Epaminonda's Blog.....: NERAC

Mai jos am postat și alte fotografii cu monumente arhitectonice și de cultură din localitatea franceză NERAC, departamentul LOT ET GARONNE, regiunea AQUITAINE, o vedere generală precum și o medalie locală.

Castelul HENRY IV

Castelul TASTA

Hotelul HENRI IV

Biserica

Podul vechi

Cheiul BAISE

Vedere generală

Medalie - Henri IV - Castelul Henri IV

Henri IV, cunoscut sub numele Henri de Bourbon sau Henri le Grand (1553 - 1610), a fost rege al Navarei (1572 - 1610) și rege al Franței (1589 - 1610), primul rege din familia de Bourbon. O imagine a castelului Henri IV este postată mai sus.

***

LEGILE LUI MURPHY

REVIZUITE ȘI ADĂUGITE

Noua emblemă a României – Emblema vremurilor noi este secera și ciolanul.
Legea simplă a caselor naționalizate – Cui are nu i se va lua, cui n-are nu i se va da.
Legea lichidelor, fluidelor, vâscoaselor și lipicioaselor – Dacă nu curge pică, cât curge nu pică.

__________xxx__________

CÂTEVA INSIGNE ȘI

MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insignă - 95 de ani de la Marea Unire

Alba Iulia - 1 Decembrie 1918 - 2013

Asociația națională cultul eroilor "Regina Maria"

Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit. [...] Marea Unire nu a fost rezultatul participării României la război. Nici partizani Antantei, nici cei ai Puterilor Centrale nu au avut în vedere revoluţia din Rusia şi destrămarea monarhiei austro-ungare. Raţionamentul lor s-a înscris formulei tradiţionale a raportului de putere interstate: victoria Antantei ne va da Bucovina, Transilvania şi Banatul, victoria Puterilor Centrale ne va da Basarabia; o biruinţă o excludea pe cealaltă, astfel că nimeni nu vedea cum ar fi cu putinţă ca toate aceste provincii să intre aproape simultan în frontierele Vechiului Regat. [...] Nu o victorie militară a stat la temelia României Mari, ci actul de voinţă al naţiunii române de a-şi da armătura teritorial-instituţională care este statul naţional.[...] O necesitate istorică - naţiunea trebuie să trăiască într-un stat naţional - s-a dovedit mai puternică decât orice guvern sau partid, culpabil de egoisme sau incompetenţă, şi, punând în mişcare naţiunea, i-a dat acea forţă uriaşă ca peste toate adversităţile să dea viaţă aspiraţiei sale: statul naţional."

SURSA - Florin Constantiniu - O istorie sinceră a poporului român, ed. Univers Enciclopedic, 1997, p. 301-302

Asociația națională cultul eroilor "Regina Maria" - România

20 de ani de activitate 1991 - 2011

Glorie eternă eroilor și martirilor neamului

Patrie, eroism, recunoștință

Prima instituție care si-a asumat nobila misiune de cinstire a memoriei si faptelor eroilor a fost Societatea Mormintelor Eroilor Cazuti in Razboi. Infintata la 12 septembrie 1919, prin Inaltul Decret Lege nr. 4106, semnat de Regele Ferdinand, acest organism era chemat “sa vorbeasca viitorimii despre jertfele si izbanzile noastre, despre frumusetea virtutilor ostasesti si despre nezdruncinata tarie a sufletului romanesc”. Societatea a functionat sub inaltul patronaj al Reginei Maria, ca presedinte de onoare, si al IPS. Mitropolitul Primat Miron Cristea, ca presedinte executiv, devenit ulterior Patriah al Romaniei. Din anul 1927, acesta si-a scimbat denumirea in Societatea “Cultul Eroilor”, iar in 1940 s-a numit Asezamantul National <> pentru Cultul Eroilor. Dupa abdicarea Regelui Mihai I si proclamarea Republicii, prin Decretul nr. 48 din 29 mai 1948. Asezamantul National “Regina Maria” pentru Cultul Eroilor a fost desfintat, atributiunile si patrimoniul acestuia fiind transferate Ministerului Apararii Nationale. Hegemonia U.R.S.S. adusa de cel de-al Doilea Razboi Mondial a condus la impanzirea teritoriului tarii cu monumente dedicate “Ostasului Sovietic Eliberator”, in detrimentul eroilor romani. Abia din 1975, in conditiile emaniciparii de sub tutela Uniunii Sovietice, cand s-a elaborat Decretul Lege al Consiliului de Stat nr. 117/1975 avand ca obiect reglementarea operelor comemorative de razboi, incepe sa se manifeste, destul de modest, cultul fata de eroii neamului. Dupa evenimentele din decembrie 1989, la initiativa unui grup de ofiteri, a fost infintat Comitetul National pentru Restaurarea si Ingrijirea Monumentelor si Cimitirelor Eroilor - C.N.R.I.M.C.E. Prin Sentinta Civila nr. 664, din 19 noiembrie 1991, data de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, asociatia a dobandit personalitate juridica, iar in baza ordinului ministrului apararii nationale, general locotenent Niculae Spiroiu, a primit acordul de a functiona sub patronajul Ministerului Apararii Nationale, avand sediul Conducerii Comitetului in cladirea Palatului Cercului Militar National din strada str. Constantin Mille, nr. 1, etaj 4. La scurt timp, prin Hotararea Sfantului Sinod Nr. 3036 din 19-20 iunie 1992, Comitetul a primit aprobarea de a functiona sub Obladuirea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Romane, avand ca parinte spiritual pe Parintele Patriarh Teoctist. La conferinta nationala din 28 august 1997, C.N.R.I.M.C.E. a revenit la denumirea Asociatia Nationala “Cultul Eroilor”, asumandu-si misiunea de a prelua obiectivele “Asezamantului National << Regina Maria>> pentru Cultul Eroilor”. Infiintat din necesitatea de a pune capat degradarii si profanarii operelor comemorative de razboi si a cimitirelor de onoare ale eroilor, C.N.R.I.M.C.E. a trecut la reorganizarea filialelor in teritoriu, reusind, in mai putin de un an, sa infinteze 32 de filiale judetene si numeroase subfiliale orasenesti si comunale, in conducerea carora au fost cooptate persoane cu responsabilitati si putere de decizie din cadrul administratilor locale, fosti comandanti de garnizoane si regimente, slujitori ai bisericii, cadre didactice, oameni de cultura, veterani de razboi si cadre militare in rezerva si in retragere. Sus am postat emblema Asociatiei naţionale Cultul eroilor.

Carol Davila - Întemeietorul învățământului medical românesc

General doctor Carol Davila - In memoriam * 1884 - 2004

Această medalie este confecționată tombac aurit,

are diametrul de 50 mm și este

opera artistului gravor român Mihai Fetița.

Carol Davila, pe numele adevărat Carlos Antonio Francesco D’Avila (Charles Davilla) (născut 1828, Parma, Italia şi decedat 24 august 1884 în Bucureşti) a fost medic și farmacist român de origine franceză, cu studii în Germania şi Franţa. Urmează Facultatea de Medicină din Paris, pe care o absolvă în februarie 1853. Sosește în România la 13 martie 1853, la nici 25 de ani, după ce și-a dat doctoratul la Paris și după ce a ajutat la stingerea epidemiei de holeră din 1849, în Champagne și Cher. Ar fi trebuit să stea în Valahia doar 3 ani dar a stat până la sfârșitul vieții. A fost invitat de domnul Barbu Ştirbei, pentru a organiza serviciul sanitar. A contribuit fundamental la organizarea învățământului medical din România. A fost profesor de chimie la Universitatea din Bucureşti. În 1860 a fost ridicat la rangul de general. A organizat serviciul românesc de ambulanțe, care s-a distins apoi în timpul Războiul de Independenţă. Modelează viața medicală sub patru domni, dintre care trei îi devin prieteni. În Bucureşti, la sosire, impresionează pe Vodă Barbu Ştirbei când se prezintă după trei zile cu rezultatele unei prime inspecții sanitare și cu proiecte de reformă. Al doilea domn pe care îl câștigă Davila de partea lui este Alexandru Ioan Cuza. Azilului său de orfane, întemeiat la București, îi dă numele Elena Doamna, după soția lui Cuza. De acest azil s-a ocupat îndeaproape și Regina Elisabeta. Al treilea domn este Carol I, sub a cărui protecție își desăvârșește în cea mai mare măsură opera. Prima soție, Maria Marsille, fiică de medic francez (Alphonse Constant Marsille) și de boieroaică româncă, a trăit doar un an după căsătorie. Ea s-a stins din viață în martie 1860, la nașterea unui copil. Avea doar 24 de ani. La 30 aprilie 1861 s-a căsătorit cu Ana Racoviţă, nepoata Goleștilor, o frumusețe brunetă, suplă, cu trăsături nobile. În februarie 1862 se naște primul copil, Alexandru, viitorul scriitor și om de teatru. Vor urma două fete, Elena, (viitoarea Elena Perticari), Zoe și încă un băiat, Pia. Ana a devenit colaboratoarea de nădejde a soțului ei, o adevărată parteneră de muncă și sacrificii. Încă de la sosire Carol Davila are mari probleme de sănătate. Din cauza primei lui locuințe întunecoase și umede, de pe cheiul gârlei, Dâmbovița, tânărul face reumatism și, cu timpul, acesta duce la pareza unui braț pe care-l va ține adesea îndoit la spate. În 1865, după ce inspectează închisoarea de la Telega și consultă deopotrivă soldați și pușcăriași, face tifos. În timpul Războiului de Independenţă din 1877 face un antrax infecțios în regiunea cefii, care trebuie operat de urgență, are o furunculoză generală și crize de sciatică care-l fac să umble în baston. Construiește, din aproape în aproape, un sistem medical care funcționează și organizează serviciul sanitar militar și civil. În 1855 înființează o școală de felceri iar în 1856 o școală secundară de chirurgie cu program școlar teoretic-liceal și sanitar-militar. Când adversarii filoruși fac demersuri pentru închiderea școlii, Davila se adresează guvernului francez, care se obligă să o mențină pe cheltuiala lui. Abia atunci caimacamul Alexandru Dimitrie Ghica dă un opis domnesc pentru menținerea tinerei instituții, pe care Davila o transformă curând în "Școala națională de medicină și farmacie". După 10 ani, în 1869 înființează Facultatea de Medicină. Între timp Davila întemeiază învățământul farmaceutic și pe cel veterinar, fondează numeroase societăți și reviste de specialitate (între care Asociația medicilor români, Monitorul medical, Gazeta spitalelor), organizează conferințe medicale și ține prelegeri cu demonstrații experimentale la Sfântu Sava, înființează, împreună cu horticultorul austriac Ulrich Hoffmann, Grădina botanică din București, introduce concursurile medicale și stagiile obligatorii în spitale. În anul 1861 creează primul azil de orfane, în care strânge 40 de fetițe din mahalale, iar la puțin timp înființează și un orfelinat de băieți. Cât timp a trăit Davila a funcționat și o școală de surdo-muți, cu atelier de tâmplărie și sculptură. Împreună cu farmacistul Hepites, pune bazele farmaciei române. Tot ideea lui este introducerea consultațiilor gratuite în spitale, pentru bolnavii săraci. Stinge în diferite regiuni ale țării epidemii grave, călătorește și inspectează spitale, participă la Expoziția universală de la Viena din anul 1873 cu un compartiment medical al României, are grijă de copiii orfani. Pe cheltuiala lui se editează culegerea de poezii populare a lui Vasile Alecsandri, pe care Davila, mare iubitor de folclor, o dă premiu elevilor și elevelor din școliile sale. La 4 iunie 1864, se face un prim pas în recunoașterea oficială a patriotismului "străinului" față de noua lui țară și, la Camera Deputaților, se propune acordarea cetățeniei române. Totuși, faptul se împlinește abia după venirea lui Carol printr-un decret-lege semnat chiar de el, la 31 mai 1868. Datorită lui, serviciul ambulanțelor militare și al trenurilor sanitare este pregătit din timp și sute de vieți sunt salvate, iar 13.000 de bolnavi și răniți primesc îngrijiri. Primește decorații și de la români și de la turci. Principele Carol îi telegrafiaza Elisabetei :Davila e pretutindeni unde ai nevoie de el. Colegii îl invidiază și, spune dr. Zaharia Petrescu, fost elev al Școlii de Medicină, îi iartă cu greu "extrema distincție, eleganța și naturalul manierelor, farmecul conversației, felul spiritual, vesel și plin de duh în care istorisea, ca și bogăția instrucției". În 1870, în timpul războiului franco-prusac este în Franţa cu un proiect nobil de a organiza o ambulanță cu concursul elevilor români din Paris și de a se consacra în ajutorul victimelor războiului.

(Carol Davila) Spitalul militar central - Clinica urologie

Asociația română de endourologie

Al V-lea simpozion național de endourologie București

Această medalie este confecționată din tombac,

are diametrul de 60 mm și este

opera artistului gravor român Gheorghe Adoc.

La 5 mai 1874 Carol Davila a fost propus pentru inițiere în francmasonerie. El continuă să muncească cu și mai multă îndârjire, până la moarte, adică până la 24 august 1884. Face parte din caracterele mari ale secolului și încercă să formeze caracter și la elevii lui. Elevii săi sunt trimiși la marile facultăți din Europa și se întorc doctori în medicină. Devin profesori la facultatea înființată la București. "Ne recomanda să fim cinstiți și să nu ne lăsăm mituiți." spuneau foștii săi elevi. Pe cartea sa de vizită nu e scris decât un singur cuvânt: DAVILA. Este suficient pentru toată lumea. La solicitarea Ministerului de Război, Constantin Brâncuşi a executat un bust din bronz al generalului Carol Davila, pentru a fi amplasat în curtea Spitalului Militar Central. Personalitate complexă, Carol Davila a fost perceput în mod diferit, uneori contradictoriu de către contemporani. Sabina Cantacuzino, care l-a cunoscut, scria despre el, cu buna sau rea intenţie: „Era un om plăcut, deștept, activ, bun organizator, dar ambițios și, se zicea, lingușitor. El fusese adus de Știrbei, dar se avu bine pe rând nu numai cu toți domnitorii: Cuza, Carol, ci cu fiecare ministru, lucru foarte rău văzut pe vremurile acelea de lupte politice pasionate, neținându-se socoteală că era străin și avea un scop special în activitatea lui. Zicea că este fiul natural al lui Franz Lisut și al contesei d'Agout; semăna mult cu cel dintâi, dar nu e menționat în nici o biografie a marelui muzicant. El ne spunea că numele îi vine de la un oraș în Spania(Avila). Era de o violență nespusă și martiriza strașnic, deși o iubea, pe biata lui nevastă. Când îl apucau nebuniile, răsturna masa cu tot serviciul, spărgând pahare, sticle, trântea ușile de tremura casa.” ?!?!?

Insignă - C.T.A. (Cercul tehnic aplicativ de artilerie)

În data de 15 noiembrie 1968 s-a emis Legea 53 privind pregătirea tineretului pentru apărarea patriei care stabilea că apărarea patriei, a cuceririlor revoluționare ale poporului muncitor, este îndatorirea supremă a tuturor cetățenilor Republicii Socialiste România. Activitatea de pregătire a tineretului pentru apărarea patriei cuprinde instruirea militară generală, cunoașterea armelor de nimicire în masă și protecția împotriva lor, apărarea locală antiaeriană, pregătirea sanitară și de prim ajutor, precum și pregătirea de specialitate în cadrul unor cercuri tehnico-aplicative. Deci cercul tehnico aplicativ era forma prin care se asigura pregătirea militară a tineretului în diferite specialități.

_____________ooOoo_____________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII