Epaminonda's Blog.....: CARPI

Mai jos am postat și alte inconfundabile monumente

arhitectonice din localitatea italiană CARPI,

provincia MODENA, regiunea EMILIA ROMAGNA,

o vedere generală precum și o medalie locală.

SAGRA

Castelul PIO

Biserica SANTA CHIARA

Castelul

Catedrala

Centrul istoric

Dioceza SANTA CHIARA

Piața PARCHEGGIO

Teatrul

Vedere aeriană

Medalie locală

***

DOUĂ EPIGRAME

ALE UNOR BUZOIENI - AMICI

LIVIU GOGU & AUTORUL BLOGULUI

ȘI BERBECII-S TRECĂTORI - Liviu Gogu

Atunci când falnicul berbec

Se află-n turma lui... pe val,

N-are habar, sărman zevzec,

Că va sfârși... cojoc ori șal.

UNUIA CARE ȚINTEȘE SUS - Autorul blogului

Lăsând cursele de mașini

Și țintind spre altitudini,

El în “glume” se întrece

Zburând cu-n… F16.

_________xxx__________

CÂTEVA MEDALII ȘI
INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Camera de comerț - Cluj

Această medalie este confecționată din bronz

și are diametrul de 52 milimetri.

Cluj Napoca (până în 1974 Cluj; în germană Klausenburg, în magiară Kolozsvár, în dialectal săsesc Kleusenburch, în latină Claudiopolis) este un municipiu reședință de județ și cel mai mare oraș al judeţului Cluj, ce numără aproximativ 310000 locuitori. În trecut a fost reședința Comitatului Cluj și una dintre capitalele istorice ale Transilvaniei. Numele de Cluj provine, cel mai probabil, din latinescul Castrum Clus, folosit pentru întâia oară în secolul al XII-lea pentru a desemna cetatea orașului medieval de aici. Toponimul Clus are semnificația de „închis” în latină și se referă la dealurile care înconjoară orașul. O altă ipoteză acceptată este aceea a provenienței numelui topic din germanul Klaus sau din cuvântul Klause (însemnând «trecătoare între munți» sau din clusa «stăvilar, baraj»). Prima atestare documentară a unei așezări pe teritoriul de astăzi al Clujului a fost făcută de către geograful grec Ptolemeu, care a menționat aici una dintre cele mai însemnate localități din Dacia, cu numele Napuca. Cea dintâi atestare a Napocii romane datează din perioada imediat următoare războaielor de cucerire a Daciei,din anii 107 - 108, și constă dintr-o bornă militară, descoperită la Aiton, rezultată de la construcția unui drum strategic imperial. Prin decretul Consiliului de Stat nr. 194 din 16 octombrie 1974, semnat de Ceaușescu, municipiului Cluj i-a fost atribuit numele Cluj-Napoca, "pentru a eterniza denumirea acestei străvechi așezări - mărturie a vechimii și continuității poporului român pe aceste meleaguri. Sus am postat stemele orașului, de-a lungul vremurilor, și o poză cu Bastionul croitorilor din Cluj.

Vladimir Buțureanu și Ion Tănăsescu

Clinica I Chirurgie Iași 1906 - 2006

(Universitatea de medicină şi farmacie "Gr.T.Popa" - Iași)

Această medalie este confecționată din tombac

și are diametrul de 50 milimetri.

Vladimir Buţureanu s-a născut la Iaşi, la 12 octombrie 1895 într-o familie de institutori cultivaţi şi animaţi de idei înaintate, umaniste. După absolvirea Liceului Naţional din Iaşi (1913), urmează cursurile Facultăţii de Medicină (1915 - 1923), cu greutăţile şi întreruperile inerente războiului. Îşi începe, în 1918, practica de spital ca intern în serviciul profesorului Ion Tănăsescu, pe care o continuă până în 1921. Profesorul I. Tănăsescu era în clinică de o exigenţă deosebită, bazată pe exemplu personal. Cursurile sale, însoţite de prezentări de bolnavi, erau magistrale, iar în sala de operaţie rezolva calm, cu talent şi curaj cazuri dintre cele mai dificile. Dând curs vocaţiei proprii, precum şi admiraţiei inspirate de acest mare predecesor, Buţureanu îşi va dedica destinul chirurgiei. Conştient de necesitatea unei temeinice pregătiri anatomice, Buţureanu va lucra între anii 1919–1920 ca aspirant şi apoi ca preparator la Institutul de Anatomie, condus de prof. Fr. Rainer. Însuşirea aprofundată a anatomiei umane şi, mai târziu, a medicinei operatorii au stat, alături de talentul său chirurgical înnăscut, la baza uşurinţei şi simplităţii gesturilor sale operatorii, marcându-i întreaga carieră de artizan al bisturiului. Ascensiunea îi va fi rapidă, desfăşurată de data acesta sub auspiciile unui alt mare şef de clinică, creator de şcoală, viitorul academician N. Hortolomei. Acestuia îi datorează Buţureanu desăvârşirea formării sale chirurgicale pe parcursul a cel puţin 10 ani, fiindu-i un elev strălucit, care a rămas permanent legat de maestrul său. A fost membru al Societăţii Internaţionale de Chirurgie, membru al Academiei Române de Chirurgie (din 1948 până la desfiinţare), preşedinte al Societăţii de Medici şi Naturalişti din Iaşi (1943 - 1945), preşedinte al secţiei de chirurgie a acestei societăţi (până în 1978), membru în colegiul de redacţie al Revistei medico-chirurgicale (Iaşi) şi al revistei Chirurgia (Bucureşti). A fost distins cu titlul de profesor emerit (1967), decorat cu Ordinul Muncii clasa I şi Ordinul Steaua României clasa a III-a. În tinereţe, ca absolvent al Conservatorului la violă, a făcut parte din Filarmonica ieşeană. L-a cunoscut pe Enescu, despre care povestea cu emoţie cum l-a ascultat cântând la pian, el însuşi a cântat în Filarmonică sub bagheta lui Enescu. După o lungă și prodigioasă activitate îndeosebi ca medic, profesor și cercetător, a decedat în data de 10 septembrie 1979.

Ion Tănăsescu s-a născut la 1 septembrie 1875 la Fălticeni. Începe liceul în orașul natal, apoi merge la Iaşi la „Institutele Unite”, unde îşi ia bacalaureatul în 1896. Între 1896 şi 1902 studiază medicina la Iaşi. La sfârşitul facultăţii îşi ia doctoratul cu teza „Consideraţiuni generale asupra hidrocelului şi tratamentului său”. În 1903, pleacă la Paris unde frecventează clinicile chirurgicale ale profesorilor Hartmann, Tuffier şi Poirier. Terminate studiile în capitalka Franţei, se reîntoarce în ţară în 1907 şi este numit asistent la Clinica chirurgicală condusă de Leon Sculy. Trece examenul de docenţă şi concursul de profesor-agregat, în urma cărora ajunge profesor la Catedra de Anatomie. În 1912, în urma plecării la Bucureşti a profesorului Ernest Juvara, este numit profesor de Anatomie topografică şi clinică chirurgicală, post pe care îl deţine până în 1940, când este pensionat. În 1933, reuşeşte să finalizeze noul şi modernul Palat al Clinicilor Chirurgicale la Spitalul „Sf. Spiridon”, în care se mută Clinica a II-a Chirurgicală Semiologică, care era, la acea vreme, una din cele mai moderne clinici chirurgicale din ţară. Între 1930-1935 a fost decan al Facultăţii de Medicină din Iaşi, iar în 1938 a fost ales rector al Universităţii din Iaşi. Are o activitate publicistică foarte bogată. A fost membru titular al Academiei Române, preşedinte al Societăţii de Medici şi Naturalişti din Iaşi în 1914 şi 1920, membru al Societăţii de Chirurgie din Paris din 1929, membru asociat al Academiei de Chirurgie din Paris din 1935 şi membru al Societăţii Internaţionale de Chirurgie. A participat la diferite congrese naţionale şi internaţionale, unde a prezentat interesante rapoarte şi comunicări științifice. A decedat în anul 1959.

Univeristatea de medicină şi farmacie "Gr.T.Popa" - Iaşi, a fost fondată in anul 1879 și este unul din cele mai vechi așezăminte de învățământ superior din România. Sediul principal al Universităţii se află în Palatul Calimachi, construit în anul 1793 și situat în actuala Piață a Națiunii din Iași. Sus am postat logo-ul Universităţii şi sediul central al acesteia.

Insignă - Congresul farmaciștilor 1 - 3 iunie 1928 Constanța

Această insignă este confecționată din alamă argintată
și are dimensiunile 22 x 29 milimetri.

Municipiul Constanța este situat pe coasta Mării Negre, în partea de sud-est a României, în regiunea istorică Dobrogea, reședință a judeţului cu acelaşi nume şi cel mai mare oraș al regiunii de dezvoltare Sud-Est. Alături de oraşul Cluj Napoca, Constanța este orașul cu cel mai ridicat standard de viață din România. Conform recensământului din anul 2011, Constanța avea 254693 locuitori. Constanța este orașul cel mai vechi atestat de pe teritoriul României. Prima atestare documentară datează din anul 657 ÎEN, când pe locul actualei peninsule (și chiar sub apele de azi, în dreptul Cazinoului) s-a format o colonie greacă, numită Tomis. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale oraşului, precum şi poza Farului genovez - Constanţa.

Insignă - Colegiul arbitrilor de fotbal - Dolj - 50 ani

Judeţul Dolj este dispus în regiunea istorică Oltenia din România şi are reşedinţa la Craiova. El se află în regiunea cea mai mănoasă şi mai roditoare a Câmpiei Dunării şi a Olteniei, într-o zonă ce a oferit, de-a lungul timpului, condiţii de climă şi mai ales sol, dintre cele mai prielnice. Suprafaţa judeţului este de 7414 km.p. şi numără aproximativ 730000 de locuitori. Ca subunități administrativ-teritoriale județul este compus din 3 municipii - Craiova, Băilești și Calafat, 4 orașe - Bechet, Dăbuleni, Filiași și Segarcea precum și 103 comune. Relieful județului cuprinde zona de luncă a Dunării, câmpia și zona de deal. Altitudinea crește de la 30 la 350 m față de nivelul mării, din sudul spre nordul județului, formând un larg amfiteatru deschis spre soare. Relieful apare ca niște trepte plate care se ridică sub formă de piramidă din lunca Dunării spre dealurile Amaradiei, de la 30 până la 350 m deasupra nivelului marii. Merită menționat existența în sudul județului a celei mai mari suprafețe nisipoase din țară, în paralel cu un număr impresionant de lacuri formate fie de revărsările Dunării, fie de acumulările de precipitații. După aspectul general predominant al reliefului, Doljul poate fi considerat un județ de câmpie, iar după agentul principal care a generat formele de relief de pe cea mai mare parte a teritoriului său se încadrează perfect în categoria județelor dunărene. Sus am postat stema actuală a județului.

Insignă - I.C.P.E.H. Reșița

(Institutul de cercetare şi proiectare echipamente hidroenergetice)

Reşiţa a fost aleasă ca amplasament pentru furnalele inaugurate în 1771 din evidente raţiuni “hidro”. Transformarea uzinelor, de-a lungul următoarelor două secole, într-un complex industrial puternic integrat pe verticală a fost posibilă datorită preocupării permanente a Reşiţei de a adapta tehnologiile specifice vremii particularităților geografice, geologice și climatice, în spiritul unei filozofii de gospodărire și dezvoltare de tip ecologic, a unei viziuni și abordări unitare a tuturor aspectelor economice, sociale și de mediu. De aceea, Reşiţei i-a revenit rolul cheie în dezvoltarea echipamentelor necesare derulării programului hidroenergetic național, lansat la începutul anilor ’60. Prin preluarea colectivelor de cercetare reşiţene, deja implicate în diverse proiecte - printre care şi dezvoltarea unui număr de 24 de hidroagregate cu turbine Kaplan, însumând 240 MW putere instalată, pentru amenajările Costişa, Bacău I, Bacău II, Buhuşi, Gârleni, Pângăraţi, Piatra Neamț, Racova, Roznov II, Vaduri şi Zărneşti - în anul 1966 a fost înfiinţat Institututul de Proiectări pentru Echipamente Energetice Reşiţa (IPEE Reşiţa) cu profil hidro şi termo, cu o filială la Timişoara. În anul 1967 IPEE Reşiţa a fost defalcat în Institutul de Cercetare şi Proiectare Echipamente Hidroenergetice (ICPEH) Reşiţa şi, respectiv, Institutul de Cercetare şi Proiectare Echipamente Termoenergetice – ICPET, acesta fiind mutat, ulterior, la Bucureşti. În anul 1985 ICPEH Reșița este reorganizat și denumit Centru de Cercetare Științifică și Inginerie Tehnologică pentru Echipamente Hidroenergetice (CCSITEH), cu o filială la Timișoara. În anul 2006 ia ființă HYDRO-ENGINEERING S.A., continuatoarea activității de cercetare și proiectare desfășurate de ICPEH - CCSITEH Reșița. Sus am postat logo-ul Hydro-Engineering SA Reșița, continuatoarea tradiției ICPEH.

Insignă - I.C.P.E.H. Reșița

Reșița (în maghiară Resicabánya, în germană Reschitz, în cehă Rešice, in croată Ričica), este capitala județului Caraș Severin din România, provincia Banat, care numără aproximativ 84000 de locuitori. Istoric, localitatea este atestată din secolul al XV-lea cu numele de Rechyoka și Rechycha. Cercetările arheologice au descoperit în acest spațiu urme de locuire din perioada neolitică, dacică și romană. Este menționată în 1673 cu numele Reszinitza, ai cărei locuitori plăteau impozite către pașalâcul Timișoarei, iar în anii 1690 - 1700 izvoarele o amintesc ca depinzând de Districtul Bocșei împreună cu alte localități din Valea Bârzavei. Conscripția din anul 1717 o menționează cu numele Retziza, având 62 gospodării impuse de către stăpânirea austriacă nou instaurată aici. Ea devine din 3 iulie 1771 locul de întemeiere a celui mai vechi și important centru metalurgic de pe continentul european. Odată cu nașterea uzinelor, se pun bazele Reșiței industriale. Sus am postat stemele comunistă și actuală ale orașului Reșița și poza Catedralei ortodoxe a orașului.

___________ooOoo___________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII