Epaminonda's Blog.....: MINUNI ALE ARHITECTURII MONDIALE

1. Peix (peștele), este o sculptură unică, care a fost construită în anul 1992, pe malul Marii Mediderane, în orașul Barcelona - Spania.

Structura enormă din oțel este tipică pentru temele abordate în multe alte opere ale lui Frank O. Gehry, autorul acestei sculpturi care începe să devină un simbol al Barcelonei. Sculptura Peștele din Barcelona, cunoscută sub numele de Peix în limba catalană, este una din multele piese de artă publică modernă ce pot fi admirate în și în jurul orașului catalan. Piesa se află în Port Olimpic, la baza unui zgarie-nori, Hotel Arts, una dintre cele mai înalte cladiri din oras. Renumitul arhitect Frank O. Gehry a fost angajat pentru a construi Pestele din Barcelona cu ocazia Jocurilor Olimpice de Vara din 1992, care au avut loc in Barcelona, eveniment ce a adus orașul în atenția întregii lumi. Statuia este orientată cu fața spre mare și masoară treizeci și cinci de metri lățime și cincizeci și patru de metri lungime. Statuia este realizată din piatră, oțel și sticlă. Plăcile sale de culoarea cuprului, din metal lucios, strălucesc în lumina soarelui catalan și transformă sculptura într-o adevărată atracție pentru ochii trecătorilor.

Sculptura poate fi vazută de pe mai multe dintre plajele din Barcelona. Gehry, un arhitect canadian ce lucrează în Los Angeles, este bine cunoscut pentru o serie întreagă de lucrări notabile realizate peste tot în lume. Ca și această sculptură, multe din lucrarile lui Gehry au fost influentate de forma fluidă a peștilor. Tot Gehry a proiectat și o linie de bijuterii și obiecte de uz casnic care utilizează acelasi laitmotiv, peșele.

2. Marele Elefant din orașul Nantes – Franța, este o clădire mobilă pe distanțe scurte, de forma unui elefant, care zilnic atrage mulți turiști.

La bord, ai o privire din interior asupra angrenajelor și picioarelor elefantului în mers. Un mașinist informează asistența despre viața acestui animalului și declanșează, sub ochii privitorilor, trâmbițatul (zgomotul făcut de elefant în mediul său natural). Năstrușnica realizare oferă publicului larg patru nivele de vizitare, cu o inegalabilă priveliște spre fostele șantiere navale ale orașului Nantes. După o renovare generală, ce i s-a făcut în anii 2017 – 2018, Marele Elefant a devenit, mai silențios ca niciodată și de douăzeci de ori mai puțin poluant, echipat cu un nou motor hibrid. Astfel el a devenit primul pahiderm mecanic eco-responsabil! Vizitarea și acționarea mașinăriei mecanice – Marele Elefant este condiționată desigur de condițiile meteorologice locale.

Câteva dintre principalele date tehnice ale construcției sunt:

lungime – 21 de metri
lățime – 8 metri
înălțime – 12 metri
greutatea totală – 48,4 tone
materiale folosite – oțel și lemn (lalea de Virginia și tei)
carcasă metalică este irigată cu 2500 litri ulei hidraulic
motorizare - sistem hibrid (tracțiune electrica și baterie)
viteză – 1 până la 3 kilometri pe oră
puși în mișcare de 62 de cilindri (46 hidraulici, 6 pneumatici și 10 pe gaz
un living interior cu ferestre și balcoane
terasă accesibilă pe o scară
3 trasee diferite - aproximativ 30 de minute

3. Clădirea Binoclu este denumirea populară comună actuală a campusului Google Venice din cartierul Venice, orașul Los Angeles, California - SUA.

Inițial edificiul s-a numit Chiat/Day Building și a fost construit în anul 1991 pentru agenția de publicitate Chiat/Day (acum TBWA\Chiat\Day). Clădirea este opera renumitului arhitect Frank Gehry, astăzi devenind operă importantă de artă publică intitulată Giant Binoclus. Fațadele clădirii sunt proiectate de artiștii Claes Oldenburg și Coosje van Bruggen. Clădirea Binoclul acoperă atât o intrare pentru mașini, cât și o intrare pentru pietoni; intrarea în garaj se află între cele două telescoape ale binoclului. Clădirea având suprafața utilă de 7000 metri pătrați, a fost amânată cu câțiva ani după ce pe șantier au fost găsite diverse materiale periculoase, necesitând îndepărtarea acestora.

Cel mai recent chiriaș al acestei clădiri a fost Google în 2011, care a adăugat două clădiri învecinate ca parte a unei extinderi majore pentru a stabili o prezență și mai mare în Los Angeles. Acest campus a devenit centrul unui mare focar de COVID-19 în anul 2022.

xxx

"AMIABIL"

O CARICATURĂ

DE MARGARETA CHITCATII

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

O MEDALIE, O PLACHETĂ

ȘI CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Ferdinand I - Regele tuturor românilor

Ferdinand I este unul dintre cei mai importanți regi ai României, personalitatea sa fiind strâns legată de realizarea Marii Uniri, visul de veacuri al românilor, despre care ne aducem aminte cu emotie. Om de o vastă cultură, poliglot și botanist pasionat, Regele Ferdinand a fost sincer devotat românilor, sub domnia sa înregistrându-se cea mai înfloritoare perioadă a statului românesc modern. Născut la data de 24 august 1865, Prințul Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său nobiliar complet, era de fapt fiul Principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mare al Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al României. Ferdinand a ajuns la tron printr-o conjuctură de familie avantajoasă, peste care s-a suprapus și importanța continuității statului roman sub formă de regat într-un context politic internațional instabil. Când avea 19 ani a făcut prima sa vizită în România, ulterior a revenit în Germania pentru a-și desăvârși studiile liceale și universitare. Anul 1893 l-a găsit absolvind prestigioasa Universitate din Leipzig si Scoala Superioara de Stiinte Politice si Economice din Tubingen. Chiar în același an s-a stabilit la Bucuresti pentru a-și îndeplini menirea de moștenitor al tronului României. El devenise de fapt moștenitor al tronului Regatului Românie după ce atât tatăl său cât și fratele mai mare au renunțat la tron. Odată sosit la București, tânărul prinț german se declara cucerit de flora României, o adevarată provocare științifică pentru un botanist pasionat cum era Ferdinand. Nu rămâne insensibil nici la frumusețea proverbială a româncelor, fiind cucerit de Elena Văcărescu. Aventura celor doi idealiști a fost oprită brusc din considerente politice. Ferdinand a fost nevoit să-și întrerupă relația cu Elena Văcărescu la intervenția și insistențele Consiliului de Miniștri al României, care i-a reamintit principelui ca niciun membru al Familiei Regale nu se poate căsători decât cu femei de sânge regal. Ferdinand nu are încotro și pe data de 10 ianuarie 1893 se însoară cu Maria de Edinburgh, nimeni alta decât verișoara sa de gradul trei. Ferdinand și Maria au avut împreună 6 copii, trei fete și trei băieți. Cel mai mare dintre băieți a devenit urmîtorul rege al României, Carol al II-lea.La vârsta de 49 ani, Ferdinand I devine rege al României depunând jurământul solemn și luându-și în fața țării angajamentul că va fi un "bun român". Ferdinand a iubit România și poporul roman. Din admirație și respect pentru religia națională a românilor, Ferdinand renunță la cultul catolic și se botează creștin-ortodox. Atașamentul și dragostea lui Ferdinand pentru mica și fermecătoarea, la acea dată, tara din Est nu aveau să se limiteze la acest gest. Istoria menționează că datorită admirației sale pentru România, Regele Ferdinand avea sa fie supranumit fie "Lealul", sau "Întregitorul". Visul lui Ferdinand a fost în egală măsură același cu al românilor - crearea României Mari. La acea dată Ardealul se afla sub stăpânire austro-ungară, acolo unde românii nu aveau nici cele mai elementare drepturi. Momentul prielnic s-a ivit odată cu declanșarea primului război mondial. Deși era german a ales să acționeze în acel război de partea Antantei (14 august 1916) luptând împotriva Puterilor Centrale conduse de Germania. La Castelul Hohenzolernilor din Prusia era mare derută și nemulțumire, Ferdinand a fost renegat iar steagul heraldic al familiei a fost coborât în doliu. În ciuda entuziasmului și speranțelor românilor, situația pe front era dezastruoasă, armata română, slab echipată și înarmata înregistra mari pierderi. Puterile Centrale au ocupat și Dobrogea și Bucureștiul a intrat sub ocupație germană. Ferdinand și întregul guvern român a fost nevoit să se refugieze la Iasi. Luptele eroice de la Mărăști, Mărășești și Oituz, purtate de Armata Română au schimbat cursul evenimentelor. Jertfa și eforturile românilor au dus la oprirea înaintării germane în Moldova. În momentul în care bolșevicii au pus mâna pe putere în Rusia și au cerut instituirea păcii (1918), România se afla înconjurata de armatele Puterilor Centrale. Regatul Romaniei a fost forțat de Germania să semneze la București un tratat de pace dezavantajos pentru țara noastră, tratat pe care Ferdinand a refuzat să-l semneze. Când trupele Triplei Alianței au avansat pe frontul din Salonic dezmembrând armata bulgară, România a reintrat în razboi. Imperiile Rus și Austro-ungar se dezintegrau. Avantul militar al trupelor române nu mai putea fi stopat, eforturile acestora ducând la mult așteptata unire cu Bucovina, Basarabia si Transilvania. În urma înfrangerii Republicii Sovietice Ungare conduse de agentul bolșevic Bela Kun, trupele române au ajuns să ocupe Budapesta, iar Ferdinand se întoarcea ca un învingător în fruntea armatei, într-un București entuziasmat. În anul 1922, pe data de 15 octombrie, Ferdinand este încoronat Rege al României Mari la Alba Iulia. Viața politică din timpul domniei sale a fost dominată de Partidul Național Liberal, condus pe atunci de frații Ion și Vintilă Brătianu. Unirea cu Ardealul a lărgit, în mod ironic, baza electorală a opoziției ale cărei partide principale s-au unit în anul 1926 pentru a forma Partidul Național Țărănesc. Regele a fost cu adevărat un "bun român" așa cum a jurat. Unii istorici îl consideră ca cel mai strălucit rege, în ciuda faptului că era o persoană relativ timidă și introvertită. Ferdinand I a fost martorul realizării României Mari cu provinciile Basarabia, Transilvania și Bucovina de Nord. A înfăptuit reforma agrară împărțind pământ țăranilor, prioritate având veteranii de război și familiile celor căzuți în războiul pentru reîntregirea țării. În ciuda succesului în război și al creării României Mari, Ferdinand se confrunta cu mari probleme de ordin personal. Fiul său cel mare, prințul Carol al II-lea, mare amator de lux și desfrâu, trăia o viață scandaloasa, căsătorindu-se clandestin cu Ioana "Zizi" Lambrino, cu care avea un copil nelegitim. Prințul a ajuns totuși să se căsătorească cu Elena, fiica regelui Constantin al Greciei și acest mariaj eșuând repede. Carol fuge cu amanta sa, Elena Lupescu, la Paris. Regele se vede nevoit să îl desemneze drept urmaș la tron pe nepotul său, prințul Mihai de România, pe atunci un copil, Carol al II-lea, tatăl lui Mihai, fiind dezmoștenit de Regele Ferdinand. La doar 62 de ani, după o domnie ce s-a întins peste 13 ani tumultuoși pentru istoria României, Ferdinand moare în urma unui cancer de colon, fiind înmormantat la Curtea de Argeș alături de Regele Carol I și Regina Elisabeta. În timpul scurtei sale domnii, România a atins un nivel de dezvoltare nemaiîntâlnit până atunci. Agricultura era o forță, țara noastră fiind supranumită "Grânarul Europei". S-a dezvoltat comerțul concomitent cu exploatarea zăcămintelor de petrol, economia țării noastre fiind printre cele mai puternice și stabile din întreaga lume, totul sub conducerea unui rege care, între problemele personale și războaiele care au răvășit țara, a găsit totuși timp să se dedice și știintei și cunoașterii, fiind președinte și protector al Academiei Române din 1914 până la trecerea sa la cele veșnice (20 iulie 1927).

Arhiepiscopia Ortodoxă Română Alba Iulia este o unitate ecleziastică a Bisericii Ortodoxe Române, cu sediul în Alba Iulia şi cu jurisdicţie canonică în judeţele Alba şi Mureş. Arhiepiscopia de Alba Iulia este urmaşa primei Mitropolii Ortodoxe din Transilvania, înfiinţată de Mihai Viteazu în capitala în care a ales să domnească în calitate de Domn al Ţărilor Române Unite. A fost construită între anii 1921-1922 cu prilejul încoronării regelui Ferdinand I şi a reginei Maria, eveniment care a avut loc la 15 octombrie 1922. Acest act a fost supranumit „Întabularea Transilvaniei pe România”, iar biserica „Catedrala Încoronării”. Se consfinţea astfel, actul istoric de la 1 Decembrie 1918 când aici, prin voinţa poporului român, s-a făurit România Mare. Întregul ansamblu, Catedrala şi clădirile aferente, s-a ridicat în partea de vest a Cetăţii Alba Iulia, străvechiul Apulum roman, sau Bălgradul evului mediu, pe locul vechiului corp de gardă şi în vecinătatea Platoului romanilor. Construcţia a fost concepută ca şi o continuare a aşezământului mitropolitan bălgrădean, numit de către Nicolae Iorga „cel mai trainic şi mai de folos aşezământ al românilor de peste munţi”, aşezământ la care voievodul Mihai Viteazul a ridicat în anul 1597 o biserică din zid. Din nefericire aşezământul a fost demolat în anii 1713-1714 de către Habsburgi, cu prilejul refacerii cetăţii în forma actuală, iar cu materialele recuperate s-a construit biserica din cartierul Maieri, lângă gară. Pe locul vechii Mitropolii este ridicată acum în partea de sud-est a cetăţii o biserică memorială din lemn.Din punct de vedere arhitectonic, întreaga construcţie – Catedrala şi clădirile înconjurătoare – se integrează în mişcarea realistă iniţiată la sfârşitul veacului al XIX-lea şi începutul veacului XX de către un grup de arhitecţi români în frunte cu Ion Mincu şi Petre Antonescu. Ei stăruiau pentru reîntoarcerea la formele tradiţionale româneşti. Construcţia este o sinteză de elemente arhitectonice şi decorative din timpul domnitorilor munteni Matei Basarab şi Sfântul Constantin Brâncoveanu, simbolizând unitatea poporului român înfăptuită pentru prima dată de către Mihai Viteazul la anul 1600. Planul Catedralei este cel al Bisericii Domneşti din Târgovişte, cruce greacă înscrisă, şi aparţine arhitectului Victor Gh. Ştefănescu. Cu efectuarea lucrărilor a fost încredinţat inginerul Tiberiu Eremie. Ansamblul dreptunghiular ce înconjoară Catedrala este alcătuit din două pavilioane mari la est, unde se găsesc reşedinţa şi administraţia Arhiepiscopiei şi două pavilioane mici în partea de vest – încadrând clopotniţa înaltă de 58 m – în care se află administraţia şi personalul deservent al Catedralei. Pavilioanele sunt legate între ele prin galerii susţinute de coloane şi arcade duble, aducând cu cerdacurile aşezămintelor mănăstireşti. Intrarea în biserică se face printr-un pridvor deschis cu arcade mari sprijinite pe coloane cu capiteluri. Deasupra portalului, decorat cu motive tradiţionale, se află, lucrate în mozaic de către pictorul Ion Norocea, icoanele Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, iar de o parte şi de alta a intrării, icoanele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi ale împăraţilor biblici David şi Solomon. În nişele pridvorului sunt fixate patru plăci din marmură cu inscripţii comemorative ce ne aduc aminte de patru evenimente importante: 1. Tipărirea pentru prima dată în limba română a Noului Testament de către Mitropolitul Simion Ştefan la 1648; 2. Unirea de la 1600 înfăptuită de către Mihai Viteazul; 3. Martiriul lui Horea, Cloşca şi Crişan, din anul 1785; 4. Refacerea unităţii spirituale şi bisericeşti a românilor în anul 1948. În pronaos sunt portretele voievodului Mihai Viteazul şi al Doamnei Stanca. Naosul, impunător prin înălţimea sa, este dominat de cupola susţinută de patru stâlpi octogonali îmbrăcaţi în plăci de marmură de Moneasa. Interiorul este împodobit cu pictură în frescă executată după vechea tradiţie iconografică de către pictorul Costin Petrescu şi ucenicii săi. La intrare sunt portretele votive ale regelui Ferdinand şi reginei Maria. Iconostasul din lemn de stejar a fost lucrat de maestrul C.M. Babic, iar icoanele de pe el pictate de către Ion Norocea. De o parte şi de alta a iconostasului sunt aşezate icoanele Sfinţilor Ierarhi transilvăneni Ilie Iorest (1640-1642) şi Sava Brancovici (1656-1683), precum şi ale Cuvioşilor Mărturisitori Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara şi Sfântul Mucenic Nicolae Oprea de la Sălişte. Hramul Catedralei este „Preasfânta Treime” şi „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Biserica este Catedrală episcopală din anul 1975, când s-a reînfiinţat Episcopia Ortodoxă Română de Alba Iulia, iar în anul 1998 a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie. Catedrala rămâne, în acelaşi timp, simbol şi monument al unităţii noastre naţionale, precum şi loc sfânt de pelerinaj. În pozele prezentate mai sus se prezintă Clopotniţa şi clădirea propriu-zisă a Catedralei Arhiepiscopale Alba Iulia, precum şi stema oraşului.

O insignă aparținând Crucii Roșii Române

România a devenit Parte semnatară la prima Convenție de la Geneva din anul 1864 și a ratificat-o în anul 1874. Doi ani mai târziu, la data de 4 iulie 1876, a luat ființă Societatea Crucea Roșie din România și și-a început activitatea în actualul sediu al Spitalului Colțea din București. Printre semnatarii actului de înființare a Crucii Roșii Române, se regăsesc importante personalități ale vremii: Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza, Gr.G. Cantacuzino și Dr. Carol Davila. Sus am postat logo-ul Societății de Cruce roșie din România precum și un Carnet de membru elev al Crucii roșii a Republicii Populare Române din anul 1963.

Primul președinte al Crucii Roșii Române a fost Prințul Dimitrie Ghica, în perioada 1876-1897.

La nici trei săptămâni de la înființare, în ziua de 20 iulie 1876, prima ambulanță a Crucii Roșii Române a plecat într-o misiune umanitară pe frontul sârbo-turc de la sud de Dunăre. Pe baza solidarității ce unește Societățile Naționale surori, prima misiune a Crucii Roșii Române avea menirea de a acorda ajutor medical militarilor răniți, indiferent de tabăra din care făceau parte. Sus am postat poza lui Dimitrie Ghica și un Brevet de soră infirmieră voluntară din anul 1942.

Deasupra am postat o Diplomă de Post școlar fruntaș de Cruce roșie, din anul 1960.

Sus am postat o Diplomă "Gata pentru apărarea sanitară" a Crucii roșii a Republicii Populare Române din anul 1958.

Sus am postat un Carnet de Medic evidențiat în munca medico-sanitară din anul 1960.

Federația română de ciclism

Campionatul național de cross ciclo pedestru 1932

Premiul II - Tănase Ignat

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

Insigna - I.P.R.O.L.A.M. 50 ani

(Institutul de Proiectări Secții și Uzine de Laminare)

IPROLAM este o companie care asigură servicii de proiectare în domenii precum metalurgie, utilaje și echipamente mecanice, arhitectură, construcții, instalații electrice și automatizări.. Compania a fost înființată la data de 1 iulie 1959, sub numele de Institutul de Proiectări Secții și Uzine de Laminare, ca o necesitate a economiei pentru reconstrucția, modernizarea și dezvoltarea metalurgiei prelucrătoare românești, prin unirea proiectanților specialiști proveniți din sectorul „țevi” de la Uzinele Republica și IPROMET din București, având la acel moment un colectiv format din 320 de persoane. După anul 1975 au apărut o mulțime de capacități de producție răspândite pe întreg teritoriul țării, care veneau fie în completarea și integrarea fluxurilor, fie ca obiective noi. Au apărut nume noi pe harta localităților metalurgice: Târgoviște, Zalău, Beclean, Zimnicea, Hârșova, Drobete Turnu-Severin, Călărași, Focșani, ca și obiective cu producții specializate: Cordul metalic de la Buzău, țevile de dimensiuni foarte mari de la Galați, Otelinox-urile de la Târgoviște, șina de la Călărași. Necesitățile industriei și competența profesională a proiectanților din IPROLAM au făcut ca aceasta să se regăsească în proiectele și lucrările de dotare cu minilaminoare și linii de proces a unor unități din Brașov (Tractorul, Roman, Rulmentul), Alexandria, Drăgășani, Craiova (OLTCIT), Satu Mare, Șimleul Silvaniei, București (Grivița), Brăila (Laminorul). În paralel, au fost proiectate obiective industriale pentru alte sectoare economice sau administrative. Începând cu 1999 compania a implementat sistemul de management al calității ISO 900; din 2005 sistemul de management al mediului ISO 14001, iar din 2008 sistemul de management al sănătății și securității ocupaționale OHSAS 18001, certificare făcută de către firma Germanisher Lloyd. IPROLAM are marca și domeniul de activitate înregistrate la OSIM cu nr. 81154, precum și la Institutul de mărci de la Geneva sub nr. 391192/1972. În 2003 IPROLAM făcea parte din grupul Uzinexport. Cifra de afaceri în primele nouă luni din anul 2007 a fost 2,9 milioane euro. Adresa de corespondență a IPROLAM este: Strada Negustori. nr. 25, București.

Insigna - Liga Navală Română - 70 ani 1928 - 1998

Liga Navală Română (L.N.R.) a fost înființată în anul 1928 ca asociație patriotică, culturală și de utilitate publică. LNR este o organizatie nonprofit, nonguvernamentală (ONG) și în afara politicilor oricărui partid, printre cele mai vechi din țară. Liga Navală Română este forumul de exprimare al celor care iubesc deopotrivă Marea Neagra si Dunarea, de promovare a valorilor și tradițiilor marinei romane, a intereselor pe ape ale României și promotor al culturii marinaresti. LNR are printre preocupări orientarea profesională marinărească a tinerilor și susținerea ocupațiilor conexate mării și fluviului. L.N.R. urmărește realizarea în societatea noastră a unei stări de spirit, a unor atitudini și mentalități favorabile marinei, construcțiilor navale, porturilor, învățământului de marină și reunește în rândurile sale tineri și vârstnici care sunt legați sufletește de activitățile maritime și fluviale.Liga Navală Română editează revista Marea noastra. Sediul central al Ligii Navale Române este în Bucuresti, Calea Griviței, nr. 121, Sectorul 1.

Insigna - Consfătuirea pe țară a lucrătorilor

din comerțul socialist - aprilie 1966

Produsul medalistic de mai sus este o insignă din vremea regimului comunist realizată cu ocazia desfășurării Consfăturii pe țară a lucrătorilor din comerțul socialist, ce a avut loc în luna aprilie a anului 1986. Această insignă se conferea fiecărui membru participant, era confecționată din metal mort emailat cu imaginea logo-ului camerelor de comerț din vechime. În vremea aceea exista practica organizării periodice de consfătuiri naționale pe ramuri de activitate, la care participa însuși conducătorul statului și unde se analizau problemele stringente pe domenii de activitate și se stabileau sarcini de viitor. Este știut că regimul comunist acorda maximă atenției aprovizionării cu tot ce era necesar traiului românilor, mai ales din producția internă.

____________ooOoo____________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII