestei instituții este; Strada Septimius Severus, nr. 38 a, Alba Iulia.

Alba Iulia, mai demult Bălgrad este un municipiu situat pe malul râului Mureş și reşedinţa judeţului Alba din România. Între anii 1541 şi 1711 oraşul a fost, cu unele întreruperi, reşedinţa şi astfel capitala politică a Transilvaniei. Pentru o scurtă perioadă de timp, începând cu recunoaşterea principelui Sigismund Bathory drept suveran al Moldovei şi al Ţării Romîneşti – 1595 - a fost şi capitală a acestor state, proiectul politic find continuat de Mihia Viteazu. La Alba Iulia a avut loc Marea Adunare Naţională de la 1 Decembrie 1918, care a stat la baza înfăptuirii unirii Transilvaniei şi a Banatului cu Regatul României. În anul 1922 a avut loc la Alba Iulia ceremonia oficială de încoronare a regilor României Mari, Ferdinand I şi Maria, moment care a consfinţit importanţa istorică a oraşului şi rolul de capitală istorică. Numeroase izvoare atestă, înainte de a ne fi fost transmis numele sau prin documente istorice scrise, existența pe acest teritoriu și în împrejurimile lui imediate, a unor așezări preistorice datând din mileniul al V-lea ÎEN, în partea de nord a orașului s-a descoperit o importantă așezare neolitică (5000-1900 Î.E.N.), care a fost locuită de triburi de păstori și agricultori. Înainte de cucerirea romană în apropierea marelui oraș exista localitatea dacică Apulon, important centru fortificat menţionat pe hărţile vremii. După cucerirea Daciei de către Traian, oraşul s-a numit Apulum, iar fortificaţia dacică preexistentă a fost extinsă prin efortul soldaţilor Legiunii a XIII-a Gemina staţionate aici. Ruinele zidului roman şi ale porţii sunt foarte bine conservate şi pot fi vizitate în „Traseul celor trei fortificaţii” din cartierul Cetate. După retragerea administraţiei romane sub Aurelian, în anul 271 viaţa urbană s-a stins treptat. În evul mediu oraşul apare din nou atestat în anul 1199, de această dată sub numele de Alba Iulia (Cetatea Albă a lui Gyula), centru al administraţiei Regatului Ungariei din Transilvania, colonizat cu saşi şi devenit reşedinţă a Episcopiei Catolice a Transilvaniei, iar mai apoi drept capitală a Principatului Transilvaniei. Denumirea latină a oraşului a fost tradusă în documentele medievale redactate în limba slavonă drept Bălgrad (Cetatea Albă). Mihai Viteazu şi-a făcut intrarea triumfătoare la Alba Iulia pe 1 noiembrie 1599, primind cheile fortăreţei de la episcopul Napragy, stabilind aici prima capitală vremelnică a tuturor romanilor. Sus am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului Alba Iulia, pozele câtorva monumente de arhitectură și cultură, din vremuri diferite, dar și o trimitere poștală ilustrtă.

Muzeul Unirii

Monumentul Custozza

Gimnaziul (Liceul) romano catolic

Clădirea Gizela

Monumentul Lossenau

Cazinoul ofițerilor

Biserica evanghelică

Biserica romano catolică

Vedere

Alba este un județ al României situat în provincia Transilvania. Reședința acestui județ este municipiul Alba Iulia. Județul are o suprafață de 6242 kilometri pătrați și o populație de aproximativ 383000 de locuitori. Ca subdiviziuni administrative județul se compune din; 4 municipii - Alba Iulia, Aiud, Blaj, Sebeș, 7 orașe - Abrud, Baia de Arieș, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș, Teiuș, Zlatna și 67 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură, din vremuri diferite, din județul Alba.