Epaminonda's Blog.....: NEGREPELLIS

Mai jos am postat și alte fotografii

cu monumente de arhitectură specifice,

de acum dar și mai vechi, câteva vederi generale

precum și câteva trimiteri poștale ilustrate

din localitatea franceză NEGREPELLIS,

departamentul TARNE ET GARONNE,

regiunea MIDI - PYRENEES.

Biserica ST.PIERRE ES LIENS

Castelul NEGREPELLIS

Castelul LONGUES AYGUES

Vedere generală

Vedere aeriană

Arhitectură locală

Vedere generală de altă dată

Gara

Moara de apă și turnul

Piața națională

Primăria și hala

Școala

Str. MARCELLIN-VIGUIE

Strada Mare și Jandarmeria

Templul protestant

Grafică - Castelul și Piața din Negrepellise

Grafică - Primăria și biserica din Negrepellise

Câteva trimiteri poștale ilustrate

***

VORBE DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

MARK TWAIN (1835 - 1910)

nume real; Samuel Langhorne Clemens

scriitor și umorist american

Când ai dubii spune adevărul!
Cel mai bun mod de a te înveseli este să încerci să înveseleşti pe altcineva.
Plănuieşte cu grijă viitorul pentru că acolo o să-ţi petreci restul vieţii!

___________xxx____________

TREI PLACHETE,

O MEDALIE ȘI O

INSIGNĂ ROMÂNEASCĂ

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Plachetă - 1914 (Colaborarea armatelor româno-franceze)

La 3/16 octombrie 1916 a sosit în România Misiunea militară franceză, condusă de generalul Henri Mathias Berthelot. În perioada ianuarie - iunie 1917, acesta colaborează la refacerea și reorganizarea armatei române, pe teritoriul rămas liber al Moldovei. În teritoriul liber al Moldovei, din ianuarie până în mai 1917, a avut loc refacerea armatei române cu mijloace egale cu cele aflate în dotarea inamicului.

Misiunea militară franceză și echipamentul de luptă din Franța și Anglia au schimbat înfățișarea armatei române. Au fost organizate două armate române, având aproximativ 400000 de oameni, intercalate cu trei armate rusești însumând aproape 1000000 de militari. Astfel, ofensiva românească de la Mărăști dejoacă planurile de luptă germane de ocupare a Moldovei și de cucerire a portului Odessa. Cu ocazia unirii de la 1 decembrie 1918, Generalul Henri Mathias Berthelot a spus următoarele cuvinte: „Sângele eroilor căzuți în luptele Marelui Război să fie pentru tine, o, frumoasă Românie, sămânța de noi virtuți, în așa fel încât copiii tăi să fie mereu demni de părinții lor și gata să-ți apere pământul sacru, atât de des invadat, dar în cele din urmă întregit prin efortul ultimelor generații”.

Placheta 1 Mai

În anul 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1 Mai ca Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești. Cu timpul, 1 mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă. Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificației zilei de 1 mai, de sărbătoare internațională a lucrătorilor.

Placheta Dealul Spirii - 135 ani

13 septembrie 1848 - 1983

Bătălia din Dealul Spirii (13 septembrie 1848, pe atunci lângă Bucureşti) a fost ultima confruntare armată disputată pe teritoriul românesc dintre structuri militare ale Ţării Româneşti (Batalionul 2 Infanterie din Regimentul 2 Linie Infanterie, Compania a 7-a din Regimentul 1 Linie Infanterie şi Compania de pompieri condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu şi un corp de armată otoman.

Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească a avut iniţial succes. La începutul verii, principele Bibescu a abdicat după ce guvernul revoluţionar a preluat puterea. Revoluţionarii munteni îşi propuneau printre altele emanciparea clăcaşilor şi a evreilor, eliberarea robilor ţigani, guvernarea în acord cu principiul separării puterilor în stat, limitarea puterii domneşti şi crearea unei gărzi naţionale. Guvernul a încercat să implementeze aceste reforme democratice, dar adversarii revoluţiilor de la 1848, şi anume marile imperii europene au intervenit. Astfel, la 13 septembrie 1848, trei puternice coloane militare otomane au pătruns în Bucureşti, după arestarea fruntaşilor revoluţionari şi zdrobirea rezistenţei poporului neînarmat. În faţa celei de-a treia coloane otomane, comandată de Kerim-paşa, au stat trupele aflate sub comanda colonelului Radu Golescu, comandantul garnizoanei Bucureşti. Colonelul Radu Golescu concentrase în Dealul Spirii batalionul 2 din Regimentul 2 Linie Infanterie şi compania a 7-a din Regimentul 1 Linie, punându-le sub comanda maiorului Nicolae Greceanu. Spre aceste trupe se îndrepta şi compania de pompieri de sub comanda căpitanului Pvel Zăgănescu. Căutând să prevină rezistenţa unităţilor militare, Locotenenţa domnească instaurată de trupele intervenţioniste a dat ordin de predare a cazărmii Alexandria. Ostaşii români au dat dovadă de un puternic spirit antiotoman, reliefat iniţial în atitudinea colonelului Radu Golescu care, la cererea lui Kerim-Paşa de a-şi dezarma ostaşii, a răspuns cu mândrie că „datoria unui soldat este să moară cu arma în mână şi că mai mulţumit este în acest caz decât să se vadă dezarmat”.Surprins plăcut de acest răspuns, comandantul turcilor, Kerim–Paţa, ordonă retragerea trupelor otomane spre oraş până la reglementarea pe cale diplomatică a situaţiei tensionate create. Pe drumul de întoarcere, acestea s-au întâlnit cu compania de pompieri comandată de căpitanul Zăgănescu. La apropierea acesteia de cazarmă s-a produs un incident care avea să ducă la începerea unei adevărate bătălii. Infanteria şi artileria otomană erau masate în apropierea cazărmii, în preajma unui podeţ care îngusta mult calea companiei de pompieri. La trecerea acesteia, sublocotenentul Bălăşan l-a atins cu cotul pe un artilerist turc. Incident aparent fără importanţă, ura crâncenă dintre români şi turci a făcut ca acest incident să degenereze. Sublocotenentul român a fost lovit de un maior turc cu latul sabiei. Ofiţerul român a tras două focuri de pistol, întâi asupra maiorului turc (pe care l-a ucis), apoi asupra lui Kerim-Paşa (căruia i-a ucis calul). În evenimente au intervenit ostaşii români pentru a-şi apăra comandantul. Trupele otomane atacă cu violenţă compania de pompieri care opune o puternică rezistenţă şi străpunge liniile inamice reuşind să continue lupta alături de ostaşii aflaţi în cazarma Alexandria din Dealul Spirii.

După o luptă crâncenă ce a durat aproximativ două ore şi jumătate trupele române au fost împrăştiate iar militarii turci au pus stăpânire pe Bucureşti iar Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească a fost înăbuşită. Deşi raportul de forţe a fost de aproximativ 1/6 în favoarea otomanilor, pierderile umane s-au ridicat la următoarele cote: 48 la romani şi158 la otomani.

Alexandru Ghika Voievod 1834 - 1842

Domn a toată Țara Românească

Centenarul orașului Alexandria 1834 - 1934

Sărbătoritu-sa această comemorare

sub domnia Majestății sale Regelui Carol II,

prim ministru fiind Gh. Tătărescu,

prefect al județului Alex. Popescu,

primarul orașului Alex. Colfescu - 1935

Alexandru Dimitrie Ghica (născut 1796 – decedat 1862) a fost primul domnitor regulamentar al Țării Românești, între aprilie 1834 și 7 octombrie 1842, iar mai târziu caimacan între 4 iulie 1856 – octombrie 1858. Deși domnitorul trebuia numit prin decizia Adunării obștești extraordinare, a fost numit ca domnitor de ruși, după încetarea ocupației rusești (1828 - 1834). Trebuia să guverneze în spiritul și litera Regulamentului organic. Pentru a controla situația, Rusia îl înconjoară cu agenți devotați, greci și ruși, punându-l sub controlul strict al consulului Ruckmann, care s-a amestecat în toate afacerile interne ale țării, devenind arbitru între domnitor și restul administrației. Acest lucru a trezit o opoziție națională în Adunarea obștească, ceea ce îl încurcă și mai mult pe domnitor și, zăpăcindu-l, îl face sa cadă în greșeli tot mai mari de pură conducere). Situația se încurcă și mai mult în anul 1838, când noua Adunare obștească respinge cererea rușilor de a adăuga în Regulamentul Organic un articol nou care tindea să sugrume independența internă a țării. Rușii însă triumfă, prin obținerea unui firman în acest sens de la Poartă și, prin intermediul domnitorului, îi persecută groaznic pe oponenți. Ghica nu era în relații bune nici cu rușii nici cu țara; cu primii pentru că nu aveau o unealtă energică, iar țara, pe de altă parte, se vedea lovită, din cauza acțiunilor rusești, în dezvoltarea sa culturală și națională. O piedică a guvernului lui Ghica a constituit-o și opoziția personală a mitropolitului Neofit, care, în același timp, exprima și nemulțumirile celorlalți. Această situație era hrănită de ruși, în pofida contra-acțiunii consulului francez. Pentru a-i satisface pe turci, Ghica sfărâmă Eteria sârbo-bulgară care pregătea în țară intervenția militară a Rusiei – 1841. În acel moment, soarta lui era hotărâtă. Noua Adunare obștească din 1842 răspunde mesajului domnesc cu o adresă învinuitoare domniei, care, împărtășită celor două curți, determină o anchetă, al cărei rezultat este destituirea lui Ghica la 7 octombrie 1842. A făcut și lucruri bune: a construit școli și un teatru, a organizat armata, a inițiat dezvoltarea țăranilor. În 1834 a înființat orașul Alexandria. Alexandru a fost caracterizat ca fiind un "om bun, însă fără curaj ... prieten al țării, dar mai mult încă al postului său". Mult mai târziu, după ieșirea de la domnie a lui Barbu Știrbei, în anul 1856 este numit caimacam al Munteniei. A luptat pe față pentru unire și s-a implicat în problema provocată de alegerile pentru divanurile ad-hoc.

Alexandria este un municipiu și reședința județului Teleorman, Muntenia, România. Orașul este așezat în sudul Câmpiei Române, pe partea dreaptă a râului Vedea, la 88 km distanță de capitala României - București. Întemeiat în anul 1834, după planurile urbanistice elaborate de inginerul austriac Otto von Moritz (cel ce lucrase planurile orașelor Brăila și Giurgiu și avea să execute, mai târziu, planul viitorului oraș Turnu Severin), orașul și-a luat numele domnitorului de atunci al Țării Românești, Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842) ale cărui oseminte se găsesc depuse astăzi într-un monumental sarcofag din incinta Catedralei Episcopale "Sfântul Alexandru" din municipiu. Sus am postat stema actuală a municipiului și o poză cu Prefectura județului Teleorman.

Insignă aviație; 1950 - 1985

Forțele Aeriene Române reprezintă aviația militară a Armatei Române. Înființată oficial la 1 aprilie 1913, prin aprobarea Legii privind Organizarea Aeronauticii Militare de către Parlamentul României, istoria aviației militare române începe odată cu Ordinul nr. 7925/5 noiembrie 1909 prin care se ordona Arsenalului de Construcții al Armatei din București construirea unui avion după indicațiile și sub supravegherea lui Aurel Vlaicu.

______________ooOoo_____________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII

1 pound 1937 - Cipru

George VI, nume real Albert Frederick Arthur George (1895 - 1952) a fost rege al Marii Britanii, al Irlandei şi al altor dominioane britanice, precum şi împărat al Indiei din data de 11 decembrie 1936 şi până la moartea sa.