Mai jos am postat și alte fotografii din localitatea
spaniolă ALAR DEL REY, provincia PALENCIA,
comunitatea autonomă CASTILIA ȘI LEON.
Deasupra am postat un cupon de raționalizare
a bunurilor de larg consum din anul 1941,
care se putea schimba pentru una bucată de brânză.
Biserica
Canalul
Piața centrală
O intrare în localitate
Arhitectură locală
Vedere generală de iarnă
Deasupra am mai postat încă un cupon de raționalizare
a bunurilor de larg consum din anul 1938,
care se putea schimba pentru un kilogram de făină.
***
VORBE DE DUH
DE LA ÎNAINTAȘI
ANTOINE DE SAINT EXUPERY (1900 – 1944)
romancier, eseist, reporter,
aviator francez căzut pe câmpul de luptă
- A fi om înseamnă chip neîndoielnic, înseamnă a fi răspunzător.
- Dacă muncim numai pentru lucrurile materiale, ne clădim singuri temnița.
- Toți oamenii mari au fost mai întâi copii, dar puțini dintre ei își mai aduc aminte.
_________xxx__________
CÂTEVA MEDALII ȘI
INSIGNE ROMÂNEȘTI
INSIGNE ROMÂNEȘTI
Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei
de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul
"Le Havre - Franţa".
INSIGNA
este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din
materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie
sau bască şi care indică, prin imagini
reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o
organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si
apartenenţa la un club, de identificare
localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup,
organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de nivel
de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice
şi de altă natură, etc.
Aniversarea a 100 de ani de la înființarea
Formației civile de pompieri - Radna * 1888 - 1988
Formației civile de pompieri - Radna * 1888 - 1988
Radna este o comună mare din județul Arad, Transilvania, România. În această localitate există o cunoscută mănăstire veche de aproximativ 500 de ani, care se numește Sfânta Maria și pe care o poți admira în imaginea de mai sus.
Carol I - Rege al României
Manevrele regale 1911
Carol I - Rege al României
Grija ta a fost numai binele poporului.
Timp să știi ce-i oboseala n-ai avut.
27 septembrie 1949
Carol I, Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (născut 10 aprilie 1839 la Sigmaringen şi decedat 10 octombrie 1914 la Sinaia) a fost domnitorul apoi regele României, care a condus Principatele Române şi apoi România, după abdicarea lui Alexandru Iona Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 şi 1914 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşti), Carol I a obţinut independenţa ţării, căreia i-a şi crescut imens prestigiul, a redresat economia şi a pus bazele unei dinastii. A construit la Sinaia castelul Peleş, care a rămas una dintre cele mai vizitate atracţii turistice ale ţării. După războiul ruso-turc, România a câştigat Dobrogea, iar Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă, care să lege noua provincie de restul ţării.
Insignă sportivă - D.(Dinamo) Slatina
Slatina este reședința și cel mai mare municipiu al județului Olt, România. Orașul este situat în sudul României, pe malul stâng al râului Olt în regiunea istorică Muntenia, la contactul cu Oltenia, în zona de contact dintre Podișul Getic și Câmpia Română. Slatina are o populație de aproximativ 79000 de locuitori, fiind un important centru industrial. Având o istorie de 650 de ani și un centru istoric conservat, orașul deține un important rol cultural în regiune. Prima referire la numele Slatina se găsește la 20 ianuarie 1368 în privilegiul comercial acordat de Vladislav I Vlaicu negustorilor de la Brașov, ca loc de vamă internă la primul vad din câmpie al Oltului, punct obligatoriu de trecere a carelor cu mărfuri peste Olt. Sus am postat stema actuală a municipiului Slatina precum și o fotografie cu arhitectură modernă ce reprezintă Centru cultural Eugen Ionescu din localitate.
Insignă sportivă - Campionatul popular de călărie 1950
_____________xxx_____________
PERSONALITĂȚI POLITICE
PE BANCNOTELE LUMII
5000 coloni 2010 - Costa Rica
Alfredo Gonzales Flores a trăit în perioada anilor 1877 - 1962 și a condus statul Costa Rica, în calitate de președinte, în perioada anilor 1914 - 1917.
CÂTEVA VIGNETE ȘI SLOGANURI
DE PE CUPOANELE DE
RAȚIONALIZARE A BUNURILOR
DE LARG CONSUM DIN
TIMPUL RĂZBOIULUI CIVIL SPANIOL
23 de Octubre de 1940
Entrevista de Franco con Hitler en Hendaya
23 de Octubre de 1940 - Hendaya
23 octombrie 1940
Întâlnirea lui Franco cu Hitler la Hendaya
Hendaye este o comună situată în departamentul Pyrenees-Atlantiques din sud-vestul Franței care în anul 2009 avea o populație cu puțin de peste 14000 de locuitori. Aici a avut loc întâlnirea dintre cei doi lideri militari dictatori, la care au participat și miniștrii lor de externe. Aici s-a înregistrat refuzul Spaniei de a se alătura puterilor Axei în războiul lor împotriva Marii Britanii.
Francisco Paulino Hermenegildo Teódulo Franco y Bahamonde Salgado Pardo prescurtat Francisco Franco (1892 - 1975) a fost un general și om politic spaniol, conducător absolut al Spaniei între 1939 și 1975.
Adolf Hitler (1889 - 1945) a fost un om politic, lider al Partidului Muncitoresc German Național-Socialist, cancelar al Germaniei din 1933, iar din 1934 și până la moarte, conducător absolut al Germaniei.
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 06.04.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu