Epaminonda's Blog.....: TABLETA CU ȘTIRI NECONVENȚIONALE

GIGI BECALI – P.N.G.:

"M-am certat

și cu Mitică Dragomir,

dar fără jigniri.

El m-a făcut oligofren,

eu l-am făcut zdreanță,

dar nu ne-am insultat."

CORNELIU VADIM TUDOR – P.R.M.:

“Să nu te pui cu omul primitiv

că-ți crapă capul fără de motiv.“

TRAIAN BĂSESCU – P.D.:

“Cum ajungeam într-un port,

mă duceam într-o bibliotecă.“

xxx

"CAR IARNA TOȚI ȘI-AU FĂCUT"

O CARICATURĂ

DE MARGARETA CHITCATII

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

______xxx______

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna Mihai Eminescu

Mihai Eminescu, nume real Mihail Eminescu, a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. El s-a născut la data de 15 ianuarie 1850 în localitatea Ipotești din județul Botoșani și a decedat la data de 15 iunie 1889 în București.Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În ziua de 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.
Ca fin observator și analist politic și social, prin tot ce a scris Eminescu este contemporanul vremurilor actuale. Dedesubt am aplicat câteva luări de poziție ale gazetarului de excepție care a fost el:
·       Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii.
·       Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute nației în ajunul alegerilor și trec, totuși, drept reprezentanți ai voinței legale și sincere a țării. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei.
·       Părerea mea individuală e că politica ce se face azi în România, și dintr-o parte și din alta, e o politică necoaptă.
·       Vom avea de-acum înainte dominația banului internațional, impusă de străini. Peste tot credințele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână în mână cu sărăcia claselor lucrătoare, amenință clădirea măreață a civilizației creștine. Statul român nu mai este un produs al geniului rasei române, ci un text franţuzesc aplicat asupra unui popor ce nu-l înţelege.
·       Poporul a pierdut de mult încrederea că lucrurile se pot schimba în bine şi, cu fatalismul raselor nefericite, duce greul unei vieţi fără bucurie şi fără tihnă.
·       Temelia liberalismului adevărat este o clasă de mijloc care produce ceva, care, punând mâna pe o bucată de piatră îi dă o valoare înzecită şi însutită de cum o avea, care face din marmură statui, din in pânzătură fină, din fier maşini, din lână postavuri.
·       Condiţia civilizaţiei statului este civilizaţia economică. A introduce formele unei civilizaţii străine fără ca să existe corelativul ei economic este curată muncă zadarnică.
·       De când e lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceşte sus, iar economiceşte jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică este mama celei politice.
·       Lucrul la care aspiră toţi este de a se folosi numai de avantajele civilizaţiei străine, nu însă de a introduce în ţară condiţiile de cultură sub care asemenea rezultate să se producă de la sine.
·       Cine zice progres nu-l poate admite decât cu legile lui naturale, cu continuitatea lui treptată. A îmbătrâni în mod artificial pe un copil, a răsădi plante fără rădăcină pentru a avea grădina gata în două ceasuri, nu e progres, ci devastare… Adevăratul progres nu se poate opera decât conservând pe de o parte, adăugând pe de alta; o vie legătură între prezent şi viitor, nu însă o serie de sărituri fără orânduială.
·       Arta de a guverna e în România sinonimă cu arta de a amăgi poporul, de a-l cloroformiza cu utopii demagogice.
·       A rosti numele Basarabia e una cu a protesta contra dominaţiei ruseşti. Numele "Basarab" şi "Basarabeni" există cu mult înaintea vremii în care acest pământ devenise românesc; acest nume singur este o istorie întreagă.
·       Răul esenţial care ameninţă vitalitatea poporului nostru este demagogia.
·       Limba română la sine acasă e o împărăţie bogată, căreia multe popoare i-au plătit banii în aur. A o dezbrăca de averile pe care ea le-a adunat în mai bine de 1000 de ani, înseamnă a o face din împărăteasă cerşetoare...
·       Când vedem dar pe "patrioţi" cumulând câte 5-6 însărcinări publice asupra lor, putem fi de mai înainte siguri că nu-şi îndeplinesc nici una cum se cade.
·       Şcoala va fi şcoală când omul va fi om şi statul va fi stat.
·       Limba este însăşi floarea sufletului etnic al românimii.
·       Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară.
·       Măsura patriotismului va fi dată de faptele pe care vom avea ocazia de a împlini în viitor, iar nu de profesarea nimic costisitoare a unor idei, pe care individul şi le alege după plac.
·       Omul are atâta libertate şi egalitate pe câtă avere are, iar cel sărac este întotdeauna sclav.
·       Fără îndoială există talente individuale, dar ele trebuie să intre cu rădăcinile în pământul şi modul de-a fi al poporului lor, pentru a produce ceva permanent.
·       Echilibrul în stat e ca sănătatea în corp.
·       Ceea ce istoria nici unui popor din lume n-a scuzat vreodată e laşitatea.
·       Secretul vieţii lungi a unui stat este păstrarea ierahiei meritului.

Insigna de mai sus este realizată după opera “Arborele Eminescu” a lui Abraham L. Zoltan. Această lucrare plastică este confecționată din fire de cupru modelate și lipite, având înălțimea de 1,7 metri.

Miron Costin - Cărturarul cronicar

Miron Costin a fost un cronicar moldovean, unul dintre primii scriitori și istoriografi din literatura română, care s-a născut la data de 30 martie 1633 și a decedat în anul 1691. A trăit în preajma domnitorilor moldoveni îndeplinind următoarele demnități domnești: sluger (boier care se ocupa de aprovizionarea cu carne a Curții și a oștii) – 1658, paharnic, pârcălab (1659), mare comis (1664), vornic (1667), mare vornic (1669) și mare logofăt (1674). Prima sa operă a avut caracter filozofic și s-a numit Viața lumii. Finalul acestei opere este moralizator: dacă viața lumii este o iluzie, singura consolare a omului este credința în Dumnezeu. A rămas în istorie datorită celor două cronici ale sale scrise din vecinătatea domniilor moldovene. Letopisețul Țării Moldovei de la Aron vodă încoace, de unde este părăsit de Ureche – vornicul continuă cronica lui Ureche din 1594 până în anul 1661, anul morții lui Ștefăniță Lupu. Opera are în ultima parte un caracter memorialistic. Tonul narațiunii este mai puțin senin, pentru că trăiește vremuri grele. Letopisețul s-a păstrat în 56 de copii manuscrise. De neamul moldovenilor, din ce țară au ieșit strămoșii lor este o lucrare neterminată, păstrată în 29 de copii manuscrise și publicată pentru prima dată de Mihail Kogălniceanu în anul 1852, are un caracter savant și o noblețe a ideilor care o va face cartea de căpătâi a Școlii Ardelene. Erudit, cunoscător de limbi străine și conștient de rolul culturii în evoluția statelor, Costin a trecut în eternitate lăsând posterității o operă valoroasă atât din perspectivă istorică, documentară, cât și din punct de vedere literar. Activitatea dregătorului, a diplomatului ce se remarcă prin patriotism și ură împotriva asupritorilor nației sale, cunoașterea tuturor aspectelor politicii din vremea sa, experiența luptătorului s-au împletit cu preocupările cărturarului, ale istoricului devotat pământului strămoșesc și ale scriitorului, deschizător de drumuri în literatura română.

Expedițiile Cutezătorii

Din partea Revistei Cutezătorii pentru

merite deosebite în Expedițiile Cutezătorii

Cu rucsacul în spate pe cărări de munte. La cort sau în cabană, în caz de vreme nefavorabilă. Trezirea la 7:00 dimineaţa şi culcarea la 22:30. Aşa se desfăşurau în urmă cu mulţi ani Expediţiile Cutezătorii, similare cu taberele la munte din zilele noastre. Diferenţa constă în faptul că Expediţiile Cutezătorii se desfăşurau sub girul Organizaţiei Naţionale a Pionierilor, iar pe lângă drumeţiile pe munte, în căutare de comori etnografice sau de altă natură, pe lângă tehnicile de campare şi de supravieţuire care se învăţau, în regulamentul expediţiilor erau stipulate şi adunările pioniereşti, unde se recitau şi se cântau diverse versuri despre tovarăşul Nicolae Ceauşescu, despre patrie şi partid. În afară de experienţă, pionierii aveau un Jurnal de bord, care cuprindea poveşti şi imagini din expediţie şi cu care participau la competiţia "Expediţiile Cutezătorii". Ei puteau câştiga Marele trofeu "Busola de Aur", dar şi trofee mai mici, precum "Chemarea Munţilor", "Cutezătorii", "Mioriţa", "Sfinxul Carpaţilor", "Genţianele", "Egreta de fildeş" ş.a, în urma unei competiţii organizate la nivel naţional. Dacă vremea nu era favorabilă, atunci cei care participau la expediţie dormeau în cabane sau în refugii. Fiecare echipaj avea un profesor comandant, dar şi un căpitan, respectiv un secund din rândul pionierilor. Toţi copiii aveau funcţii bine definite încă de la plecare, fotocineast, fotoreporter, bucătar, geograf, ecolog, botanist etc. Expediţiile aveau câte un scop foarte clar definit dar şi un regulament. Iată câteva extrase din regulament;. "Toţi membrii echipajului trebuie să obţină confirmarea perfectei lor stări de sănătate prin aviz medical scris. Fiecare echipaj va fi dotat cu truse medicale şi va fi temeinic instruit de un medic în ceea ce priveşte: alimentaţia, dozarea efortului fizic, evitarea accidentelor, prevenirea şi tratarea muşcăturilor de viperă". "Dovedindu-se grijă deosebită pentru marile valori ale tezaurului nostru artistic, istoric şi documentar, eventualele descoperiri arheologice sau obiecte etnografice de valoare deosebită vor fi numai fotografiate, descrise pe fişe speciale şi semnalate organelor de specialitate ale Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste". (sursa - Jurnalul.ro)

Cutezătorii a fost o revistă săptămânală pentru copii și adolescenți, apărută începând cu luna septembrie a anului 1967, în perioada comunistă. Ultimul număr a apărut în data de 21 decembrie 1989, cu o zi înainte de căderea regimului Ceauşescu. Revista a fost editată de către Consiliul Naţional al Organizaţiei Pionierilor din România. Revista Cutezătorii a fost relansată pe piață la sfârșitul anului 2006 la Ploiești și are ca obiectiv crearea unui produs cultural în peisajul publicațiilor pentru copiii din România. A surprins publicul prin denumirea sa care face trimitere directă spre nume de referință din istoria publicațiilor de gen, fapt care a atras rapid atenția părinților. Deasupra am postat coperta numărului 40 al revistei Cutezătorii din regimul comunist.

Federația română de ciclism

Federatia Româna de Ciclism a fost fondata la 26 Aprilie 1931 si s-a reorganizat în conformitate cu Legea Educatiei Fizice si Sportului nr. 69/2000 la data de 16 Noiembrie 2001. Federatia Româna de Ciclism în actuala forma juridica este continuatoarea de drept a Federatiei Române de Ciclism care a functionat în subordinea Ministerului Tineretului si Sportului pâna la data de 16 Noiembrie 2001. Federatia Româna de Ciclism este structura sportiva de interes national, constituita prin asocierea tuturor cluburilor cu sectii de ciclism si asociatiile judetene de ciclism si a Municipiului Bucuresti, afiliate sau recunoscute de aceasta. Federatia Româna de Ciclism este singura autorizata sa organizeze si sa controleze activitatea de ciclism din România. Federatia Româna de Ciclism organizeaza sau tuteleaza competitiile oficiale de ciclism cu caracter national si cele internationale care au loc pe teritoriul României. Federatia Româna de Ciclism are sediul în Bucuresti, str. Academiei, nr. 2, sector 3. Federatia Româna de Ciclism este afiliata la Uniunea Ciclista Internationala (UCI) si la Uniunea Europeana de Ciclism (UEC) si respecta, în activitatea ei, statutele si reglementarile celor doua organisme internationale.Federatia Româna de Ciclism este membra a Comitetului Olimpic Român. Federatia Româna de Ciclism are ca scop principal organizarea si controlul practicarii ciclismului în România, extinderea ciclismului pe întreg teritoriul României, precum si aplicarea unui sistem organizat de selectie, pregatire si participare la competitii, în vederea dezvoltarii activitatii de performanta si obtinerea unor rezultate de prestigiu, pe plan national si international. Obiectivele Federatiei Române de Ciclism sunt:
·       asigura reprezentarea României în competitiile sportive si în organismele internationale la care este afiliata, stabileste si intretine relatii de colaborare si schimburi sportive cu federatii similare din alte tari si cu alte organisme internationale;
·       împreuna cu structurile sportive afiliate conlucreaza cu organele administratiei publice centrale si locale în vederea asigurarii mijloacelor si conditiilor necesare pentru pregatirea sportivilor de performanta;
·       organizeaza sistemul competitional intern;
·       militeaza pentru promovarea, de catre sportivi, antrenori, arbitrii si alti tehnicieni din domeniu a spiritului de “fairplay”, cinste, corectitudine, munca, întrajutorare în pregatire si competitii
·       actioneaza impotriva practicii de folosire a substantelor si metodelor interzise în sport, în conformitate cu reglementarile interne si internationale;
·       actioneaza pentru formarea si perfectionarea continua a specialistilor din domeniu, în corelatie cu nevoile 2 activitatii de ciclism;
·       se preocupa de atragerea si implicarea cercetarii stiintifice si medicinei sportive în obiectivizarea si dirijarea procesului de selectie si pregatire a sportivilor;
·       se preocupa de dezvoltarea bazei materiale de interes national destinate ciclismului;
·       sprijina moral si material membrii federatiei sau fosti sportivi si tehnicieni aflati în situatii de necesitati deosebite;
·       se poate asocia cu alte persoane juridice sau fizice pentru constituirea de societati sau pentru participarea cu parti sociale la societatile comerciale.

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

Distincțiune la studiu 1902 - 903 - Învățământul primar

Produsul medalistic de mai sus s-a realizat în anul 1903 și este o Distincție de studiu conferită elevilor sârguincioși din învățământul primar. Așa era obiceiul în vechime ca elevilor premianți să li se ofere o medalie ce să le atârne la gât. Astfel se încuraja dragostea de carte în vremurile acelea. Medalia are toartă, este confecționată din bronz și este rotundă cu diametrul de 30 milimetri, fiind opera renumiților gravori români Carniol și Radivon.

Pe avers este reprezentată stema mijlocie a Regatului România, sub care este un ornament și o panglică desfășurată, având înscrisă deviza regală: “NIHIL SINE DEO” (Nimic fără Dumnezeu), înconjurată de inscripția circulară plasată periferic între două cercuri liniare continue: “ÎNVEȚĂMÂNTUL PRIMAR”. Pe revers este reprezentată o cunună din două ramuri de laur, legate jos cu o fundă, ce încadrează o inscrpție pe patru rânduri (primul arcuit celelalte orizontale): “DISTINCȚIUNE / LA / STUDIU / 1902 / 1903.”

Insigna - (Federația română) F.R. popice - Categoria III

Federaţia Română de Popice-Bowling este o structură sportivă de interes naţional, constituită prin asocierea cluburilor sportive româneşti care practică sportul popice-bowling. Sus am postat logo-ul Federaţiei române de popice-bowling.

Popice este un sport în care jucătorii încearcă să doboare nouă obiecte de lemn, așezate în forma de romb, cu unul dintre vârfuri către zona de aruncare. Denumirea jocului provine de la numele obiectelor in care se aruncă (sg. popic, pl. popice). Jocul constă în aruncarea unei bile pe o pistă pe care aceasta se rostogolește cu scopul de a dărâma cât mai multe dintre popice. Bila este fabricată din poliuretan, plastic și diferite rășini (mai demult din lemn).
Bowlingul este un sport în care jucătorii încearcă să obțină puncte rostogolind o bilă pe o suprafață plană (de obicei de lemn sau sintetică), fie într-un număr de popice, fie în alte bile-țintă. Există mai multe varietăți de bowling, cel mai popular fiind cel cu 10 popice. Dovezi ale unor jocuri asemănătoare datează încă din anul 300 d.Hr. în Germania, Finlanda și Yemen. Primele reguli standardizate au fost elaborate la data de 9 septembrie 1985 în New York. Se cunosc mai multe variante de bowling:

tenpin - Se joacă cu cele mai mari și mai grele popice, în număr de 10, cu bile mari și grele, cu găuri pentru degete. Este cel mai popular tip de bowling, se joacă în toată lumea. În România sportul e denumit "bowling".
ninepin - Popicele, în număr de 9, sunt agățate cu sfori de vârf și se folosesc bile fără găuri pentru degete; este foarte popular în Europa. In România sportul e denumit "popice".
candlepin - Cele mai înalte și subțiri popice, în număr de 10.
duckpin - Popicele sunt scurte, în număr de 10.
fivepin - Popice medii ca înălțime, in număr de 5, se joacă în special în Canada

__________ooOoo__________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII