Epaminonda's Blog.....: FILATELIE – 600 DE ANI DE ATESTARE DOCUMENTARĂ A MUNICIPIULUI IAȘI

Anul 2008 este unul omagial pentru municipiul Iaşi, deoarece se împlinesc şase secole de la prima menţionare a târgului în actele oficiale ale cancelariei domneşti. În urmă cu 600 de ani, pe 6 octombrie, domnul Moldovei, Alexandru cel Bun, a emis un privilegiu comercianţilor din Lvov, Polonia, potrivit căruia aceştia aveau voie să îşi vândă mărfurile în mai multe oraşe ale Moldovei. Printre ele se număra şi Iaşul, respectivul document fiind primul act oficial în care este menţionat numele oraşului. Acest lucru nu înseamnă că atunci a fost înfiinţat oraşul, unele dintre monumentele istorice existente în oraş (cum este Biserica Armeană, construită în 1395) demonstrând că acesta exista deja, structurile sale fiind bine închegate la acea dată. Târgul Ieşilor se afla situat în perioada medievală pe una dintre cele mai importante artere comerciale din zonă, respectiv pe axa Lvov (Polonia) - Constantinopol, cel mai important oraş european din acea perioadă. Situarea pe această axă a ajutat la dezvoltarea sa, deoarece pe aici treceau toţi comercianţii spre şi dinspre Constantinopol.Târgul Ieşilor era dezvoltat iniţial în jurul curţii boiereşti de pe actualul amplasament al Palatului Culturii.

În lateralul palatului, spre vest, era lunca Bahluiului, iar în spate era heleşteul domnesc. Accesul în curte era în lateral, spre locul în care este acum Teatrul „Luceafărul“. De jur împrejur erau sate, care au fost înglobate ulterior de Iaşi, după ce acesta s-a dezvoltat. Iniţial a fost o uliţă principală spre râul Cacaina, adică spre actualul Teatru «Luceafărul». Apoi, după ce această uliţă s-a umplut, a mai apărut încă o uliţă, paralelă cu cea existentă. Adică actualul Anastasie Panu. Apoi, după ce s-a umplut şi această uliţă, a mai apărut încă o uliţă paralelă cu celelalte, anume, actualul Costache Negri. Dezvoltarea oraşului a fost iniţial pe direcţia vest-est, între râul Bahlui şi Cacaina. Capitala Ţării Moldovei a fost iniţial Suceava, în inima vechii ţări. Aici era principala reşedinţă domnească, însă, existau şi alte reşedinţe domneşti secundare, unde domnul venea periodic să judece sau să emită legi. Cum Ţara Moldovei s-a extins spre sud şi spre est, Suceava a rămas în nordul ţării. De aceea, Iaşul răspundea mai bine nevoilor, fiind aşezat în centrul noii Ţări a Moldovei. Nicăieri în feudalism, deşi în Moldova nu a fost un feudalism, nu a existat noţiunea de capitală. A existat o reşedinţă principală şi mai multe alte reşedinţe domneşti secundare. Domnia se muta dintr-un târg în altul, de la o curte la alta, pentru că domnul trebuia să judece şi să dea legi. În a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanu, reşedinţa principală a devenit Iaşul. Şi odată cu domnul Alexandru Lăpuşneanu s-au mutat şi boierii care aveau curţile în Suceava sau în împrejurimi. Însă nu aveau unde să îşi construiască case, pentru că cele trei uliţe erau deja ocupate. Aşa că au fost nevoiţi să construiască pe actualul bulevard Ştefan cel Mare, care s-a numit iniţial Uliţa Boierilor, sau Uliţa Boierească, sau Uliţa Mare“. Atunci a început o nouă etapă în dezvoltarea Iaşului, pe axa sud-nord. În scurt timp s-a construit până aproape de Copou. Pe noua uliţă a construit Vasile Lupu, între 1637 şi 1639, Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“, care era prevăzută iniţial cu ziduri şi cu un turn cu ceas la intrare, primul ceas, de altfel, din Iaşi. Odată devenit principala reşedinţă domnească, Iaşul a fost unul dintre oraşele care au pus un accent deosebit pe activităţile culturale, prin grija domnitorilor care au fost la conducerea ţării. Astfel, în 1640, Vasile Lupu a înfiinţat la Iaşi prima şcoală în limba română precum şi o tipografie la Biserica „Sf. Trei Ierarhi“. Trei ani mai târziu, în 1643, prima carte tipărită în Moldova a apărut tot la Iaşi. De altfel, Vasile Lupu a fost unul dintre susţinătorii cei mai importanţi ai învăţământului, înfiinţând numeroase şcoli, unele dintre ele existând în prezent, cum este, de exemplu, liceul ce îi poartă în prezent numele, Şcoala Normală „Vasile Lupu“. Deşi a fost capitală a Moldovei, deci mai apărat decât alte oraşe ale ţării, aceasta nu înseamnă că Iaşul a scăpat de probleme.

Astfel, oraşul a fost incendiat de tătari în 1513, de otomani în 1538 şi de ruşi în 1686. Documentele vechi spun că oraşul a suferit foarte mult din aceste cauză, mai ales că toate casele erau construite din lemn şi, în plus, erau şi foarte apropiate una de celalaltă, ceea ce a făcut ca focul să se răspândească foarte rapid. Până la alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei şi al Ţării Româneşti, Iaşul a fost capitala Moldovei. Şi a mai continuat să fie pentru o perioadă scurtă de timp, până ce toate dregătoriile au fost mutate la Bucureşti. Pe 15 ianuarie 1862, Alexandru Ioan Cuza a pus punct în istoria Iaşului de capitală. „Înălţimea Sa domnitorul a plecat luni pe 15 ale curentei şi se aşteaptă astă seară la capitală“, nota „Monitorul Oficial“ al României pe 18 ianuarie. Pentru a marca aceasta atestare documentară Romfilatelia a emis o serie de interesante efecte filatelice, cu monumente ieșene de cultură și arhitectură, dar și personalități care au activat în acest oraș, pe care le prezint sumar mai jos:

Vasile Alecsandri a fost un poet, prozator și dramaturg (născut 21 iulie 1821, Bacău — decedat 22 august 1890, Mirceşti, judeţul Iaşi). Provine dintr-o familie boierească de mijloc.

Alexandru Ioan Cuza (născut la 20 martie 1820 în Bârlad şi decedat la 15 mai 1873 în Heidelberg, Germania) a fost primul domnitor al Principatelor unite şi al statului naţional România. Acesta a participat activ la revoluţia de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru unirea principatelor. La 5 ianuarie 1859, a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se astfel unirea celor două ţări române.

Vasile Lupu, (1595 – 1661) a fost domnitor al Moldovei în perioadele; aprilie 1634 - 13 aprilie 1653 și 8 mai 1653 – 16 iulie 1653. Vasile Lupu era de origine din Albania, dar cu educație moldovenească, mama lui fiind, se pare, româncă. Tatăl său, Nicolae al lui Coci, a ajuns agă, iar el a ajuns vornic. Tronul l-a ocupat, ca și Matei Basarab al Munteniei, prin răscoala provocată împotriva grecilor noi veniți în țară, dar în timpul domniei tot grecii i-au fost cei mai buni prieteni.

Veniamin Costachi a fost un cărturar și traducător român, mitropolit în Țara Moldovei, care s-a născut la data de 20 decembrie 1768 și a decedat la data de 18 decembrie 1846. El de trăgea dintr-o veche familie boierească. S-a călugărit în anul 1784, ajunge ieromonah la Catedrala Mitropolitană de la Iași în 1788, egumen la Sfântul Spiridon din Iași în 1789, episcop de Huși (26/27 iunie 1792), apoi de Roman în iunie 1796, și Mitropolit al Țării Moldovei la data de 13 mai 1803.

Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași este un important monument de arhitectură cu statut de monument istoric, fiind situată în centrul tradițional al orașului, pe Bulevardul Ștefan cel Mare (fosta Ulița Mare). Biserica Trisfetitelor a fost ridicată de către voievodul Vasile Lupu, între anii 1637-1639, ca necropolă domnească, reflectând aspirația ctitorului spre lumea bizantină, combinând structuri și forme tradiționale cu materiale prețioase și o decorație fastuoasă.

Muzeul Unirii este situat în centrul orașului Iași, pe strada Lăpușneanu nr. 14, și cuprinde un valoros patrimoniu de istorie modernă.Clădirea muzeului constituie ea însăși primul și cel mai important exponat de muzeu. Chiar golit de orice mobilier, edificiul constituie un punct de atracție. Pledează în acest sens vechimea construcției, stilul arhitectonic, așezarea în peisajul urban și cu precădere destinul istoric de excepție, casa fiind reședința domnitorului Alexandru Ioan Cuza și a regelui Ferdinand.

Catedrala Mitropolitană din municipiul Iași, cu hramurile Sfânta Parascheva, Întâmpinarea Domnului și Sfântul Mucenic Gheorghe, este biserica catedrală a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, una dintre cele șase catedrale mitropolitane ortodoxe din România, care are statut de monument istoric, fiind situată pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, la nr. 16. Ideea înălțării unei biserici monumentale, la Iași, aparține domnitorului Mihail Sturdza (finanțator prinicipal) și mitropolitului Veniamin Costache. Hrisovul domnesc din data de 8 august 1826, emis de Ioniță Sandu Sturdza, domn al Moldovei între anii 1822-1828, privind lucrările de proiectare și construire a noii biserici, este considerat a fi actul de naștere al Catedralei mitropolitane ieșene.

Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași este o instituție publică culturală, cu statut de monument istoric, aflată în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor, fiind cel mai vechi Teatru Național din România. Înființat în anul 1840, sub direcțiunea lui Costache Negruzi, Vasile Alecsandri și Mihail Kogălniceanu, conducerea trupei românești fiind asigurată de Costache Caragiale, Teatrul Național a funcționat din 22 decembrie 1846 în noua sală a Teatrului cel Mare din Copou. În noaptea de 17 spre 18 februarie 1888, în urma unui incendiu devastator, clădirea Teatrului de la Copou este distrusă. Demersurile pentru construirea unui nou local de teatru au durat până în 1894 când este aprobat contractul cu arhitecții vienezi Fellner și Helmer. Actuala clădire a fost construită pe locul vechii primării, între anii 1864 – 1896, fiind considerată a fi cel mai vechi și cel mai frumos lăcaș de acest gen din țară. La 1 decembrie 1896, clădirea Teatrului Național a fost inaugurată de primarul Nicolae Gane. Planurile clădirii aparțin celebrilor arhitecți vienezi Fellner și Helmer ce au proiectat construcții similare la Viena, Praga, Odessa și Zurich. În anul 1956, cu prilejul aniversării a 140 de ani de la primul spectacol în limba română, teatrul ieșean primește numele marelui poet, dramaturg și om de cultură Vasile Alecsandri, a cărui statuie tronează și astăzi în fața teatrului ieșean.

Palatul Culturii din Iași este o clădire emblematică – monument istoric, construită, în perioada 1906 - 1925, în perimetrul fostei curți domnești medievale moldovenești, pe locul fostului palat domnesc. Edificiul a servit inițial drept Palat Administrativ și de Justiție. În anul 1955, destinația clădirii a fost schimbată într-una culturală, devenind gazda unor instituții culturale din Iași. Astăzi, Palatul Culturii este sediul Complexului Muzeal Național „Moldova”, ce cuprinde Muzeul de Istorie al Moldovei, Muzeul Etnografic al Moldovei, Muzeul de Artă, Muzeul Științei și Tehnicii “Ștefan Procopiu”, precum și Centrul de Conservare-Restaurare a Patrimoniului cultural.

Statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare din Iași este un monument de bronz închinat domnitorului moldovean Ștefan cel Mare (1457-1504), care a fost realizat de către sculptorul francez Emmanuel Frémiet și inaugurat în anul 1883 în municipiul Iași. Inițial monumentul era amplasat în fața Palatului Administrativ din Iași, iar actualmente se află în fața Palatului Culturii care a fost construit după demolarea vechiului palat. Statuia lui Stefan cel Mare, are o înălțime de 4,5 metri și este confecționată din bronz, Piedestalulul statuii este executat din marmură roz de Carrara. Pe părțile laterale ale piedestalului, se află două altoreliefuri din bronz, reprezentând Lupta de la Codrii Cosminului - 1497 (cel din stânga) și Lupta de la Podu Înalt - 1475 (cel din dreapta).

Alexandru cel Bun a fost domnitorul Moldovei între anii 1400 – 1432. El s-a născut cândva în secolul al XIV-lea și a decedat la 1 ianuarie 1432. Alexandru cel Bun a fost fiul cel mai mare al lui Roman I Mușat, voievod al Moldovei între anii 1391-1394, și al Anastasiei Mușat.

Alexandru Lăpușneanu a fost domnitorul Moldovei în perioadele septembrie 1552 - 18 noiembrie 1561 și octombrie 1564 – 9 martie 1568. El s-a născut în anul 1499 și a decedat la data de 5 mai 1568. Figura sa a fost popularizată de scriitorul Costache Negruzi, care l-a imortalizat în nuvela “Alexandru Lăpușneanu”, atribuindu-i celebrele fraze „De mă voiu scula, pre mulți am să popesc și eu...” și „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu...”. Alexandru Lăpușneanu a fost fiul nelegitim al lui Bogdan al III-lea cu Anastasia doamna și se numea înainte de domnie Petrea stolnicul. A fost ridicat la domnie prin puterea poloneză, detronându-l pe domnitorul Ioan Joldea.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

O PLACHETĂ,

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Placheta - Sfântul Apostol Andrei cel dintâi chemat

- Ocrotitorul României - Sfinți români ortodocși

În religia creştină „apostol” este numele dat celor doisprezece discipoli ai lui Isus Hristos, misionari creştini de la începutul creştinismului. În ziua de 30 noiembrie a fiecărui an serbăm ziua sfântului apostol Andrei. Sfântul Andrei este apostolul care a creştinizat primul meleagurile noastre, fiind considerat patronul spiritual al românilor. El a fost frate cu sfântul Petru, ambii originari din Betsaida, localitate situată pe malul lacului Genezaret din Israel şi amândoi pescari. Andrei a fost ucenicul lui Ioan Botezatorul. Auzindu-l pe acesta spunând despre Isus: „Iată mielul lui Dumnezeu!“, a devenit primul apostol al domnului Isus. După învierea lui Isus şi coborârea Duhului Sfânt, apostolii au mai rămas câţiva ani la Ierusalim, începând formarea Bisericii. La Sinodul Apostolic care a avut loc în jurul anilor 49-50, apostolii s-au întâlnit şi au tras la sorţi pentru a decide unde va merge fiecare. Legenda spune că apostolului Andrei i-a revenit Scytia (Dobrogea). Mai intâi, Andrei l-a însoţit pe fratele său Petru prin Asia Mică, apoi a trecut în peninsula Balcanică prin teritoriul Turciei de azi, ajungând în Scytia, unde s-a oprit un timp. Apoi ar fi continuat peregrinarea, ajungând până în sudul Rusiei de astăzi. După aceea, s-a întors in Grecia, consolidând comunităţile creştine existente acolo, ajungând, mai apoi, pâna în Peloponezul grecesc, în orasul Patras, unde a murit ca martir la 30 noiembrie anul 60, fiind rastignit pe o cruce în forma de X. Dupa moartea sa, relicvele s-au pastrat la mănăstirea Patas din Grecia. Este patronul Scoţiei (steagul scoţian reprezintă crucea sfântului Andrei), al României, al Spaniei, al Siciliei, al Greciei şi al Rusiei, precum si a mai multor oraşe: Napoli, Ravenna, Brescia, Bordeaux, Brugge, Patras şi altele.Originea numelui Andrei vine de la cuvintele greceşti: andros - om, şi andieios - curajos, ceea ce, cumulat, înseamna bărbat vrednic, curajos şi energic. De aici s-au format şi nume feminine derivate precum: Andreea, Andruţa sau Andruca.

Tradiţii la români,

legate de sărbătoarea Sfântului Andrei

In acesta zi nu se mătură, nu se aruncă nimic din casă, altfel lupii îţi vor mânca vitele.
In aceasta noapte lupii se adună şi vorbesc, dar cei care îi aud pot muri.
In aceasta noapte umblă strigoii şi fura mana vacilor şi minţile oamenilor, intră în case şi la animale, din această cauză tocurile uşilor şi ferestrelor la case, şoproane, coteţe trebuiesc unse cu usturoi.
Legat de măritiş şi vise premonitorii, în această noapte fetele îşi pun la cap, sub pernă, 41 boabe de grâu şi dacă visează că cineva le ia, atunci sigur se vor marita.
Fetele fură făină din lada morii, fac plăcinte cu sare şi îşi pun pieptanele sub pernă.
Grâul încolţit în vase mici de pământ sau crenguţele de vişin care vor înflori până la Crăciun arată fetelor cât noroc şi sănătate vor avea şi dacă livada şi câmpul vor avea rod.
Usturoiul, considerat remediu terapeutic, dacă este purtat la brau, aduce sigur peţitori.
Chipul viitorului soţ este căutat în forma luată de plumbul sau cositorul topit şi turnat în apă, sau în faţa oglinzii mărginite de două lumânări, sau în vis, cu busuioc sub pernă.
Toate aceste tradiţii nu au valenţe religioase dar sunt păstrate de către oameni de-a lungul timpului. Se spune că cei care poartă numele Andrei sunt inteligenţi, judecă bine în afaceri, sunt stabili şi responsabili. Familia înseamnă mult pentru ei, dorindu-şi un cămin liniştit şi armonios, alături de cei dragi şi prieteni.

Veronica Micle 1850 - 1889

Veronica Micle, nume de fată Câmpeanu, (născută la data de 22 aprilie 1850 în Năsăud şi decedată la data de 3 august 1889 la Văratec) a fost o poetă română. A publicat poezii, nuvele şi traduceri în revistele vremii şi un volum de poezii. E cunoscută publicului larg în special datorită iubirii care a legat-o de poetul naşional Mihai Eminescu.Tatăl ei, Ilie Câmpeanu, a murit înainte de naşterea fiicei sale, iar mama, Ana, s-a mutat în 1850, împreună cu cei doi copii, la Târgu Neamţ, iar în 1852 se stabileşte în Iaşi. După cursurile primare Veronica se înscrie la Şcoala Centrală de fete pe care o absolvă în 1863 cu calificativul „eminent”. La examenul de absolvire din comisie făceau parte, printre alţii, Titu Maiorescu şi Ştefan Micle, viitorul ei soţ, atunci în vârstă de 43 de ani. La 7 august 1864 se căsătoreşte cu Ştefan Micle care pe atunci era profesor universitar, iar mai târziu a rector al Universităţii din Iaşi. În anul 1866 se naşte primul copil al soţilor Micle, Valeria, pe care mama ei o alinta „Greiere”, iar în 1868 se naşte Virginia Livia, alintată „Fluture”. În 1869 contribuie la înfiinţarea şi bunul mers al unei şcoli profesionale de fete, se implică în îndrumarea unor şcoli de fete din Iaşi şi începe să fie activă în viaţa literară. În primăvara anului 1872 face o călătorie la Viena pentru un tratament medical, ocazie cu care îi este prezentat Mihai Eminescu. La 1 septembrie 1874 Eminescu e numit director al bibliotecii Centrale din Iaşi. Va locui aici până în octombrie 1877, timp în care are cu Veronica o relaţie tumultoasă. În 1875 Ştefan Micle e îndepărtat de la conducerea Universității şi numit director al Şcolii de Arte şi Meserii, în localul căreia s-a mutat împreună cu familia. În timpul Războiului de independenţă a fost soră de caritate, a făcut parte din „Comitetul central pentru ajutorul oastaşilor români răniţi” şi i-a ajutat cu bani pe invalizi să se întoarcă pe la casele lor. La 4 august 1879 moare soţul ei, Ştefan Micle. Rămasă văduvă Veronica reia legătura cu Eminescu. Cei doi încearcă, fără să reuşească, să-şi întemeieze o familie. În 1886 Veronica locuieşte la Bucureşti, la fiica sa, Valeria, studentă la Conservatorul din Bucureşti.. Cealaltă fiică îmbrăţișează cariera tatălui său şi devine profesoară de fizică. Veronica donează casa din Târgu Neamţ, moştenită de la mama ei, Mănăstirii Văratec. La 3 august 1889 se sinucide cu arsenic la Mănăstirea Văratec.

S.C.R. - Societatea cicliștilor din România - Sport Aqvila

Premiul 3, categoria I, 1 kilometru 1923

Federatia Româna de Ciclism a fost fondata la 26 Aprilie 1931 si s-a reorganizat în conformitate cu Legea Educatiei Fizice si Sportului nr. 69/2000 la data de 16 Noiembrie 2001. Federatia Româna de Ciclism în actuala forma juridica este continuatoarea de drept a Federatiei Române de Ciclism care a functionat în subordinea Ministerului Tineretului si Sportului pâna la data de 16 Noiembrie 2001. Federatia Româna de Ciclism este structura sportiva de interes national, constituita prin asocierea tuturor cluburilor cu sectii de ciclism si asociatiile judetene de ciclism si a Municipiului Bucuresti, afiliate sau recunoscute de aceasta. Federatia Româna de Ciclism este singura autorizata sa organizeze si sa controleze activitatea de ciclism din România. Federatia Româna de Ciclism organizeaza sau tuteleaza competitiile oficiale de ciclism cu caracter national si cele internationale care au loc pe teritoriul României. Federatia Româna de Ciclism are sediul în Bucuresti, str. Academiei, nr. 2, sector 3. Federatia Româna de Ciclism este afiliata la Uniunea Ciclista Internationala (UCI) si la Uniunea Europeana de Ciclism (UEC) si respecta, în activitatea ei, statutele si reglementarile celor doua organisme internationale.Federatia Româna de Ciclism este membra a Comitetului Olimpic Român. Federatia Româna de Ciclism are ca scop principal organizarea si controlul practicarii ciclismului în România, extinderea ciclismului pe întreg teritoriul României, precum si aplicarea unui sistem organizat de selectie, pregatire si participare la competitii, în vederea dezvoltarii activitatii de performanta si obtinerea unor rezultate de prestigiu, pe plan national si international. Obiectivele Federatiei Române de Ciclism sunt:

asigura reprezentarea României în competitiile sportive si în organismele internationale la care este afiliata, stabileste si intretine relatii de colaborare si schimburi sportive cu federatii similare din alte tari si cu alte organisme internationale;
împreuna cu structurile sportive afiliate conlucreaza cu organele administratiei publice centrale si locale în vederea asigurarii mijloacelor si conditiilor necesare pentru pregatirea sportivilor de performanta;
organizeaza sistemul competitional intern;
militeaza pentru promovarea, de catre sportivi, antrenori, arbitrii si alti tehnicieni din domeniu a spiritului de “fairplay”, cinste, corectitudine, munca, întrajutorare în pregatire si competitii
actioneaza impotriva practicii de folosire a substantelor si metodelor interzise în sport, în conformitate cu reglementarile interne si internationale;
actioneaza pentru formarea si perfectionarea continua a specialistilor din domeniu, în corelatie cu nevoile 2 activitatii de ciclism;
se preocupa de atragerea si implicarea cercetarii stiintifice si medicinei sportive în obiectivizarea si dirijarea procesului de selectie si pregatire a sportivilor;
se preocupa de dezvoltarea bazei materiale de interes national destinate ciclismului;
sprijina moral si material membrii federatiei sau fosti sportivi si tehnicieni aflati în situatii de necesitati deosebite;
se poate asocia cu alte persoane juridice sau fizice pentru constituirea de societati sau pentru participarea cu parti sociale la societatile comerciale.

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

Ordinul Meritul pentru Învățământ în grad de mare ofițer

Antecedentele distincţiilor acordate pentru merite în educaţie merg până în 1876 – dată la care s-a înfiinţat Medalia „Bene Merenti” (care răsplătea meritele persoanelor ce activau în domeniile artelor, ştiinţelor, industriei şi agriculturii etc.). Lui Spiru Haret, ministru al instrucţiunii publice şi al cultelor, îi revine meritul de a iniţia, în 1898, Medalia „Răsplata Muncii pentru Învăţământul Primar”, precum şi, în 1900, Medaliile „Răsplata Muncii pentru Învăţământul Secundar”, respectiv Medalia „Răsplata Muncii pentru Învăţământul Profesional”. Aceste trei medalii se vor unifica, rezultând Medalia „Răsplata Muncii pentru Învăţământ”. Aceste medalii îşi vor înceta existenţa în 1931 (o dată cu medaliile „Bene Merenti” şi „Răsplata muncii pentru biserică”), în momentul instituirii Ordinului şi Medaliei „Meritul Cultural”. Împărţit pe categorii, „Meritul Cultural” va răsplăti şi meritele pentru „Şcoală”. Odată cu anul 1948 şi instituirea sistemului de decoraţii republican, meritele din domeniul educaţiei vor fi răsplătite – la fel ca şi celelalte categorii de merite – prin Ordinul şi Medalia Muncii (instituite în 1948, respectiv 1949). În 1950, se vor înfiinţa titlurile de „Profesor Emerit”, respectiv „Învăţător Emerit”. Spre deosebire de alte domenii care, în anii ’60-’70 ai secolului trecut, au fost evidenţiate prin instituirea unor distincţii specifice (precum „Meritul Cultural” şi „Meritul Sportiv”), educaţia nu va avea o distincţie specifică. Meritele din acest domeniu puteau fi recompensate, de la caz la caz, prin acordarea Ordinului (cu trei clase) şi Medaliei „Meritul Ştiinţific” (cu o clasă), distincţii înfiinţate prin Decretul Consiliului de Stat nr. 737/1966. De altfel, atât Ordinul, cât şi Medalia „Meritul Ştiinţific” aveau în însemnele lor, ca element central, simbolul cărţii – ceea ce accentua ideea de răsplătire a meritelor din domeniul educaţiei. După instaurarea, la sfârşitul anului 1989, a regimului democratic, distincţiile mai sus amintite au fost abrogate, o dată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii. Conform Legii 29/2000, Ordinul Meritul pentru Învățământ (în grad de Mare Ofițer, Comandor, Ofițer și Cavaler) este o decorație care se poate acorda cetățenilor români sau străini, personal didactic, de cercetare științifică și alte categorii de personal, care au merite deosebite în dezvoltarea învățământului de diferite tipuri, niveluri și forme de organizare și în cercetare științifică sau au contribuit la strângerea legăturilor dintre instituțiile de învățământ din străinătate și cele din România. Instituțiile și unitățile de învățământ de prestigiu din țară sau din străinătate, care au o vechime de cel puțin 50 de ani, pot fi decorate, în mod excepțional, cu Ordinul Meritul pentru Învățământ. Acest ordin este completat cu Medalia Meritul pentru Învățământ.

Medalia Meritul pentru Învățământ

Medalia Meritul pentru Învățământ este o decorație ce se acordă cetățenilor români sau străini, personal didactic și alte categorii de personal, pentru rezultate meritorii în promovarea învățământului de diferite tipuri, niveluri și forme de organizare și în asigurarea condițiilor optime pentru buna desfășurare a procesului de învățământ.

Insigna - Observator aerian - iunie 1931 - septembrie 1940

Domnia regelui Carol II

Produsul medalistic de mai este o insignă regalistă (domnia Regelui Carol al II-lea) care se conferea observatorilor aerieni. Observatorul aerian era persoana de lângă pilot care executa observarea aeriană de jur împrejurul aeronavei dar și a solului pentru a indica din vreme pilotului eventuale ținte.